Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.737/1/2024
┌───────────┬──────────────────────────┐
│Carmen │- preşedintele Secţiei I │
│Elena │civile - preşedintele │
│Popoiag │completului │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Andreia │- judecător la Secţia I │
│Liana │civilă │
│Constanda │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Ponea │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia I │
│Hortolomei │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Diana │- judecător la Secţia I │
│Florea │civilă │
│Burgazli │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Irina │- judecător la Secţia I │
│Alexandra │civilă │
│Boldea │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Maricel │- judecător la Secţia I │
│Nechita │civilă │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia I │
│Marian │civilă │
│Drăghici │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Gheorghe │- judecător la Secţia I │
│Liviu │civilă │
│Zidaru │ │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Glodeanu │civilă │
└───────────┴──────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.737/1/2024 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Carmen Elena Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 10.852/182/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept; au fost depuse opinii ştiinţifice de către specialiştii consultaţi. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 30 mai 2024, în Dosarul nr. 10.852/182/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: 1. Interdicţia de înstrăinare a terenurilor cu destinaţia de păşune deţinute în devălmăşie de composesorate (înţelese ca forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor, înregistrate ca persoane juridice de drept privat), reglementată de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), presupune numai interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate sau şi interdicţia constituirii dezmembrămintelor acestui drept, respectiv constituirea unui drept de superficie, pe o durata determinată, cu titlu oneros, în schimbul unor sume de bani ce se fac venit la bugetul composesoratului? 2. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 29 şi 30 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/1996), raportat la prevederile art. 9 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 36/1995), rezultă că prerogativa registratorului de carte funciară de respingere a unei cereri de înregistrare în cartea funciară, motivată de existenţa unui caz de nulitate absolută a actului juridic prezentat spre înregistrare, se referă inclusiv la acte autentice instrumentate de notari publici sau exclusiv la acte juridice care nu au făcut obiectul procedurii de autentificare conform Legii nr. 36/1995? 3. Dispoziţiile art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 permit registratorului de carte funciară să analizeze în cadrul unei cereri de înscriere în cartea funciară orice motive de nulitate absolută, motive ce ţin de fondul dreptului supus înscrierii sau numai exclusiv nulităţi absolute ce ţin de forma actului juridic? 8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 august 2024 cu nr. 1.737/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 25 noiembrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 9. Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare Art. 28 - „(...) (7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte. (...)“ 10. Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ART. 29 "(1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii limitative: a) este încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege; b) identifică corect numele sau denumirea părţilor şi menţionează codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora; c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz; d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcţie în România; e) este însoţit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu excepţia cazului în care se face menţiune despre acestea în cuprinsul actului; f) este însoţit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepţia scutirilor stabilite prin lege sau a situaţiei în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 9 alin. (13) şi (16); g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competenţa registratorului. (2) Directorul general al Agenţiei Naţionale poate delega, prin ordin, asistenţilor-registratori principali atribuţiile registratorilor. (3) Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului cadastral al imobilului şi al cărţii funciare, precum şi a părţii cărţii funciare în care urmează a se face înscrierea. De asemenea, se vor indica poziţiile ce au fost radiate şi numele celui în favoarea sau împotriva căruia s-au făcut înscrierile, indiferent de felul lor. (4) În cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite documentaţii cadastrale întocmite şi recepţionate conform prevederilor prezentei legi." ART. 30 "(1) Dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum şi aceasta din urmă nu întrunesc condiţiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivată.(2) Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare.(3) Despre respingerea cererii se face menţiune în registrul de intrare, în dreptul înregistrării acesteia, precum şi în cartea funciară." 11. Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ART. 9 "(1) Notarii publici şi instituţiile prevăzute la art. 8 care desfăşoară activitate notarială au obligaţia să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele. (2) În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui." 12. Codul civil ART. 693 "(1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă." III. Expunerea succintă a procesului 13. Prin Sentinţa civilă nr. 6.460 din 18 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B, invocată prin întâmpinare; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de petenta X - S.R.L. împotriva pârâtelor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins plângerea formulată de petentă, în contradictoriu cu intimata Asociaţia Composesorală Y, ca neîntemeiată. 14. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel principal petenta X - S.R.L. şi apel incident intimata Asociaţia Composesorală Y. 15. Prin apelul principal formulat, apelanta-petentă X - S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B; admiterea cererii de chemare în judecată, desfiinţarea încheierilor de respingere a reexaminărilor menţionate în cadrul petitului acţiunii introductive şi a încheierilor de carte funciară şi dispunerea intabulării drepturilor de superficie în baza contractului autentificat de notarul public, astfel cum s-a solicitat prin cererile de intabulare. 16. În motivarea apelului s-a susţinut că din analiza normelor care reglementează competenţa registratorului de carte funciară rezultă neîndoielnic că acesta nu poate proceda la verificarea condiţiilor de fond de validitate ale unui act încheiat în formă autentică în faţa notarului public, actul bucurându-se de prezumţia de validitate prevăzută prin dispoziţiile art. 333 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995). 17. Totodată se susţine că, prin sentinţa apelată, instanţa de fond dă eficienţă interpretării deciziilor directorilor direcţiei de publicitate imobiliară, respectiv a Uniunii Notarilor Publici din România. Mai mult, se perpetuează confuzia între actul de dispoziţie şi actul translativ de proprietate. Inalienabilitatea nu este o condiţie a dreptului de proprietate, ci este o limitare, o caracteristică a dreptului de proprietate. În mod incontestabil, inalienabilitatea se referă la dispoziţia juridică, însă nu înseamnă o suprimare, o abolire totală a dispoziţiei juridice. 18. Se mai relevă că soluţia pronunţată şi motivarea propusă ignoră cu desăvârşire extrasele de carte funciară depuse de reclamantă din care rezultă practica neunitară a birourilor de carte funciară în legătură cu intabularea dreptului de superficie în cartea funciară a imobilului. La dosarul cauzei sunt extrase de carte funciară din care rezultă că birouri de carte funciară din ţară au admis intabularea dreptului de superficie şi după emiterea Deciziei nr. 6 din 23 mai 2022 a directorului Direcţiei de publicitate imobiliară privind Minuta nr. 27.410/3471, încheiate ca urmare a şedinţelor reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi ai Uniunii Notarilor Publici din România, la care prima instanţă omite să facă referire. 19. Prin apelul incident formulat de intimata Asociaţia Composesorală Y s-a solicitat admiterea apelului, admiterea cererii de chemare în judecată, desfiinţarea încheierilor de carte funciară atacate prin cererea introductivă, cu consecinţa intabulării în cartea funciară a dreptului de superficie constituit în mod valabil în baza contractului de superficie autentificat de notarul public. 20. Se susţine că prin hotărârea atacată instanţa de fond a validat o situaţie care este profund nelegală atât din perspectiva încălcării regulilor instituite de lege privind procedura de efectuare a înregistrărilor în cartea funciară, cât şi din cea a nesocotirii unor prerogative esenţiale ale dreptului de proprietate, respectiv aceea de a constitui dezmembrăminte ale dreptului de proprietate civilă, care să permită o exploatare eficientă a terenurilor, în scopul asigurării culegerii fructelor civile de către titularii dreptului de proprietate. 21. Încheierile de carte funciară atacate au fost emise cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996, motivaţia pentru refuzul de intabulare a dreptului de superficie vizând o pretinsă încălcare a prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, care reglementează o interdicţie de înstrăinare a terenurilor deţinute în proprietate de anumite forme asociative de proprietate, cum este cazul petentei. 22. În realitate, nu există nicio prevedere legală care să sancţioneze cu nulitatea absolută, în mod expres, o convenţie pentru înstrăinarea terenurilor şi cu atât mai mult pe cele încheiate pentru constituirea vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate, cum ar fi un contract de superficie, nici instituirea convenţională a interdicţiilor de înstrăinare sau dezmembrare asupra acestor terenuri. 23. Intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, ca nefondate. 24. Intimatul consideră că în prezentul litigiu este incidentă Decizia nr. LXXII (72) din 15 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 octombrie 2008 (Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007) privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la calitatea procesuală pasivă a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, raportat la fondul plângerii de carte funciară din prezentul litigiu. 25. Intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţate ca fiind temeinică şi legală. 26. Se învederează faptul că, prin soluţionarea cererilor, registratorul îşi exercită numai atribuţiile conferite prin lege specială, respectiv constată dacă actele depuse în justificarea cererii de înscriere întrunesc sau nu întrunesc condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora, situaţie în care nu poate fi reţinut un exces de putere. 27. La termenul de judecată din 14 aprilie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 398-399 din Codul de procedură civilă, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru dezbaterea dosarului în complet de divergenţă, având în vedere că nu s-a putut lua hotărârea prin acordul membrilor completului de judecată. 28. La data de 18 aprilie 2024, apelanţii X - S.R.L. şi Asociaţia Composesorală Y au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 29. Prin cererea formulată de apelanta-petentă X - S.R.L. s-a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la aplicarea interdicţiei prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 şi contractelor de superficie care au ca obiect terenuri cu vegetaţie forestieră, păşuni şi fâneţe aflate în proprietatea composesoratelor, obştilor de moşneni, obştilor răzăşeşti precum şi altor asemenea forme asociative. 