Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.489/1/2016
┌──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Gabriela Elena Bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului│
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Curelea │- preşedintele delegat al Secţiei I civile │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Voicheci │- preşedintele Secţiei a II-a civile │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionel Barbă │- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Simona Lala Cristescu │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Raluca Moglan │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Carmen Elena Popoiag │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Alina Sorinela Macavei │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Dragu Creţu │- judecător la Secţia I civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mărioara Isailă │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Minodora Condoiu │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Carmen Trănica Teau │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Veronica Magdalena Dănăilă│- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lucia Paulina Brehar │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Iuliana Măiereanu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Veronica Năstasie │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Claudia Marcela Canacheu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Denisa Angelica Stănişor │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Carmen Ilie │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
└──────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarele chestiuni de drept: " interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013) şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), în sensul de a se stabili dacă sintagmele « nu se acordă» , respectiv « nu se aplică» , cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor." Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; s-a arătat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, având calitatea de intimat-pârât în dosarul de fond, a formulat punct de vedere cu privire la raport, prin care se raliază concluziilor acestuia, în sensul neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul sesizării1. Titularul sesizării este Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanta I.M.T. împotriva Sentinţei civile nr. 116 D din 2 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bacău. 2. Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanţă un litigiu având ca obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtului-angajator la plata drepturilor salariale, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii lunare brute, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004). II. Obiectul şi temeiul juridic al sesizării3. Prin Încheierea din 10 august 2016, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 29 august 2016, pronunţate în Dosarul nr. 2.826/110/2015, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunilor de drept sus-menţionate. III. Expunerea succintă a procesului4. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 6 august 2015, reclamanta I.M.T. a chemat în judecată pe pârâtul P.C.A.B., solicitând obligarea acestuia la plata drepturilor salariale, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii lunare brute, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. 5. Reclamanta a arătat că a avut calitatea de procuror în cadrul autorităţii pârâte, fiind eliberată din funcţie prin pensionare, ca urmare a deciziei din 13 august 2014, revizuită ulterior. La data pensionării, reclamanta nu a beneficiat de dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, deoarece la acea dată era în vigoare art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; a susţinut reclamanta că, dat fiind caracterul temporar al acestei măsuri, respectiv numai pentru anul 2014, aceasta nu poate fi extinsă şi ulterior, întrucât ar reprezenta o afectare a înseşi substanţei dreptului. 6. Prima instanţă, prin Sentinţa nr. 116 D din 2 februarie 2016, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că dreptul reclamantei la contravaloarea indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii lunare brute s-a născut la data ieşirii acesteia la pensie, respectiv la data publicării decretului prezidenţial (25 iunie 2014); la acel moment erau în vigoare dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, iar, ulterior, măsura neaplicării art. 81 din Legea nr. 303/2004 a fost dispusă şi pentru anul 2015, prin art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. Faţă de modul de redactare al acestor din urmă prevederi normative, prima instanţă a reţinut că textul legal nu face nicio distincţie între drepturile la indemnizaţie născute anterior sau cele născute în anul 2015, prevederile legale fiind clare în sensul neacordării acestor beneficii în anul 2015. 7. Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, reclamanta a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă cu nr. 2.826/110/2015. IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 "ART. 10 (1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă." 9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 "ART. 9 (1) În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului." V. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă 10. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, întrucât de dezlegarea problemelor în discuţie depinde soluţionarea litigiului, chestiunile de drept care fac obiectul sesizării sunt noi, asupra acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat şi nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept11. Apelanta-reclamantă a susţinut că, având în vedere caracterul temporar al măsurii neacordării ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, conform art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, această măsură nu poate fi menţinută şi extinsă ulterior în timp, întrucât ar conduce la afectarea înseşi a substanţei dreptului legal reglementat. Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, invocat de intimată şi reţinut de prima instanţă ca temei al neacordării dreptului solicitat de către apelanta-reclamantă în anul 2015, ulterior încetării măsurii de suspendare în ceea ce o privea, nu este aplicabil situaţiei de faţă, având în vedere principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României. 