Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Asociaţia Club Sportiv Nicolina din Iaşi în Dosarul nr. 7.924/99/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.373D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată. Arată, cu privire la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, că posibilitatea acordată primarului de a dispune desfiinţarea unei construcţii reprezintă o sancţiune pentru nerespectarea condiţiilor legale de construire, care nu interferează în niciun fel cu atribuţiile puterii judecătoreşti. Consideră că în acest context nu este relevantă calitatea de proprietar a persoanei astfel sancţionate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, observă că acestea sunt criticate prin comparaţie cu cele ale art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege, care consacră dreptul de tutelă administrativă al prefectului, ipoteză diferită de cea în care se află autoarea excepţiei şi care, prin urmare, nu este aplicabilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.067 din 31 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.924/99/2018, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Club Sportiv Nicolina din Iaşi într-o cauză privind soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării dispoziţiei primarului municipiului Iaşi de desfiinţare pe cale administrativă a unor construcţii şi amenajări realizate fără autorizaţie de construire. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, cu privire la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, că acestea permit autorităţii administrative să se substituie autorităţii judecătoreşti în restabilirea ordinii prin emiterea unui act administrativ executoriu cu putere juridică mai mare decât a unei hotărâri judecătoreşti. Or, principiile separării şi echilibrului puterilor în stat şi cele privind înfăptuirea justiţiei nu permit ca, într-un stat de drept, justiţia să se realizeze prin alte autorităţi decât cele aparţinând puterii judecătoreşti. Contrar principiilor fundamentale ale statului de drept, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 conferă primarului, pe lângă competenţe administrative, şi competenţe judecătoreşti, prin emiterea de acte administrative cu caracter executoriu care dispun asupra bunurilor unui subiect de drept. În plus, textul legal menţionat este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, câtă vreme nu distinge asupra situaţiilor în care terenurile aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale sunt deţinute legitim cu titlu de folosinţă, închiriere sau concesiune de persoana care trebuie să execute actul de desfiinţare a clădirilor. 6. În ceea ce priveşte art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta este criticat din perspectiva încălcării principiului egalităţii şi al nediscriminării, deoarece, spre deosebire de art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege, care permite prefectului atacarea unor acte administrative ilegale cu efect suspensiv de drept, textul de lege criticat nu oferă aceeaşi posibilitate persoanei vizate şi vătămate direct de un act administrativ ilegal şi astfel nu poate ca, prin contestarea acestuia, să obţină suspendarea de drept a executării. Prin urmare, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie un tratament juridic diferenţiat cu privire la subiecţii de drept ce interferează cu aceeaşi categorie de acte juridice atacate în justiţie pentru motive de nelegalitate, fără a exista vreo raţiune justificativă a discriminării create. 7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin emiterea actului administrativ prevăzut de art. 33 din Legea nr. 50/1991, autoritatea publică emitentă nu se substituie puterii judecătoreşti, ci aplică o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei legale de obţinere a autorizaţiei de construire, ceea ce reprezintă un act de executare a legii, specific atribuţiilor constituţionale ale puterii executive. Textul legal menţionat este suficient de clar şi de precis şi priveşte sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la autorizarea lucrărilor şi construcţiilor, fără a avea relevanţă titlul în baza căruia se exercită dreptul de folosinţă a terenului. Cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciază că acest text nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece normele fundamentale invocate consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, şi nu egalitatea între cetăţeni şi autorităţile publice; or, critica autoarei este formulată din perspectiva comparării cu situaţia acţiunii în contencios administrativ introduse de prefect potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, constituţionalitatea nu se verifică prin raportare la alte reglementări din legislaţia internă, iar completarea sau modificarea unor texte legislative nu sunt atribuţii ale instanţei de contencios constituţional. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 32 din Legea nr. 261/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. De asemenea, sunt criticate şi dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate ulterior sesizării Curţii cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate (prin art. II pct. 2 din Legea nr. 102/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi pentru completarea art. 64 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 18 aprilie 2023), însă, în considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile de lege în redactarea în care au continuat să producă efecte juridice în cauză, chiar şi după ieşirea lor din vigoare. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991: „Prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.“; – Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.“ 12. Normele constituţionale menţionate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3)-(5), cu referire la principiul legalităţii în componenta privind calitatea legii şi la principiul separării şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la principiul egalităţii şi al nediscriminării, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“. 13. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă în art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, potrivit căreia autoritatea administrativă poate desfiinţa construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, fără să mai emită o autorizaţie de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului, a mai fost analizată în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 656 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 15 noiembrie 2006, Decizia nr. 1.344 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 decembrie 2009, şi prin Decizia nr. 1.124 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010. 