Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 113 din 9 noiembrie 2024 referitoare la recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 113 din 9 noiembrie 2024 referitoare la recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 72 din 29 ianuarie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.102/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- preşedintele delegat │
│Marian Budă   │al Secţiei a II-a      │
│              │civile                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina      │- judecător la Secţia I│
│Truţescu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricel       │- judecător la Secţia I│
│Nechita       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Glodeanu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marcela Marta │- judecător la Secţia a│
│Iacob         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gabriela Elena│- judecător la Secţia  │
│Bogasiu       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria   │- judecător la Secţia  │
│Păun          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia  │
│Dumitrache    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ramona Maria  │- judecător la Secţia  │
│Gliga         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Iulia Craiu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.102/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii."

    5. Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit.
    6. Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 9 septembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "Dacă recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii."

    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 octombrie 2024 cu nr. 2.102/1/2024, cu termen de judecată la 9 decembrie 2024.

    II. Normele legale incidente
    9. Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 104/2003
    "ART. 22
    Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă."
    Prin art. 168 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, s-a dispus că, la data intrării în vigoare a acestei legi, se abrogă art. 22 din Legea nr. 104/2003.

    III. Expunerea succintă a procesului
    10. Prin acţiunea introductivă, reclamanţii, persoane fizice, au chemat în judecată pe pârâtul, instituţie publică, solicitând să se constate că activitatea desfăşurată de reclamanţi începând cu 1 iunie 2009 şi până la data schimbării condiţiilor de muncă sau a încetării raportului de muncă se încadrează în condiţii deosebite de muncă, în temeiul art. 22 din Legea nr. 104/2003 (art. 18 în forma iniţială a actului normativ), şi să se dispună obligarea pârâtului la rectificarea carnetelor de muncă ori la eliberarea unor adeverinţe care să conţină menţiuni corespunzătoare grupei de muncă, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, plata diferenţelor dintre cotele C.A.S. plătite şi cele aferente pentru activitatea desfăşurată de reclamante în condiţii deosebite de muncă în perioadele menţionate, depunerea declaraţiilor nominale rectificative aferente, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în evidenţele privind activitatea salariaţilor în Revisal, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. g) din Codul muncii.
    11. Pârâtul, prin întâmpinare, a arătat că, pentru perioada ianuarie 2020 şi până în prezent, a încadrat corect şi a plătit contribuţia la casa de pensii pentru condiţii deosebite, iar, la 27 ianuarie 2020, a emis Decizia nr. 301 din 27 ianuarie 2020 în care este prevăzut faptul că, „începând cu 1 ianuarie 2020, Serviciul anatomie patologică se încadrează ca loc de muncă în condiţii deosebite“, angajaţii semnând de luare la cunoştinţă.
    12. Tot începând cu această dată, 1 ianuarie 2020, s-a achitat contribuţia C.A.S. pentru condiţii deosebite de muncă pentru întreaga unitate, respectiv pentru toţi angajaţii spitalului care lucrează în condiţii deosebite.
    13. Referitor la solicitarea reclamanţilor de a rectifica carnetele de muncă, s-a susţinut faptul că acestea au fost abrogate începând cu 1 ianuarie 2011, iar cu privire la plata diferenţelor dintre cotele C.A.S. plătite şi cele aferente pentru activitatea desfăşurată de reclamanţi în condiţii deosebite de muncă în perioadele menţionate şi depunerea declaraţiilor nominale rectificative aferente, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, s-a arătat că pârâtul şi-a îndeplinit aceste obligaţii, achitând contribuţia aferentă şi depunând declaraţiile nominale, respectiv formularul 112, în condiţiile legii.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    14. Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.
    15. Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stipulează că, dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
    16. Ca atare, s-a reţinut că trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    - obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1);
    – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective;
    – chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    17. În speţă, s-au reţinut ca fiind incidente dispoziţiile legale mai sus enunţate; astfel, chestiunea litigioasă vizează inclusiv aspectul referitor la obligaţia angajatorului, instituţie publică, de a plăti contribuţiile de asigurări sociale pentru salariaţii care desfăşoară activitatea în condiţii deosebite de muncă.
    18. Totodată, problema de drept ce trebuie tranşată în cauză, şi anume dacă recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii, nu a făcut obiectul unei dezlegări de către instanţa supremă, după cum nu formează nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    19. În acest sens, prin Decizia nr. 24/2019, instanţa supremă a decis că locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.
    20. Prin urmare, prin decizia menţionată nu a fost dezlegat aspectul referitor la plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale pentru condiţiile deosebite de muncă în cazul personalului care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă respective.
    21. Fiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei.

