Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 347/1/2017
┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Mirela Sorina Popescu │- preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului│
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ştefan Pistol │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionuţ Matei │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Maricela Cobzariu │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Aida Popa │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Simona Daniela Encean │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Cosma │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lucia Tatiana Rog │- judecător la Secţia penală │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Anca Mădălina Alexandrescu│- judecător la Secţia penală │
└──────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Pe rol pronunţarea deciziei în soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin Încheierea din data de 27 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 9.349/325/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal“. Dezbaterile pe fondul sesizării au avut loc la termenul din data de 29 martie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea deciziei la data de 12 aprilie 2017, dată la care, în aceeaşi compunere, a decis următoarele: ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.349/325/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal. II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 341 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Deta în Dosarul nr. 9.349/325/2016, s-a dispus, printre altele, achitarea inculpatului C. I. I., în baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat“ şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere“, prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal. Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că, în data de 13.05.2015, în jurul orelor 18.00, inculpatul C. I. I. a condus, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie, tractorul UTB-U650 cu seria UZTU06502S5257255, cu numerele de înmatriculare TM-04-JSG, care nu figura în baza de date, fiind radiat de drept din circulaţie, şi care tracta o remorcă tip cisternă ce nu avea aplicate numere de înmatriculare şi înregistrare. S-a apreciat că faptele inculpatului de a conduce tractorul fără a poseda permis de conducere şi fără ca acesta să fie înmatriculat nu sunt prevăzute de legea penală, deoarece, potrivit art. 334 alin. (1) din Codul penal, se pedepseşte punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii. Potrivit art. 335 alin. (1) din Codul penal, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte“. În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 sunt definite autovehiculul şi tractorul agricol sau forestier. Astfel, se prevede că autovehicul este orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drumuri pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Tractor agricol sau forestier este orice vehicul cu motor care circulă pe roţi sau pe şenile. În reglementarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementa separat noţiunea de autovehicul, tractor şi tractor rutier. În nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 s-a arătat că tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în cadrul mai multor articole, definirea termenilor făcându-se potrivit Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006. În acest act european sunt definite vehiculele anterior menţionate ca fiind două categorii separate şi, ca urmare, tractoarele agricole sau forestiere sunt excluse din categoria autovehiculelor. Din cauza faptului că definiţia tractorului prezintă o valenţă extinsă faţă de textul indicat prin directiva sus-menţionată, precum şi a faptului că definiţia tractorului agricol sau forestier nu este în mod adecvat expusă, s-a arătat că se impune revizuirea modului de transpunere a acestor termeni pentru a asigura claritate şi coerenţă în vederea atingerii scopului prevăzut de Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European. Ca atare, s-au modificat categoriile de la „autovehicul“, „tractor“ şi „tractor rutier“ la „autovehicul“ şi „tractor agricol sau forestier“. În speţa de faţă, tractorul condus de către inculpat nu se încadrează în categoria autovehiculelor, ci în categoria tractoarelor agricole şi forestiere. Legiuitorul, la elaborarea Codului penal, nu a înţeles să sancţioneze şi conducerea pe drumurile publice a unui tractor neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. Atunci când a înţeles să sancţioneze conducerea oricărui fel de vehicul, în anumite circumstanţe, a folosit sintagma „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul“, aşa cum se prevede la art. 335 alin. (2), art. 336 alin. (1) şi art. 337 alin. (1) din Codul penal. În acelaşi sens s-a arătat că, în reglementarea contravenţiilor în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările ulterioare, atunci când legiuitorul a vrut să sancţioneze şi fapte legate de conducerea unui tractor agricol sau forestier, a făcut-o în mod expres, arătând, spre exemplu, la art. 100 alin. (1) pct. 6, pct. 7, art. 101 alin. (1) pct. 1 că se sancţionează, constituind contravenţie, „conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier“. Alteori, când nu a înţeles să sancţioneze şi fapta conducătorului unui tractor s-a folosit sintagma „conducerea unui autovehicul“, spre exemplu la art. 99 alin. (1) pct. 