Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.934/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 650D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarele nr. 651D/2020, nr. 662D/2020, nr. 663D/2020, nr. 670D/2020, nr. 707D/2020 şi nr. 729D/2020, nr. 735D/2020, nr. 736D/2020, nr. 741D/2020 - nr. 745D/2020, nr. 776D/2020, nr. 777D/2020, nr. 779D/2020, nr. 785D/2020, nr. 800D/2020, nr. 875D/2020-880D/2020, nr. 933D/2020, nr. 1.116D/2020-1.121D/2020, nr. 1.123D/2020-1.127D/2020, nr. 1.131D/2020, nr. 1.133D/2020, nr. 1.148D/2020, nr. 1.150D/2020-1.152D/2020, nr. 1.161D/2020, nr. 1.162D/2020, nr. 1.180D/2020, nr. 1.334D/2020-1.337D/2020, nr. 1.342D/2020-1.345D/2020, nr. 1.479D/2020, nr. 1.524D/2020, nr. 1.525D/2020, nr. 1.530D/2020-1.532D/2020, nr. 1.535D/2020 - nr. 1.538D/2020, nr. 1.564D/2020, nr. 1.581D/2020, nr. 1.582D/2020, nr. 1.619D/2020, nr. 1.661D/2020-1.668D/2020, nr. 1.700D/2020, nr. 1.707D/2020, nr. 1.712D/2020, nr. 1.721D/2020, nr. 1.744D/2020, nr. 2.343D/2021-2.346D/2021 şi nr. 2.387D/2021 - nr. 2.390D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 30.190/299/2019, nr. 23.850/299/2019, nr. 30.545/299/2019, nr. 6.405/299/2020, nr. 2.533/299/2020, nr. 11.535/299/2019, nr. 10.467/299/2020, nr. 10.478/299/2020, nr. 11.386/299/2020, nr. 11.354/299/2020, nr. 10.372/299/2020, nr. 22.408/299/2019, nr. 1.406/299/2020, nr. 1.678/299/2020, nr. 2.877/299/2020, nr. 10.085/299/2020, nr. 12.242/299/2020, nr. 10.802/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 23.415/299/2019, nr. 33.969/299/2019, nr. 30.189/299/2019, nr. 30.958/299/2019, nr. 2.883/299/2020, nr. 1.402/299/2020, nr. 11.800/299/2020, nr. 3.020/299/2020, nr. 2.715/299/2020, nr. 14.178/299/2020 şi nr. 11.109/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 32.958/325/2019, nr. 35.560/325/2019, nr. 35.740/325/2019, nr. 25.335/325/2019, nr. 24.901/325/2019, nr. 19.857/325/2019 şi nr. 30.557/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 16.443/325/2019, nr. 23.653/325/2019, nr. 20.282/325/2018, nr. 21.823/325/2019, nr. 13.147/325/2019, nr. 13.468/325/2019, nr. 24.908/325/2019, nr. 21.840/325/2019, nr. 21.169/325/2019, nr. 13.841/325/2019, nr. 25.347/325/2019, nr. 27.176/325/2019, nr. 21.844/325/2019, nr. 13.840/325/2019, nr. 24.911/325/2019, nr. 12.875/325/2019, nr. 19.021/325/2019, nr. 19.590/325/2019, nr. 4.970/325/2019, nr. 21.473/325/2019 şi nr. 22.480/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 35.371/325/2019, nr. 21.843/325/2019*, nr. 4.336/325/2021, nr. 4.355/325/2021, nr. 32.464/325/2020 şi nr. 6.016/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 399/299/2019, nr. 1.131/299/2019, nr. 28.960/299/2018, nr. 29.132/299/2018, nr. 32.022/299/2018, nr. 23.799/299/2018, nr. 959/299/2019, nr. 4.110/299/2019, nr. 1.572/299/2019, nr. 722/299/2019, nr. 2.864/299/2019, nr. 1.748/299/2019, nr. 2.242/299/2019, nr. 10.487/299/2019, nr. 35.536/299/2018, nr. 31.230/299/2018, nr. 401/299/2019 şi nr. 10.617/299/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 18.021/215/2019 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.000/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 9.739/182/2019 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi în dosarele nr. 545/298/2021, nr. 546/298/2021, nr. 548/298/2021 şi nr. 544/298/2021/a1 ale Judecătoriei Sebeş. De asemenea, preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.159D/2020, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Ilfov în Dosarul nr. 23.775/215/2019 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 651D/2020, nr. 662D/2020, nr. 663D/2020, nr. 670D/2020, nr. 707D/2020, nr. 729D/2020, nr. 735D/2020, nr. 736D/2020, nr. 741D/2020 - nr. 745D/2020, nr. 776D/2020, nr. 777D/2020, nr. 779D/2020, nr. 785D/2020, nr. 800D/2020, nr. 875D/2020-880D/2020, nr. 933D/2020, nr. 1.116D/2020-1.121D/2020, nr. 1.123D/2020-1.127D/2020, nr. 1.131D/2020, nr. 1.133D/2020, nr. 1.148D/2020, nr. 1.150D/2020-1.152D/2020, nr. 1.159D/2020, nr. 1.161D/2020, nr. 1.162D/2020, nr. 1.180D/2020, nr. 1.334D/2020- 1.337D/2020, nr. 1.342D/2020-1.345D/2020, nr. 1.479D/2020, nr. 1.524D/2020, nr. 1.525D/2020, nr. 1.530D/2020-1.532D/2020, nr. 1.535D/2020 - nr. 1.538D/2020, nr. 1.564D/2020, nr. 1.581D/ 2020, nr. 1.582D/2020, nr. 1.619D/2020, nr. 1.661D/2020-1.668D/2020, nr. 1.700D/2020, nr. 1.707D/2020, nr. 1.712D/2020, nr. 1.721D/2020, nr. 1.744D/2020, nr. 2.343D/ 2021-2.346D/2021 şi nr. 2.387D/2021 - nr. 2.390D/2021 la Dosarul nr. 650D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 583 din 23 noiembrie 2022 şi pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 5 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.934/299/2019, prin