Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Gheorghe Trăsnea şi Societatea Geomet Industrial - S.R.L. în Dosarul nr. 6.946/111/2012* al Tribunalului Cluj - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 41 D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei au depus, la dosarul cauzei, o cerere prin care solicită, pe de o parte, judecarea în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate, iar, pe de altă parte, respingerea excepţiei, ca devenită inadmisibilă, ca urmare a faptului că în privinţa autorilor excepţiei de neconstituţionalitate a fost pronunţată o soluţie de achitare. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 101 D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, excepţie ridicată de Andrei Ştefan Caunii şi de Octavia Mihaela Vasile în Dosarul nr. 3.742/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală; în Dosarul nr. 1.293 D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, excepţie ridicată de Ion Gabriel Bălteanu în Dosarul nr. 1.749/63/2017 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori; în Dosarul nr. 1.398 D/2018 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin punctul 2 din dispozitivul Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, corelată cu prevederile art. 10 din Legea nr. 656/2002, excepţie ridicată de Costin Iulian Văduvan în Dosarul nr. 737/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi în Dosarul nr. 1.657 D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, excepţie ridicată de Daniel-Lucian Merce-Sabău în Dosarul nr. 6.056/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia penală. 4. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 1.293 D/2018, partea Aura Valentina Badea, prin domnul avocat Barbu Robert din cadrul Baroului Mehedinţi, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 101 D/2018, nr. 1.293 D/2018, nr. 1.398 D/2018 şi nr. 1.657 D/2018 la Dosarul nr. 41 D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Robert Barbu, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale criticate, autorul excepţiei efectuând operaţiuni de spălare a unor sume de bani obţinute din practicarea prostituţiei. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019 şi Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, paragrafele 21 şi 26. Cu privire la art. 10 din Legea nr. 656/2002, se arată că acesta face parte dintr-un capitol diferit de cel în care sunt reglementate infracţiunile de spălare a banilor, motiv pentru care nu restrânge sfera subiecţilor activi ai infracţiunii anterior menţionate la persoanele fizice şi juridice enumerate în cuprinsul său. Se susţine, astfel, că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierile din 13 noiembrie 2017, 20 decembrie 2017, 24 septembrie 2018 şi 17 octombrie 2018, precum şi prin Sentinţa penală nr. 386 din 10 iulie 2018 pronunţate în dosarele nr. 6.946/111/2012*, nr. 3.742/2/2014, nr. 737/64/2016 şi nr. 6.056/111/2017 şi, respectiv, în Dosarul nr. 1.749/63/2017, Tribunalul Cluj - Secţia penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi, respectiv, Tribunalul Bihor - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, raportat la art. 10 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Gheorghe Trăsnea şi de Societatea Geomet Industrial - S.R.L., Andrei Ştefan Caunii şi de Octavia Mihaela Vasile, de Costin Iulian Văduvan şi de Daniel-Lucian Merce-Sabău şi, respectiv, de Ion Gabriel Bălteanu în cauze având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, cel puţin pentru următoarele motive: există o suprapunere a textului criticat cu anumite ipoteze care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 270 din Codul penal, care incriminează infracţiunea de tăinuire; interpretarea gramaticală a textului criticat duce la angajarea răspunderii penale în situaţii imposibil să fi fost avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării lui, cum este cea în care autorul faptei de spălare a banilor este şi autorul infracţiunii predicat; lipsa unei relaţii clare dintre infracţiunea predicat şi fapta de spălare a banilor. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la cea a instanţelor franceze, referitoare la importanţa asigurării de către legiuitor a standardului lex certa ce rezultă din principiul legalităţii, respectiv la Hotărârile din 25 mai 1993, 15 noiembrie 1996 şi 24 februarie 1998, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Cantoni împotriva Franţei, Larissis şi alţii împotriva Greciei, şi la Decizia din 20 noiembrie 1992 a Curţii de Casaţie din Franţa. Se susţine că preluarea definiţiei legale a spălării banilor din conţinutul unei directive nu înlătură caracterul neconstituţional al prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi că există state care, pentru a evita lipsa de claritate, cu ocazia transpunerii directivei ce reglementează spălarea banilor, au reglementat în legislaţia internă alte definiţii ale infracţiunii de spălare a banilor decât cea prevăzută de actul european anterior menţionat. Se arată că, în privinţa anumitor ipoteze reglementate, textul directivei se suprapune cu dispoziţiile art. 270 din Codul penal, aşa încât textele criticate sunt similare cu cele anterior menţionate, ce reglementează infracţiunea de tăinuire, care constă în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia. Se face trimitere la Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căreia autorul infracţiunii predicat răspunde şi pentru infracţiunea de spălare a banilor. Sunt invocate următoarele două exemple: o persoană care comite un furt şi îşi cumpără o pâine cu banii furaţi săvârşeşte infracţiunea de spălare a banilor, în forma prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002; o persoană care săvârşeşte o infracţiune de evaziune fiscală neînregistrând în contabilitate o anumită sumă de bani comite şi infracţiunea de spălare a banilor, indiferent ce face cu aceştia din urmă. Se susţine că pot fi date numeroase astfel de exemple în care infracţiunea de spălare a banilor dublează răspunderea penală pentru alte infracţiuni. Se arată, prin urmare, că modalitatea de reglementare a infracţiunii de spălare a banilor nu oferă posibilitatea delimitării acesteia de infracţiunea predicat şi că, deşi prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că infracţiunea de spălare a banilor trebuie să aibă o individualitate proprie faţă de fapta predicat, această precizare este insuficientă pentru delimitarea comportamentelor infracţionale. 10. Se mai arată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 656/2002 restrâng incidenţa legii analizate la persoanele fizice şi juridice enumerate în cuprinsul normei anterior menţionate, motiv pentru care nu poate fi stabilit un subiect activ general al infracţiunilor reglementate prin această lege. 11. În fine, se arată că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate şi sub aspectul imposibilităţii de a determina faptele de spălare a banilor care pot fi săvârşite în calitate de instigator, întrucât determinarea calităţii de instigator depinde de previzibilitatea calităţii de autor al infracţiunii. 12. Tribunalul Cluj - Secţia penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi Tribunalul Bihor - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că singura critică de neconstituţionalitate propriu-zisă invocată în prezenta cauză vizează calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor. Cu privire la aceasta, se arată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 656/2002 sunt în acord cu cap. II din aceeaşi lege, denumit „Proceduri de identificare a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spălarea banilor“, şi că acestea statuează asupra destinatarilor normelor relative la acest tip de proceduri şi a obligaţiilor care le revin acestora în aplicarea legii. Se susţine că faptul că prevederile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 nu prevăd o calitate specială a subiectului activ al infracţiunii pe care o reglementează nu determină imprevizibilitatea acestora şi nu ridică probleme de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la particularităţile speţei. Se arată că restul argumentelor invocate în susţinerea excepţiei pun în evidenţă chestiuni de interpretare şi aplicare a textului criticat, fără a evidenţia elemente de neconstituţionalitate. Referitor la pretinsa suprapunere între textul criticat şi infracţiunea de tăinuire, prevăzută la art. 270 din Codul penal, se arată că această susţinere este lipsită de fundament, diferenţa esenţială între cele două infracţiuni, ce decurge din caracterul licit sau ilicit al bunurilor care fac obiectul acestor infracţiuni, excluzând orice confuzie între acestea. Mai mult, se arată că Legea nr. 656/2002 este o lege specială, care instituie în principal măsuri de prevenire şi combatere a spălării banilor, delimitând cu precizie sfera destinatarilor obligaţiilor stabilite şi a faptelor care intră sub incidenţa sa şi, prin aceasta, excluzând orice eventuală confuzie între infracţiunile pe care le reglementează şi cele prevăzute în Codul penal sau în alte legi speciale. Se mai susţine că legea criticată nu interzice concursul dintre infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea predicat, nu implică lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor legale criticate şi „nu încalcă principiul minimei intervenţii“. În fine, se arată că previzibilitatea unei norme se determină prin raportare la conţinutul său propriu-zis, iar nu la sintagme şi considerente expuse în decizii de interpretare a textului de lege de către instanţele judecătoreşti. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate sunt constituţionale şi că îşi menţine punctul de vedere exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în Deciziile nr. 295 din 18 martie 2010, nr. 299 din 23 martie 2010 şi nr. 856 din 24 iunie 2010. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii critică, în realitate, dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016 referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, raportat la art. 10 din aceeaşi lege, care au următorul cuprins: - Art. 10: "Intră sub incidenţa prezentei legi următoarele persoane fizice sau juridice: a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine; b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine; c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private; d) cazinourile; e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă; f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; g) furnizorii de servicii pentru societăţile comerciale şi alte entităţi sau construcţii juridice, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) sau f), aşa cum sunt definiţi la art. 2 lit. k); h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare; i) agenţii imobiliari; j) asociaţiile şi fundaţiile; k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15 000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele." – Art. 29 alin. (1) lit. a) şi b): "(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. [...]" 18. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Legea nr. 656/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea constată că se impune ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 10 şi ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în forma lor în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale. 19. Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 au făcut obiectul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la infracţiunea de spălare a banilor. Prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile. Aşa fiind, la data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 erau aplicabile în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 anterior menţionată. 20. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul de drept, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la calitatea legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informaţie, ale art. 41 alin. (1) cu privire la dreptul la muncă, ale art. 52 alin. (1)-(2) cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, au mai făcut obiectul unor critici similare, Curtea Constituţională pronunţând în acest sens Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 10 februarie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 22. Prin Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019, precitată, paragrafele 21-25, Curtea, a reţinut că, prin Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale. S-a reţinut, totodată, că, în soluţia pronunţată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atunci când a stabilit că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu a distins între modalităţile normative alternative ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi, respectiv, c) din Legea nr. 656/2002. Însă, instanţa de contencios constituţional, în cuprinsul Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018, paragraful 14, a făcut o distincţie referitoare la varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, arătând că, în ipoteza săvârşirii faptelor de spălare a banilor şi a infracţiunii din care aceştia provin de către acelaşi subiect activ, organele judiciare sunt chemate să aprecieze, în fiecare situaţie în parte, dacă infracţiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată faţă de infracţiunea predicat şi dacă se impune reţinerea unui concurs de infracţiuni sau a unei infracţiuni unice. 23. Prin aceeaşi decizie, Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019, paragrafele 26-32, analizând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, Curtea Constituţională a reţinut că varianta normativă prevăzută la alin. (1) lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; varianta normativă reglementată la alin. (1) lit. b) constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; iar varianta infracţională prevăzută la alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege constă în dobândirea, depunerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Curtea a stabilit că primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei unor bunuri rezultate din săvârşirea de infracţiuni, în timp ce modalitatea normativă prevăzută la art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, este neconstituţională în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii. 24. Cu referire la prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, Curtea a constatat, astfel cum s-a reţinut atât în Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 19 iunie 2018, paragraful 21, că acestea reglementează o modalitate faptică de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, modalitate ce nu poate fi comisă de autorul infracţiunii din care provin bunurile, deoarece acesta nu se poate autofavoriza. Prin urmare, modalitatea normativă prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, prin felul în care este reglementată, exclude, de plano, incriminarea „autospălării“, motiv pentru care nu încalcă principiul ne bis in idem. 25. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 sunt clare, precise şi previzibile sub aspectul acţiunilor care constituie elementul material al infracţiunii de spălare a banilor, potrivit acestora elementul material al infracţiunii antereferite constând în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) din Constituţie şi cu cele ale art. 7 din Convenţie. 26. Referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, acestea reglementează o modalitate de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, al cărei element material constă în fapte de ascundere sau disimulare care, prin natura lor, nu pot fi decât subsecvente dobândirii bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi, totodată, diferite de acţiunile sau inacţiunile care formează elementul material al infracţiunii predicat. Prin urmare, tragerea la răspundere penală a aceleiaşi persoane pentru comiterea infracţiunii predicat, dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în modalitatea prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nu presupune o încălcare a principiului ne bis in idem, neimplicând judecarea şi pedepsirea subiectului activ al infracţiunii de spălare a banilor de două ori pentru aceeaşi faptă, ci, dimpotrivă, sancţionarea acestuia pentru fapte diferite, săvârşite la un anumit interval de timp, fapte care constituie elementul material al infracţiunii predicat şi, respectiv, al celei de spălare a banilor. 27. