Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Ciurea în Dosarul nr. 1.706/117/2018/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.766D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că textul de lege criticat a mai fost examinat de Curtea Constituţională, dintr-o perspectivă similară, reţinându-se că unul dintre motivele pentru care nu se poate dispune restituirea cauzei la parchet, deşi au fost excluse majoritatea probelor, are în vedere obiectul procedurii de cameră preliminară în care judecătorul nu poate analiza, din punct de vedere cantitativ, materialul probator ori aptitudinea acestuia de a susţine sau nu acuzaţia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.706/117/2018/a1, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Radu Ciurea în procedura camerei preliminare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, deşi se înlătură o parte dintre probele propuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară este obligat să dispună începerea judecăţii, dacă procurorul nu solicită restituirea cauzei la parchet. Arată că dispoziţiile criticate nu permit judecătorului de cameră preliminară să evalueze suficienţa cantitativă a probelor, ci îl obligă să adopte o conduită în funcţie de decizia procurorului privind menţinerea trimiterii în judecată, în mod discriminatoriu faţă de procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. 6. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că evaluarea pe care o face judecătorul de cameră preliminară priveşte strict aspecte de legalitate referitoare la modul de începere, desfăşurare şi finalizare a urmăririi penale. Apreciază că începerea fazei de judecată numai pe baza actelor administrate legal de procuror şi a probelor obţinute cu respectarea legii este o garanţie a principiului legalităţii procesului penal. Consideră că s-ar încălca principiul independenţei judecătorului de cameră preliminară şi principiul separaţiei funcţiilor procesuale dacă s-ar permite acestuia să evalueze probele după înlăturarea celor nelegale şi să decidă dacă probele rămase sunt suficiente pentru a justifica o trimitere în judecată, preluându-se, în acest mod, rolul procurorului. Reţine, totodată, că plângerea împotriva soluţiei procurorului de clasare a cauzei este un mecanism pus la dispoziţia victimei sau a altei persoane interesate pentru a împiedica închiderea abuzivă a unui caz penal de către procuror. În această din urmă ipoteză se împiedică o soluţie nelegală şi netemeinică de neurmărire, în timp ce în ipoteza trimiterii în judecată a unei persoane prin rechizitoriu se creează cadrul legal pentru a se verifica legalitatea şi temeinicia unei trimiteri în judecată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: [...] b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; [...] (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei, cât şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că procedura de cameră preliminară a fost concepută de legiuitor ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se examinează competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum şi legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Scopul acestei proceduri este acela de a identifica şi remedia eventualele neregularităţi survenite sub aspectele enumerate, aşa încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate şi cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. 13. Neregularităţile constatate în procedura de cameră preliminară determină sancţiuni juridice diferite, în funcţie de elementele asupra cărora poartă şi de consecinţele pe care le-ar avea acestea în perspectiva continuării judecăţii. Astfel, dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit dispoziţiilor art. 50 şi art. 51 din Codul de procedură penală [art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală], încălcarea regulilor referitoare la competenţa instanţei sesizate determinând declinarea competenţei şi desesizarea acesteia, având în vedere sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală pentru încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti (atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente). De asemenea, dacă constată că una sau mai multe dintre probele administrate în faza de urmărire penală sunt nelegale, judecătorul de cameră preliminară va proceda la înlăturarea acestora din cadrul probatoriului, probele excluse neputând fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei [art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală], iar dacă apreciază că anumite acte de urmărire penală au fost efectuate cu nesocotirea legii, va proceda potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, dispunând anularea lor [art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală]. În fine, atunci când observă neregularităţi ale rechizitoriului ce fac imposibilă stabilirea obiectului sau a limitelor judecăţii, iar în termenul prevăzut de lege procurorul nu răspunde solicitării de remediere, judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet [art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală], întrucât în lipsa acestor elemente instanţa nu poate cunoaşte persoanele şi faptele cu privire la care este chemată să se pronunţe. 14. Aceeaşi soluţie de restituire a cauzei la parchet este prevăzută de lege şi pentru situaţia în care judecătorul de cameră preliminară exclude toate probele administrate în faza de urmărire penală [art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală]. Dacă însă înlătură numai unele dintre probele administrate în faza de urmărire penală, dosarul nu va fi restituit parchetului, ci judecata va avea loc pe baza probelor legal administrate de către organul de urmărire penală şi a probelor ce vor fi administrate nemijlocit de către instanţă în etapa cercetării judecătoreşti. 15. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală - care împiedică judecătorul de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii atunci când a înlăturat ca nelegale toate probele administrate în cursul urmăririi penale - ţin seama tocmai de principiul separării funcţiilor judiciare, consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că, într-o astfel de ipoteză, începerea judecăţii ar însemna ca instanţa să efectueze ea însăşi ancheta penală, substituindu-se organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, a permite judecătorului de cameră preliminară să evalueze dacă probele legal administrate în faza de urmărire penală sunt sau nu suficiente pentru susţinerea acuzaţiei înseamnă depăşirea obiectului procedurii camerei preliminare şi, în mod implicit, încălcarea principiului legalităţii procesului penal, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, în această etapă se verifică exclusiv legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că aptitudinea probelor de a susţine acuzaţia se analizează de instanţa de judecată în urma administrării întregului material probator [art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală], cu ocazia judecării fondului cauzei penale. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 126 alin. (2) referitor la stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată. 16. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile ce reglementează procedura camerei preliminare nu împiedică efectuarea unei anchete efective în cauzele penale, ci, dimpotrivă, contribuie la aceasta. Astfel, prin prevederile art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, legiuitorul a stabilit că dosarul de urmărire penală se restituie parchetului dacă procurorul de caz solicită aceasta ori nu răspunde încheierii prin care judecătorul a exclus ca nelegale unele dintre probele administrate. Or, în acest fel, legiuitorul dă procurorului posibilitatea de a relua urmărirea penală în vederea desfăşurării unei anchete efective. Aşadar, în considerarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare, dacă procurorul comunică judecătorului de cameră preliminară că, în ciuda excluderii unora dintre probele administrate, menţine dispoziţia de trimitere în judecată, judecătorul va proceda conform dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, dispunând începerea judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 468 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 19 septembrie 2017). 17. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Curtea reţine, totodată, că verificarea pe care o face judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată la art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală priveşte atât legalitatea, cât şi temeinicia soluţiei procurorului, întrucât împiedică menţinerea unei eventuale soluţii nelegale şi netemeinice de neurmărire sau netrimitere în judecată. În această procedură, în cazul unei soluţii de neurmărire sau netrimitere în judecată, dispusă nelegal de către procuror, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să impună completarea urmăririi penale ori să dispună începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie. Această diferenţă de procedură nu este însă de natură a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situaţia reglementării unor soluţii juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii similare, aspect ce nu poate fi reţinut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Ciurea în Dosarul nr. 1.706/117/2018/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
