Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, ale art. 4, ale art. 5 lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Felicia Lăcrămioara Năstasie în Dosarul nr. 10.990/225/2020 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.658D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 55/2020, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021 şi Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, arată că nu era necesară o lege de abilitare a Guvernului pentru emiterea ordonanţei de urgenţă, precum şi faptul că în nota de fundamentare şi în preambulul actului normativ emiterea acestuia este justificată prin situaţia extraordinară raportată la contextul pandemiei de COVID-19. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.990/225/2020, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, ale art. 4, ale art. 5 lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Felicia Lăcrămioara Năstasie într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care a fost amendată pentru că nu a purtat masca de protecţie în spaţiul public. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 califică drept contravenţie nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege. Aceste dispoziţii legale au un caracter general şi nespecific privind fapta care constituie contravenţie. Art. 13 din Legea nr. 55/2020 nu defineşte purtarea măştii de protecţie ca fiind sub incidenţa sintagmei „măsuri individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“. 6. În ceea ce priveşte art. 2 din Legea nr. 55/2020, arată că starea de alertă este un termen juridic „alienat“, nefiind prevăzut în Constituţie şi care încearcă să înlocuiască starea de urgenţă. Există o similitudine între definiţia stării de urgenţă, aşa cum a fost reţinută de Comisia de la Veneţia în Raportul adoptat la Strasbourg în data de 19 iunie 2020, şi definiţia stării de alertă, aşa cum reiese din textul de lege criticat. Guvernul poate doar să declare o stare de urgenţă, dar nu poate emite hotărâri care restrâng drepturi, declararea stării de urgenţă necesitând aprobarea Parlamentului. 7. Referitor la art. 4 din Legea nr. 55/2020, autoarea excepţiei arată că, potrivit reglementărilor stării de urgenţă, definite la art. 53 coroborat cu art. 93 din Constituţie, restrângerea drepturilor se poate face doar prin lege. Preşedintele României este cel care poate defini aceste măsuri excepţionale prin care se restrâng drepturi şi care cere Parlamentului încuviinţarea măsurilor, în cel mult 5 zile de la instituirea acestora. În cazul dispoziţiilor de lege criticate, Guvernul instituie măsuri excepţionale, la propunerea ministrului afacerilor interne. Aceste reglementări încearcă să înlocuiască autoritatea executivă a Preşedintelui prin autoritatea ministrului afacerilor interne şi cea legislativă a Parlamentului prin autoritatea executivă a Guvernului. Aşadar, instituţia stării de alertă este o încălcare a statului de drept. Aminteşte şi că, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie, Parlamentul nu poate institui reglementări în afara Constituţiei, creând o instituţie nouă, starea de alertă, ci trebuia, proporţional cu situaţia dată, să reglementeze regimul unei stări de urgenţă prin lege, după ce Preşedintele a instituit-o, în termen de 5 zile de la instituire. 8. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, autoarea excepţiei arată că aceasta încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 alin. (1), ale art. 108 alin. (3) şi ale art. 115 alin. (1), (2), (4) şi (5). De asemenea, susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În acest sens, arată că Legea nr. 262/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe nu menţionează sub nicio formă modificarea unei legi privind restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Această lege a ieşit din vigoare în februarie 2021 şi nu a fost emisă o altă lege de abilitare a Guvernului pentru perioada de timp scursă de la încetarea efectelor sale. Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe L360/2020 a fost respins de Senat. Totodată, autoarea excepţiei arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 restrânge drepturi şi libertăţi cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie. De asemenea, apreciază că nu a existat o situaţie extraordinară care să justifice emiterea acestei ordonanţe de urgenţă, iar Guvernul nu putea legifera în absenţa unei legi de abilitare. Arată că situaţia extraordinară are în vedere un grad ridicat de abatere de la comun, însă Legea nr. 55/2020 a fost adoptată într-un context excepţional, ce a avut în vedere toţi factorii pe care Guvernul îi enumeră în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, fapt ce nu mai poate încadra modificarea Legii nr. 55/2020 în sfera urgenţei stabilite de Constituţie. Consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a fost modificată cu încălcarea art. 3 alin. (1) şi a art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, sintagma „spaţiu public“ fiind contrară voinţei legiuitorului primar, care în varianta iniţială a Legii nr. 55/2020 a prevăzut obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice închise, nu şi în cele deschise. Autoarea excepţiei arată şi că, în mod contrar dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 24/2000, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 nu s-a menţionat temeiul legal al emiterii actului normativ. Totodată, consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 restrâng dreptul cetăţenilor la libera circulaţie şi o serie de alte drepturi fundamentale, prin condiţionarea oricărei activităţi de purtarea măştii de protecţie. 9. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 2, ale art. 4, ale art. 5 lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 6 noiembrie 2020. În ceea ce priveşte art. 5 lit. d) din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că autoarea excepţiei are în vedere, în realitate, dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d). De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea constată că criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizează doar prevederile art. I pct. 1. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 2 din Legea nr. 55/2020: „Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.“; – Art. 4 din Legea nr. 55/2020: "(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.(2) Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. (5) Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.(6) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeaşi perioadă se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, dispusă de procuror sau de instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“; - Art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020: „Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: [...] d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“; – Art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020: "Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: […] h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);“;" – Art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020: " Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 13, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;""" 14. Autoarea excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul de drept, separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. g) referitor la reglementarea prin legi organice a regimului stării de asediu şi al stării de urgenţă, art. 93 privind măsurile excepţionale, art. 108 alin. (3) referitor la legile de abilitare în temeiul cărora se emit ordonanţele Guvernului şi art. 115 alin. (1), (2), (4) şi (5) privind delegarea legislativă. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, Curtea a reţinut că sintagma „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“ din cuprinsul Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, aşa cum de altfel este şi măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie, consacrată în mod expres în conţinutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În situaţia persoanelor care au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie, Curtea a constatat că acestea aveau posibilitatea de a lua cunoştinţă de această obligaţie prin examinarea conţinutului art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. De asemenea, hotărârile Guvernului emise pentru instituirea şi prelungirea stării de alertă, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, au menţionat în mod constant obligativitatea purtării măştii de protecţie. 16. Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a considerat că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte măsurile la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. 17. De asemenea, Curtea a apreciat că aceleaşi concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanţei de judecată de a identifica fapta contravenţională, de a evalua gravitatea faptei şi de a stabili o sancţiune contravenţională proporţională cu aceasta. 18. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 55/2020, Curtea reţine că, potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, „Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii: a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale; b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.“ Potrivit art. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, „pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 3^2, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.“ Prevederile art. 93 din Constituţie stabilesc că Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, solicitând Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. 19. Autoarea excepţiei, observând că dispoziţiile art. 2 şi 4 din Legea nr. 55/2020 se referă la măsuri concepute să răspundă unei situaţii de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, măsuri necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii şi care pot presupune restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, face o paralelă cu situaţia de urgenţă şi constată că nu sunt îndeplinite condiţiile constituţionale prevăzute de art. 93. Concluzia sa este aceea că starea de alertă este o instituţie juridică „alienată“. 20. Faţă de această critică, Curtea reţine că, în argumentele pe care le invocă, autoarea excepţiei face abstracţie de faptul că dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie prevăd posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi dacă se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. O astfel de restrângere poate fi dispusă prin lege, numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Posibilitatea stabilirii prin lege a unor astfel de restrângeri este prevăzută de legiuitorul constituant distinct de situaţia de urgenţă, astfel că instituirea măsurilor care restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi potrivit art. 53 din Constituţie se face după o procedură diferită de cea prevăzută de art. 93. 21. Prin urmare, Curtea apreciază că nu există niciun obstacol constituţional pentru legiuitor ca, în considerarea situaţiilor enumerate în art. 53, să reglementeze printr-o lege, aşa cum este şi Legea nr. 55/2020, o serie de măsuri care pot avea drept efect restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, fără a fi necesară instituirea stării de urgenţă de către Preşedintele României, aşa cum susţine autoarea excepţiei. În măsura în care măsurile instituite se circumscriu condiţiilor constituţionale ale art. 53, gruparea acestora sub conceptul de „stare de alertă“ nu prezintă niciun aspect contrar prevederilor Legii fundamentale. 22. Cât priveşte competenţa Guvernului ca în temeiul prevederilor legale ale Legii nr. 55/2020 să emită hotărâri prin care să instituie ori să prelungească starea de alertă, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar hotărârile se emit pentru organizarea executării legii. Prin urmare, Guvernul are competenţa constituţională de a emite hotărâri în executarea legilor. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragraful 41, a reţinut că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate. 23. Referitor la criticile de neconstituţionalitate vizând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea constată că autoarea excepţiei critică inexistenţa unei legi de abilitare necesare pentru emiterea acestui act normativ, potrivit art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 24. Referitor la această critică, Curtea reţine că prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei au în vedere condiţiile necesare emiterii de către Guvern a ordonanţelor simple şi nu se referă la ordonanţele de urgenţă, ale căror condiţii de adoptare sunt reglementate în art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţie. Potrivit acestor din urmă prevederi constituţionale, aprobarea sau respingerea ordonanţei de urgenţă se realizează printr-o lege ulterioară. În acest sens, prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (5) prevăd că „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă.“ În alin. (7) al aceluiaşi articol constituţional se menţionează că „Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).“ 25. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 raportată la prevederile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie sunt neîntemeiate. 26. Referitor la susţinerea potrivit căreia emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 nu a fost justificată de existenţa unei situaţii extraordinare, analizând nota de fundamentare a actului normativ, Curtea reţine că situaţia avută în vedere de Guvern priveşte contextul extraordinar cauzat de evoluţia pandemiei de COVID-19, care a impus adoptarea unor măsuri urgente, apte să asigure dreptul la sănătate, precum şi alte drepturi fundamentale, aşa cum sunt dreptul la învăţătură şi dreptul la muncă. Curtea apreciază că o astfel de situaţie se circumscrie exigenţelor constituţionale ale art. 115 alin. (4), care condiţionează exercitarea competenţei legislative delegate a Guvernului prin emiterea ordonanţelor de urgenţă de existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Astfel, evoluţia imprevizibilă şi gravitatea situaţiei determinate de pandemia de COVID-19 a impus o intervenţie legislativă promptă şi adecvată, care să răspundă provocărilor concrete pe care le-a ridicat răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi efectele acestuia asupra sănătăţii persoanelor. 27. Prin urmare, Curtea apreciază că actul normativ criticat a fost adoptat cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie. 28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, Curtea constată că autoarea excepţiei are în vedere dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 prin care obligaţia purtării măştii de protecţie a fost extinsă în toate spaţiile publice, considerând că este încălcat dreptul la liberă circulaţie. Faţă de această critică, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragraful 61, referindu-se la măsura purtării obligatorii a măştii de protecţie, a reţinut că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la liberă circulaţie al persoanelor. Curtea apreciază că, în cauză, nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Felicia Lăcrămioara Năstasie în Dosarul nr. 10.990/225/2020 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constată că dispoziţiile art. 2, ale art. 4, ale art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu, şi dispoziţiile art. I pct. 1 din această ordonanţă, în special, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