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea a constatat că interpretarea dată prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a hotărât, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, este în acord cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie şi cu cele ale art. 7 din Convenţie. 28. Mai mult, noţiunile de „ascundere“ şi „disimulare“ folosite în cuprinsul textului criticat, precum şi sintagma care arată obiectul faptelor de ascundere sau disimulare, respectiv adevărata natură „a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora“, sunt clare, precise şi previzibile, norma de incriminare analizată fiind în acord cu exigenţele ce rezultă din prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la calitatea legii şi la principiul legalităţii incriminării. În acelaşi sens, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 215 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 3 iunie 2016, paragraful 20, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, constatând că textele criticate stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. 29. În ceea ce priveşte potenţialul paralelism între infracţiunea de tăinuire, prevăzută la art. 270 din Codul penal, şi cea de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, prin Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, paragraful 14, Curtea a reţinut că împrejurarea că infracţiunea criticată ar fi uşor confundată cu cea de tăinuire, reglementată de art. 270 din Codul penal, nu conferă caracter neconstituţional primei, deoarece interpretarea şi aplicarea în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de judecată, cu atât mai mult cu cât diferenţa esenţială dintre spălarea de bani şi tăinuire este că, la dobândirea unui bun în cazul infracţiunii de spălare a banilor, fondurile provin din operaţiuni ilicite, ce au ca scop ascunderea banilor negri, pe când la tăinuire dobândirea bunurilor se face numai cu bani albi. De asemenea, prin Decizia nr. 545 din 26 septembrie 2019, paragraful 32, Curtea a constatat că infracţiunea de tăinuire, fiind inclusă în titlul IV al părţii speciale a Codului penal - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, reprezintă o incriminare cu caracter general, prin raportare la aceasta, dispoziţiile legale criticate constituind norme juridice speciale de incriminare a unor infracţiuni cu un obiect juridic bine determinat, acela al protecţiei valorilor sociale din domeniul circulaţiei legale a banilor şi al prevenirii şi combaterii finanţării terorismului. Aşa fiind, încadrarea faptelor, potrivit art. 270 din Codul penal sau conform art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, va fi făcută de instanţele judecătoreşti, în fiecare caz în parte, în funcţie de specificul lor, aceasta reprezentând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 31. Referitor la critica privind dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 656/2002, Curtea reţine că, la o primă analiză a textului criticat, din interpretarea sa gramaticală strict izolată, ar rezulta că întregul act normativ se aplică doar persoanelor fizice şi juridice enumerate la art. 10 din cuprinsul său şi, prin urmare, că doar acestea din urmă pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunilor reglementate la art. 29 din Legea nr. 656/2002. 32. Interpretând însă sistematic dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 656/2002, în contextul capitolelor I, II şi III din legea analizată, Curtea constată că toate trimiterile exprese la persoanele prevăzute la art. 10 din aceeaşi lege au în vedere activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, respectiv identificarea clienţilor şi prelucrarea informaţiilor referitoare la tranzacţiile efectuate de aceştia, precum şi activitatea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Astfel, cu titlu exemplificativ, art. 2 defineşte la lit. d) noţiunea de „tranzacţie suspectă“, prin referire la activităţile clientului uneia dintre persoanele prevăzute la art. 10 din Legea nr. 656/2002, iar la lit. h), noţiunea de „relaţie de afaceri“, prin referire la activităţile profesionale ale persoanelor prevăzute la acelaşi art. 10; art. 3 alin. (6) din Legea nr. 656/2002 arată condiţiile în care instituţiile şi persoanele prevăzute la art. 10 din lege nu mai consideră o persoană ca fiind „expusă politic“; art. 5 din Legea nr. 656/2002 prevede la alin. (1) în sarcina persoanelor fizice şi juridice enumerate în cuprinsul textului criticat, obligaţia de a informa persoana desemnată conform art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, iar la alin. (5) şi (6) se prevede obligaţia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor de a comunica persoanelor prevăzute la art. 10, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării unei anumite operaţiuni ori, după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi, respectiv, dreptul persoanelor enumerate în cuprinsul textului criticat de a efectua operaţiunea în cauză, în situaţia în care autoritatea administrativă anterior menţionată nu face această comunicare; alin. (7) al art. 5 din Legea nr. 656/2002 prevede obligaţia persoanelor, prevăzute la art. 10 din aceeaşi lege, de a raporta Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în cel mult 10 zile lucrătoare, efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni ce pot avea o legătură între ele; alin. (9) al art. 5 din Legea nr. 656/2002 prevede că persoanele prevăzute la art. 10 lit. e) şi f) din lege nu au obligaţia de a raporta către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unul dintre clienţii lor în cursul determinării situaţiei juridice a acestuia ori al apărării sau reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri judiciare ori în legătură cu acestea, inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent dacă aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în timpul ori după încheierea procedurilor; art. 6 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 prevede faptul că persoanele prevăzute la art. 10 din aceeaşi lege, care au cunoştinţă că o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor, pot să efectueze operaţiunea fără informarea prealabilă a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dacă tranzacţia se impune a fi efectuată imediat sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacţiei suspecte. 