Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorinel Săndulescu în Dosarul nr. 9.701/245/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.297D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul a formulat o cerere de judecare în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că termenul de un an, stabilit de textul de lege criticat, este unul maxim, fiind la latitudinea instanţei de judecată să stabilească un termen mai scurt, aceasta fiind singura competentă să aprecieze timpul necesar pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor de către persoana condamnată, ce are vocaţia pentru acordarea liberării condiţionate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9.701/245/2019, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Sorinel Săndulescu cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de către autor împotriva unei sentinţe penale prin care, în temeiul art. 587 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, s-a dispus respingerea cererii de liberare condiţionată a condamnatului, autor al excepţiei, şi fixarea, pentru reiterarea cererii de liberare condiţionată, a unui termen de 11 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în notele scrise, că termenul reglementat de norma criticată, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, este neconstituţional, nelegal, netemeinic, deoarece, în speţă, „timpul amânării curge de la data intrării în comisia de liberări condiţionate a penitenciarului Iaşi“. Astfel, arată că a primit 11 luni de amânare, iar până în prezent a executat aproximativ 4-5 luni. Or, prin adunarea celor 4-5 luni cu cele 11 luni de amânare, se depăşeşte termenul maxim de un an prevăzut de art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală. Totodată, arată că formulează „excepţia de neconstituţionalitate a termenului de amânare, care, în speţă, curge de la data rămânerii definitive a hotărârii definitive la cererea unui procuror [...] care îşi face prezenţa în proces în afara legii instituţiei liberării condiţionate.“ Potrivit încheierii de sesizare, autorul consideră că dispoziţiile criticate intră în contradicţie cu art. 16 din Constituţie, în sensul că o persoană care alege să formuleze contestaţie împotriva hotărârii judecătorului de fond este discriminată/defavorizată în raport cu o persoană care nu formulează calea de atac, întrucât formularea contestaţiei prelungeşte automat termenul de amânare pe toată perioada în care se judecă contestaţia. Susţine că, potrivit art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, termenul de amânare curge de la momentul rămânerii definitive a sentinţei, iar nu de la momentul pronunţării soluţiei pe fondul cauzei. 6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că normele procesual penale sunt de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 21 şi ale art. 129 din Constituţie. În acest sens, reţine că, prin stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul după care poate fi reiterată propunerea/cererea de liberare condiţionată, de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a unei astfel de cereri/propuneri, se poate crea o situaţie discriminatorie între persoane aflate în aceeaşi situaţie, respectiv între condamnaţi-deţinuţi, în funcţie, pe de o parte, de faptul dacă aceştia aleg să declare sau nu cale de atac, iar, pe de altă parte, în funcţie de împrejurări de natură administrativă ce nu depind de voinţa condamnatului-deţinut. Principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Reţine că data împlinirii termenului după care poate fi reiterată cererea/propunerea de liberare condiţionată depinde de data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a cererii/propunerii, dată care poate varia în funcţie de o multitudine de factori, inclusiv de numeroase elemente aleatorii, fiind o dată imprevizibilă. Totodată, apreciază că prin stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul după care poate fi reiterată propunerea/cererea de liberare condiţionată poate avea loc o limitare a accesului la justiţie al deţinutului-condamnat, sub aspectul exercitării căilor de atac prevăzute de lege, care, astfel, se poate vedea descurajat să exercite calea de atac a contestaţiei. Or, potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, accesul la justiţie trebuie să fie liber şi neîngrădit, exercitarea acestuia neputând fi condiţionată sau obstrucţionată de nicio lege. Apreciază că, în speţă, nu este vorba despre modalitatea de interpretare sau de aplicare a dispoziţiilor art. 587 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, câtă vreme acestea sunt clare, neechivoce şi imperative. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 587 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 29 ianuarie 2019. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 587 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 587 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.“ 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 131 privind rolul Ministerului Public. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, analizând critici identice celor formulate în prezenta cauză, a pronunţat Decizia nr. 67 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 14. În considerentele deciziei menţionate anterior, Curtea a reţinut că liberarea condiţionată este o modalitate de individualizare a executării detenţiunii pe viaţă şi a pedepsei închisorii, fără lipsire de libertate, acordată prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată drept urmare a îndeplinirii de către persoana condamnată a condiţiilor impuse în privinţa conduitei sale pe timpul executării fracţiei obligatorii din pedeapsă, precum şi sub rezerva îndeplinirii integrale, sub controlul serviciului de probaţiune, pe durata termenului de supraveghere a măsurilor şi obligaţiilor prevăzute de lege şi impuse prin hotărârea judecătorească de acordare a liberării condiţionate. 15. Instituţia liberării condiţionate, astfel cum aceasta este reglementată în Codul penal în vigoare, este substanţial diferită de cea prevăzută de Codul penal din 1969, atât sub aspectul condiţiilor de acordare, cât şi sub aspectul condiţiilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate. Astfel, dacă dispoziţiile Codului penal din 1969 impuneau persoanei condamnate doar condiţia de a nu săvârşi alte infracţiuni, prevederile Codului penal în vigoare au în vedere nevoia de reintegrare socială a persoanelor liberate condiţionat, pe timpul termenului de supraveghere, prin impunerea unor măsuri şi obligaţii. 