Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Partidul Naţional Liberal - Filiala Mehedinţi în Dosarul nr. 2.347/101/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 892D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 februarie 2019, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Sorin-Ioan Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 28 februarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.347/101/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Partidul Naţional Liberal - Filiala Mehedinţi într-o cauză aflată în recurs, având ca obiect anularea unei hotărâri a unui consiliu local prin care au fost validate mandatele consilierilor locali obţinute în urma alegerilor din luna iunie 2016 şi obligarea consiliului local la reluarea procedurii de validare a consilierilor locali. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, prin faptul că elimină controlul judecătoresc asupra hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de validare/invalidare a mandatelor de consilier local, aduc atingere principiului liberului acces la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac. Este invocată Decizia nr. 190 din 12 februarie 2009, prin care Curtea Constituţională a statuat că primele patru hotărâri adoptate în cadrul şedinţei de constituire a consiliilor locale (şi anume Hotărârea nr. 1 - pentru alegerea membrilor comisiei de validare a alegerilor consilierilor locali, Hotărârea nr. 2 - de consemnare a rezultatului validării mandatelor de consilieri locali, Hotărârea nr. 3 - de declarare a consiliului local ca legal constituit şi Hotărârea nr. 4 - de consemnare a rezultatului alegerii preşedintelui de şedinţă a consiliului local) reprezintă hotărâri cu caracter constatator, care nu produc efecte juridice şi nu pot forma obiectul unor acţiuni în justiţie. În aceste condiţii, autorul excepţiei apreciază că singura hotărâre ce poate fi atacată este cea privind validarea sau invalidarea mandatelor, deoarece numai în acest caz se pune problema încălcării unui drept electoral sau a unui interes legitim. Aşadar, această hotărâre trebuie să beneficieze de un veritabil control judecătoresc (fond şi recurs), la fel ca toate celelalte acte administrative supuse controlului de legalitate, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Câtă vreme se admite ideea că în cazul acestor hotărâri privind validarea/invalidarea mandatelor de consilier local se pune problema încălcării unui interes legitim, nu există nicio raţiune pentru care controlul judecătoresc să fie discriminatoriu, în raport cu toate celelalte cauze de contencios administrativ în care, de asemenea, se ridică problema încălcării unui interes legitim, şi atenuat, prin eliminarea căii de atac a recursului. 5. Se mai arată că lipsa oricărei căi de atac împotriva hotărârii de primă instanţă determină, pe de o parte, o mai mare lejeritate în aprecierea cauzei din partea judecătorului care cunoaşte faptul că soluţia sa nu va putea fi în niciun caz reformată, şi, pe de altă parte, imposibilitatea înlăturării unor greşeli de judecată care produc consecinţe foarte grave (în speţa în care s-a invocat excepţia s-a pus problema reluării întregii proceduri de validare a tuturor consilierilor locali). În atare condiţii, autorul excepţiei susţine că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 53 din Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, acesta invocă Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, prin care Curtea Constituţională a hotărât că prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care au eliminat calea de atac a recursului în materia contravenţiilor rutiere, sunt neconstituţionale. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, se arată că procesul de alegere şi de constituire a autorităţilor publice locale este caracterizat prin celeritate şi că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 117 din 3 martie 2016, nr. 1.129 din 23 septembrie 2010 şi nr. 792 din 3 iunie 2010. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31^1 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, introdus prin art. III pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2008 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 5/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 20 februarie 2009. Textul de lege criticat are următorul cuprins: – Art. 31^1 alin. (2): „(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă în cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.“ 12. În acest context, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. 13. Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse la art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un remediu efectiv. 14. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate, referitoare, în esenţă, la pretinsa îngrădire a accesului la justiţie prin caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă, Curtea Constituţională reţine că a mai examinat, în jurisprudenţa sa, constituţionalitatea dispoziţiilor art. 31^1 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, din perspectiva unor critici similare celor formulate în dosarul de faţă şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. În acest sens sunt ilustrative Decizia nr. 117 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, Decizia nr. 284 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013, Decizia nr. 1.129 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2010, Decizia nr. 792 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010, sau Decizia nr. 101 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 4 martie 2009. 15. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea Constituţională a statuat că textul de lege criticat este constituţional, întrucât caracterul definitiv al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă nu este de natură să determine îngrădirea accesului liber la justiţie al persoanei interesate şi nici a dreptului la un proces echitabil sau a dreptului la apărare. Curtea a precizat că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 215/2001 sunt norme cu caracter special, prin care se reglementează procedura de contestare în justiţie a hotărârilor consiliilor locale privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier local, având în cele din urmă ca finalitate declararea ca legal constituit a consiliului local, care să exprime configuraţia politică, aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului. Întregul proces de alegere şi de constituire a autorităţilor publice locale este caracterizat prin celeritate şi tocmai aceasta este şi raţiunea pentru care prevederile legale criticate stabilesc termene scurte, imperative, pentru depunerea la instanţă a contestaţiei şi pentru soluţionarea acesteia, hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă fiind definitive, fără a se putea susţine încălcarea accesului liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil. 16. Totodată, faţă de invocarea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la recunoaşterea dreptului la cel puţin o cale de atac, Curtea a arătat că dreptul la două grade de jurisdicţie, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este un drept specific materiei penale, şi nu domeniului electoral. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010). 17. Curtea a mai reamintit că accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite, pentru situaţii deosebite în mod obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aşadar, Curtea a constatat că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001 sunt în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.“ Textul constituţional citat lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă ca, în situaţii justificate în mod obiectiv, să excepteze de la exercitarea lor anumite hotărâri judecătoreşti. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, în materie electorală primează principiul celerităţii în configurarea stabilă a componenţei consiliului local ca autoritate administrativă locală, astfel că legiuitorul a reglementat, la art. 31^1 alin. (1) din legea criticată, calea de atac împotriva hotărârii (act administrativ) de validare sau invalidare a mandatelor, hotărârea instanţei de contencios administrativ competente fiind definitivă. 18. Cu privire la pretinsa incidenţă a considerentelor pentru care Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 117 din 3 martie 2016, că soluţia pronunţată prin decizia amintită a fost justificată de o serie de elemente specifice, care nu se regăsesc în situaţia textului de lege care formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Dintre acestea, determinante au fost faptul că dispoziţiile de lege analizate prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 eliminau o cale de atac care existase în reglementarea anterioară, precum şi împrejurarea că sancţiunea contravenţională a fost considerată „o acuzaţie în materie penală“, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că se impunea existenţa unui dublu grad de jurisdicţie, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. În aceste condiţii, în care Curtea nu a constatat încălcarea vreunui drept fundamental invocate, nu pot fi incidente nici prevederile constituţionale ale art. 53, referitoare la condiţiile limitative de restrângere a exerciţiului unui drept sau al unor libertăţi. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale la care s-a făcut referire, atât soluţia pronunţată anterior, cât şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul Naţional Liberal - Filiala Mehedinţi în Dosarul nr. 2.347/101/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 31^1 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
