Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 107 din 9 decembrie 2024 referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 107 din 9 decembrie 2024 referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 101 din 4 februarie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 1.975/1/2024

┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- preşedintele delegat │
│Marian Budă   │al Secţiei a II-a      │
│              │civile                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Maricel       │- judecător la Secţia I│
│Nechita       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara      │- judecător la Secţia a│
│Isailă        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora      │- judecător la Secţia a│
│Condoiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra      │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă   │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Maria  │- judecător la Secţia a│
│Zarafiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Ioan   │- judecător la Secţia a│
│Lucaciuc      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia  │
│Ghica-Velescu │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Ionel Florea  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia  │
│Dumitrache    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ramona Maria  │- judecător la Secţia  │
│Gliga         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.975/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.620/3/2024, de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.849/105/2022, de Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 5.826/109/2022* şi nr. 656/109/2023 şi de Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.993/108/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale. De asemenea, au fost depuse la dosar trei amicus curiae.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularii şi obiectul sesizărilor
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 25 iunie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, precum şi modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi, sesizarea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.975/1/2024.
    8. Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate cu nr. 2.115/1/2024, nr. 2.251/1/2024 şi nr. 2.252/1/2024 sesizările formulate de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă şi Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aceleaşi chestiuni.
    9. De asemenea, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cu nr. 2.339/1/2024 sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.993/108/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "Dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data naşterii dreptului de creanţă, sau au în componenţa lor şi un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil."

    10. Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectele sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.115/1/2024, nr. 2.251/1/2024, nr. 2.252/1/2024 şi nr. 2.339/1/2024 la Dosarul nr. 1.975/1/2024.

    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    11. Constituţia României    Art. 108 alin. (4) - „(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.“

    12. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000)
    Art. 11 alin. (2):
    "(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
    (…) b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate."


    13. Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) - în prezent abrogată
    "ART. 1
    (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii, astfel:
    a) ofiţerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană;
    b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană. (…)
    ART. 3
    Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere."

    14. Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958)
    "ART. 3
    Termenul prescripţiei este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste, de 18 luni. (...)
    ART. 7
    Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită."

    15. Codul civil
    "ART. 2.523
    Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

    16. Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 18 octombrie 2022 (Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008)

    III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept
    A. Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale
    17. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 5 februarie 2024 cu nr. 3.620/3/2024, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata diurnei de 40 dolari americani pe zi şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.
    18. În motivare reclamantul a susţinut că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioada în care a participat la misiunea ONU de menţinere a păcii din Georgia (1 martie 2005-3 martie 2006) şi perioada în care a participat la misiunea Detaşamentul special Irak (28 ianuarie 2007-7 august 2007).
    19. Prin aceeaşi cerere a solicitat inclusiv repunerea în termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestora.
    20. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
    21. În apărare a susţinut că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 57 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 138/1999), art. 171 alin. (1) din Codul muncii, art. 1 raportat la art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă la data detaşării reclamantului în vederea executării misiunilor.
    22. A mai arătat că reclamantul a avut acces la Compartimentul de documente clasificate al unităţii în care şi-a desfăşurat activitatea, deci inclusiv la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.
    23. De altfel, acesta putea lua cunoştinţă de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 începând cu data de 3 iulie 2017, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 30 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia au fost evocate prevederi din această hotărâre.
    24. În plus, reclamantul trebuia să ia cunoştinţă de conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 18 octombrie 2022 a Hotărârii Guvernului S-639/2008, care a adus modificări celei dintâi hotărâri.
    25. Pe fondul cauzei a arătat că reclamantul a beneficiat de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA), care a fost suportată de ONU, astfel încât acesta nu mai poate beneficia de aceleaşi drepturi pretinse în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, întrucât s-ar ajunge la o dublă plată pentru prima misiune.
    26. Referitor la cea de-a doua misiune, pârâtul a precizat că Ministerul Apărării Naţionale i-a acordat reclamantului drepturile de diurnă în valută şi i-a acoperit cheltuielile pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere, calculate de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară.

    B. Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă
    27. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17 noiembrie 2022 cu nr. 4.849/105/2022, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata diurnei în valută actualizată la data plăţii cu indicele de inflaţie, pentru participarea la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonă de operaţii, respectiv pentru participarea defunctului în Misiunea ONU în perioada 14 septembrie 2006-31 martie 2007 şi acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere, actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie.
    28. În motivare, reclamanţii au mai solicitat instanţei să constate că nu a intervenit prescripţia, iar, în subsidiar, că termenul de prescripţie a fost întrerupt pentru pretenţiile solicitate.
    29. În drept, au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.
    30. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
    31. În apărare a susţinut că autorul reclamanţilor a beneficiat de drepturile în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. b) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv diurna în valută şi suma stabilită pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, calculate de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii.
    32. A mai arătat că drepturile băneşti au fost achitate în integralitate de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Statul Major al Forţelor Terestre, prin virament bancar în contul în valută al autorului reclamanţilor, deschis în acest scop.

    C. Dosarul nr. 5.826/109/2022* al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
    33. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi, în urma declinării, pe rolul Secţiei pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 5.826/109/2022*, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata diurnei în valută şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.
    34. În motivare, reclamantul a arătat că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioadele în care a participat la misiunile din Teatrul de Operaţii Irak şi Afganistan (2005-2015).
    35. Prin aceeaşi cerere a solicitat şi repunerea în termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestora.
    36. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând apărări similare cu cele prezentate în dosarele anterior menţionate.

    D. Dosarul nr. 656/109/2023 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
    37. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 656/109/2023, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata diurnei în valută şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.
    38. În motivare, reclamantul a arătat că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioadele în care a participat la misiunile din Teatrul de Operaţii Afganistan în perioada 2010-2015.
    39. Prin aceeaşi cerere a solicitat şi repunerea în termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse de la data scadenţei obligaţiei de plată a acestora.
    40. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând apărări similare cu cele expuse în dosarele anterior menţionate.

