Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬─────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼─────────────────────┤
│Andreea Costin │- magistrat-asistent │
└─────────────────────┴─────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Mihai în Dosarul nr. 770/44/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 201D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Societatea Chourus Marketing & Distribution - S.R.L. din Galaţi a depus note scrise prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 545D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 2.233D/2016 şi nr. 2.542D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă în dosarele nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 şi nr. 5.363/2/2015 ale acestei instanţe. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 417D/2016, nr. 1.323D/2016 şi nr. 1.331D/2016 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea L&D Construct Serv - S.R.L. din Bucureşti, Societatea Euroconstruct - S.A. din Chişoda, judeţul Timiş, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Filiala Timiş S.P.R.L. din Timişoara şi de Societatea Construcţii Unu - S.A. din Iaşi în dosarele nr. 5.114/2/2014, nr. 5.105/2/2014 şi nr. 4.982/2/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. De asemenea, preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.541D/2016 şi nr. 3.083D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Iamsat Muntenia - S.A. din Bucureşti, respectiv Comuna Biharia, judeţul Bihor, în dosarele nr. 2.764/2/2015 şi nr. 282/35/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 5. La apelul nominal în Dosarul nr. 417D/2016 se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Ovidiu Bulai din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, iar în Dosarul nr. 2.541D/2016 se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Elena Zainea din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi pentru partea Societatea Rotary Construcţii - S.R.L. din Bucureşti domnul avocat Răzvan Cioromela din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, în Dosarul nr. 2.542D/2016, se prezintă, pentru partea Societatea Beton&Rohrbau C.F. Thymian GMBH&CO. KG din Germania, doamnele avocat Cristina Ioana Florescu şi Zaira Andra Bamberger din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, iar pentru partea Societatea Rotary Construcţii - S.R.L. din Bucureşti domnul avocat Răzvan Cioromela din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent menţionează că, în Dosarul nr. 417D/2016, Societatea Kriterion IPURL din Voluntari, judeţul Ilfov, a comunicat faptul că a fost numită prin Sentinţa civilă nr. 5.198 din 9 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, administrator judiciar al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate care se află în procedura generală de insolvenţă, conform Legii nr. 85/2014, şi precizează că îşi însuşeşte excepţia de neconstituţionalitate şi solicită admiterea acesteia. Totodată solicită judecarea în lipsă şi anexează extras din Buletinul procedurilor de insolvenţă. 7. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016, nr. 2.541D/2016, nr. 2.542D/2016 şi nr. 3.083D/2016 la Dosarul nr. 201D/2016. 8. Reprezentanţii părţilor prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016, nr. 2.541D/2016, nr. 2.542D/2016 şi nr. 3.083D/2016 la Dosarul nr. 201D/2016, care este primul înregistrat. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor prezente. Domnul avocat Ovidiu Bulai solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că prin posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, doar la situaţia în care curtea de apel s-a pronunţat în conformitate cu art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile Legii fundamentale. Astfel, se încalcă principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie, prin aceea că una dintre părţile din proces este privată de exercitarea unei căi de atac. De asemenea, apreciază că este încălcat şi accesul liber la justiţie, precum şi principiul potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. În acest sens arată că, potrivit art. 124 şi 126 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin instanţele judecătoreşti, şi nu prin alte forme jurisdicţionale, cum ar fi arbitrajul, care este o formă jurisdicţională privată. Prin urmare, apreciază că arbitrajul excedează cadrului constituţional de înfăptuire a justiţiei, iar părţile din procedura arbitrală apelează pentru prima oară la justiţie prin promovarea unei acţiuni în anulare. Întrucât dispoziţiile legale criticate limitează exercitarea căii de atac numai împotriva hotărârilor de admitere a acţiunii în anulare şi, având în vedere dispoziţiile art. 21 şi art. 129 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, susţine că fiecare parte trebuie să aibă dreptul la o cale de atac efectivă, care trebuie exercitată în cadrul aceluiaşi sistem, respectiv sistemul de înfăptuire a justiţiei, astfel cum acesta este definit de Constituţie. 