Încheierea din 11 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.190/299/2019, prin Încheierile din 29 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 23.850/299/2019 şi nr. 30.545/299/2019, prin Încheierile din 23 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 6.405/299/2020 şi nr. 2.533/299/2020, prin Încheierea din 20 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.535/299/2019, prin Încheierile din 30 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 10.467/299/2020, 10.478/299/2020 şi nr. 11.386/299/2020, prin Încheierea din 28 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.354/299/2020, prin Încheierea din 10 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.372/299/2020, prin Încheierea din 16 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.408/299/2019, prin Încheierea din 13 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.406/299/2020, prin Încheierile din 11 august 2020, pronunţate în dosarele nr. 1.678/299/2020 şi nr. 2.877/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 5.840 din 14 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.085/299/2020, şi prin Încheierile din 19 august 2020, pronunţate în dosarele nr. 12.242/299/2020 şi nr. 10.802/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin Încheierea din 26 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 23.415/299/2019, prin Încheierea din 4 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 33.969/299/2019, prin Sentinţa civilă nr. 2.915 din 5 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.189/299/2019, prin Încheierea din 4 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.958/299/2019, prin Încheierea din 26 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.883/299/2020, prin Încheierile din 28 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 1.402/299/2020 şi nr. 11.800/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 3.979 din 13 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.020/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 3.982 din 3 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.715/299/2020, prin Încheierea din 25 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.178/299/2020, şi prin Încheierea din 18 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.109/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin Încheierea din 11 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 32.958/325/2019, prin Încheierea din 3 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.560/325/2019, prin Sentinţa civilă nr. 5.254 din 9 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.740/325/2019, prin Încheierile din 12 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 25.335/325/2019 şi nr. 24.901/325/2019, şi prin Încheierile din 16 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 19.857/325/2019 şi nr. 30.557/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin Încheierea din 25 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.443/325/2019, prin Încheierile din 5 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 23.653/325/2019, nr. 20.282/325/2018, nr. 21.823/325/2019 şi nr. 13.147/325/2019, prin Încheierea din 9 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.468/325/2019, prin Încheierile din 20 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 24.908/325/2019 şi nr. 21.840/325/2019, prin Încheierile din 14 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 21.169/325/2019, nr. 13.841/325/2019, nr. 25.347/325/2019 şi nr. 27.176/325/2019, prin Încheierea din 18 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.844/325/2019, prin deciziile civile nr. 915/A, nr. 916/A, nr. 913/A şi nr. 911/A din 16 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 13.840/325/2019, nr. 24.911/325/2019, nr. 12.875/325/2019 şi nr. 19.021/325/2019, prin Decizia civilă nr. 1.010/A din 30 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.590/325/2019, şi prin deciziile civile nr. 743/A, nr. 741/A şi nr. 744/A din 1 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 4.970/325/2019, nr. 21.473/325/2019 şi nr. 22.480/325/2019, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 10 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.371/325/2019, prin Încheierea din 9 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.843/325/2019*, şi prin sentinţele civile nr. 6.509, nr. 6.510, nr. 6.515 şi nr. 6.511 din 26 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 4.336/325/2021, nr. 4.355/325/2021, nr. 32.464/325/2020 şi nr. 6.016/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Prin Încheierile din 21 mai 2020, pronunţate în dosarele nr. 399/299/2019 şi nr. 