    V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere
    22. Instanţa de trimitere a opinat în sensul obligării angajatorului la plata acestor contribuţii, corespunzător perioadei pentru care se recunoaşte încadrarea activităţii salariaţilor în condiţii deosebite de muncă, deoarece nu există nicio dispoziţie legală derogatorie, care să excludă o atare obligaţie, după cum nici din considerentele Deciziei nr. 24/2019 nu transpare concluzia conform căreia calificarea ex lege a condiţiilor de muncă ca fiind deosebite ar atrage inexistenţa obligaţiei de plată în sarcina angajatorului.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    23. Reclamanţii au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, existând deja o practică unitară, iar, în raport cu Decizia nr. 24/2019 a instanţei supreme, aplicarea legii trebuie să se facă încă de la intrarea în vigoare a normei în discuţie.
    24. Pârâtul a lăsat la aprecierea instanţei sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că sumele solicitate au fost achitate începând cu anul 2020, când nu a mai fost necesară obţinerea avizelor impuse prin metodologia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    25. Tribunalul Sibiu, instanţă arondată Curţii de Apel Alba Iulia, înaintând practică judiciară, a apreciat că recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii.
    26. La nivelul Curţii de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, în exprimarea unui punct de vedere teoretic, a arătat că recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii. Aceasta înseamnă că, odată ce activitatea este recunoscută oficial ca desfăşurându-se în condiţii deosebite de muncă, angajatorul trebuie să achite contribuţiile de asigurări sociale la nivelul stabilit pentru aceste condiţii speciale. Astfel, angajatorul are responsabilitatea de a se conforma prevederilor legale şi de a asigura plata corespunzătoare a contribuţiilor sociale pentru angajaţii care lucrează în astfel de condiţii.
    27. Curtea de Apel Bucureşti a arătat că, la nivelul Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, au fost pronunţate până în prezent hotărâri prin care au fost admise cererile privind constatarea încadrării activităţii desfăşurate de salariaţii din cadrul laboratoarelor anatomo-patologice în condiţii deosebite de muncă, dispunându-se şi obligarea instituţiilor publice - unităţi sanitare să plătească diferenţele aferente contribuţiilor de asigurări sociale către Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, corespunzătoare condiţiilor deosebite de muncă în care salariaţii au fost astfel încadraţi.
    În motivarea soluţiei de admitere s-a reţinut ca fondată pretenţia accesorie având ca obiect plata de către angajator a diferenţelor de contribuţii de asigurări sociale datorate pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă, pentru perioada până la data de 1.01.2020 (când angajatorii au operat încadrarea salariaţilor în astfel de condiţii, conform Deciziei nr. 24/2019 a instanţei supreme), în acord cu dispoziţiile art. 138 din Codul fiscal, câtă vreme în acest interval de referinţă salariaţii au fost încadraţi în condiţii normale de muncă, astfel încât contribuţiile respective au fost achitate în cuantumul prevăzut de lege pentru aceste condiţii.
    Pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2020 s-a reţinut că, deşi angajatorii au dispus încadrarea salariaţilor în condiţii deosebite, începând cu data de 1.01.2020, nu au procedat la achitarea contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii, aşa cum atestă adeverinţele de stagiu emise de casele teritoriale de pensii, salariaţii figurând în evidenţele acestora ca fiind încadraţi, în continuare, în condiţii normale de muncă.
    Prin urmare, se impune obligarea angajatorului la plata acestor contribuţii, corespunzător perioadei pentru care se recunoaşte încadrarea activităţii salariaţilor în condiţii deosebite de muncă, deoarece nu există nicio dispoziţie legală derogatorie care să excludă o atare obligaţie, după cum nici din considerentele Deciziei nr. 24/2019 nu transpare concluzia conform căreia calificarea ex lege a condiţiilor de muncă ca fiind deosebite ar atrage inexistenţa obligaţiei de plată în sarcina angajatorului.
    La nivelul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere al judecătorilor a fost în sensul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 stabilesc că locurile de muncă ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalului disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii.
    Drept urmare, obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 104/2003 nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.
    Tribunalul Ilfov a apreciat că se impune obligarea angajatorului la plata acestor contribuţii, corespunzător perioadei pentru care se recunoaşte încadrarea activităţii salariaţilor în condiţii deosebite de muncă, deoarece nu există nicio dispoziţie legală derogatorie care să excludă o atare obligaţie.
    De asemenea, nici din considerentele Deciziei nr. 24/2019 nu rezultă concluzia conform căreia calificarea ex lege a condiţiilor de muncă ca fiind deosebite ar atrage inexistenţa obligaţiei de plată în sarcina angajatorului.
    În urma consultării judecătorilor Secţiei conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Teleorman, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalului disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.
    În cuprinsul Legii nr. 104/2003 nu se face vreo diferenţiere între salarizarea personalului de specialitate, identificat în art. 22, şi condiţiile în care angajatorului personalului de specialitate îi revine obligaţia de a contribui la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.
    Aşadar, Legea nr. 104/2003 conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, nemaifiind necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007.
    Atât timp cât de la data intrării în vigoare a Legii nr. 104/2003 locurile de muncă în condiţii deosebite au fost stabilite chiar prin lege, angajatorul avea obligaţia plăţii contribuţiilor, corespunzător perioadei pentru care se recunoaşte încadrarea activităţii salariaţilor în condiţii deosebite de muncă.

