Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, obiecţie formulată de Guvernul României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.011 din 11 decembrie 2020, fiind trimisă iniţial prin poşta electronică. Ulterior, a fost depusă la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale, fiind înregistrată cu nr. 8.011 din 15 decembrie 2020. Sesizarea constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.301A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul sesizării arată că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 a fost introdus un nou articol în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, şi anume art. XIX, cu denumirea marginală Măsuri în domeniul asociaţiilor şi fundaţiilor, prin care legiuitorul delegat a prevăzut că, pe durata stării de alertă, organele de conducere ale asociaţiilor şi fundaţiilor pot decide modificarea termenelor de convocare prevăzute în actele constitutive, inclusiv prin reducerea acestor termene la 24 de ore, în condiţiile legii. Raportat la obiectul sesizării, arată că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020, adoptată de Senat ca primă Cameră sesizată, a validat fără modificări textul ordonanţei adoptate de Guvern, însă Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat o formă modificată a legii care cuprinde, pe lângă textul iniţial care prevede aprobarea ordonanţei de urgenţă, şi un nou articol, care vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, în sensul eliminării capitalizării accesoriilor creanţelor suspendate de la plată (dobânzi şi comisioane) la finalul perioadei de suspendare, în cazul în care termenul legal iniţial de acordare al acestei facilităţi se prelungeşte. Având în vedere aceste aspecte, autorul sesizării invocă „potenţiale“ vicii de neconstituţionalitate ale legii analizate, şi anume posibila încălcare a principiului bicameralismului, a principiului neretroactivităţii legii civile, precum şi a dreptului de proprietate privată. 4. Punctual, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, formulată din perspectiva încălcării principiului bicameralismului, reglementat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Legea fundamentală, arată că instanţa de contencios constituţional a dezvoltat o amplă jurisprudenţă prin care a reţinut că acest principiu se reflectă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional. Astfel, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. În acelaşi timp, subliniază că instanţa de contencios constituţional a statuat că dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului. Învederează, totodată, că sintagma „decide definitiv“ din cuprinsul art. 75 alin. (3) din Constituţie nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa îndepărtării de la finalitatea urmărită de iniţiator. 5. În acest context, autorul sesizării susţine că, din analiza parcursului legislativ şi a modificărilor aduse Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020, se observă că amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, având ca obiect modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, aduc deosebiri majore, substanţiale de conţinut juridic în raport cu forma adoptată de prima Cameră sesizată, Senatul, care s-a limitat la a aproba ordonanţa în forma adoptată de Guvern. Or, în opinia autorului sesizării, acest aspect este de natură să creeze premisele unor vicii de neconstituţionalitate prin raportare la art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, întrucât legea criticată conţine soluţii normative care, sub aspectul fondului reglementării, se îndepărtează considerabil de conceptele asupra cărora Senatul s-a pronunţat şi de soluţia legislativă urmărită de acest for, în condiţiile în care acesta nu s-a putut pronunţa asupra modificărilor introduse în cadrul Camerei decizionale. 6. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă privind posibila încălcare a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorul sesizării menţionează faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 prevede reglementarea unor măsuri „începând cu data de 15 mai 2020“, iar prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 de completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 se aplică „pe durata stării de alertă“. Aşa fiind, având în vedere faptul că dispoziţia de completare se încorporează, de la data intrării în vigoare, în actul de bază, conform art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, autorul sesizării susţine că legea criticată este susceptibilă a avea caracter retroactiv, întrucât se aplică începând cu data de 15 mai 2020, în condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 a fost adoptată la 1 octombrie 2020. 7. În fine, referitor la posibila încălcare a dreptului de proprietate privată, prevăzut de art. 44 coroborat cu art. 135 din Constituţie, autorul sesizării susţine că prin intermediul art. II din legea criticată s-a intervenit asupra conţinutului normativ al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, în sensul eliminării capitalizării accesoriilor creanţelor suspendate de la plată (dobânzi şi comisioane) la finalul perioadei de suspendare, în cazul în care termenul legal iniţial de acordare a acestei facilităţi, respectiv 31 decembrie 2020, se prelungeşte. Arată, astfel, că soluţia cuprinsă în art. II din legea criticată intervine în legătură cu contractele de împrumut cu titlu oneros, a căror natură presupune tocmai plata unor dobânzi şi accesorii, încheiate între creditorii şi debitorii prevăzuţi la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, ceea ce presupune o ingerinţă în dreptul de proprietate al creditorilor care, ca efect al acestei norme, nu mai au posibilitatea de a percepe accesoriile creanţei principale pe durata suspendării plăţii acesteia, fiind lipsiţi de un atribut al dreptului de proprietate privată (fructus). 