    E. Dosarul nr. 2.993/108/2022* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale
    41. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale cu nr. 2.993/108/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară Arad la plata diurnei în valută în cuantum de 40 dolari USD/zi şi la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii.
    42. În motivare, reclamantul a arătat că drepturile băneşti pretinse i se cuvin în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi ale Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, pentru perioada din 5 decembrie 2004 şi 7 decembrie 2005, în care a participat la misiunea ONU de menţinere a păcii din Liberia.
    43. Prin Sentinţa civilă nr. 318 din 6 aprilie 2023, Tribunalul Arad - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Unitatea Militară Arad şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale.
    44. Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamantul a declarat recurs.
    45. Prin Decizia civilă nr. 998 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a casat-o, şi a trimis cauza spre o nouă judecată unuia dintre completele specializate în cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Arad, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată cu nr. 2.993/108/2022*.
    46. Prin Sentinţa civilă nr. 203 din 13 februarie 2024, Tribunalul Arad - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Unitatea Militară Arad şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale.
    47. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă şi s-a împlinit în perioada în care era în vigoare Decretul nr. 167/1958, fiind supusă în întregime dispoziţiilor acestuia.
    48. După evocarea dispoziţiilor art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, tribunalul a constatat că acţiunea are ca obiect plata unor sume de bani pentru participarea la misiunea internaţională de menţinere a păcii sub egida ONU, care a avut loc în perioada cuprinsă între 5 decembrie 2004 şi 7 decembrie 2005 în Liberia, termenul de prescripţie pentru drepturile pretinse împlinindu-se la data de 8 decembrie 2008.
    49. Prima instanţă a apreciat că reclamantul ar fi putut cunoaşte drepturile salariale cuvenite cel mai târziu la data de 27 iulie 2015, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, întrucât art. I pct. 11 din această hotărâre face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.
    50. Prin urmare, reclamantul nu s-a aflat în imposibilitate de a cunoaşte existenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, acesta nefăcând niciun demers în acest sens. Nefiind invocate împrejurări care să se circumscrie cazurilor de întrerupere ori suspendare a termenului de prescripţie, tribunalul a apreciat că acţiunea este prescrisă.
    51. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs, care a fost recalificat de instanţa de control judiciar ca fiind apel.
    52. Autorul căii de atac a susţinut că în materia conflictelor de muncă obligaţia de informare revine angajatorului, care trebuia să comunice Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.
    53. În continuare, a arătat că naşterea dreptului material la acţiune coincide cu momentul la care titularul dreptului a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, conform art. 2.523 din Codul civil.
    54. În final, recurentul a conchis că nepublicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, dublată de neîndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la conţinutul acestei hotărâri relevă că nu i se poate imputa lipsa unor diligenţe în vederea cunoaşterii drepturilor pretinse.
    55. Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
    56. În apărare a susţinut că recurentul a avut acces la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, însă nu a întreprins niciun demers în acest sens. Chiar şi în situaţia în care recurentul nu ar fi deţinut autorizaţia de acces la documente clasificate, acesta nu a dovedit că ar fi solicitat consultarea acestui act normativ şi că accesul i-a fost restricţionat de către instituţia militară.


    IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii
    57. Titularii sesizărilor au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    58. În acest sens au menţionat că de lămurirea chestiunilor de drept invocate ce vizează acordarea drepturilor băneşti cadrelor militare care au participat la misiuni externe sub egida ONU, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi al Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, precum şi modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi depinde soluţionarea pe fond a cauzelor.
    59. De asemenea, instanţa supremă nu a statuat asupra acestor chestiuni de drept, care nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    60. În acest sens s-a arătat că problema de drept referitoare la interpretarea art. 7 din Decretul nr. 167/1958 nu a fost tranşată prin Decizia nr. 18 din 29 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici prin Decizia nr. 10 din 21 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, întrucât aceste decizii au fost pronunţate în interpretarea art. 2.523 din Codul civil.

    V. Punctele de vedere ale părţilor
    61. Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării.

    VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările
    62. Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Timişoara a apreciat că art. 7 din Decretul nr. 167/1958 are un conţinut diferit faţă de art. 2.523 din Codul civil, stabilind exclusiv un moment obiectiv pentru începutul prescripţiei, şi anume naşterea dreptului la acţiune. În acelaşi timp, legiuitorul instituie şi o prezumţie legală în sensul că data la care s-a născut efectiv dreptul la acţiune coincide cu momentul la care titularul său a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea acestui drept.
    63. Dat fiind că, sub imperiul Decretului nr. 167/1958, începutul termenului de prescripţie nu era condiţionat de vreun alt moment la care creditorul, fără culpa sa, ar fi aflat sau ar fi trebuit să afle cu întârziere de naşterea dreptului său, singurul remediu pentru situaţiile în care termenul de trei ani se împlinea, fără culpa sa, a fost instituţia repunerii în termen reglementată de art. 19 din acelaşi act normativ.
    64. De altfel, opiniile doctrinare au justificat instituţia repunerii în termenul de prescripţie prin prisma intenţiei legiuitorului de a înlătura contradicţia ce putea apărea între prezumţia că naşterea dreptului este cunoscută de reclamant şi situaţia în care titularul dreptului la acţiune se afla în imposibilitate de a cunoaşte naşterea dreptului.
    65. Nu în ultimul rând, interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 în sensul arătat mai sus este în concordanţă cu normele art. 171 alin. (1) din Codul muncii [text care exista şi în varianta iniţială a Codului muncii în conţinutul art. 166 alin. (1)], care statuează că „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate“.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale
    66. Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Iaşi, Ploieşti şi Târgu Mureş au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestor chestiuni.
    67. Cu privire la prima chestiune de drept ce vizează modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei pentru pretinderea drepturilor reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 s-au conturat mai multe opinii.
    68. Astfel, într-o primă opinie teoretică, comunicată de colectivele de judecători, s-a apreciat că termenul de prescripţie pentru pretinderea drepturilor băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 a început să curgă de la data la care beneficiarii acestor drepturi au cunoscut conţinutul actelor normative respective (curţile de apel Galaţi şi Târgu Mureş şi Tribunalul Ialomiţa).
    69. S-a argumentat că hotărârile anterior menţionate au caracter militar, fiind acte normative clasificate, care nu se publică în Monitorul Oficial al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000. În consecinţă, angajatorului îi revine obligaţia comunicării actelor normative respective, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.
    70. În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti, Târgu Mureş şi tribunalele Braşov, Bucureşti şi Ialomiţa.
    71. Într-o a doua opinie teoretică, comunicată de colectivele de judecători, s-a apreciat că termenul de prescripţie pentru pretinderea drepturilor băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 a început să curgă de la data la care beneficiarii acestor drepturi au avut posibilitatea de a cunoaşte conţinutul actelor normative respective.
    72. S-a argumentat că beneficiarii drepturilor puteau cunoaşte atât existenţa, cât şi întinderea acestor drepturi de la data declasificării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008 (Curtea de Apel Bacău şi tribunalele Cluj şi Giurgiu).
    73. În sensul acestei a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj şi tribunalele Alba, Bucureşti, Cluj, Maramureş, Prahova, Sibiu, Vâlcea.
    74. A fost exprimată şi o opinie teoretică nuanţată în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care beneficiarii acestor drepturi puteau lua cunoştinţă de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 prin consultarea bazei de date interne la care aveau acces în calitate de militari (tribunalele Ilfov şi Teleorman).
    75. În sensul acestei opinii nuanţate au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Tribunalul Cluj.
    76. Referitor la a doua chestiune de drept ce vizează acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 s-au conturat două opinii.
    77. Într-o primă opinie teoretică, comunicată de Tribunalul Vaslui, s-a apreciat că drepturile băneşti pretinse în temeiul actelor normative anterior evocate pot fi acordate numai în măsura în care aceste drepturi nu au fost compensate prin sumele acordate de partenerii externi din cadrul misiunilor NATO sau ONU, în considerarea riscului la care a fost supus personalul militar care a participat la misiuni în afara teritoriului statului român.
    78. În sensul acestei prime opinii teoretice au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Oradea, Piteşti şi tribunalele Bucureşti, Călăraşi şi Prahova.
    79. Într-o a doua opinie teoretică, comunicată de Tribunalul Buzău, s-a apreciat că drepturile băneşti pretinse în temeiul acestor acte normative pot fi acordate independent de sumele primite în compensare din partea organismelor internaţionale, în considerarea riscului la care a fost supus personalul militar care a participat la misiuni în afara teritoriului statului român.
    80. În sensul acestei a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Bacău, Braşov, Constanţa şi Tribunalul Sibiu.
    81. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    82. Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    83. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizărilor conexate.
    84. Astfel, prin Decizia nr. 30 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010, raportate la prevederile art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi la dispoziţiile art. 6, art. 13 şi art. 15 alin. (2) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 310/2009, personalul care participă la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile cu hrana, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.“
    85. Prin Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.“
    86. Prin Decizia nr. 18 din 29 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 21 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor reclamate având ca obiect drepturi băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    87. Prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.“
    88. Prin Decizia nr. 10 din 21 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a respins ca inadmisibilă sesizarea ce vizează următoarea problemă de drept: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, trebuia beneficiarul să cunoască drepturile financiare cuvenite, cu consecinţa curgerii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune împotriva sa, în condiţiile în care acesta nu a efectuat demersuri în vederea aflării conţinutului Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ ce are caracter militar, nepublicat în Monitorul Oficial al României şi necomunicat pe nicio altă cale beneficiarilor drepturilor, dar la a cărui existenţă s-a făcut trimitere în anumite acte legislative publicate în Monitorul Oficial, fără ca în cuprinsul acestor acte legislative să se fi prevăzut conţinutul hotărârii de guvern nepublicate.“
    89. Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.“

