Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Nicolae Gheorghe în Dosarul nr. 3.672/90/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.371D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.407D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Lucian Octavian Dragomir în Dosarul nr. 2.906/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul din Dosarul nr. 2.407D/2019 a depus la dosar un înscris prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.407D/2019 la Dosarul nr. 2.371D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa instanţei de control constituţional cu privire la predictibilitatea şi claritatea sintagmelor „declaraţii inexacte“ şi „rea-credinţă“, respectiv deciziile nr. 897 din 17 decembrie 2015 şi nr. 649 din 19 octombrie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 14 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.672/90/2017, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Gheorghe în cadrul apelurilor declarate, printre alţii, şi de acesta, împotriva unei sentinţe penale. Autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 47 din Codul penal raportat la art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. 8. Prin Încheierea din 5 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.906/97/2018, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Excepţia a fost ridicată de Lucian Octavian Dragomir în cauza penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 din Codul penal raportat la art. 18^4 şi la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 5 din Codul penal. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt neconstituţionale, deoarece interpretarea dată de Parchet noţiunii de „declaraţii inexacte“ nu este prevăzută de lege, ci adaugă la lege. În aceste condiţii, susţin că sintagma criticată este lipsită de claritate şi, totodată, nu există criterii clare de definire a acesteia. De asemenea, susţin că sintagma „rea-credinţă“ are semnificaţia că fapta a fost săvârşită prin încălcarea unor norme stabilite în legi ori ordonanţe ale Guvernului. Invocă, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, pe care o consideră aplicabilă în speţă. 10. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile criticate nu contravin niciunuia din textele constituţionale invocate, iar nemulţumirile autorului excepţiei se referă, în esenţă, la modalitatea în care parchetul a interpretat, prin actul de sesizare a instanţei, noţiunea de „inexact“ din sintagma „declaraţii inexacte“ şi nu vizează aspecte de neconstituţionalitate. 11. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că sintagma „rea-credinţă“ are un sens clar, şi anume cel din limbajul curent şi Dicţionarul explicativ al limbii române. Apreciază că nu există niciun element neclar în modul în care este folosită această expresie, iar jurisprudenţa constantă a instanţelor române a lămurit pe deplin sensul complet al acesteia. Consideră, de asemenea, că nu se poate impune legiuitorului să definească în cuprinsul Codului de procedură penală fiecare cuvânt sau expresie folosită, mai ales în situaţia în care sensul acestora rezultă fără dubiu din cuprinsul normei legale. În privinţa sintagmei „inexacte sau incomplete“, opinează că nici acest text de lege criticat nu este neconstituţional, acesta având un înţeles clar, întrucât nu orice acţiune de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete a persoanei care accesează fonduri europene este pasibilă de a intra sub incidenţa normei de incriminare, ci doar „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă“, rea-credinţă care nu se prezumă, deoarece trebuie dovedită. În aceste condiţii, apreciază că, prin folosirea sintagmelor „reacredinţă“ şi „inexacte sau incomplete“ în definiţia infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, nu se aduce atingere principiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5), în art. 23 alin. (12) şi în art. 53 raportat la art. 11 şi art. 20 din Constituţie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisul depus, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: „Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, respectiv calitatea legii, ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, ale art. 26 alin. (2) privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 privind secretul corespondenţei şi ale art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cât şi prevederile art. 6 şi ale art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici asemănătoare, instanţa de control constituţional pronunţând, în acest sens, deciziile nr. 481 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 17 noiembrie 2021, nr. 748 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 21 ianuarie 2021, nr. 479 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 3 octombrie 2018, şi nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 18. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a fost instituit de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. S-a arătat că aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. 