Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Sindicatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru membrii săi, în Dosarul nr. 2.633/89/2016 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.238D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 817 din 11 decembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 620 din 31 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.633/89/2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru membrii săi, în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui la plata despăgubirilor băneşti echivalente indemnizaţiei de concediu, potrivit Codului muncii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care au stat la baza pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a Deciziei nr. 25 din 26 noiembrie 2018, sunt insuficiente, imprecise şi impredictibile, deoarece nu prevăd modalitatea de acordare şi cuantumul indemnizaţiei de concediu la care sunt îndreptăţiţi asistenţii maternali, fiind astfel în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând o discriminare evidentă între categorii socioprofesionale diferite. Astfel, atât dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cât şi cele ale art. 10 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist prevăd în mod expres dreptul asistentului maternal la concediu de odihnă, precum şi modalitatea de efectuare a acestuia, în schimb, nu conţin nicio prevedere privind cuantumul indemnizaţiei de concediu la care are dreptul asistentul maternal. Raportat la dispoziţiile menţionate, asistenţii maternali au dreptul la efectuarea unui concediu de odihnă, dar nu au dreptul la o indemnizaţie de concediu aferentă, ceea ce contravine tuturor dispoziţiilor şi principiilor privind drepturile şi interesele angajatului. Or, dispoziţiile Codului muncii prevăd obligativitatea concediului de odihnă şi obligativitatea achitării unei indemnizaţii aferente. Întrucât Legea nr. 272/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 conţin dispoziţii speciale, cu caracter derogatoriu, prevederile Codului muncii privind indemnizaţia de concediu nu se aplică. În consecinţă, asistenţii maternali suferă o discriminare directă prin faptul că legea specială care reglementează activitatea acestora nu conţine dispoziţii privind plata unei indemnizaţii de concediu, fie prin prisma dispoziţiilor generale ale Codului muncii, fie în baza celorlalte legi speciale, care reglementează activităţi de muncă specifice pentru alte categorii de angajaţi. Astfel, prin nereglementarea modalităţii de acordare şi a cuantumului indemnizaţiei de concediu la care sunt îndreptăţiţi asistenţii maternali, art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 este neconstituţional. 6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că în România toate dispoziţiile legale care reglementează activitatea unor categorii profesionale prevăd dreptul la concediu de odihnă şi la o indemnizaţie bănească aferentă, exceptând legea de funcţionare a serviciului de asistenţă maternală, care nu prevede acest aspect. Cu titlu de exemplu, se invocă normele de lege referitoare la cadre militare, la poliţişti şi la membrii Corpului diplomatic şi consular al României. Or, Legea nr. 272/2004 nu prevede dreptul la o indemnizaţie de concediu pentru asistenţii maternali, astfel cum este prevăzut în legile speciale pentru alte categorii profesionale care asigură serviciu de permanenţă. Prin urmare, lipsa de precizie şi de claritate a dispoziţiilor de lege criticate constituie motiv de neconstituţionalitate care trebuie sancţionat ca atare. 7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: "Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului, încheiat cu direcţia sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: a) activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu; b) programul de lucru este impus de nevoile copiilor; c) planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament; d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcţie." 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 41 alin. (2) privind măsurile de protecţie socială şi art. 52 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 14 privind nediscriminarea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Protocolului nr. 12 la această Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 817 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 12 martie 2019, criticate sub aceleaşi aspecte ca în cauza de faţă, constatând constituţionalitatea acestora. 14. Referitor la critica raportată la dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie, la paragraful 15 al deciziei menţionate, Curtea a constatat că textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu neagă dreptul asistentului maternal la concediu de odihnă, ci instituie o modalitate particulară de exercitare a acestuia, adaptată naturii deosebite a contractului în baza căruia această categorie profesională îşi desfăşoară activitatea. Caracterul special al contractului, subliniat chiar în prevederile de lege criticate, este dat de împrejurarea că acesta este „aferent protecţiei copilului“. Ca atare, acesta se execută în coordonate diferite de cele comune contractelor guvernate de Codul muncii, fiind astfel reglementat încât să răspundă într-o măsură cât mai înaltă interesului superior al copilului, deziderat stabilit potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi care, în conformitate cu art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, „se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţă de familie“. O regulă esenţială referitoare la acest aspect se desprinde din prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, care statuează că „principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal“. 