Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea ING Bank Sucursala Bucureşti în Dosarul nr. 4.082/327/2016 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.862D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.082/327/2016, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia a fost ridicată de Societatea ING Bank Sucursala Bucureşti cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect o acţiune în constatarea dării în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la aplicarea legii în timp şi interpretarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că sintagma „contractele în curs de derulare“ nu poate fi interpretată decât în sensul în care vizează contractele încheiate după data intrării în vigoare a legii. Consideră că o interpretare contrară a prevederilor art. 11 şi o aplicare a legii noi unor raporturi juridice anterioare ar conduce automat la încălcarea principiului neretroactivităţii. Retroactivitatea ar fi evidentă întrucât, chiar dacă un contract este în curs de derulare, s-ar reevalua efectele contractului stabilite deja în trecut, profesionistul putând fi obligat la stingerea obligaţiilor debitorului prin înlocuirea obiectului prestaţiei, ceea ce legea în vigoare la data încheierii contractelor nu permitea. 6. Apreciază că aplicarea şi interpretarea prevederilor art. 3 coroborate cu art. 4, art. 5 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 trebuie să se realizeze în strânsă corelare cu libertatea economică şi dreptul de proprietate, recunoscute de art. 44 şi art. 45 din Constituţie, precum şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în caz contrar aplicarea necondiţionată a acestor prevederi de lege fiind de natură a genera grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor menţionate, cu consecinţa unei restrângeri şi ingerinţe nejustificate, nepermise şi disproporţionate în raport cu scopul şi mijloacele legale utilizate. 7. Apreciază că s-ar încălca, în primul rând, libertatea contractuală şi libera iniţiativă, întrucât instituţiile de credit ar fi obligate să stingă toate obligaţiile din contract în contul preţului obţinut din vânzarea imobilului în cadrul executării silite. Or, stingerea datoriei este un act juridic care presupune în mod necesar consimţământul creditorului, iar acest consimţământ nu poate fi suplinit nici chiar de către instanţa de judecată care ar urma să pronunţe o hotărâre prin care să ia act de stingerea datoriei. 8. În al doilea rând, consideră că s-ar încălca şi dreptul de proprietate, întrucât, din perspectiva art. 44 din Constituţie, dreptul de creanţă reprezintă un drept de proprietate ce beneficiază de toate garanţiile constituţionale şi internaţionale în materia protecţiei drepturilor omului. Prin instituirea mecanismului de stingere a datoriei în cazul valorificării imobilului în cadrul executării silite, la deplina discreţie a consumatorului şi fără a fi prevăzute condiţii minime de admisibilitate care să se refere la dezechilibrul contractual ori la intervenirea unor situaţii excepţionale de natură a transforma obligaţia debitorului într-o obligaţie mult prea oneroasă pentru acesta, prin reglementarea criticată din Legea nr. 77/2016 se încalcă în mod cert dreptul de proprietate. Mai mult, s-ar încălca şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, întrucât, de vreme ce dreptul de creanţă este înlocuit, în lipsa consimţământului creditorului, are loc o ingerinţă în respectivul drept de proprietate, în sensul primei teze din paragraful 1 al art. 1, mai sus menţionat. Totodată, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că atunci când se are în vedere înlocuirea dreptului de creanţă cu un bun de valoare inferioară, cu efect liberatoriu, are loc şi o expropriere. 9. În ceea ce priveşte restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, autoarea excepţiei consideră că acestea nu sunt îndeplinite întrucât, astfel cum decurge din art. 3 coroborat cu art. 4, art. 5 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, dreptul consumatorului de stingere a obligaţiilor contractuale este discreţionar, iar măsurile propuse de legiuitor sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit. Astfel, arată că dreptul de stingere a datoriei nu este acordat exclusiv pentru debitorii care au nevoie de protecţie socială, ci tuturor consumatorilor, indiferent de situaţia financiară a acestora ori de circumstanţele cauzei. În acest context, susţine că orice limitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu poate fi instituită fără asigurarea unui nivel minim de securitate juridică, cu respectarea principiului previzibilităţii şi accesibilităţii normei juridice. Învederează faptul că aceste aspecte au fost sesizate şi de Banca Centrală Europeană prin Avizul din 18 decembrie 2015 privind legea dării în plată. 10. Nu în ultimul rând, apreciază că reglementarea criticată din Legea nr. 77/2016 conduce şi la încălcarea principiilor fundamentale prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv principiul libertăţii contractuale, principiul securităţii juridice şi cel al proporţionalităţii. Remarcă, totodată, că cererea formulată în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă şi acte normative comunitare, respectiv dispoziţiile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, aceasta din urmă reglementând întrun mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii, posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. Menţionează că unicul text al directivei care se referă la posibilitatea stingerii obligaţiei izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului este cel prevăzut la art. 28 „Arierate şi executare silită“, însă, spre deosebire de textul naţional, norma de drept a Uniunii este proporţională şi prezintă un caracter adecvat pentru atingerea scopului directivei. Este proporţională pentru că reglementează nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea în plată a bunului, ci şi compensaţiile juste şi echitabile la care este îndrituit creditorul într-o atare ipoteză. Totodată, arată că textul directivei clarifică şi un aspect esenţial, şi anume faptul că returnarea sau transferul bunului către creditor poate fi agreată exclusiv de către părţi şi nu poate reprezenta o măsură de ingerinţă a statului în libertatea contractuală. 11. Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul cuprins: - Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4 alin. (1): "Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi." – Art. 5: "(1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. [...](3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia." – Art. 7: "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată." – Art. 8: "(1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. [...](5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului." – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“ 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 18. Curtea reţine că, în ceea ce priveşte data încheierii contractelor de credit, acestea au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. În acest context, Curtea remarcă faptul că autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016 fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. Or, în aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 19. Faptul că în cauză contractele de credit au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a art. 11, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a aceluiaşi articol, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 20. În continuare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi pe cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 21. De asemenea, prin decizia precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printro decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Întrucât Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus menţionată, a fost publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză şi având în vedere faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite au devenit inadmisibile. 22. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate. 23. În contextul criticilor formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că, „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ 24. Cu privire la constituţionalitatea art. 11 teza întâi raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, prin care a reţinut că, reglementând procedura dării în plată ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia, prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. 25. Ca atare, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). Curtea a mai constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim ce se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864, că măsura critică este adecvată, necesară şi respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. În consecinţă, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private. 26. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 8 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, precitată, constatând că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Ca atare, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat, prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie. 27. Cu referire la criticile formulate din perspectiva pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017, că prin chiar norma constituţională se dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor“. 28. Referitor la criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 29. În ceea ce priveşte invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. 30. Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte prevederi legale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Societatea ING Bank Sucursala Bucureşti în Dosarul nr. 4.082/327/2016 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, raportate la prevederile art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti, şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
