Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Lucian Florin Duţu şi Ovidiu Gergeanu în Dosarul nr. 3.080/2/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.194D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că includerea specialiştilor din domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate reprezintă opţiunea legiuitorului, care se încadrează în marja sa de apreciere, iar Constituţia stabileşte în art. 41 alin. (2) instituirea unui salariu minim brut pe ţară, fără să prevadă cuantumul acestuia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.504 din 20 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.080/2/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Lucian Florin Duţu şi Ovidiu Gergeanu în calea de atac a recursului formulat într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că obiectul acesteia îl reprezintă soluţia legislativă care derivă din art. 22 alin. (1) din Secţiunea a 6-a din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume aceea de a exclude specialiştii IT din sfera drepturilor salariale aplicabile celorlalţi specialişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi alte instituţii, care au salarii de bază egale cu cele ale unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, şi a-i include, în raport cu art. 17 alin. (2) din secţiunea a 4-a din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 în grila aferentă grefierilor, mult inferioară valoric faţă de prima. Ca atare, discriminarea este cât se poate de evidentă, întrucât noua lege - Legea-cadru nr. 153/2017 - omite să îi încadreze în art. 22 din secţiunea a 6-a a capitolului VIII din anexa nr. V la lege. Drept urmare, autorii excepţiei au suferit, în fapt, o diminuare a veniturilor cu procente care ating chiar şi 50% din venitul anterior. 6. Se afirmă că, analizând cronologia evenimentelor legislative, prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, specialiştii IT erau asimilaţi procurorilor, sub aspectul salarizării. Ulterior, a intervenit Legea-cadru nr. 153/2017, care, în mod discriminatoriu şi nejustificat, prin efectul art. 22 din anexa nr. V la această lege, criticat prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, nu mai recunoaşte specialiştilor IT nici măcar statutul de specialişti din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceştia rămânând încadraţi în grila de salarizare aferentă personalului auxiliar de specialitate, cu consecinţa scăderii drastice a veniturilor salariale. Mai mult decât atât, acestora le este cenzurată chiar şi posibilitatea de a obţine eventuale majorări salariale, cel puţin până în anul 2022, în virtutea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiindu-le plafonate salariile de bază la un nivel cu mult inferior faţă de cel avut anterior intrării în vigoare a legii. 7. În consecinţă, încălcarea dreptului de a nu fi discriminat este posibilă tocmai în raport cu soluţia legislativă care derivă din interpretarea şi aplicarea celor două texte legale sus amintite, în contextul în care legea nouă acordă un regim diferenţiat persoanelor aflate în situaţii egale. Cu alte cuvinte, în condiţiile în care salariile tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar beneficiază de creşteri semnificative în temeiul legii, nu există absolut nicio raţiune ori explicaţie justă pentru care specialiştii IT şi informaticienii - şefi din cadrul instanţelor şi parchetelor să fie privaţi de un asemenea avantaj, respectiv să nu li se recunoască, la fel ca altor specialişti, dreptul la un salariu egal, aferent unui procuror cu grad de judecătorie. 8. Se apreciază că, prin raportare la dispoziţiile art. 17 din anexa nr. V la aceeaşi lege, art. 22 alin. (1) secţiunea a 6-a a capitolului VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu face decât să excludă categoria specialiştilor IT de la aplicarea majorărilor salariale scontate, fără a exista vreun just temei la baza unei asemenea decizii legislative. 9. Se arată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu privire la art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu în mod direct, în sensul de a se declara neconstituţional textul raportat la efectele pe care le produce asupra celorlalţi specialişti, ci cu privire la soluţia legislativă care rezultă din coroborarea acestui articol cu dispoziţiile art. 17 din anexa nr. V la aceeaşi lege, şi care duce la omisiunea încadrării autorilor în aceeaşi grilă cu restul specialiştilor cauzând discriminarea acestora cu privire la măririle salariale. Or, în acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că nu se pronunţă exclusiv cu privire la constituţionalitatea unor texte legale de sine stătătoare, ci inclusiv cu privire la soluţia legislativă raportată la mai multe texte de lege, astfel cum este şi cazul prezentului dosar. 10. Se menţionează că esenţial este faptul că în cursul lunii septembrie 2018, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a suferit modificări substanţiale în acest sens, aşa încât prin art. 120 alin. (6) din acest act normativ s-au recunoscut, pe cale legislativă, drepturile pe care Legea-cadru nr. 153/2017 le-a omis, reglementându-se o ipoteză identică celei din Legea-cadru nr. 284/2010, prin care specialiştii IT erau asimilaţi procurorilor sub aspectul salarizării, fapt ce duce cel puţin la concluzia că însuşi legiuitorul şi-a asumat culpa neîncadrării acestora într-o grilă de salarizare egală cu cea a celorlalţi specialişti. 11. Se consideră că omisiunea legiuitorului generează situaţii complet discriminatorii, întrucât specialiştii IT sunt singurii care nu beneficiază de creşterile salariale oferite tuturor celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar şi, mai mult decât atât, lor nu li se recunoaşte statutul juridic în care se află. Deopotrivă, această omisiune legislativă încalcă în mod flagrant garanţiile constituţionale privind statul de drept, întrucât această soluţie legislativă este în mod evident arbitrară şi nejustificată. 