Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.245/1/2018
┌────────┬─────────────────────────────┐
│Mirela │- preşedintele cu delegaţie │
│Sorina │al Secţiei penale a Înaltei │
│Popescu │Curţi de Casaţie şi Justiţie │
│ │- preşedintele completului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală │
│Ilie │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Andrei │ │
│Claudiu │- judecător la Secţia penală │
│Rus │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală │
│Burnel │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Dan │ │
│Andrei │- judecător la Secţia penală │
│Enescu │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Cristina│- judecător la Secţia penală │
│Neniţă │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Daniela │- judecător la Secţia penală │
│Encean │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Săndel │ │
│Lucian │- judecător la Secţia penală │
│Macavei │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Lucia │ │
│Tatiana │- judecător la Secţia penală │
│Rog │ │
└────────┴─────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă interdicţia absolută de suspendare a judecăţii cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate» ca având înţelesul «invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate» sau «sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate» invocată în condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanţa de trimitere privind îndeplinirea condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Ioana Niculae, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.245/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Bucureşti, Craiova, Cluj, Galaţi, Oradea, Piteşti şi Suceava, tribunalele Bacău, Bucureşti, Călăraşi, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Neamţ şi Satu Mare, precum şi judecătoriile Alexandria, Baia Mare, Brăila, Constanţa, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Piatra-Neamţ, Pătârlagele, Roman, Şimleu Silvaniei, Turnu Măgurele, Vânju Mare şi Zalău, fiind conturate două opinii, astfel cum sunt menţionate în raportul depus la dosar. Pe de altă parte, răspunsurile curţilor de apel Bacău, Constanţa, Ploieşti şi Târgu Mureş, ale tribunalelor Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj, Constanţa, Tulcea, Olt şi Mehedinţi, precum şi cele ale judecătoriilor Târgu-Neamţ, Bicaz, Huedin, Turda, Gherla, Mangalia, Medgidia, Hârşova, Tulcea, Babadag, Măcin, Târgu Jiu, Motru, Novaci, Târgu Cărbuneşti şi Orşova cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce formează obiectul sesizării, iar curţile de apel Alba Iulia, Cluj şi Iaşi au transmis hotărâri pronunţate în materie de acestea sau, după caz, de tribunalele Sibiu şi Iaşi şi judecătoriile Aiud, Avrig, Zalău, Şimleu Silvaniei şi, respectiv, Jibou. Judecătoria Bolintin-Vale a comunicat doar că în cauzele penale înregistrate pe rolul instanţei după intrarea în vigoare a noilor coduri nu s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. De asemenea a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din cadrul universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova. Totodată, au fost depuse puncte de vedere de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, acesta din urmă, prin Adresa nr. 1.220/C/1164/III-5/2018 din 18 iunie 2018, aducând la cunoştinţă că în cadrul Ministerului Public nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa. În continuare a arătat că a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost înaintat Ministerului Public şi inculpatului M.M. la data de 22 august 2018, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la dosar nefiind transmise concluzii scrise. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema suspusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.245/1/2018. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curţii de Apel Constanţa, apreciind, în acord cu judecătorul-raportor, că, fiind vorba despre un incident procedural, soluţia pe care o va da instanţa supremă asupra problemei de drept nu are nicio influenţă asupra celei ce urmează a fi pronunţată de instanţa de trimitere în cauza cu care a fost învestită. Pe de altă parte, originea dilemei instanţei de trimitere nu se află într-o dispoziţie legală susceptibilă de mai multe interpretări, în literatura juridică şi jurisprudenţa în materie, atât în reglementarea anterioară, cât şi în cea în vigoare, fiind lămurit sensul sintagmei „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din 26 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.318/118/2015, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 22 februarie 2016 a Tribunalului Constanţa, Secţia penală, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: "Dacă interdicţia absolută de suspendare a judecăţii cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate» ca având înţelesul «invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate» sau «sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate» invocată în condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanţa de trimitere privind îndeplinirea condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale" II. Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 205/P/2014 din 13 ianuarie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se, în fapt, că acesta, în calitate de medic primar şi şef al Secţiei clinice de chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a pretins suma de 3.000 lei de la denunţătorul D.I., condiţionând de remiterea ei efectuarea unei operaţii chirurgicale pe cord, iar, la data de 5 decembrie 2014, a primit de la cel din urmă suma de 2.000 lei în legătură cu îndeplinirea aceluiaşi act care intra în atribuţiile sale de serviciu. Prin Sentinţa penală nr. 72 din 22 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.318/118/2015 al Tribunalului Constanţa, Secţia penală, inculpatul M.