Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional din Cultură - Fair, în numele membrului său Robin Alban, în Dosarul nr. 26.109/3/2019 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.192D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 26.109/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional din Cultură - Fair, în numele membrului său Robin Alban, în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate permit angajatorilor instituţiilor de spectacole şi de concerte să angajeze personal pe durată determinată fără a preciza vreo limită în care se poate prelungi contractul individual de muncă. Practic, dispoziţiile legale criticate dau dreptul acestor angajatori să menţină în instituţie un salariat angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată fără limită în timp, decizia depinzând doar de conducătorul instituţiei, fără a fi necesară motivarea deciziei de prelungire ori a refuzului de prelungire a contractului de muncă. Or, prevederile incidente din Codul muncii prevăd faptul că regula o reprezintă angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar angajarea pe perioadă determinată reprezintă o excepţie şi poate interveni doar în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul a prevăzut la art. 82-87 din Codul muncii condiţiile şi cazurile în care un angajator poate încheia contracte de muncă pe perioadă determinată. Cu toate acestea, prevederile menţionate din Codul muncii pornesc de la asigurarea unui echilibru între necesitatea angajatorilor de a încheia contracte de muncă pe perioadă determinată şi necesitatea asigurării stabilităţii la locul de muncă, sens în care legiuitorul a reglementat anumite condiţii în care contractele de muncă pe perioadă determinată pot fi încheiate, inclusiv prin instituirea unui termen maxim. Cu toate acestea, dispoziţiile de lege criticate permit angajatorilor instituţiilor de spectacole şi de concerte să angajeze personal pe durată determinată fără a preciza vreo limită în care se poate prelungi contractul individual de muncă. Această consecinţă este în măsură să afecteze în mod substanţial dreptul salariaţilor la protecţie socială, inclusiv din perspectiva stabilităţii la locul de muncă, în condiţiile în care salariaţii din instituţiile de spectacole şi concerte încadraţi cu contract de muncă pe perioadă determinată se află în mod permanent într-o stare de nesiguranţă, în sensul în care nu există nicio certitudine cu privire la prelungirea raporturilor de muncă. 6. În plus, se arată că, dincolo de faptul că nu există nicio raţiune pentru care instituţiile de spectacole şi concerte să fie tratate în mod diferenţiat de ceilalţi angajatori, simplul argument referitor la specificul activităţii acestor instituţii nu este în măsură să asigure o proporţionalitate între posibilitatea prelungirii fără limită în timp a contractelor de muncă pe perioadă determinată şi scopul pretins urmărit prin edictarea prevederilor art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instituţiile de spectacole şi concerte ar fi avut oricum posibilitatea de a angaja personal cu contract de muncă pe perioadă determinată, astfel cum această perioadă este limitată prin dispoziţiile art. 82 alin. (3)-(5) şi art. 84 alin. (1) din Codul muncii. 7. Pe de altă parte, pentru acelaşi motive, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că se impune şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care salariaţii încadraţi cu contract de muncă pe perioadă determinată sunt trataţi în mod diferit faţă de ceilalţi angajaţi, în sensul că celor dintâi li se permite prelungirea fără limită a unui contract individual de muncă, fără a exista un criteriu obiectiv care să justifice această diferenţiere. În ceea ce priveşte inexistenţa unui criteriu obiectiv care să justifice acest tratament diferenţiat, se subliniază faptul că, în cazul ambelor categorii, este permisă încheierea şi prelungirea unui contract individual de muncă pe o anumită perioadă, însă nu se poate argumenta că specificul activităţii unei instituţii de spectacole şi concerte ar impune menţinerea unui contract de muncă încheiat pe perioadă determinată peste limita stabilită de Codul muncii. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 17 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Datorită specificului activităţii, încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată se poate face şi prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3)-(5) şi ale art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“ 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 41 alin. (2) privind munca şi protecţia socială a muncii. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 360 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 13 august 2020, constatând constituţionalitatea acestora. Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 are ca obiect de reglementare cadrul juridic al înfiinţării, organizării şi funcţionării instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, al desfăşurării activităţii acestora, precum şi al activităţii de impresariat artistic. Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ, instituţiile de spectacole sau concerte se înfiinţează, se organizează şi funcţionează în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale. Capitolul III din acest act normativ reglementează statutul personalului instituţiilor de spectacole sau concerte, şi anume al personalului artistic, tehnic şi administrativ care „îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă, a celor încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile conexe sau în baza unor contracte reglementate de Codul civil“. Cu privire la încheierea contractelor de muncă, art. 12 alin. (4^2) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 prevede că „Personalul instituţiilor de spectacole sau concerte poate încheia mai multe contracte individuale de muncă cu aceeaşi instituţie de spectacole ori concerte sau cu alte instituţii ori companii de spectacole sau concerte cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi cu acordul prealabil al conducerii instituţiei“. De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, pentru personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, „contractul individual de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată sau pe durată determinată, inclusiv pe stagiune ori pe producţie artistică, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi art. 83 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii“. 15. Analizând cadrul legislativ în materie, la paragraful 15 al Deciziei nr. 360 din 16 iunie 2020, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, forma generală a raporturilor de muncă o constituie contractele de muncă pe durată nedeterminată. Prin excepţie, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute în lege, se pot încheia contracte de muncă pe durată determinată [potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii], ca expresie a ocupării forţei de muncă în anumite sectoare sau pentru anumite ocupaţii şi activităţi. Astfel, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată [art. 82 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii]. Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie [art. 82 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii], putând fi prelungit, în condiţiile prevăzute la art. 83, şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări [art. 82 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii]. Cazurile în care poate fi încheiat contractul de muncă pe durată determinată sunt stabilite expres în art. 83 din acelaşi cod, la lit. h) a acestui articol stabilindu-se că se încheie şi „în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe“. 16. Cu privire la condiţiile şi limitele încheierii contractului de muncă pe durată determinată, Curtea a reţinut, la paragraful 16 al Deciziei nr. 360 din 16 iunie 2020, că art. 82 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede că între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată, iar, potrivit art. 82 alin. (5), contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare. Totodată, potrivit art. 84 alin. (1) din acelaşi cod, contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni. Curtea a observat că legiuitorul face distincţie între încheierea succesivă a cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată între aceleaşi părţi (legiuitorul stabilind o durată maximă a acestora) şi prelungirea unui contract individual de muncă pe durată determinată (care, ca regulă, nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni), prelungire care se poate face şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări [art. 82 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii], neavând o limită temporală instituită de legiuitor. 17. Având în vedere acest cadru legislativ cuprinzând dispoziţii generale referitoare la încheierea contractelor de muncă pe perioadă determinată, Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 prevede că, în domeniul artistic şi cultural, personalul instituţiilor de spectacole sau concerte poate încheia contracte de muncă pe durată nedeterminată sau contracte de muncă pe durată determinată, inclusiv pe stagiune ori pe producţia artistică, în deplină conformitate cu Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Dispoziţiile de lege criticate - art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 - instituie o derogare de la prevederile cu caracter general din Codul muncii, derogare reglementată datorită specificului activităţii. Astfel, pentru personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, încheierea contractelor de muncă pe durată determinată se poate face şi prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3)-(5) şi ale art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, prin decizia precitată, paragrafele 20 şi 21, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa sa şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reţinut că situaţia personalului din instituţiile de spectacole sau concerte diferă de situaţia celorlalţi angajaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată, tocmai datorită specificului activităţii. Caracterul de excepţie al dispoziţiilor criticate este dat de specificul activităţii personalului din instituţiile de spectacole sau concerte, specific ce impune reglementarea posibilităţii încheierii succesive a mai multor contracte individuale de muncă pe durată determinată, inclusiv pe stagiune sau pe producţie artistică, pe o perioadă totală mai mare decât cea permisă de Codul muncii. Prin urmare, situaţia în care se află personalul instituţiilor de spectacole sau concerte diferă de cea a celorlalţi angajaţi, iar deosebirea de tratament juridic referitoare la forma raportului de muncă al acestora este justificată în mod obiectiv de specificul activităţii acestora. Totodată, această deosebire este justificată şi în mod raţional, deoarece, pe de o parte, legea nu exclude posibilitatea încheierii unui contract de muncă pe durată nedeterminată pentru personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, ci doar instituie un beneficiu pentru această categorie de personal, şi anume derogarea de la regula încheierii succesive a cel mult 3 contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, regulă impusă de Codul muncii. Pe de altă parte, potrivit art. 12 alin. (4^2) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, personalul instituţiilor de spectacole sau concerte poate încheia mai multe contracte individuale de muncă cu aceeaşi instituţie de spectacole ori concerte sau cu alte instituţii ori companii de spectacole sau concerte cu acordul prealabil al conducerii instituţiei. În consecinţă, textul criticat din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 nu instituie privilegii sau discriminări de natură a contraveni dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. 19. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că textul de referinţă din Legea fundamentală consacră dreptul subiectiv la muncă al fiecărei persoane apte de muncă şi protecţia pe care statul este obligat să o asigure în cadrul politicii de protecţie socială a muncii. Dreptul la muncă include, după cum indică şi prevederea constituţională, libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia pentru munca depusă, dreptul la negocieri colective, dreptul la repaus săptămânal şi la concediu de odihnă plătit etc., toate aceste drepturi componente fiind stabilite prin lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 542 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006). 20. La paragraful 23 al Deciziei nr. 360 din 16 iunie 2020, Curtea a observat că art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 a fost modificat, dobândind forma actuală, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 6 septembrie 2016. În nota de fundamentare a acestui act normativ se precizează următoarele: „La art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările ulterioare, actuala normă consacră – prin sintagma «de regulă» - preferinţa legiuitorului faţă de angajarea cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, realitate care nu mai corespunde necesităţilor actuale. De asemenea, norma este echivocă, neputându-se evalua în ce anume constă regula şi în care situaţii «de excepţie» ar putea fi încheiate contracte pe perioadă determinată. Totodată, teza actuală nu ţine cont de necesitatea ca durata raporturilor juridice pe care le încheie instituţiile publice de spectacole sau concerte, inclusiv cea a raporturilor de muncă, să poată fi adaptată principiului organizării pe programe şi proiecte a activităţii acestor instituţii, principiu consfinţit deja prin alte legi.“ Aşadar, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate au fost instituite de legiuitor pentru a corespunde necesităţilor actuale privind organizarea pe programe şi proiecte a activităţii instituţiilor publice de spectacole sau concerte, ceea ce determină adaptarea duratei raporturilor juridice de muncă pe care le încheie. De altfel, potrivit art. 13 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, contractele individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată pot fi modificate, prin acordul părţilor, în contracte pe durată determinată. 21. Totodată, Curtea a reţinut că nu se poate considera că dispoziţiile de lege criticate limitează exercitarea dreptului la muncă, ci, dimpotrivă, deoarece prevăd că datorită specificului activităţii, încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată se poate face şi prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3)-(5) şi ale art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Este adevărat că aceste din urmă dispoziţii din Codul muncii au avut ca raţiune de reglementare instituirea unei măsuri de protecţie care să asigure stabilitatea în muncă a angajatului, însă, datorită specificului activităţii, pentru personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, contractul individual de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată sau pe durată determinată, inclusiv pe stagiune ori pe producţie artistică, ceea ce impune derogarea de la Codul muncii referitoare la numărul contractelor individuale de muncă pe durată determinată permise de lege. În sens contrar, dacă derogarea de la Codul muncii, prevăzută de textul de lege criticat, nu ar fi fost reglementată, numărul maxim al contractelor individuale de muncă pe durată determinată succesive ar fi fost limitat la 3, ceea ce ar fi condus la limitarea dreptului la muncă pentru personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, în situaţia în care angajatorul nu ar fi dorit încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată. 22. În final, la paragraful 26 al Deciziei nr. 360 din 16 iunie 2020, Curtea a reţinut - referitor la criticile privind eventualele abuzuri ale angajatorilor care menţin astfel de lucrători într-o situaţie de incertitudine perpetuă sau pe durate foarte lungi de timp cu privire la raporturile lor de muncă - că acestea nu constituie probleme de constituţionalitate, ci reprezintă aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. De altfel, în cauza în cadrul căreia fusese invocată, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească a admis apelul declarat de reclamant - artist instrumentist, angajat al unei filarmonici timp de 23 de ani, pe perioade determinate, de regulă pentru un an sau pe stagiune - şi a calificat contractul de prestaţie artistică, ultimul contract încheiat între părţi în anul 2013, ca fiind un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional din Cultură - Fair, în numele membrului său Robin Alban, în Dosarul nr. 26.109/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