8. Având în vedere considerentele mai sus enunţate, autorul sesizării solicită instanţei de contencios constituţional admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate şi constatarea că legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 44 coroborat cu art. 135 şi pe cele ale art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75. 9. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 10. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate, arătând că nu pot fi reţinute criticile aduse legii supuse controlului, pe care le consideră ca fiind neîntemeiate. 11. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată din perspectiva faptului că prin modificările aduse în Camera decizională Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, fără ca acestea să fie supuse spre dezbatere şi adoptare în Camera de reflecţie, se încalcă principiul bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că această critică nu poate fi reţinută, sens în care invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie (exemplu fiind Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018). Susţine, astfel, că lipsirea Camerei decizionale de posibilitatea de a modifica sau completa proiectul de lege adoptat de Camera de reflecţie, deci de a contribui activ la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională, aceasta din urmă putându-şi exprima, prin vot, doar poziţia cu privire la proiectul de lege adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput. În acest sens, arată că prin Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, spre exemplu, Curtea a reţinut că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, iar art. 75 alin. (3) din Constituţie, folosind sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat însă că, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (a se vedea Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 56). Aşadar, pornind de la premisa că legea este rezultatul aportului specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, şi analizând conţinutul normativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că legea care face obiectul prezentei sesizări a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Constituţie. 12. Apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate intrinsecă, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, context în care arată că legea criticată nu cuprinde în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, astfel că nu se poate reţine că acest act normativ ar contraveni principiului neretroactivităţii legii civile, context în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, şi Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004. Arată, astfel, că autorul sesizării se raportează la termenul prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, termen care nu se aplică însă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, care suportă modificări prin intervenţia legislativă adusă de actul normativ supus controlului de constituţionalitate. 13. Preşedintele Camerei Deputaţilor reţine, totodată, că o ultimă critică a autorului sesizării este formulată din perspectiva faptului că prin art. II din legea criticată se încalcă dreptul de proprietate al creditorilor, întrucât prin eliminarea capitalizării accesoriilor creanţelor suspendate la plată la finalul perioadei de suspendare creditorii nu mai au posibilitatea de a percepe accesoriile creanţei principale. În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că protecţia constituţională a dreptului de proprietate este în mod evident extinsă prin interpretarea art. 44 din Constituţie în coroborare cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg, însă, în aceeaşi jurisprudenţă, se regăsesc şi limitele acestei protecţii. Convenţia nu protejează acele valori patrimoniale cu privire la care subiectul de drept nu are nici măcar o speranţă legitimă de a le putea dobândi şi „nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun“, ci „se aplică numai cu privire la bunurile actuale“. Într-o formulare generală, deci, nu garantează dreptul de a dobândi un anumit bun. În consecinţă, şi art. 44 din Constituţie protejează numai drepturile actuale, şi nu simpla aşteptare sau posibilitate ipotetică de a dobândi un drept de proprietate. În susţinerea celor de mai sus invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, şi Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004. Aşa fiind, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că prin reglementările nou-introduse în legea supusă controlului de constituţionalitate nu este îngrădit în niciun fel dreptul de proprietate, însă acesta trebuie exercitat în limitele stabilite de lege, această măsură fiind întru totul în acord cu Legea fundamentală. 14. În concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Guvernul României. 15. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 16. Curtea menţionează că Asociaţia Română a Băncilor şi Consiliul Patronatelor Băncilor din România, ambele reprezentate convenţional de Cabinetul de Avocat Avram Marieta, au comunicat la dosarul cauzei un memoriu intitulat amicus curiae, care cuprinde dezvoltări ale argumentelor circumscrise criticilor formulate de Guvernul României, în scopul de a evidenţia, în mod clar, viciile de neconstituţionalitate ale legii analizate. 