Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 350/1/2020
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de│
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ana Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Dan Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia │
│Pistol │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alexandra │- judecător la Secţia │
│Iuliana Rus │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ionuţ Mihai │- judecător la Secţia │
│Matei │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eleni │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Marcu │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Anca │- judecător la Secţia │
│Mădălina │penală │
│Alexandrescu│ │
└────────────┴─────────────────────────┘
Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019, prin care se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Conform art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, la şedinţa de judecată participă doamna Victoria Baciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, domnul judecător Dan Andrei Enescu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de domnul procuror Teodor Manea - procuror-şef al Biroului de recursuri penale în interesul legii, Secţia judiciară. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 350/1/2020 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. De asemenea, menţionează că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara şi instanţele arondate acestora, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare, se învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părţilor la data de 6 aprilie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. S-a mai arătat că ulterior întocmirii raportului şi comunicării acestuia către părţi, la dosar, au trimis puncte de vedere Curtea de Apel Suceava, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi - Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti - Departamentul de drept public. La data de 10 martie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 319/C/522/III-5/2020 prin care s-a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat domnului procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 350/1/2020. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea este admisibilă în raport cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât de rezolvarea problemei de drept depinde soluţionarea pe fond a apelului din cauză. Pe fondul chestiunii de drept, domnul procuror a solicitat să se stabilească faptul că în interpretarea dispoziţiilor art. 269-270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură, care trebuie efectuat într-un anumit termen, este depus prin email sau fax, în ultima zi a termenului, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă a fost înregistrat ulterior la organul judiciar. În acest sens a arătat că cele două noţiuni de transmitere, respectiv înregistrare nu se suprapun, respectiv că momentul transmiterii actului de procedură este diferit de cel al înregistrării şi niciun text legal procesual penal nu face referire la data înregistrării. De altfel, momentul înregistrării este ulterior şi nu produce niciun fel de consecinţe juridice. Totodată, a menţionat că dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură penală se referă la alte ipoteze, respectiv atunci când un act de procedură este transmis prin intermediari (administraţia locului de deţinere, unitatea militară, oficiul poştal), iar nu direct instanţei, prin e-mail sau fax. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării: Prin Încheierea de şedinţă din data de 3 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. 1.934/220/2019, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului." II. Expunerea succintă a cauzei: Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a fost sesizată cu apelul declarat de inculpatul … împotriva Sentinţei penale nr. 687 din 5.11.2019 pronunţată în Dosarul nr. 1.934/220/2019 de Judecătoria Deta. Prin sentinţa penală mai sus-menţionată, în baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul... la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului“, prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar în baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (unu) an pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, urmând ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, pe durata termenului de supraveghere, s-au impus inculpatului următoarele obligaţii: să frecventeze programul de reintegrare socială Drink&Drive derulat de către serviciul de probaţiune; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Deta sau la o instituţie din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală i sa atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Minuta Sentinţei penale nr. 687 din 5.11.2019 a fost comunicată inculpatului, personal, conform înscrisului de la fila 20 din dosarul de fond, la data de 7.11.2019, termenul de apel începând să curgă faţă de acesta în condiţiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, de la data comunicării minutei. În condiţiile art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală, termenul de apel s-a împlinit faţă de inculpat la data de 18.11.2019, când a fost o zi lucrătoare. Împotriva Sentinţei penale nr. 687 din 5.11.2019, pronunţată de Judecătoria Deta, a declarat apel (fila 4 din dosarul de apel) inculpatul..., apelul fiind trimis pe e-mail la data de 18.11.2019, ora 15.11, şi înregistrat la Judecătoria Deta, la data de 19.11.2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16.12.2019, sub acelaşi număr de dosar. Expunerea chestiunii de drept: În raport cu împrejurarea că inculpatul a formulat cerere de apel pe care a trimis-o pe e-mail în ultima zi de apel şi observând că această cerere de apel a fost înregistrată la instanţă în ziua ulterioară expirării termenului legal de apel, în cauză, din oficiu, s-a pus în discuţie excepţia tardivităţii apelului declarat de inculpat în raport cu următoarele prevederi din Codul de procedură penală: Art. 268 cu denumirea marginală „Consecinţele nerespectării termenului“ "(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.(2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulităţi." Art. 269 cu denumirea marginală „Calculul termenelor procedurale“ "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni.(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează." Art. 270 cu denumirea marginală „Acte considerate ca făcute în termen“ "(1) Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului.(2) Dacă un act care trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoaştere ori dintr-o greşeală vădită a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competenţă, se consideră că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent după expirarea termenului fixat.(3) Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului." Art. 410 cu denumirea marginală „Termenul de declarare a apelului“ "(1) Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei. (...)" Art. 413 cu denumirea marginală „Instanţa la care se depune apelul“ "(1) Cererea de apel întocmită în condiţiile prevăzute la art. 412 se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă.(2) Persoana care se află în stare de deţinere poate depune cererea de apel şi la administraţia locului de deţinere.(3) Cererea de apel înregistrată sau atestată în condiţiile alin. (2) ori procesul-verbal întocmit de administraţia locului de deţinere se înaintează de îndată instanţei a cărei hotărâre este atacată." Art. 421 cu denumirea marginală „Soluţiile la judecata în apel“ "Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:1. