Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gigi Vadik Zavera în Dosarul nr. 10.384/63/2017/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 369D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Marinescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.717D/2018, având un obiect identic cu cel anterior apelat, excepţia de neconstituţionalitate fiind ridicată de Alexandru Cristofor Laza în Dosarul nr. 1.238/95/2018/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Radu Marinescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Profira Dumitru se prezintă doamna avocat Liliana Clima, având de asemenea împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar apărătorii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.717D/2018 la Dosarul nr. 369D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorilor din dosarele conexate, care solicită admiterea excepţiei, reiterând criticile de neconstituţionalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 7. Avocatul părţii Profira Dumitru solicită, în schimb, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii nr. 88 din 13 februarie 2019. În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei având în vedere Decizia Curţii nr. 88 din 13 februarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 20 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.384/63/2017/a1, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gigi Vadik Zavera în procedura de cameră preliminară. 10. Prin Încheierea din 9 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.238/95/2018/a1, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Cristofor Laza în soluţionarea contestaţiilor formulate de Parchet şi de autorul excepţiei împotriva Încheierii nr. 52 din 6 iunie 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Gorj în Dosarul nr. 1.238/95/2018/a1, prin care a fost exclusă din ansamblul probelor administrate declaraţia dată de persoana vătămată, au fost respinse, ca nefondate, celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpat cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii privindu-l pe inculpat, autor al excepţiei, pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii din cele două dosare conexate susţin, în esenţă, că se impune stabilirea constituţionalităţii normei procesuale penale criticate doar în măsura în care, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie, se înţelege încălcarea tuturor dispoziţiilor legale din legea procesual penală care dau conţinut efectiv noţiunii de asistenţă juridică, adică cele prevăzute de art. 92, 94 şi 95 din Codul de procedură penală. 12. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens reţine că, în mod raţional, nerespectarea dispoziţiilor art. 92 din Codul de procedură penală nu este sancţionată cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, în condiţiile în care, pentru a obţine ineficienţa unui asemenea act de urmărire este necesar să se facă dovada unei vătămări a dreptului suspectului sau inculpatului. Or, o procedură judiciară poate fi caracterizată printr-o multitudine de acte şi măsuri ce pot fi dispuse în cursul derulării urmăririi penale, unele din acestea putând fi de mică însemnătate sau care să nu privească persoana cercetată, astfel încât, dacă am accepta ideea că orice viciu în activitatea organelor de urmărire penală este sancţionat cu nulitatea absolută, fără a fi condiţionat de o vătămare, acest fapt ar duce practic la ineficienţa cercetărilor faţă de un suspect sau inculpat, deşi poate aceste vicii nu îl vizau, ci priveau alţi participanţi la procesul penal. În aceeaşi măsură, reţine că limitarea accesului la dosar a apărătorilor suspectului sau inculpatului, statuată de art. 94 alin. (4) din Codul de procedură penală, este justificată prin prisma principiilor ce guvernează urmărirea penală, şi anume caracterul nepublic, caracterul necontradictoriu şi caracterul preponderent scris al urmăririi penale. Arată că o parte din activităţile specifice ce se desfăşoară în cursul urmăririi penale au caracter secret, confidenţial, justificat de operativitatea şi eficienţa strângerii probelor şi luării unor măsuri necesare pentru identificarea autorilor şi tragerii la răspundere penală a acestora, astfel că, în situaţia în care apărătorul suspectului sau inculpatului ar lua cunoştinţă despre efectuarea unor asemenea acţiuni, ar putea să împiedice desfăşurarea lor, urmărirea penală fiind în acest caz extrem de greu de efectuat sau, în anumite situaţii, imposibil. 13. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Totodată, instanţa de judecată precizează că achiesează la opinia Ministerului Public, în sensul că prin dispoziţiile legii pot fi sancţionate în mod diferit încălcările dispoziţiilor din Codul de procedură penală, sancţiunea nulităţii absolute intervenind în cazul anumitor încălcări, în ceea ce priveşte drepturile inculpatului în cursul procesului penal, iar dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt suficient de clare şi previzibile în ceea ce priveşte sancţiunea aplicabilă şi căror încălcări ale dispoziţiilor legale le sunt adresate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: […] f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii din cele două dosare conexate invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, cât şi a dispoziţiilor art. 6 paragrafele (1) şi (3) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că situaţiile în care este obligatorie asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului sunt reglementate de dispoziţiile art. 90 din Codul de procedură penală, iar cele în care este obligatorie asistenţa juridică a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se regăsesc în art. 93 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ. Totodată, art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestor obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată atât în cadrul camerei preliminare, cât şi în cursul judecăţii, ca efect al publicării Deciziei Curţii nr. 88 din 13 februarie 2019, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale. 20. În cauzele în care au fost invocate prezentele excepţii de neconstituţionalitate, autorii au fost trimişi în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pentru complicitate la tentativa de omor, prevăzută de art. 48 raportat la art. 32 şi art. 199 alin. (1) din Codul penal, lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal, complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 raportată la art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal (Dosarul nr. 369D/2018), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă (Dosarul nr. 1.717D/2018). 