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 alin. (1) din Codul penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele din Codul penal, reţinându-se, în esenţă, că, în cauză, nu s-a dovedit condiţionarea de către acesta a actului medical şi că primirea foloaselor materiale a fost ulterioară adoptării deciziilor cu caracter medical. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, sub aspectul reţinerii eronate a situaţiei de fapt, greşitei individualizări a pedepsei şi stabilirii sumei ce a făcut obiectul confiscării speciale, precum şi inculpatul M.M., pentru greşita sa condamnare, solicitând achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) sau b) din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (2) din Codul penal, apreciind că sunt incidente prevederile art. 175 alin. (2) din acelaşi cod. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: „Este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau este considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal persoana fizică acţionând în calitate de medic şef de secţie la un spital public, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de administrare prevăzut de art. 185 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, fără a avea încheiat în acelaşi timp un contract individual de muncă, distinct, pe o perioadă nedeterminată cu respectivul spital public, în ceea ce priveşte activitatea de medic curant în cadrul secţiei pe care o conduce“, sesizare ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2017 a instanţei supreme, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Dosar nr. 4.087/1/2016), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 12 aprilie 2017. Ulterior, la data de 27 aprilie 2017, s-a dispus de către instanţa de apel sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal (invocată de inculpatul M.M.) şi art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 26/2014 pronunţată în Dosarul nr. 28/I/2014/HP de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (ridicată, din oficiu, de instanţă). Întrucât, până la termenul de judecată din 19 aprilie 2018, acordat în Dosarul nr. 4.318/118/2015, Curtea Constituţională nu a analizat excepţiile cu care a fost sesizată, iar apelantul inculpat M.M. a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, text de lege cu privire la neconstituţionalitatea căruia, de asemenea, s-a dispus, prin Încheierea din 9 martie 2018, sesizarea instanţei de contencios constituţional, Curtea de Apel Constanţa, din oficiu, a pus în discuţie, în şedinţa publică de la acea dată, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării chestiunii de drept ce vizează interpretarea prevederilor legale menţionate, aspect asupra căruia s-a pronunţat prin Încheierea din 26 aprilie 2018. III. Opinia completului care a dispus sesizarea III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde, direct, modul de soluţionare a cererii de suspendare a judecăţii, formulată de apelantul inculpat M.M., şi, „pe cale de consecinţă, în mod implicit, soluţionarea în mod actual a fondului cauzei sau amânarea soluţionării acesteia până la pronunţarea Curţii Constituţionale, precum şi modalitatea de soluţionare a acestuia, afectată sau nu, în viitor de o eventuală retractare bazată pe aplicabilitatea art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală“. De asemenea, instanţa de trimitere a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat până în prezent asupra respectivei probleme de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs, apreciind, totodată, că interpretarea dispoziţiei legale menţionate este necesară pentru înlăturarea echivocului în aplicarea normei procedurale, incidentă în rezolvarea cauzei pe fond. III.2. Cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării Pornind de la aprecierea că textul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală conţine „o expresie mai puţin riguroasă şi folosită mai mult în limbajul juridic al secolului trecut, având mai mult o folosire colocvială“, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a opinat că ridicarea unei excepţii echivalează cu invocarea ei de către instanţă sau de o parte şi constă în expunerea acesteia ca apărare specifică de procedură sau de fond ce tinde la paralizarea exercitării unei acţiuni sau la inaplicabilitatea unei norme juridice. Ca atare, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate cu ocazia judecării unei cauze este disociată de soluţionarea acesteia, dată în competenţa Curţii Constituţionale, care este sesizată cu excepţia ridicată/invocată, în mod mediat, prin intermediul instanţei de trimitere, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea s-a arătat că instituirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu conduce la concluzia existenţei unei interdicţii absolute de suspendare a judecăţii în situaţia sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de Codul de procedură penală anterior, „în Legea nr. 135/2010 există reglementarea expresă privind suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale pe timpul cât cauza se află în stare de suspendare“. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele arondate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării În urma consultării instanţelor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia interdicţia de suspendare a judecării cauzei, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“ ca având înţelesul „sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate“ invocată în condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanţa de trimitere asupra îndeplinirii acestora pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional. În argumentare s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală trebuie interpretate prin coroborare cu cele ale art. 453 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, apreciindu-se că, prin reglementarea acestui caz de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a intenţionat să interzică suspendarea judecăţii în cauzele penale ca urmare a sesizării instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, în acord cu