1, pct. 17. În fine, atunci când a dorit să sancţioneze fapta conducătorului oricărui vehicul, s-a folosit sintagma „conducerea pe drumurile publice a vehiculelor“, spre exemplu, la art. 99 alin. (1) pct. 7, pct. 16, pct. 17, pct. 18 ori art. 101 alin. (1) pct. 3 şi 17 etc. Aşadar, neincluzând în conţinutul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal sintagma „tractor“ ori „tractor agricol sau forestier“, rezultă că legiuitorul nu a înţeles să sancţioneze această faptă. În situaţia în care s-ar interpreta legea în sensul că se subînţelege că tractorul condus de inculpat s-ar încadra în conţinutul acelor infracţiuni sau asimilându-l categoriei „autovehicul“, contrar dispoziţiilor exprese ale excluderii din art. 6 pct. 6 teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, instanţa ar adăuga la lege, atribut care, conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României, revine Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, cu consecinţa încălcării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României. Împotriva acestei soluţii a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, criticând soluţia de achitare dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală şi susţinând, în esenţă, că, faţă de finalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se poate constata că tractorul agricol sau forestier are ca funcţie principală utilizarea sa în cadrul exploatărilor agricole sau forestiere, iar ca funcţie secundară acesta serveşte la transportul pe drum al persoanelor sau mărfurilor ori la tractarea vehiculelor utilizate pentru transport. Este adevărat că nu este considerat autovehicul tractorul folosit în aceste condiţii, respectiv în exploatările agricole sau forestiere ori la transportul pe drum, în sensul de cale de acces care nu este supusă regimului circulaţiei, pentru că nu este un drum public. Pentru a se deplasa însă pe drumul public, tractorul trebuie condus de o persoană care deţine permis de conducere şi, totodată, tractorul trebuie să fie înregistrat; practic, prin folosirea sa pe un drum public, tractorul îşi pierde calitatea de a nu fi considerat autovehicul, acesta devenind asimilat autovehiculelor. Cu privire la această interpretare s-a invocat utilitatea formulării unei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept. III. Punctul de vedere al procurorului şi al părţii asupra chestiunii de drept sesizate: Reprezentantul Ministerului Public a arătat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că, în opinia sa, soluţia în cauză depinde de interpretarea art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere realizează latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal. Inculpatul, legal citat, nu a fost prezent pentru a exprima un punct de vedere. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Instanţa de apel a constatat admisibilitatea sesizării, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, arătând că este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit art. 408 şi următoarelor din Codul de procedură penală, că problema de drept are caracter de noutate, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai statuat asupra acesteia printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea prezentei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, chestiunea de drept vizând tipicitatea infracţiunilor obiect al judecăţii, prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal. S-a arătat că problema de drept vizează interpretarea dispoziţiilor art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal. Instanţa a constatat că art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 (prin care se transpune Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006), modificare în urma căreia tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal incriminează punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere, deşi ambele articole folosesc în denumirea marginală noţiunea de vehicul, şi nu pe cea de autovehicul: „Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat“, respectiv „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere“. S-a arătat că, pornind de la cele învederate prin apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, în privinţa asimilării tractorului agricol sau forestier unui autovehicul în situaţia în care acesta este condus pe drumurile publice, anumite aspecte ridică semne de întrebare: Astfel, deşi în urma redefinirii termenilor prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, tractoarele agricole sau forestiere nu mai sunt considerate autovehicule, justificând astfel concluzia că această categorie de vehicule este scoasă din sfera de incriminare a art. 335 alin. (1) din Codul penal, dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevăd, şi în urma modificării prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, obligativitatea deţinerii unui permis corespunzător pentru conducerea tractoarelor agricole sau forestiere. Art. 20 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, prevede că, „Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător“, iar art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie“. De asemenea, în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, printre categoriile de vehicule pentru care se eliberează permisul de conducere, prevăzute la art. 20 alin. (2), se regăseşte în continuare la lit. p) categoria Tr: tractoare agricole sau forestiere, iar art. 24^1 alin. (2) şi (2^1) din acelaşi act normativ instituie cazurile specifice în care permisele eliberate pentru alte categorii (B, BE, C sau CE) sunt valabile şi pentru categoria Tr. În continuare, se observă că art. 335 alin. (2) din Codul penal incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. În consecinţă, deşi art. 335 din Codul penal, la alin. (1), foloseşte noţiunea de autovehicul pentru incriminarea conducerii pe drumurile publice fără permis de conducere, la alin. (2) foloseşte noţiunea de vehicul, incriminând conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu permis necorespunzător categoriei sau nevalabil sau cu dreptul de a conduce autovehicule în România suspendat. Prin urmare, aparent nu este incriminată conducerea pe drumurile publice a unui tractor de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, în schimb este incriminată o faptă mai puţin gravă, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui tractor de către o persoană cu permis nevalabil pentru categoria Tr. [cu referire la art. 24^1 alin. (2) şi (2^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat. O asemenea concluzie, bazată doar pe folosirea diferită a noţiunilor de vehicul şi autovehicul, nu şi pe categoria de drum pe care respectivul vehicul este folosit, nu pare însă a fi susţinută de chiar definiţia tractorului agricol sau forestier, definiţie care are drept criteriu central funcţia acestui vehicul de a fi utilizat în exploatarea agricolă ori forestieră. Astfel, conform art. 6 pct. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, reprezintă tractor agricol sau forestier orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea pe drum a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. La art. 6 pct. 6 din acelaşi act normativ este definit autovehiculul ca orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule. Se observă astfel că diferenţa esenţială între autovehicul şi tractor agricol sau forestier o reprezintă funcţia de transport al persoanelor sau mărfurilor pe drum, funcţie pe care tractorul agricol sau forestier nu o are decât în mod secundar. Or, în situaţia în care un asemenea tractor agricol sau forestier nu este utilizat conform funcţiei sale principale, în exploatarea agricolă ori forestieră, ci conform funcţiei sale secundare, respectiv pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum, în momentul în care este condus pe drumurile publice, se pune problema dacă acesta nu devine asimilat cu un autovehicul. Aceasta întrucât, fiind folosit cu funcţia specifică autovehiculului, dispare diferenţa esenţială care justifică exceptarea tractorului agricol şi forestier din categoria autovehiculelor. Prin urmare, constatând admisibilitatea procedurii conform art. 475 din Codul de procedură penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, instanţa de apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal. V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele de judecată arondate acestora În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie toate curţile de apel; comunicările respective au vizat şi opinia unora dintre instanţele aflate în raza de activitate a acestor curţi. Opinia majoritară, exprimată de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Piteşti şi Curtea de Apel Ploieşti, a fost în sensul că conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal, în măsura în care acesta este utilizat conform funcţiei sale secundare, pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drumul public, devenind asimilat autovehiculului, iar nu în exploatarea agricolă sau forestieră, conform funcţiei sale principale. Opinia minoritară, exprimată de Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Mureş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Reghin şi Judecătoria Miercurea-Ciuc, a fost în sensul că, potrivit art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. În considerarea acestui text de lege, fapta de a conduce un tractor agricol sau forestier pe drumurile publice, fără să fie înmatriculat sau înregistrat conform legii, nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale faptei prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, deoarece acest text impune ca făptuitorul să conducă un autovehicul, iar tractorul agricol sau forestier nu este autovehicul, conform art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. S-a arătat că conducerea unui tractor agricol sau forestier pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere constituie infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, având în vedere că acest text de lege nu condiţionează existenţa infracţiunii de conducere a unui autovehicul, ci a unui vehicul. VI. Examenul jurisprudenţei 1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Curtea Constituţională a României a pronunţat, în Dosarul nr. 381D/2016, Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, prin care s-a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituţională. Prin aceeaşi decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 pct. 6 teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: La nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări, nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. 3. Jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti Hotărâri judecătoreşti în materia solicitată au fost înaintate de următoarele instanţe: Judecătoria Roman, Judecătoria Braşov, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Olteniţa, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Făurei, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Târgu Lăpuş, Judecătoria Rădăuţi, Judecătoria Suceava, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Buzău, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Cluj. VII. Opinia specialiştilor consultaţi Specialiştii Departamentului de drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu au transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie următoarele opinii: Opinie conf. univ. dr. Ion Poiană S-a arătat că textul art. 334 alin. (1) din Codul penal incriminează doar conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor sau tramvaielor, neincluderea tractoarelor agricole ori forestiere fiind fără dubiu. Deşi s-a arătat că excedează chestiunii de drept în dezbatere, s-a exprimat opinia că speţa supusă judecăţii include ca faptă în sfera ilicitului penal doar tractarea unei remorci (cisternă) neînmatriculată sau neînregistrată, incriminată de art. 334 alin. (3) din Codul penal. Referitor la încadrarea juridică a faptei supuse judecăţii, de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, prevăzută de art. 335 din Codul penal, s-a arătat că: - textul alin. (1) al art. 335 din Codul penal incriminează doar fapta de a conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai; – textul alin. (2) al art. 335 din Codul penal incriminează doar fapta unui deţinător de permis de conducere auto, legiuitorul neincluzând în textul alin. (2) şi teza de la alin. (1) al art. 335 din Codul penal, potrivit căreia constituie infracţiune „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere“. Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal subiect activ poate fi orice persoană care conduce pe drumurile publice un autovehicul ori tramvai şi care nu posedă permis de conducere, în situaţia faptelor incriminate de art. 335 alin. (2) din Codul penal, subiect activ nu poate fi decât o persoană care are calitatea de conducător auto (în sensul de a deţine permis de conducere auto) şi care conduce un vehicul pe drumurile publice: al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv; al cărei permis i-a fost retras sau anulat; căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată; care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. S-a arătat că, dacă se are în vedere pericolul sporit pe care îl prezintă pentru siguranţa rutieră conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol care tractează o cisternă de către o persoană care nu posedă permis de conducere, se impune o grabnică adăugare la textele art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal în scopul incriminării acestor fapte care au fost omise de către redactorii Codului penal. Opinie asist. univ. dr. Ioana Păcurariu S-a arătat că opţiunea de politică penală a legiuitorului este extrem de clară din perspectiva art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal. Textele de incriminare în discuţie sunt elaborate potrivit formulării descriptive a normelor penale, aspect care implică enumerarea tuturor acţiunilor ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii. Dispoziţiile incidente nu comportă discuţii, în raport cu existenţa unor clauze legale de analogie, dată fiind formularea incriminării. Aşadar, observând reglementarea completă a art. 334 alin. (1) din Codul penal şi a art. 335 alin. (1) din Codul penal, se remarcă faptul că acolo unde legiuitorul a dorit incriminarea unei conduite în raport cu anumite circumstanţe a făcut-o. Vidul legislativ surprins de Curtea de Apel Timişoara, supus interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este, în fapt, o problematică de analogie, şi nu de interpretare a textului. Mai mult, extinderea sferei de aplicare a textului de incriminare, în modalitatea propusă prin sesizarea formulată, conduce la încălcarea principiului legalităţii incriminării şi pedepsei înscris în art. 1 din Codul penal şi determină instanţa supremă să îşi depăşească rolul de aplicare şi interpretare a legii şi să îşi aroge rolul de a crea lege, aspect inadmisibil. Extinderea normei de incriminare la alte ipoteze, în lipsa unor clauze legale de analogie, este interzisă pe cale de interpretare. O atare conduită ar aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat. Raportându-se în mod concret la situaţia supusă analizei, sa arătat că se impun următoarele concluzii: 1. denumirea marginală a textelor art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal nu are valenţă juridică şi probabil s-a optat pentru această denumire în condiţiile în care, în ansamblul său, textul face referire şi la noţiunea mai largă de vehicul ori alte mijloace cu care se poate comite fapta (remorca); 2. obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru un vehicul nu determină concluzia că acesta devine autovehicul sau este asimilabil autovehiculelor ori că în mod automat această obligaţie determină incidenţa art. 335 alin. (1) din Codul penal; 3. legiuitorul a incriminat şi distinge clar între faptele care se comit prin intermediul unui vehicul, respectiv autovehicul, reglementând expres situaţiile care implică săvârşirea faptei prin conducerea unui tramvai; 4. lipsa punerii în acord a modificărilor survenite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 cu Codul penal este, din nou, o opţiune de politică penală; 5. asimilarea tractorului agricol sau forestier autovehiculelor este nelegală în raport cu art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată, şi