30. Prin cererea formulată de apelanta-intimată Asociaţia Composesorală Y s-a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Interdicţia de înstrăinare a terenurilor cu destinaţia de păşune deţinute în devălmăşie de composesorat (înţelese ca forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor, înregistrate ca persoane juridice de drept privat), reglementată de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, presupune numai interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate sau/şi interdicţia constituirii dezmembrămintelor acestui drept, respectiv constituirea unui drept de superficie, pe o durată determinată, cu titlu oneros, în schimbul unor sume de bani ce se fac venit la bugetul composesoratului? Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996, raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 36/1995, rezultă că prerogativa registratorului de carte funciară de respingere a unei cereri de înregistrare în cartea funciară, motivată de existenţa unui caz de nulitate absolută a actului juridic prezentat spre înregistrare, se referă inclusiv la acte autentice instrumentate de notari publici sau exclusiv la acte juridice care nu au făcut obiectul procedurii de autentificare conform Legii nr. 36/1995? 31. Din oficiu, la termenul de judecată din 14 mai 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor o completare a acestei cereri de sesizare, respectiv a cererii formulate de Asociaţia Composesorală Y, cu privire la interpretarea coroborată a prevederilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996, raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 36/1995, respectiv dacă dispoziţiile art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 permit registratorului de carte funciară să analizeze în cadrul unei cereri de înscriere în cartea funciară orice motive de nulitate absolută, motive ce ţin de fondul dreptului supus înscrierii sau numai exclusiv nulităţi absolute ce ţin de forma actului juridic. 32. Prin încheierea din 30 mai 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării referitoare la admisibilitatea procedurii 33. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 34. Astfel, cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, aceasta este nouă, nu a făcut şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar de lămurirea sa depinde soluţionarea pe fond a cauzei. De asemenea, instanţa de apel judecă în ultimă instanţă, decizia ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 35. Intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M a formulat note de şedinţă prin care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 36. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a susţinut că inalienabilitatea prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 este una legală, care nu vizează doar actele translative de proprietate, ci şi actele constitutive de drepturi, cum este constituirea unui dezmembrământ (în speţă, drept de superficie), care fac parte din categoria actelor de dispoziţie. 37. Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul silvic) prevăd că: „Proprietatea formelor asociative prevăzute la alin. (1) este garantată, indivizibilă si inalienabilă, acesteia fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 1/2000 (...).“ 38. Prin urmare, aceste prevederi constituie un impediment pentru constituirea unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietate a formelor asociative definite la art. 95 alin. (1) din Codul silvic. 39. Totodată, menţionează faptul că inalienabilitatea prevăzută la art. 95 alin. (2) din Codul silvic, deşi asemănătoare, nu se confundă cu inalienabilitatea proprietăţii publice, întrucât proprietatea formelor asociative definite la art. 95 alin. (1) din Codul silvic nu este una publică. 40. Incompatibilitatea coexistenţei unui drept de superficie asupra terenurilor aflate în proprietatea formelor asociative rezultă şi din argumentele Curţii Constituţionale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002 (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002), în care s-a reţinut că inclusiv exploatarea, activitate corespunzătoare atributului de folosinţă din conţinutul dreptului de proprietate, revine în mod exclusiv formelor asociative, iar nu unor terţe persoane. Voinţa legiuitorului de a scoate din circuitul civil aceste terenuri şi de a nu permite nici măcar înstrăinarea atributului de folosinţă asupra lor rezultă din conţinutul art. 28 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000, iar în cazul încetării formelor asociative, întreaga proprietate indiviză va trece în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află terenurile respective. 41. În situaţia în care s-ar constitui în mod valabil prin acte juridice de drept privat un drept de superficie în favoarea unor terţe persoane din afara formei asociative, constituire urmată de înscrierea în cartea funciară pentru opozabilitate, atunci (la momentul trecerii în proprietatea publică) dezmembrământul anterior constituit ar rămâne în fiinţă, pe durata existenţei sale, urmând a fi radiat la împlinirea termenului care, potrivit art. 694 din Codul civil, se poate întinde până la 99 de ani. 42. Or, dreptul de superficie este un dezmembrământ specific dreptului de proprietate privată, incompatibil cu regimul dreptului de proprietate publică, acesta putând fi grevat exclusiv de drepturile reale prevăzute de lege, respectiv dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit (art. 866 din Codul civil). 43. Cu alte cuvinte, dacă ar fi permisă constituirea unor dezmembrăminte în favoarea unui terţ, fără ca aceasta să vină în contradicţie cu interdicţia de înstrăinare a terenurilor reconstituite în favoarea formelor asociative, ar fi încălcat însuşi scopul pentru care aceste forme de proprietate sui generis au fost reinstaurate de legiuitor - exploatarea în comun a proprietăţii devălmaşe sau indivize aparţinând membrilor săi. 44. Referitor la a doua chestiune de drept, teza finală, ce face obiectul sesizării Asociaţiei Composesorale Y, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece obiectul prezentei cauze nu îl constituie vreun act juridic care nu a făcut obiectul procedurii de autentificare, conform Legii nr. 36/1995, pentru a se putea clarifica modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996, raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 36/1995, din care rezultă prerogativa registratorului de carte funciară de respingere a unei cereri de înregistrare în cartea funciară, motivată de existenţa unui caz de nulitate absolută a actului juridic. 45. În consecinţă, această chestiune de drept nu a influenţat şi nu poate influenţa în mod determinant soluţia definitivă ce se va pronunţa în cauză. 46. În cazul în care se va considera că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciază că registratorul verifică dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic, iar, pe de altă parte, dacă, potrivit cuprinsului cărţii funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii. 47. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din actul normativ mai sus indicat, registratorul trebuie să respingă o cerere de înscriere a unui act juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare. Prevederile art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 nu fac referire la un anumit tip de act juridic şi, ca atare, dispoziţiile acestora se aplică tuturor actelor juridice prezentate în vederea înscrierii în cartea funciară. 48. După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară M a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, reluând argumentele expuse în faţa instanţelor de fond şi apel. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 49. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 10.852/182/2022 a reţinut că sesizarea priveşte interpretarea prevederilor art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, care interzic înstrăinarea dreptului de proprietate asupra terenurilor aparţinând formelor asociative de organizare (asociaţii composesorale), precum şi a dispoziţiilor art. 28, 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996. 50. Practic, se solicită lămurirea aspectului dacă interzicerea înstrăinării dreptului de proprietate privind terenurile unei asociaţii composesorale vizează şi constituirea dreptului de superficie, respectiv a dreptului de proprietate asupra construcţiilor şi a dreptului de folosinţă asupra terenurilor. 51. În concret, prin realizarea acestui drept de superficie se pierde dreptul de folosinţă asupra terenului de către Asociaţia Composesorală Y în favoarea societăţii reclamante X - S.R.L. pe perioada contractuală (18 luni iniţial, cu posibilitatea prelungirii până la 35 de ani), pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, în speţă, producerea de curent electric prin instalarea panourilor fotovoltaice. Totodată, pierderea dreptului de folosinţă se realizează şi prin construcţii aferente desfăşurării activităţilor comerciale menţionate, altele decât panouri fotovoltaice. 52. A doua chestiune de drept priveşte interpretarea prevederilor art. 30 alin. (2) teza finală din Legea nr. 7/1996, respectiv dacă registratorul de carte funciară, în procedura înscrierii unui drept real de proprietate, poate să procedeze la analiza îndeplinirii unor condiţii speciale prevăzute în legi speciale, ce ţin de fondul dreptului, obiect al contractului, inclusiv incidenţa nulităţii absolute a actului juridic, ce nu ţin de forma actului, ci de fondul acestuia. 53. În concret, se solicită a se stabili dacă registratorul poate să respingă o cerere de înscriere a unui drept de superficie în cartea funciară (dezmembrământ al dreptului de proprietate), în condiţiile în care, pe de o parte, există interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, iar, pe de altă parte, din oficiu, procedează la analiza acestei condiţii prevăzute în legea specială. 54. Redând dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 28 din Legea nr. 1/2000, referitoare la modul de eliberare a titlului de proprietate pentru formele asociative de proprietate, precum şi la indivizibilitatea şi inalienabilitatea tuturor acestor forme de proprietate, instanţa de trimitere a reţinut că, în temeiul prevederilor art. 28, 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996, registratorul de carte funciară admite sau respinge cererea de înscriere în cartea funciară, dacă înscrisul în baza căruia se cere înscrierea îndeplineşte condiţiile limitative prevăzute de lege. 55. Conform dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, registratorul poate respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare [în prezentul dosar, art. 28 alin. (1)-(7) din Legea nr. 1/2000] raportat la art. 26 din acelaşi act normativ. 56. Totodată, Curtea Constituţională a statuat prin deciziile nr. 269 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002 (Decizia nr. 269 din 22 octombrie 2002), şi nr. 173 din 12 iunie 2002 faptul că asociaţia composesorală este o formă străveche de organizare a proprietăţii, o modalitate sui generis de proprietate, particularităţile acestei forme cuprinzând limitări ale dreptului de proprietate, în concret ale dreptului de dispoziţie, dreptul de proprietate vizând un teren aflat într-o stare de indiviziune forţată, administrat şi exploatat exclusiv de asociaţia composesorală. 57. Raportat la clauzele contractului de superficie care stă la baza solicitării de înscriere a dreptului de superficie în cartea funciară, asociaţia composesorală pierde dreptul de folosinţă asupra terenului pentru perioada menţionată din contract, terenul fiind afectat de construcţiile care vor fi realizate pe acesta (instalaţii fotovoltaice şi clădiri administrative), şi, implicit, terenul îşi pierde, cel puţin în parte, destinaţia de păşune, exploatarea în comun de către membrii composesoratului nefiind posibilă pe perioada derulării contractului. 