12. Astfel, deşi art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu face referire la categoria specialiştilor IT, tocmai acesta este motivul pentru care s-a formulat o asemenea excepţie de neconstituţionalitate. Cu alte cuvinte, autorii au atacat soluţia legislativă care decurge din dispoziţiile art. 17 alin. (2) din secţiunea a 4-a a capitolului VIII şi ale art. 22 din secţiunea a 6-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât acestea împreună conduc la încălcarea principiului statului de drept prin discriminarea unei întregi categorii de personal din sectorul bugetar. 13. În consecinţă, odată declarată neconstituţională această soluţie legislativă, autorii, în calitate de specialişti IT, ar fi reasimilaţi din punct de vedere salarial procurorilor, astfel că ar putea beneficia, alături de toate celelalte categorii de personal bugetar, de măririle de salariu dispuse de lege. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu contravin prevederilor constituţionale invocate întrucât stabilirea modului de salarizare a diferitelor categorii de personal bugetar constituie atributul legiuitorului. Potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, întreaga categorie profesională a specialiştilor IT este salarizată prin raportare la aceleaşi dispoziţii din cuprinsul actului normativ, astfel încât nu se poate reţine existenţa unui regim de salarizare diferenţiat, aplicabil în cadrul aceleiaşi categorii profesionale. În cauză, reclamanţii urmăresc să obţină încadrarea în grila de salarizare aplicabilă altei categorii profesionale, respectiv cea aplicabilă celorlalţi specialişti din cadrul instanţelor şi parchetelor, criticând diferenţa de tratament legislativ aplicat categoriilor profesionale, pentru care a optat legiuitorul la edictarea Legii-cadru nr. 153/2017, în raport cu prevederile anterioare ale Legii-cadru nr. 284/2010. Or, această împrejurare nu reprezintă un caz de aplicare a unui tratament discriminatoriu, întrucât, având în vedere atât dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în cauză nu au fost relevate situaţii comparabile, din punctul de vedere al activităţii profesionale, în care să fi fost aplicat un tratament diferenţiat. Principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii identice, or, în cauză nu s-a făcut dovada unor obligaţii profesionale şi atribuţii legale identice ale specialiştilor IT şi ale celorlalţi specialişti din cadrul instanţelor şi parchetelor, astfel încât nu poate fi reţinut un drept de apreciere arbitrar al legiuitorului în ceea ce priveşte diferenţierea salarizării pentru fiecare categorie profesională. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.(3) Salariul de bază se stabileşte potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofiţerii de poliţie judiciară. Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de prevederile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Indemnizaţiile de încadrare sau salariile de bază, precum şi alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se stabilesc de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii." 19. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, prin Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 22 iulie 2022, Decizia nr. 710 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 28 ianuarie 2021, Decizia nr. 576 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323 din 31 decembrie 2020, Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, instanţa de contencios constituţional respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 21. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, prin Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, precitată, paragraful 19, şi Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, precitată, paragraful 17, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice, şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. 22. De asemenea, Curtea a reţinut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. 23. Totodată, Curtea a reţinut că acceptarea susţinerilor autorilor excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare. Or, neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. 24. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 283 din 27 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, paragraful 20, a mai statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57. 25. Referitor la susţinerea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 şi 53, prin Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, precitată, paragraful 22, şi Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, precitată, paragraful 21, Curtea a precizat că Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2) „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. 26. Având în vedere cele enunţate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 27. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie. 28. Cu privire la compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile art. 17 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la aceeaşi lege-cadru, pe de altă parte, prin Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, precitată, paragraful 24, şi Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, precitată, paragraful 23, Curtea a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 29. În final, Curtea a mai reţinut că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte ce ţin de competenţa autorităţii legiuitoare. Totodată, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, precitată, paragrafele 30-31). 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Florin Duţu şi Ovidiu Gergeanu în Dosarul nr. 3.080/2/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
