Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Viorel Nicolae în Dosarul nr. 14.076/280/2019 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.612D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că, dacă împotriva unei persoane s-au desfăşurat proceduri într-o cauză penală, deşi aceasta nu a dobândit calitatea de suspect potrivit art. 305 din Codul de procedură penală, însă, în mod substanţial, ea are calitatea de acuzat de facto, în sensul autonom al acestei noţiuni, astfel cum a fost stabilit în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, această persoană trebuie să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile ce rezultă din calitatea menţionată. Susţine că textul criticat contravine atât dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu conferă persoanei ce are calitatea de acuzat de facto dreptul de a cere instanţei de judecată să verifice durata procedurii. Mai mult, susţine că nici persoana vizată de actul de sesizare (plângere, denunţ, sesizare din oficiu), care nu a dobândit calitatea de acuzat de facto, nu are îndreptăţirea de lege lata să formuleze contestaţie împotriva duratei procesului penal, deşi apreciază că şi această persoană poate justifica interesul legitim de a cere accelerarea procedurilor, în măsura în care procurorul ar putea declanşa oricând procedura pentru a dobândi calitatea de suspect. Susţine că tratamentul diferenţiat, instituit în această materie, constituie o discriminare, astfel că solicită să se constate că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care nu permite persoanei care este vizată de actul de sesizare a organului de urmărire penală să recurgă la procedura privind contestarea duratei procesului penal. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14.076/280/2019, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Eugen Viorel Nicolae cu ocazia soluţionării contestaţiei privind durata procesului penal formulată de acesta. Astfel cum rezultă din notele scrise ale autorului, ca urmare a formulării unei plângeri, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, iar, potrivit încheierii de sesizare, autorul excepţiei este persoana reclamată, cu privire la care se efectuează cercetări. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia solicită, în esenţă, pronunţarea unei decizii prin care să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel încât şi persoanele incluse în categoria altor subiecţi procesuali, în sensul dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură penală, să poată formula contestaţie împotriva duratei procesului penal, dacă justifică un interes legitim. 6. Judecătoria Piteşti - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, apreciază că o persoană acuzată în cadrul unui proces penal de săvârşirea unei infracţiuni, împotriva căreia se desfăşoară cercetări penale, chiar dacă nu este formulată o acuzaţie penală prin dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale împotriva acesteia, este îndreptăţită să formuleze o contestaţie în baza art. 488^1 din Codul de procedură penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 131 din 20 martie 2018, reţinând că instituţia criticată presupune existenţa unui proces penal început. Şi, cum prima etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente; în cursul judecăţii, contestaţia privind durata procesului penal poate fi formulată şi de către procuror. Aşa fiind, persoana faţă de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem - sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte -, nu are dreptul de a promova contestaţia privind durata procesului penal. Reţine că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Totodată, apreciază că, în fapt, criticile aduse tind la completarea textului legal criticat cu posibilitatea formulării contestaţiei privind durata procesului penal şi de către alte persoane decât cele enumerate expres de lege - suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente -, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.“ 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 51 referitoare la dreptul la petiţionare, cât şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la critici similare, prin deciziile nr. 640 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, nr. 131 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 5 iulie 2018, şi nr. 26 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 31 martie 2021, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. 14. Astfel, prin Decizia nr. 131 din 20 martie 2018, precitată, Curtea a reţinut că procedura specială reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, referitoare la contestaţia privind durata procesului penal, reprezintă o garanţie a soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil şi, în acest fel, a respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţie şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie, drept fundamental reglementat, totodată, la art. 8 din Codul de procedură penală ca principiu al aplicării legii procesual penale, dispoziţie legală ce constituie o aplicare a normei constituţionale anterior menţionate. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul a prevăzut procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 13 din Convenţie, ca un remediu efectiv ce poate fi exercitat împotriva prelungirii nejustificate a etapelor procesului penal, în situaţia în care astfel de întârzieri sunt de natură a încălca drepturile fundamentale ale părţilor. 15. În aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, astfel reglementată, contestaţia privind durata procesului penal presupune, aşa cum rezultă şi din denumirea instituţiei analizate, existenţa unui proces penal început. Şi cum prima etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei reglementate la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente; în cursul judecăţii, contestaţia privind durata procesului penal poate fi formulată şi de către procuror. 16. Aşa fiind, Curtea a constatat că persoana faţă de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem - sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte -, nu are dreptul de a promova contestaţia privind durata procesului penal. Prin urmare, în situaţia în care, deşi sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură şi nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancţionată prin utilizarea procedurii speciale analizate. 17. Curtea a conchis că această soluţie juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârşirea de către aceasta a unei infracţiuni. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragrafele 23-25, Curtea a reţinut că prin „făptuitor“ se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. 18. Curtea a reţinut că procesul etapizat de formulare şi demonstrare a unei acuzaţii în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanţii la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existenţa acestora şi de a influenţa conţinutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alţi subiecţi de drept, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existenţa persoanelor în cauză. Curtea a constatat că această problemă nu poate fi invocată însă în privinţa făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reţinute în dosarele penale şi care nu au calitatea de părţi ale procesului penal, fiind invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunţată în Cauza Reiner şi alţii împotriva României, paragrafele 48 şi 54. 19. De altfel, Curtea a reţinut că aceeaşi soluţie juridică rezultă şi din raţiunea reglementării instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează în timp starea de incertitudine a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală şi care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform art. 154 din Codul penal şi, respectiv, art. 155 alin. (4) din acelaşi cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menţionate sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluţionării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate. 20. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excluderea persoanelor faţă de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părţi ale procesului penal din categoria titularilor dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al acestora. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menţionate, a fost invocată Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78, şi Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010. 21. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că persoanele care au calitatea de părţi ale procesului penal, aflate în etapele procesuale la care fac referire prevederile art. 488^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv în cursul urmăririi penale, al judecăţii sau în căile ordinare sau extraordinare de atac, sunt în situaţii diferite sub aspectul nevoii de a limita starea de incertitudine ce rezultă din calitatea procesuală şi etapa procesuală în care se regăsesc, prin formularea unei contestaţii privind durata procesului penal. Acest aspect justifică reglementarea de către legiuitor a unor termene diferite după a căror împlinire persoanele în cauză pot promova calea de atac astfel reglementată, fără ca, în acest fel, să fie încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi. În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, şi Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009. 22. Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate conform căreia dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală plasează făptuitorul pe o poziţie de inferioritate faţă de persoana vătămată, încălcându-i în acest fel dreptul la un proces echitabil, prin faptul că acesta nu este prevăzut printre persoanele care au dreptul de a formula contestaţie cu privire la durata procesului penal. Curtea a reţinut că, potrivit art. 488^1 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, contestaţia analizată poate fi promovată, în cursul urmăririi penale, după trecerea a cel puţin un an de la momentul începerii etapei procesuale anterior menţionate. Or, în aceste condiţii, prevederea făptuitorului în ipoteza normei criticate ar fi fost lipsită de raţiune juridică. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Viorel Nicolae în Dosarul nr. 14.076/280/2019 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