15. Curtea a mai reţinut, la paragraful 16 al Deciziei nr. 817 din 11 decembrie 2018, că, suplimentar faţă de maniera diferită de efectuare a concediului de odihnă, art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 stabileşte şi alte caracteristici ce conferă o natură specială contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea persoanei atestate ca asistent maternal. Astfel, de exemplu, potrivit lit. b) şi c) din articolul menţionat, programul de lucru este impus de nevoile copiilor, iar planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament. 16. Curtea a observat, la paragraful 17 al Deciziei nr. 817 din 11 decembrie 2018, că, în sensul Legii nr. 272/2004, asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului constituie familia substitutivă a acestuia, potrivit art. 4 lit. d). Această terminologie accentuează relaţia de un tip cu totul special pe care legea o preconizează a se stabili între asistentul maternal şi copil, care exclude posibilitatea considerării copilului ca obiect al muncii asistentului maternal, în înţelesul comun al termenului. 17. Având în vedere cele arătate, Curtea a apreciat că nu poate reţine critica potrivit căreia obligarea categoriei profesionale a asistenţilor maternali la a desfăşura activitate în timpul concediului de odihnă reprezintă o încălcare a dreptului la concediu de odihnă plătit. Textul de lege criticat prevede, de altfel, în teza a doua, şi alternativa efectuării concediului de odihnă în absenţa copilului aflat în plasament, dacă separarea pentru această perioadă este autorizată de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Prin urmare, legiuitorul a oferit şi posibilitatea refacerii capacităţii de muncă a asistenţilor maternali prin întreruperea temporară, pe durata concediului, a activităţii specifice care implică prezenţa copilului, dacă această variantă este încuviinţată de autoritatea competentă, care va încredinţa îngrijirea copilului pe acest interval de timp unui alt asistent maternal. 18. La paragraful 19 al Deciziei nr. 817 din 11 decembrie 2018, Curtea a reţinut că autorii excepţiei de neconstituţionalitate din acea cauză - similar cu autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză - au solicitat instanţei de judecată în faţa căreia au ridicat-o obligarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la plata, suplimentar faţă de indemnizaţia de concediu, a unei despăgubiri egale cu această indemnizaţie, în compensaţie pentru prejudiciul suferit prin neefectuarea în natură a concediului de odihnă. Curtea a reţinut că aceasta este o problemă de interpretare şi aplicare a legii civile şi a legislaţiei muncii la litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia, care ţine exclusiv de competenţa instanţei a quo şi pe care aceasta o va soluţiona ţinând seama de implicaţiile concrete ale acestui tip special de contract, care presupune continuarea activităţii inclusiv în timpul concediului legal de odihnă, ceea ce echivalează cu prestarea muncii în această perioadă. 19. De altfel, prin Decizia nr. 25 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a soluţionat un recurs în interesul legii prin care a statuat că dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 23 iunie 2003, şi cele ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 şi art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activităţii de creştere, îngrijire şi educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptăţit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de concediu. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Referitor la critica raportată la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, ale art. 14 din Convenţie şi ale Protocolului nr. 12 la Convenţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, date fiind natura şi particularităţile deosebite ale contractului în baza căruia asistenţii maternali îşi desfăşoară activitatea. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, dispoziţiile de lege criticate nu neagă dreptul asistentului maternal la concediu de odihnă, ci instituie o modalitate particulară de exercitare a acestuia, adaptată naturii deosebite a contractului în baza căruia această categorie profesională îşi desfăşoară activitatea. 22. Referitor la critica raportată la dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că acest text constituţional consacră dreptul fundamental al oricărei persoane vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Or, acest drept fundamental nu are aplicabilitate în prezenta cauză, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind dreptul la concediu al asistenţilor maternali, astfel că dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru membrii săi, în Dosarul nr. 2.633/89/2016 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