    X. Raportul asupra chestiunilor de drept
    90. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    91. Cu titlu preliminar, sintetizând chestiunile asupra cărora instanţele de trimitere au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare prealabilă, se constată că aspectele în discuţie sunt legate de:
    a) incidenţa şi condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, respectiv dacă drepturile băneşti, constând în plata diurnei de 40 dolari americani pe zi şi acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi, reglementate de aceste dispoziţii legale, pentru perioadele în care personalul care a participat la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român (Georgia, Irak, Afganistan, Liberia), se cuvin acestuia chiar dacă, în aceeaşi perioadă, personalul participant la misiuni a beneficiat de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA), care a fost suportată de organizaţia internaţională sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea (Sesizarea nr. 1.975/1/2024 formulată în Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; Sesizarea nr. 2.115/1/2024 formulată în Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă; Sesizarea nr. 2.251/1/2024 formulată în Dosarul nr. 5.826/109/2022*, precum şi Sesizarea nr. 2.252/1/2024 formulată în Dosarul nr. 656/109/2023, ambele dosare aflate pe rolul Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale);
    b) modalitatea de determinare a începutului curgerii termenului de prescripţie în ce priveşte dreptul la acţiune având ca obiect pretenţiile băneşti mai sus menţionate (Sesizarea nr. 1.975/1/2024 formulată în Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; Sesizarea nr. 2.115/1/2024 formulată în Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă; Sesizarea nr. 2.251/1/2024 formulată în Dosarul nr. 5.826/109/2022*, precum şi Sesizarea nr. 2.252/1/2024 formulată în Dosarul nr. 656/109/2023, ambele dosare aflate pe rolul Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale);
    c) dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data naşterii dreptului de creanţă, sau au în componenţa lor şi un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil (Sesizarea nr. 2.339/1/2024 formulată în Dosarul nr. 2.993/108/2022* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale).

    92. Examinând condiţiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanşarea mecanismului de interpretare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizările au fost transmise instanţei supreme în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 şi care, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin urmare şi cu prevederile art. 519 şi următoarele din acest cod.
    93. Sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este stabilită de art. 1 alin. (1)-(3) din acest act normativ care statuează că:
    "ART. 1
    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.
    (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).
    (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze."

    94. Pe de altă parte, în acord cu prevederile generale cuprinse în art. 519 din Codul de procedură civilă, ce constituie dreptul comun în ce priveşte procedura pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    95. Derogatoriu de la dispoziţiile generale cuprinse în Codul de procedură civilă, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 statuează că „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    96. Reţinând că sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este limitată la litigiile enumerate la art. 1 din ordonanţa de urgenţă, celelalte aspecte derogatorii pe care acest act normativ le mai instituie, în raport cu reglementarea generală cuprinsă în Codul de procedură civilă, sunt cele legate de înlăturarea cerinţei noutăţii chestiunii de drept de care depinde soluţionarea pe fond a litigiului şi de împrejurarea că titular al sesizării pot fi atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar în faţa căreia se află litigiul în curs de judecată.
    97. În acest context, pentru admisibilitatea sesizării instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, rămân incidente toate celelalte cerinţe impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, iar evaluarea jurisprudenţei obligatorii anterioare a instanţei supreme se impune a fi realizată în acord cu aceste derogări, dezlegările anterioare fiind obligatorii, cu excepţia acelor situaţii în care sesizările au fost respinse pentru neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la titularul sesizării ori la caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei.
    98. Coroborând dispoziţiile speciale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă, se constată că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate:
    - să privească un litigiu în curs de judecată care să aibă ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze;
    – litigiul să se afle pe rolul unui complet învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în căile de atac;
    – să fie vorba despre o chestiune de drept care să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizii interpretative obligatorii anterioare, şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept.