58. Instanţa de trimitere a reţinut că dosarul este în prezent judecat în complet de divergenţă, membrii completului de judecată având puncte de vedere diferite cu privire la legalitatea/competenţa verificării de către registratorul de carte funciară, în procedura înscrierii dreptului real în cartea funciară, a nulităţilor absolute ale actului juridic ce stă la baza acestei înscrieri în cartea funciară, altele decât cele care privesc forma contractului (nu şi cele ce au în vedere fondul acestuia), implicit neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 26 alin. (7) din Legea nr. 1/2001, care priveşte interdicţia de înstrăinare a terenurilor proprietatea composesoratelor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 59. Răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale. 60. Astfel, în ceea ce priveşte prima chestiune de drept, într-o primă orientare s-a apreciat că interdicţia de înstrăinare a terenurilor cu destinaţia de păşune deţinute în devălmăşie de composesorate, reglementată de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, presupune numai interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate (Judecătoria Roman, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Zărneşti, într-o opinie: Tribunalul Bucureşti - secţiile a III-a, a IV-a şi a V-a civile şi judecătoriile sectoarelor I-VI Bucureşti; Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea - în opinie majoritară, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Bârlad, Tribunalul Arad - Secţia I civilă, Judecătoria Moldova Nouă, Tribunalul Caraş-Severin). 61. S-a exprimat şi opinia contrară, potrivit căreia interdicţia de înstrăinare a terenurilor cu destinaţia de păşune deţinute în devălmăşie de composesorat presupune atât interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate, cât şi interdicţia constituirii dezmembrămintelor acestui drept, inclusiv constituirea unui drept de superficie pe durată determinată, cu titlu oneros (Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul Braşov, Judecătoria Braşov, o parte a judecătorilor Tribunalului Bucureşti - secţiile a III-a, a IV-a şi a V-a civile şi ai judecătoriilor sectoarelor I-VI Bucureşti; Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia civilă, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă, Judecătoria Râmnicu Sărat, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Sânnicolau Mare - în opinie majoritară, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă). 62. În ceea ce priveşte a doua chestiune de drept, într-o opinie s-a apreciat că prerogativa registratorului de carte funciară de respingere a unei cereri de înregistrare în cartea funciară, motivată de existenţa unui caz de nulitate absolută a actului juridic prezentat spre înregistrare, se referă inclusiv la actele autentice instrumentate de notarii publici (Judecătoria Roman, Judecătoria Piatra-Neamţ, Tribunalul Braşov, Judecătoria Braşov, Tribunalul Bucureşti - secţiile a III-a, a IV-a şi a V-a civile şi judecătoriile sectoarelor I-VI Bucureşti, în opinie majoritară, Judecătoria Buftea - în opinie majoritară, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia civilă, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Iaşi - Secţia I civilă, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Hârlău, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Râmnicu Sărat, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Sânnicolau Mare - în opinie majoritară, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă). 63. Într-o altă opinie s-a considerat că această prerogativă se referă exclusiv la acte juridice care nu au făcut obiectul procedurii de autentificare conform Legii nr. 36/1995, reţinându-se că înscrierile contestate de către petentă s-au făcut în baza unui act notarial care, până la proba contrară, se prezumă a fi încheiat în mod legal, cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă pentru valabilitatea acestuia, registratorul de carte funciară neavând, de altfel, competenţa de a verifica legalitatea unui act autentic întocmit de către un notar public (Judecătoria Zărneşti, Tribunalul Bucureşti - secţiile a III-a, a IV-a şi a V-a civile şi judecătoriile sectoarelor I-VI Bucureşti, în opinie minoritară, Tribunalul Braşov, Judecătoria Braşov, Judecătoria Buftea - în opinie majoritară, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia civilă, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă). 64. În fine, în privinţa celei de-a treia probleme de drept, într-o opinie s-a arătat că registratorul de carte funciară trebuie să analizeze în cadrul unei cereri de înscriere în cartea funciară orice motive de nulitate absolută, fie că ţin de fondul dreptului supus înscrierii, fie că ţin de forma actului juridic (Judecătoria Roman, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul Braşov, Judecătoria Braşov, Judecătoria Buftea - în opinie majoritară, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Sânnicolau Mare - în opinie majoritară, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă). 65. Într-o a doua opinie s-a apreciat că registratorului nu îi este permis a analiza orice motive de nulitate absolută, care ţin de fondul dreptului supus înscrierii, ci exclusiv examinarea condiţiilor de formă cerute de lege pentru validitate ori a tuturor condiţiilor speciale prevăzute de reglementările în vigoare şi a căror nesocotire este sancţionată cu nulitatea absolută a actului juridic, prevăzută în mod expres (Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă, Judecătoria Moldova Nouă). 66. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 67. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită. 68. Astfel, prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, a reţinut următoarele: "(...) regimul juridic al proprietăţii privind terenurile forestiere restituite foştilor proprietari, în cadrul formelor asociative menţionate, este determinat de legiuitor, în mod special, în considerarea particularităţilor economice şi sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului. În alţi termeni, dreptul de proprietate renaşte în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, în condiţiile imperativ stabilite de legiuitor, fără ca regimul astfel reglementat să reprezinte o abatere de la principiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private. Aceste particularităţi cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul că acest drept poartă asupra unei proprietăţi aflate într-o perpetuă indiviziune forţată; bunurile respective sunt administrate şi exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situaţiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului. (...) În cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptăţite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularităţi:- suprafeţele forestiere se restituie celor îndreptăţiţi, în proprietate comună, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din legea criticată, în vederea administrării şi exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial şi îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul şi sub controlul organizaţiilor din sistemul silvic; - înstrăinarea de către titulari a cotei-părţi din proprietate nu se poate face către persoane din afara acesteia. Transmiterea mortis causa a acestei cote-părţi poate fi făcută numai prin moştenire legală; - în cazul în care încetează existenţa asociaţiei, terenurile respective revin în proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local. Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comună în indiviziune forţată şi perpetuă, sub condiţia exploatării terenurilor forestiere în forme asociative - subiecte de drept colective - şi cu respectarea regimului silvic." 69. Aceste considerente au fost reluate şi prin Decizia nr. 269 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002. IX. Opiniile specialiştilor 70. Facultatea de Drept - Departamentul de drept privat din Universitatea de Vest din Timişoara a comunicat opinia ştiinţifică a doamnei profesor doctor Irina Sferdian, potrivit căreia constituirea unui drept de superficie asupra terenurilor formelor asociative nu este lovită de nulitate absolută pentru că ar fi încălcată obligaţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 din Legea nr. 1/2000, însă actul constitutiv ar putea fi sancţionat cu nulitatea dacă statutul interzicea constituirea unei superficii ori dacă nu este respectată destinaţia terenului în cauză ori obiectul operaţiunii devine ilicit prin faptul că executarea sa ar încălca norme prohibitive la înstrăinare. Aceste nulităţi nu fac parte însă dintre cele pe care registratorul să le identifice în texte exprese de lege şi să le amendeze prin respingerea înscrierii în cartea funciară, întrucât presupun interpretarea legii şi a modului în care poate fi aplicată într-o situaţie dată. 71. De asemenea, a opinat că registratorul de carte funciară are competenţa de a verifica existenţa cauzelor de nulitate absolută expresă ce pot exista în cuprinsul actului supus înscrierii, dar şi orice altă nelegalitate ce poate surveni din încălcarea unor prevederi cuprinse în legi speciale. Acesta realizează un prim control al modului în care notarul public s-a asigurat de faptul că actul pe care l-a autentificat nu cuprinde clauze contrare legii, care sunt sancţionate cu nulitatea absolută, indiferent dacă privesc condiţii de formă ale actului sau condiţii de fond pentru care legea prevede sancţiunea nulităţii absolute ori dacă actul nu îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de reglementările în vigoare. Este vorba despre condiţii ce pot fi observate fără a apela la interpretarea legii, dacă legea este neclară sau nu distinge, şi nu de cele legate de consimţământul părţilor la încheierea actului juridic, mai precis de voinţa internă a părţilor, de care numai notarul instrumentator al actului poate lua cunoştinţă în procedura autentificării. Dispoziţiile legale care prevăd nulitatea absolută a actului supus înscrierii pentru nerespectarea condiţiilor de formă sau de fond sau care prevăd condiţiile speciale cerute la încheierea unui act juridic, care pot ţine de fondul actului, trebuie să fie exprese, clare, neîndoielnice, întrucât registratorul trebuie doar să aplice legea, iar nu să o interpreteze el însuşi şi să o raporteze la actul supus înscrierii pentru a vedea dacă sunt îndeplinite pe fond condiţiile de valabilitate. 72. Impedimentele legate de valabilitatea constituirii unui drept de superficie asupra terenurilor ce aparţin composesoratelor sau altor forme asociative nu pot fi verificate decât de către notarul public care autentifică actul constitutiv ori de instanţa de judecată chemată să se pronunţe asupra existenţei cauzelor de nulitate ale acelui act. Aceste verificări nu intră în competenţa registratorului, deoarece presupun interpretarea legii şi a modului în care aceasta a fost aplicată situaţiei de fapt, iar registratorul care respinge o înscriere în cartea funciară trebuie să aplice dispoziţii legale clare, neîndoielnice şi neinterpretabile (nulităţi absolute expres reglementate, condiţii legale imperative pentru încheierea sau înscrierea actului în cartea funciară a căror nerespectare este evidentă). 73. Institutul Naţional al Magistraturii a comunicat opinia sa ştiinţifică în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 raportate la art. 9 din Legea nr. 36/1995, soluţionând o cerere de înscriere în cartea funciară, registratorul de carte funciară are competenţa de a analiza orice motive de nulitate absolută ce ţin de fondul dreptului supus înscrierii, „a căror verificare este de competenţa sa“, chiar dacă înscrisul în baza căruia se solicită înscrierea este încheiat în formă autentică, iar nu doar nulităţi absolute ce ţin de nerespectarea formei actului juridic în baza căruia se solicită înscrierea. 74. Interdicţia de înstrăinare a terenurilor prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 vizează atât transmiterea dreptului de proprietate, cât şi constituirea de drepturi reale principale, derivate din dreptul de proprietate privată, cum este şi dreptul de superficie. 