10. Doamna avocat Elena Zainea precizează că achiesează la cele anterior susţinute şi solicită, de asemenea, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea contrarietăţii dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 16, 21 şi 24 din Constituţie. Depune concluzii scrise. 11. Domnul avocat Răzvan Cioromela, în Dosarul nr. 2.542D/2016, precizează, cu titlu preliminar, că, pentru reprezentarea în faţa Curţii, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică în ziua prezentului termen, însă are cunoştinţă de excepţia de neconstituţionalitate invocată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la dosarul de fond. În continuare, pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care limitează accesul la justiţie în cazul respingerii acţiunii în anulare. 12. Doamna avocat Cristina Ioana Florescu subliniază, faţă de cele anterior susţinute, faptul că legiuitorul nu a dorit crearea unui regim diferit pentru părţile din proces în funcţie de soluţia pronunţată de instanţă. Mai arată că, în punctul de vedere al Guvernului cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, se precizează că există în dezbatere un proiect de lege de modificare a Codului de procedură civilă care cuprinde soluţia legislativă în conformitate cu care hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare, indiferent de soluţie, este supusă recursului. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Argumentele invocate nu relevă o limitare a exercitării căii de atac sau o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici nu se poate considera că se aduce o limitare a dreptului părţii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Mai arată că instanţa constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că este atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa căile de atac şi modalitatea de exercitare în concret a acestora. 14. După închiderea dezbaterilor, în Dosarul nr. 2.233D/2016, partea Societatea Suceava Shopping City - S.R.L. din Bucureşti a depus împuternicire avocaţială, precum şi concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 15. Prin încheierile din 9 şi 23 februarie 2016, 30 martie 2016 şi 29 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 770/44/2014, nr. 4.982/2/2014, nr. 5.114/2/2014 şi nr. 5.105/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vlad Mihai, Societatea L&D Construct Serv - S.R.L. din Bucureşti, Societatea Euroconstruct - S.A. din Chişoda, judeţul Timiş, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Filiala Timiş S.P.R.L. din Timişoara, şi Societatea Construcţii Unu - S.A. din Iaşi, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor curţilor de apel prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale. 16. Prin încheierile din 19 octombrie 2016 şi 9 noiembrie 2016 pronunţate în dosarele nr. 2.764/2/2015 şi nr. 282/35/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Iamsat Muntenia - S.A. din Bucureşti, respectiv Comuna Biharia, judeţul Bihor, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor curţilor de apel prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale. 17. Prin încheierile din 14 aprilie 2016, 30 iunie 2016, 6 şi 20 octombrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 şi nr. 5.363/2/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor curţilor de apel prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o discriminare în ce priveşte o parte din procesul civil, respectiv partea potrivnică celei căreia i s-a admis acţiunea în anulare. Astfel, în cazul respingerii, partea care a formulat acţiunea în anulare nu poate uza de dreptul fundamental de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Or, dispoziţia legală prin care se prevede că doar una dintre părţi are deschisă o cale de atac, iar alta nu, doar în funcţie de soluţia pronunţată de instanţă, constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept, soluţia pronunţată de instanţă nefiind un criteriu obiectiv şi raţional, în sine, care să justifice diferenţa de tratament. Prin suprimarea căii de atac a recursului, în mod discriminatoriu pentru una dintre părţile din proces, se încalcă şi accesul liber la justiţie. 19. De altfel, interpretarea dispoziţiilor legale criticate, în sensul că ar permite exercitarea recursului doar în cazul admiterii acţiunii în anulare, contravine şi unor dispoziţii cu caracter de principiu din Codul de procedură civilă, respectiv art. 461 alin. (1), potrivit căruia calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, sau art. 483 alin. (1), care reglementează obiectul şi scopul recursului, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, nu are importanţă care este soluţia cuprinsă în dispozitiv, oricare dintre părţi putând ataca soluţia respectivă, iar calea de atac a recursului, atunci când este deschisă, poate fi exercitată de oricare dintre părţile din proces. 