    99. Evaluând sesizările conexate, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că primele două cerinţe de admisibilitate sunt întrunite.
    100. Astfel, litigiile în cadrul cărora s-au formulat sesizările, ce au fost conexate la nivelul instanţei supreme, întrucât privesc lămurirea aceloraşi chestiuni, se află în curs de judecată fie în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Prahova - Secţia I civilă, fie în stadiul apelului la Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
    101. Pe de altă parte, obiectul acestor litigii îl constituie pretenţii băneşti de natură salarială, decurgând din raporturile de serviciu ale reclamanţilor cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, înscriindu-se aşadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    102. Nu sunt însă întrunite celelalte două condiţii de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, întrucât aspectele sesizate de instanţele de trimitere fie au fost lămurite prin decizii interpretative anterioare ale instanţei supreme, fie nu constituie „chestiuni de drept“ în înţelesul pe care această sintagmă l-a dobândit în timp prin jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată în procedura de pronunţare a unei hotărâri prealabile, reprezentând chestiuni de fapt ale căror constatare şi apreciere sunt de competenţa exclusivă a instanţelor învestite cu soluţionarea litigiului.
    103. În acest sens, cu privire la prima chestiune de drept a cărei lămurire s-a solicitat, cea legată de sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că divergenţa de opinie dintre părţile litigante, cu privire la aplicarea acestor dispoziţii legale, s-a ivit într-un singur litigiu, dintre cele în care s-au formulat sesizări înregistrate la instanţa supremă ce au fost ulterior conexate, respectiv în Dosarul nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
    104. Din lectura actelor de procedură depuse de părţi se observă că divergenţa privind incidenţa şi interpretarea normei pleacă de la susţinerea reclamantului conform căreia ar fi îndreptăţit la plata drepturilor băneşti solicitate şi recunoscute de prevederile legale invocate, pe de o parte, în contrast cu poziţia procesuală a pârâtului potrivit căreia, de vreme ce reclamantul a beneficiat de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA - Mission Subsistence Allowance), ce a fost suportată şi acordată de ONU, nu mai poate beneficia de drepturile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, astfel că prevederile din acest act normativ nu ar mai avea incidenţă în împrejurările date. De asemenea, potrivit poziţiei procesuale a pârâtului, reclamantul nu ar putea beneficia încă o dată de dreptul înscris în art. 3 din acelaşi act normativ (acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi) deoarece aceste drepturi au fost acordate reclamantului de ONU sub egida căruia s-a derulat misiunea militară.
    105. În toate celelalte dosare în care instanţele de trimitere au formulat sesizări adresate instanţei supreme în temeiul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu privire la chestiunea vizând drepturile recunoscute de art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 (dosarele nr. 5.826/109/2022* şi nr. 656/109/2023 ale Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale; Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă), pârâtul nu a negat îndreptăţirea reclamanţilor la primirea drepturilor solicitate, invocând însă excepţia prescripţiei acţiunii, precum şi o apărare de fond constând în aceea că drepturile solicitate au fost achitate în valută, prin virament bancar, fiind invocată în acest sens şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.
    106. Se constată aşadar că, cel puţin în aceste din urmă dosare, sesizarea care priveşte sfera de aplicare şi de incidenţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aceea ca de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Aşa cum se poate observa, în dosarele menţionate la pct. III din prezenta decizie, disputa dintre părţile litigante nu poartă asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale invocate de reclamanţi, pârâtul recunoscând că reclamanţii au fost îndreptăţiţi la încasarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile legale invocate. Prin urmare, atâta vreme cât pârâtul nu contestă îndreptăţirea reclamanţilor la drepturile enumerate la art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, în conţinutul indicat de aceştia, ci susţine că aceste drepturi au fost deja achitate reclamanţilor, soluţionarea pe fond a acestor cauze va depinde de concluzia pe care instanţele de trimitere o vor extrage din probaţiunea administrată în fiecare litigiu în parte, iar rezolvarea acestor litigii nu va depinde de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor indicate în încheierile de sesizare a instanţei supreme.
    107. Prin urmare, o primă concluzie ce se impune este aceea că, în privinţa sesizărilor conexate (Sesizarea nr. 2.115/1/2024 formulată în Dosarul nr. 4.849/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă; Sesizarea nr. 2.251/1/2024 formulată în Dosarul nr. 5.826/109/2022* şi Sesizarea nr. 2.252/1/2024 formulată în Dosarul nr. 656/109/2023, ambele dosare aflate pe rolul Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale), condiţia de admisibilitate prevăzută atât de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi de art. 519 din Codul de procedură civilă, aceea ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită.
    108. Pe de altă parte, având în vedere că în cadrul Dosarului nr. 3.620/3/2024 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale părţile litigante au exprimat opinii divergente cu privire la incidenţa, interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pârâtul susţinând că reclamantul nu este îndreptăţit la diurna reglementată de acest text de lege întrucât a beneficiat pe perioada misiunii de o sumă zilnică cu titlu de diurnă de misiune (MSA - Mission Subsistence Allowance), se constată că, în acest caz, de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
    109. Cu toate acestea, examenul deciziilor interpretative obligatorii anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă că acest aspect controversat a mai făcut obiect de analiză al instanţei supreme care a mai fost chemată să dezlege aceleaşi chestiuni de drept, prin hotărâri interpretative, nefiind aşadar întrunită cerinţa de admisibilitate impusă de lege [art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024], respectiv aceea ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja prin hotărâri obligatorii anterioare.
    110. Astfel, iniţial, prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop."

    111. În considerentele de la paragrafele 71, 74 şi 75 din această decizie s-au reţinut următoarele:
    "În speţă, întrebarea este formulată de o manieră ipotetică. Instanţa de trimitere se raportează la ipoteza existenţei unei identităţi între drepturile băneşti de care a beneficiat reclamantul de la organizaţiile internaţionale sub mandatul cărora s-a desfăşurat misiunea la care acesta a participat şi cele datorate de statul român, în temeiul normelor legale supuse interpretării, şi solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să precizeze dacă, într-o astfel de ipoteză, poliţistul participant la misiunea internaţională este îndreptăţit să încaseze aceste drepturi băneşti şi de la autorităţile naţionale. (…)
    În speţa de faţă, interpretarea normei naţionale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaţionale care au asigurat cadrul legal de desfăşurare a misiunii la care a participat poliţistul. Dacă, potrivit acestor reglementări, o anumită cheltuială este preluată de organizaţia internaţională sau de statul partener, se creează un cadru legal derogator de la norma naţională, poliţistul aflat în misiune nefiind îndreptăţit să solicite acelaşi beneficiu atât de la partenerul extern, în baza reglementărilor internaţionale sau europene, cât şi de la autorităţile naţionale, în temeiul legislaţiei interne.
    Acest raţionament rămâne pe deplin valabil şi atunci când drepturile băneşti acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înţelegerilor tehnice europene sau internaţionale sunt structurate în mod diferit faţă de reglementarea naţională. Important este ca, în esenţă, plăţile efectuate de partener să fi avut în vedere, în ansamblu, aspectele la care s-a raportat şi legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile poliţistului aflat în misiune."

