Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florentina Mihai în Dosarul nr. 3.532/828/2018/a1 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.840D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 767 din 28 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.532/828/2018/a1, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Florentina Mihai într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins cererile şi excepţiile inculpatei şi a dispus începerea judecăţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, în măsura în care sancţiunea excluderii probelor obţinute în mod nelegal operează exclusiv prin intermediul sancţiunii nulităţii, iar nu independent de aceasta. Consideră că excluderea uneia sau mai multor probe administrate nu este legată de nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Invocă, în acest sens, normele care reglementează procedura camerei preliminare, şi anume prevederile art. 345 şi 346 din Codul de procedură penală, care enumeră excluderea probelor distinct de sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 280-282 din Codul de procedură penală. Susţine că există foarte multe situaţii în care o probă poate fi obţinută în mod nelegal, fără ca actul prin care a fost dispusă, autorizată sau administrată proba respectivă să fie declarat nul. Astfel, pentru ca o probă să fie obţinută în mod nelegal nu este necesar şi obligatoriu ca actul prin care s-a dispus sau autorizat administrarea acelei probe ori prin care aceasta a fost administrată să fie nul. Practica a demonstrat că atunci când o probă este obţinută în mod nelegal, nici măcar nu există un act procesual care să emane de la organele judiciare. Există acte care nu pot fi considerate acte procedurale, întrucât nu reprezintă transpunerea în practică a unor acte procesuale anterioare. Or, fiecare act procedural este corespondentul unui act procesual, deoarece prin actele procedurale se aduc la îndeplinire actele procesuale. Câtă vreme actul procesual nu a existat, este evident că nu există nici actul procedural. 6. Tribunalul Argeş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, paragrafele 20-22, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraful 31, şi Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, paragraful 17. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, întrucât autoarea excepţiei solicită, în realitate, înlocuirea în cuprinsul textului de lege criticat a termenului „nulitate“ cu termenul „nelegalitate“. În subsidiar, apreciază că excepţia este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la sancţiunea excluderii probelor, şi anume Decizia nr. 44 din 17 februarie 2015, Decizia nr. 130 din 10 martie 2015, Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 102 din 25 februarie 2016 şi Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017. Consideră că raţiunile care au fundamentat soluţia din deciziile mai sus menţionate sunt valabile, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, astfel încât şi această excepţie este neîntemeiată. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea „probă“, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferenţa dintre mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Spre exemplu, declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor şi declaraţiile experţilor sunt mijloace de probă obţinute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferinţa; înscrisurile şi mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obţinute prin procedee probatorii ca percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin expertize, ca procedee probatorii; iar procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor şi a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, a inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obţine prin procedeul probatoriu al fotografierii. Astfel, o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile, aşa cum sunt acestea reglementate la art. 280-282 din Codul de procedură penală, privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităţilor, conform dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta. Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obţinute din procesul penal. Probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat la art. 280-282 din Codul de procedură penală, iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală. Prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei“, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Ca urmare a deciziei menţionate, dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. I pct. 9 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Curtea se va pronunţa însă asupra dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală în redactarea în care acestea au produs efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, şi anume în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 201/2023. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitor la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autoarei excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, în măsura în care sancţiunea excluderii probelor obţinute în mod nelegal operează exclusiv prin intermediul sancţiunii nulităţii, iar nu independent de aceasta. 15. Curtea observă că, prin Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 17, a reamintit jurisprudenţa sa cu privire la noţiunile de probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, paragrafele 20-22). Curtea a statuat că, deşi, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. A fost subliniată, de asemenea, diferenţa dintre mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Spre exemplu, declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor şi declaraţiile experţilor sunt mijloace de probă obţinute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferinţa; înscrisurile şi mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obţinute prin procedee probatorii ca percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin expertize, ca procedee probatorii; procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor şi a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, a inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obţine prin procedeul probatoriu al fotografierii. Totodată, s-a reţinut, prin aceeaşi decizie că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută sunt/este nelegale/nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei, şi că nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aşadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă (a se vedea şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 31). 16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florentina Mihai în Dosarul nr. 3.532/828/2018/a1 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