12. Intimatul-pârât a arătat că se opune sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât obiectul cauzei - plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - nu este de natură a da naştere la interpretări contradictorii, actele normative incidente în speţă reglementând o interdicţie care s-a prorogat începând cu anul 2010 pe fiecare an în parte până în prezent, generând o imposibilitate legală de acordare a acestei indemnizaţii. VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat instanţa supremă cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept13. În opinia completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauză, dreptul apelantei-reclamante la contravaloarea indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii lunare brute, prevăzut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a născut la data ieşirii sale la pensie - 25 iunie 2014, când erau în vigoare dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013; ulterior, măsura neaplicării art. 81 din Legea nr. 303/2004 a fost dispusă şi pentru anul 2015, prin art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. 14. Prin modul de redactare a textelor legale supuse interpretării, care precizează anul pentru care nu se acordă drepturile pentru ieşirea la pensie, raportat la faptul că nu s-a dispus abrogarea expresă a art. 81 din Legea nr. 303/2004, instanţa de sesizare a apreciat că efectul acestor dispoziţii legale vizează exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia pe perioada anilor calendaristici 2014 şi, respectiv, 2015, şi nu existenţa dreptului. 15. Caracterul limitat al suspendării acestui drept, cu referire la art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 118/2010), a fost stabilit, de altfel, şi prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015,^1 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că „... voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept“.────────── ^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015.────────── 16. În acelaşi sens, s-a pronunţat instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007^2, prin care s-a stabilit, cu privire la acordarea primei de concediu funcţionarilor publici, că „Succesiunea în timp a actelor normative impune a se reţine că dreptul la prima pentru concediul de odihnă al funcţionarilor publici instituit prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, şi-a produs efectul începând cu data menţionată, suspendarea exerciţiului acestui drept neputând fi echivalată cu însăşi înlăturarea lui. (...) Într-o atare situaţie, suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept“.────────── ^2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2008.────────── 17. În speţă, dispoziţiile legale supuse interpretării nu conţin vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar la suspendarea exerciţiului acestui drept. Ca urmare, aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007^3, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.────────── ^3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007.────────── 18. Cu privire la aplicarea în timp a actelor normative de suspendare, s-a apreciat că dispoziţiile privind reglementarea neacordării acestor indemnizaţii la ieşirea la pensie nu retroactivează, ci se aplică doar pentru anul la care se referă actul normativ, sens în care a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005^4, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, precum şi Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 334 din 12 iunie 2014^5 şi nr. 170 din 19 martie 2015^6.────────── ^4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 15 martie 2006. ^5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014. ^6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015.────────── 19. Astfel, instanţa care a formulat sesizarea a considerat că dispoziţia legală - art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care a dispus suspendarea acordării dreptului la indemnizaţie pentru anul 2014, nu ultraactivează, având o aplicare strict limitată până la sfârşitul acestui an, iar dispoziţia succesivă - art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu retroactivează, nefiind aplicabilă decât situaţiilor născute în anul 2015. 20. În acest sens, se justifică aspectul sesizat de Curtea Constituţională, în cadrul Deciziei nr. 42 din 22 ianuarie 2014^7, conform căreia „(...) restrângerea ori suspendarea acestor drepturi băneşti şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi.“────────── ^7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014.────────── 21. În cauză, întrucât dreptul la indemnizaţie pentru apelanta-reclamantă a fost suspendat până la sfârşitul anului 2014 [art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013], această suspendare nu poate fi menţinută ulterior, atât timp cât nu a fost prevăzută expres de dispoziţia legală succesivă [art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014]. Menţinerea acestei măsuri de suspendare sine die, în condiţiile în care nu este prevăzută de lege, reprezintă în fapt suprimarea dreptului, fiind deci afectată existenţa acestuia, contrar considerentelor deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale menţionate mai sus. VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie22. Prin Adresa nr. 2.046/C/3.927/III-5/2016 din 12 decembrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. 23. Prin aceeaşi adresă, Ministerul Public precizează că, anterior, practica judiciară a fost verificată cu privire la problema de drept care a format obiectul sesizării Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 689/1/2015 al instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind „Interpretarea şi determinarea efectelor dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţie de principiu preluată şi în art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 raportat la pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi la art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“. 