Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) şi ale art. 290 alin. (1) din Codul penal, în ceea ce priveşte sintagma „în legătură cu“, excepţie ridicată de Diana Liliana Velicu în Dosarul nr. 6.385/62/2017 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.829D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.385/62/2017, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) şi ale art. 290 alin. (1) din Codul penal în ceea ce priveşte sintagma „în legătură cu“. Excepţia a fost ridicată de Diana Liliana Velicu în soluţionarea unei cauze penale. Autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în forma continuată, comisă în legătură cu membrii comisiei de concurs pentru angajarea în postul de medic. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia reţine că, în reglementarea anterioară, în cuprinsul art. 254 şi art. 255 din Codul penal din 1969, exista condiţia ca oferirea sau darea, respectiv pretinderea sau primirea de bani sau bunuri să fie făcută „în scopul“ de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act, astfel încât trebuia să fie demonstrată o legătură indubitabilă, cauzală, între faptele care compun latura obiectivă a celor două infracţiuni şi scopul urmărit, în timp ce, în actuala reglementare, sintagma „în legătură cu“ este lipsită de precizie şi claritate şi lărgeşte nepermis de mult sfera de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 289 şi art. 290 din Codul penal, până la imposibilitatea de a anticipa dacă o anumită promisiune, oferire sau dare de bani sau bunuri ar putea să fie pusă în legătură cu îndeplinirea unui act, ca îndatorire de serviciu. Susţine că sintagma „în legătură cu“, prin ambiguitatea ei, face posibilă o interpretare a fortiori extinsă, nepermisă în interpretarea şi aplicarea normelor de drept penal, cu ignorarea unor realităţi care, în cauză, sunt legate de relaţiile de colegialitate şi prietenie, precum şi de ospitalitatea absolut firească, lipsită de orice conotaţie penală. Susţine, de asemenea, că inculpaţii nu au putut anticipa o astfel de interpretare şi aplicare a textului incriminator din partea organului de urmărire penală. 6. Tribunalul Braşov - Secţia penală opinează că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Constată că una dintre modificările aduse prin noul Cod penal, referitor la elementele constitutive ale infracţiunilor de luare şi dare de mită, priveşte condiţia ataşată elementului material ca fapta să se realizeze în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea etc. a actului de serviciu, şi nu în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii etc. a actului de serviciu, cum se prevedea în legislaţia anterioară. Această modificare extinde sfera infracţiunii şi la faptele care, sub incidenţa Codului penal din 1969, reprezentau infracţiunea de primire de foloase necuvenite. Reţine că sintagma „în legătură cu“, folosită pentru impunerea unei cerinţe esenţiale ce intră în latura obiectivă a infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită, este suficient de clară şi previzibilă şi nu afectează echitatea procedurii în cauzele în care inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea acestor infracţiuni. Consideră că motivele formulate de inculpaţi vizează interpretarea situaţiei de fapt cu care este învestită instanţa de judecată şi aplicarea normei de incriminare la situaţia de fapt cu care este învestită instanţa de judecată, fiind atributul instanţei să stabilească, pe bază de probe, dacă au fost date şi, respectiv, primite bunurile menţionate în rechizitoriu şi dacă darea şi, respectiv, primirea acestor bunuri au fost în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor. Apreciază că sintagma este suficient de clară şi previzibilă şi nu afectează echitatea procedurilor, întrucât problema raportului dintre acţiunile sau inacţiunile ce constituie atribuţii de serviciu şi banii sau foloasele pretinse ori primite, respectiv promise, oferite sau date nu este una nouă, aspectul fiind analizat şi dezbătut şi sub imperiul legii vechi. Reţine că legiuitorul este cel care stabileşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar, în speţă, s-a optat pentru reglementarea cerinţei esenţiale, respectiv impunerea condiţiei ca banii sau foloasele să fie „în legătură“ cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ori „în legătură“ cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, şi nu „în scopul“ de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau „în scopul“ de a face un act contrar acestor îndatoriri, tocmai pentru a se extinde sfera actelor ce intră sub incidenţa acestor texte de lege, urmărindu-se interesul public legat de prestigiul unor instituţii, onestitatea şi probitatea funcţionarilor publici. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 289 alin. (1) şi ale art. 290 alin. (1) din Codul penal în ceea ce priveşte sintagma „în legătură cu“. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 289 alin. (1) şi art. 290 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: - Art. 289 alin. (1): „(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. […]“; – Art. 290 alin. (1): „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, cât şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în Decizia nr. 297 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 9 octombrie 2017, a examinat critici de neconstituţionalitate similare, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În considerentele deciziei precitate, paragrafele 24-32, Curtea a reţinut că infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, are corespondent în incriminarea cu aceeaşi denumire marginală prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969. Curtea a constatat că forma propusă în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situaţiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat, totodată, că