Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Dosarul nr. 9.357/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 387D/2020. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna consilier juridic Monica Caloian, cu împuternicire depusă la dosar, precum şi preşedintele de sindicat, domnul Mircea Dogaru, cu împuternicire depusă la dosar, şi membrii de sindicat domnii Grigore-Cornel Borcan, Petrişor Dascălu şi Andreiu Marius. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită cu celelalte părţi. 3. Magistratul-asistent menţionează că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei şi/sau membrii de sindicat au depus o serie de înscrisuri care susţin excepţia de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 555D/2020, nr. 617D/2020, nr. 1.572D/2020 şi nr. 1.805D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Costin Badea în Dosarul nr. 33.827/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Constantin Arsene şi alţii în Dosarul nr. 22.961/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 852/87/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Nicolae-Ioan Cotrău şi alţii în Dosarul nr. 987/3/2019* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de înştiinţare fiind legal îndeplinită. 6. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 555D/2020, nr. 617D/2020, nr. 1.572D/2020 şi nr. 1.805D/2020 la Dosarul nr. 387D/2020. Reprezentanţii autorilor excepţiei, precum şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 555D/2020, nr. 617D/2020, nr. 1.572D/2020 şi nr. 1.805D/2020 la Dosarul nr. 387D/2020, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei consilier juridic care solicită Curţii să constate că art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 este neconstituţional, arătând că celelalte texte criticate în dosarele conexate au acelaşi conţinut, diferind doar perioada de aplicare a acestora. Prin Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, Curtea Constituţională a stabilit că persoanele care au trecut în rezervă până la 1 iulie 2017 beneficiază de ajutoarele, la trecerea în rezervă, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată începând cu 1 iulie 2017, cu menţiunea ca plata acestora să se efectueze la încetarea suspendării. De la 1 iulie 2010 şi până la 30 iunie 2017 ajutoarele nu au fost acordate, plata acestora fiind suspendată anual. Suspendarea tinde să nege în substanţă un drept prevăzut de lege care, odată cu încetarea raporturilor de serviciu, este cert şi lichid şi care nu a fost infirmat, până în prezent, de vreun act normativ. 8. Prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, Curtea a statuat că este neconstituţional procedeul ca, printr-un text legal, să se facă trimitere la norme inexistente. Ca atare, este neconstituţional procedeul prin care art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 face trimitere la o normă dintr-o lege care nu mai este în vigoare, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010. Această decizie a fost invocată într-un aviz din 2018 al Consiliului Legislativ privitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. În plus, şi punctul de vedere al Avocatului Poporului anterior evocat este în sensul contrarietăţii dintre art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În sfârşit, potrivit Deciziei Curţii nr. 766 din 15 iunie 2011, norma juridică acţionează în timp din momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii sale din vigoare. 9. Membrul de sindicat Grigore-Cornel Borcan evocă avizul Consiliului Legislativ privitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 prin care s-a făcut trimitere la Decizia Curţii nr. 654 din 17 octombrie 2017. Solicită Curţii să se pronunţe cu privire la trimiterea pe care art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 o face la o normă juridică inexistentă, respectiv art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, şi nu la acordarea ajutoarelor. Pe durata existenţei sale, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, o normă poate suferi modificări, suspendări şi altele. Întrucât se face trimitere la o normă inexistentă, se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 10. În continuare, solicită Curţii să ţină seama de punctul de vedere al Avocatului Poporului, transmis într-un dosar aflat în fază de redactare a raportului, şi evocă corespondenţa purtată cu Avocatul Poporului cu privire la punctul de vedere din Dosarul Curţii nr. 387D/2020. În sfârşit, mai solicită Curţii să ţină seama de Decizia instanţei supreme nr. XXIII din 12 decembrie 2005, potrivit căreia este inadmisibil să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui. 11. Ceilalţi 2 membri de sindicat prezenţi, pe de o parte, evocă Decizia Curţii nr. 654 din 17 octombrie 2017, precum şi Decizia nr. 1.595 din 14 decembrie 2011, potrivit căreia un text de lege care face trimitere la o normă ce nu mai este în vigoare este şi el, evident, implicit abrogat şi, pe de altă parte, arată că au depus electronic la dosar concluzii de susţinere a excepţiei. 12. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei. Astfel, menţionează că instanţa constituţională s-a mai pronunţat cu privire la problema de drept discutată, de exemplu, prin Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, nefiind motive pentru modificarea acestei jurisprudenţe. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Decizia civilă nr. 116 din 30 ianuarie 2020, îndreptată prin Încheierea de eroare materială din 4 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.357/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 387D/2020. 14. Prin Sentinţa civilă nr. 873 din 12 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 33.827/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Costin Badea şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 555D/2020. 