Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Prodan-Chezan şi Nicoleta-Maria Prodan-Chezan în Dosarul nr. 24.828/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 395D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi reţine că autorii excepţiei determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate din compararea acestora cu normele procesual penale referitoare la renunţarea la urmărirea penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.828/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ioan Prodan-Chezan şi Nicoleta-Maria Prodan-Chezan în soluţionarea unei cauze penale în care inculpaţii, autori ai excepţiei, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii precizează că motivele de neconstituţionalitate vizează, în esenţă, limitele de pedeapsă pentru care se poate dispune de către instanţa de judecată o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei ori o soluţie de amânare a aplicării pedepsei în raport cu soluţia renunţării la urmărirea penală prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală. Reţin că, în cazul renunţării la urmărirea penală, prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune această soluţie pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, în timp ce, în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa poate dispune această soluţie doar pentru infracţiunile pedepsite de lege cu amenda ori închisoarea de cel mult 5 ani. Subliniază că situaţia este similară şi în cazul soluţiei de amânare a aplicării pedepsei. Cu toate că soluţia de amânare a aplicării pedepsei este o modalitate mai gravă de individualizare a pedepsei, întrucât aceasta prevede un termen de supraveghere de 2 ani în care infractorul trebuie să respecte o serie de obligaţii ce-i sunt impuse de instanţa de judecată, această soluţie nu poate fi dispusă pentru o infracţiune pedepsită de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani, în timp ce, în faza de urmărire penală, procurorul poate dispune o soluţie de renunţare la urmărirea penală pentru aceeaşi infracţiune. Susţin, în esenţă, că impunerea unor limite de pedeapsă pentru soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei inferioare faţă de cele prevăzute de lege în cazul instituţiei renunţării la urmărirea penală aduce atingere principiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi a justiţiei, prevăzute de art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, dar şi celui potrivit căruia justiţia se realizează prin intermediul instanţelor judecătoreşti, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie. 6. Judecătoria Cluj-Napoca opinează că textele legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, reţinând faptul că, potrivit Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, din punctul de vedere al finalităţii instituţiei, aceea a neaplicării unei pedepse, instituţia renunţării la urmărirea penală este similară instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei. Astfel, comparând competenţa dată procurorului cu cea dată judecătorului prin textele a căror neconstituţionalitate a fost invocată, observă că procurorul poate renunţa la urmărirea penală pentru fapte mai grave - infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 7 ani, în timp ce judecătorul poate pronunţa soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei pentru fapte mai puţin grave - infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 5 ani, precum şi că, deşi soluţia de amânare a aplicării pedepsei pe care o poate dispuse instanţa de judecată este o soluţie mai gravă decât cea de renunţare la urmărirea penală pe care o poate dispune procurorul, ea nu poate fi dispusă pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare, în timp ce procurorul poate renunţa la urmărirea penală în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Instanţa reţine, de asemenea, că, în cazul infracţiunilor pentru care legea permite procurorului să renunţe la urmărirea penală, însă nu permite judecătorului să pronunţe soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, aprecierea procurorului în sensul trimiterii în judecată a unei persoane în vederea condamnării acesteia rămâne în afara cenzurii instanţelor de judecată. Or, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, având următorul cuprins: - Art. 80 alin. (2) lit. d): „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“; – Art. 83 alin. (2) teza întâi: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare […]“. 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale şi procesual penale criticate, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 124 alin. (2), potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, şi ale art. 126 alin. (1) în acord cu care justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal din compararea acestora cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esenţă, ca judecătorul să aibă posibilitatea să realizeze un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, în caz contrar, textele de lege criticate fiind neconstituţionale. 13. Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Aşadar, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei, din această perspectivă excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. 14. De altfel, Curtea reţine că a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate având un obiect identic celui din prezenta cauză, pentru aceleaşi motive de neconstituţionalitate, fiind pronunţate deciziile nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, şi nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a examinat, anterior deciziilor precitate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză, pronunţând Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate. 15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Prodan-Chezan şi Nicoleta-Maria Prodan-Chezan în Dosarul nr. 24.828/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
