Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Titi Petrea Dumbravă, de Gergeta Dumbravă şi de Vasile Ostanschi în Dosarul nr. 509/86/2019/a1.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.714D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii nr. 236 din 2 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 509/86/2019/a1.1, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Petrea Dumbravă, de Gergeta Dumbravă şi de Vasile Ostanschi într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de către aceştia împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, prin care a fost respinsă cererea de excludere a declaraţiilor de martor date de către autorii excepţiei anterior începerii urmăririi penale in personam. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că soluţia legislativă criticată nu consacră dreptul martorului de a nu da o declaraţie autoincriminatoare şi de a beneficia de asistenţa unui avocat şi nici nu cuprinde obligaţia organelor judiciare de a avertiza persoana audiată în această calitate asupra drepturilor enunţate. Afirmă că în acest fel dreptul la un proces echitabil, la exercitarea dreptului la apărare şi la respectarea prezumţiei de nevinovăţie este încălcat. Totodată, susţin că remediul prevăzut pentru ipoteza audierii unui martor care a devenit ulterior suspect sau acuzat, respectiv imposibilitatea folosirii declaraţiei exclusiv împotriva celui care a furnizat-o, este de natură a aduce atingere dreptului la apărare şi la un proces echitabil şi în cazul celorlalţi subiecţi pasivi ai acţiunii penale. Subliniază că încă din dreptul roman clasic s-a admis că nicio persoană nu poate fi ţinută să se incrimineze pe calea furnizării de declaraţii acuzatoare sau producerii de probe împotriva sa, regula fundamentală consacrată fiind cea potrivit căreia nimeni nu este ţinut să declare împotriva sa (nemo tenetur edere contra se), astfel că nicio persoană nu poate avea calitatea de martor în propria cauză (nemo testis idoneus in re sua) şi nu poate fi constrânsă să aducă dovezi împotriva sa (nemo cogitur edere contra se). Susţin că lipsa unor asemenea garanţii în cuprinsul art. 118 din Codul de procedură penală permite ca datele şi informaţiile furnizate în calitate de martor de către suspectul de facto să constituie un sprijin important în activitatea de investigare a organelor de urmărire penală, dreptul de a nu se acuza nefiind protejat de o manieră eficientă. În concret, susţin că provocarea unei mărturisiri din partea celui suspectat, pe calea folosirii unor dispoziţii legale, nu este altceva decât o modalitate de ocolire a drepturilor procesuale aferente privilegiului împotriva autoincriminării, un adevărat abuz de drept. Arată că, în numeroase sisteme judiciare continentale, nu doar acuzatul, dar şi martorul este apărat de posibilitatea de a se autoacuza. 6. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece normele procesual penale criticate răspund exigenţelor impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la protecţia împotriva auto-incriminării şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumţia de nevinovăţie. Reţine că art. 118 din Codul de procedură penală reglementează dreptul martorului de a nu se acuza şi nu exclude posibilitatea persoanei care ulterior a dobândit calitatea de suspect sau inculpat de a invoca excepţiile prevăzute de legea procesual penală şi, prin urmare, nu aduce atingere dreptului la apărare. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 519 din 6 iulie 2017. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: „Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autorii excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie raportat la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 24 privind dreptul la apărare raportat la art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 6 şi art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (3), ale art. 23 alin. (11) şi ale art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. În considerentele deciziei menţionate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală nu instituie o protecţie efectivă a martorului în raport cu o eventuală răspundere penală, nu reglementează garanţii procedurale şi substanţiale adecvate persoanei ascultate în calitate de martor şi nu interzic folosirea împotriva martorului a elementelor probatorii obţinute indirect, pe baza declaraţiei sale, singura probă faţă de care martorul este protejat fiind propria declaraţie. În acest sens, Curtea a statuat că dreptul la tăcere şi dreptul la neautoincriminare decurg direct din prezumţia de nevinovăţie, potrivit căreia organele de urmărire penală sunt cele care trebuie să probeze vinovăţia persoanei ce declară în calitate de martor, adică a suspectului de facto, aşa încât constrângerea la autoincriminare, deşi indirectă, are drept consecinţă ignorarea acestui principiu constituţional. Curtea a constatat, astfel, că prevederile art. 118 din Codul de procedură penală nu instituie garanţii suficiente pentru martor, de vreme ce acesta poate fi pus în situaţia să contribuie indirect la propria incriminare, în dezacord cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, de care orice persoană beneficiază potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţie, şi, totodată, impietează asupra justei soluţionări a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, inclusiv prin încălcarea dreptului la apărare al martorului (paragrafele 70, 71 şi 79). 14. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, mai sus menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă. 15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Titi Petrea Dumbravă, de Gergeta Dumbravă şi de Vasile Ostanschi în Dosarul nr. 509/86/2019/a1.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
