Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Florin Natu în Dosarul nr. 20.705/197/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 453D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.527D/2019 şi nr. 2.178D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv de Alexsandru Roşu în Dosarul nr. 52/46/2019 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.527D/2019 şi nr. 2.178D/2019 la Dosarul nr. 453D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că desemnarea membrilor completelor de doi sau trei judecători are loc în baza legii, în măsura în care nu este prevăzută o altă procedură. Subliniază că, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut o condiţie restrictivă, desemnarea acestora prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti sau de către colegiul de conducere al instanţei nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 12 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 20.705/197/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Florin Natu într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe penale. Prin motivele de apel, autorul excepţiei a criticat modul de soluţionare a cererii de recuzare a judecătorului de la instanţa de fond, prin prisma repartizării aleatorii a acesteia, invocând, totodată, nelegalitatea constituirii completului de judecată din calea de atac, întrucât acesta nu a fost stabilit prin tragerea la sorţi a membrilor săi. 8. Prin Încheierea din 21 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.416/110/2016, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Mazilu într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe penale, prin care inculpaţii, între care şi autorul excepţiei, au invocat nelegalitatea constituirii completului de judecată din cadrul Tribunalului Bacău, care a soluţionat fondul cauzei, întrucât acesta nu a fost constituit în mod aleatoriu şi nu era specializat pentru a judeca fapte de corupţie. 9. Prin Încheierea din 27 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 52/46/2019, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Alexsandru Roşu într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii penale. În motivarea contestaţiei în anulare, autorul a susţinut că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma „alt complet de judecată“ contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Arată că, în speţă, nu a existat un complet legal constituit, acesta fiind desemnat potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care este un act administrativ, iar nu prin lege, aspect ce contravine prevederilor art. 124 şi 126 din Constituţie. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, se susţine că, potrivit textului de lege criticat, componenţa secţiilor şi a completelor specializate se stabileşte de către colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului, fără a exista vreo menţiune cu privire la modul de determinare a completelor de judecată. Prin urmare, se susţine că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 acordă putere discreţionară colegiului de conducere al instanţei în determinarea compunerii acestor complete. Prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, se susţine că textul de lege criticat nu asigură reglementarea constituirii completelor de judecată şi deleagă acest atribut colegiului de conducere al instanţei, care este astfel abilitat să stabilească în mod unilateral şi arbitrar completele specializate de judecători. Se susţine că, în acest fel, aspectele esenţiale ale compunerii completelor de judecată sunt prevăzute în acte administrative cu caracter inferior legii, aspect de natură să încalce dispoziţiile constituţionale potrivit cărora organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se reglementează prin lege organică, iar competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Compunerea completelor este o problemă jurisdicţională, ce ţine de însăşi săvârşirea actului de justiţie, şi, prin urmare, trebuie realizată printr-o procedură legală menită să asigure independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Se susţine că dreptul la un proces echitabil are la bază două caracteristici esenţiale, respectiv imparţialitatea şi independenţa instanţei, iar lipsa reglementărilor referitoare la compunerea instanţei şi stabilirea completelor de judecători chiar de către conducerea acesteia atrage o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanţele să nu fie independente sau imparţiale. Se susţine, astfel, că textul de lege criticat nu reprezintă o garanţie în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil. Se subliniază că între aceste garanţii se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care nu se aplică desemnării completelor de judecători. Se susţine, totodată, că dispoziţiile criticate sunt contrare şi normelor de tehnică legislativă, ignorarea prevederilor Legii nr. 24/2000 constituind o încălcare a obligaţiilor impuse prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, o atare conduită fiind contrară securităţii raporturilor juridice, întrucât echivalează cu posibilitatea autorităţilor publice de a ocoli cadrul legal oricând şi în orice condiţii. 11. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin Constituţiei. În acest sens, reţine că Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată prevede în mod clar care este completul desemnat cu soluţionarea unei cereri de recuzare a unui judecător, iar Curtea Constituţională a statuat în mod repetat că nu este încălcată Legea fundamentală în cazul în care, în aplicarea prevederilor unei legi, s-au emis acte normative cu caracter infralegal. În consecinţă, având în vedere această arhitectură a actelor normative interne, apreciază că normele procesual penale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 124 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, apreciază că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu contravine dispoziţiilor constituţionale privind principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că imparţialitatea instanţei este asigurată prin repartizarea aleatorie a cauzelor între completele de judecată din apel. Faptul că membrii completelor de judecată din apel nu sunt traşi la sorţi, ci sunt desemnaţi prin decizie administrativă nu este de natură să înfrângă aparenţa de imparţialitate a instanţei, având în vedere că toate completele de apel, din orice materie (civilă, penală, contencios administrativ etc.), sunt desemnate prin decizie administrativă. Reţine că o astfel de soluţie, a tragerii la sorţi a membrilor tuturor completelor de apel, nu este întâlnită nici în dreptul comparat şi nici în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate invoca existenţa unui astfel de standard pentru a se reţine aparenţa de imparţialitate. Subliniază că raţionamentul din Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, invocată de autor, nu poate fi extins şi asupra completelor de apel din cadrul curţilor de apel, având în vedere că, în cazul completelor de apel de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legea prevede în mod explicit modalitatea desemnării prin tragere la sorţi a acestora. 12. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Reţine că algoritmul de desemnare a completelor specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora este prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi constă în desemnarea acestor complete de către preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al acesteia. De asemenea, reţine că, potrivit art. 41 alin. (2) din acelaşi act normativ, componenţa acestor complete se realizează de către colegiul de conducere al instanţei, ţinându-se seama de specializarea judecătorului. Constată că această tehnică de desemnare a completelor specializate asigură pe deplin principiile independenţei şi imparţialităţii instanţei, fiind astfel satisfăcut şi principiul repartizării aleatorii a cauzelor între completele de judecată în fond. De asemenea, consideră că Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, privind completele de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 se referă la completele specializate în cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia curţilor de apel, iar, în cazul completelor de apel de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legea prevedea în mod explicit modalitatea desemnării prin tragere la sorţi a acestora, aspect care nu poate fi extins şi în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. 13. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile criticate, referitoare la înfiinţarea secţiilor curţilor de apel, la înfiinţarea completelor specializate, la stabilirea componenţei secţiilor şi completelor specializate, prevăd suficiente garanţii prin reglementarea, în detaliu, a condiţiilor şi modalităţii de înfiinţare a acestora, iar aspectele semnalate de autor nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, sens în care numai Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv preşedintele instanţei sunt singurii care stabilesc asupra incidenţei textului contestat. Reţine că dispoziţiile criticate se referă la modul de organizare şi funcţionare a instanţelor de judecată şi sunt adoptate de legiuitor în aplicarea prevederilor art. 124 şi 126 din Constituţie, care cuprind principiile generale potrivit cărora se organizează instanţele judecătoreşti şi se realizează justiţia, fără a conţine vreo prevedere contrară textelor constituţionale de referinţă. Aşa fiind, reţine că legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea instanţelor judecătoreşti. Consideră că autorul excepţiei critică, de fapt, modul în care colegiul de conducere al instanţei organizează activitatea acesteia, aspect care nu se circumscrie însă competenţei instanţei de contencios constituţional. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate, în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, apreciază că sunt întrunite condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate juridică şi accesibilitate, fiind respectate condiţiile de calitate a legii, având în vedere faptul că normele criticate sunt aduse la cunoştinţă publică, fiind publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi precizează, cu suficientă claritate, care sunt destinatarii săi, întinderea şi modalităţile de exercitare a drepturilor prevăzute de textul criticat. Constată, totodată, că prevederile criticate au fost redactate în concordanţă cu normele de tehnică legislativă. Subliniază că principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementate la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, impune ca exigenţele de ordin procedural să fie respectate în cadrul înfiinţării secţiilor curţilor de apel, înfiinţării completelor specializate, stabilirii componenţei secţiilor şi completelor specializate. Regulile referitoare la procedurile de urmat sunt mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, apreciază că dispoziţiile criticate vin în sprijinul părţilor îndreptăţite să se adreseze instanţei de judecată şi dau expresie acestor principii invocate, constituind o garanţie a respectării drepturilor procesuale ale părţilor. Cât priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. l), reţine că legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar modul concret de reglementare a problemelor care privesc organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti. Reţine, totodată, că dispoziţiile art. 126 alin. (4) din Constituţie nu au legătură cu cauza aflată pe rolul unei curţi de apel. De asemenea, consideră că nu se aplică, prin extrapolare, Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, întrucât aceasta se referă numai la neconstituirea de către instanţa supremă a completelor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, iar nu şi la curţile de apel. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: - Art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală: „Abţinerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluţionează de un alt complet de judecată.“; – Art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: „Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (2) potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Cu privire la dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, ale art. 126 alin. (2) potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege şi ale art. 126 alin. (4) potrivit căruia compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. Se invocă, totodată, dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 19 privind înfiinţarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 32 privind competenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi art. 46 privind caracterul definitiv al hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a pronunţat Decizia nr. 163 din 9 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 6 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile menţionate anterior sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 20. În considerentele deciziei precitate, în prealabil, Curtea a observat că, în esenţă, recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii. Curtea a observat că reglementarea criticată se circumscrie domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Regulile de procedură instituite prin reglementarea criticată se justifică prin intenţia legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiţie, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ţinându-se seama şi de interesele legitime ale celorlalte părţi, nu numai de cele ale părţii care a formulat cererea de recuzare (Decizia nr. 366 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 12 august 2019, paragraful 21). 21. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, instanţa de control constituţional a observat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. În acest context, Curtea a subliniat că normele de procedură criticate nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materie. În acest sens sunt şi prevederile art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, potrivit cărora „Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei“ (Decizia nr. 366 din 28 mai 2019, precitată, paragraful 24). 22. Întrucât soluţia şi considerentele menţionate se referă la aceeaşi soluţie legislativă, nefiind relevant, din această perspectivă, faptul că norma care o consacră este cuprinsă într-un alt text de lege, Curtea a considerat că decizia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie. 23. Totodată, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 163 din 9 martie 2021, precitată, că principiul distribuirii aleatorii a cauzelor stă la baza desfăşurării activităţii de judecată, fiind reglementat ca atare în art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective“. Potrivit art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat“. 24. Interpretând noţiunea de „cauză“, cuprinsă în dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, de exemplu, prin Decizia nr. 5.103/2011, că aplicarea metodei de interpretare logico-sistematică a legii conduce la concluzia că noţiunea de cauză se referă la litigiile de fond, iar nu şi la incidentele ivite în cursul soluţionării acestora, precum recuzarea judecătorilor. Doctrina procesual civilă defineşte abţinerea şi recuzarea drept incidente procedurale privind compunerea sau constituirea instanţei învestite cu soluţionarea unui litigiu, fără a le conferi identitatea unui proces de sine stătător. În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 366 din 28 mai 2019, precitată, paragraful 23, că cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei. 25. Cu privire la conţinutul noţiunii de „repartizare aleatorie“, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în Decizia nr. 5.103/2011, că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 şi 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică. Art. 139 din aceeaşi lege delegă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii şi îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens, de vreme ce prin regulamentul de ordine interioară adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii se stabilesc modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii. Dreptul de apreciere pe care legea îl conferă autorităţii emitente este menit să asigure normelor administrative de organizare a instanţelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiţiei, care, pe lângă principiul enunţat în art. 11 din Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte garanţii ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne şi internaţionale, garanţii între care se numără şi termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii, exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigiu. 26. Considerentele citate se referă la interpretarea şi aplicarea legii realizate de o instanţă de judecată, iar nu, în sine, la constituţionalitatea dispoziţiilor legale. Curtea a apreciat însă că sunt relevante în cauză, deoarece raţionamentul logico-juridic pe care îl enunţă este deopotrivă aplicabil în evaluarea constituţionalităţii dispoziţiilor criticate în faţa Curţii Constituţionale, câtă vreme exprimă justul echilibru pe care legiuitorul, în aplicarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti, trebuie să îl asigure în privinţa respectării tuturor principiilor care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti. Astfel, niciunul dintre aceste principii nu trebuie interpretat şi aplicat rigid, ad absurdum, întrucât ar fi în detrimentul respectării celorlalte principii incidente şi al înfăptuirii justiţiei în ansamblu. 