principiul respectării termenului rezonabil al procesului penal, stipulat de art. 8 din Codul de procedură penală, oferind totodată şi un remediu procedural în cazul admiterii excepţiei invocate, respectiv revizuirea. În acelaşi sens s-a mai menţionat că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevedea că „pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă“, legiuitorul înţelegând astfel să atribuie relevanţă juridică, din perspectiva suspendării cauzei, momentului la care Curtea Constituţională era sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, iar nu celui în care s-a invocat excepţia în faţa instanţei de judecată. De altfel, în vechea reglementare, însăşi raţiunea suspendării judecăţii cauzei o constituia evitarea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în baza unui text de lege potenţial neconstituţional, problemă care se punea numai din momentul sesizării propriu-zise a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, iar nu în etapa preliminară a verificării de către instanţa de trimitere a îndeplinirii condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Ca urmare, s-a concluzionat că existenţa unei dispoziţii exprese, precum cea din cuprinsul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, nu permite instanţei de judecată suspendarea cauzei în situaţia invocării unei excepţii de neconstituţionalitate pe durata soluţionării acesteia de către instanţa de contencios constituţional, sens în care s-a făcut trimitere şi la Decizia civilă nr. 1.160 din 21 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, în care s-a arătat că lipsa unei prevederi procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei, relevă intenţia legiuitorului de a nu impune, cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri. Acest punct de vedere a fost exprimat de curţile de apel Bucureşti, Craiova, Galaţi, Oradea, tribunalele Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Neamţ, Gorj, Satu Mare şi judecătoriile Roman, Şimleu Silvaniei, Drobeta-Turnu Severin, Brăila şi Pătârlagele. În sensul instituirii, prin dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, a unei interdicţii absolute de suspendare a cauzei au opinat şi curţile de apel Suceava, Cluj şi Piteşti, tribunalele Bacău, Dolj şi Ialomiţa şi judecătoriile arondate celui din urmă, precum şi judecătoriile Baia Mare, Zalău, Constanţa, Piatra-Neamţ şi Cluj-Napoca, arătând, în esenţă, că această interdicţie operează de la momentul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, dar şi pe perioada soluţionării ei de către Curtea Constituţională sesizată de instanţa de trimitere ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992. Magistraţii din cadrul Tribunalului Cluj şi al judecătoriilor Turnu Măgurele, Alexandria şi Vânju Mare au exprimat punctul de vedere contrar, apreciind că suspendarea judecăţii nu este interzisă în mod absolut pe parcursul procedurii în faţa instanţei de contencios constituţional, având în vedere că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală reglementează expres întreruperea cursului prescripţiei pe perioada suspendării cauzei. În acelaşi sens s-a arătat că expresia „a ridica o excepţie“ este sinonimă cu aceea de „a invoca o excepţie“, operaţiune juridică ce constă în expunerea excepţiei ca apărare specifică de procedură sau de fond care tinde la paralizarea exercitării unei acţiuni sau la inaplicabilitatea unei norme juridice. Astfel, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este disociată de soluţionarea acesteia, prima realizându-se în faţa instanţei, cu ocazia judecăţii, iar cea de-a doua fiind de competenţa Curţii Constituţionale. Răspunsurile curţilor de apel Bacău, Constanţa, Ploieşti şi Târgu Mureş, ale tribunalelor Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj, Constanţa, Tulcea, Olt şi Mehedinţi, precum şi cele ale judecătoriilor Târgu-Neamţ, Bicaz, Huedin, Turda, Gherla, Mangalia, Medgidia, Hârşova, Tulcea, Babadag, Măcin, Târgu Jiu, Motru, Novaci, Târgu Cărbuneşti şi Orşova cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce formează obiectul sesizării. Judecătoria Bolintin-Vale a comunicat doar că, în cauzele penale înregistrate pe rolul instanţei după intrarea în vigoare a noilor coduri, nu s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. De asemenea, curţile de apel Alba Iulia, Cluj şi Iaşi au transmis hotărâri pronunţate în materie de acestea sau, după caz, de tribunalele Sibiu şi Iaşi şi judecătoriile Aiud, Avrig, Zalău, Şimleu Silvaniei şi, respectiv, Jibou. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării După ce a făcut referire la parcursul cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.318/118/2015 al Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, precum şi la dispoziţiile legale, dar şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, nr. 188 din 6 martie 2012, nr. 297 din 28 aprilie 2015, nr. 449 din 22 iunie 2017 şi nr. 814 din 7 decembrie 2017) şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, nr. 17 din 1 septembrie 2014, nr. 19 din 15 septembrie 2014, nr. 24 din 6 octombrie 2014, nr. 5 din 10 februarie 2016 şi nr. 19 din 27 septembrie 2016), considerate relevante în ceea ce priveşte obiectul întrebării prealabile, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sesizarea instanţei supreme nu îndeplineşte cerinţele referitoare la existenţa unei chestiuni de drept şi a unei relaţii de dependenţă între răspunsul dat problemei invocate şi soluţionarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia, ca inadmisibilă. În acest sens, pornind de la scopul reglementării procedurii prejudiciale prevăzute de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, şi anume prevenirea conturării unei practici judiciare neunitare cu privire la noile instituţii de drept penal, cu efect direct asupra părţilor din cauza în care s-a formulat întrebarea prealabilă, parchetul a subliniat că, pentru a putea forma obiect al dezlegării, originea dilemei instanţei de trimitere trebuie să se afle