Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Iancu Ion în Dosarul nr. 5.665/90/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.180D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.373D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, ridicată de Virginica Croitoru în Dosarul nr. 629/113/2019 al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.373D/2019 la Dosarul nr. 1.180D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 19 şi 24 aprilie 2019, pronunţate în dosarele nr. 5.665/90/2017 şi nr. 629/113/2019, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, respectiv ale art. 11 alin. (4), din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Iancu Ion şi de Virginica Croitoru în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative cu privire la acordarea drepturilor salariale ale acestora. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 este neconstituţional în măsura în care se interpretează că prin hotărâre a consiliului local a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pot fi stabilite salarii de bază mai mici decât cele avute anterior în plată, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, din primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora. 9. Astfel, cu privire la invocarea art. 53 din Constituţie, se susţine că măsura prevăzută la art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin interpretarea că se pot reduce drepturi salariale, nu este justificată de necesitatea apărării securităţii naţionale, se aplică discriminatoriu, atât în raport cu alţi bugetari de la alte unităţi administrativ-teritoriale, cât şi faţă de primar şi viceprimar care au drepturile salariale stabilite prin lege, pe baza unei grile de salarizare, şi nici nu are caracter temporar. 10. Se apreciază, în esenţă, că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, atribuţiile, incompatibilităţile şi răspunderea fiind reglementate prin lege, nediferenţiat în funcţie de autoritatea publică sau de salariu la aceeaşi funcţie, grad profesional, studii şi gradaţie de vechime. Cu toate acestea, potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale vor fi diferite în funcţie de buget şi voinţa politică a consiliului local. Mai mult, deşi fac parte din aceeaşi instituţie şi sunt salarizaţi din acelaşi buget, potrivit textului criticat, primarii şi viceprimarii au drepturile salariale reglementate prin lege, nediferenţiate în funcţie de buget. Unul dintre principiile consacrate ale sistemului de salarizare este acela conform căruia „pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală“, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 alin. (3) din Codul muncii. 11. Se consideră, în esenţă, că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului de stabilire a salariului de bază către consiliul local, consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorul de credite pentru stabilirea salariului lunar. 12. Se susţine, în esenţă, că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă principiul securităţii juridice, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta referitoare la previzibilitatea legii, întrucât salarizarea angajaţilor va fi diferită de la an la an, potrivit hotărârii consiliului local. Prevederile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât încalcă principiul securităţii juridice, care trebuie privit în întreaga sa dimensiune, cuprinzând, în principal, următoarele exigenţe: neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea acesteia. 13. Se afirmă, în esenţă, că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 41 şi 47 din Constituţie, întrucât salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una dintre obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, diminuarea sa constituindu-se într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie. 14. Se menţionează că în cuprinsul Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, se arată, la art. 2, că orice stat membru care aplică această convenţie se angajează să formuleze şi să practice o politică naţională care să urmărească promovarea, prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale, a egalităţii de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, în scopul eliminării oricăror discriminări. De asemenea, se încalcă Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică. Se arată că trebuie avută în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut, în mod constant, că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă. Astfel, prin Legea nr. 30/1994, România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi protocoalele adiţionale la aceasta, în acest mod, conform art. 11 şi 20 din Constituţie, devenind parte integrantă a dreptului intern şi având prioritate faţă de acesta, aşa încât Protocolul nr. 12 la Convenţie, prin art. 1 privind interzicerea generală a discriminării, creează cadrul general. 15. Mai mult, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prin dispoziţiile art. 26, susţine conceptul potrivit căruia toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii. În această privinţă, legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. 16. De asemenea, în Dosarul nr. 1.373D/2019, se arată, în esenţă, că prin Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se prevedea diferenţierea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru studii superioare în valoare de 2.350 lei, faţă de salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru studii medii în valoare de 2.080 lei, situaţie pe care Guvernul României nu a prevăzut-o ca excepţie de la prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. De asemenea, se afirmă că viceprimarul comunei nu are studii superioare, coeficientul acestuia stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017 se înmulţeşte cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru studii medii în valoare de 2.080 lei, iar autoarea excepţiei, prin plafonarea salariului brut, prin art. 1 lit. e) din Dispoziţia nr. 20 din 31 ianuarie 2019, astfel cum prevede norma criticată, la nivelul indemnizaţiei lunare pentru funcţia de viceprimar de comună, nu beneficiază de drepturile legale salariale cum ar fi: gradaţia 5 de vechime în câmpul muncii, majorarea de 10% pentru controlul vizei CFP şi nici de indemnizaţia de hrană. Prin urmare, dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravin principiului legalităţii şi al nediscriminării. 17. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Or, în cauză, prin dispoziţia legală criticată nu se instituie un tratament juridic diferit pentru situaţii similare. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) şi art. 41 şi 47 din Legea fundamentală, se apreciază că motivele de neconstituţionalitate vizează interpretarea dată textului de lege de către recurentul - reclamant, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege criticat, raportat la textele constituţionale invocate. 18. Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.(5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual." 23. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, ale art. 47 privind nivelul de trai şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, ale Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 180 din 19 iulie 2000, şi ale Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000, ale Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, iar prin mai multe decizii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, Decizia nr. 337 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020, Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 28 aprilie 2021, sau Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022), instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. 25. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă criticată deleagă competenţa de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi al personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, din primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, dispunând totodată că stabilirea salariului lunar se realizează de către ordonatorul de credite. De asemenea, opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile personalului din aparatul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei de viceprimar. 26. Curtea a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale. În acelaşi timp, în stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. Astfel, art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că „Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25“, prevederi referitoare la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi. 27. În aceste condiţii, având în vedere reperele oferite de legiuitorul primar în materia salarizării personalului din aparatul administraţiei publice locale, Curtea a constatat că prevederile legale criticate dau expresie marjei de apreciere a legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice încadrat în aparatul autorităţilor administraţiei publice locale, în aplicarea dispoziţiilor art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale. 28. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente între funcţionarii publici care îşi desfăşoară raporturile de serviciu în aparatul propriu al diferitelor autorităţi ale administraţiei publice locale la nivel naţional, precum şi între această categorie de personal bugetar şi celelalte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, paragraful 15, şi Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, paragraful 29, Curtea a reţinut, în esenţă, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite, ceea ce permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. Pe de altă parte, Curtea a arătat că reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă – salariul minim brut pe ţară şi limita maximă - indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice. 29. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate formulate, potrivit cărora plafonarea cuantumului brut al salariului de bază nu poate depăşi indemnizaţia viceprimarului comunei, fiind discriminatorie, sunt neîntemeiate, întrucât dispoziţiile legale criticate vin să dea expresie tocmai principiului autonomiei locale prevăzut de art. 120 din Constituţie. Viceprimarii ocupă funcţii de demnitate publică, iar opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile funcţionarilor din cadrul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei de viceprimar, ca o expresie a principiului constituţional menţionat. În aceste condiţii, poziţia de funcţionar public în cadrul organelor administraţiei publice locale ajunge să fie asumată prin acceptarea încheierii unui raport de serviciu ori a continuării raporturilor de muncă deja existente. Scopul legiuitorului a fost acela de a institui un sistem prin care să se asigure o anumită coerenţă şi previzibilitate în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul din cadrul autorităţilor publice locale, cu alte cuvinte, pentru a se asigura că aplicarea art. 120 din Constituţie se va putea face în condiţii de funcţionabilitate optimă a autorităţilor menţionate. 30. Cu privire la critica vizând plafonarea nivelului veniturilor salariale ale angajaţilor din aparatul autorităţilor administraţiei publice locale la nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar, care determină instituirea unei discriminări sub aspectul salarizării între un angajat cu studii superioare şi un ales local cu studii medii, prin Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, precitată, paragrafele 27 şi 28, Curtea a reţinut că nivelul indemnizaţiei de viceprimar este stabilit, potrivit art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin înmulţirea coeficientului din anexa nr. IX la legea-cadru cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, iar nivelul studiilor viceprimarului nu reprezintă un criteriu legal în raport cu care să se stabilească indemnizaţia acestuia şi, implicit, limita veniturilor salariale ale personalului din aparatul autorităţilor administraţiei publice locale. În acelaşi timp, referitor la pretinsa discriminare invocată din perspectiva reglementării salariului de bază minim brut pe ţară, în mod diferenţiat, în raport cu nivelul studiilor, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Curtea a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale şi infralegale între ele şi raportarea concluziei la dispoziţii ori principii constituţionale, coordonarea legislaţiei fiind atributul legiuitorului. 31. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 41 şi 47, prin Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, paragraful 22, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială a muncii, printre care „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. 32. În ceea ce priveşte modul concret de calcul al salariilor funcţionarilor publici din cadrul administraţiei publice locale, prin Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, paragraful 18, Curtea a constatat că acest aspect ţine de modul de interpretare şi aplicare a legii de către organele abilitate, respectiv de către instanţele judecătoreşti, excedând competenţei Curţii Constituţionale. 33. Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, precitată, paragraful 39, Curtea a reţinut că, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. 34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 35. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia delegarea unei competenţe - de stabilire a salariului de bază - ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, contravine art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată netemeinicia acesteia, întrucât reglementarea sistemului de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului este stabilit de către legiuitor, prin Legea-cadru nr. 153/2017, iar hotărârea consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, prin care se stabilesc salariile de bază, este emisă în aplicarea legii. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale. 36. În final, referitor la prevederile invocate din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958, Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000, Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, Protocolul nr. 12 la Convenţie şi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Curtea observă că acestea se referă la egalitatea în faţa legii şi la interzicerea discriminării, iar considerentele reţinute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste norme. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iancu Ion în Dosarul nr. 5.665/90/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Virginica Croitoru în Dosarul nr. 629/113/2019 al Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