reprezintă adăugare la lege, incompatibilă cu art. 1 alin. (4) din Constituţia României; 6. o soluţie de interpretare în sensul asimilării tractorului agricol sau forestier autovehiculului ar reprezenta în fapt consfinţirea unei analogii în defavoarea acuzatului, hotărâre general obligatorie şi în vădită discordanţă cu principiile fundamentale ale dreptului penal. O astfel de soluţie ar aduce atingere art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, reprezentând, în fapt, o hotărâre vădit neconvenţională. Pentru aceste motive, tractorul agricol sau forestier nu poate fi asimilat autovehiculului, în raport cu art. 334 alin. (1) din Codul penal, fiind un nomen juris distinct, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale art. 335 alin. (1) din Codul penal. Opinie prof. univ. dr. Marcel Ioan Rusu S-a considerat că, deşi opinia exprimată anterior este pertinentă, nu ar trebui să fie excluse din sfera ilicitului penal persoane care conduc cele două categorii de vehicule, care prezintă pericol pe drumurile publice. S-a arătat că, într-adevăr, nu putem să ne erijăm ca legiuitori sau să adăugăm la lege, numai că pe cale de interpretare tractorul, totuşi, se mişcă, are motor, care funcţionează pe aceleaşi principii ca şi un autoturism sau autocar, autocamion etc., numai că nu este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Pentru aceste motive, s-a subliniat că tractorul agricol sau forestier poate fi asimilat autovehiculelor, deşi nu este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Specialiştii Facultăţii de Drept din Craiova au arătat, în esenţă, că, dat fiind faptul că şi activităţile de la art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal care implică conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier având drept funcţie transportul persoanelor sau al mărfurilor pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se impune, în aceste ipoteze, asimilarea lor cu un autovehicul şi, pe cale de consecinţă, sunt întrunite condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal. Specialiştii Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti au arătat, în esenţă, că tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice este asimilat autovehiculului în interpretarea dispoziţiilor art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din Timişoara a transmis opinia prof. dr. Viorel Paşca, care a arătat, în esenţă, că, în lipsa unor prevederi derogatorii, tractoarele agricole sau forestiere trebuie să fie înmatriculate pentru a circula pe drumurile publice, iar conducătorii trebuie să aibă permis de conducere corespunzător, în lipsa cărora consideră că sunt întrunite condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal. În condiţiile concrete ale comiterii faptei (de exemplu, pentru a traversa şoseaua spre a intra pe alt drum agricol sau pentru a intra la fermă) se poate aprecia asupra oportunităţii exercitării acţiunii penale. VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea următoarea dezlegare chestiunii de drept cu care a fost învestită: „tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice este autovehicul, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană cure nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1), respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal“. IX. Dispoziţii legale incidente - art. 334 alin. (1) din Codul penal: „Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.“ – art. 335 alin. (1) din Codul penal: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“ – art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată: "În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:(...) 6. autovehicul - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule; (...) 30. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate;." X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a opinat în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara prin care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuţie şi stabilirii că în interpretarea expresiei „autovehicul“, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Conform dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de textul de lege deoarece: - un complet de judecată al Curţii de Apel Timişoara, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, a constatat că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; în acest sens, Curtea de Apel Timişoara este învestită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva Sentinţei penale nr. 341 din 24 octombrie 2016 pronunţate de Judecătoria Deta; – până în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată; – chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Având în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor, astfel cum sunt prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea ce face obiectul prezentei cauze este admisibilă. B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Din examinarea sentinţei rezultă că singura chestiune de drept controversată şi care se solicită a fi dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se poate rezuma la a se stabili dacă tractorul condus de inculpat pe drumurile publice (apreciat de instanţe ca fiind tractor agricol sau forestier) constituie sau nu „autovehicul“ în sensul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal. În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu îi revine instanţei supreme competenţa să stabilească „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului“, motivele urmând a fi menţionate ulterior, însă cu precizarea că numai legiuitorul este competent să „asimileze ceva cu altceva“ în materia incriminării unor fapte [în acest sens sunt elocvente dispoziţiile art. 179 alin. (2) şi art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv dispoziţiile art. 6 pct. 6 ultima teză şi pct. 30 ultima teză din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (legiuitorul folosind expresiile: „sunt asimilate“, „sunt considerate“ „nu sunt considerate“ etc.)]