Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014“, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrul său de sindicat, în Dosarul nr. 44.184/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.954D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a depus la dosar un punct de vedere, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.975D/2016, nr. 2.998D/2016, nr. 3.078-3.081D/2016, nr. 3.130-3.132D/2016, nr. 3.172-3.174D/2016, nr. 3.274-3.276D/2016, nr. 3.329D/2016, nr. 3.430D/2016 şi nr. 3.431D/2016, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate similare, ridicate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrii săi, în dosarele nr. 44.174/3/2015, nr. 44.369/3/2015, nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015, nr. 44.330/3/2015, nr. 44.360/3/2015, nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015, nr. 44.185/3/2015, nr. 44.358/3/2015, nr. 44.355/3/2015, nr. 44.214/3/2015, nr. 44.361/3/2015 şi nr. 44.187/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.975D/2016, nr. 2.998D/2016, nr. 3.078-3.081D/2016, nr. 3.130-3.132D/2016, nr. 3.172-3.174D/2016, nr. 3.274-3.276D/2016, nr. 3.329D/2016, nr. 3.430D/2016 şi nr. 3.431D/2016 la Dosarul nr. 2.954D/2016, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 6. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.954D/2016, nr. 3.078-3081D/2016, nr. 3.130D/2016, nr. 3.132D/2016, nr. 3.274D/2016, nr. 3.275D/2016 şi nr. 3.430D/2016, prin Decizia civilă nr. 4.795 din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.184/3/2015, prin încheierile din 10 noiembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015 şi nr. 44.360/3/2015, prin Decizia civilă nr. 5.186 din 3 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.185/3/2015, prin Decizia civilă nr. 5.513 din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.358/3/2015 şi prin Decizia civilă nr. 4.796 din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.361/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014, care modifică art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014“. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.975D/2016, nr. 3.131D/2016 şi nr. 3.329D/2016, prin Decizia civilă nr. 4.450 din 29 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.174/3/2015, prin Încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.330/3/2015 şi prin Decizia civilă nr. 5.553 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.214/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, şi a dispoziţiilor art. 9 alin. 1 teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.998D/2016 şi nr. 3.431D/2016, prin Decizia civilă nr. 4.680 din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.369/3/2015 şi prin Decizia civilă nr. 5.099 din 31 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.187/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, a dispoziţiilor art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.172-3.174D/2016 şi nr. 3.276D/2016, prin încheierile din 31 octombrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015 şi prin Încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.355/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrii săi, în cadrul soluţionării recursurilor declarate de autorii excepţiei împotriva unor sentinţe civile prin care s-au respins acţiunile formulate împotriva Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, acţiuni având ca obiect compensarea muncii suplimentare efectuate peste durata normală a programului de lucru. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „timp liber corespunzător“, din conţinutul textelor de lege criticate, este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând înţelegerea modului de calcul al normei de muncă lunare pentru persoanele care prestează munca în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru. Or, conform art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, respectându-se strict regulile gramaticale şi de ortografie. Necesitatea respectării acestor condiţii a fost subliniată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, autorul excepţiei arată că, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi nu poate fi restrâns decât prin lege, şi numai pentru cazurile determinate, or, în cazul textelor de lege criticate, restrângerea unor drepturi ori neacordarea unor sporuri s-a făcut prin ordonanţe de urgenţă. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 422 din 24 octombrie 2013. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 422 din 24 octombrie 2013 şi nr. 612 din 6 octombrie 2015. 11. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 407 din 13 iunie 2017, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât Curtea nu poate extinde critica autorului excepţiei şi nu se poate raporta la un drept sau o libertate fundamentală, al căror exerciţiu să fi fost în mod neconstituţional restrâns. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie prevederile „art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, pct. 2 din Legea nr. 283/2011, care modifică art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 care modifică art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014“. Analizând textele de lege invocate şi critica formulată de autorul excepţiei, Curtea reţine că, în realitate, acesta critică următoarele dispoziţii: art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, articol introdus prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011; art. 9 alin. (1) teza a doua şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013; art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Curtea reţine că, în mod eronat, autorul excepţiei indică dispoziţiile art. I art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. din 450 din 19 iunie 2014. În realitate, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au fost introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014. Totodată, autorul excepţiei are în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, în forma anterioară modificării acestora prin Legea nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 29 decembrie 2014. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, dispoziţiile art. 9 alin. (1) teza a doua şi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţii care au următoarea redactare: - Art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: „(1) În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“; – Art. 9 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“; – Art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014: „Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).