    112. Prin urmare, aceleaşi dispoziţii legale şi exact aceleaşi aspecte de interpretare au mai fost înaintate spre dezlegare instanţei supreme, iar sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât s-a apreciat că aspectul de interpretare suspus dezlegării nu întruneşte cerinţa de a constitui o chestiune de drept veritabilă, instanţa de trimitere neavând nicio dificultate în interpretarea normei legale, iar existenţa unei practici neunitare ce s-a invocat ca argument în favoarea sesizării a fost apreciată irelevantă de vreme ce soluţiile divergente indicate nu au avut drept cauză soluţionarea diferită a chestiunii ce a făcut obiectul sesizării, ci s-au datorat interpretării diferite a naturii drepturilor băneşti încasate de la instituţia europeană sau internaţională, raportat la natura drepturilor reglementate de art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, care făceau obiectul litigiului.
    113. Ca urmare a dezvoltării unei jurisprudenţe diversificate la nivel naţional, ulterior, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.“
    114. Din lectura acestei decizii rezultă că obiectul acelei sesizări, chiar dacă a fost mai amplu şi mai precis formulat decât în cuprinsul încheierilor de sesizare ce formează obiectul prezentului dosar, a privit aceleaşi aspecte apreciate la acea epocă a fi controversate din punct de vedere juridic, respectiv:
    - dacă drepturile băneşti privind diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, trebuie acordate de statul român indiferent de plata aceloraşi drepturi de către aliaţii/organizaţiile internaţionale/ partenerii externi sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop, având în vedere şi acordurile/înţelegerile tehnice europene sau internaţionale încheiate în acest sens, existând totodată dificultăţi din partea unităţilor angajatoare în a face dovada încasării drepturilor băneşti de către reclamanţi din partea aliaţilor/organizaţiilor internaţionale/partenerilor externi, întrucât sumele de bani au fost virate direct în contul personal al participanţilor la misiuni;
    – dacă prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 se interpretează în sensul că diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere au ca scop acoperirea cheltuielilor legate de instalarea, întreţinerea şi orice alte cheltuieli uzuale în legătură cu locul misiunii, similar sumelor stabilite de organizaţiile internaţionale sub denumirea Boarding and Lodging Allowance (BLA) - acordată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Mission Subsistence Allowance (MSA) - acordată de Organizaţia Naţiunilor Unite, Daily Subsistence Allowance (DSA) - acordată de Consiliul Uniunii Europene, sau au un scop diferit, respectiv acoperă riscul/alte inconveniente de ordin moral la care este supus personalul participant în teatrele de operaţii în cadrul misiunilor în afara teritoriului statului român.

    115. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat respectiva sesizare atât din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate, cât şi cu privire la fondul acelor chestiuni juridice ce au depăşit examenul de admisibilitate, evaluând jurisprudenţa sa anterioară referitoare la admisibilitatea sesizărilor şi subliniind în cuprinsul Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 că:
    "Deşi prin sesizare este pus în discuţie scopul drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru a se stabili dacă este similar scopului celor stabilite de organizaţiile internaţionale, denumite DSA, MSA, BLA, sau este diferit, problema de drept, în sensul art. 514 din Codul de procedură civilă, priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 referitoare la scopul acordării acestor drepturi personalului participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, şi nu a prevederilor din documentele europene sau internaţionale în care se regăsesc drepturile indicate de autorul sesizării, în acest sens urmând a fi examinat recursul în interesul legii.“ (paragraful 49)
    Din perspectiva actelor/documentelor/acordurilor/ înţelegerilor europene sau internaţionale, în baza cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile în afara teritoriului statului român, în cadrul recursului în interesul legii, al cărui scop este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, nu este posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor prevăzute pentru a fi acordate personalului participant. Revine instanţelor de judecată, în situaţiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondenţă dintre aceste drepturi şi cele din legislaţia naţională, în raport cu conţinutul acestora şi scopul pentru care au fost prevăzute. (paragraful 50)"