. Infracţiunile rutiere au fost preluate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în actualul Cod penal(Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, fiind abrogate art. 84-87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice). Ulterior, în anul 2014, a intervenit actul normativ care a cauzat o practică judiciară neunitară, respectiv a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 29 august 2014 prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Printre altele, acest ultim act normativ a transpus în legislaţia naţională prevederile din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006, aspect precizat şi în nota de fundamentare la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În sinteză, printre altele, au fost redefinite noţiunile de „vehicul“, „autovehicul“ şi „tractor“, după cum urmează: - art. 6 pct. 6. autovehicul - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule; – art. 6 pct. 30. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate; – art. 6 pct. 31. *** Abrogat şi care avea următorul conţinut: pct. 31. tractor rutier - tractorul pe roţi, cu cel puţin două axe, utilizat pentru executarea de lucrări, precum şi pentru tractarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri şi care se deplasează, de regulă, pe drumul public; – art. 6 pct. 35. vehicul - sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. Din examinarea conţinutului art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ulterior datei de 29.08.2014, rezultă că „vehicul“ este o categorie generală care înglobează categoria „autovehicul“. Având în vedere această terminologie, prin pct. 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 s-a dispus şi înlocuirea, după caz, a unor expresii şi termeni din conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "35. În cuprinsul ordonanţei de urgenţă, următoarele expresii şi termeni se înlocuiesc după cum urmează: a) termenul „tractor“ se înlocuieşte cu expresia „tractor agricol sau forestier“, iar expresia „substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare“ se înlocuieşte cu expresia „substanţe psihoactive“; b) în cuprinsul art. 6 pct. 15, art. 21 şi art. 22 alin. (3) lit. b), expresiile „de autovehicule sau de tramvai“ „de autovehicule sau de tramvaie“, respectiv „de autovehicule şi de tramvaie“ se înlocuiesc cu expresia „de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie“; c) în cuprinsul art. 8,art. 106 alin. (1) şi art. 125 lit. c), expresiile „autovehicul şi tramvai“ şi „autovehicule şi tramvaie“ se înlocuiesc cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier şi tramvai“ sau „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie“, după caz; d) în cuprinsul art. 9 alin. (1) şi (6), art. 22 alin. (4), art. 25 alin. (2), art. 35 alin. (6), art. 36 alin. (1), art. 40, art. 44 alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 82 alin. (6), art. 99 alin. (1) pct. 4, 8 şi 12, art. 100 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 13, art. 101 alin. (1) pct. 1, 4, 10 şi 11, art. 102 alin. (1) pct. 19, 20 şi 29, art. 103 alin. (1) partea introductivă şi alin. (8), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 1 şi 9 şi lit. c) pct. 4 şi 5, art. 112 alin. (1) lit. m), n) şi x), art. 122 lit. h) şi art. 131, termenul „autovehicule“/„autovehicul“/„autovehiculelor“ se înlocuieşte cu expresia „autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere“/„autovehicul şi tractor agricol sau forestier“/„autovehiculelor şi tractoarelor agricole sau forestiere“, după caz; e) în cuprinsul art. 22 alin. (1), (2) şi (6), art. 23 alin. (1), (2) şi (3^1) teza întâi, art. 25 alin. (1), art. 28, art. 78, art. 99 alin. (2), art. 100 alin. (2) şi alin. (3) partea introductivă şi lit. b),art. 101 alin. (2) şi alin. (3) partea introductivă, art. 102 alin. (2) şi alin. (3) partea introductivă, art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1) şi (2), art. 106 alin. (2), art. 108 alin. (1) partea introductivă, art. 111 alin. (1) lit. d) şi alin. (4), art. 112 alin. (1) lit. l), art. 119 şi art. 122 lit. q), expresiile „autovehicul sau tramvai“, „autovehicule sau tramvaie“ şi „autovehicule ori tramvaie“ se înlocuiesc cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai“ ori „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie“, după caz; f) în cuprinsul art. 82 alin. (1), (2), (4), expresia „autovehicule şi remorci“ se înlocuieşte cu expresia „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi remorci“." Expresia/Termenul „autovehicul sau a unui tramvai“ din cuprinsul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal nu a fost „înlocuită“ cu o altă expresie/termen, incriminările fiind deja preluate anterior în Codul penal actual. Pe cale de consecinţă, având în vedere că expresia/termenul „autovehicul sau a unui tramvai“ din cuprinsul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal nu a fost