    28. La nivelul completelor Secţiei a IV-a litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Cluj au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti relevante sub aspectul problemei de drept din întrebare, în sensul că aceste contribuţii sunt datorate şi acţiunile formulate de angajaţi, în sensul obligării unităţilor angajatoare la plata lor, sunt întemeiate, chiar dacă stabilirea drepturilor de pensie nu depinde de plata contribuţiilor, ci de faptul de a fi datorate.
    În acest sens s-a reţinut relevanţa pe care o are, din punctul de vedere al asiguratului, cât priveşte chestiunea stabilirii stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi a punctajului anual, raportarea la „perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii“, conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 263/2010, în condiţiile în care obligaţia plăţii contribuţiilor datorate sistemului de asigurări revine angajatorului, iar salariatul nu poate determina el însuşi comportamentul corect din punct de vedere fiscal al angajatorului său.
    În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 16 lit. c) din Legea nr. 263/2010, conform cărora „constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: (...) c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare“, neexistând identitate între a fi asigurat şi a se plăti în mod efectiv contribuţiile datorate de către angajator pentru angajatul său.
    Acesta este motivul pentru care stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi a punctajului anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii se face prin preluarea informaţiilor din declaraţia nominală de asigurare, iar în situaţiile în care derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare şi a punctajului anual, pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii, obligaţia prezentării acestora revenind persoanei în cauză (art. 10 din lege).
    De asemenea, în situaţia în care, din diverse motive, angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţia legală de depunere a declaraţiilor nominale, potrivit prevederilor legale menţionate anterior, acest fapt nu poate avea consecinţe negative asupra situaţiei salariatului devenit ulterior pensionar, în sensul nerecunoaşterii perioadei lucrate şi a veniturilor realizate.
    În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 263/2010. Pe de altă parte, nerecunoaşterea ab initio a activităţii prestate în condiţii deosebite de muncă, cu consecinţa neachitării contribuţiilor de asigurări sociale pentru un astfel de stagiu de cotizare, şi, implicit, necuprinderii lui în declaraţia nominală de asigurare, nu poate avea drept consecinţă sau semnificaţie exonerarea de la plata contribuţiilor legale aferente, dispoziţiile legale incidente prevăd atât mecanismul necesar stabilirii acestor contribuţii, cât şi procedura de urmat pentru cei obligaţi la achitarea lor, cu referire la dispoziţiile art. 7 şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010.
    La fel, s-a reţinut că lipsa declaraţiei nominale în această situaţie nu îi poate prejudicia pe apelanţii-reclamanţi, în condiţiile în care, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă atât derularea raporturilor de muncă pe perioadele vizate, cât şi încadrarea activităţii prestate în condiţii deosebite de muncă; dimpotrivă, prevederile legale incidente reglementează obligativitatea depunerii declaraţiilor nominale de asigurare rectificative în termenele şi modalităţile stabilite prin Codul fiscal, prin care, deopotrivă, sunt stabilite şi cotele de contribuţii de asigurări sociale.
    În acest sens, s-au avut în vedere prevederile cuprinse la art. 146 alin. (9) din Legea nr. 227/2015, cu precizarea că sintagma „s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane“ este necesar a fi înţeleasă într-un sens larg, nu doar acela al reluării propriu-zise a unor raporturi de muncă, ci şi situaţia schimbării încadrării condiţiilor de muncă.
    Tocmai sub aspectul existenţei unui interes născut al angajatului de a obţine obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente încadrării în condiţii deosebite a muncii, au fost înaintate şi hotărâri judecătoreşti pronunţate pe marginea încercării nereuşite de valorificare la pensie a adeverinţelor relative la încadrarea în condiţii deosebite, dosare în care s-au pronunţat hotărâri favorabile, însă care reflectă situaţia practică a acestor încadrări.

