Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, excepţie ridicată de David Ivan şi Anica Ivan în Dosarul nr. 4.303/252/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.875D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin reglementarea unei proceduri administrative nu se încalcă accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.153A din 2 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.303/252/2017, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de David Ivan şi Anica Ivan în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea cererii de înregistrare a naşterii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate creează o situaţie discriminatorie pentru subiecţi de drept aflaţi în situaţii juridice identice, având în vedere că faptul naşterii s-a produs anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016. Criteriul stabilit de legiuitor, adică depunerea cererii de chemare în judecată să fi fost anterioară modificărilor legislative intervenite, este neconstituţional şi contravine art. 21 din Constituţie. 6. Totodată, se arată că textul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 este lipsit de claritate, în sensul că nu se reglementează în mod cert că cererile de înregistrare tardivă a naşterii nu sunt de competenţa instanţei şi dacă acestea fac sau nu parte din categoria acţiunilor de stare civilă prevăzute de art. 99 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia „Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul“. 7. Astfel, se susţine că legiuitorul nu lămureşte suficient de clar dacă este vorba despre competenţa exclusivă a organelor administrative sau de o competenţă alternativă a acestora în raport cu competenţa generală a instanţelor de judecată, care să permită exercitarea plenară a accesului liber la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţie, de către subiecţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, şi anume cei născuţi anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016. 8. În final, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, se invocă doctrina dreptului european şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind principiul egalităţii în faţa legii. 9. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece existenţa unei proceduri administrative prealabile obligatorii nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 30 iunie 2016. Curtea reţine că dispoziţiile art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 au fost introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 şi aveau, la data sesizării Curţii Constituţionale, următorul cuprins: „După împlinirea termenului de 30 de zile, prevăzut la art. 14^1 alin. (1), întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, cu avizul conform al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti. Înregistrarea naşterii se realizează în termen de 90 de zile de la data solicitării.“ Art. 14^1 alin. (1), la care fac trimitere dispoziţiile art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, avea următorul conţinut: „Declararea naşterii se face în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu şi în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Termenele se socotesc de la data naşterii. În cazul în care copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 30 de zile, declararea naşterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere.“ Art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 are următorul conţinut: „Cererile privind înregistrarea tardivă a naşterii, depuse la instanţele de judecată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii acestora.“ 14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 14^2 din Legea nr. 119/1996 au fost modificate şi completate prin Legea nr. 105/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 29 aprilie 2022, şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 26 august 2022. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. În concluzie, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 105/2022, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016. 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate instituie - în materia înregistrării tardive a naşterii - o procedură administrativă în locul procedurii judiciare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 prevăzând, ca normă tranzitorie, că cererile privind înregistrarea tardivă a naşterii, depuse la instanţele de judecată până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii acestora. 17. Analizând actele dosarului, se observă că unul dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate a depus cererea de înregistrare tardivă a naşterii la instanţa judecătorească după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 şi susţine, în esenţă, că, având în vedere că faptul naşterii s-a produs anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, criteriul stabilit de legiuitor, adică depunerea cererii de chemare în judecată să fi fost anterioară modificărilor legislative intervenite, este neconstituţional şi contravine art. 21 din Constituţie. Totodată, consideră că textul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 este lipsit de claritate, în sensul că nu se reglementează în mod cert că cererile de înregistrare tardivă a naşterii nu sunt de competenţa instanţei şi dacă acestea fac sau nu parte din categoria acţiunilor de stare civilă prevăzute de art. 99 alin. (3) din Codul civil. 