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată: a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă apelul este nefondat; (...)" Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public Reprezentantul Ministerului Public a arătat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept pusă în discuţie este admisibilă. Pe fondul chestiunii de drept, a arătat că se ţine cont de data transmiterii actului procedural/căii de atac, iar nu de data înregistrării cererii la instanţă. Astfel, apelul inculpatului a fost trimis în termenul de apel, relevanţă prezentând intenţia părţii de a declara cale de atac. Punctul de vedere al apărării Apărătorul ales al apelantului inculpat... a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în ceea ce priveşte expedierea actului procedural ce cuprinde cererea de apel pe e-mail acesta a apreciat că această modalitate de expediere are drept consecinţă juridică considerarea ca fiind în termen apelul declarat, respectiv nu tardiv; chiar dacă actul procedural ce consemnează cererea de apel a fost înregistrat la instanţă după expirarea termenului legal de declarare a apelului. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Timişoara a constatat admisibilă sesizarea, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere următoarele: În raport cu textul legal mai sus enunţat, s-a constatat că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: a) să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs; b) judecata aflată în curs să fie pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel ori al unui tribunal, iar acestea să fie învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; c) lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată; d) asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. Analizând în concret îndeplinirea cerinţelor legale de la art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timişoara a constatat că este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit art. 408 şi următoarele din Codul de procedură penală, respectiv cu judecata apelului declarat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 687 din 5.11.2019 pronunţate în Dosarul nr. 1.934/220/2019 al Judecătoriei Deta. Chestiunea de drept pusă în discuţie din oficiu de către instanţă are caracter de noutate, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat asupra acesteia printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. De asemenea, s-a apreciat că problema de drept invocată din oficiu reprezintă o chestiune de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deşi reprezintă o problemă de drept procesual penal, deoarece, faţă de obiectul cauzei, de interpretarea art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în contextul în care soluţia adoptată cu privire la excepţia tardivităţii depunerii actului de procedură prin fax sau e-mail va influenţa soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. Asupra chestiunii de drept sesizate membrii completului de judecată au exprimat opinii diferite. Astfel, într-o primă opinie s-au arătat următoarele: Regula de calcul al termenelor calculate pe zile este stabilită de art. 269 din Codul de procedură penală, ce prevede că se porneşte de la ziua prevăzută în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel; nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlineşte; când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează. Participanţilor la procesul penal interesaţi, care nu depun direct la organul judiciar actul de procedură ce trebuie depus sub sancţiunea decăderii într-un anumit termen, art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală le-a oferit posibilitatea să îl depună la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, fiind considerat ca făcut în termen; în acest caz înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului. Prin instituţia termenului, astfel cum este reglementată în art. 268-271 din Codul de procedură penală, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiţie. De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt stabilite în vederea garantării ritmului optim de desfăşurare a activităţilor, menite să contribuie la realizarea scopului procesului penal, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile şi interesele legitime ale părţilor. Spre deosebire de termenele substanţiale, care asigură ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operaţiunilor specifice fiecărei faze procesuale. Prin natura lor şi prin efectele pe care le produc, termenele procedurale pot fi peremptorii sau imperative, dilatorii sau prohibitive şi orânduitorii sau de recomandare. Dintre aceste termene, cel peremptoriu este acela înăuntrul căruia un anumit act trebuie îndeplinit în mod imperativ, depăşirea lui atrăgând nulitatea actului respectiv. Spre deosebire de alte comunicări, trimiteri de documente, cereri etc., pentru declararea unei căi de atac legiuitorul a prevăzut condiţii speciale, care reflectă o concepţie extrem de riguroasă, dispoziţiile respective vizând exercitarea căilor de atac, deopotrivă, atât de Ministerul Public, cât şi de către părţile cauzei respective. Această concepţie riguroasă este reflectată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO, Secţia II, Decizia De Virgiliis versus Italia, 20 aprilie 1999, nr. 39.211/98) în care se arată, în sinteză, că reglementările relative la forma actelor procesuale sunt necesare asigurării unei bune administrări a justiţiei. Curtea Europeană a considerat că reglementările relative la forma actelor procesuale sunt necesare asigurării unei bune administrări a justiţiei, iar reclamantul trebuia să se aştepte ca aceste reguli să îi fie aplicate. Este adevărat că astfel de reglementări nu trebuie să împiedice justiţiabilul să se prevaleze de o cale de recurs disponibilă, însă, ţinând cont de specificitatea rolului instanţei de casaţie, Curtea Europeană a considerat că se poate admite ca o astfel de instanţă să impună reguli ce ţin de un formalism mai ridicat. Sub aspectul comunicării actelor procedurale de către organele judiciare, legiuitorul în materie penală, prin dispoziţiile art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, a prevăzut că „Citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate“. O dispoziţie similară nu se regăseşte însă în conţinutul art. 268-art. 271 din Codul de procedură penală, în sensul că un act de procedură care trebuie efectuat într-un anumit termen este suficient a fi comunicat prin e-mail sau prin alt mijloc tehnic/electronic pentru a fi considerat efectuat în termen. Ca urmare, se poate aprecia că legiuitorul în materie penală a lipsit de efecte juridice, în aplicarea art. 270 din Codul de procedură penală, depunerea unui act de procedură prin fax sau e-mail, sub aspectul considerării depunerii în termen a actului procedural, dar a acceptat că actele procedurale care nu sunt supuse unui termen pentru îndeplinirea lor valabilă se pot expedia de organele judiciare în mod legal şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică. Sintetizând cele de mai sus, cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax nu pot cădea sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acesta, în mod expres, prevede că numai înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului; or, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poştă electronică nu există o prevedere similară. Aşadar, în situaţia supusă analizei, ceea ce produce consecinţe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură este data înregistrării înscrisului