Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 din Codul penal, excepţie ridicată de Farkas Janos în Dosarul nr. 3.458/112/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.743D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 49 din 22 ianuarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 3 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.458/112/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Farkas Janos într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi a unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, calitatea legii, dreptul la un proces echitabil, rolul Parlamentului, stabilirea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, integrarea în Uniunea Europeană şi legalitatea incriminării şi a pedepsei. Arată că dispoziţiile art. 244 din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate şi claritate, întrucât din modul de definire a infracţiunii de înşelăciune nu poate fi determinată cu exactitate sfera de aplicare a acesteia, pentru a stabili acţiunile sau inacţiunile prohibite de legea penală. Astfel, destinatarul legii nu poate să îşi dea seama dacă acţiunea sau inacţiunea sa intră ori nu sub incidenţa normei criticate. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că dispoziţiile art. 244 din Codul penal sunt formulate clar, fără aspecte echivoce, care să lase loc la interpretări multiple. Astfel, arată că textul de lege criticat precizează cu exactitate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 49 din 22 ianuarie 2019. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 244 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: "(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni." 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind stabilirea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 244 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 23 din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 13. Astfel, prin Decizia nr. 49 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 19 aprilie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal, pentru argumentele reţinute în paragrafele 17-33 din această decizie. Curtea a constatat că nu se poate impune legiuitorului să definească prin lege fiecare noţiune folosită în definirea altei noţiuni, iar dacă o noţiune nu are un înţeles autonom, înseamnă că se foloseşte înţelesul său din limbajul comun/curent/uzual, care trebuie interpretat prin corelare cu întreg ansamblul legislativ aplicabil într-o cauză. 14. Aşa fiind, cu privire la critica formulată din perspectiva lipsei de claritate a sintagmei „ori de alte mijloace frauduloase“ din dispoziţiile art. 244 alin. (2) din Codul penal, Curtea a reţinut, prin decizia mai sus menţionată, că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, termenul „fraudulos“ desemnează ceva bazat pe o fraudă, iar prin „fraudă“ se înţelege hoţie, act de rea-credinţă făcut cu scopul de a realiza profituri personale, înşelătorie. Astfel, în varianta-tip a infracţiunii de înşelăciune [art. 244 alin. (1) din Codul penal], mijloacele şi modalităţile concrete prin care subiectul activ îl face pe subiectul pasiv să creadă neadevărurile prezentate, adică îl induce sau îl menţine în eroare ori îi produce iluzia adevărului, pot fi foarte diferite, de exemplu: viclenie, şiretenie, uneltiri, stratageme, şiretlicuri, mistificări, prefăcătorii, ademeniri, amăgiri, trucaje, intrigi etc. Curtea a observat că aceste mijloace sau moduri prin care se realizează inducerea în eroare a subiectului pasiv nu pot fi decât sub forma unor simple minciuni, întrucât dacă sunt frauduloase - adică susţinute sau întărite şi prin alte mijloace, cum ar fi nume sau calităţi mincinoase, înscrisuri false, înscenări de fapte etc., astfel ca minciuna să fie mai convingătoare - fapta va fi încadrată în varianta agravată [art. 244 alin. (2) din Codul penal]. Această din urmă variantă a infracţiunii de înşelăciune se deosebeşte de varianta-tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârşită infracţiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv şi care sunt de natură să asigure mai uşor reuşita acestei acţiuni. 15. Prin Decizia nr. 49 din 22 ianuarie 2019, precitată, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în funcţie de circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificilă redactarea unor legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). De asemenea, Curtea Constituţională a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). Aşadar, drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică şi nu încape îndoială că instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze şi să interpreteze legislaţia naţională, o astfel de interpretare nefiind în sine incompatibilă cu prevederile art. 7 din Convenţie (Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 108). 16. Astfel, prin Decizia nr. 49 din 22 ianuarie 2019, precitată, Curtea a constatat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia destinatarii dispoziţiilor de lege criticate nu îşi pot adapta conduita în funcţie de conţinutul lor, deoarece acestea sunt suficient de clare şi de previzibile. Curtea a mai reţinut că termenul „fraudulos“ este adesea folosit în legislaţia penală, fără să genereze dificultăţi de interpretare, legiuitorul urmărind să sancţioneze mai aspru comiterea unei fapte de înşelăciune prin mijloace care presupun ele însele acte de rea-credinţă, de încălcare a legii. Totodată, Codul penal român nu a acceptat aşa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelăciune, însuşindu-şi principiul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuşi infracţiune, această infracţiune trebuie să fie reţinută în concurs cu înşelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Curtea a reţinut că această opţiune a legiuitorului nu este contrară Constituţiei şi Convenţiei. Aşa cum s-a menţionat anterior, varianta agravată a infracţiunii de înşelăciune se deosebeşte de varianta-tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârşită acţiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv şi care sunt de natură să asigure mai uşor reuşita acestei acţiuni. Potrivit prevederilor art. 244 alin. (2) fraza a doua din Codul penal, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, atunci există concurs între infracţiunea de înşelăciune varianta agravată şi infracţiunea care se referă la mijlocul fraudulos (de exemplu, infracţiunea de folosire de înscrisuri false, prevăzută de art. 323 din Codul penal, uzurparea de calităţi oficiale, prevăzută de art. 258 din Codul penal, sau infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 348 din Codul penal). Curtea de la Strasbourg a statuat, în cazul concursului ideal tipic de infracţiuni, că acesta se caracterizează prin aceea că faptul unic se descompune în două infracţiuni distincte. Într-o astfel de situaţie, nu este încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, deoarece acesta interzice ca o persoană să fie judecată de două ori pentru aceeaşi infracţiune, în timp ce, în cadrul concursului ideal de infracţiuni, acelaşi fapt comportă o analiză în cadrul a două infracţiuni distincte (Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunţată în Cauza Oliveira împotriva Elveţiei, paragrafele 26-27). 17. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 676 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 28 decembrie 2018. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv referitor la dispoziţiile art. 244 alin. (1) din Codul penal cu privire la care nu au fost formulate critici distincte. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Farkas Janos în Dosarul nr. 3.458/112/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