24. Ministerul Public menţionează că lucrarea a fost închisă, pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, apreciindu-se, în acelaşi timp, că ceea ce primează este împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 689/1/2015, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti şi a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept, iar considerentele acestei decizii sunt valabile şi pentru suspendările legale ulterioare ale drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare. IX. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A) În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri, citate în capitolele anterioare, care prezintă relevanţă cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită: – Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; – Decizia nr. 77 din 5 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii; – Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii; – Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii. B) Curţile de apel şi tribunalele25. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Târgu Mureş, Piteşti şi Braşov, precum şi tribunalele Braşov şi Covasna au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă şi dosare pe rol având ca obiect problemele de drept supuse dezlegării. 26. Curtea de Apel Suceava a comunicat Sentinţa civilă nr. 1.266 din 4 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă şi hotărârea prin care aceasta a rămas definitivă, respectiv Decizia nr. 440 din 20 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, soluţia fiind de admitere a acţiunii formulate de reclamant în anul 2015, cu consecinţa acordării indemnizaţiei prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se că, în raport cu data pensionării reclamantului, respectiv anul 2011, este aplicabilă Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care, potrivit raţionamentului din Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, trebuie interpretată în sensul că a suspendat aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 numai pe anul 2011, fiind vorba de o suspendare temporară, existentă numai în intervalul temporal reglementat de acest act normativ, astfel că cei care au ieşit la pensie în cursul anului 2011 îşi pot valorifica dreptul la plata indemnizaţiei începând cu 1 ianuarie 2012. 27. Curtea de Apel Constanţa a comunicat Decizia civilă nr. 243/CM din 27 aprilie 2016, pronunţată de Secţia I civilă, prin care a rămas definitivă Sentinţa civilă nr. 2.727 din 21 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă, cu soluţia de respingere a acţiunii formulate de reclamant în anul 2014 pentru acordarea ajutorului la trecerea în rezervă prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele reţinând că prin acte normative succesive s-a prevăzut că ajutoarele la trecerea în rezervă nu se acordă în perioada 2011-2016, astfel că acestea vor fi achitate reclamantului doar la momentul încetării interdicţiei legale. 28. Curtea de Apel Timişoara a comunicat Decizia civilă nr. 1.156 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care a rămas definitivă Sentinţa civilă nr. 491 din 10 mai 2016 a Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă, cu soluţia de respingere a acţiunii formulate de reclamant în anul 2016 pentru acordarea ajutorului la trecerea în rezervă prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele reţinând că dreptul de a pretinde acordarea acestui ajutor s-a stins odată cu intrarea în vigoare a actelor normative anuale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 2011-2016; s-a apreciat că norma juridică care reglementează existenţa acestui drept nu a fost abrogată, însă legiuitorul chiar dacă va dispune acordarea în condiţiile legii a acestui drept, nu este un argument în favoarea temeiniciei pretenţiilor reclamantului, întrucât în baza acestui temei legal nou nu pot fi acordate drepturile retroactiv, pentru perioade de timp anterioare, ci doar pentru viitor, întrucât legea civilă nu retroactivează. 29. Unele instanţe au apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 este în sensul că sintagmele se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv în anul 2015 (Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă, Sentinţa nr. 46 din 12 ianuarie 2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 315 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia; opinia judecătorilor Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti; opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu; opinia judecătorilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud; Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, Sentinţa nr. 807 din 21 octombrie 2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 256 din 8 martie 2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă). 30. În sfârşit, alte instanţe au considerat că sintagmele cuprinse în textele legale analizate nu se referă la substanţa dreptului de acordare a indemnizaţiei la ieşirea la pensie, ci reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii (Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sentinţa nr. 8.098 din 9 septembrie 2015; opinia minoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă, Sentinţa nr. 125 din 16 martie 2016; Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, Sentinţa nr. 116 din 20 ianuarie 2016; Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 251 din 26 mai 2016 şi Sentinţa nr. 313 din 28 iunie 2016; Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sentinţa nr. 10.901 din 19 octombrie 2012; Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3.872 din 3 aprilie 2013; Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, Sentinţa nr. 764 din 3 septembrie 2015; Tribunalul Bihor - Secţia 1 civilă, Sentinţa nr. 662 din 11 octombrie 2016; Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sentinţa nr. 29 din 30 aprilie 2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4.287 din 2 octombrie 2015 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă). 31. În punctul de vedere exprimat cu privire la problemele de drept sesizate, judecătorii Tribunalului Dâmboviţa au apreciat că cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, iar suspendarea vizează numai persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în 2014 şi 2015. 