75. În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că sistemul real de publicitate imobiliară bazat pe conţinutul cărţii funciare este guvernat de principiul legalităţii, prevederile art. 23, 24, 28, 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 relevând ambele dimensiuni ale acestuia: legalitatea formală şi legalitatea materială. 76. Cartea funciară asigură nu numai publicitatea integrală a drepturilor, actelor şi faptelor juridice privitoare la imobile, dar, în egală măsură, îndeplineşte şi o funcţie de garanţie privind existenţa şi valabilitatea acestora. Aceasta este raţiunea pentru care, subsumat dimensiunii materiale a principiului legalităţii, din interpretarea art. 29 alin. (1) lit. a) şi g) din Legea nr. 7/1996 rezultă că registratorului de carte funciară îi incumbă obligaţia - iar nu facultatea - de a verifica, alături de alte cerinţe enunţate de textul legal, atât dacă înscrisul în baza căruia se solicită înscrierea în cartea funciară întruneşte exigenţele de formă prevăzute de lege, cât şi dacă actul respectă alte prevederi stabilite prin legi speciale, „a căror verificare se află în competenţa registratorului“. 77. În continuarea raţionamentului expus, cu referire la cea de-a doua chestiune supusă interpretării, reiese că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 36/1995 nu se opun ca, la momentul soluţionării cererii de înscriere în cartea funciară a unui drept tabular în temeiul unui înscris autentificat, registratorul să realizeze propriile verificări, în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 7/1996, ca o garanţie a respectării legalităţii materiale ce caracterizează activitatea de publicitate imobiliară. În alte cuvinte, împrejurarea că notarul public nu a respins solicitarea părţilor de autentificare a actului juridic, care, prin ipoteză, cuprinde clauze contrare legii, nu lipseşte de conţinut obligaţia legală instituită în sarcina registratorului de a verifica dacă actul autentificat este în acord cu prevederile legale. 78. În continuare, se impune a identifica dacă interdicţia de înstrăinare instituită de lege este de ordine publică şi, ulterior, care este înţelesul noţiunii de „înstrăinare“ avute în vedere de legiuitor. 79. În ceea ce priveşte primul aspect, se impune observaţia că una dintre raţiunile instituirii interdicţiei de înstrăinare a terenului cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea formelor asociative prevăzute de art. 26 din Legea nr. 1/2000 este aceea a preîntâmpinării operaţiunilor speculative cu aceste terenuri (agricole şi forestiere), faţă de destinaţia lor, aceea a satisfacerii intereselor agricole şi/sau nevoilor de masă lemnoasă proprii structurii asociative. În egală măsură, legiuitorul a avut în vedere şi necesitatea prezervării acestor terenuri, cât timp, potrivit art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000, „în cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective“. Prin urmare, dispoziţiile art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 consacră o interdicţie de înstrăinare de ordine publică, depăşind sfera de protecţie a unui interes privat. 80. Un argument suplimentar, care pledează în favoarea aceleiaşi interpretări, este aplicaţia principiului potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu are dreptul să o facă. În contextul legal analizat, dacă legiuitorul ar fi dorit să circumscrie termenul de „înstrăinare“ numai dreptului de proprietate, iar nu şi actelor prin care se constituie dezmembrăminte ale acestuia, ar fi normat neechivoc în acest sens. 81. Dreptul de superficie constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate al proprietarului terenului pe care se află construcţia, care ia fiinţă prin desprinderea din conţinutul juridic al acestuia a atributului folosinţei, ce ulterior este conferită constructorului, şi prin divizarea posesiei asupra terenului între nudul proprietar şi superficiar. Aceasta înseamnă, prin ipoteză, că asociaţia composesorală, proprietară a terenului, nu mai are exerciţiul plenar al atributelor dreptului de proprietate, „înstrăinându-l“ în sensul normei analizate. 82. Facultatea de Drept - Departamentul de drept privat din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca a comunicat opinia ştiinţifică a doamnei lector universitar doctor Adina-Nora Buciuman, potrivit căreia: a) Interdicţia de înstrăinare a terenurilor cu destinaţie de păşune deţinute în devălmăşie de composesorate (înţelese ca forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor, înregistrate ca persoane juridice de drept privat), reglementată de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, presupune şi interdicţia constituirii dezmembrămintelor acestui drept, respectiv constituirea unui drept de superficie, pe o durată determinată, cu titlu oneros, în schimbul unor sume de bani ce se fac venit la bugetul composesoratului. b) Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 19 şi 20 din Legea nr. 7/1996, raportat la art. 9 din Legea nr. 36/1995, rezultă că prerogativa registratorului de carte funciară de respingere a unei cereri de înregistrare în cartea funciară, motivată de existenţa unui caz de nulitate absolută a actului juridic prezentat spre înregistrare, se referă inclusiv la acte autentice instrumentate de notari publici. c) Dispoziţiile art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 permit registratorului de carte funciară să analizeze în cadrul unei cereri de înscriere în cartea funciară acele motive de nulitate absolută care privesc forma actului sau a cererii, dar şi motive de nulitate absolută care privesc fondul dreptului, cu condiţia ca acestea să rezulte în totalitate din cuprinsul înscrisului constatator al actului juridic, fără nevoia de a parcurge un raţionament juridic, şi cu condiţia ca nulitatea să fie expres prevăzută de lege. 83. În argumentarea acestor concluzii, prezentând evoluţia legislativă a formelor asociative în discuţie, s-a arătat că, în cazul textului art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, legiuitorul nu se rezumă la a interzice înstrăinarea, ceea ce ar fi permis întrebarea referitoare la sensul larg sau restrâns al termenului, ci precizează că terenurile nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte. Aşadar, textul nu lasă nicio marjă de interpretare înspre sensul restrâns al înstrăinărilor prohibite, legiuitorul având în mod neîndoielnic intenţia de a acoperi inclusiv constituirea de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, deci şi actele constitutive de superficie. 84. De lege lata, interdicţia înstrăinărilor cuprinsă în art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 se referă în egală măsură şi la păşunile deţinute de composesorate, nu doar la păduri, inclusiv sub aspectul constituirii unui drept temporar de superficie în favoarea unui terţ, cu titlu oneros, preţul urmând a se face venit la bugetul composesoratului. 85. Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/1996 stabileşte că registratorul va admite cererea dacă actul este încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege, fără să facă distincţie cu privire la natura actului care stă la baza cererii de intabulare în cartea funciară. 86. Atribuţia registratorului de verificare a condiţiilor de formă a înscrisului vizează, în primul rând, prezentarea actului sub forma autentică cerută de lege, dar şi verificarea altor condiţii de formă ale tipului de act autentic prezentat. Chiar dacă este vorba de cazuri mai puţin frecvente, în acest control ar putea intra verificarea elementelor formale obligatorii ale înscrisului autentic (precum prezenţa semnăturii notarului, corespondenţa dintre încheierea de legalizare şi conţinutul actului sub aspectul părţilor menţionate ca semnatare ale actului etc.). 87. La aceste motive de respingere a cererii de înscriere se adaugă motivele privind nulitatea absolută prevăzută în mod expres de lege, ale căror premise se regăsesc în însuşi înscrisul depus împreună cu cererea de înscriere, conform art. 30 din Legea nr. 7/1996. 88. Principiul legalităţii înscrierilor în cartea funciară presupune că înscrierile trebuie să respecte atât o legalitate de ordin formal, cât şi una de ordin material. În acest sens, registratorul de carte funciară este competent să verifice inclusiv cerinţe de fond ale actului juridic care stă la baza cererii de intabulare, atâta vreme cât tranşarea acestora nu implică un proces de interpretare, calificare şi analiză juridică care să meargă dincolo de simpla verificare a conţinutului înscrisului. 89. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu a comunicat opinia formulată de doamna conferenţiar universitar doctor Gina Orga-Dumitriu, potrivit căreia: a) Interdicţia de înstrăinare a terenurilor cu destinaţia de păşune deţinute în devălmăşie de composesorat (înţelese ca forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor, înregistrate ca persoane juridice de drept privat), reglementată de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, presupune şi interdicţia constituirii dezmembrămintelor acestui drept, respectiv constituirea unui drept de superficie, pe o durată determinată, cu titlu oneros, în schimbul unor sume de bani ce se fac venit la bugetul composesoratului. Aceasta deoarece finalitatea specifică urmărită de legiuitor prin reinstaurarea formelor asociative de proprietate (exploatarea exclusivă de către membrii acestora), perspectiva ca superficiarii să se comporte în fapt ca şi adevăraţii proprietari, exercitând o folosinţă de natură să afecteze destinaţia păşunilor, terenurile nemaiputând astfel să fie utilizate exclusiv de către membrii formelor asociative, şi nu mai puţin consecinţele intervenite ulterior intabulării superficiei şi strâns legate de trecerea în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale cântăresc mai mult în favoarea aplicării inalienabilităţii legale nu doar cu privire la actele translative, ci şi la actele constitutive. b) În aplicarea art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 şi mai ales a cerinţelor impuse de verificarea legalităţii formale şi materiale, întinderea prerogativelor registratorului de carte funciară cu prilejul soluţionării unei cereri de înscriere în cartea funciară se referă la orice act juridic prezentat în vederea înscrierii în cartea funciară, inclusiv la acte autentice instrumentate de notarii publici. c) În aplicarea principiului legalităţii materiale a înscrierilor în cartea funciară, dispoziţiile art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 permit registratorului de carte funciară să analizeze în cadrul unei cereri de înscriere în cartea funciară orice motive de nulitate absolută, precum şi motive ce ţin de fondul dreptului supus înscrierii, şi nu doar motive de nulitate absolută ce ţin de forma actului juridic. 90. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a comunicat opinia doamnei conferenţiar universitar doctor Oana Ghiţă, potrivit căreia: a) Prin constituirea dreptului de superficie prin act juridic în formă autentică ar putea fi încălcată în mod indirect inalienabilitatea legală absolută, dar clauze care interzic superficiarului cesiunea dreptului de superficie, obligaţia readucerii terenului la starea şi destinaţia iniţială ar putea asigura rigorile inalienabilităţii, aspecte ce pot fi verificate într-o primă etapă de notarul public în faţa căruia se încheie actul şi care este un garant al legalităţii acestuia şi într-o altă etapă de registratorul de carte funciară care dispune înscrierea dreptului real. b) Admiţând posibilitatea ca registratorul să exercite, în mod excepţional, un control asupra actului autentic notarial, acesta ar trebui să se rezume strict la cazurile de nulitate absolută expresă, fiind excluse cazurile de nulitate absolută virtuală, a căror aplicabilitate nu poate fi dispusă decât de instanţele de judecată. Registratorul de carte funciară nu realizează un control general de legalitate, ci doar verifică punctual anumite condiţii privind admisibilitatea cererii de înscriere în cartea funciară. c) Controlul exercitat de registratorul de carte funciară priveşte atât condiţiile de formă, cât şi pe cele de fond, dar, în cazul acestora din urmă, în mod limitat, registratorul neputându-se erija în judecător şi neavând nici pârghiile şi nici competenţele legale ale unei instanţe judecătoreşti. X. Raportul asupra chestiunii de drept 91. Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor, constatând că sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, a apreciat că este compatibilă constituirea prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie cu interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, sub rezerva ca întinderea şi exercitarea dreptului de superficie să nu contravină regimului legal silvic sau, după caz, agricol şi statutelor formelor asociative. În cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară, registratorul nu poate respinge înscrierea dreptului de superficie, constituit prin contract încheiat în formă autentică, invocând interdicţia legală de înstrăinare drept motiv de nulitate absolută subsumat sintagmei „neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare“. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării 92. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 93. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 94. Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că toate cerinţele anterior enunţate sunt întrunite. 95. Astfel, existenţa primelor două condiţii de admisibilitate rezultă în mod clar chiar din încheierea de sesizare, procedura fiind declanşată de un complet de apel al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă, într-o cauză în care tribunalul judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 95 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 96. Este îndeplinită şi cea de-a treia cerinţă de admisibilitate, referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 97. În absenţa definirii în art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept“, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile. 98. Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.^1 ^1 În acest sens a se vedea, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 39 din 23 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 noiembrie 2019; nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021; nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023, etc. 99. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului. 100. Definitoriu, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate. 101. Din această perspectivă, potrivit actului de sesizare, problematica întrebărilor adresate vizează, pe de o parte, domeniul de aplicabilitate al interdicţiei de înstrăinare prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, mai precis dacă această ipoteză specială de inalienabilitate legală presupune numai interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate sau şi interdicţia constituirii unui drept de superficie, instanţa de trimitere justificând îndestulător de convingător dificultăţile real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată, dificultăţi generate de particularităţile regimului juridic al dreptului de proprietate reconstituit prin lege specială în beneficiul composesoratelor, ca străvechi forme asociative de proprietate. 102. Pe de altă parte, dubiul de interpretare în care s-a plasat instanţa de trimitere vizează sfera de competenţă a registratorului de carte funciară, din perspectiva verificărilor pe care acesta le poate efectua cu prilejul rezolvării unei cereri de înscriere a dreptului de superficie constituit prin convenţie, în sensul de a se clarifica dacă prerogativa controlului preventiv de legalitate, circumscris prevederilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 raportate la art. 9 din Legea nr. 36/1995, se poate sau nu extinde astfel încât să justifice un refuz de înscriere în cartea funciară bazat pe invocarea cazului de inalienabilitate legală prevăzut de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000. 103. Este de observat faptul că, în urma consultării instanţelor naţionale, au fost transmise opinii teoretice şi jurisprudenţă, expuse la capitolul VII din prezenta decizie, care evidenţiază cel puţin două variante posibile de interpretare, precum şi aspecte dificile şi/sau controversate de abordare. Aşadar, s-a dovedit destul de anevoioasă înţelegerea relaţiei complexe dintre regimul superficiei din reglementarea comună a Codului civil şi regimul particular al coproprietăţii forţate a composesoratelor şi, pe cale de consecinţă, a implicaţiilor specifice asupra limitelor de verificare stabilite de legiuitor în procedura specială de înscriere în cartea funciară. 104. Drept urmare, chestiunile de drept care fac obiectul întrebărilor prealabile prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia mecanismului de unificare activat. 105. Se verifică, de asemenea, şi existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunilor de drept în discuţie, întrucât autorul sesizării are a examina şi a decide asupra legalităţii refuzului registratorului de carte funciară de a intabula dreptul de superficie constituit prin contract autentic, aspect care face obiectul motivelor de apel şi, corelativ, al apărărilor formulate, circumscrise chestiunilor litigioase din cadrul plângerii formulate de titularul dreptului de superficie împotriva încheierii de carte funciară prin care a fost respinsă reexaminarea încheierii de respingere a cererii de înscriere, pentru neîndeplinirea condiţiei speciale prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000. 106. Cu referire la ultimele două condiţii de admisibilitate, respectiv ca problemele de drept identificate să prezinte caracter de noutate şi asupra acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, se constată că sunt, de asemenea, îndeplinite. 107. Cerinţa noutăţii trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare, iar în sesizarea de faţă examenul jurisprudenţial efectuat nu relevă cristalizarea unei practici judiciare consistente şi constante la nivelul instanţelor. 108. Chiar dacă datele comunicate de curţile de apel demonstrează că nu s-a depăşit stadiul unei jurisprudenţe incipiente, în curs de formare, totuşi practica degajată tinde să devină neunitară, aspect relevat de hotărârile judecătoreşti transmise, într-un număr redus, de către instanţele la care s-au înregistrat litigii de tipul celui în care s-au formulat întrebările prealabile. 109. Textele de lege ce suscită lămuriri nu au făcut, într-adevăr, obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor procedurale de unificare a jurisprudenţei, sub aspectul problematicii semnalate de instanţa de sesizare. 110. Pentru toate aceste considerente se constată a fi îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în înţelesul dat acestora conform jurisprudenţei în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. XI.2. Asupra fondului sesizării Prima întrebare prealabilă 111. Obiectul celei dintâi întrebări prealabile îl constituie domeniul de aplicabilitate al interdicţiei de înstrăinare prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, având fizionomia juridică a unui caz de inalienabilitate legală a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reconstituite formelor istorice asociative de proprietate, prevăzute de lege, între care composesoratele. 112. Chestiunea de drept punctuală asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitată să dea o dezlegare cu valoare de principiu, în cadrul mecanismului de unificare jurisprudenţială al hotărârii prealabile, priveşte lămurirea sferei de acţiune sau a întinderii efectelor juridice ale acestei ipoteze speciale de inalienabilitate legală, în sensul de a se stabili dacă ea presupune numai interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate sau şi interdicţia constituirii (pe durată determinată şi cu titlu oneros) a unui drept de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate privată. 113. Circumstanţele factuale premisă, expuse de autorul sesizării, relevă - din perspectiva cadrului procesual stabilit de prima instanţă ca fiind incident raportului juridic litigios - faptul că necesitatea adresării întrebării prealabile s-a ivit în legătură cu procedura (necontencioasă) de înscriere în cartea funciară reglementată de art. 29-32 din Legea nr. 7/1996, mai exact în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară prin care a fost respinsă reexaminarea încheierii de respingere, pentru neîndeplinirea condiţiei speciale prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, a cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de superficie constituit prin contract autentic (încheiat la 13 iulie 2022), cu titlu oneros, pe o durată de 35 de ani, asupra terenului cu destinaţie agricolă (păşune) proprietatea composesoratului, afectat de construcţiile superficiarului (instalaţii fotovoltaice şi clădiri administrative). 114. Pentru dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să realizeze: i) pe de o parte, identificarea elementelor definitorii care configurează natura juridică a composesoratelor şi particularităţile regimului juridic al proprietăţii asupra terenurilor reconstituite acestor forme asociative de proprietate, ca subiecte colective de drepturi readuse în dreptul pozitiv prin efectul Legii nr. 1/2000; ii) pe de altă parte, delimitarea conceptuală între cele două instituţii juridice vizate de întrebarea adresată, respectiv ipoteza specială de inalienabilitate legală prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 şi dreptul de superficie constituit prin contract încheiat în formă autentică, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare, în special istorico-teleologică şi sistematică. 115. Într-un prim plan de analiză, subsumat naturii şi regimului juridic specific al dreptului de proprietate reconstituit prin lege specială în beneficiul formelor asociative de proprietate, prezintă relevanţă dispoziţiile legale ale art. 26 alin. (1), art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 1/2000 şi ale art. 37 alin. (1) lit. e) şi art. 95 din Codul silvic, care evidenţiază următoarele trăsături definitorii: 116. Subiectele dreptului de proprietate sunt formele asociative cărora le-au aparţinut, anterior anului 1948, terenurile care formează obiectul derivat al procedurii de reconstituire, entităţi ce reprezintă subiecte colective de drepturi, în privinţa cărora art. 28 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 a instituit obligaţia de a se reorganiza ca persoane juridice, în formele asociative iniţiale, ceea ce semnifică recunoaşterea valorii lor istorice şi a caracterului comunitar. 117. Aşadar, acestea sunt rezultatul opţiunii legiuitorului pentru instituţionalizare sub forma persoanei juridice, prin transformarea unor forme preexistente de organizare colectivă. 118. Se cuvine subliniat că modelele asociative vetuste, readuse în actualitatea juridică prin Legea nr. 1/2000, au fost reînfiinţate doar în contextul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinute anterior, însă în prezent ele participă în mod activ, ca subiecte juridice distincte, în raporturile cu terţii. 119. Ca persoană juridică, composesoratul este organizat şi funcţionează potrivit statutelor înregistrate la judecătorie şi sumarelor dispoziţii legale speciale cuprinse în Legea nr. 1/2000 şi Codul silvic, care se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu regulile generale din Codul civil. 120. Composesoratul, similar celorlalte forme asociative, este o formă specială de persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ, ce are ca obiect principal de activitate administrarea şi exploatarea terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor. În procesul de administrare şi gospodărire a terenurilor trebuie să respecte regimul silvic prevăzut de lege şi dispoziţiile cuprinse în statut. 121. Prezentate fiind elementele definitorii ale naturii juridice a composesoratului, se cuvine a fi realizată, în continuare, o trecere în revistă a particularităţilor regimului juridic al proprietăţii reconstituite acestei forme asociative. 