1.131/299/2019, prin Încheierile din 3 iunie 2020, pronunţate în dosarele nr. 28.960/299/2018, nr. 29.132/299/2018 şi nr. 32.022/299/2018, prin Încheierile din 16 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 23.799/299/2018, nr. 959/299/2019, nr. 4.110/299/2019 şi nr. 1.572/299/2019, prin Încheierea din 15 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 722/299/2019, prin Decizia civilă nr. 729 din 3 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.864/299/2019, prin Încheierea din 2 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.748/299/2019, prin Decizia civilă nr. 604 din 2 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.242/299/2019, prin Încheierea din 15 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.487/299/2019, prin Încheierea din 8 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.536/299/2018, prin Încheierea din 15 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 31.230/299/2018, prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 401/299/2019, şi prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.617/299/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 13. Prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 18.021/215/2019, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 14. Prin Încheierea din 14 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.000/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 15. Prin Încheierea din 21 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.739/182/2019, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 16. Prin sentinţele civile nr. 495, nr. 496, nr. 497 din 25 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 545/298/2021, nr. 546/298/2021, nr. 548/298/2021 şi prin Încheierea civilă nr. 882 din 14 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 544/298/2021/a1, Judecătoria Sebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect obligarea acesteia la plata unor sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 17. Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 23.775/215/2019, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. Excepţia a fost ridicată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Ilfov într-o cauză având ca obiect obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor într-un dosar de daună, cu penalităţile de întârziere aferente, derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră, pentru manopera efectuată, mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat, faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. 19. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să facă opoziţie la preţul solicitat de unitatea reparatoare. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că, potrivit acestuia, unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă gravă de conţinut, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 20. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exigenţele de calitate a legii. 21. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să convină preţuri arbitrare, excesive şi abuzive, în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. 22. Există ulterior posibilitatea să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate, este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 23. Se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia „la stabilirea valorii reparaţiei unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă“, încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 şi 15 din Codul civil, legiuitorul având obligaţia constituţională să adopte legi care să nu creeze cadrul comiterii unor abuzuri de drept, astfel cum este situaţia reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entităţi (unităţile service care efectuează reparaţii ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral şi absolut discreţionar valoarea reparaţiei, prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziţia legală criticată prevede valabilitatea unei obligaţii sub condiţie pur potestativă, ce depinde exclusiv de voinţa unei persoane. 24. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să-şi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, şi fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa părţii. 25. De asemenea, se susţine că reglementarea criticată din Legea nr. 132/2017 este neconstituţională, întrucât lasă loc arbitrarului şi oferă posibilitatea comiterii unor abuzuri. 26. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care trebuie interpretate coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la calitatea legii de a fi previzibilă şi accesibilă, astfel cum aceste cerinţe rezultă inclusiv din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, opţiunea legiuitorului de a nu reglementa un nivel maxim al preţurilor practicate de unitatea reparatoare, în limita căruia asigurătorul RCA urmează să achite despăgubirea, nu reprezintă în sine un aspect de neconstituţionalitate, ci de optică legislativă, constând în faptul că, în domeniul strict reglementat al răspunderii asigurătorului RCA pentru pagubele cauzate terţilor prin accidente de autovehicule provocate de asiguraţii săi, în care trebuie luate în considerare, pe de o parte, dreptul persoanei prejudiciate de a-şi recupera în integralitate sau în mare parte (în limita valorii maxime de despăgubire şi a reglementărilor specifice) contravaloarea pagubei produse prin accident şi, pe de altă parte, interesul societăţii de asigurare de a limita cuantumul despăgubirii ce urmează să fie suportată pentru daunele produse de către asiguratul său, legiuitorul a înţeles să acorde prevalenţă dreptului persoanei prejudiciate de a-şi asigura readucerea bunului în starea estetică şi funcţională dinaintea evenimentului rutier, care include şi dreptul său de a opta pentru service-ul în care îşi repară autoturismul, în funcţie de criterii de calitate şi performanţă (de a fi despăgubit prin raportare la tarifele de reparaţie efectiv percepute de unitatea reparatoare aleasă pe piaţa liberă, în care costul serviciilor oferite de către aceasta din urmă se formează în funcţie de raportul cerere-ofertă). Din această perspectivă, faptul că textul de lege criticat permite unităţii reparatoare auto să îşi utilizeze propria valoare a orei de manoperă afişată nu conduce la concluzia lipsei sale de claritate, sintagma folosită de legiuitor nefiind formulată într-o manieră echivocă, de natură să conducă la vreo confuzie sau la vreo interpretare impredictibilă. Norma legală criticată reprezintă, în realitate, aplicarea principiului libertăţii economice şi a mecanismului de formare a preţului pe piaţa liberă, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind de altfel liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. De altfel, în aprecierea instanţei, nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. Pentru aceleaşi considerente, nici opţiunea lăsată de legiuitor unităţii reparatoare, de a stabili valoarea reparaţiei prin folosirea sistemelor de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii de către aceasta, în care poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, nu afectează previzibilitatea textului de lege, acesta fiind suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, eventualele aspecte privind stabilirea în concret a unor preţuri de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil ţinând de aplicarea în concret a legii şi urmând a fi analizate de către instanţa de judecată, iar nu de elementele de neconstituţionalitate privind lipsa caracterului previzibil şi clar al legii. Tot astfel, nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, atât timp cât optica legiuitorului în privinţa modalităţii de determinare a valorii reparaţiei şi deci a despăgubirii datorate de asigurătorul RCA este de a proteja libertatea economică a unităţilor specializate, prin opţiunea de a nu interveni asupra mecanismului de formare, pe piaţa liberă, a tarifelor percepute de către acestea. De asemenea, instanţa apreciază că prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. 27. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că redactarea normei este clară şi previzibilă, în sensul că valoarea reparaţiilor se poate determina fie prin folosirea unor sisteme de evaluare specializate, fie prin documente emise în condiţiile legii. Prin urmare, modalităţile de stabilire a cuantumului reparaţiilor sunt expres indicate de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, iar sintagmele folosite nu sunt imprecise sau nedeterminate. Reglementarea sistemelor de evaluare specializate este detaliată prin Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, astfel încât nu se poate susţine că sintagma „sistem de evaluare specializat“ este neclară, din moment ce legislaţia în vigoare conţine toate elementele pentru determinarea înţelesului şi aplicabilităţii noţiunii. Similar, sintagma „documente emise în condiţiile legii“ desemnează ansamblul de acte utilizate de către unităţile reparatoare în desfăşurarea activităţii lor profesionale şi beneficiază de o semnificaţie clară. În plus, art. 14 alin. (3) din lege impune şi condiţia legalităţii documentelor menţionate, motiv pentru care nu se poate concluziona că norma este vagă sau nedeterminată. În al doilea rând, prevederea unei opţiuni în favoarea unităţii reparatoare nu afectează claritatea