Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 2.495/62/2019, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.286D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap reprezintă reglementări subsidiare de ordin tehnic, care implică cunoştinţe de specialitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.495/62/2019, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a actului administrativ prin care a fost respinsă cererea de încadrare în grad de handicap. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul supremaţiei legii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, câtă vreme criteriile pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap nu sunt prevăzute prin lege, ci printr-un act inferior ca forţă juridică, şi anume printr-un ordin comun al ministrului muncii şi al ministrului sănătăţii. În aceste condiţii, art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 nu răspunde exigenţei de previzibilitate, claritate şi predictibilitate pentru cei cărora norma de drept li se adresează, aşa încât aplicarea acestuia să nu permită arbitrarul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar şi uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2015, paragraful 59). Or, în cazul de faţă, lăsând la latitudinea unei autorităţi administrative stabilirea unor elemente esenţiale, legea imprimă un caracter relativ, nepermis cazurilor în care se poate stabili că o anumită afecţiune poate fi încadrată în grad de handicap. 6. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia, prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către o autoritate administrativă sunt încălcate şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi precizia legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, paragraful 33). 7. Se mai susţine că textul de lege criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat câtă vreme drepturi ale persoanelor care necesită ocrotire sunt lăsate a fi reglementate nu de puterea legislativă, ci de cea executivă, prin acte normative inferioare ca putere şi care scapă controlului de constituţionalitate, din moment ce nu face parte din categoria vizată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind un ordin emis de un ministru. 8. De asemenea, se susţine încălcarea dreptului de acces la justiţie şi la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, prin simpla omisiune a unei boli din anexele la acest ordin, comisia prevăzută de art. 87 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, în mod automat, ca în cazul de faţă, va respinge cererea de încadrare în grad de handicap şi nu va realiza o încadrare în grad de handicap, indiferent de gravitatea sau de natura bolii, iar instanţa de judecată nu poate trece peste dispoziţiile din ordin, în măsura în care boala în discuţie nu se regăseşte în anexele la acesta. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în numeroase decizii prin care a constatat încălcarea art. 6 că dreptul de acces la o instanţă este iluzoriu dacă persoanei i se va respinge, ab initio, cererea. Astfel, în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, prin Hotărârea din 26 iulie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru ca dreptul de acces la o instanţă să fie efectiv, un individ trebuie să aibă o oportunitate practică clară de a contesta un act care constituie o ingerinţă în drepturile sale. 9. Instanţa de judecată precizează că, în speţă, reclamanta suferă de boala Cushing care, la nivel european, este de natură a determina încadrarea în grad de handicap. Boala Cushing este o afecţiune rară, care este definită ca un exces de cortizol, referindu-se la hiperfuncţia cortexului adrenalian prin exces de ACHT hipofizar. Respingerea cererii de încadrare în grad de handicap, contestată în cauză, a fost motivată de faptul că boala Cushing nu poate face obiectul încadrării în grad de handicap, neregăsindu-se în cap. 5 - Funcţiile sistemului digestiv, metabolic şi endocrin din anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, la niciunul din puncte. Într-adevăr, la pct. 6 din cap. 5 din anexa la acest ordin, se stabilesc criterii de „Evaluare a gradului de handicap în afectarea glandei suprarenale“, şi anume: insuficienţa corticosuprarenală cronică, primară - Boala Addison, referindu-se la insuficienţa corticosuprarenală primară cronică (CSR), datorită distrugerii ambelor corticosuprarenale (peste 80%), care determină: scăderea hormonilor glucocorticoizi; scăderea hormonilor mineralocorticoizi; scăderea hormonilor androgeni adrenali. Or, boala Cushing defineşte totalitatea manifestărilor clinice consecutive hiperstimulării corticosuprarenalei cauzată de secreţia excesivă şi autonomă de ACTH de la nivelul unui adenom hipofizar. Boala Cushing reprezintă cea mai frecventă formă a sindromului Cushing (aproximativ 70% dintre cazuri). Aşadar, pct. 6 din cap. 5 se ocupă, în mod paradoxal, numai de situaţia insuficienţei corticosuprarenale cronice, primare, Boala Addison, ignorând cu totul situaţia contrară, de hiperstimulare corticosuprarenală cauzată de secreţia excesivă de ACHT (hormon adrenocorticotrop). 10. Astfel instanţa de judecată susţine că, atâta vreme cât judecătorul cauzei nu are instrumente legale suficiente pentru a decide asupra pretenţiilor contestatorului, accesul acestuia la justiţie este unul formal, care nu satisface exigenţele art. 21 din Constituţie sau pe cele ale art. 6 din Convenţie. În speţa de faţă nu se poate discuta despre controlul judecătoresc cu privire la un act administrativ, control reglementat de art. 126 alin. (6) din Constituţie, câtă vreme actul supus controlului constată că, de fapt, afecţiunea petiţionarului (reclamantei) nu se încadrează în ordinul emis de cei 2 miniştri în temeiul art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, ipoteză în care instanţa nu are, de fapt, ce să verifice, fiind necesar să accepte această constatare care, practic, i se impune şi împiedică un control real şi efectiv, constituindu-se într-un veritabil fine de neprimire. 