într-o dispoziţie de drept penal ori procesual penal susceptibilă de multiple interpretări, fiind însă indiferente înţelegerea motivaţiei existenţei normei legale ori achiesarea completului la obiectivul urmărit de legiuitor. Cât priveşte sensul sintagmei „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“ (ca de altfel ridicarea oricărei alte excepţii), sinonime cu „invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate“, s-a apreciat că acesta derivă nu doar din logica textelor legale, astfel cum acestea s-au succedat în timp, ci şi din doctrina juridică, oricare ar fi ramurile de drept cărora le aparţine. Mai mult, noţiunea a intrat de secole în limbajul juridic, fiind preluată ad litteram de legiuitor, aşa încât claritatea neinterpretabilă a textului art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală nu justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul întrebării prealabile. În ceea ce priveşte condiţia legăturii cu cauza s-a arătat că aceasta impune ca interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiei de drept substanţial ori procesual cu care a fost învestită să aibă consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului litigiului penal, de lămurirea acesteia depinzând soluţia dată acţiunii penale şi/sau civile cu care instanţa a fost sesizată. Cum în prezenta cauză obiectul sesizării îl constituie soluţionarea apelurilor declarate de procuror şi de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 22 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, prin care s-a dispus condamnarea celui din urmă pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, s-a apreciat că această cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită, întrucât între soluţiile pe care instanţa de apel le poate dispune asupra fondului cauzei şi problema de drept cu lămurirea căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată nu există o relaţie de dependenţă, astfel că oricare ar fi dezlegarea pe care instanţa supremă ar da-o chestiunii cu care a fost sesizată, răspunsul nu se va repercuta asupra modului de soluţionare a apelurilor. VI. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca a opinat în sensul inadmisibilităţii sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, întrucât aceasta nu îndeplineşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel s-a arătat, în esenţă, că problema suspendării judecăţii în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune incidentală care nu are legătură cu fondul cauzei, ci priveşte administrarea actului de justiţie în materie penală şi, ca urmare, nu poate forma obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece pronunţarea unei hotărâri prealabile nu ar produce niciun efect asupra conţinutului deciziei date de instanţa de apel. În acest sens s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, nr. 19 din 15 septembrie 2014, nr. 28 din 29 octombrie 2015 şi nr. 16 din 10 mai 2017), în care s-a statuat cu privire la înţelesul sintagmei „chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în textul art. 475 din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte fondul problemei ce formează obiectul întrebării prealabile s-a apreciat că utilizarea, în cuprinsul art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, a locuţiunii „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“ este inadecvată, având în vedere că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este o etapă subsecventă ridicării acesteia în faţa instanţei, condiţionată de constatarea prealabilă de către cea din urmă a admisibilităţii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional. Aşa fiind, în mod evident, intenţia legiuitorului a fost de a împiedica suspendarea obligatorie a judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, neputându-se pune această problemă la momentul „ridicării“ sau „invocării“ excepţiei, adică înainte de a se constata îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Făcând trimitere la dispoziţiile art. 303 alin. (6) din Codul de procedură penală de la 1968 şi la cele ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, anterior abrogării prin Legea nr. 177/2010, ce prevedeau că judecarea cauzei se suspendă pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, specialiştii de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca au concluzionat că reglementarea cuprinsă în art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală este abstractă şi defectuoasă, nefiind susceptibilă de o interpretare literală sau gramaticală, ci doar logică sau raţională, în sensul că problema suspendării judecăţii s-ar putea pune numai ulterior constatării de către instanţa de trimitere a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Acelaşi punct de vedere a fost exprimat, în esenţă, şi de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, arătându-se că interdicţia absolută de suspendare a judecăţii cauzei, în materia prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, trebuie să se raporteze la sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanţa de trimitere asupra îndeplinirii cerinţelor cumulative de admisibilitate instituite de lege. În acest sens s-a menţionat că procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate presupune parcurgerea a două etape distincte, una judecătorească, premergătoare, constând în invocarea excepţiei în cadrul procesului aflat pe rolul unei instanţe, pronunţarea judecătorului asupra acestui incident şi sesizarea Curţii Constituţionale (în cazul întrunirii condiţiilor prevăzute de lege), iar cea de-a doua constând în soluţionarea propriu-zisă a excepţiei de către instanţa de contencios constituţional, situaţie în care s-a considerat că o atare excepţie poate fi eficientă şi poate influenţa cursul unui litigiu penal doar dacă îndeplineşte cerinţele cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după verificarea preliminară realizată sub acest aspect de către instanţa de trimitere. Pe de altă parte, s-a arătat că abrogarea formei iniţiale a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate, nu poate conduce la concluzia că o asemenea soluţie nu poate fi dispusă de instanţă atunci când, în funcţie de elementele cauzei, se apreciază că măsura suspendării este necesară. VII. Examenul jurisprudenţei VII.