Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Popa Gabriel Mihai în Dosarul nr. 1.338/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.463D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, şi asistat de domnul avocat Dragoş Ungureanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererilor depuse la dosar de către părţile Drăghici Radu Ştefan şi Marinescu Ştefan, prin care aceştia solicită judecarea în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Susţine că sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“ cuprinsă în dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 este neclară şi imprevizibilă. Totodată, nu există o definiţie a informaţiilor ce nu sunt destinate publicităţii, iar subiectul activ al infracţiunii reglementate de dispoziţiile criticate poate fi orice funcţionar public. În continuare, expune elemente de fapt din cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Afirmă că un argument în sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate este şi opinia judecătorului de fond, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În continuare, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 şi nr. 405 din 15 iunie 2016. Susţine că lipsa unei definiţii nu este complinită de existenţa unei enumerări a acelor informaţii care nu sunt destinate publicităţii. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită menţinerea jurisprudenţei în materie şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, prin acest text de lege, legiuitorul nu incriminează orice diseminare de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ci doar acea diseminare care se face către persoane neautorizate, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Prin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii se înţelege orice informaţii ce nu sunt publice, acestea putând fi informaţii clasificate sau informaţii cu caracter confidenţial, cu privire la care există obligaţia păstrării acestui caracter, supuse unui regim restrictiv de diseminare/circulaţie. Aceste limitări decurg fie din legi speciale din diverse domenii, fie din convenţii, angajamente, clauze de confidenţialitate. Având în vedere această paletă largă, nici nu este posibilă reglementarea la nivel legislativ a unei liste care să cuprindă toate aceste informaţii, care cad sub incidenţa dispoziţiei criticate. De altfel, persoanele care dobândesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu accesul la astfel de informaţii sunt avizate referitor la caracterul nepublic al acestora, la regimul restrictiv de circulaţie, cu privire la interdicţia diseminării acestora persoanelor neautorizate. În final, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 50 din 2 februarie 2017 şi nr. 520 din 6 iulie 2017, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu un obiect identic. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 13 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.338/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Popa Gabriel Mihai, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 1 alin. (5) din Constituţie reglementează obligaţia respectării Legii fundamentale, a supremaţiei sale şi a legilor. Această obligaţie revine în egală măsură tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţilor publice. Prin urmare, Parlamentul are obligaţia de a legifera în acord cu dispoziţia constituţională analizată, care presupune, printre altele, asigurarea standardelor de claritate şi previzibilitate ale normelor juridice. De asemenea apreciază că dreptul la un proces echitabil reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. 7. În continuare, face referire la art. 11 şi art. 334-7-2 din Codul de procedură penală francez, art. 28 din Codul de procedură penală danez, art. 335 din Codul de procedură italian, art. 446 din Codul penal spaniol, art. 302 din Legea de instrucţie criminală din Spania, art. 93 şi art. 97 din Codul penal german. Totodată, sunt invocate prevederile art. 68 alin. (5) din Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iunie 1998, şi Rezoluţia 1551 (2007) privind echitatea procedurilor judiciare în cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat. Având în vedere aceste acte, autorul excepţiei apreciază că nici în cuprinsul Legii nr. 78/2000, nici în cuprinsul Codului penal sau în alte acte normative nu este inserată o definiţie a informaţiilor nedestinate publicităţii, nici măcar în mod sintetic. Apreciază că sunt aplicabile cauzei considerentele reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 166 din 17 martie 2015, nr. 553 din 16 iulie 2015, nr. 573 din 3 mai 2011, nr. 603 din 6 octombrie 2015, nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 390 din 2 iulie 2014. De asemenea face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte noţiunea de previzibilitate a legii. În acest sens invocă, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României; Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei; Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2); Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei. Reiterează aspectele referitoare la lipsa unei definiţii care să ofere claritate şi previzibilitate sintagmei „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“. Această sintagmă este una „profund neprevizibilă, dat fiind faptul că niciun document ce emană de la o autoritate publică nu este edictat cu intenţia de a fi destinat publicităţii, ci el poate conţine informaţii nesecrete, care, odată divulgate, pot constitui elementul constitutiv al unei infracţiuni, astfel că orice funcţionar-public sau angajat al acestei autorităţi devine a priori potenţial făptuitor, deoarece acesta nu cunoaşte ce documente se circumscriu acestei categorii“. În consecinţă, susţine că persoana care este pasibilă a fi subiect activ al acestei infracţiuni să nu poată prevedea rezultatul faptelor sale, nefiind în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte natura publică ori nepublică a informaţiei. 