16. Aşa fiind, liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei este un beneficiu prevăzut de lege, şi nu un drept. Acordarea acestui beneficiu este lăsată de legiuitor la aprecierea instanţei de judecată, care va analiza, conform prevederilor art. 587 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, ale art. 100 alin. (1) din Codul penal, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea penală pentru dispunerea acestui beneficiu. În acest sens, art. 99 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiţionată, în cazul detenţiunii pe viaţă, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune; cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Totodată, art. 100 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiţionată, în cazul pedepsei închisorii, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. 17. Prin urmare, Curtea a reţinut că, atât în ipoteza liberării condiţionate dispuse cu privire la o persoană care a fost condamnată la pedeapsa închisorii, cât şi în cazul liberării condiţionate, ca formă de individualizare a pedepsei detenţiunii pe viaţă, instanţa judecătorească competentă să analizeze cererea de liberare condiţionată nu este învestită doar pentru a verifica formal faptul că fracţiile de pedeapsă prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. a) şi, respectiv, la art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal au fost executate, ci pentru a aprecia cu privire la îndeplinirea tuturor condiţiilor reglementate la art. 99 alin. (1) şi, respectiv, art. 100 alin. (1) din Codul penal. Iar una dintre aceste condiţii, în ambele ipoteze juridice analizate, este aceea ca instanţa să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Or, aceasta din urmă este o apreciere proprie, de natură concluzivă, a instanţei judecătoreşti, formată ca urmare a analizării celorlalte condiţii reglementate pentru dispunerea liberării condiţionate. 18. Curtea a constatat, totodată, că simpla împlinire a termenului reprezentând fracţia de pedeapsă ce trebuie executată pentru acordarea liberării condiţionate nu conferă persoanei condamnate dreptul de a fi pusă în libertate, conform art. 101-106 din Codul penal. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală şi cele ale art. 97 alin. (11) din Legea nr. 254/2013 prevăd că, dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. 19. Curtea a reţinut, de asemenea, că termenul fixat de instanţa de judecată după a cărui expirare cererea sau propunerea de liberare condiţionată poate fi reînnoită şi care poate fi de cel mult un an este lăsat la aprecierea instanţei, aspect ce se încadrează în logica mecanismului dispunerii liberării condiţionate, care include o apreciere proprie a instanţei cu privire la îndreptarea persoanei condamnate şi la capacitatea acesteia de a se integra în societate. Această apreciere are la bază datele şi informaţiile din procesul-verbal întocmit de comisia pentru liberare condiţionată cu prilejul formulării propunerii de liberare condiţionată, documentele care atestă menţiunile cuprinse în procesul-verbal anterior precizat, precum şi orice alte informaţii furnizate de administraţia penitenciarului, ce relevă conduita persoanei condamnate în perioada executării fracţiei obligatorii de pedeapsă. Prin urmare, în acord cu particularităţile fiecărei situaţii concrete, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată, dacă constată că persoana condamnată nu îndeplineşte condiţiile legale pentru dispunerea acestei forme de executare a pedepsei, stabileşte un interval de timp, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de liberare condiţionată, timp pe care îl consideră necesar pentru ca persoana în cauză să îndeplinească condiţiile a căror neîndeplinire a fost constatată prin hotărârea judecătorească de respingere a cererii de liberare condiţionată, termen a cărui durată va fi stabilită în funcţie de natura condiţiilor neîndeplinite şi de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. Cum legea nu prevede o durată minimă a termenului astfel reglementat, ci doar durata lui maximă - de un an -, acesta va putea fi un termen extrem de redus, instanţa de judecată învestită conform art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind singura în măsură să aprecieze nevoia de timp pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor legale specifice instituţiei liberării condiţionate. 20. Având în vedere aceste considerente, o eventuală amânare a liberării condiţionate a persoanei condamnate, conform art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu reprezintă o înrăutăţire a propriei situaţii a acesteia. Dimpotrivă, menţinerea stării de detenţie peste fracţia de pedeapsă obligatorie, până la concurenţa termenului stabilit de instanţa de judecată, conform textului criticat, în situaţia neîndeplinirii restului condiţiilor prevăzute la art. 99 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, la art. 100 alin. (1) din Codul penal, reprezintă o continuare a situaţiei în care se află persoana condamnată, prin menţinerea stării de detenţie. 21. În ceea ce priveşte contestaţia ce poate fi exercitată, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că aceasta este o cale de atac, potrivit dispoziţiilor art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut, totodată, că din perspectiva criticilor formulate - similare celor din prezenta cauză - are relevanţă doar ipoteza respingerii de către instanţa de fond a cererii sau a propunerii de liberare condiţionată, cu stabilirea unui anumit termen, conform art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, urmată de fixarea de către tribunal, în urma soluţionării contestaţiei promovate de către persoana condamnată, a unui termen mai lung decât cel fixat de către prima instanţă, după expirarea căruia cererea sau propunerea de liberare condiţionată să poată fi reînnoită. Curtea a constatat însă că această ipoteză reprezintă o problemă de aplicare a legii, ce revine, în mod exclusiv, instanţelor judecătoreşti. 22. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că prevederile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 23. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorinel Săndulescu în Dosarul nr. 9.701/245/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 587 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
