Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (2), ale art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 244 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 14.925/94/2018 al Judecătoriei Buftea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.437D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 3 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.925/94/2018, Judecătoria Buftea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (2), ale art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 244 alin. (3) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune [art. 244 alin. (1) din Codul penal], de furt [art. 228 alin. (1) din Codul penal] şi de furt calificat [art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal], cauză în care instanţa a încuviinţat cererea inculpatului de acordare a unui nou termen pentru împăcarea cu părţile civile. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, procurorul, în calitate de autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile constituţionale privind statul de drept, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul de proprietate privată şi rolul Ministerului Public. În acest sens, autorul excepţiei invocă lipsa unor limitări juste şi rezonabile - în raport cu circumstanţele concrete din care rezultă un pericol pentru ordinea publică - ale efectului împăcării, acela de înlăturare a răspunderii penale, fapt ce determină ruperea justului echilibru dintre interesul privat şi cel public. Astfel, fără a contesta că dispoziţiile privind împăcarea, precum şi raportarea acestei instituţii la diferite tipuri de infracţiuni, mai mult sau mai puţin grave, exprimă principii de politică penală, intrând în competenţa exclusivă a legiuitorului stabilirea regulilor speciale de procedură şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale, autorul excepţiei consideră că lipsa unor criterii legale care să limiteze posibilitatea părţilor de a decide asupra continuării procesului penal conduce la ruperea echilibrului dintre elementele ce protejează valorile private şi cele ce privesc interesul public. Arată că argumentele privind gravitatea infracţiunilor pentru care poate interveni împăcarea, pericolul social al faptelor, modalităţile specifice de operare, considerate de Curtea Constituţională ca insuficiente să conducă la constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege în discuţie, vin doar să dubleze criticile formulate în prezenta excepţie de neconstituţionalitate, critici care privesc mai degrabă elemente precum natura infracţiunilor (de cele mai multe ori privind patrimoniul persoanei), persoana autorilor, circumstanţele în care persoanele vătămate îşi manifestă voinţa, eforturile depuse de organele judiciare în vederea identificării autorilor şi tragerii la răspundere penală a acestora. Apreciază că instituţia împăcării - în mod nelimitat - aplicată în materia infracţiunilor contra patrimoniului încurajează infractorii să persevereze în comiterea unor astfel de infracţiuni, aceştia nemaiavând niciun motiv de a se îndepărta de acest stil de viaţă, situaţie în care se ajunge prin ignorarea scopului preventiv al pedepsei. Dispoziţiile privind împăcarea - în mod nelimitat - vizează nu numai drepturile victimelor, ci şi societatea, în ansamblul său. Consideră că instituirea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, bazată pe aşa-zisa negociere dintre infractor şi victimă, care nu de puţine ori presupune o constrângere morală implicită, în cazul unor infracţiuni grave, cu impact în societate, fără a avea o limitare în raport cu elementele obiective care trebuie avute în vedere într-o astfel de situaţie, este de natură să afecteze grav interesele generale ale societăţii. În marja sa de apreciere, statul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare şi adecvate pentru a descuraja destinatarii normei penale de la adoptarea unor conduite periculoase pentru societate şi de a sancţiona comportamentele periculoase pentru ordinea publică şi pentru viaţa în comunitate. Consideră că numai în acest mod se poate realiza prevenţia penală, atât cea generală, cât şi cea specială, prin impulsionarea indivizilor de a se abţine de la nesocotirea valorilor sociale fundamentale. 6. Judecătoria Buftea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că posibilitatea împăcării în cazul infracţiunilor la care se face referire - cu consecinţa stingerii acţiunii penale - este la aprecierea părţilor/subiecţilor procesuali principali. Astfel, împrejurarea că, prin împăcare, conflictul de drept penal se stinge nu constituie o încălcare a principiilor constituţionale invocate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 159 alin. (2), ale art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 244 alin. (3) din Codul penal. Dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal au fost introduse prin prevederile art. 245 pct. 23 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal au fost modificate prin prevederile articolului unic pct. 2 din Legea nr. 274/2020 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 26 noiembrie 2020, parţial în sensul dorit de autorul excepţiei. Având în vedere însă că, în cauză, dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal au produs efecte în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra respectivelor dispoziţii în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 274/2020. Textele criticate au următorul cuprins: - Art. 159 alin. (2): „(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.“; – Art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b): „(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), [...], împăcarea înlătură răspunderea penală.“; – Art. 244 alin. (3): „(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, procurorul, în calitate de autor al excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 13. Astfel, prin Decizia nr. 336 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) teza a doua din Codul penal, pentru argumentele reţinute în paragrafele 15-22 din această decizie. Curtea a constatat că reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal - potrivit căreia, în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală - are caracter de noutate. Potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) din Codul penal, împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. În temeiul dispoziţiilor art. 231 alin. (2) din Codul penal (n.n. - în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 274/2020), împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, în cazul infracţiunilor de furt - art. 228 din Codul penal, furt calificat - în variantele prevăzute la art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal, respectiv furt în scop de folosinţă - art. 230 din Codul penal. Acest aspect a constituit un element de noutate în raport cu dispoziţiile Codului penal din 1969, care prevedea, la art. 132 alin. 1 şi 3, împăcarea părţilor ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale doar pentru infracţiunile în privinţa