    116. În cuprinsul aceleiaşi decizii, instanţa supremă a statuat că cerinţa admisibilităţii recursului în interesul legii nu este îndeplinită în ceea ce priveşte interpretarea normei prevăzute de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 care prevede că, pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.
    117. Reţinând în cuprinsul Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii că soluţiile jurisprudenţiale contrare au fost determinate de modul în care, în aplicarea legii, instanţele de judecată au raportat conţinutul acestui drept la cheltuielile vizate de indemnizaţiile stabilite de documentele europene/internaţionale aplicabile misiunii sau operaţiei la care reclamanţii au participat, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei (misiunea/operaţia, actul în baza căruia s-a desfăşurat, documentul care a prevăzut drepturile personalului participant), în paragraful 60 al aceleiaşi decizii, instanţa supremă a statuat că nu sunt asigurate premisele recursului în interesul legii „dacă textul de lege atacat presupune doar modalitatea în care, stabilind circumstanţele unei cauze, atribut exclusiv al completului de judecată sesizat cu soluţionarea litigiului, instanţele realizează aplicarea unei dispoziţii legale care are întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă esenţa aplicării la un caz concret (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016)“.
    118. În egală măsură, în paragraful 64 al Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022, în examinarea condiţiilor de admisibilitate cu privire la chestiunea de drept relativă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „existenţa dificultăţii din partea unităţilor angajatoare în a face dovada încasării drepturilor băneşti de către reclamanţi din partea aliaţilor/organizaţiilor internaţionale/partenerilor externi, întrucât sumele de bani au fost virate direct în contul personal al participanţilor la misiuni, reprezintă un aspect care priveşte exclusiv probatoriul administrat în susţinerea apărărilor care vizează faptul că drepturile băneşti au fost încasate din partea aliaţilor/organizaţiilor internaţionale/partenerilor externi. În baza acestui probatoriu, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează sarcina probei, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului stabileşte care este actul intern/european/internaţional în temeiul căruia a avut loc misiunea sau operaţia în afara teritoriului statului român şi actul normativ naţional sau documentul european/internaţional care prevede drepturile personalului participant, care sunt acestea, dacă au fost achitate cele ce se cuvin, astfel că aceste aspecte privesc temeinicia cererilor de chemare în judecată şi nu constituie o problemă de drept în sensul dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă“.
    119. Prin urmare, cu privire la partea din sesizările conexate care se referă la dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 - dreptul personalului trimis în misiuni din străinătate la acoperirea cheltuielilor pentru facilitarea legăturilor cu familia şi recreere în cuantum de 1 dolar american pe zi - în afară de faptul că pârâtul nu a contestat îndreptăţirea reclamantului la primirea acestor sume de bani, invocând în apărare că acestea au fost achitate, se constată că sesizările nu întrunesc cerinţa de admisibilitate deoarece chestiunea în discuţie a mai fost supusă, în aceiaşi termeni, examinării instanţei supreme care a respins sesizarea ca inadmisibilă prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 pentru argumente care vizează aspecte intrinseci ce ţin de neîntrunirea condiţiei ca respectiva chestiune de drept invocată să poată face obiect de dezlegare din partea instanţei supreme pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare - recursul în interesul legii.
    120. Prin aceeaşi Decizie nr. 24 din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat însă cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, apreciind că, în legătură cu scopul diurnei prevăzute de aceste dispoziţii, sesizarea este admisibilă, constatând că soluţionarea diferită a litigiilor a decurs şi din modul în care instanţele de judecată s-au raportat la indemnizaţiile prevăzute de diferite documente europene/ internaţionale, denumite Per Diem, DSA, MSA, BLA, acordate de Consiliul Uniunii Europene, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, din conţinutul cărora rezultă că sunt destinate pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, pentru hrană, a celor secundare/curente la locul misiunii (MSA), a cheltuielilor de cazare, pentru masă, deplasări locale, a celor diverse (Per Diem), a cheltuielilor de cazare, pentru masă, gratuităţi, a costurilor de transport de la locul de cazare la primul loc de desfăşurare a activităţii oficiale şi retur, precum şi a altor plăţi efectuate pentru servicii personale (DSA), a cheltuielilor de cazare, pentru hrană şi a celor diverse în zona misiunii (BLA), în sume variabile în funcţie de circumstanţele specifice locului misiunii, apreciindu-se că problema este reală şi rezultă din interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, care prevăd diurna, în ceea ce priveşte scopul acesteia.
    121. În cuprinsul Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că interpretarea diferită a instanţelor a fost determinată de o omisiune de reglementare, de caracterul incomplet al acesteia, întrucât nu sunt determinate de emitentul actului scopul şi conţinutul concret al dreptului şi nu este corelat cu alte dispoziţii legale care să ofere posibilitatea unei interpretări unitare.
    122. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat pe fond sesizarea, a realizat o trecere în revistă a actelor normative şi a cadrului normativ special în care se încadrează şi Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, cu referiri la evoluţia în timp a legilor şi hotărârilor de guvern adoptate în legătură cu participarea personalului român la misiuni în străinătate şi la drepturile cuvenite acestuia (paragrafele 67-81 din Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022), inclusiv printr-o analiză comparativă a actelor normative edictate în acest domeniu, în special din perspectiva drepturilor conferite destinatarilor lor.
    123. Din analiza şi interpretarea acestor acte normative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a conchis că:
    "În raport cu situaţiile specifice pe care le reglementează actul normativ în discuţie, Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, diurna, stabilită într-un cuantum care nu este circumstanţiat de cheltuielile locului misiunii, nu include cheltuieli care acoperă cazare şi hrană (prevedere expresă), dar nici cheltuieli diverse în legătură cu misiunea, care să conducă la concluzia că are ca scop compensarea inconvenientelor de ordin material“ (…) (paragraful 90)
    În absenţa unei norme privind conţinutul diurnei, astfel cum emitentul actului normativ a procedat în cazul diurnei din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, a unei norme de trimitere la o altă normă, precum în cazul cheltuielilor de cazare şi hrană, faptul că, exceptând diferenţierea între ofiţeri şi alte categorii de personal, specifică structurilor din care face parte personalul căruia i se adresează actul normativ, elementele care determină modificarea cuantumului diurnei sunt tipul misiunilor şi gradul de risc în zona de desfăşurare a operaţiilor, conduce la concluzia că aceasta are un scop fundamental diferit de cel al drepturilor care vizează acoperirea cheltuielilor de cazare, de hrană şi a celor diverse determinate de misiune, reprezentând o compensaţie acordată în considerarea riscului la care este supus personalul care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.“ (paragraful 92)