14. În esenţă, Curtea a reţinut că desfiinţarea construcţiei constituie o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei obţinerii autorizaţiei de construire, al cărei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare. Sancţiunea vizează în egală măsură toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, acestea neputându-se apăra prin invocarea principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii, de vreme ce exercitarea acestui drept se abate de la prevederile legale imperative, în cazul de faţă cele referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Totodată, Curtea a constatat că sintagma „fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului“ din cuprinsul art. 33 din Legea nr. 50/1991 vizează autoritatea administraţiei publice locale competente, iar nu pe proprietarul construcţiei, care ar fi astfel lipsit de un cadru procesual unde să îşi apere dreptul invocând apărări pe fond sau de procedură. 15. Aşadar, art. 33 din Legea nr. 50/1991 instituie o excepţie de la procedura aplicabilă constatării şi sancţionării contravenţiilor (sau a infracţiunilor, după caz) la regimul autorizării executării lucrărilor de construcţii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 50/1991. Situaţia de excepţie constă tocmai în realitatea juridică obiectivă şi evidentă - imediat verificabilă de către autorităţile administrative competente - a inexistenţei autorizaţiei de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori cu privire la construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Dată fiind gravitatea deosebită a acestei fapte, legiuitorul a considerat că se impun măsuri urgente şi ferme, în sensul că autorităţile administrative competente nu mai urmează procedura obişnuită pentru desfiinţarea construcţiei, ci, fără a mai emite autorizaţia de desfiinţare şi fără a sesiza instanţele judecătoreşti, dispun, prin act administrativ propriu (dispoziţia primarului), desfiinţarea construcţiei ilegal construite. 16. Prin exercitarea acestei prerogative legale, autoritatea administrativă nu încalcă şi nu subminează, însă, atributele puterii judecătoreşti, aşa cum susţine autoarea excepţiei, ci, dimpotrivă, nu face decât să îşi exercite atribuţiile legale în limitele stabilite de legiuitor, atribuţii specifice puterii executive, al cărei rol esenţial în statul de drept este să aducă la îndeplinire prescrierile normative. Prin urmare, nu se poate susţine nesocotirea principiului separării şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 17. În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de claritate a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, Curtea a arătat în jurisprudenţa anterior menţionată că expresia „fără sesizarea instanţelor judecătoreşti“ nu instituie o interdicţie a accesului la justiţie al persoanei interesate, ci vizează autoritatea administrativă competentă, care nu va sesiza instanţa de judecată cu privire la ilegalitatea constatată, ci va dispune direct prin act administrativ propriu desfiinţarea construcţiilor ilegal executate. Aşadar, acest act administrativ nu este sustras controlului judecătoresc, aşa cum consideră autoarea excepţiei, partea interesată având acces la justiţie pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, aşa cum a procedat, de altfel, aceeaşi autoare. În plus, art. 5 din legea anterior menţionată prevede în mod expres şi limitativ actele nesupuse controlului judecătoresc (doar actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar) şi limitele controlului, iar actele administrative emise în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 nu se regăsesc în această enumerare. 18. Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 este neîntemeiată. 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea reţine că acestea sunt criticate prin comparaţie cu soluţia legislativă cuprinsă la art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege, autoarea excepţiei fiind nemulţumită de faptul că, spre deosebire de prefect, aceasta nu poate beneficia de instituţia suspendării de drept în ipoteza atacării actului administrativ prin care se dispune desfiinţarea construcţiei în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991. 20. Or, aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute, Curtea stabilind de principiu în jurisprudenţa sa că eventuala neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale nu se poate deduce din compararea mai multor soluţii legislative între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (în acest sens sunt Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, paragraful 49, sau Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 iulie 2023, paragraful 45). 21. Dincolo de acest aspect, Curtea observă că autoarea excepţiei reclamă încălcarea principiului egalităţii şi al nediscriminării într-o ipoteză care nici nu se poate supune testului egalităţii, invocând doi termeni care nu se pot compara. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii impune reglementarea unui tratament egal în ipoteza unor situaţii identice sau comparabile în mod rezonabil, ceea ce înseamnă per a contrario că în cazul unor situaţii distincte acelaşi principiu obligă la reglementare diferită. 22. Prefectul, spre deosebire de orice altă persoană fizică sau juridică vătămată printr-un act administrativ, beneficiază de dreptul de tutelă administrativă, instituţie juridică consacrată în art. 123 alin. (5) din Constituţie şi detaliată la art. 3 din Legea nr. 554/2004 în considerarea rolului constituţional al prefectului de reprezentant al Guvernului în plan local şi de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Procedura administrativă derulată în ipoteza exercitării dreptului de tutelă administrativă are caracter parţial special, derogatoriu, justificat de necesitatea unei intervenţii rapide şi eficiente a autorităţii tutelare pentru împiedicarea producerii consecinţelor negative generate de emiterea unui act administrativ considerat ilegal. Astfel, prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale, fără a fi obligat să parcurgă procedura plângerii prealabile (recursul graţios), iar până la soluţionarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept [art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004]. 23. Or, autoarea excepţiei solicită ca, în calitate de pretinsă persoană vătămată de emiterea unui act administrativ considerat de aceasta nelegal, să beneficieze prin lege de aceleaşi condiţii specifice exercitării tutelei administrative, şi anume de suspendarea de drept a executării actului administrativ atacat, ceea ce, în considerarea celor mai sus învederate, ar fi de neconceput. Prin urmare, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Club Sportiv Nicolina din Iaşi în Dosarul nr. 7.924/99/2018 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