şi previzibilitatea art. 14 alin. (3) din lege, întrucât posibilitatea alegerii este expres prevăzută, nefiind generată de o redactare necorespunzătoare a textului de lege. În al treilea rând, prerogativa unităţii reparatoare de a folosi propria valoare a orei de manoperă nu lipseşte norma contestată de claritate, deoarece nu pune asigurătorul în imposibilitatea de a-şi conforma conduita. Astfel, asigurătorul va fi obligat să achite despăgubirile la valoarea determinată prin aplicarea art. 14 alin. (3) din lege, acestea putând fluctua în funcţie de tariful orei de manoperă. Însă diferenţele dintre preţurile orei de manoperă nu conduc la neclaritatea legii. În al patrulea rând, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu încalcă dreptul de proprietate al asigurătorului, deoarece prevederea indicată stabileşte doar modul în care se determină valoarea reparaţiilor. Totuşi, obligaţia de plată a sumelor nu se fundamentează pe acelaşi text, ci decurge din alte prevederi ale Legii nr. 132/2017, astfel încât nu se poate susţine că art. 14 alin. (3) influenţează dreptul de proprietate al asigurătorului. În al cincilea rând, aspectele invocate vizează mai degrabă opţiunea legiuitorului referitoare la redactarea şi conţinutul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. Cu alte cuvinte, motivele invocate au ca obiect soluţia aleasă de legiuitor pentru determinarea contravalorii reparaţiilor. Or, asemenea aspecte nu pot conduce la declararea neconstituţionalităţii unei prevederi legale, ci pot fundamenta o eventuală modificare a actului normativ, ţinându-se cont de aspectele evidenţiate în practică. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. Totodată, nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. Nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, iar reglementarea sau nu a unui nivel maxim al întinderii despăgubirii ce urmează a fi suportată de asigurătorul RCA reprezintă o opţiune a legiuitorului, şi nu un aspect de neconstituţionalitate. Posibilitatea unităţilor reparatoare auto de a utiliza propriile valori ale orei de manoperă afişate nu conduce în mod automat la diminuarea nejustificată a patrimoniilor societăţilor de asigurare, societăţi ce nu au, de altfel, o răspundere directă, ci una grefată pe contractele de asigurare încheiate. Astfel, dreptul conferit de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 constituie, în realitate, expresia libertăţii comerţului şi stabilirii libere a preţurilor. 28. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 663D/2020, nr. 729D/2020 şi nr. 745D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului în materie, iar faptul că unitatea reparatoare poate utiliza propria valoare a preţului orei de manoperă afişată la sediu corespunde principiului libertăţii economice. Prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto sunt liberi să aleagă un alt service auto. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Instanţa apreciază că nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. De asemenea, instanţa reţine că textul de lege criticat este clar şi previzibil, valoarea manoperei fiind afişată în mod vizibil, conform art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, iar plata acesteia are ca fundament contractul RCA. 29. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.161D/2020 şi nr. 1.162D/2020, consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 sunt neconstituţionale, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu prevăd şi un criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Astfel, lipsa de previzibilitate a normei legale supuse controlului de constituţionalitate permite stabilirea de către unităţile reparatoare a unui preţ pe ora de manoperă peste preţurile de referinţă din piaţă. 30. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.581D/2020 şi nr. 1.582D/2020, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 31. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt accesibile şi previzibile, în sensul că sunt redactate suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicate şi permit unei persoane interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot apărea. Totodată, textul legal criticat nu intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, întrucât stabileşte un criteriu legal de evaluare a despăgubirii, constând în valoarea orei de manoperă afişată de unitatea reparatoare. 32. Instanţa judecătorească mai reţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului în materie, iar faptul că unitatea reparatoare poate utiliza propria valoare a preţului orei de manoperă afişată la sediu corespunde principiului libertăţii economice. Prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto sunt liberi să aleagă un alt service auto. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Instanţa apreciază că nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. Prin încheierea contractului de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Chiar dacă preţurile folosite de unităţile reparatoare nu sunt aceleaşi, uneori constatându-se diferenţe semnificative, această împrejurare nu afectează cerinţele de previzibilitate şi claritate ale legii, societăţile de asigurare având posibilitatea ca, pe baza acestor norme, să îşi modeleze conduita astfel încât să fie respectate drepturile şi interesele persoanelor ale căror autoturisme au fost avariate într-un accident rutier. Readucerea autovehiculului avariat la starea iniţială presupune aducerea acestuia la o unitate reparatoare, care, în mod firesc, va folosi propria valoare a orei de manoperă, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societatea de asigurare trebuie să repare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca fiind o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului. 33. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu aduc limitări dreptului de proprietate, sunt clare şi previzibile, fiind atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească criteriile de stabilire a valorii reparaţiilor. Faptul că unitatea reparatoare auto, împreună cu persoana păgubită, agreează un anumit cost al reparaţiilor, inclusiv al manoperei, nu înseamnă că se aduce atingere dreptului de proprietate al societăţii de asigurări, întrucât aceasta are posibilitatea să verifice concordanţa dintre devizul de lucrări şi procesul-verbal de constatare a daunelor, precum şi eventualele intenţii speculative relativ la costul nejustificat al reparaţiei (cost exagerat de mare al pieselor sau al manoperei), situaţie în care poate refuza motivat plata solicitată, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de instanţa de judecată. 34. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că textul de lege criticat nu poate fi interpretat conform susţinerilor autoarei excepţiei, întrucât se face trimitere la preţul afişat de către unitatea reparatoare, respectiv la preţul practicat de către aceasta faţă de orice client, indiferent de calitatea acestuia, iar nu la un preţ stabilit în fiecare dosar de daună în parte. De asemenea, în opinia instanţei, criticile formulate, care vizează, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care pot utiliza propria valoare a orei de manoperă nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. Instanţa reţine că dispoziţiile legale criticate nu sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, iar dreptul de proprietate privată al asigurătorului RCA este pe deplin respectat, riscurile acoperite de asigurarea RCA şi limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA fiind stabilite prin lege. Faptul că textul de lege criticat ar permite unităţii reparatoare să perceapă şi să solicite de la asigurătorul RCA propria valoare a orei de manoperă afişată, care ar fi sporită în mod abuziv de către unităţile reparatoare în relaţia cu asigurătorii RCA, nu se constituie într-o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci într-o critică de oportunitate a adoptării acestui text de către legiuitor, într-o formă considerată de apelantă defavorabilă intereselor sale, precum şi într-o critică de omisiune legislativă. 35. De asemenea, instanţa consideră că art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu sunt aplicabile în speţă, întrucât societatea de asigurare apelantă nu deţine un bun în sensul autonom al acestei noţiuni, stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Un drept de creanţă poate constitui un bun în sensul Convenţiei doar dacă reprezintă o creanţă suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Or, apelanta afirma doar un drept de creanţă eventual, constând în sumele pretins achitate în plus ca urmare a majorării preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare, în contextul existenţei unui litigiu asupra diferenţei contestate din valoarea despăgubirii, litigiu soluţionat defavorabil apelantei în primă instanţă. 36. Judecătoria Craiova - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că libertatea economică presupune şi exercitarea activităţilor comerciale într-un mediu concurenţial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii şi practici anticoncurenţiale, abuzive sau neloiale. Libertatea comerţului este o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă, care se concretizează în participarea neîngrădită a comercianţilor la schimburile de mărfuri şi servicii. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De asemenea, critica referitoare la opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care pot utiliza propria valoare a orei de manoperă nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. 37. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că motivarea autoarei excepţiei, în sensul că unităţile reparatoare adoptă o conduită arbitrară şi abuzivă, încurajată de soluţiile instanţelor de judecată, conduită ce are drept consecinţă afectarea dreptului de proprietate al societăţii de asigurare, apare ca neîntemeiată. Astfel, instanţa are în vedere specificul activităţii întemeiate pe încheierea contractului de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, prin care asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert. Societatea de asigurare nu suferă, aşadar, o pierdere patrimonială, ci îşi execută obligaţiile asumate în limita de despăgubire stabilită prin contract. Totodată, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu contravin nici art. 1 alin. (5) din Constituţie. Criticile privind nerespectarea condiţiilor de claritate şi previzibilitate a legii reprezintă, în esenţă, o contestare a opţiunii legiuitorului de a conferi unităţilor reparatoare posibilitatea de a utiliza în calcularea preţului reparaţiei propria valoare a orei de manoperă afişată, o expresie a libertăţii economice. 38. Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Reţine, în esenţă, că se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 lasă la dispoziţia discreţionară a unităţii reparatoare stabilirea preţului reparaţiei autovehiculelor asigurate, acest fapt producând un prejudiciu indirect inclusiv asiguraţilor, prin eventuala majorare a primelor de asigurare în urma achitării de către asigurator a unor despăgubiri evaluate exclusiv de unitatea reparatoare. De asemenea, instanţa apreciază că se încalcă dispoziţiile art. 45 raportat la cele ale art. 135 din Constituţie, ţinând cont de faptul că prin stabilirea în mod arbitrar a unui cost al reparaţiilor de către unitatea reparatoare auto se aduce atingere libertăţii economice şi comerţului, încălcarea producându-se inclusiv din perspectiva art. 44 din Constituţie raportat la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 39. Judecătoria Sebeş consideră că excepţia invocată este neîntemeiată. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. 40. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 41. Guvernul, în dosarele nr. 875D/2020-880D/2020 şi nr. 933D/2020, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că norma legală criticată instituie criterii alternative de stabilire a valorii reparaţiei, fie folosind un sistem de evaluare specializat, fie prin intermediul documentelor emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă practicată în mod obişnuit. Referitor la cel de-al doilea criteriu, dispoziţiile criticate au în vedere preţul afişat şi practicat de către operatorul economic în conformitate cu prevederile legale în materie, cum ar fi art. 4 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 67 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Prin urmare, argumentul potrivit căruia norma legală ar permite unităţii reparatoare utilizarea unui preţ stabilit în mod arbitrar nu poate fi reţinut. De asemenea, susţinerile referitoare la aplicarea unui preţ mai mare, în mod arbitrar sau abuziv, nu reprezintă veritabile critici referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei criticate, ci vizează un comportament concret al operatorului economic în relaţia cu consumatorul. Or, în ipoteza constatării de practici comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorul prin impunerea unui preţ mai ridicat sunt reglementate mecanisme de protecţie prin lege specială, cum ar fi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, iar in ipoteza existenţei unui prejudiciu provocat ca urmare a stabilirii unui preţ excesiv, pot fi aplicate principiile răspunderii civile delictuale. În consecinţă, modalitatea de reglementare a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 îndeplineşte standardele minime de claritate, precizie şi previzibilitate statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 42. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 44 din Constituţie, întemeiată pe diferenţa dintre valorile aceleiaşi reparaţii stabilite prin cele două modalităţi alternative, Guvernul apreciază că existenţa acestei variaţii nu determină afectarea dreptului de proprietate. Astfel, preţul manoperei poate fi influenţat de mai mulţi factori, cum ar fi gradul de experienţă al specialistului, logistica operatorului economic, materialele întrebuinţate în procesul de reparare. 43. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 44. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 45. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“ 46. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit cărora „în România dreptatea reprezintă o valoare supremă şi este garantată“, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor. 47. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 48. Cu acel prilej, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, critici ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea. 49. De asemenea, referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare să opteze pentru una sau alta din modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. 50. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. 51. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, în stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 52. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 53. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea de lege criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 54. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 55. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 56. Curtea a observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 57. Referitor la critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare îşi poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poate contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. 58. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi obligaţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 59. Referitor la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 60. Curtea a mai reţinut că în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 61. Cu privire la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. 62. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ în numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City - S.A. Insurance din Bucureşti în dosarele nr. 8.934/299/2019, nr. 30.190/299/2019, nr. 23.850/299/2019, nr. 30.545/299/2019, nr. 6.405/299/2020, nr. 2.533/299/2020, nr. 11.535/299/2019, nr. 10.467/299/2020, nr. 10.478/299/2020, nr. 11.386/299/2020, nr. 11.354/299/2020, nr. 10.372/299/2020, nr. 22.408/299/2019, nr. 1.406/299/2020, nr. 1.678/299/2020, nr. 2.877/299/2020, nr. 10.085/299/2020, nr. 12.242/299/2020, nr. 10.802/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 23.415/299/2019, nr. 33.969/299/2019, nr. 30.189/299/2019, nr. 30.958/299/2019, nr. 2.883/299/2020, nr. 1.402/299/2020, nr. 11.800/299/2020, nr. 3.020/299/2020, nr. 2.715/299/2020, nr. 14.178/299/2020 şi nr. 11.109/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 32.958/325/2019, nr. 35.560/325/2019, nr. 35.740/325/2019, nr. 25.335/325/2019, nr. 24.901/325/2019, nr. 19.857/325/2019 şi nr. 30.557/325/2019 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 16.443/325/2019, nr. 23.653/325/2019, nr. 20.282/325/2018, nr. 21.823/325/2019, nr. 13.147/325/2019, nr. 13.468/325/2019, nr. 24.908/325/2019, nr. 21.840/325/2019, nr. 21.169/325/2019, nr. 13.841/325/2019, nr. 25.347/325/2019, nr. 27.176/325/2019, nr. 21.844/325/2019, nr. 13.840/325/2019, nr. 24.911/325/2019, nr. 12.875/325/2019, nr. 19.021/325/2019, nr. 19.590/325/2019, nr. 4.970/325/2019, nr. 21.473/325/2019 şi nr. 22.480/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 35.371/325/2019, nr. 21.843/325/2019*, nr. 4.336/325/2021, nr. 4.355/325/2021, nr. 32.464/325/2020 şi nr. 6.016/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 399/299/2019, nr. 1.131/299/2019, nr. 28.960/299/2018, nr. 29.132/299/2018, nr. 32.022/299/2018, nr. 23.799/299/2018, nr. 959/299/2019, nr. 4.110/299/2019, nr. 1.572/299/2019, nr. 722/299/2019, nr. 2.864/299/2019, nr. 1.748/299/2019, nr. 2.242/299/2019, nr. 10.487/299/2019, nr. 35.536/299/2018, nr. 31.230/299/2018, nr. 401/299/2019 şi nr. 10.617/299/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 18.021/215/2019 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.000/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 9.739/182/2019 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi în dosarele nr. 545/298/2021, nr. 546/298/2021, nr. 548/298/2021 şi nr. 544/298/2021/a1 ale Judecătoriei Sebeş şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Ilfov în Dosarul nr. 23.775/215/2019 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a IIa civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Judecătoriei Craiova - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi Judecătoriei Sebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
