Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g), ale art. 22^1 alin. (1)-(4), ale art. 22^2 alin. (1) lit. a), c) şi d), ale art. 22^4 alin. (1) şi ale art. 22^5 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, excepţie ridicată de Alexandru Tudorache în Dosarul nr. 9.814/197/2020 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 832D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 35/ACC din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.814/197/2020, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g), ale art. 22^1 alin. (1)-(4), ale art. 22^2 alin. (1) lit. a), c) şi d), ale art. 22^4 alin. (1) şi ale art. 22^5 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru Tudorache într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de acesta împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Braşov prin care s-a admis cererea de emitere a unui ordin de protecţie împotriva sa. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că evaluarea şi constatarea prevederilor cuprinse în art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g) din Legea nr. 217/2003, care definesc formele de violenţă domestică, sunt chestiuni sensibile, delicate, care fac parte din viaţa intimă a persoanei, şi de aceea trebuie confirmate de specialişti în domeniu, autorizaţi în acest sens. Astfel, consideră că, pentru a constata un fapt de violenţă psihologică, economică, socială, spirituală, este necesară opinia unui specialist, un psiholog autorizat cu studii în acest domeniu. Trebuie făcut un raport de evaluare în care să fie constatate aceste violenţe, cu argumentaţia necesară, dând astfel posibilitatea părţilor de a-şi putea pregăti apărarea, pentru garantarea dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, şi a dreptului la un proces echitabil, potrivit art. 21 din Legea fundamentală. 6. Mai arată autorul excepţiei că, prin evaluarea formelor de violenţă domestică de către procuror sau de către instanţa de judecată, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24, întrucât presupusul agresor nu poate beneficia de prezumţia de nevinovăţie, fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi fiind nevoit să îşi demonstreze nevinovăţia, cu toate că sarcina probei este a celui care face susţinerea, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă. Aşadar, agresorul nu ar putea să îşi pregătească apărarea dacă nu există un raport dezbatere. 7. Referitor la dispoziţiile art. 22^2 alin. (1) lit. a), c) şi d), ale art. 22^4 alin. (1) şi ale art. 22^5 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 217/2003, care reglementează ordinul de protecţie provizoriu, se susţine că acestea sunt neconstituţionale în raport cu art. 21 şi 24 din Constituţie, în condiţiile în care textele de lege criticate dau posibilitatea poliţistului de a lua măsuri de îngrădire nejustificată a libertăţilor individuale - dreptul la liberă circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul părintelui de a asigura educaţia copiilor minori, dreptul de proprietate privată - fiind, de asemenea, depăşit cadrul constituţional în care poate avea loc restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi. Luarea unor asemenea măsuri de o severitate extremă precum cele din art. 22^4 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 se poate face doar după un proces echitabil, cu respectarea dreptului la apărare. 8. Potrivit prevederilor de lege criticate, organul de poliţie a fost împuternicit cu atribuţii care sunt doar de competenţa instanţei de judecată; chiar şi pentru 5 zile, autorităţi ale statului (un poliţist) intervin brutal prin îngrădirea extremă a unor drepturi, până la suprimarea temporară a acestora, prin împuternicirea dată de prevederile legale anterior menţionate. Toate aceste măsuri pot fi luate de un poliţist într-o oră, fără a fi obligat de lege ca susţinerile presupusei victime să fie probate în vreun fel, fără ca aceste susţineri să treacă prin filtrul unei instanţe de judecată care să pună probatoriul în dezbatere, să analizeze temeinicia faptelor supuse judecăţii şi să asigure un proces echitabil. 9. Totodată, autorul excepţiei supune atenţiei Curţii Constituţionale şi întrebările din formularul de evaluare a riscului care stau la baza emiterii ordinului de protecţie de către organul de poliţie, ordin care este executoriu fără somaţie. 10. În final susţine că a lăsa emiterea ordinului provizoriu de protecţie la dispoziţia organului de poliţie fără controlul instanţei, cu un impact major asupra drepturilor şi libertăţilor persoanei şi cu efect imediat, intră în contradicţie flagrantă cu normele constituţionale şi cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 11. Tribunalul pentru minori şi familie Braşov consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, ordinul de protecţie provizoriu emis de poliţist este supus confirmării procurorului din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, procuror care decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie, iar, pe de altă parte, accesul liber la justiţie este garantat prin faptul că ordinul de protecţie provizoriu poate fi contestat la instanţa de judecată competentă, în termen de 48 de ore de la comunicare. În instanţă, dreptul la apărare al celui împotriva căruia se solicită emiterea ordinului de protecţie este respectat prin desemnarea în mod obligatoriu a unui avocat care să asigure asistenţa juridică a acestuia. Într-adevăr, măsurile (obligaţii şi interdicţii) luate de organele de poliţie prin emiterea ordinului de protecţie provizoriu sunt puse imediat în executare, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, însă aceste dispoziţii legale au fost edictate în considerarea protejării victimelor violenţei domestice, care nu pot fi lăsate să convieţuiască cu agresorul sau să rămână în preajma acestuia până la momentul la care se pronunţă o instanţă de judecată. În acest context, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi de care se bucură orice persoană este necesară, potrivit art. 53 din Constituţie, prin prisma protejării interesului victimelor violenţei domestice, o atare ingerinţă având un caracter legal şi limitat şi fiind suspusă ulterior controlului unei instanţe judecătoreşti. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost menţionat în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g), ale art. 22^1 alin. (1)-(4), ale art. 22^2 alin. (1) lit. a), c) şi d), ale art. 22^4 alin. (1) şi ale art. 22^5 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 217/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 15 octombrie 2020, iar, ca urmare a acestei republicări, art. 22^1 a devenit art. 28, art. 22^2 a devenit art. 29, art. 22^4 a devenit art. 31, iar art. 22^5 a devenit art. 32 din Legea nr. 217/2003, având acelaşi conţinut normativ. Astfel, dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g), ale art. 28 alin. (1)-(4), ale art. 29 alin. (1) lit. a), c) şi d), ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 217/2003 au următorul conţinut: - Art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g): "(1) Violenţa domestică se manifestă sub următoarele forme: [...] b) violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar; [...] d) violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal; e) violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar; f) violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar; g) violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;" – Art. 28 alin. (1)-(4): "(1) Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.(2) Poliţiştii constată existenţa riscului iminent prevăzut la alin. (1) pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din: a) probele obţinute ca urmare a verificării sesizărilor privind violenţa domestică, atunci când actele de violenţă domestică nu fac obiectul cercetării sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni; b) probele strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când actele de violenţă domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârşirii unor fapte care intră sub incidenţa prevederilor art. 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului şi potrivit metodologiei de utilizare a acestuia, stabilite potrivit prevederilor art. 37.(4) În cazul în care, ca urmare a evaluării situaţiei de fapt, se constată că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, prevăzute la alin. (1), poliţiştii emit ordinul de protecţie provizoriu, potrivit prevederilor art. 30 şi potrivit procedurii şi modelului stabilite potrivit prevederilor art. 37." – Art. 29 alin. (1) lit. a), c) şi d): "(1) Pentru verificarea sesizărilor privind violenţa domestică, aflarea adevărului şi soluţionarea justă a sesizării, poliţiştii au dreptul să obţină probe prin următoarele mijloace: a) constatarea prin propriile simţuri şi consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice; [...] c) declaraţiile persoanelor implicate în actele de violenţă domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică şi ale altor persoane care pot comunica informaţii cu privire la persoanele implicate în actele de violenţă domestică; d) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de provenienţa acestora;" – Art. 31 alin. (1): "(1) Prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună; c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; d) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; e) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute." – Art. 32 alin. (1) şi (3): "(1) Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. [...](3) Poliţiştii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare, în mod adecvat şi proporţional, pentru punerea în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse prin ordinele de protecţie provizorii." 16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate din Legea nr. 217/2003 definesc formele violenţei domestice (art. 4), reglementează condiţiile de fond pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu (art. 28), instituie procedura verificării de către poliţişti a sesizărilor privind violenţa domestică (art. 29), instituie măsuri de protecţie ce se pot dispune prin ordinul de protecţie provizoriu în scopul diminuării riscului constatat (art. 31) şi cuprind reguli pentru punerea în aplicare a ordinului de protecţie provizoriu (art. 32). 18. Cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 217/2003, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 655 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 25 aprilie 2023. La paragraful 18 al acelei decizii, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 217/2003 fac parte din capitolul I - Dispoziţii generale şi definesc formele violenţei domestice [şi anume: violenţa verbală - lit. a); violenţa psihologică - lit. b); violenţa fizică - lit. c); violenţa sexuală - lit. d); violenţa economică - lit. e); violenţa socială - lit. f); violenţa spirituală - lit. g); violenţa cibernetică - lit. h)]. La paragraful 20 al aceleiaşi decizii, Curtea a observat că art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 217/2003 defineşte violenţa psihologică ca formă a violenţei domestice, enumerând modalităţi de exercitare a acesteia cum sunt: impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar. Analizând sintagma „violenţă psihologică“ din cuprinsul textului de lege criticat, Curtea a constatat că art. 4 din Legea nr. 217/2003 prevede detaliat atât conţinutul, cât şi modalităţile şi mijloacele de exercitare a acesteia, fiind clar definită de lege violenţa psihologică. De altfel, legiuitorul nici nu ar putea să prevadă o listă exhaustivă cu toate aceste manifestări ale violenţei psihologice şi de aceea a folosit în definiţie o enumerare exemplificativă, iar nu limitativă, utilizând sintagma „precum şi alte acţiuni cu efect similar“. 19. Curtea constată că aceleaşi considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la celelalte forme de violenţă domestică definite de Legea nr. 217/2003. Susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză - în sensul că evaluarea şi constatarea formelor de violenţă domestică prevăzute de Legea nr. 217/2003 trebuie mai întâi constatate de specialişti în domeniu - nu pot fi primite, deoarece scopul instituirii unui ordin de protecţie provizoriu este diminuarea riscului iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, scop precizat în art. 28 alin. (1) din Legea nr. 217/2003. Pornind de la acest scop, legiuitorul a reglementat procedura emiterii ordinului de protecţie provizoriu, stabilind în secţiunea 1 a capitolului IV din Legea nr. 217/2003 competenţa şi condiţiile de fond pentru emitere, în secţiunea 2 - reguli privind verificarea sesizărilor privind violenţa domestică, în secţiunea 3 - condiţii de formă pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, în secţiunea 4 - măsuri de protecţie ce se pot dispune prin ordinul de protecţie provizoriu, în scopul diminuării riscului constatat, în secţiunea 5 - norme privind punerea în aplicare a ordinului de protecţie provizoriu, în secţiunea 6 - reguli privind confirmarea şi contestarea ordinului de protecţie provizoriu. Astfel, prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună; c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; d) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; e) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute. Ordinul de protecţie provizoriu se comunică agresorului şi victimei, iar obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. 20. Prin Decizia nr. 382 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 10 octombrie 2023, paragraful 15, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecţie provizoriu se emite de poliţist şi se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii. Procurorul decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu, fiind posibile două ipoteze: 1. procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de poliţist prin ordinul de protecţie provizoriu şi înaintează imediat ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie (situaţie în care durata iniţială pentru care a fost dispus se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie, cu informarea agresorului despre acest fapt); 2. în cazul în care constată că nu mai este necesară menţinerea măsurilor de protecţie dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecţie, cu menţionarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia. 21. Cu privire la garanţiile dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 382 din 4 iulie 2023, precitată, paragrafele 18-20, că, în cazul ordinului de protecţie provizoriu (care este emis de poliţist), legiuitorul a prevăzut o singură cale de atac la instanţa judecătorească, având în vedere situaţia premisă a emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, şi anume existenţa un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică. Curtea a constatat că persoana interesată are posibilitatea de a formula contestaţie la instanţa judecătorească împotriva ordinului de protecţie provizoriu, beneficiind, astfel, pe tot parcursul acestei proceduri, de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi accesului liber la justiţie. 22. Având în vedere această procedură de contestare la instanţa judecătorească a ordinului de protecţie provizoriu şi ţinând cont de procedura de confirmare de către procuror a ordinului de protecţie provizoriu emis de către poliţist, Curtea constată că dispoziţiile criticate care vizează ordinul de protecţie provizoriu nu contravin prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţie, deoarece prevăd suficiente garanţii ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare al agresorului. 23. În final, referitor la celelalte motive invocate de autorul excepţiei, ce vizează întrebările din formularul de evaluare a riscului care stau la baza emiterii ordinului de protecţie de către organul de poliţie, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Tudorache în Dosarul nr. 9.814/197/2020 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) şi d)-g), ale art. 28 alin. (1)-(4), ale art. 29 alin. (1) lit. a), c) şi d), ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului pentru minori şi familie Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