“; – Art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.“ 15. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 9 şi 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 27,28 şi, respectiv, pct. 11, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă solicitarea de compensare a muncii suplimentare efectuate peste durata normală a programului de lucru. 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi în art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, excepţia fiind invocată de acelaşi autor, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţie precum cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 407 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora şi a constatat că, la fel ca în cauza de faţă, autorul excepţiei invocă, în esenţă, două aspecte de neconstituţionalitate, şi anume faptul că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut neclar şi faptul că sunt contrare prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât restrâng exerciţiul dreptului la muncă, fără respectarea condiţiilor cerute de Legea fundamentală. 18. Curtea a reţinut, la paragraful 26 al respectivei decizii, că prevederile care stabilesc compensarea muncii prestate în afara programului normal de lucru prin „timp liber corespunzător“ nu reprezintă o reglementare cu caracter de noutate în materia dreptului muncii. Astfel, «înseşi prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, prevăd, ca regulă, compensarea muncii suplimentare „prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia“ şi, numai în subsidiar, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, art. 123 alin. (1) prevede că „munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia“. Raţiunea acestei reglementări este aceea de a asigura, în primul rând, refacerea psihică şi fizică a organismului salariatului în urma unui volum de muncă suplimentar, astfel încât să se creeze un echilibru între timpul de muncă şi timpul de odihnă şi, doar în măsura în care acest lucru nu este posibil, recompensarea bănească prin acordarea unui spor». Dispoziţiile de lege criticate au stabilit, ca principiu, că, în anii 2012, 2014 şi 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, urmau să se compenseze numai cu timp liber corespunzător. De asemenea, art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014, a stabilit şi excepţiile de la această regulă, aplicabile în anul 2014. Această reglementare a reprezentat o opţiune a legiuitorului, determinată de disponibilităţile financiare limitate de care a dispus statul în acei ani. Curtea, prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragraful 24, a reţinut că „nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează“. De asemenea, nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 4 noiembrie 2003, nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci compensarea cu timp liber corespunzător. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că acordarea de timp liber corespunzător, ca formă exclusivă de compensare a muncii suplimentare în anumiţi ani, nu reprezintă o restrângere a dreptului la muncă şi astfel nu poate fi reţinută critica raportată la art. 53 din Constituţie. 19. Referitor la caracterul clar şi previzibil al normelor de lege criticate, la paragrafele 28-30 ale Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017, Curtea a constatat că interpretarea termenului „corespunzător“ este facilitată de o abordare sistematică a reglementării în materie. Astfel, art. 122 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabileşte corespondenţa dintre numărul de ore prestate peste programul normal de lucru şi salariul cuvenit pentru orele libere acordate în compensarea muncii suplimentare. În acest context, termenul „corespunzător“ are semnificaţia de „potrivit cu“ sau, mai precis, de „echivalent cu“. Cu aceeaşi semnificaţie, Codul muncii foloseşte termenul „corespunzător“ şi în alte articole, aşa cum este art. 19, în care se referă la acordarea de „despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare“, art. 24 privind „daune-interese corespunzătoare prejudiciului“ acordate angajatorului, ca urmare a nerespectării clauzei de neconcurenţă sau art. 52 alin. (3), care se referă la reducerea timpului de muncă „cu reducerea corespunzătoare a salariului“. Această interpretare a sintagmei „timp liber corespunzător“ se regăseşte şi în actele normative date în aplicarea textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate, în care se prevede, în mod expres, că, pentru compensarea muncii suplimentare, se acordă acelaşi „număr de ore libere cu numărul de ore lucrate“. Acordarea orelor libere se face în concordanţă cu prevederile legale referitoare la durata normală a timpului de lucru, indiferent de modul în care se realizează repartizarea programului de muncă, astfel încât, prin cumularea orelor lucrate în regim normal şi suplimentar, să nu fie depăşită această durată. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea a stabilit că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut clar, predictibil, iar aspectele invocate de autorul excepţiei nu relevă decât probleme de aplicare a legii, asupra cărora, însă, instanţa de contencios constituţional nu este competentă să se pronunţe. 20. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care se referă la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, la paragraful 32 al Deciziei nr. 407 din 13 iunie 2017, Curtea a reţinut că acestea, prin conţinutul lor, nu au incidenţă în cauză. De altfel, autorul excepţiei nici nu motivează modul în care textele de lege criticate ar aduce atingere acestor prevederi convenţionale. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în numele şi pentru membrii săi, în dosarele nr. 44.184/3/2015, nr. 44.174/3/2015, nr. 44.369/3/2015, nr. 44.357/3/2015, nr. 44.327/3/2015, nr. 44.301/3/2015, nr. 44.159/3/2015, nr. 44.215/3/2015, nr. 44.330/3/2015, nr. 44.360/3/2015, nr. 44.294/3/CAF/2015, nr. 44.367/3/CAF/2015, nr. 44.180/3/CAF/2015, nr. 44.185/3/2015, nr. 44.358/3/2015, nr. 44.355/3/2015, nr. 44.214/3/2015, nr. 44.361/3/2015 şi nr. 44.187/3/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II art. 7 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 alin. (1) teza a doua şi art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 183/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