15. Prin Încheierea din 3 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.961/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Constantin Arsene şi alţii şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 617D/2020. 16. Prin Decizia civilă nr. 52 din 25 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 852/87/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gheorghe Neagu şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 1.572D/2020. 17. Prin Încheierea din 6 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 987/3/2019*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae-Ioan Cotrău şi alţii şi constituie obiectul Dosarului Curţii nr. 1.805D/2020. 18. Excepţia a fost ridicată în litigii care au ca obiect soluţionarea cererilor privind plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii, în prealabil, fac trimitere la cele reţinute în Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept. Având în vedere că, începând cu 1 iulie 2017, Legeacadru nr. 284/2010 a fost abrogată, rezultă că drepturile prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legeacadru nr. 284/2010 nu mai există pentru viitor. Însă autorul excepţiei, fiind trecut în rezervă cât timp era în vigoare Legea-cadru nr. 284/2010, având în vedere statuarea instanţei supreme anterior menţionate, rămâne titular al drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legeacadru nr. 284/2010. 20. De asemenea, se face trimitere la Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, sunt prematur formulate. Această dezlegare de drept vizează exclusiv acţiunile introduse înainte de 31 decembrie 2017, nu şi pe cele ulterior introduse, ţinând seama că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi-a încetat efectele la 31 decembrie 2017. 21. Autorii apreciază că drepturile la care se referă art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 vizează exclusiv ajutoarele/indemnizaţiile prevăzute de Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, şi nu pe cele prevăzute de o lege abrogată expres de aceasta. Or, Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că aceste ajutoare/indemnizaţii nu se mai acordă, însă aceasta nu poate viza decât situaţiile viitoare, nu şi trecute, pentru că legea civilă nu retroactivează. 22. Suspendarea exercitării unui drept patrimonial, recunoscut de lege, în speţă de art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, în niciun caz nu poate avea semnificaţia inexistenţei juridice. 23. Efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a constituit dreptul. În caz contrar, s-ar ajunge în situaţia, de neconceput, de a se prelungi suspendarea aplicării unei norme legale şi după abrogarea ei. În sprijin, invocă jurisprudenţa instanţei supreme potrivit căreia dispoziţiile legale de abrogare a unei norme juridice de reglementare a unui drept nu au putere retroactivă, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, prin care s-a stabilit că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot cursul procesului, dar şi art. 58 şi 66 din Legea nr. 24/2000. 24. Autorii consideră că acţiunea care constituie obiectul litigiului în care au ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu este prematură, în sensul avut în vedere de instanţa supremă prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, deoarece Legea-cadru nr. 284/2010 a fost expres abrogată, începând cu data de 1 iulie 2017, prin Legea-cadru nr. 153/2017. În sprijinul acestei concluzii, se invocă Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, art. 58 alin. (1), art. 64 alin. (3) şi art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Intervenţiile legislative pot viza un drept cuprins într-un act normativ doar în perioada în care acest act este în vigoare, ulterior punându-se problema inadmisibilităţii suspendării acestui drept cuprins într-un act normativ abrogat deja în mod expres, ştiut fiind că un act normativ nu poate fi în acelaşi timp suspendat şi abrogat. 25. Prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, aşa cum a fost interpretat şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece acestea prevăd neexercitarea drepturilor stabilite de Legea-cadru nr. 284/2010, în condiţiile în care, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 au fost eliminate. De asemenea, lipsa de claritate a textelor criticate rezultă din faptul că stabilesc suspendarea exercitării drepturilor prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, dar fără a indica, în mod expres, că drepturile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 se suspendă. Dar autorii excepţiei apreciază că un asemenea procedeu este contrar standardelor de claritate a legii, întrucât actele normative din care fac parte textele criticate au fost adoptate, în mod firesc, pentru aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, fără să facă vreo referire, cum este şi normal, la Legea-cadru nr. 284/2010. Prevederile Legii nr. 24/2000 interzic procedeul adoptării, ulterior abrogării unei legi, a unor acte normative prin care să se suspende efectele legii abrogate. 26. În continuare, se menţionează că jurisdicţia constituţională trebuie să lămurească înţelesul sintagmei „ori la trecerea în rezervă“ din cuprinsul textelor criticate, având în vedere, pe de o parte, că singurele categorii profesionale care trec în rezervă sunt cadrele militare, iar, pe de altă parte, că Legea-cadru nr. 284/2010, aplicabilă cadrelor militare, a fost abrogată anterior intrării în vigoare a actelor normative din care fac parte textele criticate. 