Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-346 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elisabeta Sandu în Dosarul nr. 17.005/3/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.764D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, în noua lege procesual penală, legiuitorul a reglementat separarea funcţiilor judiciare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 17.005/3/2019/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-346 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elisabeta Sandu în procedura de cameră preliminară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 342-346 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât nu permit ca judecătorul de cameră preliminară să dispună clasarea cauzei în mod simetric faţă de situaţia cenzurării soluţiei procurorului, de renunţare la urmărirea penală. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că autoarea contestă ceea ce legea nu prevede, urmărindu-se completarea dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală cu o nouă prerogativă a judecătorului de cameră preliminară. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aceasta din urmă fiind în puterea legislativului. Reţine, totodată, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată. Consideră că instanţa de judecată poate să pronunţe o soluţie corelativă soluţiei de clasare, atunci când analizează dacă în cauză există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale determinate de lipsa temeiului de drept al acţiunii penale şi pronunţă achitarea sau vreunul dintre cazurile determinate de lipsa de obiect a acţiunii penale, situaţie în care instanţa dispune încetarea procesului penal. Subliniază că judecătorul de cameră preliminară nu ar putea să dispună o soluţie de clasare (soluţie specifică doar fazei de urmărire penală), deoarece prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată se iniţiază o nouă fază a procesului penal, care nu aparţine nici urmăririi penale şi nici judecăţii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342-346 din Codul de procedură penală, care reglementează cu privire la obiectul, durata, măsurile premergătoare, procedura şi soluţiile în procedura de cameră preliminară. 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie în România, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti. De asemenea, invocă şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a analizat critici similare în controlul de constituţionalitate efectuat cu privire la dispoziţiile art. 342 şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziilor nr. 241 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 iulie 2019; nr. 239 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018; nr. 253 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, şi nr. 516 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, iar cât priveşte modalitatea concretă de realizare a justiţiei, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, aceasta este circumscrisă legii care stabileşte atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată. Aşa fiind, plenitudinea de jurisdicţie a autorităţilor chemate să înfăptuiască justiţia este structurată, şi nu limitată în funcţie de anumite proceduri, termene şi condiţii a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiţie. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanţelor judecătoreşti, este faptul ca aspectele conflictuale deduse judecăţii să fie dezlegate de o instanţă judecătorească. Singurele limitări ale plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti sunt reprezentate de competenţa acordată Curţii Constituţionale conform art. 146 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012) şi de domeniile excluse controlului judecătoresc potrivit art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 13. În continuare Curtea a reţinut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi instanţele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenţei atribuite de lege, să se pronunţe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competenţa lor, respectând deci exigenţa mai sus enunţată; împrejurarea că, în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 şi art. 419 din Codul de procedură penală şi cu respectarea principiului non reformatio in pejus, exercitarea contestaţiei în anulare numai în situaţiile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, a recursului în casaţie în situaţiile prevăzute de art. 434 alin. (2) din Codul de procedură penală etc.] nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece, aşa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituţionale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părţilor de a avea un parcurs procedural previzibil şi dreptul acestora de a-şi adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi crearea premiselor constituţionale în vederea realizării de către instanţele judecătoreşti a unei justiţii unice, egale şi imparţiale. 14. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti nu este absolută, ea putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiţii legale ori competenţe limitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 15. Aşa fiind, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. S-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. De asemenea, cu privire la legalitatea probaţiunii, s-a reţinut că în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. 16. În aceste condiţii, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. Aşadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. 17. Totodată, în Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2018, precitată, paragraful 22, Curtea a constatat că existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, intrând în atribuţiile instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei să pronunţe - în condiţiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală - o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea a precizat că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, în condiţiile în care, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, legiuitorul poate institui anumite limite de competenţă, prin aceasta nefiind afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, numai legii. De altfel, Curtea a reţinut că există norme procesual penale în temeiul cărora instituţiile procesual penale invocate să poată fi valorificate în celelalte faze ale procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, în condiţiile în care instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. 18. În acelaşi fel, în Deciziile nr. 253 din 25 aprilie 2017, precitată, paragraful 32, respectiv nr. 516 din 6 iulie 2017, precitată, paragraful 21, Curtea a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptei, aşadar stabilirea textului de lege care prevede şi sancţionează fapta socialmente periculoasă şi caracterizarea ei ca infracţiune, aplicarea principiului non bis in idem, respectiv aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, în acord cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv. 19. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elisabeta Sandu în Dosarul nr. 17.005/3/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 342-346 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