20. Se mai susţine că arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat, potrivit art. 541 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel încât nu face parte din categoria activităţilor reglementate de art. 124 din Constituţie, iar tribunalul arbitral nu face parte din categoria instanţelor judecătoreşti definite de art. 126 din Constituţie. Prin urmare, acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale este un prim act de justiţie înfăptuit de către o instanţă judecătorească, respectiv de curtea de apel în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. Limitarea dreptului de a exercita calea de atac a recursului strict numai împotriva hotărârilor de admitere a acţiunii în anulare încalcă principiul constituţional prevăzut de art. 129 care garantează exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, precum şi al egalităţii în faţa legii şi liberul acces la justiţie. 21. Aşadar, indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească trebuie să aibă o cale de atac expres reglementată, unică, în funcţie de etapa procesuală şi neechivocă. Principiul legalităţii căii de atac vine să confirme egalitatea în faţa legii a părţilor procesuale şi să înlăture arbitrariul rezultat din aceea că o hotărâre ar putea fi supusă unor căi de atac diferite, în funcţie de soluţia pronunţată. Totodată, chiar dacă hotărârea recurată intră sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, în caz de respingere a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, eventualele încălcări ale legii nu mai pot fi corectate de către o instanţă de control judiciar. 22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 201D/2016, nr. 417D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 2.541D/2016 şi nr. 3.083D/2016, opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.331D/2016, în opinie majoritară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 25. Guvernul apreciază că limitarea, pe cale de interpretare - literală, inflexibilă, fără a se avea, însă, în atenţie şi o interpretare teologică, în acord cu intenţia normativă reală - a domeniului de aplicare a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă la hotărârile prin care curtea de apel admite acţiunea în anulare şi anulează hotărârea arbitrală, constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a normelor juridice în cauză despre care se poate afirma că excedează controlului de constituţionalitate. În subsidiar, opinează că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea conform căreia este supusă recursului hotărârea prin care curtea de apel soluţionează acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, indiferent dacă admite/respinge această acţiune, sunt constituţionale. 26. Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 201D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât prin critica formulată se urmăreşte în realitate modificarea dispoziţiei legale criticate; or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentanţilor părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare în dosarele nr. 201D/2016, nr. 417D/2016, nr. 545D/2016, nr. 1.323D/2016, nr. 1.324D/2016, nr. 1.331D/2016, nr. 2.233D/2016 şi nr. 2.542D/2016, îl reprezintă dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În dosarele nr. 2.541D/2016 şi nr. 3.083D/2016, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 613 alin. (4) cu trimitere la alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 613 pct. 4 raportat la art. 613 pct. 3 din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Dispoziţiile art. 613, având titlul marginal Judecarea acţiunii în anulare, au următorul cuprins: "(1) Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. (2) Întâmpinarea este obligatorie. Dispoziţiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.(4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului." 30. Dispoziţiile art. 608 alin. (1) la care face trimitere art. 613 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală; d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2); f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri; h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii; i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o 31. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicţie alternativă, cu caracter privat. Referitor la arbitraj, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 919 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008). 33. În continuare, Curtea observă că hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenţia arbitrală, părţile nu pot renunţa la acţiunea în anulare decât după pronunţarea hotărârii arbitrale. Judecarea acţiunii în anulare este de competenţa curţii de apel care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. 34. Acţiunea arbitrală constituie opţiunea părţilor, iar nu o obligaţie, prin care acestea decid asupra modalităţii de soluţionare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse şi administrate probele apreciate utile şi concludente, arbitrajul fiind organizat şi desfăşurându-se cu respectarea convenţiei arbitrale încheiate în baza principiului libertăţii de voinţă. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii se limitează părţilor accesul la jurisdicţia statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele şi se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părţilor de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acţiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia. Instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei. 35. Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din Codul de procedură civilă, respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare. Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie. 36. În schimb, Curtea constată că, în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta. Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiţii, Curtea reţine că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în Constituţie, atât timp cât părţile sunt cele care decid prin convenţia arbitrală cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului. 37. În continuare, Curtea reţine că normele legale criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrale. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei acţiuni în anulare, iar în situaţia respingerii acesteia niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă, admiterea acţiunii în anulare plasează părţile pe o poziţie inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândeşte un avantaj prin admiterea acţiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului. 38. Totodată, Curtea mai reţine că legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii, în exercitarea mandatului său constituţional conferit de dispoziţiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege“, şi ale art. 129, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aşadar, în considerarea anumitor particularităţi, legiuitorul este îndreptăţit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. Accesul liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, nu poate avea semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Mihai, Societatea L&D Construct Serv - S.R.L. din Bucureşti, Societatea Euroconstruct - S.A. din Chişoda, judeţul Timiş, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania Filiala Timiş S.P.R.L. din Timişoara, Societatea Construcţii Unu - S.A. din Iaşi, Societatea Iamsat Muntenia - S.A. din Bucureşti şi Comuna Biharia, judeţul Bihor, în dosarele nr. 770/44/2014, nr. 5.114/2/2014, nr. 5.105/2/2014, nr. 4.982/2/2014, nr. 2.764/2/2015 şi nr. 282/35/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, din oficiu, în dosarele acestei instanţe nr. 122/42/2015, nr. 448/35/2015, nr. 3.589/2/2015 şi nr. 5.363/2/2015, şi constată că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin OPINIE SEPARATĂ 1. În dezacord cu soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 100 din 7 martie 2017, considerăm că dispoziţiile art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum sunt redactate, sunt contrare art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 129 din Constituţie. 2. Potrivit textului legal criticat, numai hotărârea curţii de apel prin care se admite acţiunea în anulare este supusă recursului. Rezultă că hotărârea prin care se respinge acţiunea în anulare, menţinându-se, aşadar, hotărârea arbitrală, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului. În opinia majoritară a Curţii Constituţionale s-a avut în vedere, pentru soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, faptul că respingerea acţiunii în anulare nu determină apariţia unei situaţii juridice noi, distinctă de hotărârea arbitrală. Cu alte cuvinte, cauza respectivă rămâne guvernată de prevederile convenţiei arbitrale, iar prin respingerea acţiunii în anulare se confirmă că hotărârea arbitrală nu contravine regulilor de ordine publică enunţate de art. 608 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, recursul se judecă doar în ipoteza admiterii acţiunii în anulare, pentru că apare o situaţie juridică nouă, litigiul urmând a nu mai fi guvernat, în principiu, de convenţia arbitrală [cu circumstanţierea prevăzută de art. 613 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură civilă]. 3. Decizia este construită în jurul tezei de menţinere sau nu a litigiului în cadrul convenţiei arbitrale, aspect cu privire la care nu putem decât să observăm că, în ipoteza art. 613 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură civilă [practic pentru toate motivele care pot face obiectul acţiunii în anulare, cu excepţia următoarelor: (1) litigiul nu era susceptibil să fie soluţionat pe calea arbitrajului, (2) nu a existat o convenţie arbitrală sau ea este nulă/inoperantă, şi (3) hotărârea arbitrală a fost pronunţată după expirarea termenului de arbitraj], cauza se poate judeca din nou în faţa tribunalului arbitrar. Prin urmare, teza antereferită nu este determinantă în cauză, ceea ce înseamnă că întregul raţionament dezvoltat a plecat de la o premisă inexactă. 4. Consecutiv acestei constatări, observăm că instanţa constituţională nu analizează dacă hotărârea de soluţionare a acţiunii în anulare a fost pronunţată cu respectarea legii, ci rămâne tributară exclusiv criteriului referitor la menţinerea situaţiei juridice deduse judecăţii în interiorul sau exteriorul convenţiei arbitrale. Astfel, Curtea justifică, prin raţionamentul său, caracterul definitiv al hotărârii de respingere a acţiunii în anulare prin faptul că se confirmă hotărârea arbitrală astfel pronunţată, iar caracterul nedefinitiv al hotărârii de admitere prin faptul că se infirmă hotărârea arbitrală, fără a ieşi din această paradigmă care nu ia în considerare însăşi legalitatea hotărârii pronunţate de către instanţa judecătorească. 