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie La nivelul instanţei supreme nu au fost identificate hotărâri relevante cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, constatându-se însă că, în cazul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, unele completuri de judecată au dispus amânarea cauzei până la pronunţarea instanţei de contencios constituţional asupra conformităţii textului de lege criticat cu Legea fundamentală (spre exemplu, Încheierea din 12 aprilie 2016 şi cele ulterioare, pronunţate în Dosarul nr. 2.280/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală). VII.2. Jurisprudenţa naţională în materie Prin Încheierea din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Secţia I penală, dată în Dosarul nr. 1.868/302/2018, judecătorul de cameră preliminară a arătat că dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, care instituie interdicţia imperativă a suspendării cauzei, îşi găsesc aplicabilitatea după momentul pronunţării instanţei asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, dar şi pe durata soluţionării acesteia, o asemenea interpretare fiind singura care asigură atingerea scopului în vederea căruia interdicţia a fost reglementată de legiuitor, şi anume evitarea oricărei tergiversări a cauzei prin invocarea unor atare excepţii şi soluţionarea dosarelor într-un termen rezonabil. În plus, s-a arătat că, în ipoteza în care hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată ulterior neconstituţională, devine incident cazul de revizuire reglementat de prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Acest din urmă argument a fost avut în vedere pentru respingerea solicitării de suspendare a cauzei şi de către Judecătoria Giurgiu, Secţia penală, prin Încheierea din 2 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.629/36/2015. Totodată, Judecătoria Aiud (prin încheierile de amânare a pronunţării din 14 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 694/175/2017, şi din 12 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.505/175/2017) a făcut direct aplicarea dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatând interdicţia suspendării cauzei în situaţia ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate, în acelaşi sens procedând şi Judecătoria Drobeta-Turnu Severin prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.206/225/2017. Din celelalte relaţii transmise de curţile de apel şi instanţele arondate a rezultat că, la nivel naţional, nu există altă jurisprudenţă relevantă sub aspectul problemei de drept a cărei dezlegare se solicită în prezenta cauză, având în vedere că în cuprinsul hotărârilor ataşate nu s-a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, ci aplicarea acestora a rezultat, implicit, din împrejurarea că nu s-a dispus suspendarea judecăţii cauzelor în care s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate cu a cărei soluţionare a fost sesizată Curtea Constituţională. VII.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, respingând obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României (Legea nr. 177/2010), Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că „opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. … Or, în condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrariul într-o formă care nu putea fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului era privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal, al unor părţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul“. Or, Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, „voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual“. Deopotrivă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „abrogarea măsurii suspendării de drept este însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri“. Considerentele Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 au fost preluate ulterior şi în alte hotărâri pronunţate de Curtea Constituţională, respectiv în deciziile nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012), nr. 1.610 din 20 decembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012), nr. 188 din 6 martie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012) şi nr. 297 din 28 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015), prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, printre altele, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi, după caz, ale art. III pct. 1 şi 2 dinLegea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi în deciziile nr. 449 din 22 iunie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017) şi nr. 814 din 7 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018), prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie corespunde opiniei exprimate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, în sensul inadmisibilităţii sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa din perspectiva neîndeplinirii condiţiei privind existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea problemei de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, reglementată de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală (sens în care s-a făcut trimitere la aspectele statuate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014), precum şi a inexistenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o rezolvare din partea instanţei supreme (condiţie conturată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin deciziile nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 15 din 8 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 21 iulie 2016; nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016). IX. Dispoziţii legale incidente IX.1. Codul de procedură penală din 1968, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 177/2010 "ART. 303 Suspendarea judecăţii Instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei. Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300^2, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi 145^1. Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile." IX.2. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 177/2010 "ART. 29 (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (...) (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. (5) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă. (6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." IX.3. Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României "ART. I Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (...) 2. La articolul 29, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora." 3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogă. (...) ART. III Codul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: "(1) La articolul 303, alineatul 6 se abrogă."" IX.4. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală "ART. 367 Suspendarea judecăţii (...) (9) Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei." IX.5. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, forma în vigoare la zi "ART. 29 (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (...) (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar soluţionarea pe fond a căilor de atac cu care a fost învestită instanţa de apel nu depinde de lămurirea chestiunii ce formează obiectul prezentei sesizări. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală. În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Constanţa fiind învestită, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 22 februarie 2016 a Tribunalului Constanţa, prin care s-a dispus condamnarea celui din urmă pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal, în cursul judecăţii acestor căi de atac fiind formulată de către apelant, la termenul din data de 19 aprilie 2018, o cerere de suspendare a cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 1.220/C/1.164/III-5/2018 din 18 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Celelalte cerinţe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanţei supreme, iar soluţionarea pe fond a apelurilor cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanţa nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări. Astfel, sub acest din urmă aspect, este de menţionat că, în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, arătând că „admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie, trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476-477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului. Prin sintagma «soluţionarea pe fond a cauzei» folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, trebuie, astfel, să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă“ (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014). Ulterior, considerentele Deciziei nr. 11 din 2 iunie 2014 au fost preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în cuprinsul altor hotărâri date în procedura reglementată de dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, relevante fiind deciziile nr. 17 din 1 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014; nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014; nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, în acelaşi sens pronunţându-se instanţa supremă şi prin Decizia nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, în care s-a subliniat că „această condiţie de admisibilitate, prin referirea explicită la soluţionarea «pe fond» a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal“. De asemenea, potrivit Deciziei nr. 7 din 17 aprilie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015, „chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepţie, viza o problemă de drept procesual, adică în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării fondului. Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală“. În prezenta cauză, întrebarea prealabilă adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează aspecte ce se circumscriu sferei normelor procesual penale, a căror lămurire nu poate influenţa, însă, decizia ce va fi luată pe fondul apelurilor cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanţa, dat fiind faptul că instanţa este chemată să se pronunţe asupra unei cereri incidentale privind suspendarea judecării căilor de atac pe perioada soluţionării de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, împrejurare ce nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, ce constă în examinarea învinuirii aduse apelantului inculpat prin rechizitoriu. Aşadar, problema suspendării judecăţii în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate constituie o chestiune incidentală a cărei dezlegare nu se poate repercuta asupra modului de soluţionare a fondului cauzei, ci priveşte exclusiv desfăşurarea activităţii jurisdicţionale în cadrul procesului penal, astfel încât, având natura juridică a unui incident procedural intervenit în administrarea actului de justiţie, nu produce niciun efect concret asupra rezolvării acţiunii penale deduse judecăţii. Ca atare, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu întruneşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală referitoare la relaţia de dependenţă între lămurirea chestiunii supuse interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere, după cum nu îndeplineşte nici cerinţa existenţei unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. În această privinţă se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate apoi în deciziile nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „scopul unei asemenea proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate“. În mod identic s-a statuat şi în jurisprudenţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătându-se, în motivarea respingerii unor recursuri în interesul legii, că nu se poate