32. S-a arătat că, deşi practica constantă a instanţei supreme este în acest sens, aparent, prin modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze aceste drepturi, suspendându-le în mod repetat, pentru mai mulţi ani la rând, s-ar putea ajunge la afectarea substanţei dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie; cum menţinerea acestei măsuri de suspendare nu este expres prevăzută de legea în vigoare, s-ar putea concluziona că a încetat suspendarea exerciţiului dreptului şi că persoanele cu vocaţie la plata indemnizaţiei pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor. X. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale33. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor legale supuse interpretării, prin deciziile nr. 443 din 21 iunie 2016^8, nr. 59 din 16 februarie 2016^9, nr. 135 din 10 martie 2016^10, nr. 557 din 16 iulie 2015^11, nr. 331 din 30 aprilie 2015^12 şi nr. 246 din 7 aprilie 2015^13, respingând, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate analizate.────────── ^8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016. ^9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 11 mai 2016. ^10 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 24 mai 2016. ^11 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015. ^12 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015. ^13 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015.────────── 34. De asemenea, pot prezenta relevanţă pentru dezlegarea chestiunilor de drept supuse dezlegării Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 42 din 22 ianuarie 2014^14 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal bugetare şi a ordonanţei în ansamblul său şi Decizia nr. 170 din 19 martie 2015^15 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal bugetare, precum şi ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.────────── ^14 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014. ^15 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015.────────── XI. Jurisprudenţa C.E.D.O. şi a C.J.U.E.35. Pot prezenta relevanţă pentru dezlegarea problemelor de drept ce constituie obiectul sesizării Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko contra Ucrainei şi decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României. XII. Raportul asupra chestiunii de drept36. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile; s-a apreciat de către judecătorii-raportori că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unei veritabile chestiuni de drept, a noutăţii chestiunii de drept şi a nestatuării asupra acesteia de către instanţa supremă. XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie37. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată că sesizarea este inadmisibilă, după cum se va arăta în cele ce urmează. 38. Prealabil analizei în fond a problemelor de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să aprecieze dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 39. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 40. Prin această reglementare, au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 41. Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, se constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, după cum urmează: litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza ce face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze. 42. În privinţa celorlalte condiţii, însă, se reţin anumite neregularităţi de natură a contura neîndeplinirea acestora, astfel cum se va arăta în cele ce urmează, raportat la fiecare dintre chestiunile de drept cuprinse în sesizare. 43. Prima chestiune de drept care face obiectul sesizării vizează interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în sensul de a se stabili dacă sintagmele „nu se acordă“, respectiv „nu se aplică“, cuprinse în aceste texte de lege, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii. 44. În ceea ce priveşte această chestiune de drept, se apreciază, mai întâi, că nu este îndeplinită condiţia noutăţii. 45. Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării 46. Scopul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudenţe neunitare, urmare a unei interpretări şi aplicări diferite a unor dispoziţii legale, iar în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiţiei noutăţii revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a reţinut deja, constant, în jurisprudenţa acesteia^16.────────── ^16 Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, deciziile nr. 3 şi 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015, Decizia nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 octombrie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.────────── 47. În acest sens, s-a statuat că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate. În egală măsură, însă, noutatea, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se referă şi la o reglementare mai veche, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, devenind astfel actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept invocate, respectiv să existe o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală ulterior. 48. Pentru a verifica îndeplinirea criteriilor care susţin condiţia noutăţii, se impune redarea conţinutului textelor de lege, obiect al chestiunii de drept sesizate: – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "ART. 10 (1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă." – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: "ART. 9 (1) În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului." 49. Dispoziţiile legale citate nu reprezintă o noutate legislativă în materia reglementărilor privind acordarea de ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie. 50. Astfel, acelaşi mod de reglementare se regăseşte şi în cuprinsul următoarelor texte legale: – art. 9 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 118/2010): "ART. 9 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă." "ART. 16 (1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.“;" – art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 285/2010): "ART. 13 (1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“;" – art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010): "ART. 9 În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă." 51. Din analiza comparativă a reglementărilor citate se constată că între acestea există o asemănare perfectă de conţinut, dispoziţiile legale supuse interpretării prin sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău reprezentând o simplă reluare a unor texte legale anterioare. 