    Din modalitatea de reglementare a diurnei, prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004, în vigoare şi ulterior abrogării acesteia, prin Legea nr. 121/2011, act normativ abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 46/2020, coroborat cu celelalte dispoziţii ale actului normativ, rezultă că scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii. (paragraful 93)"

    124. Prin urmare, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a oferit o dezlegare modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, tocmai plecând de la o jurisprudenţă neunitară în care unele instanţe apreciau că acele drepturi de care a beneficiat personalul trimis în misiuni în străinătate (Per Diem, DSA, MSA, BLA) ar fi înlăturat de la aplicare dispoziţiile naţionale cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.
    125. Pe cale de consecinţă, inadmisibilitatea sesizărilor cu privire la incidenţa şi condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 derivă şi din faptul că, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a examinat exact aceleaşi aspecte juridice, statuând asupra modului de interpretare şi aplicare a art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, astfel încât sesizările nu întrunesc cerinţa de admisibilitate regăsită în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aceea ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept care se cere a fi lămurită.
    126. Cu privire la a doua chestiune asupra căreia instanţele de trimitere au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o dezlegare prealabilă, referitoare la modalitatea de determinare a începutului curgerii termenului de prescripţie în ce priveşte dreptul la acţiune având ca obiect pretenţiile băneşti deduse judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă, cu titlu preliminar, caracterul vag al solicitării instanţelor de trimitere, în contrast deplin atât cu exigenţe legale, cât şi cu reperele ce rezultă din jurisprudenţa anterioară obligatorie a instanţei supreme referitoare la modalitatea în care trebuie adresată întrebarea pentru ca aceasta să poată primi o dezlegare pe calea mecanismului de unificare a jurisprudenţei.
    127. Astfel, determinarea începutului curgerii termenului de prescripţie în ce priveşte dreptul la acţiune presupune, din partea instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului, identificarea raportului juridic dedus judecăţii, a conţinutului acestui raport juridic în sensul identificării drepturilor şi obligaţiilor părţilor, a legii în vigoare la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, precum şi a normelor de drept care sunt incidente în mod concret acestui raport juridic, cu identificarea, eventual, a regulii juridice care este susceptibilă de interpretări diferite.
    128. Or, instanţele de trimitere nu au evidenţiat o problemă de interpretare a unei norme legale, ci au găsit de cuviinţă să defere instanţei supreme determinarea în concret, în litigiul dedus judecăţii, a momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamanţilor, în privinţa drepturilor afirmate prin cererea de chemare în judecată.
    129. Dincolo de faptul că doar instanţa sesizată cu litigiul dedus judecăţii are competenţa de a identifica norma de drept aplicabilă în soluţionarea fondului ori a unei excepţii invocate în faţa sa, operaţiune pe care nu o poate delega instanţei supreme în cadrul mecanismului de unificare a jurisprudenţei pe calea întrebării prealabile, începutul curgerii termenului de prescripţie reprezintă un element de fapt a cărui stabilire este tot în căderea instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, acest element de fapt urmând a fi stabilit în raport cu conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, cu data la care dreptul afirmat a devenit actual, cu momentul în care obligaţia corelativă a devenit exigibilă şi celelalte reguli ce reglementează momentul naşterii dreptului material la acţiune, prin raportare şi la legea aplicabilă raportului juridic din punct de vedere temporal.
    130. În acest sens este relevantă jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, mai precis, Decizia nr. 18 din 29 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 21 mai 2021, prin care instanţa supremă a fost sesizată cu privire la următoarea întrebare: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor reclamate având ca obiect drepturi băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    131. Chiar dacă prin această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea, sunt relevante în cauză considerentele de la paragrafele 82, 85, 87 şi 93 din această decizie prin care s-au reţinut următoarele:
    "Prin urmare, din conţinutul regulii generale consacrate cu valoare de principiu în art. 2.523 din Codul civil trebuie desprinsă concluzia că, pentru stabilirea momentului obiectiv care marchează începutul termenului de prescripţie, se impune verificarea unor aspecte de fapt ale litigiului în care se iveşte o atare problemă. (…)
    Astfel, deşi din principiul general de drept «nemo censetur ignorare legem» decurge prezumţia de cunoaştere a legii, aceasta nu poate opera în privinţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru că prezumţia este într-o necesară şi directă relaţie cu aducerea la cunoştinţă a actului normativ prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Neavând regimul juridic de act normativ publicat pe această cale căreia legiuitorul, prin art. 108 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 24/2000, îi conferă valoarea de unică sursă de aducere la cunoştinţa generală a informaţiilor privind conţinutul actelor normative, în privinţa hotărârii de Guvern în discuţie nu poate opera prezumţia de cunoaştere menţionată anterior. (…)
    Aşadar, este necesar a se stabili, în fiecare litigiu în parte, dacă şi în ce măsură destinatarul unui act normativ nepublicat a avut posibilitatea de a afla despre existenţa lui, spre a solicita să i se asigure accesul la textul respectivului act şi dacă acesta a fost împiedicat să cunoască reglementările relevante, în pofida demersurilor utile şi adecvate pe care le-a întreprins pentru o atare finalitate. Într-un context particular precum cel din litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere trebuie verificat şi dacă regulile de funcţionare internă ale instituţiei deţinătoare obligă la informarea persoanei interesate cu privire la conţinutul actului normativ nepublicat care priveşte statutul său profesional, ţinându-se cont inclusiv de încadrarea sau neîncadrarea acestui act în categoria celor secretizate.
    Concluzionând prin prisma considerentelor anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că întrebarea formulată de instanţa de trimitere are ca obiect dezlegarea unei chestiuni de fapt, iar nu a unei chestiuni de drept apte a forma obiect al unei rezolvări de principiu pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare care îşi găseşte reglementarea în art. 519 din Codul de procedură civilă. Prin sesizarea formulată nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei juridice, ci, mai degrabă, pornind de la un anumit rezultat al interpretării dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză."