11. De asemenea, instanţa judecătorească - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 124 din Constituţie, potrivit cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, câtă vreme, în speţa de faţă, instanţa trebuie să se supună dispoziţiilor unui ordin emis de 2 miniştri. 12. În final, se susţine că art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 contravine şi prevederilor art. 50 din Constituţie, dreptul la protecţia specială a persoanelor cu handicap devenind unul iluzoriu, având în vedere argumentele deja prezentate mai sus. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.“ 17. În opinia instanţei de judecată - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat - art. 85 alin. (10) - face parte din capitolul VI - Încadrarea în grad de handicap din Legea nr. 448/2006 şi instituie competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sănătăţii de a stabili, prin ordin comun, criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se realizează încadrarea în grad şi tip de handicap. Legea nr. 448/2006 - act de reglementare primară - prevede că drepturile prevăzute la art. 6 din aceasta (şi anume, dreptul la ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare, dreptul la educaţie şi formare profesională, dreptul la ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională, dreptul la asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale, dreptul la locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, dreptul la petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism, dreptul la asistenţă juridică, dreptul la facilităţi fiscale, dreptul la evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani) se acordă pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap. Potrivit art. 86 din Legea nr. 448/2006, gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav, iar tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Potrivit art. 85 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului, iar încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. 19. Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate, stabilind competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sănătăţii de a aproba prin ordin comun criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap, lasă această materie la nivelul de reglementare al unui act normativ cu forţă juridică inferioară legii. În acest sens, a fost emis Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 şi 885 bis din 27 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completat prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului sănătăţii nr. 874/554/2016 privind completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 17 mai 2016. De asemenea, anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 a fost actualizată periodic, cel mai recent prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 182/456/2022 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 28 martie 2022. 20. Curtea mai reţine că, potrivit art. 90^1 din Legea nr. 448/2006, în structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care are activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap, iar, potrivit art. 90^2 alin. (1) lit. a^1) din acelaşi act normativ, această comisie superioară „elaborează, modifică şi/sau completează Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap a persoanelor adulte, aprobate prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi“. 21. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 22. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 23. Aplicând aceste considerente la speţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 respectă exigenţele de precizie, claritate şi previzibilitate pentru cei cărora norma de drept li se adresează, stabilind în mod clar competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sănătăţii de a aproba prin ordin comun criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap. 24. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că jurisprudenţa sa invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate - potrivit căreia, prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către o autoritate administrativă sunt încălcate şi prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi precizia legii - vizează domenii pentru a căror reglementare Constituţia prevede în mod expres adoptarea unei legi organice. 25. Or, în cazul de faţă, lăsând la latitudinea unor autorităţi administrative - ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii - stabilirea criteriilor medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap, textul de lege criticat nu face altceva decât să prevadă că, în executarea legii, se vor emite acte administrative normative, cu putere inferioară legii, respectându-se, astfel, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, principiu consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 26. Referitor la domeniul de reglementare primară, Curtea a stabilit, prin Decizia nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2018, paragraful 57, că relaţiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonanţe de urgenţă/ordonanţe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţie], respectiv al executării acestora sau a hotărârilor Guvernului (art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010), după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii. 27. Totodată, prin Decizia nr. 16 din 19 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2022, paragraful 16, Curtea a reţinut că apartenenţa ordinelor miniştrilor la categoria actelor de executare a legilor este stabilită expres de dispoziţiile cuprinse în art. 77 - Actele date în executarea unui act normativ din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. (...)