52. Se poate observa cu uşurinţă că reglementările succesive evocate dispun în mod similar asupra unor drepturi băneşti ale angajaţilor (ajutoare, indemnizaţii la ieşirea la pensie), stabilind că acestea „nu se acordă“, respectiv „nu se aplică“ în anii menţionaţi; cele două sintagme reprezintă o soluţie legislativă uzuală, întrebuinţată de legiuitor şi în anii anteriori, atunci când a considerat că situaţia economico-financiară a ţării a impus-o. 53. Astfel, chestiunea de drept sesizată transcende în timp, în măsura în care prin reglementările succesive evocate legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind indemnizaţiile la ieşirea la pensie, fiind comună în reglementările succesive problema dacă sintagmele „nu se acordă“, respectiv „nu se aplică“ se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiilor la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a exerciţiului acestui drept pe perioada expres prevăzută de lege. 54. Aşadar, chestiunea de drept supusă analizei nu este nouă, din perspectiva datei la care a intrat în vigoare sau a duratei reglementării. 55. Totuşi, cum criteriul vechimii reglementării nu trebuie absolutizat, trebuie verificat dacă reglementarea în discuţie presupune o aplicare recentă, generată de un anumit context socioeconomic. Această cercetare trebuie demonstrată, în primul rând, prin verificarea existenţei, deja, a unei jurisprudenţe prin care normei supuse analizei să i se fi dat o interpretare şi aplicare. 56. Este adevărat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dar, în acest din urmă caz, doar dacă o instanţă este chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima oară. 57. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, iar eventualele opinii jurisprudenţiale izolate sau pur subiective nu ar putea constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile^17.────────── ^17 Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014 (a se vedea supra pct. 16).────────── 58. Or, în cauză, se constată că problema de drept generată de aplicarea dispoziţiilor legale invocate în sesizare nu este recentă, existând o hotărâre a instanţei supreme, pronunţată în cadrul mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menţionată chiar de către instanţa de trimitere, în cuprinsul sesizării, hotărâre prin care problema de drept în discuţie a fost dezlegată în interpretarea şi aplicarea unei dispoziţii legale anterioare cu conţinut similar. 59. Astfel, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că „Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010 şi nu existenţa acestui drept“. În motivarea deciziei, instanţa supremă a reţinut, corelând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 cu cele ale art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, că măsura instituită de art. 9 din Legea nr. 118/2010 a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv pe perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, şi că raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării; de asemenea, s-a reţinut, din interpretarea normelor legale enunţate, că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/ indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept şi că raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. 60. Cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010, care prevăd că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă“, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, care limitează aplicarea art. 9 până la 31 decembrie 2010, sunt similare, ca mod de reglementare, cu dispoziţiile legale supuse interpretării prin sesizarea ce face obiectul analizei de faţă. Ca atare, raţiunile care au stat la baza interpretării dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010, prin decizia instanţei supreme evocate, se transpun egal în interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, care fac obiectul prezentei sesizări. 61. Devine astfel evident că, faţă de Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prima problemă de drept care face obiectul sesizării nu are caracter de noutate, fiind explicat în această decizie sensul interpretării unei dispoziţii legale anterioare, ale cărei principii transcend intrării în vigoare a actelor normative a căror interpretare s-a solicitat prin sesizarea Curţii de Apel Bacău. 62. În acelaşi timp, faţă de decizia instanţei supreme evocate, obligatorie erga omnes, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se constată că nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate care impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept sesizate. 63. Deşi textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislaţia procesual penală internă, modalitatea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, prin pronunţarea unei decizii în recurs în interesul legii sau prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, urmează a se aprecia, în acord cu doctrina în materie şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că textul legal are în vedere o hotărâre judecătorească obligatorie erga omnes. 64. Totodată, trebuie subliniat că se solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, tocmai din cauza împrejurării că problema supusă analizei nu implică noutate. 65. Chestiunea de drept avută în vedere de art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să fie aptă să suscite interpretări divergente, care, fie ele doar prefigurate ori reţinute deja în doctrină ori în cuprinsul unor hotărâri judecătoreşti, trebuie arătate în sesizare. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. 66. Or, în încheierea de sesizare a Curţii de Apel Bacău nu se regăseşte niciun raţionament judiciar care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate şi care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie. 67. Exprimându-şi punctul de vedere cu privire la prima chestiune de drept cu care a sesizat Înalta Curte, titularul sesizării arată că prin modul de redactare a textelor legale supuse interpretării, care precizează anul pentru care nu se acordă drepturile pentru ieşirea la pensie, raportat la faptul că nu s-a dispus abrogarea expresă a dispoziţiilor legale care consacră aceste drepturi, efectul dispoziţiilor legale supuse interpretării vizează exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia pe perioada anilor 2014 şi, respectiv, 2015, şi nu existenţa acestui drept, sens în care invocă şi jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; deciziile nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007 şi nr. XII din 5 februarie 2007, pronunţate în recurs în interesul legii). 