    132. Identificarea momentului de la care curge termenul de prescripţie a dreptului la acţiune constituie un „element de fapt“ şi în ipoteza în care raportul juridic dedus judecăţii şi dreptul afirmat de către reclamanţi s-au născut sub imperiul Codului civil din 1865, caz în care vor deveni incidente regulile statornicite de fostul Decret nr. 167/1958.
    133. Or, pentru a se putea reţine existenţa unei chestiuni de drept, aceasta trebuie să fie specifică şi să supună analizei o normă de drept punctuală sau un ansamblu de norme juridice care, potrivit împrejurărilor, trebuie corelate, iar demersul interpretativ să fie de natură a conduce la cel puţin două concluzii. Identificarea acestor norme de drept şi a dificultăţilor de interpretare este însă atributul instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului, sarcină pe care nu o poate delega instanţei supreme pe calea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.
    134. În raport cu modul în care a fost formulată întrebarea - determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul concret dedus judecăţii -, instanţele de trimitere nu au urmărit a se edifica asupra conţinutului concret şi a modului de interpretare a unei anumite/anumitor norme juridice incidente în cauză, ci au solicitat instanţei supreme să dea o rezolvare excepţiei prescripţiei invocate în cauză de către pârât prin indicarea modalităţii în care se determină momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă în fiecare dintre litigiile în care s-au formulat sesizări, fără însă a indica în ce constă neclaritatea, caracterul lacunar ori interpretabil al normei/normelor incidente în cazul concret dedus judecăţii şi care să necesite o lămurire prin intermediul acestui mecanism de prevenire a jurisprudenţei neunitare.
    135. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nici această a doua chestiune deferită spre lămurire instanţei supreme, constând în indicarea modalităţii de determinare a începutului curgerii termenului de prescripţie, nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât aspectul relevat nu constituie o chestiune de drept, ci o chestiune de fapt, aşa cum s-a stabilit deja prin Decizia nr. 18 din 29 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    136. În ce priveşte cea de-a treia chestiune a cărei lămurire a fost solicitată (formulată prin Sesizarea nr. 2.339/1/2024, în cadrul Dosarului nr. 2.993/108/2022* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale), ea urmăreşte stabilirea aceleaşi chestiuni de fapt, respectiv a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie în litigiul dedus judecăţii, sub imperiul Codului civil din 1864, dar întrebarea a fost formulată într-o manieră în care se solicită instanţei supreme o dezlegare în sensul posibilităţii interpretării extensive a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din fostul Decret nr. 167/1958, peste conţinutul clar şi neîndoielnic al normei, prin corelare cu dispoziţii legale care nu au făcut parte, în acelaşi timp, din fondul normativ naţional. Mai precis, se solicită instanţei supreme să statueze dacă una şi aceeaşi normă juridică din fondul legislativ anterior (în prezent abrogată) poate primi o altă interpretare decât cea care rezultă din conţinutul ei normativ, în raport cu situaţia de fapt concretă în care se află reclamantul din litigiul dedus judecăţii şi ţinând seama de conţinutul normativ diferit al unei norme juridice similare actuale, cu care dispoziţiile legale indicate în sesizare nu se corelează.
    137. În concret, instanţa de trimitere întreabă dacă, în contextul factual din dosar, în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă ar putea primi o altă interpretare decât cea consacrată în doctrina şi jurisprudenţa dezvoltate în perioada de activitate a acestor norme juridice, prin raportare la conţinutul normativ al regulii astăzi în vigoare ce reglementează începutul curgerii prescripţiei, mai precis prin raportare la conţinutul art. 2.523 din Codul civil actual. Cu alte cuvinte, întrebarea instanţei de trimitere este aceea dacă cele două norme juridice anterioare, indicate în cuprinsul sesizării, în prezent abrogate, ar putea fi interpretate nu din perspectiva conţinutului lor normativ şi în corelare cu celelalte prevederi legale în vigoare în perioada de activitate a respectivelor norme, ci prin corelare cu o normă care este astăzi în vigoare şi care nu exista la epoca la care dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 făceau parte din fondul normativ naţional.
    138. În acest caz, inadmisibilitatea sesizării decurge din lipsa unei veritabile chestiuni de drept, aspect ce rezultă din valorificarea jurisprudenţei anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi din unele considerente suplimentare ce urmează a fi expuse şi care conturează concluzia că întrebarea instanţei de trimitere supune analizei doar o aparentă problemă de drept care nu poate face însă obiectul dezlegării instanţei supreme pe calea mecanismului de unificare a jurisprudenţei constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    139. Cu referire la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept având, în mod obligatoriu, anumite caracteristici şi supusă interpretării în anumite condiţii procedurale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai subliniat în jurisprudenţa sa anterioară că aceasta este de esenţa mecanismului de unificare jurisprudenţială constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile cu valoare de principiu şi obligatorie pentru instanţe.
    140. Codul de procedură civilă nu defineşte sintagma „chestiune de drept“ şi nici reglementarea specială cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu conţine referiri la înţelesul semantic al acestei sintagme, accentuând însă, inclusiv în preambulul celui din urmă act normativ, asupra nevoii de clarificare a unor „chestiuni dificile de drept“, întrucât măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, iar soluţiile pronunţate în categoria de litigii la care se referă ordonanţa de urgenţă au impact direct şi considerabil asupra bugetului general consolidat, efect augmentat prin necesitatea asigurării egalităţii de tratament juridic, imperativ confirmat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale din perspectiva principiului egalităţii în faţa legii.
    141. În doctrină s-a arătat că pentru a fi în prezenţa unei chestiuni de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, problema de drept identificată trebuie să fie una reală, veritabilă, susceptibilă de a genera interpretări diferite ale unui text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (V. Ciobanu, M. Nicolae coordonatori, Noul cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I, p. 1214).
    142. În acelaşi sens, în jurisprudenţa sa obligatorie anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, pentru a fi vorba despre o problemă de drept reală, se cere ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a se interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.
    143. Aşadar, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească fie posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte, fie incidenţa unor principii generale al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile (a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018).
    144. Nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul, rol consacrat constituţional. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul unei astfel de proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării efective a cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului (în acest sens, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 31 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 iunie 2017).
    145. Totodată, relativ la această condiţie, a existenţei unei chestiuni de drept, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a precizat că problema de drept care necesită cu pregnanţă să fie lămurită trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu şi acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 20 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020).
    146. Privite din această perspectivă jurisprudenţială, cele două dispoziţii legale supuse interpretării de către instanţa de trimitere au un conţinut clar şi neîndoielnic care nu lasă loc de interpretări diferite. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 statuează că „termenul de prescripţie este de 3 ani (...)“, iar dispoziţiile art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd cu titlu de regulă generală că „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune (...)“.
    147. Suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudenţa obligatorie anterioară, Înalta Curte subliniază că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziţii legale şi principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată şi aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică şi istorică. Rolul interpretării istorice constă în examinarea condiţiilor şi împrejurărilor de timp, precum şi de context social-istoric în care a fost elaborată norma pentru a dezvălui voinţa legiuitorului la momentul elaborării normei, o astfel de interpretare servind atât la identificarea naturii juridice a instituţiei examinate, cât şi la evoluţia reglementărilor în timp, dar şi la surprinderea voinţei legiuitorului atunci când intervine o modificare legislativă sau o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte o anumită instituţie de drept, realizată prin intermediul unei reglementări noi.
    148. Nici interpretarea istorică şi nici celelalte reguli de interpretare nu permit însă atribuirea unui alt înţeles conţinutului clar şi neîndoielnic al dispoziţiei legale supuse interpretării prin corelarea ei cu o altă prevedere legală adoptată într-un alt context socio-istoric şi cu care nu a fost vreodată contemporană, pentru a se ajunge ca cele două prevederi legale, astfel corelate, să impună aceleaşi condiţii şi să producă aceleaşi efecte, deşi conţinutul lor concret este diferit. Altfel spus, regula de interpretare istorică a normei vizează determinarea conţinutului normativ al legii în vigoare, prin raportare la evoluţia şi conţinutul reglementărilor anterioare, iar nu determinarea unui alt conţinut al unei norme vechi abrogate, în raport cu reglementarea diferită aflată în vigoare. A atribui unei norme juridice anterioare, cu un conţinut clar şi neîndoielnic, interpretarea ce rezultă dintr-o reglementare ulterioară şi diferită, generată de schimbarea de abordare legislativă a legiuitorului, ar presupune, în mod implicit, o aplicare retroactivă a legii civile noi şi, în egală măsură, o înfrângere a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
    149. Pe de altă parte, plecând de la modul de formulare a întrebării de către instanţa de trimitere, Înalta Curte subliniază că o normă juridică având o ipoteză determinată şi o dispoziţie onerativă, cum este dispoziţia de la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, nu poate primi interpretări şi aplicări diferite în funcţie de situaţia de fapt dedusă judecăţii, întrucât un astfel de procedeu denaturat de interpretare ar veni în coliziune cu principiul constituţional înscris în art. 124 alin. (2) din Constituţia României conform căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Principiul aplicării în mod egal a legii de către instanţele judecătoreşti, instituit de principiul constituţional enunţat, ar fi înfrânt dacă una şi aceeaşi normă juridică, având un conţinut unic şi determinat, clar şi neîndoielnic, ar fi interpretată şi aplicată diferit în funcţie de situaţii de fapt particulare în care s-ar afla diverşi destinatari ai normei.
    150. Aşa fiind, ţinând cont de faptul că interpretarea unei norme juridice, din perspectiva conţinutului ei normativ, nu se poate realiza nici prin corelarea ei cu dispoziţii legale care nu au fost contemporane acesteia şi nici prin ataşarea cuprinsului ori a înţelesului normei juridice noi la norma veche, iar, pe de altă parte, că o normă juridică clară şi neîndoielnică, conţinând o ipoteză determinată unică, nu poate primi interpretări diferite în funcţie de starea de fapt în care se regăseşte în concret partea din litigiu, instanţa supremă constată că aspectul supus analizei de către instanţa de trimitere nu reprezintă o veritabilă „chestiune de drept“ în sensul pe care această sintagmă l-a dobândit în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci o simplă chestiune aparentă de drept, astfel că sesizarea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă pentru neîntrunirea uneia dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    151. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.620/3/2024, de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.849/105/2022, de Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 5.826/109/2022* şi nr. 656/109/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept referitoare la:
    - acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008;
    – modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi.

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea conexată formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.993/108/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data naşterii dreptului de creanţă, sau au în componenţa lor şi un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil.
    Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2024.


                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristian Balacciu


    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 107 din 9 decembrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016