122. Este de reţinut că, efectuând controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, referitoare la inalienabilitatea şi indivizibilitatea terenurilor la care se referă reglementarea legală, Curtea Constituţională, într-o jurisprudenţă constantă^2, a statuat asupra conformităţii normei de drept cu dispoziţiile Legii fundamentale. ^2 A se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 173 din 12 iunie 2002, nr. 269 din 22 octombrie 2002, sus-amintite, nr. 186 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, şi nr. 390 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 31 iulie 2015. 123. Astfel, dintru început (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002), Curtea Constituţională a subliniat „caracterul atipic al dreptului de proprietate“ şi „modalitatea sui generis de proprietate“, reţinând, totodată, că „dreptul de proprietate renaşte (...) în condiţiile imperativ stabilite de legiuitor, fără ca regimul astfel reglementat să reprezinte o abatere de la principiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private“. 124. A mai notat instanţa de contencios constituţional (Decizia nr. 390 din 27 mai 2015) argumentul că „legiuitorul are competenţa constituţională ca, atunci când reconstituie dreptul de proprietate asupra unor terenuri, în funcţie de natura acestora, să stabilească un anumit regim de proprietate“ şi că, fiind „readuse în dreptul pozitiv aceste vetuste forme asociative“, „soluţiile legislative adoptate pot fi modulate în funcţie de noile realităţi economice şi sociale“. De aceea, membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora [art. 28 alin. (6) din Legea nr. 1/2000], terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte [art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000], iar în cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective [art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000]. 125. O sinteză a argumentelor de constituţionalitate în privinţa regimului juridic specific, stabilit imperativ, al dreptului de proprietate reconstituit în beneficiul composesoratelor - privit ca o „formă atipică a proprietăţii comune pe cote-părţi forţate“ - este cuprinsă în Decizia nr. 186 din 3 aprilie 2014, ale cărei statuări relevante au următorul conţinut: "22. În această situaţie particulară, a reconstituirii dreptului de proprietate în beneficiul unor subiecte colective de drept specifice, în speţă composesoratele, Curtea observă că este vorba despre o formă de proprietate comună, pe cote-părţi, forţată şi perpetuă. Caracterul forţat al acestui tip de proprietate comună este accentuat şi de prevederile art. 28 alin. (5) din Legea nr. 1/2000, care prevede că «Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor».23. Bunurile care formează obiectul acestei proprietăţi comune pe cote-părţi pot fi divizate în materialitatea lor, însă, spre a li se asigura destinaţia lor economică de terenuri forestiere, legiuitorul le-a declarat nepartajabile, iar transmiterea cotelor-părţi ale formei asociative se poate face numai către alţi membri ai acesteia.24. Mai mult, Curtea reţine că existenţa acestui caz de coproprietate este condiţionată de existenţa formei asociative care administrează bunul comun. Dacă aceasta se dizolvă, bunul comun va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective. [art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000]25. În acest context, Curtea constată că, în cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptăţite, membre ale formelor asociative (obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare), regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularităţi: a) suprafeţele forestiere se restituie celor îndreptăţiţi, în proprietate comună, în cadrul formelor asociative - subiecte colective de drepturi - ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, în vederea administrării şi exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial şi îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul şi sub controlul organizaţiilor din sistemul silvic; b) înstrăinarea de către titulari a cotei-părţi din proprietate nu se poate face către persoane din afara formei asociative; c) în cazul în care încetează existenţa formelor asociative, proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.26. Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comună în indiviziune forţată şi perpetuă, sub condiţia exploatării terenurilor forestiere în forme asociative şi cu respectarea regimului silvic impus de reglementările legale în materie, ceea ce determină unitatea indisolubilă între teren şi vegetaţia forestieră care se găseşte pe suprafaţa lui. Limitele şi conţinutul acestui drept au fost stabilite, însă, în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: «Dreptul de proprietate, precum şi creanţele statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.» (...)29. (...) Având în vedere că dreptul asupra terenurilor la care se referă reglementarea legală criticată este condiţionat de existenţa formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevăzut de lege, respectiv trecerea în proprietatea publică a consiliilor locale." 126. Similar, doctrina de specialitate^3 menţionează cazul special de coproprietate forţată din cuprinsul art. 26 şi 28 din Legea nr. 1/2000, având ca obiect terenuri proprietate privată care au aparţinut composesoratelor, obştilor de moşneni sau răzeşi sau altor forme asociative asimilate acestora. ^3 V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ediţia 4, Ed. C.H. Beck, 2021, p. 308-309; C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ediţia a 4-a, revizuită şi actualizată, Ed. Hamangiu, 2020, p. 252; S.G. Pietreanu, Proprietatea comună, Comentariile Codului civil, art. 631-692, Ed. Hamangiu, 2015, p. 91. 127. În reglementarea actuală, Codul civil nu cuprinde şi o definiţie a noţiunii de coproprietate forţată, însă, preluând soluţii doctrinare şi jurisprudenţiale, prevede o enumerare a acestor cazuri în art. 646; această enumerare nu este una exhaustivă, la pct. 4 din textul de lege stipulându-se că se află în coproprietate forţată „orice alt bun comun prevăzut de lege“ (precum este şi cazul bunurilor composesoratelor). 128. În această ipoteză atipică de coproprietate forţată se regăsesc, de bună seamă, elementele definitorii ale coproprietăţii în general: pluralitatea titularilor, unitatea materială a bunului şi divizarea intelectuală a dreptului. 129. Deopotrivă însă se evidenţiază elementele specifice, proprii acestui caz. Astfel, caracterul forţat este unul accentuat, de vreme ce, spre deosebire de celelalte cazuri legale de coproprietate forţată, în privinţa cărora este posibilă încetarea prin partaj [mai exact, doar prin partaj convenţional, conform art. 632 alin. (3) şi art. 671 alin. (1) şi (3) din Codul civil], în cazul prevăzut de art. 28 din Legea nr. 1/2000 coproprietatea forţată nu poate înceta nici prin partaj judiciar, şi nici prin partaj convenţional, căci art. 28 alin. (5) prevede că „Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor“. 130. Aşadar, modalitatea de încetare a coproprietăţii forţate, reglementată de alin. (8) al aceluiaşi articol, este dizolvarea formei asociative, caz în care bunul comun trece în domeniul public al comunităţii locale în a cărei rază teritorială se află acesta. 131. O altă trăsătură particulară este aceea că bunul care formează obiectul coproprietăţii forţate nu mai are caracter accesoriu în raport cu alt bun, ci are o existenţă autonomă^4. Particularitatea bunului care formează obiectul coproprietăţii rezultă din unitatea indisolubilă dintre teren şi vegetaţia forestieră, întrucât regimul silvic a fost prevăzut de legiuitor tocmai în considerarea acestei unităţi. ^4 A se vedea în acest sens V. Stoica, Coproprietatea forţată asupra bunurilor care au aparţinut composesoratelor, obştilor de moşneni sau răzeşi sau altor forme asociative asimilate acestora, în Revista Pandectele Române nr. 3/2005. 132. Asemănător Legii nr. 1/2000, Codul silvic recunoaşte, în conţinutul art. 95, personalitatea juridică a formelor asociative şi caracterul garantat, inalienabil şi indivizibil al proprietăţii acestora. Este legiferată, în condiţii strict determinate, şi o posibilitate de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, în modalitatea prevăzută de alin. (4) al acestui articol. 133. Sintetizând elementele definitorii expuse în cele ce precedă se desprind următoarele concluzii preliminare: a) dreptul de proprietate prevăzut de art. 28 din Legea nr. 1/2000 este guvernat de regimul juridic de drept comun al proprietăţii private; b) titularul dreptului este forma asociativă specifică, subiect colectiv de drept, constituită ca persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ, în vederea administrării şi exploatării terenurilor reconstituite în proprietate, cu respectarea regimului silvic şi a statutului; c) dreptul reconstituit reprezintă o formă atipică a proprietăţii comune pe cote-părţi forţate, ca modalitate juridică a dreptului de proprietate, iar particularităţile regimului juridic stabilit imperativ sunt, în principal, caracterul forţat accentuat şi condiţionarea dreptului de existenţa formei asociative; d) încetarea coproprietăţii forţate este supusă unui regim juridic mai restrictiv decât cel din dreptul comun, art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000 reglementând o cale specială, prin dizolvarea formei asociative, caz în care bunul comun trece în domeniul public al comunităţii locale; e) terenul care formează obiectul coproprietăţii forţate nu are caracter accesoriu în raport cu alt bun, ci o existenţă autonomă. 134. În cel de-al doilea plan de analiză dezlegarea chestiunii de drept necesită delimitarea conceptuală între cele două instituţii juridice vizate de întrebarea adresată, respectiv ipoteza specială de inalienabilitate legală prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 şi dreptul de superficie constituit prin contract încheiat în formă autentică, care să permită o bună înţelegere a relaţiei dintre ele, iar, în final, să fundamenteze concluzia potrivit căreia, chiar dacă aceste concepte juridice distincte nu sunt per se incompatibile, totuşi, trebuie făcute anumite nuanţări pentru armonizarea regimului superficiei din reglementarea comună a Codului civil cu regimul particular al coproprietăţii forţate a formelor asociative. 135. Preliminar, se cuvine subliniat că, în absenţa unor definiţii legale specifice, noţiunile de „înstrăinare“ şi „inalienabilitate“ (enunţate în art. 28 din Legea nr. 1/2000 şi art. 95 din Codul silvic) nu pot primi un alt înţeles decât cel comun din dreptul civil român, în acord cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 136. Conform art. 555 alin. (1) din Codul civil: „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.“ 137. Posesia (ius possidendi), folosinţa (ius utendi şi ius fruendi) şi dispoziţia (ius abutendi) sunt prerogativele care alcătuiesc elementul substanţial ce intră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate. 138. Prerogativa dispoziţiei juridice se realizează asupra dreptului de proprietate, iar nu asupra bunului care formează obiectul proprietăţii şi ea presupune un act juridic prin care fie atributele proprietăţii sunt transmise integral sau parţial unei alte persoane, fie dreptul de proprietate este grevat cu sarcini. 139. Înstrăinarea dreptului de proprietate privată face parte din categoria actelor juridice de dispoziţie de maximă gravitate, care presupune transferul dreptului dintr-un patrimoniu în altul. 140. Există bunuri care fac obiectul proprietăţii private şi care, din raţiuni ce vizează ocrotirea unui interes general, sunt declarate de lege inalienabile. 141. Potrivit autorilor de drept civil^5, inalienabilitatea presupune interzicerea oricărui act juridic prin care dreptul de proprietate dispare din patrimoniul titularului, având, deci, ca efect conservarea dreptului în patrimoniul acestuia. Ca atare, sfera inalienabilităţii include nu numai actele de transfer al dreptului de proprietate, ci şi pe cele de grevare a dreptului cu o garanţie reală, întrucât realizarea garanţiei prin executare silită ar permite obţinerea pe cale indirectă a ceea ce nu poate fi obţinut în mod direct. ^5 A se vedea I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale. Studiu aprofundat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2021, p. 161-162. 