27. În continuare, se apreciază că, întrucât principiul neretroactivităţii legii impune ca textele criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 să se aplice doar începând cu data intrării lor în vigoare, rezultă că dreptul prevăzut de Legeacadru nr. 284/2010 a existat în intervalul 2011-30 iunie 2017. 28. De asemenea, se consideră că se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instanţele judecătoreşti au interpretat în mod diametral opus dispoziţii legale aplicabile unor situaţii identice, mai exact situaţia autorilor excepţiei, care nu au primit ajutoarele, şi a altor persoane, care au desfăşurat aceeaşi activitate şi care au primit drepturile, atât înainte de suspendarea plăţii acestora, cât şi ulterior acesteia (sunt citate, în susţinere, o serie de decizii judecătoreşti pronunţate în perioada 2013-2018). Autorii excepţiei consideră că hotărârile judecătoreşti menţionate reprezintă „constatări de fapt din proceduri judiciare anterioare“ de care ar trebui să ţină seama instanţele judecătoreşti învestite ulterior. În caz contrar, conchid autorii, se încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 26^1-26^5 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturi nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi principiul puterii de lucru judecat, aşa cum a fost acesta clarificat prin Decizia instanţei supreme nr. 1.777 din 25 iunie 2015. 29. Se încalcă şi principiul retribuţiei egale pentru muncă egală, consacrat de art. 6 alin. (2) din Codul muncii, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, raportat la art. 20 din Constituţie. 30. Se mai arată că sunt direct aplicabile dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene, care au prioritate faţă de cele din dreptul intern, potrivit art. 148 din Constituţie. În plus, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia de a respecta prevederile originale ale tratatelor Uniunii Europene. Este evocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării. 31. În sfârşit, ţinând seama de conţinutul alin. (1) al art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi de art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, rezultă că decesul unei persoane distinge între acordarea şi neacordarea acestor ajutoare, ceea ce este inadmisibil întrucât dreptul prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010 şi confirmat de instanţa supremă prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 este acordat celor în viaţă, nicidecum nu se raportează la ipoteza decesului pentru acordarea acestui ajutor; altfel spus, în intenţia legiuitorului acesta a fost un ajutor acordat la trecerea în rezervă/retragere, nicidecum un ajutor de deces. 32. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 53 din Constituţie, se arată că împrejurarea că Legea-cadru nr. 153/2017 nu mai prevede acordarea drepturilor constituite de Legea-cadru nr. 284/2010 nu poate avea semnificaţia inexistenţei acestora. În caz contrar, s-ar încălca art. 53 din Legea fundamentală referitor la condiţiile în care se poate restrânge exerciţiul unui drept, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 33. Mai departe, se arată că dreptul la ajutoarele oferite cu ocazia trecerii în rezervă a fost prevăzut în legislaţie atât de Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cât şi de Legea-cadru nr. 284/2010, acesta fiind eliminat după 17 ani, odată cu adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017. Această împrejurare, coroborată cu faptul că doar în ultimii 7 ani ai intervalului de 17 ani menţionat s-a suspendat acordarea ajutoarelor, conduce la concluzia că dreptul la acordarea acestora a existat în tot acest interval; o interpretare contrară ar avea semnificaţia încălcării principiului constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate. 34. Autorii consideră că suspendarea acordării drepturilor prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 trebuie să opereze doar până la momentul la care aceasta a fost în vigoare, respectiv 30 iunie 2017. În plus, prelungirea succesivă a termenelor de punere în aplicare a dispoziţiilor legale care prevăd drepturile acordate la trecerea în rezervă este contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie. 35. Autorii consideră că se încalcă art. 61 alin. (1) din Constituţie, deoarece prerogativa delegării legislative, acordată de art. 115 din Constituţie, nu poate fi exercitată în aşa fel încât să împiedice punerea în aplicare a unui act de reglementare primară, adoptat de către Parlament. Ordonanţele de urgenţă reprezintă instrumente menite să răspundă unor situaţii excepţionale, şi nu simple remedii aflate la dispoziţia Guvernului de a contracara voinţa Parlamentului. 36. Cu referire la încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, menţionează că acordarea ajutoarelor a fost amânată succesiv începând cu 1 iulie 2010 până în prezent, iar după 9 ani şi 5 luni nu se justifică invocarea unor ordonanţe de urgenţă care presupun reglementarea pentru o perioadă determinată, pentru motive extraordinare, având în vedere necesitatea şi urgenţa reglementării unor situaţii care impun soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. În consecinţă, se transferă nejustificat atribuţii legislative puterii executive. În plus, această amânare încalcă şi standardele de dreptate şi echitate. 37. În continuare, se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu a primit avizul de legalitate al Ministerului Justiţiei, potrivit art. 20 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării. În plus, se creează insecuritate juridică, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 trimite la o lege care nu mai este în vigoare, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010. 38. Se arată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost înlăturat însuşi dreptul de a primi ajutoare, iar nu doar suspendarea acestui drept până la 31 decembrie 2021, în condiţiile în care legea care l-a prevăzut a fost abrogată. 