19. Totodată, Curtea a reţinut că sintagma „declaraţii [...] inexacte sau incomplete“ nu lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, deoarece, din analiza sa, se poate desprinde cu uşurinţă înţelesul contestat, care presupune că documentele în cauză sunt eronate/greşite ori le lipseşte una sau mai multe părţi care compun un întreg, au lipsuri, prezentând într-un mod denaturat situaţia de fapt reală/existentă. Prin urmare, Curtea nu a identificat deficienţe de claritate, textul fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului normei să prevadă consecinţele care decurg din nerespectarea lui. De asemenea, Curtea a constatat că noţiunile de „inexact“ sau „incomplet“ nu sunt definite de legea penală şi nici de textul legal criticat, deoarece legiuitorul infraconstituţional utilizează într-un act normativ o definiţie legală a unui termen sau a unei sintagme numai atunci când acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri ori dacă sunt folosite cu alt înţeles decât cel obişnuit. Or, noţiunile criticate au valenţele conferite în limbajul obişnuit, respectiv neadevărat, eronat, greşit, incorect. În acest fel, un document „inexact/incomplet“ este acela care nu exprimă fidel realitatea, fără însă să se ridice la nivelul unui document fals. S-a mai arătat că, atunci când un document care consemnează un act juridic civil este supus analizei pe tărâmul art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, pentru a se stabili caracterul fals sau inexact/incomplet al acestuia, instanţa se va raporta şi la semnificaţia dată actelor juridice civile şi înscrisurilor în legislaţia civilă. 20. Totodată, Curtea a reţinut că, în legislaţie şi în doctrină, actul juridic civil are două înţelesuri. Unul vizează manifestarea de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu intenţia de a produce efecte juridice civile, respectiv de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret (negotium juris). Celălalt vizează înscrisul constatator al manifestării de voinţă, mai precis suportul material care consemnează sau redă manifestarea de voinţă exprimată (instrumentum probationis). Cu toate că simpla manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru ca actul juridic să ia naştere, în mod valabil, în anumite situaţii această manifestare de voinţă trebuie să îmbrace o anumită formă cerută ad validitatem (când pentru valabilitatea actului juridic trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă solemnă), ad probationem (când pentru probarea actului juridic trebuie întocmit un înscris) sau pentru opozabilitatea faţă de terţi (când - pentru ca actul juridic să fie opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui - trebuie întocmit un înscris). Aşa fiind, caracterul „inexact“ sau „incomplet“ al documentelor la care se referă art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 constă fie în ajustarea acestora pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informaţii care ar putea descalifica persoana respectivă în iniţiativa de a obţine fondurile, cu condiţia ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârşite cu intenţie şi să ducă la obţinerea de fonduri. Dată fiind multitudinea situaţiilor în care o persoană poate fi descalificată sau multitudinea criteriilor de eligibilitate în funcţie de destinaţia fondurilor, este evident că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 21. Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate afectează prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5). Totodată, Curtea a constatat că prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală nu sunt încălcate, întrucât dispoziţiile legale contestate instituie cu suficientă precizie cadrul sancţionator. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că acestea nu sunt aplicabile în cauză întrucât dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituie o normă de drept penal substanţial, iar garanţiile dreptului la un proces echitabil sunt asigurate prin norme ale dreptului procesual penal. 22. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. În ceea ce priveşte sintagma „rea-credinţă“, prin Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragrafele 17, 18, Curtea a reţinut că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, aceasta are semnificaţia de atitudine necorectă, necinstită. În doctrină s-a reţinut că, în limbajul comun, antitezei relei-credinţe i se atribuie mai multe accepţiuni, şi anume: obligaţie de comportare corectă pe care părţile trebuie s-o respecte la încheierea şi executarea convenţiilor; convingerea unei persoane că acţionează în temeiul unui drept şi potrivit cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate, cinste. Valenţe oarecum asemănătoare există şi în plan juridic, dat fiind caracterul proeminent etic al normelor care cârmuiesc cele două concepte aflate în opoziţie. Astfel, se poate concluziona că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată. 24. Având în vedere aspectele menţionate anterior, Curtea a apreciat că reaua-credinţă poate fi calificată ca fiind acea atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Reauacredinţă nu se prezumă, ea trebuie dovedită prin informaţiile culese de organele de urmărire penală, instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aprecia dacă nerespectarea obligaţiilor s-a produs sau nu cu rea-credinţă. În aceste condiţii, Curtea apreciază că sintagma „cu rea-credinţă“, din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintro anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Gheorghe în Dosarul nr. 3.672/90/2017 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv de Lucian Octavian Dragomir în Dosarul nr. 2.906/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