    29. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, instanţă arondată Curţii de Apel Constanţa, înaintând o hotărâre judecătorească, a apreciat că recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii, în corelaţie cu obligaţia de a depune declaraţiile nominale rectificative aferente, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii.
    30. La nivelul Curţii de Apel Craiova, orientarea practicii este în sensul obligării angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor deosebite de muncă.
    31. Tribunalul Brăila, instanţă arondată Curţii de Apel Galaţi, prin hotărârea înaintată, a admis acţiunea, a constatat că activitatea desfăşurată de reclamanţi se încadrează în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, şi a obligat pârâtul să depună declaraţii rectificative privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat privind condiţiile de muncă ale reclamanţilor.
    32. La nivelul Curţii de Apel Iaşi, opinia Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă este în sensul obligării angajatorului la plata acestor contribuţii corespunzător perioadei pentru care se recunoaşte încadrarea activităţii salariaţilor în condiţii deosebite de muncă, deoarece nu există nicio dispoziţie legală derogatorie care să excludă o atare obligaţie, după cum nici din considerentele Deciziei nr. 24/2019 nu transpare concluzia conform căreia calificarea ex lege a condiţiilor de muncă ca fiind deosebite ar atrage inexistenţa obligaţiei de plată în sarcina angajatorului.
    Opinia completurilor ce soluţionează litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui este că o consecinţă a încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă este reducerea vârstei de pensionare, conform art. 55 din Legea nr. 263/2010, şi plata unor contribuţii de asigurări sociale diferite. Aşadar, acordarea acestor condiţii deosebite de muncă implică inclusiv drepturile şi obligaţiile ce le revin angajaţilor şi angajatorului, cu consecinţe practice asupra salarizării şi asupra cotei de contribuţii la sistemul public de pensii, respectiv beneficii pentru salariat (micşorarea vârstei de pensionare, majorarea punctajului de pensie) şi obligaţii pentru angajator (de plată a contribuţiilor de asigurări sociale pentru condiţii deosebite de muncă şi de depunere a declaraţiilor nominale aferente).
    Potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, angajatorul are obligaţia să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi în condiţiile legii.
    Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 263/2010, angajatorului îi revine obligaţia de a plăti contribuţiile de asigurări sociale pentru salariaţii săi, în cote diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă, cuantumul cotelor de contribuţii de asigurări sociale fiind stabilit prin legi speciale anuale, în care se menţionează expres procentul care trebuie sa fie suportat de către angajator.
    Aceeaşi obligaţie de plată a unor contribuţii de asigurări sociale diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă, ce le revine angajatorilor, rezultă din prevederile art. 296^18 din codul fiscal din 2003, care au fost în vigoare în perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2015, fiind similare celor de la art. 138 din Codul fiscal din 2015, în vigoare de la 1 ianuarie 2016.
    Or, o opinie contrară ar avea ca efect lipsa de interes a angajatorilor de a mai lua măsuri de normalizare a condiţiilor de muncă.

    33. La nivelul Secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Oradea, orientarea în cadrul practicii judiciare este în sensul că încadrarea ope legis în condiţii deosebite/speciale a locurilor de muncă nu determină o exonerare a angajatorului de la obligaţia de plată a contribuţiilor datorate sistemului de asigurări sociale.
    Aşadar, angajatorul nu este scutit de obligaţia de plată a acestor contribuţii, în cazul încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite/speciale ope legis.