la instanţă, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poşta electronică sau prin fax. În sensul raţionamentelor de mai sus este şi Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care în paragrafele 104 şi 106 arată următoarele: "104. Cu alte cuvinte, fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu şi cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menţionat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare.106. Aşadar, în situaţiile supuse analizei, ceea ce produce consecinţe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură este data înregistrării înscrisului la instanţă, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poşta electronică sau prin fax, chiar şi după închiderea activităţii instanţei." În cea de-a doua opinie s-a reţinut că depunerea cererii de apel, prin e-mail, înăuntrul termenului de declarare a apelului reglementat de art. 410 din Codul de procedură penală, chiar dacă cererea este înregistrată la instanţa de judecată după expirarea termenului, nu poate atrage sancţiunea decăderii, apelul urmând să fie considerat ca fiind făcut în termen. Atât timp cât normele procesual penale acceptă depunerea actelor procedurale prin fax sau poştă electronică, în conformitate cu prevederile art. 264 din Codul de procedură penală raportat la art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, întârzierea în înregistrarea cererii de apel nu poate fi imputată părţii. În condiţiile în care cererea de apel a fost introdusă, în ultima zi a termenului de declarare a apelului, în acest sens existând o dovadă scrisă, prin poştă electronică, faptul că cererea a fost înregistrată ulterior, după expirarea termenului de apel, nu poate atrage sancţiunea decăderii, reglementată de art. 268 din Codul de procedură penală, întrucât nu poate fi reţinută nicio culpă a părţii apelante în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale, motiv pentru care calea de atac urmează a fi apreciată ca fiind declarată în termen. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate: Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. S-au conturat următoarele opinii cu privire la problema de drept sesizată: Într-o primă opinie (majoritară), s-a apreciat că dacă un act de procedură, care trebuie făcut într-un anumit termen, este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. În acest sens, au opinat secţiile penale ale curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Piteşti, Oradea, Galaţi şi Suceava, o parte a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, ale tribunalelor Bihor, Vrancea, Brăila, Constanţa, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bucureşti, Călăraşi, Teleorman, Sibiu, Neamţ, Bacău, Iaşi, Vaslui, Dolj, Caraş-Severin şi Timiş, ale judecătoriilor Călăraşi, Olteniţa, Oradea, Medgidia, Babadag, Măcin, Huedin, Sighetu Marmaţiei, Şimleu Silvaniei, Lehliu-Gară, Zimnicea, Oneşti, Huşi, Vaslui, Caracal, Vălenii de Munte şi Oraviţa. În susţinerea acestei opinii s-au invocat următoarele argumente: Normele procesual penale acceptă depunerea actelor procedurale prin fax sau poştă electronică, în conformitate cu prevederile art. 264 raportat la art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, iar dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură penală conţin o enumerare exemplificativă, iar nu limitativă a cazurilor în care actul se consideră făcut în termen. Mai mult, aceste dispoziţii vizează situaţia în care actul este transmis unei alte autorităţi (penitenciar, poştă, unitate militară), în timp ce în cazul e-mailului sau faxului, acesta este trimis direct instanţei. Deopotrivă s-a apreciat că, atât timp cât un act de procedură, în speţă cererea de apel, a fost trimis în interiorul termenului de declarare a căii de atac prin intermediul poştei electronice, înregistrarea ulterioară la instanţă, după expirarea termenului, nu poate fi imputată părţii, fiind un element independent de voinţa acesteia, şi nu poate atrage sancţiunea decăderii, având în vedere că dovada datei trimiterii actului este reprezentată de data şi ora recepţionării lucrării, astfel cum aceasta este menţionată de aparatul fax sau în cuprinsul cutiei de poştă electronică, informaţii ce pot fi verificate de organul judiciar. Într-o a doua opinie, s-a considerat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis, prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen doar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar înainte de expirarea termenului. În acest sens au opinat curţile de apel Bucureşti - Secţia I penală, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, o parte a judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi, tribunalele Ilfov, Gorj, Prahova şi Arad şi judecătoriile Bistriţa, Baia Mare, Buftea, Bolintin-Vale, Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Iaşi, Paşcani şi Caransebeş. În argumentarea acestei opinii s-au arătat următoarele: Cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax nu pot cădea sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acestea, în mod expres, prevăd că numai înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului; or, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară şi nu poate opera, în acest caz, o extindere pe cale de interpretare. Ceea ce produce consecinţe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură este data înregistrării înscrisului la instanţă, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poşta electronică sau prin fax. Trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică este asimilată depunerii personale la instanţă, şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. De asemenea, în susţinerea acestor argumente au fost invocate Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, şi Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (privind dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017. S-a apreciat că distincţiile cuprinse în considerentele deciziilor anterior menţionate, deşi se referă la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură civilă, sunt aplicabile şi în materie penală, faţă de conţinutul similar al dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală. Într-o a treia opinie, s-a menţionat că, dacă un act de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, acesta este socotit a fi făcut în termen numai dacă ora primirii documentului în căsuţa poştală electronică sau în unitatea de fax se situează în interiorul programului de lucru al instanţei, stabilit conform prevederilor art. 88 alin. (7) şi art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015. Această opinie a fost exprimată de Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate acestuia, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Reşiţa şi de o parte a judecătorilor din cadrul Tribunalului Cluj. V. Jurisprudenţa naţională în materie: Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IIa penală (Încheierea F/DL din 4 aprilie 2018, Decizia penală nr. 1.511/A din 27 octombrie 2017), Tribunalul Prahova (Încheierea nr. 380 din 11 octombrie 2017), Judecătoria Paşcani (Încheierea nr. 343 din 5 decembrie 2019), Judecătoria Târgu Bujor (Încheierea nr. 29 din 30 august 2018). Hotărârile au fost pronunţate în conformitate cu a doua opinie exprimată în cadrul punctelor de vedere transmise de curţile de apel şi de instanţele de judecată arondate, menţionate anterior la pct. IV, respectiv că dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură penală sunt de strictă interpretare, iar data certă a actelor procedurale, respectiv a cererilor prin care se declară o cale de atac, transmise la instanţă prin e-mail sau fax, este data înregistrării actelor la instanţă. VI. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: VI.1. Din categoria deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, cu relevanţă în cauză nu au fost identificate hotărâri. VI.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, documentarea prealabilă a permis identificarea următoarelor hotărâri judecătoreşti pronunţate de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (disponibile la adresa http://www.scj.ro): - Decizia nr. 570 din 15 februarie 2011, prin care s-a reţinut că „în cazul în care partea formulează cererea de recurs prin email, respectarea condiţiei privind exercitarea în termen a căii de atac se stabileşte în raport cu data înregistrării cererii de recurs la registratura instanţei, iar nu în raport cu data presupusei emiteri a mesajului în formă electronică“; – Decizia nr. 3.396 din 23 octombrie 2012 în cuprinsul căreia s-a reţinut că potrivit art. 187 din Codul de procedură penală anterior (dispoziţii preluate de art. 270 din Codul de procedură penală), este considerat ca făcut în termen actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului. Înalta Curte a considerat că dispoziţiile art. 187 alin. (1) din Codul de procedură penală anterior sunt de strictă interpretare, dată fiind natura juridică a termenului de apel, respectiv aceea de termen procedural peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul la calea de atac şi respingerea ei ca tardivă. – Decizia nr. 222/A din 16 iunie 2017 şi Decizia nr. 311/A din 15 septembrie 2017, în cuprinsul cărora Înalta Curte - Secţia penală, analizând tardivitatea căii de atac, s-a raportat la momentul transmiterii cererii prin e-mail, neatribuind nicio semnificaţie momentului înregistrării cererii la instanţă pentru calculul termenului procedural. VII. Opinia specialiştilor consultaţi: În condiţiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au solicitat puncte de vedere specialiştilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării. Facultatea de drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură trimis prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, indiferent de ora trimiterii, chiar dacă înregistrarea lui se realizează peste termenul prevăzut de lege. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură penală conţin un set de norme complinitoare care reglementează unele situaţii concrete în care actele de procedură sunt considerate ca făcute în termen, chiar dacă sunt înregistrate formal la organul judiciar competent peste termenul prevăzut de lege. În mod cert, sunt avute în vedere termenele procedurale peremptorii sau imperative, a căror nesocotire atrage sancţiunea decăderii, termene care nu pot fi prorogate sau reînnoite, dacă legea nu prevede altfel. Pe cât este de evident faptul că art. 270 din Codul de procedură penală nu reglementează situaţia actelor trimise prin e-mail sau fax, pe atât de reală este şi împrejurarea că actele trimise prin astfel de mijloace produc efecte juridice, la fel ca actele înregistrate în urma depunerii lor în mod direct la registratura organului judiciar competent, în termenul impus de lege. În continuare, s-a subliniat că verbele „a depune“ şi „a înregistra“ nu se află în relaţie de sinonimie. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, a depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) înseamnă a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.), în timp ce a înregistra înseamnă a înscrie (un act, o cerere etc.) într-un registru. Astfel, în procesul penal, depunerea unui act se realizează de către subiectul procesual interesat, în exercitarea dreptului prevăzut de lege, fie direct, fie prin trimiterea efectuată prin intermediul altor mijloace agreate, în timp ce înregistrarea se face de organul la care se depune actul. Distincţia dintre cele două noţiuni este esenţială în situaţia în care actul este depus în termenul stabilit de lege, însă este înregistrat peste termenul prevăzut ad quem. Examinarea tardivităţii unei cereri sau a unui alt act se realizează prin prisma momentului depunerii, iar nu prin prisma momentului înregistrării. În acelaşi sens sunt numeroase dispoziţii ale Codului de procedură penală. Cu titlu de exemplu: - Calea de atac a apelului: art. 410 din Codul de procedură penală are denumirea marginală „Termenul de declarare a apelului“; art. 412 din Codul de procedură penală prevede: „apelul se declară prin cerere scrisă (...)“; – Contestaţia: dispoziţiile art. 411 alin. (1) se aplică în mod corespunzător [art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală]; „Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă (...)“ [art. 425^1 alin. (3) din Codul de procedură penală]; în acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 204 alin. (1), art. 205 alin. (1) şi art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală: se înaintează „în termen de 48 de ore de la înregistrare“ [art. 204 alin. (1), art. 205 alin. (1) şi art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală] şi „se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare“ [art. 204 alin. (4), art. 205 alin. (4) şi art. 206 alin. (5) din Codul de procedură penală]; – Strămutarea: „cererea se depune la instanţa de unde se solicită strămutarea (...)“ [art. 72 alin. (2) din Codul de procedură penală], în timp ce „soluţionarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică, cu participarea procurorului, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii“ [art. 73 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Din conţinutul acestor dispoziţii legale se poate observa că termenele procedurale peremptorii, a căror nesocotire atrage sancţiunea decăderii, se calculează în raport cu data depunerii, în timp ce data înregistrării prezintă relevanţă doar în ceea ce priveşte verificarea termenelor de recomandare, stabilite pentru organele judiciare, a căror încălcare nu poate atrage vreuna dintre sancţiunile procesuale prevăzute de lege. În condiţiile în care actualul Cod de procedură penală nu prevede nicio situaţie în care termenele procedurale peremptorii se calculează de la data înregistrării actului, se impune a se constata că nici în situaţia în care actul este depus sau trimis în termenul prevăzut de lege prin e-mail sau fax nu se poate susţine că operează tardivitatea, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă înregistrarea se realizează ulterior. S-a mai observat că sesizarea vizează doar termenele procedurale pe zile, iar nu şi termenele procedurale peremptorii pe ore, cu toate că cele două categorii de termene se calculează după aceleaşi reguli, pe unităţi libere de timp, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală. Pot fi imaginate şi situaţii în care actele condiţionate de anumite termene procedurale pe ore ar putea fi depuse după terminarea programului la registratura organului judiciar competent. De pildă, potrivit art. 367 alin. (4) din Codul de procedură penală: Încheierea dată în primă instanţă prin care sa dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru procuror, părţile şi persoana vătămată prezente, şi de la comunicare, pentru părţile sau persoana vătămată care lipsesc. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Dacă, în funcţie de ora pronunţării sau comunicării, termenul de 24 de ore expiră după terminarea programului, nu s-ar putea susţine că depunerea contestaţiei după închiderea registraturii instanţei ar atrage tardivitatea căii de atac. Dacă s-ar aprecia în sens contrar ar însemna să fie acceptată o interpretare în mod vădit nelegală. Faţă de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală, concluzia este aceeaşi şi în cazul termenelor calculate pe zile. De lege lata prescurtarea termenelor legale imperative pe ore şi pe zile nu este permisă. Pe calea sesizării în vederea dezlegării unor chestiuni de drept în materie penală nu se poate tinde la abrevierea unor termene legale peremptorii. Computarea celor două categorii de termene se poate realiza doar prin lege. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că argumentele reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu sunt aplicabile, de lege lata, în materia penală. În Codul de procedură penală nu se regăseşte o dispoziţie similară celei cuprinse în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut: „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile“. De altfel, în urma pronunţării acestei decizii, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, au fost aduse o serie de modificări prevederilor cuprinse în art. 183 din Codul de procedură civilă. Nu s-ar putea susţine nici faptul că legea de procedură civilă are aplicabilitate generală prin prisma problemei analizate, în condiţiile în care toate prevederile cuprinse în Codul de procedură penală, amintite mai sus, sunt contrare unei astfel de opinii, regimul juridic al termenelor procedurale în materia penală fiind adaptat particularităţilor procesului penal. Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale din cadrul Facultăţii de drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat pe fondul chestiunii de drept în acelaşi sens, respectiv că în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis, prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, acesta este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. În argumentarea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu îşi găsesc aplicarea în materie procesual penală, având în vedere, în primul rând, reglementarea legală, dar şi specificul materiei. Astfel, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 264 şi art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, care acceptă şi depunerea actelor procedurale prin fax sau poştă electronică. În primul rând, s-a apreciat că legiuitorul nu a inclus modalitatea de transmitere a actelor procedurale prin fax sau email şi în art. 270 din Codul de procedură penală (acte considerate ca făcute în termen) întrucât nu era necesar, atâta vreme cât transmiterea unui act printr-un mijloc electronic poartă de fiecare dată o „urmă“ a momentului transmiterii, nefiind nevoie de stabilirea unei ficţiuni juridice. În acest sens, specialiştii consultaţi din cadrul Facultăţii de drept a Universităţii de Vest din Timişoara au împărtăşit cea dea doua opinie exprimată de către instanţa de trimitere, în cuprinsul căreia se menţionează că întârzierea în înregistrarea cererii de apel nu poate fi imputată părţii. În condiţiile în care cererea de apel a fost introdusă în ultima zi a termenului de declarare a apelului, în acest sens existând o dovadă scrisă, prin poşta electronică, faptul că cererea a fost înregistrată ulterior, după expirarea termenului de apel, nu poate atrage sancţiunea decăderii reglementată de art. 268 din Codul de procedură penală, întrucât nu poate fi reţinută nicio culpă a părţii apelante în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale, motiv pentru care calea de atac urmează a fi apreciată ca fiind declarată în termen. În al doilea rând, s-a arătat că nu trebuie pierdut din vedere şi specificul dreptului procesual penal, termenele de declarare a căilor de atac fiind relativ scurte, respectarea ori nerespectarea acestora implicând repercusiuni care vizează drepturi fundamentale, pe care statul, prin intermediul organelor judiciare, este dator să le ocrotească. Or, dacă s-ar accepta că cel care formulează o cerere de apel prin intermediul mijloacelor electronice (fax sau e-mail), expediind cererea în termenul procedural legal, dar care este înregistrată ulterior la organul judiciar, nu ar respecta termenul impus de lege, ar însemna să nu se dea relevanţă deplină regulii conform căreia termenul se împlineşte la sfârşitul celei din urmă zile al acestuia (ora 24,00). Niciodată cel care formulează o cerere de apel nu s-ar putea „bucura“ de întinderea maximă a termenului prevăzut de lege în condiţiile în care acesta ar fi condiţionat de ora la care se încheie activitatea de înregistrare a cererilor la organul judiciar respectiv. Prin urmare, s-a apreciat că analiza dispoziţiilor legale în această materie trebuie să aibă la bază realitatea socială prezentă, acceptând faptul că atâta vreme cât partea a respectat termenul prevăzut de lege, înţelegând să trimită prin fax sau email cererea către organul judiciar, dependenţa de momentul înregistrării efective de către grefierul registrator apare ca desuetă. Prin regula conform căreia dacă partea a trimis prin fax sau e-mail cererea către organul judiciar în termenul prevăzut de lege, neinteresând data înregistrării efective, este respectată componenta disciplinei procesuale, existând un mijloc de control al orei şi datei la care cererea a fost trimisă, deci momentul la care partea şi-a manifestat intenţia de a formula cererea, rămânând o urmă (electronică) incontestabilă a acestei manifestări de voinţă. S-a mai subliniat că nu trebuie neglijată nici componenta previzibilităţii normei de drept procesual penal, nici cea a aplicării concrete a acesteia de către organele judiciare, raportat şi la exigenţele Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Sub aspectul previzibilităţii normei, o persoană care formulează o cerere către un organ judiciar determinat trebuie să aibă o reprezentare clară a momentului de la care se presupune că manifestarea de voinţă a produs efecte juridice, momentul înregistrării ulterioare fiind unul nedeterminat şi neprevizibil. În final s-a mai arătat că atât timp cât legiuitorul a reglementat expres posibilitatea recurgerii de către o persoană la formularea de cereri prin intermediul canalelor electronice, ţinând cont de realităţile prezente, organele judiciare trebuie să accepte posibilitatea ca cei care se adresează lor să beneficieze de termenul procedural întreg, cu atât mai mult cu cât acesta vizează o cale de atac într-un proces penal. Universitatea „Titu Maiorescu“ din Bucureşti - Departamentul de drept public a depus un punct de vedere potrivit căruia în ipoteza transmiterii actului prin scrisoare (serviciu poştal), fax sau e-mail, acesta va fi considerat ca fiind depus în termenul prevăzut de lege şi îşi va produce efectele dacă data înregistrării la organul judiciar este înăuntrul termenului. S-a arătat că în speţă expedierea apelului prin e-mail s-a realizat în ultima zi de declarare a apelului, iar înregistrarea acestuia la instanţă s-a făcut după expirarea termenului de apel. S-a apreciat de către specialiştii consultanţi din cadrul Facultăţii de drept a Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti că dispoziţiile art. 270 alin. (1) sunt fără echivoc, fiind restrictive, în sensul în care obligă să se realizeze comunicarea prin depunere la oficiul poştal a unei scrisori recomandate, în ipoteza în care nu se depune apelul direct la instanţă. Totodată, conform art. 412 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, cererea de apel trebuie să fie semnată de persoana care declară apelul, ceea ce presupune o semnătură în original. Pentru comunicarea prin fax sau e-mail, singura semnătură care ar respecta rigorile art. 412 din Codul de procedură penală ar fi semnătura electronică, în ipoteza în care apelantul deţine o astfel de semnătură şi o foloseşte pentru a semna cererea de declarare a apelului. Altfel, o simplă scanare a unei cereri de apel, trimisă prin email şi fax, se poate considera ca fiind făcută în termen doar în ipoteza în care şi originalul este depus la oficiul poştal prin scrisoare recomandată tot în interiorul termenului de apel. Pentru situaţiile speciale în care întârzierea depunerii apelului este determinată de o cauză temeinică de împiedicare există dispoziţiile art. 411 din Codul de procedură penală, care prevăd instituţia repunerii în termen. Lăsând la o parte această ipoteză, apelantul nu are niciun motiv justificat să nu depună cererea de declarare a apelului şi în original, prin scrisoare recomandată, ori chiar prin depunere la registratura instanţei în interiorul termenului de apel. Propriul dezinteres al apelantului în valorificarea raţională a timpului necesar depunerii apelului nu poate conduce la o modificare a dispoziţiilor legale, în sensul de a-i permite să interpreteze în favoarea sa dispoziţiile exprese ale art. 412 din Codul de procedură penală. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi - Facultatea de drept a opinat pe fondul chestiunii de drept în sensul că depunerea actelor de procedură prin fax sau e-mail este recunoscută în mod expres de legiuitor în materia procedurii penale. Astfel, potrivit prevederilor art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice. Prin urmare, legiuitorul a înţeles să reglementeze modalitatea prin care organele judiciare pot realiza chemarea persoanelor prin poştă electronică, cu acordul acestora, aspect reliefat mai apoi prin prevederile art. 262 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, art. 264 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 259 alin. (13) din Codul de procedură penală. Pentru realizarea unui just echilibru între drepturile procesuale şi mijloacele procesuale recunoscute cetăţenilor în scopul valorificării acestor drepturi se impune să se accepte că justiţiabilii se pot adresa organelor judiciare prin intermediul poştei electronice nu doar pentru introducerea unei plângeri, ci şi pentru declararea unei căi de atac. Concluzionând cu privire la întrebarea adresată completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, majoritatea membrilor colectivului penal din cadrul Facultăţii de drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a considerat că actul depus în ultima zi a termenului calculat pe zile este socotit a fi depus în termen, chiar dacă a fost înregistrat la organul judiciar după expirarea termenului, relevanţă principală având momentul când documentul a fost transmis organului judiciar (când a fost recepţionat de acesta), şi nu momentul când a fost înregistrat. VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 257 alin. (5), ale art. 264 alin. (1) şi ale art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, actul de procedură transmis instanţei prin poşta electronică în ultima zi a termenului care se calculează pe zile este făcut în termen, indiferent de momentul înregistrării actului de procedură la instanţă. Cu privire la admisibilitatea sesizării s-a exprimat opinia potrivit căreia condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei este îndeplinită pentru ipoteza actului de procedură transmis prin poşta electronică instanţei, întrucât, în cauză, actul de procedură constă într-o cerere de apel transmisă instanţei prin e-mail. Interpretarea corelată a dispoziţiilor art. 257 alin. (5) şi ale art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală conduce la concluzia că părţile şi subiecţii procesuali pot realiza comunicarea actelor de procedură prin poşta electronică. Din punctul de vedere al efectelor în plan procesual penal, în absenţa oricărei distincţii în dispoziţiile Codului de procedură penală, actul de procedură transmis (comunicat) instanţei prin poşta electronică este echivalat cu actul de procedură depus la instanţă (legiuitorul nu a atribuit efecte diferite, nu a stabilit reguli diferite şi nu a impus cerinţe diferite pentru actul de procedură transmis instanţei prin poşta electronică în raport cu actul de procedură depus la instanţă). Această echivalenţă are drept consecinţă aplicarea nediferenţiată a regulilor privind calculul termenelor procedurale în cazul actului de procedură transmis instanţei prin poşta electronică şi în cazul actului de procedură depus la instanţă, inclusiv din perspectiva momentului la care se admite că actul de procedură este realizat. În conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte. ...............................................................................................(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează." În cazul termenelor procedurale care se calculează pe zile (de exemplu, termenul de declarare a apelului), actul de procedură (cererea de apel) depus la instanţă în ultima zi a termenului este făcut în termen şi, în ipoteza echivalentă a comunicării prin intermediul poştei electronice, actul de procedură (cererea de apel) transmis instanţei prin poşta electronică (e-mail) în ultima zi a termenului este făcut în termen. Nicio normă procesual penală nu indică faptul că, în cazul actului de procedură transmis instanţei prin poşta electronică, s-ar impune îndeplinirea unei formalităţi suplimentare pentru a se admite că actul de procedură este făcut în termen. În acest sens, în cazul similar al termenelor procedurale care se calculează pe ore, este jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub imperiul noului Cod de procedură penală, reflectată în Decizia nr. 311/A din 15 septembrie 2017. De asemenea, s-a susţinut că dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală, la care se face referire în încheierea de sesizare, nu au incidenţă în chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere, având în vedere următoarele argumente: Sub un prim aspect, actul de procedură depus la instanţă şi echivalentul său - actul de procedură transmis instanţei prin poşta electronică - presupun o comunicare directă şi, în principiu, instantanee cu instanţa, mai exact, cu locul unde se află instanţa. Chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere priveşte un astfel de act de procedură, transmis direct şi instantaneu instanţei. În schimb, dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală nu privesc acte de procedură comunicate în mod direct instanţei, ci acte de procedură depuse la alte entităţi (administraţia locului de deţinere, unitatea militară şi oficiul poştal) şi comunicate instanţei prin mijlocirea acestora, care implică scurgerea unui interval de timp. Sub un al doilea aspect, chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere priveşte ipoteza actului de procedură făcut, în mod efectiv, în termen (actul de procedură este transmis prin poşta electronică în termen şi recepţionat de instanţă în termen). Or, dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală privesc actul de procedură „considerat ca făcut în termen“, chiar dacă este recepţionat după expirarea termenului procedural. Referitor la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen, invocată în încheierea de sesizare, s-au făcut două precizări: În primul rând, din interpretarea per a contrario a dispozitivului Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă că actul de procedură transmis prin poşta electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, înainte de ora la care activitatea încetează la instanţă, este un act depus în termen. Or, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, actul de procedură (cererea de apel) a fost transmis prin poşta electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, la