17. La termenul de judecată fixat pentru data de 13 ianuarie 2021, având în vedere cererea de amânare a deschiderii dezbaterilor, Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 17 februarie 2021, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, lege care are următorul cuprins normativ: "ART. I Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168 din 1 octombrie 2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 2 octombrie 2020. ART. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins: "(7) Pentru orice prelungire a termenului prevăzut la alin. (1) se aplică facilităţile prevăzute la art. 4 alin. (1)." 2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) Dobânda datorată de debitori precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare."" 19. Autorul sesizării invocă atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă formulate din perspectiva încălcării principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75 din Constituţie, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, apreciind că legea supusă controlului contravine principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi aduce atingere dreptului de proprietate privată, garantat de art. 44 coroborat cu art. 135 din Constituţie. 20. În vederea soluţionării prezentei sesizări de neconstituţionalitate, Curtea va proceda, în prealabil, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub aspectul titularului sesizării, al termenului de sesizare şi al obiectului acesteia. 21. Astfel, Curtea constată că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate sub aspectul titularului dreptului de sesizare, obiecţia fiind formulată de către Guvernul României, care are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Şi sub aspectul termenului de sesizare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă, nefiind tardiv introdusă. În acest sens, Curtea reţine că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat legea în data de 24 noiembrie 2020, fiind trimisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 26 noiembrie 2020. În calitate de subiect de sezină, Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională în data de 11 decembrie, sesizarea fiind trimisă iniţial prin poşta electronică, iar ulterior a fost depusă la Registratura jurisdicţională a Curţii Constituţionale, în data de 15 decembrie 2020. Aşadar, obiecţia a fost formulată înainte de promulgare, în interiorul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, fiind deci admisibilă. Sub aspectul obiectului sesizării, aceasta vizează o lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 24 noiembrie 2020 şi nepromulgată de Preşedintele României. 22. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 23. Raportat la obiectul de reglementare al legii criticate, Curtea reţine faptul că la data de 1 octombrie 2020 Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 2 octombrie 2020. Guvernul a motivat necesitatea adoptării acestei ordonanţe de urgenţă luând în considerare „imperativul adoptării unor norme legale care să reglementeze situaţii de excepţie în funcţionarea organelor statutare ale asociaţiilor şi fundaţiilor generate de instituirea stării de alertă la nivel naţional“, precum şi faptul că „neadoptarea acestui act normativ ar avea consecinţe negative asupra funcţionării asociaţiilor şi fundaţiilor, cu efecte directe inclusiv asupra participării organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale la alegerile parlamentare, aspect care ar afecta funcţionarea statului de drept în ţara noastră“. 24. Din consultarea fişei legislative întocmite în procesul de adoptare a legii care face obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că, în temeiul art. 74 alin. (3) din Constituţie, la data de 2 octombrie 2020, Guvernul a transmis către Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020. La aceeaşi dată a fost solicitat şi avizul Consiliului Legislativ, care a elaborat Avizul nr. 1.010 din 2 octombrie 2020, favorabil, cu observaţii şi propuneri. În data de 5 octombrie 2020, proiectul de lege a fost prezentat în Biroul permanent al Senatului şi trimis, în vederea întocmirii raportului, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, care, în şedinţa din 13 octombrie 2020, a adoptat cu unanimitate de voturi ale membrilor prezenţi un raport de admitere, fără amendamente. La data de 21 octombrie 2020, proiectul de lege, în forma transmisă de către iniţiator, a fost adoptat de Senat, cu respectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, cu 121 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. 25. Proiectul de lege a fost trimis, spre dezbatere şi adoptare, către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, fiind prezentat Biroului permanent al acestei Camere la data de 26 octombrie 2020 şi trimis pentru aviz către Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi pentru raport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. 26. În şedinţa din 3 noiembrie 2020, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au acordat aviz favorabil proiectului de lege, iar în data de 23 noiembrie 2020, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a depus raportul cu privire la proiectul de lege, cu 4 amendamente, prin care se propune introducerea unui nou articol, şi anume art. II, care aduce modificări şi completări Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. 