modificată, se poate deduce fie că voinţa legiuitorului a fost în sensul ca incriminările să se refere exclusiv la „autovehicul“, fie că este doar o necorelare a dispoziţiilor legale. În soluţionarea chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie însă, obligatoriu, să aibă în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României cu privire la accesibilitatea, claritatea şi previzibilitatea normelor prin care se incriminează fapte (adică acele fapte care sunt considerate infracţiuni). În art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului este consacrat principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. Acelaşi articol impune, totodată, şi ca legea penală să nu fie aplicată în mod extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. În consecinţă, legea penală trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi să stabilească clar pedepsele pentru acestea. Această condiţie este îndeplinită atunci când cetăţeanul poate şti, plecând de la textul unei norme penale şi, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de instanţe, care sunt actele de conduită (acţiuni sau inacţiuni) care îi pot atrage răspunderea penală. Dreptul intern este conform acestor principii, elocvente fiind dispoziţiile art. 1 şi 2 din Codul penal. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hashman şi Harrup contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1999, Soros contra Franţei, 2011, Karademirci contra Turciei, 2005, Iordachi şi alţii contra Moldovei, 2009, Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru contra României, 2000, Damman contra Elveţiei, 2005, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007) şi a Curţii Constituţionale a României (deciziile nr. 1.470 din 2011, 1.483 din 2011, 453 din 2008, 710 din 2009, 189 din 2006, 61 din 2007 etc.), dar şi în doctrina juridică şi în jurisprudenţa naţională s-a arătat că, pentru ca o normă să poată fi considerată lege, se cer a fi îndeplinite următoarele 3 condiţii: accesibilitatea normei, claritatea şi previzibilitatea normei. Astfel, s-a menţionat, în primul rând, existenţa obligaţiei statelor de a adopta norme de incriminare enunţate în termeni suficient de clari pentru a li se asigura previzibilitatea. De asemenea, în mod constant s-a arătat că, pe lângă condiţia ca legile penale să fie clare, ele trebuie şi să fie interpretate în sens strict, mai ales în cazul celor de incriminare a faptelor. Această condiţie impune, în primul rând, sancţionarea penală a unei fapte numai dacă se încadrează întrun text al unei legi penale. O a doua cerinţă se referă la faptul că, deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi logica sistemului judiciar recunosc judecătorilor o anumită putere de apreciere, adică o marjă de interpretare a normei de drept penal substanţial, dreptul penal funcţionează după regula interpretării stricte a legii care incriminează fapte, judecătorul, în domeniul dreptului penal substanţial, cu referire la normele de incriminare, dispune de o marjă de interpretare extrem de restrânsă, acestuia fiindu-i interzis să extindă definiţia unor infracţiuni pentru a include, în conţinutul acestora, noi fapte sau alte fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor la elaborarea normei de incriminare. Astfel, art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului interzice „falsa interpretare“ (ipoteza în care judecătorul, sub acoperirea unei aparente interpretări a textului legal, decide ca acesta să se aplice dincolo de limitele stabilite de legiuitor), adică extinderea domeniului aplicabilităţii normei de drept penal, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la o prea mare incertitudine asupra domeniului incident al normei penale. Pe de altă parte, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea (cauzele Facini Dori v. Recre, 1994, Foto-Frost v. Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987). În consecinţă, Înalta Curte constată că cele două texte de lege [art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal - obiect al sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie], care se referă la „autovehicul“, nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate, claritate şi previzibilitate pentru ipoteza conducerii pe drumurile publice a unui „tractor agricol sau forestier“, astfel că - de lege lata - nu se poate stabili, de o manieră care, pe de o parte, să nu constituie o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, iar, pe de altă parte, să nu încalce jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale a României deja menţionată, că persoana care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier conduce „un autovehicul“ şi, deci, săvârşeşte infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (1), respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal. O dovadă în acest sens o reprezintă diversitatea opiniilor exprimate în scris de instanţe, jurisprudenţa neunitară şi opiniile diverse exprimate de specialişti. Înalta Curte apreciază, în sensul celor statuate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii Constituţionale a României, că, în lipsa unor criterii legale care să permită delimitarea dintre „tractorul agricol sau forestier“ utilizat în virtutea funcţiei principale („puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră“) şi „tractorul agricol“ utilizat în virtutea funcţiei secundare („utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor“), nu pot fi