“ 28. Cât priveşte critica raportată la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, Curtea reţine că textul de lege criticat nu neagă posibilitatea de contestare a ordinului comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii prin care se aprobă criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap. Astfel, controlul legalităţii actelor normative şi individuale ale Guvernului, ale ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice locale, indiferent de materia la care se referă, este de competenţa instanţelor judecătoreşti, respectiv a secţiilor de contencios administrativ constituite potrivit legii. Actele administrative normative sunt supuse controlului judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie şi Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege“. Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând [art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004], iar în cazul acestora plângerea prealabilă poate fi formulată oricând [art. 7 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004]. Totodată, art. 23 din Legea nr. 554/2004 consacră, la nivelul legii organice, efectele erga omnes ale hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ. Opozabilitatea acestui tip de hotărâri faţă de toţi subiecţii de drept este asigurată, în mod concret, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor judecătoreşti referitoare la actele administrative normative emise de Guvern şi de celelalte organe centrale ale administraţiei publice, respectiv în monitoarele oficiale ale judeţelor a acelor hotărâri privitoare la anularea unor acte ale organelor administraţiei publice locale, corespunzătoare judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Utilitatea acestei publicări este incontestabilă, ţinând cont de faptul că, prin natura lor, actele administrative cu caracter normativ se adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 914 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 5 august 2009). Totodată, cu privire la efectele anulării unui asemenea act administrativ cu caracter normativ, prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015, instanţa supremă a stabilit că „Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.“ 29. În cadrul controlului judecătoresc al actelor administrative normative, de principiu, instanţa se pronunţă, în cadrul acţiunii în anulare, şi asupra constituţionalităţii acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 3.827 din 28 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 9 august 2022). Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie şi Legii nr. 24/2000, hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ale unor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate pentru aprobarea unor regulamente, statute, metodologii, fiind norme secundare, emise în aplicarea şi executarea legii, trebuie să aibă caracter tehnic. În plus, Curtea a reţinut că autorităţile publice au obligaţia constituţională de a-şi exercita atribuţiile cu bună-credinţă, în limitele competenţei, neputându-se, aşadar, prezuma elaborarea acestor acte juridice cu încălcarea Constituţiei. Examinarea constituţionalităţii unor asemenea reglementări este un act subsecvent emiterii lor, putând fi realizată de către instanţele judecătoreşti, potrivit competenţei acestora, numai în raport cu conţinutul normelor ce vor fi elaborate. 30. Prin urmare, susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate - potrivit căreia ordinul miniştrilor prin care se stabilesc criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap scapă controlului de constituţionalitate, din moment ce nu face parte din categoria vizată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - este neîntemeiată. Aşadar, pretinsele discriminări invocate de instanţa judecătorească, sub aspectul încadrării într-un grad şi tip de handicap (între persoanele care suferă de boala Addison şi persoanele care suferă de boala/sindromul Cushing) nu decurg din textul de lege criticat, ci dintr-un act administrativ normativ, supus controlului instanţelor de contencios administrativ. 31. Referitor la critica raportată la prevederile art. 124 din Constituţie, instanţa judecătorească - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate consideră că faptul că trebuie să se supună dispoziţiilor unui ordin emis de miniştri este neconstituţional. Or, această critică nu poate fi primită, de vreme ce dispoziţiile constituţionale invocate prevăd tocmai faptul că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, dând expresie principiului legalităţii care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti. 32. Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aplicarea şi interpretarea legii sunt de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 218 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 24 iulie 2019, paragraful 25). 33. Referitor la critica raportată la prevederile art. 50 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu încalcă protecţia specială a persoanelor cu handicap, protecţie garantată de Legea fundamentală, ci instituie competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sănătăţii de a stabili, prin ordin comun, criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se realizează încadrarea în grad şi tip de handicap, în funcţie de care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 2.495/62/2019 şi constată că dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