8. Tribunalul Vâlcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că practica în materie a Curţii Constituţionale a stabilit, în mod constant, că textele de lege, în special cele în materie penală, respectă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai în măsura în care sunt clare, precise şi previzibile, astfel încât destinatarul normei să cunoască în mod clar şi cert ce conduite sunt interzise de lege, pentru a-şi putea conforma acţiunile dispoziţiilor legale. Numai în această situaţie o faptă este imputabilă şi poate atrage răspunderea penală. Ca urmare, exigenţele de constituţionalitate a normelor de incriminare reclamă cel mai înalt nivel de claritate, previzibilitate şi precizie, astfel încât conduita interzisă să fie clar inteligibilă de orice destinatar al normei, pentru a se putea determina că încălcarea acesteia a fost voită, cu consecinţa tragerii la răspundere penală. În susţinerea celor expuse invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 şi nr. 405 din 15 iunie 2016. În prezenta cauză, textul a cărui neconstituţionalitate se invocă incriminează folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Or, instanţa de judecată susţine că nu există niciun text de lege care să definească, să descrie ori să enumere în ce constă acest gen de informaţii. Există, într-adevăr, în unele legi speciale, definiţii ale unor categorii de astfel de informaţii, de exemplu, Legea nr. 182/2002 care defineşte categoria informaţiilor clasificate, ori legislaţia în materie de secret bancar etc., însă terminologia este eterogenă, existând referiri la protejarea unor date, secret bancar, secretul deliberării etc., dar nicio dispoziţie legală nu defineşte categoria „informaţiilor nedestinate publicităţii“. A considera că destinatarul normei, din modul în care sunt reglementate anumite instituţii, poate deduce că datele, informaţiile cu care operează „nu sunt destinate publicităţii“, în sensul legii penale, ar echivala cu expunerea sa la riscul aprecierii subiective, discreţionare, cu privire la imputabilitatea şi caracterul penal al faptei sale, practică ce este în contradicţie cu prevederile Constituţiei. De asemenea, instanţa de judecată apreciază că există şi riscul ca anumite informaţii să fie declarate „nepublice, nedestinate publicităţii“ prin acte normative subsecvente legii ori chiar acte administrative interne ale unor instituţii. În aceste condiţii, încălcarea unor astfel de dispoziţii este incompatibilă cu răspunderea penală, putând atrage doar răspunderea disciplinară, materială ori cel mult contravenţională. Ca urmare, apreciază că este imperios necesară definirea ori calificarea unor date ca fiind „nedestinate publicităţii“ prin lege ori prin celelalte acte normative cu forţă juridică echivalentă legii. În concluzie, instanţa de judecată apreciază că sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“ din dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2002 lipseşte această normă de incriminare de cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate reclamate de art. 1 alin. (5) şi art. 23 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul infraconstituţional utilizează într-un act normativ o definiţie legală a unui termen sau a unei sintagme atunci când acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri ori dacă sunt folosite cu un alt înţeles decât cel obişnuit. Deoarece legiuitorul penal a avut în vedere, când a reglementat infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, înţelesul obişnuit al sintagmei „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“, nu a fost necesară introducerea unei definiţii legale a acesteia. În continuare, face referire la Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că articolul 12 din Legea nr. 78/2000 nu prezintă o împărţire pe alineate, astfel că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este format din dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu următorul conţinut: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: [...] b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.“ 14. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“, apreciind că aceasta este lipsită de claritate şi previzibilitate. 