Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. 7.695/204/2017 al Judecătoriei Câmpina - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 76 D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a trimis la dosar o cerere de judecată în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că fiecare cauză penală prezintă caracteristici particulare, în considerarea cărora se aplică dispoziţiile art. 318 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, astfel încât nu se poate pune semnul egalităţii între acestea şi nu se poate invoca o discriminare între justiţiabili sub aspectul posibilităţii procurorului de a dispune noi soluţii de renunţare la urmărirea penală. Se mai arată că soluţia de renunţare la urmărire penală este supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, potrivit unei proceduri care asigură dreptul la un proces echitabil. Se mai susţine că, ulterior respingerii de către judecător a cererii de confirmare a ordonanţei prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală, procurorul poate dispune clasarea cauzei, iar judecătorul poate pronunţa o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 517 din 24 septembrie 2019, paragraful 18. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.695/204/2017, Judecătoria Câmpina - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, într-o cauză în care instanţa a respins, ca inadmisibilă, o cerere de confirmare a unei ordonanţe prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală creează discriminare între persoane, care au calitatea de suspect sau de inculpat, sub aspectul posibilităţii de a beneficia de instituţia renunţării la urmărire penală. Este invocată ipoteza a două cauze similare, din punctul de vedere al faptelor săvârşite şi al condiţiilor comiterii lor, dintre care în cazul uneia a fost pronunţată o soluţie de respingere a cererii de confirmare a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală. Se arată că într-o astfel de situaţie instanţa este obligată de plano să respingă o nouă cerere de confirmare a unei ordonanţe a procurorului de renunţare la urmărire penală. În schimb, judecătorul poate confirma soluţia de renunţare la urmărire penală, în cauza în care nu a fost dispusă anterior renunţarea la urmărire penală. Se mai arată că, după completarea probatoriului, conform celor dispuse de judecătorul de cameră preliminară, situaţia suspectului sau a inculpatului poate să devină mai favorabilă, ca urmare a constatării unei contribuţii diminuate la comiterea faptelor sau a unor circumstanţe personale sau reale ce reduc gravitatea faptei sau urmările produse. Cu toate acestea, textul criticat obligă instanţa la respingerea cererii de confirmare a unei noi soluţii de renunţare la urmărire penală. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, fiind invocate deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002, nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 şi nr. 323 din 30 aprilie 2015. 6. Judecătoria Câmpina - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât nu permit dispunerea, în aceeaşi cauză, a unei noi soluţii de renunţare la urmărire penală, după ce o cerere de confirmare a unei soluţii de renunţare la urmărirea penală a fost respinsă. Se arată că, dacă în două cauze diferite se reţin aceleaşi temeiuri pentru dispunerea soluţiei de renunţare, împrejurările concrete ale cauzelor fiind similare, dar în una dintre cauze a fost pronunţată respingerea cererii de confirmare a unei soluţii de renunţare la urmărire penală, instanţa este obligată să pronunţe soluţii diferite faţă de persoane care se află în situaţii identice, fără ca acest tratament juridic diferit să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se mai susţine că după completarea probatoriului, astfel cum se dispune de către judecătorul de cameră preliminară, situaţia suspectului sau a inculpatului poate deveni mai favorabilă decât cea de la momentul dispunerii primei soluţii de renunţare la urmărirea penală, constatându-se o contribuţie diminuată la săvârşirea faptelor sau anumite circumstanţe personale sau reale de natură a reduce gravitatea faptei sau urmările produse. Însă, în ipoteza anterior menţionată instanţa este obligată să respingă cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală faţă de persoana în cauză, tratamentul juridic diferit fiind, şi în această ipoteză, nejustificat şi discriminatoriu. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, o nouă renunţare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.“ 11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instituţia renunţării la urmărirea penală reprezintă o excepţie de la principiul legalităţii procesului penal, specific dreptului continental, instituită în favoarea principiului oportunităţii urmăririi penale, specific dreptului anglo-saxon. Reglementarea acesteia a fost motivată de supraîncărcarea organelor judiciare cu cauze penale şi de necesitatea unei soluţii intermediare, între soluţia de clasare şi cea de trimitere în judecată. 13. Instituţia renunţării la urmărirea penală a fost supusă controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală, în forma lor în vigoare la data sesizării Curţii, sunt neconstituţionale. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 17 şi 18, Curtea a reţinut că stabilirea interesului public în urmărirea penală a faptelor comise, conform art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi făcută de procuror înaintea verificării existenţei elementelor infracţiunii, cu consecinţa renunţării la urmărirea penală a unor fapte prevăzute de legea penală, chiar şi mai înainte de dovedirea existenţei trăsăturilor esenţiale ale acestora. În ceea ce priveşte actul renunţării la urmărirea penală, Curtea a constatat că acesta presupune hotărârea procurorului de a renunţa la realizarea activităţilor de investigare a infracţiunilor săvârşite şi la tragerea la răspundere penală a suspecţilor, în situaţia în care constată săvârşirea de către aceştia a unor fapte prevăzute de legea penală. 14. Astfel reglementată şi având ca fundament interesul public de a proceda la punerea sub acuzare a persoanei care a săvârşit o anumită faptă prevăzută de legea penală, instituţia renunţării la urmărire penală nu a fost prevăzută pentru a susţine interesele procesuale ale inculpatului, ci pentru a satisface interesul statului de a realiza un just echilibru între nevoia de tragere la răspundere penală a persoanelor care săvârşesc infracţiuni şi nevoia de a degreva organele de urmărire penală de soluţionarea anumitor cauze care nu prezintă un interes semnificativ pentru ordinea publică. Acest aspect a fost reţinut şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 517 din 24 septembrie 2019, paragraful 18, prin care, analizând în paralel instituţia renunţării la urmărirea penală cu cea a renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa de contencios constituţional a constatat că nu doar natura şi fundamentele celor două instituţii, dar şi scopul acestora este unul diferit, renunţarea la urmărirea penală având ca scop protejarea interesului public, prin aplicarea principiului oportunităţii, în realizarea actului de justiţie, în timp ce scopul renunţării la aplicarea pedepsei are în vedere, mai degrabă, protejarea interesului inculpatului de a-i fi aplicat un regim sancţionator adecvat, în raport cu circumstanţele cauzei penale. 