cărora acţiunea penală era pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Conform acestor din urmă dispoziţii legale, coroborate cu cele ale art. 208-210 din Codul penal din 1969, singurele infracţiuni de furt pentru care putea interveni împăcarea părţilor erau cele prevăzute la art. 210 din acelaşi cod, respectiv furtul săvârşit între soţi ori între rude apropiate sau de către un minor în paguba tutorelui său ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta. Prin urmare, în actuala reglementare (n.n. - în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 274/2020), în cazul tuturor infracţiunilor de furt, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, cu excepţia celor prevăzute la art. 229 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, respectiv furtul săvârşit asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural [art. 229 alin. (2) lit. a)] şi furtul privind următoarele categorii de bunuri: ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă; componente ale sistemelor de irigaţii; componente ale reţelelor electrice; dispozitive ori sisteme de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică; mijloace de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru; instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente; bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice; cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii [art. 229 alin. (3)]. În acest sens sunt şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 293 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, paragrafele 17 şi 18, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 59 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 8 mai 2017, paragraful 15. 14. În continuare, prin Decizia nr. 336 din 22 mai 2018, precitată, Curtea a reţinut că, pentru infracţiunile de furt prevăzute de art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal [n.n. - având în vedere dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 274/2020], infracţiuni urmărite din oficiu, legiuitorul acordă posibilitatea părţilor şi subiecţilor procesuali principali să dispună asupra procesului penal prin împăcarea lor. Astfel, Curtea a constatat că este permisă împăcarea, având drept consecinţă stingerea procesului penal, în cazul comiterii: infracţiunii de furt în formă simplă (art. 228); a furtului calificat săvârşit într-un mijloc de transport în comun [art. 229 alin. (1) lit. a)], în timpul nopţii [art. 229 alin. (1) lit. b)], de o persoană mascată, deghizată sau travestită [art. 229 alin. (1) lit. c)], prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase [art. 229 alin. (1) lit. d)], prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere [art. 229 alin. (1) lit. e)], prin violare de domiciliu sau sediu profesional [art. 229 alin. (2) lit. b)], de o persoană având asupra sa o armă [art. 229 alin. (2) lit. c)]; precum şi a furtului săvârşit în scop de folosinţă (art. 230). În acest sens, Curtea a menţionat şi Decizia nr. 776 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 26 aprilie 2017, paragraful 15. 15. Tot prin Decizia nr. 336 din 22 mai 2018, precitată, Curtea a reţinut că nu este fondată critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal, care oferă posibilitatea împăcării în cazul infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, în sensul că aceste dispoziţii de lege ar încălca prevederile constituţionale privind valorile supreme ale statului român şi rolul Ministerului Public. Astfel, Curtea a statuat că legiuitorul poate decide - în limita atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi potrivit politicii penale a statului, având în vedere importanţa valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate şi raporturile sociale ce se nasc în urma respectivelor incriminări -, care sunt infracţiunile pentru care este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare, fără ca, în acest mod, să se aducă vreo atingere principiilor constituţionale consacrate de prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. 16. De asemenea, prin Decizia nr. 336 din 22 mai 2018, Curtea nu a reţinut nici criticile raportate la prevederile art. 26 şi ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, în sensul că prin reglementarea instituţiei împăcării în materia furtului calificat ar fi încălcat rolul protector al statului cu privire la o serie de valori sociale fundamentale ale vieţii în societate, cum sunt viaţa privată şi patrimoniul persoanelor. Constituţia nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor fundamentale ale societăţii, măsurile necesare în acest scop fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative şi priorităţi în diferite perioade de timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi consecinţele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmăreşte protecţia diferitelor categorii de relaţii sociale, ceea ce înseamnă că, în funcţie de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate şi combătute prin aplicarea de sancţiuni de drept penal, iar altele nu, respectiv că pentru anumite infracţiuni - dintre cele pentru care acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu - este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare, iar pentru alte infracţiuni - din aceeaşi categorie - nu, fără a se aduce vreo atingere principiilor fundamentale consacrate de prevederile art. 26 şi ale art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. 17. Prin Decizia nr. 336 din 22 mai 2018, Curtea a constatat că aspectele criticate constituie, de fapt, o problemă de oportunitate şi de justificare practică, iar dispoziţiile art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind adoptate de Parlament potrivit politicii sale penale, în considerarea rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei (Decizia nr. 25 din 6 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragrafele 16 şi 17, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 156 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 4 mai 2015, paragraful 13, Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015, citată anterior, paragraful 20, Decizia nr. 776 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 26 aprilie 2017, paragraful 16,Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017, paragraful 19, Decizia nr. 59 din 2 februarie 2017, citată anterior, paragraful 16, şi Decizia nr. 555 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 22 februarie 2018, paragraful 21). 18. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 445 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 159 alin. (2), ale art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1), precum şi ale art. 244 alin. (3) din Codul penal, faţă de care nu au fost formulate critici distincte. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 14.925/94/2018 al Judecătoriei Buftea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 159 alin. (2), ale art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 244 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