considera chestiunea de drept supusă examinării ca susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti cât timp dispoziţiile legale reglementează cu claritate neinterpretabilă o anumită conduită (Decizia nr. 16 din 6 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4/2009) sau prevederea legală este lipsită de echivoc (Decizia nr. 18 din 15 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7/2009). Cu referire la problema a cărei dezlegare se solicită se constată că aceasta nu constituie o reală chestiune de drept, generată de dificultăţi în interpretarea normei procesual penale sau de opinii divergente exprimate în acest sens şi argumentate din punct de vedere juridic. Astfel, departe de a se caracteriza printr-o „folosire colocvială“, aşa cum a apreciat titularul sesizării, sintagma „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“ a fost utilizată de legiuitor şi în vechea codificare procedural penală, respectiv în art. 303 alin. (6), dar şi în cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (art. 29), atât în forma anterioară, cât şi în cea ulterioară modificării prin Legea nr. 177/2010, având acelaşi înţeles, şi anume invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, apreciată de instanţa de judecată (şi anume de instanţa de trimitere) ca îndeplinind toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de legea specială pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia. Aceeaşi semnificaţie a fost atribuită respectivei noţiuni şi de doctrina juridică (Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Partea specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pag. 191-192; Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 679; Nicolae Volonciu şi alţii, Noul Cod de procedură penală comentat, ediţia a 2-a revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015, pag. 993; Mihail Udroiu şi alţii, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, art. 1-603, ediţia a 2-a revizuită şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2017, pag. 1501), dar şi de instanţa de contencios constituţional, atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 177/2010 şi, ulterior, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, arătându-se, în considerentele Deciziei nr. 600 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 11 iunie 2008, prin care s-a respins, printre altele, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că aceste din urmă prevederi „din norme de procedură care instituie un caz de suspendare legală a judecăţii în intervalul de timp cuprins între pronunţarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial şi repunerea pe rol a cauzei, după soluţionarea excepţiei de către instanţa de contencios constituţional“ (în acelaşi sens fiind şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 366 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007; nr. 99 din 4 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 17 martie 2010). Deopotrivă, în cuprinsul Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, prin care s-a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României (Legea nr. 177/2010), instanţa de contencios constituţional a arătat (paragraful II) că „abrogarea măsurii suspendării de drept este însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri“, argumente ce se regăsesc şi în considerentele deciziilor nr. 1.610 din 20 decembrie 2011, paragraful 2 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012) şi nr. 297 din 28 aprilie 2015, paragraful 19 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015), prin care a fost respinsă, printre altele, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 şi 2 dinLegea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi ale deciziilor nr. 449 din 22 iunie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 6 noiembrie 2017) şi nr. 814 din 7 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 22 februarie 2018), prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală. De altfel, aceleaşi consideraţii se identifică şi în expunerea de motive a noului Cod de procedură penală, menţionându-se, cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, că a fost reglementat ca un remediu procedural în raport cu prevederile prin care s-a eliminat posibilitatea suspendării cauzelor penale pe perioada desfăşurării procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate. Se constată aşadar că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o neclaritate în ceea ce priveşte decelarea sensului sintagmei „ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate“, simpla lecturare a normelor procesual penale, astfel cum s-au succedat în timp, fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile. De altfel, aşa cum a statuat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cuprinsul Deciziei nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, „intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă doar atunci când se tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unicitatea aplicării lor de către instanţele naţionale“, situaţie ce nu se regăseşte însă în prezenta cauză, unde claritatea neinterpretabilă a textului art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală nu justifică apelarea la mecanismul întrebării prealabile. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, se va dispune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4.318/118/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă interdicţia absolută de suspendare a judecăţii cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate» ca având înţelesul «invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate» sau «sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate» invocată în condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanţa de trimitere privind îndeplinirea condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale" Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Ioana Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