modificarea s-a realizat pentru a permite renunţarea la distincţia anterioară între luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, distincţie care nu făcea decât să creeze dificultăţi în plan probator atunci când înţelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penal conţinând deci reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) şi cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior. 13. Curtea a observat, totodată, că, sub aspectul momentului la care faptele care realizează elementul material al infracţiunii de luare de mită trebuie să aibă loc, vechea reglementare realiza o distincţie. Astfel, dacă primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase avea loc după ce acesta îndeplinea un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără să fi existat anterior pretinderea sau acceptarea promisiunii, ne aflam în prezenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite, iar nu a celei de luare de mită, care impunea ca faptele care realizează elementul material al infracţiunii să aibă loc anterior sau cel mai târziu concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea în îndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. 14. Spre deosebire de vechea reglementare, în actuala reglementare nu mai există această distincţie, fiind suficient ca fapta să se săvârşească „în legătură cu“ atribuţiile de serviciu ale celui mituit, indiferent de momentul intervenţiei înţelegerii de mituire. Astfel, făptuitorul poate să pretindă, să primească sau să accepte promisiunea banilor sau a foloaselor înaintea înfăptuirii actului, în timpul înfăptuirii sau după realizarea acestuia, fapta constituind în toate cazurile infracţiunea de luare de mită. 15. În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, Curtea a constatat că fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activităţi: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, „în legătură cu“ îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau „în legătură cu“ îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activităţi, Curtea a reţinut că, în doctrină, s-a arătat că pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient şi necesar ca, în raport cu împrejurările şi mijloacele folosite, să fie înţeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimţi, a fi de acord cu această promisiune. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiţii esenţiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, să fie de competenţa sa. 16. În ceea ce priveşte modalitatea de acceptare a promisiunii, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal sancţionează orice fel de acceptare a unei sume de bani sau de alte foloase, indiferent dacă aceasta este tacită sau expresă. De altfel, doctrina este unitară în a aprecia că acceptarea promisiunii reprezintă încuviinţarea neechivocă privind primirea folosului injust, aceasta putând fi explicită sau implicită, tacită. Referitor la definirea noţiunii de foloase necuvenite, Curtea a reţinut că banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. 17. Aşadar, Curtea a constatat că elementul material, în cazul infracţiunii de luare de mită, se realizează printr-o acţiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului activ ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită să fie întrunit trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii esenţiale. Una dintre aceste condiţii este cea potrivit căreia actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se pretinde, se primeşte sau se acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri. În ceea ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii de luare de mită, aceasta constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea cu probitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici. 18. În completarea celor reţinute prin Decizia nr. 297 din 4 mai 2017, precitată, Curtea reţine că, faţă de Codul penal din 1969, care cerea făptuitorului să acţioneze cu un scop special - în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - forma de vinovăţie cu care se săvârşea fapta de luare de mită fiind, în aceste condiţii, doar intenţia directă, noua lege penală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie „în legătură cu“ îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau „în legătură cu“ îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta de luare de mită constând, în prezent, atât în intenţia directă, cât şi indirectă. 19. În aceste condiţii, Curtea constată că normele penale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin reglementarea în acest mod a laturii subiective a infracţiunii de luare de mită, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul legalităţii invocat de autoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). 20. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât prevederile legale criticate sunt norme de drept substanţial, şi nu de drept procedural. Or, garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal (a se vedea în acest sens Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18). 21. Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor precitate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Totodată, considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 290 alin. (1) din Codul penal, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în cazul infracţiunii de dare de mită având loc, potrivit normei penale criticate, „în condiţiile arătate în art. 289“ din acelaşi act normativ. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Diana Liliana Velicu în Dosarul nr. 6.385/62/2017 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 289 alin. (1) şi ale art. 290 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
