Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Rami Ghaziri în Dosarul nr. 5.215/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.104 D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea ia act de prezenţa în sală a doamnei Mona Răus, pentru a asigura traducerea din limba franceză. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la previzibilitatea textului criticat şi că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reprezintă o reproducere fidelă a dispoziţiilor Convenţiei privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a prevederilor Directivei privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, acte europene care trebuie să fie aplicabile în mod uniform pe teritoriul Uniunii Europene. Referitor la susţinerea autorului excepţiei, conform căreia textul criticat este imprevizibil în privinţa situaţiei în care sunt folosite declaraţii false, inexacte sau incomplete, dar fapta nu are ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene, se arată că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 78/2000, tentativa infracţiunii reglementate prin textul criticat este incriminată. Prin urmare, dacă există elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate prin dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dar lipseşte rezultatul prevăzut de aceeaşi normă de incriminare, este săvârşită tentativa la infracţiunea analizată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.215/120/2014, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Rami Ghaziri într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii reglementate prin textul criticat. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că sintagma „pe nedrept“ din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 conferă normei juridice criticate un caracter neclar, imprecis şi imprevizibil, aspect ce, în opinia autorului, încalcă dreptul la un proces echitabil. Se susţine că textul criticat nu permite destinatarilor legii să prevadă, în mod rezonabil, chiar apelând la servicii de consultanţă juridică, consecinţele ce decurg din faptele pe care le săvârşesc, ţinând cont de circumstanţele concrete ale cauzei, motiv pentru care aceştia nu îşi pot adapta conduita la rigorile impuse de legea penală. Se arată că, într-adevăr, legile nu pot fi redactate cu o exactitate absolută, care, de altfel, ar duce la o rigiditate excesivă a acestora, dar că, pentru respectarea dispoziţiilor constituţionale invocate, se impune ca oricărei persoane interesate să îi fie oferită şansa de a-şi adapta comportamentul social la cerinţele legale. Se susţine că aceleaşi standarde de calitate a normelor juridice sunt impuse şi de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se mai arată că din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rezultă că folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete este permisă, dacă fapta nu are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetele enumerate în ipoteza normei juridice analizate. Se susţine însă că sintagma „pe nedrept“ nu face parte din limbajul tehnic juridic, ci aparţine vocabularului comun, condiţii în care cuvântul „nedrept“ se referă la activităţi umane care contravin principiilor de dreptate şi obiectivitate. Aceste principii nu au însă un conţinut unanim acceptat, ci unul care diferă în funcţie de subiectivitatea persoanelor şi de situaţiile concrete vizate. Se susţine că această ambiguitate a prevederilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 creează insecuritate juridică în privinţa persoanelor care săvârşesc fapte dintre cele incriminate prin norma penală criticată, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. 7. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt clare, precise şi previzibile şi că acestea permit persoanelor interesate să înţeleagă care sunt consecinţele încălcării lor, apelând, la nevoie, la consultanţă juridică de specialitate. Se arată că, de altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la claritatea, precizia şi previzibilitatea dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză. Este invocată totodată Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 22 aprilie 2008. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că sintagma „obţinere pe nedrept“ este clară, precisă şi previzibilă şi că aceasta permite destinatarilor legii să îşi adapteze conduita la exigenţele acesteia. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii. 10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 479 din 12 iulie 2018, fiind trimis Curţii Constituţionale un punct de vedere care este menţinut şi în prezenta cauză. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conţinut: „Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul criticat reprezintă o transpunere a art. 1 alin. (1) lit. (a) din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C316 din 27 noiembrie 1995 conform căruia constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în materie de cheltuieli orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reţinerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele gestionate de aceasta sau în numele ei. 16. Curtea constată prin Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a constatat că dispoziţiile art. 372 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu critici de neconstituţionalitate similare, ce au fost formulate cu privire la sintagma „fără drept“ din cuprinsul prevederilor legale anterior menţionate. 