68. Prin urmare, din chiar considerentele expuse de autorul sesizării rezultă că nu este vorba de deducerea spre interpretare a unor texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. 69. În acest context, în acord cu jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie^18, se constată că, în cauză, se pune şi problema eficienţei sesizării raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, adică a aptitudinii procedurii de a-şi atinge scopul, câtă vreme nu este identificată o problemă de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.────────── ^18 Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015.────────── 70. Sesizarea Curţii de Apel Bacău pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 solicită formularea unui răspuns şi la întrebările dacă „în eventualitatea în care cele două sintagme (« nu se acordă» , respectiv « nu se aplică» - s.n.) vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea“ şi „care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor“. 71. Or, prin aceste din urmă întrebări, se urmăreşte obţinerea unei dezlegări asupra însuşi obiectului dedus judecăţii în litigiul care a generat sesizarea instanţei supreme, iar nu o rezolvare de principiu a unor chestiuni de drept veritabile, în interpretarea unor norme legale îndoielnice, lacunare sau neclare, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 72. Din această perspectivă, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie^19 s-a subliniat cu consecvenţă că prin mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă se solicită instanţei supreme să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme legale îndoielnice, lacunare sau neclare. Finalitatea demersului o reprezintă împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, instanţa supremă nefiind învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective.────────── ^19 Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015 şi Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.────────── 73. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. 74. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 75. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa şi, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 76. În cauză, însă, se constată că în încheierea de sesizare a Curţii de Apel Bacău nu se regăseşte niciun raţionament judiciar care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate şi care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare sub aspectele vizate de întrebările sus-menţionate, obiect al sesizării. 77. Astfel, cu privire la aplicarea în timp a actelor normative de suspendare, autorul sesizării arătă că dispoziţiile privind neacordarea indemnizaţiilor la ieşirea la pensie nu retroactivează şi nu ultraactivează, ci se aplică doar pentru anul la care se referă actul normativ, sens în care invocă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată în recurs în interesul legii) şi a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 334 din 12 iunie 2014 şi nr. 170 din 19 martie 2015). 78. În realitate, prin întrebările puse, autorul sesizării urmăreşte să obţină dezlegarea chiar a problemei de fond asupra căreia reclamanta a solicitat instanţei de judecată să se pronunţe, ceea ce presupune, pe lângă identificarea legii aplicabile cauzei, interpretarea şi aplicarea acesteia la circumstanţele particulare ale cauzei, adică tocmai ceea ce s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin ultimele întrebări cuprinse în sesizare, redate mai sus. 79. Or, asemenea operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege la diferite circumstanţe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 80. Obiectul procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, instanţa supremă neputând fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 81. În ceea ce priveşte ultima întrebare formulată de autorul sesizării, referitoare la stabilirea datei de la care persoanele cu vocaţie la plata indemnizaţiei la ieşirea la pensie pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor, se cuvine a se sublinia şi faptul că aceasta vizează o problemă de drept care prezintă un grad mare de generalitate. 82. În jurisprudenţa completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă s-a reţinut că „chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie, deci, una calificată, iar nu generică şi pur teoretică“^20.────────── ^20 Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea supra pct. 20).────────── 83. În acelaşi sens, s-a arătat că deosebirea esenţială dintre procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii este dată de faptul că în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în timp ce în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu^21.────────── ^21 Decizia nr. 9 din 27 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 6 iulie 2015.────────── 84. Din această perspectivă, se constată că ultima întrebare cuprinsă în sesizare nu vizează o problemă punctuală de drept, respectiv numai cea a litigiului, cum ar fi determinarea datei de la care persoanele a căror vocaţie la plata indemnizaţiei la ieşirea la pensie s-a născut în anul 2014 (cum este cazul reclamantei din prezentul litigiu) pot solicita acordarea efectivă a acestui drept. Întrebarea instanţei de trimitere - care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata indemnizaţiei la ieşirea la pensie pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor - presupune analiza unei multitudini de ipoteze şi situaţii care ţin de particularităţile fiecărui caz în parte (raportat la data ieşirii la pensie a solicitantului, la dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, la motivele concrete invocate de cel care solicită plata acestei indemnizaţii etc.), iar nu doar de cele ale cazului dedus judecăţii. 85. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele « nu se acordă» , respectiv « nu se aplică» , cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2017. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
