Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Fabian Niculae │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. 1 pct. 4 şi 9, precum şi ale art. 324 alin. 1 pct. 3 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Magdalena Chirilă în Dosarul nr. 510/64/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 22D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 510/64/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 alin. 1 pct. 4 şi 9, precum şi ale art. 324 alin. 1 pct. 3 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Magdalena Chirilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale prin prisma faptului că îngrădesc în mod nejustificat accesul liber la justiţie, nepermiţând utilizarea, în mod efectiv, a unei căi extraordinare de atac pentru înlăturarea erorilor care afectează o hotărâre judecătorească, atunci când denaturarea adevărului consfinţit printr-o hotărâre judecătorească întemeiată pe un raport de expertiză s-a datorat faptei ilicite a altei persoane decât expertul. Se afirmă că o persoană care nu are calitatea de expert poate interveni, prin diverse fapte, în sensul falsificării unui raport de expertiză. 6. Se ajunge, aşadar, la situaţia absurdă în care o hotărâre judecătorească se întemeiază pe un raport de expertiză fals şi nu poate fi revizuită, în condiţiile în care textul are în vedere doar situaţiile expertizelor obişnuite întocmite de experţi, fără ca alte persoane să fie implicate. În concluzie, limitarea situaţiilor în care partea poate cere revizuirea unei hotărâri doar atunci când un expert a comis o infracţiune în legătură cu un raport de expertiză, deşi denaturarea concluziilor poate fi făcută de către expert fără vinovăţie, o altă persoană comiţând acţiunea ilicită ce a dus la formularea unor concluzii contrare realităţii, limitează în mod nejustificat accesul la justiţie în concret la exercitarea căii de atac a revizuirii, remediu institut tocmai pentru a înlătura gravele erori care afectează o hotărâre judecătorească care evocă fondul. 7. Dispoziţiile art. 324 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale prin prisma faptului că îngrădesc accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, condiţionând momentul promovării căii de atac a revizuirii, instituite tocmai pentru a înlătura erori grave de fapt, de rămânerea definitivă a unei hotărâri penale de condamnare a uneia dintre persoanele implicate în denaturarea adevărului, pentru fapte ilicite circumscrise sferei penalului, chiar şi în condiţiile în care această eroare este evidentă şi de netăgăduit, aspect care face inutilă prelungirea momentului până la care se poate interveni pentru înlăturarea acestor erori, faţă de raţiunea reglementării acestei căi de atac. Se ajunge astfel să se perpetueze, în mod inutil şi prejudiciabil, eroarea gravă de care este afectată o hotărâre judecătorească pentru partea care a urmărit, prin acţiunea iniţială, realizarea unor drepturi, care nu pot fi apărate prin promovarea unei acţiuni în justiţie într-un termen rezonabil. 8. În astfel de situaţii, interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi raporturile juridice la care acestea se referă nu se mai justifică, fiind de natură să aducă atingere nejustificată altor drepturi fundamentale, care nu pot fi redresate decât prin redeschiderea procedurii în timp util, cu respectarea cerinţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, într-un termen rezonabil. În plus, textul este neconstituţional prin aceea că nu permite revizuirea, decât după împlinirea termenului de prescripţie, în situaţia în care persoanele (experţi sau personal auxiliar) care au comis o infracţiune în legătură cu un raport de expertiză nu sunt identificate sau nu există probe suficiente pentru condamnarea acestora, în condiţiile în care într-un laborator oficial au acces mai multe persoane la materialul care stă la baza unui raport de expertiză şi oricare dintre acestea poate recurge la acţiunea ilicită prin care adevărul este alterat, fără să poată fi identificată. 9. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, argumentând că acest lucru ar putea echivala cu o antepronunţare asupra cererii de revizuire. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. 12. Guvernul mai menţionează şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 372 din 4 mai 2006, Decizia nr. 1.084 din 14 octombrie 2008, Decizia nr. 1.079 din 13 decembrie 2012 şi Decizia nr. 627 din 4 noiembrie 2014. 13. Avocatul Poporului a comunicat faptul că îşi menţine punctul său de vedere consemnat de Curtea Constituţională în deciziile nr. 576 din 29 mai 2012, nr. 863 din 18 octombrie 2012 şi nr. 1.079 din 13 decembrie 2012. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 322 alin. 1 pct. 4 şi 9, precum şi ale art. 324 alin. 1 pct. 3 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, reiese faptul că obiectul real al acesteia îl constituie prevederile art. 322 pct. 4 şi 9, precum şi ale art. 324 alin. 1 pct. 3 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 322 pct. 4 şi 9: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] "4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză; În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii. [...]9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate." – Art. 324 alin. 1 pct. 3 şi alin. 3: "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 3. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora. [...] Pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 şi 10, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“" 17. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013, a intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi în art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se mai invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia porneşte de la o premisă eronată, potrivit căreia revizuirea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi promovată decât în cazul în care un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină. Însă, teza a doua a art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 prevede că revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. Cu alte cuvinte, art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 nu condiţionează invocarea sa de vreun imperativ al întocmirii înscrisului de către un expert. 20. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 627 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 23, a statuat că, prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu constatarea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când, prin operaţiunea de alterare a realităţii, nu s-a comis o infracţiune, iar instanţa de revizuire urmează să stabilească ea dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conţinut real. Astfel, ivirea unor situaţii în care urmărirea sau condamnarea nu sunt, din punct de vedere legal, posibile nu justifică inadmisibilitatea cererii de revizuire, deoarece, altfel, ar însemna ca erorile judiciare, a căror înlăturare, se urmăreşte să rămână în fiinţă, ceea ce este de neconceput. Instanţa de revizuire are obligaţia de a stabili ea însăşi dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu conţinut real, precum şi motivele pentru care nu s-a aflat până la introducerea cererii de revizuire, care este realitatea. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 1.079 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, Curtea a subliniat faptul că dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 constituie norme de procedură, care dau expresie prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este liber să stabilească competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, evident cu respectarea celorlalte prevederi şi principii constituţionale. Curtea a mai reţinut că instanţa de revizuire se pronunţă mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni privitoare la pricină, infracţiune săvârşită de un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, ori asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals, în cazul în care hotărârea revizuită s-a dat în temeiul înscrisului rezultat al infracţiunii de fals (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.002 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011). 22. Aşadar, legea acoperă şi situaţia reclamată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta este nemulţumită de faptul că o eventuală acţiune ar putea fi promovată doar în condiţiile în care fapta săvârşită de o altă persoană decât un expert s-a prescris deja. Însă, aşa cum s-a arătat la paragraful 20, în temeiul art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, persoana interesată poate solicita instanţei judecătoreşti să stabilească ea însăşi dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu conţinut real, precum şi motivele pentru care nu s-a aflat, până la introducerea cererii de revizuire, care este realitatea. De altfel, înscrisul la care se face referire în dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă nu este doar înscrisul constatat ca fiind fals odată cu constatarea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, urmând ca dovada conţinutului nereal al înscrisului să fie făcută în faţa instanţei de revizuire. Aceasta în ipoteza în care instanţa penală nu a mai fost sesizată, deoarece organele de urmărire penală au considerat că nu s-a săvârşit o infracţiune. Altfel, erorile judiciare a căror înlăturare este urmărită ar rămâne în fiinţă, lucru de neconceput. 23. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea nu poate constata încălcarea prevederilor art. 11, art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 şi ale art. 129 din Constituţie. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Magdalena Chirilă în Dosarul nr. 510/64/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 322 pct. 4 şi 9, precum şi ale art. 324 alin. 1 pct. 3 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