17. În mod similar celor reţinute prin decizia mai sus invocată, Curtea constată că sintagma „pe nedrept“ din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu beneficiază de o definiţie legală, în sensul legii penale şi nici nu este definită, în mod expres, prin norme juridice specifice altor ramuri de drept, motiv pentru care Curtea reţine că intenţia legiuitorului a fost de aceea de a-i atribui acesteia înţelesul ce rezultă din sensul comun al cuvintelor ce o compun. Astfel, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prin „drept“ se înţelege „totalitatea regulilor de conduită, a normelor instituite sau sancţionate de puterea de stat, [...], reguli a căror respectare şi aplicare este asigurată prin forţa de constrângere a statului, [...].“ De altfel, acesta este şi sensul dat cuvântului „drept“ de doctrina juridică, acesta fiind definit ca reprezentând „un sistem de reguli, care sunt create şi puse în aplicare prin intermediul unor instituţii sociale sau guvernamentale pentru a reglementa comportamentul“. Aşa fiind, expresia „pe nedrept“ semnifică situaţia existenţei unei dispoziţii legale care să prevadă, direct sau indirect, faptul că o anumită situaţie de fapt este în dezacord cu prevederile legale. Prin urmare, în contextul reglementat de dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sintagma „pe nedrept“ are în vedere principala caracteristică, în viziunea legiuitorului, a rezultatului faptei de obţinere de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prin folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Cu alte cuvinte, „pe nedrept“, în sensul textului criticat, arată caracterul ilicit al rezultatului comiterii faptei prevăzute în ipoteza normei de incriminare criticate. Aşa fiind, interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu este aceea că folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete ar putea avea ca rezultat şi obţinerea, în mod legal, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, aşa cum greşit susţine autorul excepţiei. Dimpotrivă, interpretând per a contrario dispoziţiile legale ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că săvârşirea aceloraşi fapte, fără atingerea rezultatului anterior menţionat, nu va fi sancţionată potrivit art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ci conform dispoziţiilor art. 18^4 din aceeaşi lege, referitoare la sancţionarea tentativei la infracţiunea reglementată la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000. În acest sens, Curtea reţine că prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă. Prin aceeaşi decizie, la paragraful 52, s-a statuat că acţiunea de folosire (constând în utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori declaraţiilor false, inexacte sau incomplete) sau de prezentare (înfăţişare în vederea examinării) de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, atât în situaţiile în care nu ne aflăm în prezenţa unei succesiuni de norme penale în timp, cât şi în situaţiile tranzitorii, în care îşi găseşte aplicarea textul art. 5 din Codul penal, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă. 18. Prin urmare, semnificaţia sintagmei „pe nedrept“, folosită de legiuitor în reglementarea dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, poate fi determinată prin interpretarea gramaticală a textului criticat de către orice persoană care cunoaşte sensul comun al cuvintelor din vocabularul limbii române şi, cu atât mai mult, dacă o astfel de persoană apelează la consultanţă juridică de specialitate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa - spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, paragrafele 30-31 - invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. S-a reţinut totodată că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. De asemenea, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. S-a reţinut astfel că principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeaşi jurisprudenţă, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Pentru acest motiv s-a statuat că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reţinut că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 19. Or, prin raportare la exigenţele constituţionale şi convenţionale mai sus arătate, prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 respectă standardele de calitate a legii, impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sensul sintagmei „pe nedrept“ putând fi determinat de către destinatarii legii prin utilizarea semnificaţiei obişnuite a cuvintelor ce o compun şi, la nevoie, prin recurgerea la consultanţă juridică de specialitate. 20. De altfel, sintagma „pe nedrept“, criticată în susţinerea excepţiei, este folosită, în mod similar, în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. (a) din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, astfel cum aceasta a fost publicată, în limba română, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 316/49, 19/Volumul 12. 21. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât norma juridică de la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este o normă de drept penal substanţial, iar dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental care se asigură prin normele dreptului procedural. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rami Ghaziri în Dosarul nr. 5.215/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