stabilite criterii jurisprudenţiale, astfel cum au fost evidenţiate în jurisprudenţa deja menţionată sau în opiniile exprimate de instanţe. Aceste criterii jurisprudenţiale - care ar atrage incriminarea faptei - nu au caracter previzibil şi obiectiv, fiind chiar subiective ori relative, deoarece sunt lăsate la aprecierea judecătorului, de la caz la caz, ceea ce ar afecta grav predictibilitatea aplicării normei penale de incriminare. Au fost propuse criterii jurisprudenţiale care să permită „asimilarea tractorului agricol sau forestier“ cu „autovehiculul“ ori criterii care să susţină „tipicitatea faptei“ cu cea incriminată în art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal: - legiuitorul nu mai foloseşte expresia de „autovehicul“, ci de „vehicul“ [argument eronat, deoarece, chiar dacă „textul marginal“ al infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal conţine noţiunea „vehicul“, în cuprinsul alineatelor fiecărui text incriminator se folosesc, după caz, termenii „autovehicul“ şi „vehicul“]; – tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului (judecătorul nu poate proceda la „asimilare“, ci numai legiuitorul, cum, de altfel, a făcut în art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 „Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule“); – persoana a condus tractorul pe drumurile publice, pe o distanţă mare, tractorul folosit îşi pierde această calitate, de a nu fi considerat autovehicul, fiind folosit şi condus pe drumurile publice, şi nu în mod ocazional (distanţă mare - criteriu relativ, subiectiv, imprevizibil ce ţine de aprecierea judecătorului, de la caz la caz); – tractorul agricol sau forestier nu este utilizat conform funcţiei sale principale (în exploatarea agricolă ori forestieră), ci conform funcţiei sale secundare, respectiv pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum; în momentul în care este condus pe drumurile publice acesta devine asimilat cu un autovehicul (criteriu care presupune „stabilirea pe o anumită durată de timp“ a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier, iar nu fapte singulare); – tractorul agricol sau forestier este condus în afara exploataţiilor agricole, forestiere, industriale etc., respectiv pe drumurile publice, fiind utilizat pentru transportul mărfurilor sau persoanelor sau pentru tractarea vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor; acesta constituie autovehicul în sensul art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (criteriu care presupune totala ignorare a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier în virtutea funcţiei sale principale, absolutizând chiar o singură faptă izolată de utilizare în virtutea funcţiei sale secundare). De altfel, chiar legiuitorul, prin definiţia „tractorului agricol sau forestier“, acceptă că acest vehicul este caracterizat prin ambele funcţii, fără a le exclude, ci doar stabilind că una este funcţie principală, iar alta este funcţie secundară (art. 6 pct. 30. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară). - fără a ţine seama de definiţia cuprinsă în dispoziţiile art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (adică un criteriu care ignoră realitatea normativă existentă); – în condiţiile în care conducerea tractorului agricol sau forestier se realizează constant pe drumurile publice (conducerea constantă pe drumurile publice - criteriu relativ, subiectiv, imprevizibil ce ţine de aprecierea judecătorului, de la caz la caz, şi care presupune „stabilirea pe o anumită durată de timp“ a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier, iar nu fapte singulare). În raport cu limitele învestirii, nu se pot face consideraţii cu privire la alte aspecte legate de încadrarea juridică a faptelor; de asemenea, nu se impun alte consideraţii cu privire la aspecte necontestate în cauza penală (conducerea tractorului pe drumurile publice, inexistenţa unei înmatriculări/înregistrări legale a respectivului tractor, inexistenţa unui permis de conducere etc.). În sfârşit, aceleaşi limite ale investirii nu permit şi, de altfel, nici nu fac necesare alte consideraţii cu privire la obligativitatea înmatriculării/înregistrării tractorului agricol ori forestier, obligativitatea permisului de conducere a unui tractor agricol sau forestier etc., în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în forma existentă după data de 29.08.2014. Întrucât scopul procedurii prevăzute de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu este cel de soluţionare pe fond a cauzei penale, este în competenţa instanţei de apel să stabilească chestiunile care ţin de fondul cauzei (dacă respectivul vehicul cu motor era tractor agricol sau forestier, dacă trebuia înmatriculat/înregistrat, dacă pentru conducerea sa era obligatoriu un permis de conducere, dacă vehiculul a fost utilizat în virtutea principalei funcţii (constând în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră) ori dimpotrivă, în virtutea funcţiei secundare (utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor). Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin Încheierea din data de 27 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 9.349/325/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal“ şi stabileşte: În interpretarea noţiunii de „autovehicul“, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin OG nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Valentina Cruceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