21. Raportat la situaţia de fapt reţinută anterior, Curtea observă că, potrivit art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie în cursul procedurii în camera preliminară şi în cursul judecăţii „în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani“. Textul a fost modificat în acest sens prin art. II pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, anterior asistenţa juridică fiind obligatorie în acest caz doar în cursul judecăţii. De asemenea, Curtea observă că, în alte situaţii, reglementarea asistenţei juridice obligatorii este determinată de elemente particulare ale persoanei în cauză, cum ar fi minoritatea, lipsa capacităţii de exerciţiu, existenţa unei capacităţi de exerciţiu restrânse etc. [art. 90 lit. a) şi b), respectiv art. 93 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală]. 22. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate susţin, în mod identic, faptul că se impune stabilirea constituţionalităţii art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală doar în măsura în care, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie, se înţelege încălcarea dispoziţiilor art. 92, 94 şi 95 din Codul de procedură penală, referitoare la drepturile avocatului suspectului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, camerei preliminare şi judecăţii, respectiv dreptul avocatului părţilor şi subiecţilor procesuali principali de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. 23. Faţă de susţinerile autorilor, Curtea reaminteşte că asistenţa juridică obligatorie este o opţiune legislativă. Cu toate acestea, instanţa de control constituţional a constatat că exercitarea dreptului la apărare, consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 24, trebuie să fie una efectivă, ceea ce presupune că în anumite cazuri prezenţa unui apărător este elementul necesar pentru stabilirea efectivităţii acestui drept. Aceasta, deoarece prin „asistarea“ inculpatului de către apărător se înţelege nu numai prezenţa fizică a acestuia, în cauzele prevăzute de lege, ci şi „acordarea asistenţei juridice“, deci acordarea de sfaturi inculpatului în ceea ce priveşte acţiunile pe care trebuie să le întreprindă în proces şi exercitarea drepturilor procesuale ale acestuia. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că, prin reglementarea unui caz în care asistenţa juridică este obligatorie, legiuitorul a prezumat că dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezenţa apărătorului (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 36). Totodată, Curtea a reţinut că, din economia dispoziţiei art. 90 din Codul de procedură penală, rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenţei juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situaţiile în care părţile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când şi partea lipseşte fără a avea un reprezentant (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 24). 24. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege (Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018). Reglementarea asistenţei juridice obligatorii, în cazurile prevăzute de lege, se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente. O atare reglementare dă naştere unei obligaţii în sarcina organului judiciar de a analiza dacă elementele cauzei determină aplicarea dispoziţiilor legislative relative la asistenţa juridică obligatorie, indiferent dacă persoana în cauză a solicitat acest lucru sau nu. Reglementarea menţionată impune organului judiciar obligaţia de a nu rămâne în pasivitate, ci, prin depunerea diligenţelor necesare, să asigure respectarea concretă şi efectivă a dreptului la apărare al persoanei în cauză (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 39). În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a prezumat că este în interesul justiţiei reglementarea obligatorie a asistenţei juridice în cazurile expres prevăzute de lege, încălcarea dispoziţiilor relative la asistenţa juridică obligatorie determinând încălcarea dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 40). 25. În aceste condiţii jurisprudenţiale şi de reglementare, Curtea reţine că asistenţa juridică obligatorie implică, de principiu, obligaţii în sarcina organelor judiciare, corelative drepturilor suspectului, inculpatului, precum şi ale celorlalte părţi din procesul penal. Pe de altă parte, asistenţa juridică obligatorie presupune respectarea drepturilor apărătorului - detaliate în art. 92, 94 şi 95 din cap. VII al titlului III al părţii generale a Codului de procedură penală, dedicat „asistenţei juridice şi reprezentării“. Nerespectarea acestor din urmă drepturi însă nu se poate converti într-un caz de nulitate absolută în care producerea vătămării se află sub puterea unei prezumţii legale juris et de jure. Astfel, Curtea constată că - în ipoteza nerespectării solicitării avocatului suspectului sau inculpatului, persoanei vătămate, al părţii civile sau al părţii responsabile civilmente de a fi încunoştinţat despre data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori în cazul nerespectării dreptului acestuia la consultarea dosarului - apărătorul nemulţumit poate formula plângere, potrivit art. 336 şi 339 din Codul de procedură penală, plângere ce va fi soluţionată de procurorul ierarhic superior. Cu alte cuvinte, Curtea constată, în acord cu jurisprudenţa anterior citată, că asistenţa juridică obligatorie se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, iar nu într-un drept al avocatului părţilor şi subiecţilor procesuali principali, sancţiunea nulităţii absolute, care implică existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod, protejând - în ipoteza normei procesual penale criticate - realizarea drepturilor suspectului, inculpatului, precum şi ale celorlalte părţi din procesul penal, aşa încât susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate sunt nefondate. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gigi Vadik Zavera în Dosarul nr. 10.384/63/2017/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, respectiv de Alexandru Cristofor Laza în Dosarul nr. 1.238/95/2018/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, respectiv Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