142. Inalienabilitatea legală (ca, de altfel, şi clauza voluntară de inalienabilitate^6) determină o indisponibilizare cu caracter real, aşadar legată indisolubil de bun. Dreptul de proprietate este lipsit temporar, total sau parţial, în mod absolut sau relativ, de atributul dispoziţiei juridice. Astfel restrâns, dreptul de proprietate nu se transformă însă într-un nou drept real, cu o figură juridică proprie, şi nici nu poate fi asimilat cu un dezmembrământ al proprietăţii. ^6 V. Stoica, Clauza voluntară de inalienabilitate, în Studii de drept civil, Ed. Universul Juridic, 2023, p. 851. 143. Este binecunoscut că inalienabilitatea constituie cea mai drastică limitare a exercitării dreptului de proprietate privată; tocmai de aceea, echilibrul necesar între principiul apărării dreptului de proprietate privată, cel al liberei circulaţii a bunurilor şi cel al libertăţii de voinţă a impus un caracter temporar acestei restricţii atât pentru clauza legală specială de inalienabilitate [interdicţii temporare de înstrăinare reglementate de-a lungul timpului, precum, de pildă, cele instituite prin art. 32 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare (Legea nr. 112/1995), sau art. 43 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), în prezent abrogate], cât şi pentru clauza voluntară de inalienabilitate [în cazul căreia legiuitorul a stabilit, prin art. 627 alin. (1) din Codul civil, durata de cel mult 49 de ani drept condiţie de valabilitate]. Altminteri, o inalienabilitate perpetuă ar lipsi dreptul de proprietate în mod definitiv de atributul dispoziţiei juridice şi ar rupe echilibrul dintre aceste principii, îngrădind în mod excesiv libera circulaţie a bunurilor. 144. Revenind la ipoteza specială de inalienabilitate legală instituită de art. 28 din Legea nr. 1/2000, se impune a fi observat că interdicţia de înstrăinare prevăzută de alin. (6) şi (7) ale acestui articol acoperă orice operaţiune juridică de transmitere patrimonială a dreptului de proprietate către persoane din afara formei asociative, rolul său fiind acela de a garanta continuitatea proprietăţii indivize forţate asupra acestor terenuri în patrimoniul persoanei juridice, pe toată perioada de existenţă a acesteia. 145. În acest sens, cum s-a relevat deja în cele ce precedă, membrii composesoratelor sunt ţinuţi de interdicţia de înstrăinare cu privire la cotele-părţi de proprietate deţinute, care nu pot fi transferate decât membrilor din aceeaşi formă asociativă, iar nu către un terţ [art. 28 alin. (6) din Legea nr. 1/2000]. Pe de altă parte, alin. (7) al art. 28 din Legea nr. 1/2000 stabileşte o interdicţie de înstrăinare referitoare la terenuri, care nu pot fi transmise terţilor nici în întregime, nici în parte, chiar dacă ar exista acordul tuturor membrilor formei asociative. 146. Se poate deduce, aşadar, că art. 28 din Legea nr. 1/2000, cu privire specială asupra ipotezei de la alin. (7) - „Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în niciun mod, în întregime sau în parte“, reprezintă o aplicaţie particulară a limitelor de exercitare a atributului dispoziţiei în cazul coproprietăţii forţate. Astfel, dispoziţia materială asupra acestor bunuri (terenuri cu vegetaţie forestieră, păşuni şi fâneţe) trebuie să respecte regimul legal silvic [sau agricol, după caz, dacă se încadrează în terenurile cu vegetaţie forestieră reglementate de art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991], iar dispoziţia juridică cu privire la întregul bun sau la o parte din acesta este restricţionată, în sensul că titularul dreptului de proprietate nu are posibilitatea să înstrăineze bunul sau să îl greveze cu sarcini. 147. Or, câtă vreme dispoziţia juridică este cea mai importantă prerogativă din conţinutul juridic al dreptului de proprietate, aceste aspecte particulare ilustrează o limitare legală gravă a dreptului de proprietate al formei asociative, din raţiuni ce ţin de luarea în considerare a specificităţii terenului aflat într-o continuă indiviziune forţată. 148. Însă, dintr-un alt unghi de analiză, se impune a fi reţinut că nu toate operaţiunile juridice care se încadrează în sfera actelor de dispoziţie conduc, finalmente, la un transfer al proprietăţii în favoarea unor terţi [cu titlu de exemplu, contractul de locaţiune încheiat pe o durată mai mare de 5 ani, în ipoteza prevăzută de art. 1.784 alin. (3) din Codul civil]. 149. Acesta este şi cazul dreptului de superficie, când proprietatea asupra terenului rămâne în patrimoniul nudului proprietar, adică al formei asociative, fiind afectată superficiei doar folosinţa lui. Chiar dacă este prin natura sa un act de dispoziţie, constituirea unui drept de superficie intră în sfera administrării sau exploatării terenurilor indivize ale formei asociative. 150. În acest punct al analizei se cuvine a fi amintit că, în terminologia actualului Cod civil, superficia cunoaşte două forme: cea deplină (dreptul de a avea) şi cea incipientă (dreptul de a edifica). Aceasta întrucât, potrivit art. 693 alin. (1), „Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă“, text de lege aplicabil şi în cazul plantaţiilor, precum şi al altor lucrări autonome cu caracter durabil, conform art. 702 din acelaşi cod. 151. În forma sa deplină, dreptul de superficie este, potrivit doctrinei^7, dreptul real principal imobiliar care reuneşte, în conţinutul său juridic, dreptul de proprietate asupra unei construcţii sau plantaţii, precum şi un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren aparţinând altei persoane decât titularul dreptului de superficie, dezmembrământ care reuneşte folosinţa şi, în mod limitat, posesia şi dispoziţia asupra terenului sau a unei părţi din acesta. ^7 V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediţia 4, Ed. C.H.Beck, 2021, p. 257-258. 152. În forma secundară, incipientă, dreptul de superficie se constituie înainte de existenţa construcţiei sau a plantaţiei, prezentându-se ca un dezmembrământ propriu-zis al dreptului de proprietate privată asupra terenului. Practic, proprietarul terenului dezmembrează dreptul său şi transmite unei alte persoane folosinţa şi, în mod limitat, posesia şi dispoziţia asupra terenului, urmând ca lucrările de construire sau plantare să se desfăşoare ulterior, evident, în condiţiile prevăzute în actul juridic de constituire a dreptului de superficie. 153. Rezumând, mai departe, analiza comparativă a celor două instituţii de drept, sub aspectele care interesează dezlegarea de faţă, se poate reţine că specificul inalienabilităţii legale este dat de imposibilitatea înstrăinării dreptului care poartă asupra terenului composesoratului, deci o indisponibilizare propter rem, în vreme ce dezmembrarea acestui drept reprezintă, în principiu, o modalitate de exploatare şi punere în valoare a bunului respectiv, străină, aşadar, ideii de limitare a circulaţiei juridice a unor categorii de bunuri. 154. Interdicţia înstrăinării dreptului de proprietate semnifică doar faptul că terenul aparţinând composesoratului nu este alienabil prin mijloace juridice de drept privat (acte juridice civile şi fapte juridice în sens restrâns), iar norma juridică ce consacră o atare restrângere nu este susceptibilă de extensiune analogică, concluzie în acord cu art. 10 din Codul civil. 155. Aceasta întrucât, în virtutea caracterului lor excepţional, inalienabilităţile sunt de strictă interpretare şi aplicare; pe cale de consecinţă, ele nu pot produce efecte juridice şi mai severe decât cel al restrângerii libertăţii de circulaţie a bunurilor, în absenţa unui interes general distinct de cel care a justificat instituirea lor, interpretare în concordanţă şi cu art. 53 din Legea fundamentală. 156. Nu poate fi ignorat, în context, nici faptul că regimul juridic legiferat prin norma specială este deja unul chiar mai restrictiv decât cel al coproprietăţii forţate de drept comun, conturat prin elemente particulare precum accentuarea caracterului forţat, condiţionarea dreptului de existenţa formei asociative ori sistarea indiviziunii prin modalităţi specifice. 157. În raport cu delimitările conceptuale expuse în cele ce precedă se poate desprinde, cu suficientă claritate, concluzia potrivit căreia interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 şi dreptul de superficie dobândit prin convenţie (dezmembrământ al dreptului de proprietate) sunt, în egală măsură, limitări ale exercitării prerogativei dispoziţiei juridice care intră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate privată al composesoratelor, fiind însă vorba despre tipologii diferite de restricţii, care nu sunt per se incompatibile, ci doar reclamă nevoia imperioasă de armonizare a regimurilor juridice care le guvernează. 158. Nefiind posibilă, într-o decizie de unificare a jurisprudenţei, o enumerare cu caracter exhaustiv a situaţiilor care pun în discuţie necesitatea nuanţării concluziei referitoare la compatibilitatea constituirii dreptului de superficie cu interdicţia de înstrăinare, revine instanţelor naţionale rolul de a decela semnificaţia juridică a unor potenţiale asemenea ipostaze, în funcţie de circumstanţele proprii fiecărei situaţii întâlnite şi de la caz la caz. 159. Totuşi, cu titlu de repere orientative, ţinând seama că dreptul de superficie se exercită în limitele şi în condiţiile actului constitutiv, conform art. 695 alin. (1) teza întâi din Codul civil, constituirea acestui dezmembrământ trebuie să nu fi fost interzisă prin statutul formei asociative, să respecte destinaţia terenului şi regimul silvic/agricol legal aplicabil şi să cuprindă clauze de compatibilizare a regimului actual al superficiei cu regimul aplicabil coproprietăţii forţate a formelor asociative. 160. Astfel, în considerarea art. 27 din Legea nr. 1/2000, administrarea şi exploatarea terenurilor trebuie să se realizeze în conformitate cu statutele admise de legislaţia statului român în perioada 1921-1946, evident, numai în măsura în care nu contravin legislaţiei în vigoare. 161. Similar, în actul constitutiv de superficie trebuie specificată destinaţia lucrărilor superficiare, cu respectarea destinaţiei terenului formei asociative şi supunerea exploatării acestuia la regimul silvic/agricol legal. 162. În egală măsură, în ipoteza încetării superficiei prin expirarea termenului, prevăzută de art. 699 alin. (2) teza întâi din Codul civil, în condiţiile în care construcţiile au fost ridicate de superficiar, iar valoarea lor este egală sau mai mare decât aceea a terenului, opţiunile pe care le are prin lege titularul dreptului de proprietate se limitează, context în care trebuie observat că superficiarul nu poate fi obligat să cumpere terenul, întrucât este interzisă înstrăinarea prin art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000. 163. De asemenea, în situaţia în care forma asociativă îşi încetează existenţa, iar bunul comun trece în domeniul public al comunităţii locale, conform art. 28 alin. (8) din Legea nr. 1/2000, se impune încetarea dreptului de superficie, întrucât acesta nu face parte din modalităţile specifice de exercitare a dreptului de proprietate publică. 164. Concluziv, răspunsul la prima întrebare este următorul: constituirea prin contract autentic a dreptului de superficie este compatibilă cu interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, sub rezerva ca întinderea şi exercitarea dreptului de superficie să nu contravină regimului legal silvic/agricol şi statutelor formelor asociative. A doua şi a treia întrebare prealabilă 165. Obiectul acestor întrebări - indisolubil legate şi cărora urmează a li se da un răspuns comun - vizează sfera de competenţă a registratorului de carte funciară, din perspectiva limitelor care jalonează verificările pe care acesta este îndreptăţit şi totodată obligat să le efectueze cu ocazia rezolvării cererilor de înscriere în cartea funciară, mai exact limitele controlului de legalitate materială ce cade în sarcina lui. 166. În concret, instanţa de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă, în privinţa actelor autentice instrumentate de notarii publici, prevederile art. 29 şi 30 din Legea nr. 7/1996 raportate la art. 9 din Legea nr. 36/1995 permit registratorului de carte funciară să analizeze în cadrul unei cereri de înscriere în cartea funciară orice motive de nulitate absolută ce ţin de fondul dreptului supus înscrierii sau, dimpotrivă, numai motive de nulitate ce ţin de forma actului juridic. 