15. Aşa fiind, există un drept al inculpatului de a beneficia de aplicarea instituţiei renunţării la urmărirea penală, aceasta din urmă fiind reglementată, în mod exclusiv, ca un mijloc pus la dispoziţia organelor judiciare ale statului de a decide care sunt cauzele penale a căror soluţionare, conform procedurii penale obişnuite, cu parcurgerea tuturor etapelor procesului penal, prezintă un interes public. 16. Mai mult, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut că stabilirea vinovăţiei inculpatului şi aplicarea pedepselor penale sunt de competenţa instanţei de judecată, care beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio şi imperium, adică puterea de a „spune“ dreptul şi de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunţate. De asemenea, Curtea a reţinut că tot instanţele de judecată, pe baza aceloraşi prerogative de jurisdictio şi imperium, au competenţa ca, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 74-106 din Codul penal, să procedeze la individualizarea pedepselor prin renunţarea la aplicarea pedepsei, potrivit art. 80-82 din Codul penal, amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83-90 din Codul penal, sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91-98 din Codul penal. Aceste atribuţii ale instanţei sunt exercitate însă după parcurgerea etapei urmăririi penale, a etapei camerei preliminare şi a judecăţii în fond. Aceste aspecte au determinat Curtea să constate că soluţia de renunţare la urmărire penală se impune a fi supusă controlului instanţei judecătoreşti. 17. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat instituţia renunţării la urmărirea penală având ca unic criteriu interesul public al statului de a renunţa la acuzare în cauzele penale ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 318 din Codul de procedură penală, soluţie care trebuie să fie confirmată de către instanţa de judecată. 18. Potrivit art. 318 alin. (15) din Codul de procedură penală, în cazul în care respinge cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa una dintre următoarele soluţii: a) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală şi trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; b) desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea. 19. Astfel, respingerea de către instanţa de judecată a propunerii de renunţare la urmărire penală, în condiţiile art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv prin trimiterea cauzei la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, denotă existenţa unui interes public referitor la urmărirea penală a faptelor ce fac obiectul respectivei cauze, pentru care procurorul a dispus renunţarea la urmărire penală şi la trimiterea în judecată a inculpatului, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală. 20. Aşa fiind, încheierea de respingere a cererii de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală pronunţată de judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cererii, are valoarea constatării, pe cale judiciară, a existenţei interesului public mai sus menţionat. În aceste condiţii, încheierea pronunţată potrivit art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală înlătură aplicarea principiului oportunităţii în cauza aflată pe rolul organelor de urmărire penală, procesul penal urmând a se desfăşura potrivit procedurii penale obişnuite, ce are la bază principiul legalităţii şi care constituie regula în materie, prin parcurgerea celorlalte etape ale procesului penal, reglementate în Codul de procedură penală. 21. Având în vedere aceste considerente, este firesc ca, odată ce existenţa interesului public în soluţionarea cauzei penale a fost constatată pe cale judiciară, conform art. 318 alin. (15) lit. a) din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală să procedeze la soluţionarea cauzei fără a putea reveni cu o nouă soluţie de renunţare la urmărire penală. 22. Aşa fiind, prevederile art. 318 alin. (16) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă o consecinţă firească a naturii instituţiei renunţării la urmărirea penală şi a fundamentelor care stau la baza acesteia, fără ca, prin imposibilitatea dispunerii unei noi soluţii de renunţare la urmărire penală într-o cauză în care o cerere de confirmare a unei astfel de soluţii a fost respinsă anterior de către judecătorul de cameră preliminară, să fie încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie. 23. De altfel, parcurgând procedura penală obişnuită, părţile procesului penal beneficiază de toate garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil asigurate de prevederile Codului de procedură penală, acestea neputând invoca neasigurarea unui drept de a fi beneficiat de instituţia renunţării la urmărire penală care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a fost reglementată pentru protejarea intereselor procesuale ale inculpatului sau ale vreunei alte părţi a procesului penal. Referitor la dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004, că acesta semnifică posibilitatea fiecărei părţi de a-şi expune cauza în faţa unei instanţe, în condiţii care să nu o prejudicieze în mod semnificativ faţă de partea adversă. 24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, având în vedere argumentele mai sus arătate, Curtea reţine că, prin raportare la esenţa instituţiei renunţării la urmărirea penală, care constă în inexistenţa interesului public în urmărirea penală, categoriile de persoane invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv justiţiabilii faţă de care nu s-a dispus soluţia de renunţare la urmărirea penală şi cei faţă de care s-a dispus o astfel de soluţie, însă cererea de confirmare a acesteia a fost respinsă, se află în situaţii diferite, care justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim procesual penal diferit în privinţa acestora. În acest sens, prin Decizia nr. 238 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 14 iunie 2005, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. De asemenea, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Curtea a reţinut că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. 25. În fine, având în vedere natura instituţiei renunţării la urmărirea penală, Curtea apreciază că legiuitorul a stabilit condiţiile incidenţei acesteia conform politicii penale a statului, potrivit atribuţiilor sale constituţionale reglementate la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. 7.695/204/2017 al Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