18. Analizând aceste susţineri, Curtea observă că, aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016, aceasta a fost emisă „luând în considerare faptul că pentru înregistrarea naşterii peste termenul legal de un an de la data producerii faptului de stare civilă se utilizează un mecanism administrativ şi judiciar greoi - ce presupune formularea în instanţă a acţiunii de înregistrare tardivă a naşterii, procedură îngreunată de solicitarea unei expertize medico-legale, în condiţiile în care există certificatul medical constatator al născutului viu, ce poate oferi elementele de identificare care se regăsesc în expertiză - cu aproximaţie, procedurile judiciare şi administrative descrise se finalizează într-o perioadă de 1-2 ani; ţinând seama de faptul că în prezent legea impune anumite bariere administrative pentru persoanele care sunt internate în unităţile sanitare, ce nu deţin acte de identitate, în sensul că acestea pot solicita eliberarea actelor de identitate numai serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, nu şi celui pe raza căruia se află unitatea sanitară, având în vedere creşterea constantă a numărului copiilor a căror naştere nu este înregistrată, inclusiv din cauza unor obstacole procedurale, faptul că menţinerea unor limitări în legislaţie afectează drepturi fundamentale ale copiilor, cu privire la identitate, sănătate şi educaţie, că în aceste condiţii cei mai afectaţi sunt copiii din familiile defavorizate care astfel nu beneficiază de servicii medicale, nu se pot înscrie în sistemul educaţional şi nu pot fi protejaţi de autorităţile statului; luând în considerare faptul că efectele neînregistrării naşterii se produc gradual, că îngrădirea liberului acces la drepturi este direct proporţională cu înaintarea în vârstă şi că lipsirea copilului de elementele constitutive ale identităţii sale poate genera riscul excluziunii sociale, atragerea în medii cu potenţial criminogen şi, mai grav, favorizarea traficului de persoane, a cerşetoriei şi prostituţiei în rândul minorilor lipsiţi de protecţie.“ 19. Astfel, Curtea reţine că raţiunea înlocuirii procedurii judiciare cu procedura administrativă pentru soluţionarea cererilor privind înregistrarea tardivă a naşterii constă în asigurarea unui mecanism mai suplu în locul celui greoi existent pentru eliberarea actelor de identitate, în scopul asigurării drepturilor fundamentale ale copiilor, cu privire la identitate, sănătate şi educaţie. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine jurisprudenţa sa referitoare la principiul calităţii actelor normative, potrivit căreia una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 52). 21. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea reţine că susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată, deoarece textul criticat din Legea nr. 119/1996 este suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat, legiuitorul având competenţa de a reglementa procedura înregistrării tardive a naşterii. Soluţia legislativă referitoare la competenţa organului administrativ de a soluţiona cererile de înregistrare tardivă a naşterii ţine de opţiunea legiuitorului, raţiunea unei astfel de soluţii legislative fiind explicată în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016. Astfel, înregistrarea naşterii se realizează în termen de 90 de zile de la data solicitării scrise a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, cu avizul conform al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti. 22. Totodată, dispoziţia tranzitorie prevăzută la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 este clară şi previzibilă, reglementând situaţiile în care cererea privind înregistrarea tardivă a naşterii a fost depusă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, situaţie în care această cerere se soluţionează de către instanţa judecătorească în temeiul reglementărilor în vigoare la data depunerii acestei cereri, potrivit principiului general de drept tempus regit actum. 23. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece soluţionarea pe cale administrativă a cererilor privind înregistrarea tardivă a naşterii nu exclude posibilitatea atacării la instanţa judecătorească a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării acestei cereri sau a refuzului de soluţionare a acestei cereri, potrivit regulilor de drept comun în materia controlului judecătoresc al actelor administrative. 24. Referitor la principiul accesului liber la justiţie, instanţa de contencios constituţional a statuat că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie şi, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. 25. În jurisprudenţa sa referitoare la accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2) (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa dreptului. 26. Or, dispoziţiile de lege criticate nu exclud accesul la instanţele judecătoreşti al persoanei nemulţumite de actul emis de organul administrativ referitor la cererea privind înregistrarea tardivă a naşterii, astfel că acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţie. 27. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau Decizia nr. 237 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 7 iulie 2017, paragraful 16). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de David Ivan şi Anica Ivan în Dosarul nr. 4.303/252/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 14^2 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 105/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