167. Prima observaţie care se impune a fi făcută este aceea că, pentru a fi valabilă, convenţia de constituire sau de transmitere a dreptului de superficie trebuie încheiată în formă autentică, întrucât art. 693 alin. (2) din Codul civil stabileşte că dobândirea dreptului de superficie este supusă dispoziţiilor privitoare la cartea funciară, iar potrivit art. 1.244 din acelaşi cod, în afara cazurilor prevăzute de lege, convenţiile prin care se strămută sau se constituie drepturi reale ce urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie încheiate, sub sancţiunea nulităţii absolute, în formă autentică. Aceeaşi concluzie se desprindea şi din interpretarea sistematică a art. 2 alin. (1) şi (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent abrogat. 168. Cu acelaşi titlu prealabil se cuvine a fi notat că activitatea de carte funciară a fost şi este, prin excelenţă, o procedură necontencioasă căreia i se aplică principiile şi regulile specifice acestei proceduri speciale prevăzute de Legea nr. 7/1996 (şi actele normative emise în baza ei) şi, în completare, regulile din materia procedurii necontencioase judiciare prevăzute de art. 527-540 din Codul de procedură civilă. 169. În terminologia dreptului tabular, potrivit doctrinei de specialitate^8, principiul legalităţii (cu ajutorul căruia se asigură exactitatea, corectitudinea şi certitudinea înscrierilor în cartea funciară) comportă două aspecte: legalitatea formală şi legalitatea materială, care se întregesc şi se presupun reciproc. ^8 M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară. Vol. II. Noile cărţi funciare, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, 2011, p. 205-206. 170. Legalitatea formală exprimă regula potrivit căreia registratorul nu poate încuviinţa decât înscrierea actelor şi faptelor juridice anume prevăzute de lege sau, după caz, permise şi nu se poate sprijini decât pe cererea şi actele ce o însoţesc. 171. Legalitatea materială exprimă cerinţa ca registratorul să cerceteze, pe de o parte, dacă înscrisul, pe baza căruia se solicită înscrierea, întruneşte condiţiile de fond şi de formă cerute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic şi, pe de altă parte, dacă din cuprinsul cărţii funciare nu există vreo piedică, materială sau juridică, la săvârşirea înscrierii. 172. Revenind, prin prisma acestor repere teoretice esenţiale, la conţinutul normelor juridice supuse dezlegării instanţei supreme, se cuvine a fi observat că un prim filtru în cercetarea condiţiilor de validitate a actului juridic este rezervat de legiuitor notarului public. 173. Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 36/1995, „(1) Notarii publici şi instituţiile prevăzute la art. 8 care desfăşoară activitate notarială au obligaţia să verifice, în scopul prevenirii litigiilor, ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele. (2) În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui“. Totodată, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996: „Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară (...)“. 174. Mai departe, legiuitorul instituie cel de-al doilea filtru în competenţa registratorului de carte funciară (şi, pe cale de consecinţă, a judecătorului, în procedura plângerii împotriva încheierii registratorului-şef), care are nu doar prerogativa, ci şi îndatorirea de a cenzura actul autentic prin respingerea cererii de înscriere făcute pe baza lui, în eventualitatea încheierii sale cu nerespectarea legii. 175. În acest punct se cuvine subliniat că numai o acţiune conjugată a celor două filtre de analiză - notarul public şi registratorul de carte funciară - este aptă să garanteze efectivitatea principiului legalităţii materiale. 176. În sensul celor mai sus arătate, dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi de art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 7/1996 evidenţiază trei categorii de situaţii în care, exercitând controlul preventiv de legalitate materială, registratorul respinge prin încheiere motivată cererea de înscriere în carte funciară: a) dacă actele depuse în justificarea cererii de înscriere, precum şi aceasta din urmă nu întrunesc condiţiile de formă cerute de lege pentru validitatea lor [art. 30 alin. (1)]; b) dacă actul juridic este lovit de nulitate absolută, prevăzută expres de lege [art. 30 alin. (2)]; nulitatea priveşte condiţiile de fond ale actului, deoarece este o cauză de respingere distinctă de cea menţionată anterior; c) dacă actul juridic nu îndeplineşte unele condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare [art. 30 alin. (2)]; acestea pot privi condiţiile de fond ale actului juridic supus înscrierii, deoarece legea nu distinge în acest sens şi le adaugă cerinţelor de formă sau de fond a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută. 177. Vizată de întrebarea instanţei de trimitere este cea din urmă categorie, întrucât refuzul înscrierii dreptului de superficie (constituit prin contract autentic) s-a bazat pe existenţa interdicţiei de înstrăinare prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, considerată de registrator drept piedică de carte funciară şi subsumată ipotezei legale prevăzute de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, şi anume „neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare“. 178. Drept urmare se poate reţine că instanţei de trimitere îi este utilă lămurirea sferei controlului de legalitate materială exercitat de către registratorul de carte funciară asupra condiţiilor de validitate ale contractului de superficie, altele decât cele de formă ori cele de fond expres prevăzute de lege, în sensul de a se stabili dacă filtrul de analiză se poate extinde pentru a justifica un refuz de înscriere a dreptului de superficie, întemeiat pe incidenţa inalienabilităţii legale prevăzute de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000. 179. Este de principiu că nevalabilitatea materială ori formală a actului juridic trebuie să reiasă din însuşi înscrisul constatator, din anexele la acest înscris ori din cuprinsul cărţii funciare. 180. Dacă însă cauza de nevalabilitate nu este manifestă şi nici nu poate fi constatată din examinarea înscrisurilor înfăţişate ori pe baza dispoziţiilor legale direct aplicabile, nu se poate refuza înscrierea, chiar dacă actul ar fi potrivnic legii, ordinii publice ori bunelor moravuri. Aceasta întrucât examinarea registratorului este limitată, în sensul că nu se poate extinde, în cadrul unei proceduri necontencioase, la alte elemente decât cele care rezultă din cuprinsul cărţii funciare, înscrisurile înfăţişate şi din documentele cu care se întregeşte cartea funciară şi nu se poate sprijini decât pe cererea şi actele ce o însoţesc.^9 ^9 M. Nicolae, op.cit., p. 211-212. 181. Or, pretinsa cauză de nulitate (de fond) pe care s-a fundamentat refuzul de intabulare nu face parte dintre cele pe care registratorul de carte funciară trebuie să le identifice în texte exprese de lege şi trebuie să le amendeze printr-o încheiere de respingere, această raţiune decurgând în mod logic şi obligatoriu din răspunsul dat primei întrebări prealabile, detaliat în cele ce precedă. 182. Reiterând, registratorul de carte funciară verifică, în scopul salvgardării ordinii publice şi a drepturilor ori intereselor legitime ale terţilor, condiţiile de validitate, de fond şi de formă, ale actului sau faptului juridic în temeiul căruia se solicită înscrierea; controlul preventiv de legalitate nu are, însă, scopul de a valida ori invalida actul juridic supus înscrierii, finalitate ce poate fi atinsă numai în cadrul unui proces declanşat la cererea părţii interesate, pe calea dreptului comun. 183. Aşadar, verificarea compatibilităţii între dreptul de superficie şi interdicţia de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 1/2000, de tipul celor expuse enunţiativ în cuprinsul paragrafelor 158-163 din prezenta decizie, nu intră în competenţa registratorului de carte funciară, care sub nicio formă şi în nicio împrejurare nu are abilitarea legală de a tranşa vreun litigiu ori de a stabili existenţa sau inexistenţa unui drept potrivnic în contradictoriu cu altă persoană, deoarece aria atribuţiilor sale se circumscrie aplicării unor dispoziţii legale clare, neîndoielnice şi neinterpretabile. 184. În economia de ansamblu a raţionamentului prezentei dezlegări de principiu nu poate fi ignorat nici faptul că, în virtutea art. 9 din Legea nr. 36/1995, un prim filtru în direcţia armonizării dreptului de superficie constituit prin convenţie cu regimul juridic particular al coproprietăţii forţate a composesoratelor este asigurat prin îndatoririle legale instituite în sarcina notarului public, cu prilejul întocmirii contractului de superficie. 185. Argumentele expuse permit a se reţine că verificările registratorului nu pot fi extinse dincolo de aria cauzelor de nevalabilitate manifeste, clare, neîndoielnice, pentru a nu fi afectat echilibrul necesar între principiile fundamentale de carte funciară şi a nu interfera în mod nepermis cu domeniul controlului judecătoresc al actelor notariale reglementat de art. 158 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, rezervat de legiuitor exclusiv instanţei judecătoreşti, în condiţiile art. 159, potrivit căruia: „(1) Actele notariale pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă (...)“. 186. Aşadar, în situaţia-premisă indicată în actul de sesizare, competenţa verificării nulităţii absolute revine exclusiv instanţelor judecătoreşti, pe calea dreptului comun, iar prerogativa controlului preventiv de legalitate materială nu se poate extinde pentru a justifica respingerea de către registrator a cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului de superficie, refuz bazat pe invocarea cazului de inalienabilitate legală prevăzut de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000. 187. Concluziv, răspunsul la ultimele două întrebări adresate de către instanţa de trimitere este următorul: în cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară, registratorul nu poate refuza înscrierea dreptului de superficie, constituit prin contract autentic, invocând interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, drept motiv de nulitate absolută, subsumat cazului referitor la „neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare“ prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996. 188. Pentru toate aceste considerente, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă în Dosarul nr. 10.852/182/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 693 alin. (1) din Codul civil, precum şi a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Constituirea prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie este compatibilă cu interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, sub rezerva ca întinderea şi exercitarea dreptului de superficie să nu contravină regimului legal silvic sau, după caz, agricol şi statutelor formelor asociative. În cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară, registratorul nu poate respinge înscrierea dreptului de superficie, constituit prin contract încheiat în formă autentică, invocând interdicţia legală de înstrăinare, drept motiv de nulitate absolută subsumat sintagmei „neîndeplinirea unor condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare“. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2024. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE CARMEN ELENA POPOIAG Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