    34. Tribunalul Argeş - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă arondată Curţii de Apel Piteşti, prin Sentinţa civilă nr. 6.123/2023, definitivă, a admis acţiunea, a obligat unitatea spitalicească să elibereze reclamantei adeverinţa, în sensul că activitatea desfăşurată începând cu 1 noiembrie 2011 se încadrează în condiţii deosebite de muncă, să comunice această încadrare Casei Judeţene de Pensii Argeş şi să achite contribuţiile C.A.S. aferente acestei încadrări a activităţii în muncă.
    35. La nivelul Curţii de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă a identificat Decizia civilă nr. 1.076 din 17 septembrie 2024, prin care s-a constatat dreptul reclamantului la încadrarea în condiţii deosebite de muncă, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, a activităţii desfăşurate în cadrul pârâtului [...], a obligat pârâtul să depună declaraţiile nominale rectificative pentru perioada 1.01.2017-la zi şi până la data când nu va mai îndeplini condiţiile, să plătească diferenţele de contribuţii de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor deosebite de muncă pentru perioada 1.01.2017-la zi şi până la data când nu va mai îndeplini condiţiile şi să elibereze o adeverinţă, conform prevederilor art. 34 alin. (5) din Codul muncii, privind încadrarea activităţii prestate de reclamant în perioada 1.01.2017-la zi, în condiţii deosebite de muncă.
    Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că, în măsura în care se pune problema recunoaşterii încadrării retroactive, nu există o astfel de obligaţie, iar drepturile decurgând din valorificarea încadrării sunt recunoscute fără condiţia plăţii contribuţiei.