16. Curtea constată că, răspunzând unei critici identice, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, paragrafele 33-37, a reţinut că sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“ are în vedere toate acele informaţii nepublice care pot fi de două categorii, şi anume, informaţii clasificate care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, şi informaţii confidenţiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter. Astfel, potrivit art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002, legiuitorul a stabilit două clase de secretizare, respectiv secrete de stat şi secrete de serviciu, acestea din urmă vizând informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. În acord cu art. 7 din Legea nr. 182/2002, accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, inclusiv pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 28 alin. (1)-(3) din acelaşi act normativ, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte. 17. În ce priveşte informaţiile secrete de serviciu, Curtea a constatat că legiuitorul a atribuit conducătorului persoanei juridice competenţa de a le stabili, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului, sens în care neglijenţa în păstrarea lor atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate. Totodată, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt obligaţi să stabilească şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 13 decembrie 2002). 18. Mai mult, potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002, măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască. Cât priveşte informaţiile confidenţiale, Curtea a constatat, în primul rând, că, potrivit art. 2 din Legea nr. 78/2000, persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Drept urmare, ţinând seama de natura şi diversitatea informaţiilor confidenţiale ce pot fi deţinute de subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informaţii, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcţie de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenţii sau angajamente ale subiectului activ. 19. Prin urmare, Curtea a statuat că în sfera informaţiilor confidenţiale intră acele informaţii care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulaţie, unor limitări şi îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare. Aceasta nu înseamnă că orice diseminare de informaţii confidenţiale intră în sfera de aplicare a textului legal criticat, întrucât cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a nerespectării unei clauze de confidenţialitate ori a unor norme legale, regulamentare, statutare etc., ci aceea ca permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţiile nedestinate publicităţii ori folosirea, în orice mod, direct sau indirect de astfel de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să fie realizată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 20. Totodată, Curtea a constatat că informaţiile dintr-un dosar penal aflat în faza de urmărire penală pot fi fie informaţii clasificate ce intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002, fiind informaţii ce pot intra în clasele de secretizare secret de stat ori secret de serviciu, fie informaţii confidenţiale. În acest sens, coroborând dispoziţiile art. 285 alin. (2) din actualul Cod de procedură penală, potrivit căruia „Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică“, cu caracterul cel puţin confidenţial al informaţiilor dintr-un dosar penal, doctrina şi jurisprudenţa în materie au acceptat în mod unanim faptul că urmărirea penală are caracter nepublic. Această concluzie îşi găsea raţiunea sub vechea reglementare - şi care subzistă şi sub cea actuală - în faptul că unele activităţi, cum sunt: strângerea probelor în vederea stabilirii vinovăţiei făptuitorului, conservarea unor urme care să ajute la aflarea adevărului, dejucarea unor planuri ale făptuitorilor care încearcă să denatureze sau să ascundă probe pentru a se sustrage răspunderii penale, luarea măsurilor preventive etc., ar fi mult îngreunate, iar unele chiar imposibil de realizat dacă persoanele cu interes direct în cauză, şi nu numai acestea, ar cunoaşte în amănunt întreaga strategie de cercetare a organelor de urmărire penală sau ar lua cunoştinţă de întregul material probator înainte de terminarea urmăririi penale. 21. Cu toate acestea, unele elemente de publicitate erau totuşi admise la efectuarea unor acte de cercetare penală ca, de exemplu, prezenţa unor martori asistenţi la efectuarea cercetării la faţa locului sau la percheziţii; existenţa publicului ocazional la investigaţiile făcute cu ocazia unui accident de circulaţie; inculpatul, eventual asistat de un apărător, avea dreptul să cunoască conţinutul dosarului cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (art. 250 din Codul de procedură penală din 1968); expertul putea să ia cunoştinţă, cu încuviinţarea organului de urmărire penală, de materialele dosarului necesare expertizei (art. 121 din Codul de procedură penală din 1968). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 12 lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare. 22. Curtea observă că, în acelaşi sens, s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 520 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, şi Decizia nr. 549 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 26 ianuarie 2018. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Popa Gabriel Mihai în Dosarul nr. 1.338/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof.univ.dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