33. Analizând dispoziţiile legale din cuprinsul capitolelor I-III din Legea nr. 656/2002, Curtea constată că scopul enumerării exprese în cuprinsul legii criticate a persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art. 10 din acelaşi act normativ a fost acela de a stabili în sarcina acestora obligaţii, bine definite, referitoare la activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi un anumit regim juridic al desfăşurării activităţilor acestora, prin raportare la activitatea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care presupune realizarea de informări permanente, cu privire la operaţiunile de natură financiară efectuate, în condiţiile reglementate prin legea analizată. 34. Prin urmare, cu toate că partea dispozitivă a art. 10 din Legea nr. 656/2002 este formulată de o manieră foarte generală, care, la o primă analiză ar putea conduce la concluzia că, sub incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 656/2002, ce reglementează infracţiunile de spălare a banilor, intră doar subiectele de drept prevăzute la art. 10 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a enumera, la art. 10 din legea criticată persoanele fizice şi juridice cărora le sunt aplicabile obligaţiile ce rezultă din măsurile administrative prevăzute la capitolele II şi III ale Legii nr. 656/2002. 35. De asemenea, Curtea constată că Legea nr. 656/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 129/2019 şi cu prilejul acestei operaţiuni legislative, enumerarea prevăzută la art. 10 din Legea nr. 656/2002 a fost preluată, cu câteva modificări, la art. 5 din Legea nr. 129/2019, care, în partea dispozitivă, califică, în mod expres, aceste persoane astfel reglementate ca fiind entităţi raportoare. 36. Interpretând teleologic prevederile art. 10 din Legea nr. 656/2002, prin raportare la argumentele mai sus arătate, Curtea reţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a desemna, în cuprinsul textului criticat, persoanele fizice şi juridice care au obligaţia de a raporta Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor tranzacţiile efectuate sau tranzacţii care au legătură cu activităţile pe care le desfăşoară şi care ar putea ridica suspiciuni referitoare la comiterea unor activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, fără ca prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 656/2002 să fie restrânsă sfera subiecţilor activi ai infracţiunilor de spălare a banilor. 37. Această manieră de reglementare nu este însă de natură a încălca standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie şi principiul legalităţii incriminării, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi la art. 7 din Convenţie, întrucât dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate impun posibilitatea înţelegerii de către destinatarii legii a conţinutului acesteia, la nevoie, cu ajutorul unui specialist. În acest sens, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. S-a arătat că este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). S-a reţinut, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a statuat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică, şi că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. S-a reţinut, de asemenea, că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, s-a arătat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului). 38. Or, având în vedere exigenţele mai sus analizate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, raportate la cele ale art. 10 din aceeaşi lege, sunt clare, precise şi previzibile, destinatarii normelor de incriminare prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 având posibilitatea să determine conţinutul juridic şi sfera acestora de aplicare, la nevoie cu ajutorul consultanţei juridice. 39. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate constituie norme de drept penal substanţial, iar standardele dreptului la un proces echitabil se asigură prin dispoziţiile dreptului procesual penal. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Trăsnea şi Societatea Geomet Industrial - S.R.L. în Dosarul nr. nr. 6.946/111/2012* al Tribunalului Cluj - Secţia penală, de Andrei Ştefan Caunii şi de Octavia Mihaela Vasile în Dosarul nr. 3.742/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de Ion Gabriel Bălteanu în Dosarul nr. 1.749/63/2017 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Costin Iulian Văduvan în Dosarul nr. 737/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi de Daniel-Lucian Merce-Sabău în Dosarul nr. 6.056/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la infracţiunea de spălare a banilor, raportat la art. 10 din aceeaşi lege, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi Tribunalului Bihor - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