    36. Tribunalul Botoşani, instanţă arondată Curţii de Apel Suceava, a apreciat că, din considerentele Deciziei nr. 24 din 14 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.460/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, nu este condiţionată de plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale.
    37. La nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Mureş a apreciat că pârâtul este obligat să plătească cotele de contribuţii de asigurări sociale corespunzătoare reclamantului, datorate în cazul condiţiilor deosebite de muncă, şi să depună declaraţiile nominale rectificative aferente.
    38. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nu au formulat niciun punct de vedere.
    39. Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    40. Prin Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019 - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi s-a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite“.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    41. Prin Decizia nr. 53/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 12 martie 2020, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfăşoară activitatea de anatomie patologică şi prosectură în instituţiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, este neconstituţională.
    42. În cuprinsul considerentelor s-a reţinut că „dispoziţiile Legii nr. 104/2003 instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun în materia pensiilor din sistemul public - respectiv Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 - în ceea ce priveşte încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite. Astfel, spre deosebire de prevederile acestor legi, potrivit cărora încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite se face urmând o metodologie şi o procedură care aveau drept obiectiv constatarea existenţei în mod concret în cazul unor locuri de muncă a acelor factori şi condiţii care justificau în mod real calificarea ca fiind deosebite, dispoziţiile Legii nr. 104/2003 prevăd încadrarea personalului în condiţii deosebite ope legis, fără parcurgerea unor proceduri de evaluare, premisa fiind desigur aceea a gradului de risc profesional evident la care se expune personalul care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară.
    43. De asemenea, Curtea consideră că, reglementând soluţia legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, legiuitorul a avut în vedere că, indiferent ce demersuri se fac în sensul diminuării ori limitării factorilor de risc ce derivă din activitatea de manipulare a cadavrelor umane, este imposibilă înlăturarea totală a acestora, astfel că locurile de muncă unde se desfăşoară această activitate vor păstra mereu caracteristicile locurilor de muncă în condiţii deosebite“.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    44. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Asupra admisibilităţii sesizării
    45. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune în primul rând evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare.
    46. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    47. Sub imperiul acestei norme generale, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, Decizia nr. 81 din 5 decembrie 2022) s-a statuat că pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanţă; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să fie nouă; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o decizie interpretativă anterioară şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    48. La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 , act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.
    49. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile actului normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.
    50. Potrivit art. 1 alin. (3), „ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze“.
    51. De asemenea, în articolul 3 s-a prevăzut că „dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă“.
    52. Faţă de norma generală, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 („dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie“).
    53. În acest context normativ se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate:
    (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac;
    (iii) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;
    (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    54. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplineşte primele două cerinţe de admisibilitate.
    55. Astfel, cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Totodată, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind un proces care decurge din raporturile de muncă ale personalului plătit din fondurile publice, întrucât obiectul contestaţiei judiciare este reprezentat de constatarea activităţii prestate de angajaţii salariaţi, în perioada 1.06.2009-27.01.2020, ca fiind încadrată în condiţii deosebite, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, obligarea angajatorului Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ - pentru care acordarea drepturilor băneşti ale angajaţilor se face potrivit prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel cum reglementează anexa II din Legea-cadru nr. 153/2017 - la plata diferenţelor dintre cotele de asigurări sociale plătite pentru activitate desfăşurată în condiţii normale de muncă şi cele datorate pentru activitate desfăşurată în condiţii deosebite de muncă, precum şi depunerea declaraţiilor nominale rectificative aferente, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii.
    56. Cât priveşte cea de-a treia condiţie legală enunţată, se observă că, deşi aceasta este prevăzută atât la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi la art. 519 din Codul de procedură civilă, prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere nu a solicitat interpretarea unui text legal, aspect subsumat cerinţei existenţei unei „chestiuni de drept“ de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, ci a menţionat, la modul general, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    57. Întrebarea preliminară cu care a fost sesizată instanţa supremă vizează lămurirea instanţei de fond asupra următoarei chestiuni: dacă operaţiunea de constatare, pe cale judiciară, a activităţii desfăşurate de către personalul angajat în cadrul Laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, ca fiind încadrată în condiţii deosebite de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003, impune, corelativ, şi obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii de muncă.
    58. Or, o atare solicitare nu cuprinde identificarea de către instanţa de trimitere a unei norme de drept, apreciată ca fiind incidentă în soluţionarea cauzei, care să fie aptă a genera poziţii divergente de interpretare, considerate ca fiind deopotrivă pertinente, şi care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.
    59. Dimpotrivă, întrebarea preliminară, informă sub aspectul modului de formulare, vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, în principal prin identificarea şi subsecvent prin aplicarea legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale pe care acesta o are de îndeplinit şi la care nu îi este permis să renunţe sau pe care nu poate să o delege.
    60. Instituţia dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept reprezintă un instrument procedural prin intermediul căruia instanţa supremă este sesizată pentru a exercita rolul de a asigura „interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“, prevăzută de art. 126 alin. (3) din Constituţia României.
    61. Premisa necesar a fi îndeplinită pentru formularea unei sesizări în vederea pronunţării de către instanţa supremă a unei hotărâri prealabile o reprezintă identificarea de către judecătorul cauzei a existenţei unei chestiuni de drept, noţiune autonomă care şi-a clarificat înţelesul în jurisprudenţa constituită în aplicarea normei generale, prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi care, reluată fiind şi redată identic în cuprinsul normei speciale, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, urmează să primească acelaşi înţeles.
    62. Pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.
    63. Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că, în privinţa sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018).
    64. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie pentru că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.
    65. Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete un caracter coerent şi unitar.
    66. Este vorba, aşadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de determinarea, în concret, a acestei norme de către instanţa supremă, căreia ulterior instanţa de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speţă, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
    67. Se impune a fi menţionată şi interpretarea oferită de Curtea Constituţională, prin considerentele Deciziei nr. 227/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 27 septembrie 2024, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
    68. În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut, explicit, următoarele: „[...] Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii şi riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanţe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanţei supreme să statueze într-o manieră care să clarifice şi să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanţelor din ţară. Funcţia preventivă şi unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiţie, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigenţă a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar şi din cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanţe le-ar putea da aceleiaşi problematici, iar părţile din proces beneficiază de certitudinea previzibilităţii dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură şi respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, procesele urmând să fie soluţionate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanţe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal.“ (paragraful 20)
    69. Concluzionând, noţiunii „chestiune de drept“ nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea“ ar semnifica chiar „soluţionarea fondului“, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.
    70. Prin urmare, lămurirea chestiunii dacă operaţiunea de constatare, pe cale judiciară, a activităţii desfăşurate de către personalul angajat în cadrul Laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, ca fiind încadrată în condiţii deosebite de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019 - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, atrage, corelativ, şi obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii, adică soluţionarea pe fond a procesului, este şi rămâne în competenţa Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii.
    71. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

    Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "Dacă recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, implică obligarea angajatorului la plata contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare acestor condiţii."

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2024.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 113 din 9 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 113 din 9 noiembrie 2024 referitoare la recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 113 din 9 noiembrie 2024 referitoare la recunoaşterea încadrării activităţii în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003