Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent │
├──────────────────┴───────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Titidan - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 3.850/109/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.119D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, deoarece îşi construieşte critica prin compararea soluţiilor legislative cuprinse în art. 15 şi 14 din Legea nr. 554/2004. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.850/109/2018, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Societatea Titidan -S.R.L. din Piteşti într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ/suspendarea executării unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece, în cazul suspendării executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei, se creează o situaţie favorabilă reclamantului, în detrimentul intereselor pârâtului, în ipoteza în care acţiunea principală este respinsă. Astfel, la alin. (4) al art. 15 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a prevăzut că „în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)“. Însă, în ceea ce priveşte situaţia în care reclamantul a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ, legiuitorul nu a mai prevăzut expres ce se întâmplă cu suspendarea actului administrativ în cazul respingerii acţiunii de fond. Potrivit dispoziţiei cuprinse în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa dispune suspendarea actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei, ceea ce înseamnă, potrivit Codului de procedură civilă, soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, pentru că atunci rămâne soluţia definitivă. Se constată astfel existenţa unei neconcordanţe de ordin legislativ şi a unei situaţii de natură să producă vătămări grave beneficiarului actului administrativ cu privire la care reclamantul a solicitat anularea şi suspendarea executării. 6. Atât în cazul formulării cererii de suspendare în temeiul art. 14, cât şi în ipoteza formulării cererii în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, „instanţa soluţionează cererea de suspendare de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor, fără aplicarea procedurii de regularizare a cererii prevăzute de art. 200 şi 201 din NCPC“. Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, instanţa de judecată face o cercetare a indiciilor aparente a căror existenţă ar conduce la răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat, dar fără analizarea pe fond a conţinutului acelui act administrativ. În asemenea condiţii, potrivit procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ contestat până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii având ca obiect anularea acelui act. De asemenea, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, la cererea reclamantului, formulată separat sau în cadrul acţiunii principale, de fond, instanţa poate dispune, pentru motivele prevăzute la art. 14, suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. 7. În raport cu această reglementare cuprinsă în art. 15 din Legea nr. 554/2004, deşi cererea de suspendare va fi analizată în raport de cuprinsul art. 14 din aceeaşi lege, pe baza aceleiaşi proceduri sumare, fără prejudecarea fondului, măsura suspendării va dura până la soluţionarea definitivă a cauzei, adică până la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei prin care a fost soluţionată acţiunea principală, având ca obiect anularea actului administrativ contestat. Se ajunge astfel ca, în cazul în care acţiunea principală va fi respinsă, măsura suspendării actului administrativ dispusă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 să dureze până la soluţionarea definitivă a acţiunii principale, adică până la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond prin care a fost soluţionată acţiunea principală, pentru că numai atunci sentinţa rămâne definitivă. Este creată astfel o situaţie profund vătămătoare pentru interesele beneficiarului actului administrativ contestat, în condiţiile în care, pe baza unei proceduri sumare, de urgenţă şi cu prejudecarea fondului, instanţa pronunţă o hotărâre prin care dispune suspendarea actului administrativ, iar această hotărâre urmează a fi menţinută chiar şi în ipoteza în care prin sentinţa pronunţată la fond instanţa ar respinge cererea principală a reclamantului, având ca obiect anularea actului administrativ. Astfel, hotărârea prin care s-a dispus suspendarea devine mai puternică decât sentinţa prin care a fost soluţionat fondul cauzei în situaţia în care instanţa de fond va respinge acţiunea principală, după cercetarea fondului cauzei, potrivit procedurii comune. Situaţia astfel creată este profund inechitabilă pentru beneficiarul actului administrativ, deoarece actul administrativ va fi suspendat până la soluţionarea recursului împotriva sentinţei instanţei de fond, deşi prin sentinţă instanţa de fond a respins acţiunea având ca obiect anularea acelui act administrativ. 8. Dacă în cazul admiterii acţiunii de fond legiuitorul a prevăzut la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 că măsura suspendării dispuse în condiţiile art. 14 se prelungeşte până la soluţionarea definitivă a cauzei, în situaţia în care acţiunea de fond ar fi respinsă, legiuitorul nu a mai prevăzut nimic expres urmând să fie aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (1), iar măsura suspendării să dureze până la rămânerea definitivă a sentinţei instanţei de fond. În aceste condiţii, se susţine că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa de fond ar admite acţiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ şi nicidecum şi în situaţia în care instanţa ar respinge o asemenea acţiune. Se încalcă astfel art. 126 alin. (6) şi art. 21 din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil. 9. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt în contradicţie şi cu art. 16 din Constituţie, întrucât reclamantului îi este creată o situaţie favorabilă în detrimentul drepturilor şi intereselor legitime ale pârâtului într-un litigiu având ca obiect anularea şi suspendarea actului administrativ unilateral şi în situaţia în care instanţa va dispune suspendarea acelui act în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 10. Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă consideră că textele de lege criticate sunt neconstituţionale. Astfel, chiar dacă art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 vizează situaţii diferite, cererea de suspendare se admite pentru cazuri bine justificate pentru ambele tipuri de cereri de suspendare, iar cazul bine justificat reprezintă, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. În ambele situaţii, instanţa face o analiză sumară a aparenţei legalităţii actului administrativ atacat. Cu toate acestea, în cazul cererii formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dacă nu a fost formulată şi o cerere în temeiul art. 15, suspendarea se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, doar în situaţia admiterii acţiunii în primă instanţă, nu şi în situaţia respingerii acţiunii. Această soluţie ar trebui să fie aplicabilă şi în situaţia cererii formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2001, aceste prevederi fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât reclamantului îi este creată o situaţie favorabilă în detrimentul drepturilor şi intereselor legitime ale pârâtului, deoarece hotărârea de suspendare, deşi a fost dată într-o procedură sumară, apare ca având o forţă juridică mai mare decât însăşi hotărârea fondului, care a fost dată în urma analizei probelor administrate în faza cercetării judecătoreşti. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.“ 15. Prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care textul de lege criticat face trimitere, stabilesc condiţii şi reguli procedurale privind posibilitatea persoanei vătămate de a cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - „Egalitatea în drepturi“, art. 21 - „Accesul liber la justiţie“ şi art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 673 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 20 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate. 18. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că art. 14 din Legea nr. 554/2004 instituie posibilitatea părţii vătămate prin actul administrativ de a solicita instanţei competente suspendarea executării actului, în cadrul procedurii prealabile prevăzute la art. 7, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii şi temeiniciei acestuia. Suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ, reglementată prin textul de lege criticat, reprezintă o excepţie de la principiul executării din oficiu a actelor administrative unilaterale şi se acordă, potrivit art. 14, doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. În redactarea sa, art. 14 alin. (1) dispune cu privire la condiţiile suspendării executării actului administrativ. În faza prealabilă introducerii acţiunii principale în anularea actului administrativ, măsura suspendării executării actului administrativ se dispune până la pronunţarea instanţei de fond, având o durată limitată în timp. 19. După parcurgerea procedurii prealabile şi fiind sesizată potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată va putea menţine măsura suspendării executării actului până la soluţionarea definitivă a cauzei sau, dacă o asemenea măsură nu a fost solicitată anterior în temeiul art. 14, reclamantul o poate cere fie odată cu acţiunea principală, fie prin acţiune separată, dar până la momentul soluţionării acţiunii în fond. 20. Posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral prin cererea adresată instanţei pentru anularea actului nu creează, prin ea însăşi, nicio discriminare. Instanţa va putea dispune suspendarea, fără ca una dintre părţi să fie privilegiată, iar cealaltă dezavantajată, ţinând seama de toate garanţiile procedurale de care se bucură părţile. Nici procedura de suspendare prevăzută de art. 14, nici cea reglementată de art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu contravin drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor invocate. Cele două proceduri sunt diferite, deoarece reglementează situaţii juridice distincte, dar prin aceasta nu se creează o discriminare a solicitantului suspendării executării actului, formulată în temeiul art. 14, faţă de reclamantul aflat în procedura reglementată de art. 15. Chiar dacă, în faza prealabilă acţiunii în anulare, acesta beneficiază de suspendarea executării doar până la momentul pronunţării instanţei de fond, această măsură se va putea menţine în continuare, respectiv până la soluţionarea definitivă a litigiului, fiind solicitată în cadrul acţiunii în anulare a actului sau separat, în temeiul art. 15 alin. (1). 21. Pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, şi nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia în mod egal de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege. De asemenea, reglementările criticate sub aspectul constituţionalităţii nu înlătură posibilitatea părţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către instanţa independentă, într-un termen rezonabil. 22. În consecinţă, Curtea nu a reţinut încălcarea, prin textele de lege criticate, a dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Constituţie. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Distinct, Curtea reţine că prevederile de lege criticate instituie reguli de procedură în materia suspendării executării actului administrativ, adoptate de legiuitor în aplicarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. k) şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără a fi împiedicat sub niciun aspect controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie nu sunt sub niciun aspect încălcate. 25. Totodată, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar crea o poziţie privilegiată reclamantului, în detrimentul pârâtului, din moment ce părţile procesului se află pe parcursului soluţionării litigiului pe poziţii procesuale opuse, şi, în mod evident, în situaţii juridice diferite, justificate de apărarea unor drepturi şi interese legitime contrare. Or, egalitatea nu înseamnă uniformitate şi, în consecinţă, pot fi instituite reguli juridice distincte pentru anumite categorii de persoane, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă. 26. De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei formulează critica de neconstituţionalitate prin coroborarea a două texte din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1), apreciind, în final, că dispoziţiile acestuia din urmă, referitoare la suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa de fond ar admite acţiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ şi nicidecum şi în situaţia în care instanţa ar respinge o asemenea acţiune, situaţie cu privire la care legiuitorul nu a mai prevăzut nimic expres. Or, Curtea Constituţională, în exercitarea controlului a posteriori, nu examinează dispoziţiile de lege criticate decât prin raportare la principiile şi drepturile fundamentale cuprinse în normele constituţionale şi convenţionale sau alte instrumente juridice la care România este parte, şi nu prin raportare la alte reglementări din legislaţia internă. De asemenea, nici completarea sau modificarea unor texte legislative nu reprezintă atribuţii specifice instanţei de contencios constituţional, ci ale legiuitorului. Prin urmare, sub acest aspect, Curtea constată că, astfel formulate, aceste critici nu pot fi reţinute. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Titidan - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 3.850/109/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