39. Autorii mai arată că dreptul la ajutoarele şi indemnizaţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 nu reprezintă o simplă aşteptare legitimă, ci un veritabil drept, protejat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, intrat definitiv în patrimoniul titularilor acestora, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015. 40. Este evocată Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, şi aplicabilă în cazul autorilor, în sensul că, odată constituit, prin Legea-cadru nr. 284/2010, dreptul nu mai poate, ulterior, să fie lipsit de efectivitate, prin neplată. În plus, nu mai subzistă situaţia excepţională de criză iniţial invocată de stat în 2010, care a justificat suspendarea plăţii ajutoarelor şi indemnizaţiilor. Se încalcă, astfel, art. 53 din Constituţie, nefiind legitim scopul invocat de către stat în susţinerea măsurii de suspendare a plăţii ajutoarelor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. 41. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, raportându-se, pe larg, la jurisprudenţa în materie de drepturi salariale a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 108 din 14 februarie 2006, nr. 706 din 11 septembrie 2007, nr. 326 din 25 iunie 2013, nr. 350 din 23 mai 2019 şi nr. 403 din 6 iunie 2019. 42. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, exprimată, de exemplu, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014. 43. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 403 din 6 iunie 2019. În plus, instanţa mai arată că, atât timp cât dreptul prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010 nu a fost înlăturat, punându-se în discuţie doar exerciţiul său, abrogarea la 1 iulie 2017 a Legiicadru nr. 284/2010 şi împrejurarea că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost adoptate în aplicarea Legiicadru nr. 153/2017 nu echivalează cu suspendarea prevederilor unei legi abrogate. În realitate, chiar dacă Legeacadru nr. 284/2010 a fost abrogată expres, dreptul autorilor a supravieţuit, însă afectat de aceeaşi condiţie a suspendării prevăzute prin acte normative speciale (a se vedea Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 şi, respectiv, nr. 5 din 5 martie 2018 pronunţate instanţa supremă, anterior evocate). 44. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 403 din 6 iunie 2019. 45. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 403 din 6 iunie 2019. Distinct de acest aspect, instanţa consideră că pretinsa aplicare eronată a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 prin raportare la Legea-cadru nr. 284/2010 ţine de aplicarea legilor în timp şi nu ridică o chestiune de constituţionalitate. 46. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 47. Guvernul, în Dosarul Curţii nr. 387D/2020, apreciază, pe baza analizei jurisprudenţei relevante a Curţii Constituţionale, că soluţia normativă de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii nu este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, menţionează că proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost avizat favorabil şi cu propuneri de către Ministerul Justiţiei. 48. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile orale, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 49. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 50. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, cele ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscalbugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, precum şi cele ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. Prevederile criticate au următorul conţinut: - Art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“; – Art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017.“; – Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“; – Art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“ 51. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi principiul clarităţii şi previzibilităţii actelor normative, ale art. 15 referitor la universalitatea drepturilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 alin. (2) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă. 52. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate au fost supuse în repetate rânduri criticilor de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021, Curtea a statuat că ajutoarele salariale prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 19). Statul are deplină legitimitate constituţională să acorde sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul având libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor (a se vedea Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 20). 53. Curtea a făcut referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare (a se vedea Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 21). 54. Cu referire la pretinsa lipsă de previzibilitate a normelor criticate, Curtea a statuat că persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. Prin urmare, neacordarea, pentru mai mulţi ani succesivi, a drepturilor băneşti mai sus arătate nu poate fi privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat (Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 22). 55. De asemenea, Curtea a precizat că acţiunile legiuitorului în privinţa neaplicării, respectiv abrogării prevederilor legale care stabileau acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se înscriu în marja sa de apreciere, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului (Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 23). 