5. Astfel, ceea ce aducem în discuţie nu sunt chestiuni care ţin de procedura arbitrală în sine, ci de respectarea de către instanţa care judecă acţiunea în anulare a normelor de ordine publică subsumate motivelor de casare a hotărârii; prin urmare, criteriul în privinţa reglementării căii de atac nu poate fi cel referitor la soluţia dată acţiunii în anulare, astfel cum se acreditează în decizia Curţii Constituţionale, ci cel referitor la existenţa unei hotărâri prin care se soluţionează acţiunea în anulare. Aşadar, prin acceptarea criteriului referitor la soluţia dată prin hotărâre, motivele de nelegalitate a hotărârii prin care se respinge acţiunea în anulare rămân necercetate, din moment ce recursul în această ipoteză este inadmisibil. 6. Practic, în logica deciziei se refuză orice remediu juridic împotriva încălcărilor realizate de către instanţa care judecă acţiunea în anulare ce fac obiectul motivelor de casare a unei hotărâri judecătoreşti. Or, apreciem că din moment ce legiuitorul a recunoscut aplicarea motivelor de casare, astfel cum sunt redactate în art. 488 din Codul de procedură civilă, în privinţa hotărârilor de admitere a acţiunii în anulare, nu există niciun motiv pentru care să nu le recunoască în privinţa hotărârilor de respingere a acesteia. 7. Incontestabil, legiuitorul avea îndreptăţirea constituţională în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, să nu reglementeze calea de atac a recursului în privinţa litigiilor soluţionate prin procedura arbitrajului, însă, din moment ce a recunoscut această cale de atac, nu o poate limita printr-un criteriu care ţine de caracterul întemeiat/neîntemeiat al acţiunii în anulare, criteriu pe care îl apreciem ca fiind unul artificial. Indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească în cauză poate suferi de aceleaşi probleme de legalitate. Este de neconceput faptul că doar hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii în anulare ar putea încălca motivele de legalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Ne întrebăm dacă nu cumva este o presiune suplimentară pusă asupra judecătorului care „îndrăzneşte“ să admită o acţiune în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale şi prin această soluţie legislativă, de fapt, să se încurajeze respingerea unei asemenea acţiuni din moment ce hotărârea astfel pronunţată este pusă la adăpost de orice control judiciar, ceea ce este inadmisibil. 8. Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, reţinem că are loc o discriminare între justiţiabili cu privire la accesul la calea de atac extraordinară a recursului, aceasta putând fi exercitată numai de aceia care critică pe motive de nelegalitate hotărârea de admitere a acţiunii în anulare, nu şi de justiţiabilii care invocă aceleaşi motive de nelegalitate cu privire la o hotărâre de respingere a acţiunii în anulare. Menţionăm că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), iar situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, care, la rândul său, trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Or, în cauza de faţă justiţiabilii sunt în aceeaşi situaţie juridică - existenţa unei hotărâri judecătoreşti date asupra acţiunii în anulare -, dar tratamentul juridic aplicat acestora este diferit din moment ce hotărârea judecătorească este supusă recursului numai dacă este una de admitere a acţiunii, criteriu care este unul arbitrar. 9. De asemenea constatăm o încălcare a art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie motivat de refuzul accesului la justiţie al unei categorii de justiţiabili [accesul la calea de atac extraordinară a recursului fiind considerată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale o faţetă a accesului la justiţie, a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragrafele 27 şi 29, sau Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 22], precum şi de încălcarea dreptului la un proces echitabil al acestora din moment ce se acceptă, în mod implicit, de către legiuitor posibilitatea instanţei care judecă şi respinge acţiunea în anulare să încalce normele privitoare la motivele de legalitate prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Din cele de mai sus decurge şi încălcarea art. 129 din Constituţie referitor la folosirea căilor de atac, întrucât, deşi reglementată calea de atac, părţile interesate nu o pot folosi având în vedere textul legal criticat care condiţionează accesul la aceasta de o anumită soluţie pronunţată de instanţa judecătorească. 10. Pentru considerentele mai sus expuse, apreciem că sintagma „pronunţate potrivit alin. (3)“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neconstituţională, iar excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit admisă. Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