ora 15,11, înainte de ora la care activitatea încetează la instanţă. În al doilea rând, ulterior pronunţării Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă au fost revizuite, după cum urmează: (1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mailului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată. În final, s-a precizat că în materia dreptului procesual penal este o chestiune de principiu ca normele procesual penale să fie interpretate şi aplicate în favoarea părţilor şi a subiecţilor procesuali, în sensul asigurării plenitudinii în exercitarea drepturilor procesuale. De asemenea, în domeniul procedurii penale, persoana care se întemeiază pe informaţiile publice furnizate de autoritatea judecătorească pentru exercitarea unui drept procesual nu ar putea fi sancţionată cu decăderea din exerciţiul dreptului, pentru necunoaşterea unor informaţii juridice suplimentare. În condiţiile în care paginile de internet ale unor instanţe conţin adrese electronice, cu indicarea posibilităţii utilizării acestora pentru a comunica instanţei acte, nu s-ar putea admite că persoana care se bazează pe informaţiile publice furnizate de instanţe - informaţii publice cu un grad maxim de credibilitate - ar putea fi decăzută din exerciţiul drepturilor procesuale, pentru necunoaşterea semnificaţiei atribuite momentului înregistrării actelor. IX. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe fondul chestiunii de drept, este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură penală cuprind o reglementare similară celei analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, în sensul că nici aici nu se regăsesc dispoziţii de excepţie în legătură cu cererile transmise prin poşta electronică sau prin intermediul faxului, aşa cum se prevede relativ la actele depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată. Din coroborarea art. 275 alin. (5) şi art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă că părţile şi subiecţii procesuali pot comunica actele de procedură către instanţă prin poştă electronică. Or, în absenţa unor dispoziţii contrare în Codul de procedură penală, efectele în plan procesual penal, în ipoteza în care actul de procedură este transmis instanţei în această modalitate, prin e-mail, sunt identice cu cele care se produc în ipoteza în care actul este depus direct la instanţă. Concluzia se impune, cu atât mai mult cu cât un termen procedural pe zile expiră la sfârşitul zilei următoare celei în care se împlineşte [art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Prin urmare, actul de procedură, în speţă cererea de apel, depus la instanţă în ultima zi a termenului este socotit a fi făcut în termen, inclusiv în ipoteza în care este transmis prin poştă electronică, fără a fi nevoie de vreo formalitate suplimentară pentru a fi socotit efectuat în termen. Referitor la art. 270 din Codul de procedură penală, intitulat „acte considerate ca făcute în termen“, trebuie observat că acest text priveşte exclusiv acte de procedură care nu sunt transmise direct instanţei, respectiv sunt depuse la administraţia locului de deţinere, la o unitate militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, prin urmare nu are incidenţă în chestiunea de drept invocată de instanţa de trimitere. Aceasta, deoarece premisa care stă la baza sesizării este un act de procedură - declaraţia de apel - transmis direct şi instantaneu instanţei, iar nu într-un mod mijlocit, cu consecinţa recepţionării după expirarea termenului procedural, aşa cum presupune art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cât priveşte Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ministerul Public a apreciat-o ca fiind caducă, cu atât mai mult cu cât, ulterior, art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018. De altfel, este o chestiune de principiu că normele procesual penale trebuie să fie interpretate şi aplicate în favoarea părţilor şi a subiecţilor procesuali. Ca atare, s-a arătat că actul de procedură recepţionat prin poştă electronică sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile este un act făcut în termen, indiferent de momentul înregistrării actului de procedură la instanţă, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme în materie. X. Dispoziţii legale incidente: Codul de procedură penală ART. 257 Modul de citare "(...)(5) Citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate." ART. 264 Comunicarea altor acte procedurale "(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol." ART. 269 Calculul termenelor procedurale "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade întro lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni.(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează." ART. 270 Acte considerate ca făcute în termen "(1) Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului.(2) Dacă un act care trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoaştere ori dintr-o greşeală vădită a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competenţă, se consideră că a fost depus în termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent după expirarea termenului fixat.(3) Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului." XI. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019 şi stabilirii că în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen, este trimis prin e-mail (poştă electronică) sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: XII.1. Sub aspectul admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, anterior enunţate. Astfel, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală este învestită, în Dosarul nr. 1.934/220/2019, cu soluţionarea apelului declarat de un inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 687 din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Judecătoria Deta. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei (Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014). Or, rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, care depinde de soluţia adoptată cu privire la excepţia tardivităţii căii de atac promovate în speţă. În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluţionare. În consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. XII.2. Chestiunea de drept supusă dezlegării Prealabil, se impune precizarea faptului că în analiza prezentei chestiuni de drept nu se poate porni de la cele statuate în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, în condiţiile în care materia în care a fost pronunţată această soluţie este diferită, iar dispoziţiile legale analizate nu au corespondent în Codul de procedură penală. Chiar dacă, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile codului se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, se remarcă faptul că în Codul de procedură penală există dispoziţii care reglementează exact această materie, nefiind în prezenţa unui vid de reglementare. Mai mult, este de remarcat faptul că decizia menţionată nu mai este aplicabilă, în condiţiile în care ulterior pronunţării acesteia a intervenit modificarea prevederilor art. 183 din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, iar, aşa cum dispune art. 521 alin. (4) raportat la art. 518 din Codul de procedură civilă, decizia îşi încetează aplicabilitatea de la data modificării actului normativ. Prin raportare la această modificare legislativă, se remarcă faptul că intenţia legiuitorului este în sensul clarificării condiţiilor de exercitare a drepturilor procesuale ale părţilor în sensul garantării exerciţiului dreptului, chiar dacă această manifestare de voinţă este realizată prin