56. În sfârşit, în paragraful 25 al deciziei precitate, Curtea a amintit că prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp şi la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme“ şi că „nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziţii legale neclare sau imprecise ori în ce priveşte determinarea şi aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp“. 57. Cu referire la critica raportată la pretinsa discriminare a autorilor excepţiei generată de practica neunitară a instanţelor judecătoreşti, Curtea constată că, în fapt, aceasta ridică problema unei eventuale aplicări discriminatorii a unei norme de drept primar şi nu de constituţionalitate a înseşi normei de drept primar. Or, potrivit art. 142-146 din Constituţie, care delimitează competenţele Curţii Constituţionale şi procedura de urmat în exercitarea acestora, instanţa constituţională nu are şi atribuţia de a verifica modul de aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti. În măsura în care este pusă în discuţie aplicarea discriminatorie a legii, Constituţia dispune că instanţa supremă are atribuţia de a se asigura că legea este interpretată şi aplicată unitar. În plus, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, în sistemul juridic românesc, instanţele judecătoreşti, în exercitarea atribuţiei constituţionale de înfăptuire a justiţiei, nu sunt obligate, în mod formal, să se supună unor decizii judiciare anterior pronunţate cu privire la situaţii identice sau asemănătoare. În situaţia în care se constată existenţa unei practici judiciare neunitare revine instanţei supreme rolul de a o unifica. În sfârşit, Curtea reţine că puterea de lucru judecat nu are semnificaţia obligativităţii precedentului judiciar faţă de instanţe, nerecunoscut în sistemul juridic din România. Faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită cu prerogativa constituţională de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii şi că, în acest scop, poate pronunţa soluţii obligatorii pentru instanţele judecătoreşti nu poate conduce la concluzia că acestea din urmă sunt, în mod formal, îndatorate să urmeze soluţii cu privire la chestiuni de drept pronunţate în practica judiciară. Principiul puterii de lucru judecat îi interzice unei instanţe judecătoreşti să repună în discuţie o soluţie judecătorească definitivă; în schimb, acest principiu nu îi impune unei instanţe judecătoreşti să pronunţe, cu privire la o anumită chestiune de drept, o soluţie identică cu soluţia dată aceleiaşi chestiuni de drept de către o altă instanţă judecătorească în exercitarea atribuţiei de înfăptuire a justiţiei. 58. Cu referire la invocarea art. 148 din Constituţie, Curtea constată că autorul pare să realizeze o confuzie între, pe de o parte, chestiunea raporturilor dintre dreptul Uniunii Europene şi dreptul intern românesc şi, pe de altă parte, chestiunea aplicării Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în dreptul românesc. 59. Cu referire la invocarea de către autorii excepţiei a încălcării art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia Curţii nr. 767 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 februarie 2021, paragraful 31) a mai examinat preambulul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului prin care a fost suspendată, în anii 2013, 2014, 2015, 2016 plata drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. De fiecare dată, Curtea a ajuns la concluzia că ordonanţele de urgenţă respective respectă exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie referitoare la condiţiile în care pot fi emise ordonanţe de urgenţă. Ţinând seama de această orientare jurisprudenţială, precum şi de preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care se referă, printre altele, la faptul că, luând în considerare că pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să menţină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar, critica raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie este, de asemenea, neîntemeiată. 60. Cu referire la invocarea art. 61 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, în Decizia nr. 331 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1212 din 11 decembrie 2020, paragraful 32, a statuat că Guvernul, pe lângă îndatorirea fundamentală de a asigura executarea legilor, este abilitat de art. 115 din Constituţie să şi legifereze, sub controlul Parlamentului. Or, câtă vreme măsurile criticate în cauză au fost adoptate de către Guvern în exercitarea competenţei constituţionale de a legifera prin intermediul ordonanţelor de urgenţă şi acesta a respectat prevederile art. 115 din Constituţie, nu se poate spune că Guvernul a interferat cu atribuţia Parlamentului de a legifera şi nici nu a adus atingere supremaţiei legii. 61. În sfârşit, cu referire la pretinsa lipsă a avizului de legalitate al Ministerului Justiţiei referitor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Curtea constată că o asemenea critică este lipsită de relevanţă constituţională, având în vedere că obligativitatea acestui aviz este prevăzută printr-o hotărâre a Guvernului, respectiv art. 20 alin. (7) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2009. 62. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, precum şi pentru motivele care au stat la baza respingerii criticilor noi formulate în prezenta cauză, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Dosarul nr. 9.357/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Costin Badea în Dosarul nr. 33.827/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Constantin Arsene şi alţii în Dosarul nr. 22.961/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 852/87/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Nicolae-Ioan Cotrău şi alţii în Dosarul nr. 987/3/2019* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi cele ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