27. În concret, repartizarea aleatorie în sistem informatizat a tuturor incidentelor ivite în cursul soluţionării proceselor pe rolul instanţelor judecătoreşti ar conduce la prelungirea nejustificată sau chiar blocarea activităţii de judecată. Tocmai de aceea, o anumită flexibilitate este de dorit, câtă vreme nu afectează principiile de înfăptuire a justiţiei în substanţa lor - în speţă, câtă vreme nu este pusă în discuţie repartizarea aleatorie a litigiilor „de fond“. Or, din acest punct de vedere, Curtea a observat că, potrivit art. 110 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, „Dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (1) [n.a. referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată] se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu. Dacă mai există un singur complet care judecă în acea materie, cauza se repartizează acestuia“. 28. În concluzie, Curtea a constatat că lipsa menţiunii exprese a obligaţiei de repartizare aleatorie a soluţionării cererilor de abţinere sau de recuzare nu determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală în raport cu prevederile din Constituţie invocate. Redactarea dată de legiuitor permite o abordare flexibilă în privinţa stabilirii completului de judecată competent să soluţioneze aceste cereri, asigurând, totodată, exigenţele de imparţialitate a instanţei de judecată, prin stabilirea expresă a regulii în sensul că întotdeauna acest complet trebuie să fie „altul“ decât cel din care face parte judecătorul recuzat. În măsura în care, prin acte de aplicare a legii, precum Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, invocat anterior, s-ar încălca dispoziţiile legale referitoare la principiile ce guvernează activitatea de judecată, partea interesată le poate contesta la instanţele judecătoreşti competente. 29. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 163 din 9 martie 2021, precitată, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea reţine că problema de drept a competenţei colegiilor de conducere ale curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completelor de judecată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţând deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, şi nr. 470 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.164 din 8 decembrie 2021. 31. Referitor la competenţa colegiilor de conducere ale curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completelor de judecată, Curtea a reţinut, la paragraful 33 al Deciziei nr. 71 din 9 februarie 2021, că ceea ce se critică este însăşi ideea de învestire ex lege a acestora cu competenţa de a stabili compunerea completelor, ceea ce înseamnă că pot opta pentru o anumită modalitate concretă de desemnare a membrilor completelor, tocmai pentru că legea nu reglementează dacă aceasta se face aleatoriu sau prin nominalizare. Or, legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/să valideze compunerea completelor de judecată sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Învestirea/Desemnarea colegiilor de conducere ex lege cu competenţa de a stabili ele însele compunerea completelor de judecată nu pune nicio problemă de constituţionalitate. Curtea nu are competenţa să cenzureze opţiunea legiuitorului de a stabili la nivelul curţilor de apel, al tribunalelor sau al judecătoriilor organul competent să aprobe/să valideze compunerea completelor de judecată, iar la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să lase stabilirea organului competent în sarcina colegiului de conducere. 32. Referitor la modul concret de desemnare a membrilor completului, Curtea a reţinut că sunt aplicabile mutatis mutandis paragrafele 48 şi 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor complete cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, Curtea a constatat că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. 33. La paragraful 35 al Deciziei nr. 71 din 9 februarie 2021, Curtea a mai reţinut că nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completelor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că textul criticat nu contravine art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. 34. Curtea a reţinut, totodată, la paragraful 36 al Deciziei nr. 71 din 9 februarie 2021, că şi în privinţa curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a judecătoriilor este aplicabil mutatis mutandis paragraful 57 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, astfel că, dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completelor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Pentru argumentele de mai sus, Curtea nu a reţinut nici încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti. 35. Curtea a reţinut, totodată, că Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti este un act de reglementare secundară, act de executare a legii. Însă nu se poate susţine că dispoziţiile criticate conferă unei autorităţi administrative - Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care aprobă acest regulament - o competenţă de legiferare cu privire la compunerea completelor, deoarece nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completelor să fie realizat în mod direct prin lege. 36. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece normele de lege criticate vizează reguli privind compunerea completelor de judecată, fără a afecta principiul înfăptuirii justiţiei în numele legii şi cel potrivit căruia competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege. 37. Curtea constată că cele statuate în jurisprudenţa anterior citată se aplică mutatis mutandis şi cu privire la problema de drept a competenţei colegiului de conducere al instanţei de a stabili componenţa secţiilor şi completelor specializate, în raport cu volumul de activitate şi având în vedere specializarea judecătorului. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Natu în Dosarul nr. 20.705/197/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv de Alexsandru Roşu în Dosarul nr. 52/46/2019 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