utilizarea mijloacelor tehnice moderne în ultima zi a termenului legal, fără a avea relevanţă momentul la care în evidenţele instanţei de judecată se înregistrează actul. Punctul de plecare în analiza chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită îl reprezintă în mod evident distincţia dintre depunerea unui act procedural la instanţa de judecată şi înregistrarea acestui act în evidenţele instanţei, precum şi efectele produse. Depunerea unui act procedural la instanţa de judecată reprezintă acţiunea pe care subiectul procesual interesat o realizează, în exercitarea unui drept prevăzut de lege, constând în predarea organului judiciar a instrumentului probator care confirmă existenţa actului procedural. În condiţiile societăţii actuale, caracterizată prin dezvoltarea amplă a tehnologiei informatice, depunerea unui act procedural se poate realiza prin modalităţi clasice, personal, prin prezentarea celui interesat la sediul organului judiciar, prin poştă, ori prin utilizarea mijloacelor tehnice informatice de comunicare, prin poştă electronică ori fax. Ultima modalitate de depunere are o consacrare legală clară, Codul de procedură penală permiţând utilizarea acesteia de către subiecţii procesuali, aşa cum acest lucru rezultă din coroborarea prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală cu art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală. Primul text legal prevede: „Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol“, în vreme ce al doilea text legal, aflat în acelaşi capitol, prevede: „Citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate“. Chiar dacă ultimul text legal se referă la procedura de citare, în condiţiile în care art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală face trimitere la toate dispoziţiile capitolului I din titlul VI, nu există vreo raţiune pentru a considera că subiecţilor procesuali nu le este permisă apelarea la această modalitate de comunicare. Prevederile art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie norme speciale pentru persoanele care fie se află în anumite situaţii care nu le permit depunerea personală a actelor procedurale, respectiv sunt într-un loc de deţinere sau militari, fie înţeleg să utilizeze o cale de comunicare clasică, prin intermediul scrisorii recomandate. Instituirea acestei categorii distincte de acte procedurale considerate ca fiind făcute în termen nu exclude acceptarea depunerii prin intermediul poştei electronice ori prin fax a înscrisurilor emanând de la subiecţii procesuali interesaţi, iar realitatea cotidiană demonstrează că realizarea comunicării în acest mod este din ce în ce mai prezentă. Momentul depunerii actului de procedură la instanţa de judecată prin e-mail sau fax este cel care rezultă din analiza informaţiilor oferite de către mijloacele tehnice ale organului judiciar, atât comunicarea prin poşta electronică, cât şi cea prin intermediul faxului, permiţând identificarea cu certitudine a intervalului orar de recepţionare, prin analiza rapoartelor informatice, element care înlătură necesitatea certificării avute în vedere de textul legal anterior citat. Actul de procedură trimis prin poştă electronică sau fax instanţei de judecată este un document care se depune în mod direct şi instantaneu la organul judiciar, neexistând un interval de timp între momentul depunerii şi cel al recepţionării, cum este situaţia avută în vedere de prevederile art. 270 din Codul de procedură penală. Înregistrarea reprezintă activitatea desfăşurată de personalul instanţei de judecată de înscriere în evidenţele specifice a actului procedural. Această activitate este reglementată în acte normative subsidiare, respectiv în Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, cu modificările ulterioare. Astfel, potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) din Regulament: „Căile de atac prezentate direct sau primite prin poştă, curier, fax sau poştă electronică se înregistrează mai întâi în registrul general de dosare, în formă informatizată sau scrisă, după care registratorul le predă preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care le va rezolva, de regulă, în aceeaşi zi.“ Rezultă din elementele prezentate anterior faptul că, în vreme ce depunerea unui act procedural reprezintă o manifestare a voinţei unui subiect procesual, înregistrarea acestui act în evidenţele instanţei de judecată reprezintă o activitate administrativă, ulterioară. Efectele atribuite celor două noţiuni prin Codul de procedură penală sunt diferite, în sensul că prin raportare la momentul depunerii unor acte procedurale se determină respectarea unor termene procedurale peremptorii, a căror nesocotire atrage sancţiunea decăderii, cum este cazul declarării apelului, a contestaţiei, în vreme ce data înregistrării prezintă relevanţă pentru determinarea momentului de început al termenelor de recomandare, care nu sunt susceptibile de sancţiuni procesuale. Procesul penal implică desfăşurarea în timp a unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală. Această desfăşurare în timp impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale componente, să se ţină seama de elementul timp. În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul de procedură penală: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade întro lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni.(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează." Condiţia instituită prin acest text legal este ca exerciţiul dreptului procesual penal să se realizeze în interiorul termenului stabilit de norma care îl prevede, în modalităţile stabilite prin aceasta, iar sancţiunea care intervine în cazul nerespectării termenului este cea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen. Cum noţiunea de „depunere“ este utilizată în Codul de procedură penală în relaţie cu exercitarea apelului sau contestaţiei, rezultă că dreptul de a exercita aceste căi de atac trebuie să se realizeze prin depunerea cererii de apel, respectiv de contestaţie, la organul judiciar indicat prin normă, în interiorul termenului prevăzut de aceasta, legea necondiţionând valabilitatea manifestării de voinţă de înregistrarea în evidenţele instanţei în interiorul termenului. În cazul particular analizat, când această activitate este realizată de subiectul procesual prin intermediul mijloacelor informatice de comunicare, poştă electronică sau fax, depunerea cererii este realizată efectiv în momentul la care aparatura specifică a instanţei de judecată a recepţionat comunicarea, iar acest lucru este demonstrat de raportul informatic oferit de dispozitiv. Ca atare, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă înregistrarea sa la organul judiciar se realizează după expirarea termenului, în condiţiile în care depunerea acestuia se realizează la momentul recepţionării comunicării de aparatura informatică a organului judiciar, fapt ce este dovedit prin raportul informatic oferit, indiferent de momentul înregistrării în evidenţele instanţei, operaţie administrativă ulterioară. În raport cu cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen, este trimis prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului.“ Va stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara -– Secţia penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin email/fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului.“ Stabileşte că în interpretarea dispoziţiilor art. 269 şi art. 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 aprilie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Victoria Baciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