27. În data de 24 noiembrie 2020, raportul şi proiectul de lege au fost supuse spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor, iar aceasta, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea, cu 134 de voturi pentru, 58 de voturi împotrivă şi 36 de abţineri, cu amendamentele propuse în raport. 28. Analizând critica de neconstituţionalitate extrinsecă cu privire la principiul bicameralismului, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32). 29. De asemenea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 34, precitată, Curtea a reţinut că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. Având în vedere aceste considerente, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura parlamentară se încalcă principiul bicameralismului: (1) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi (2) existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 63). 30. Astfel, raportat la prezenta sesizare, în ceea ce priveşte criteriul referitor la existenţa unor deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, Curtea observă că, prin amendamentele aprobate la nivelul Camerei Deputaţilor, în cuprinsul normativ al legii a fost introdus, pentru prima dată, un nou articol, respectiv art. II. Prin acest articol au fost reglementate modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, şi anume, pe de o parte, aplicarea facilităţilor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 pentru orice prelungire a termenului prevăzut la alin. (1) al art. 2 din acelaşi act normativ şi, pe de altă parte, instituirea interdicţiei de capitalizare la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare, a dobânzii datorate de debitori şi a comisioanelor aferente, astfel cum este reglementată prin art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Curtea observă că textele nou-introduse modifică un alt act normativ decât cel care a fost supus aprobării prin proiectul de lege iniţiat de Guvern şi adoptat de prima Cameră sesizată - Senatul, completând astfel legea supusă controlului. 31. Curtea apreciază că prin introducerea modificărilor menţionate, pentru prima dată, la nivelul Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se aduce atingere principiului bicameralismului, care presupune că adoptarea legii este rezultatul voinţei întregii autorităţi legiuitoare, adică a Parlamentului, care este format din Senat şi din Camera Deputaţilor. Curtea constată, astfel, că forma legii adoptate de Camera Deputaţilor conţine, practic, o reglementare nouă, străină de materia şi domeniul de aplicare al proiectului de lege care, iniţial, potrivit demersului Guvernului, avea ca obiect doar aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020, modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 neexistând ca intenţie de reglementare a iniţiatorului la momentul prezentării proiectului de lege în faţa Senatului, ca primă Cameră competentă a fi sesizată. Aşa fiind, în ceea ce priveşte legea supusă controlului de constituţionalitate, textele care modifică conţinutul normativ al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 nu au fost niciodată dezbătute la nivelul primei Camere sesizate, care a fost Senatul, ci au fost introduse pentru prima dată, fiind supuse dezbaterii şi aprobate în Camera decizională, adică în Camera Deputaţilor. Întrucât există deosebiri esenţiale de conţinut juridic între forma adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi cea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că legea adoptată se îndepărtează în mod considerabil atât de textul adoptat în Senat, cât şi de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă. 32. Totodată, în ceea ce priveşte al doilea criteriu, Curtea observă că există o configuraţie diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, întrucât, în Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, prin amendamentele aduse proiectului de lege, au fost aduse modificări şi completări care nu se circumscriu reglementărilor avute în vedere de prima Cameră sesizată. Curtea constată, astfel, că extinderea sferei de reglementare a legii şi modificarea scopului şi domeniului său de aplicare au avut drept consecinţă modificarea denumirii titlului actului normativ şi completarea sa cu un nou articol, ceea ce a conferit acestuia o nouă structură şi configuraţie, diferită de forma adoptată de prima Cameră sesizată - Senatul. 33. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului, întrucât, pe de o parte, relevă existenţa unor deosebiri esenţiale de conţinut juridic şi de configuraţie între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, se abate de la obiectivul urmărit de iniţiatorul proiectului de lege şi respectat de prima Cameră sesizată - Senatul, şi anume aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020, fapt ce determină neconstituţionalitatea acesteia, în integralitatea sa, prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. 34. Având în vedere constatarea viciilor de neconstituţionalitate extrinsecă determinate de modalitatea de adoptare a legii care face obiectul sesizării, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 44 şi ale art. 135 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragraful 68, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragraful 35, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragraful 50). 35. Cât priveşte efectele unei decizii prin care Curtea, în cadrul controlului anterior promulgării, constată neconstituţionalitatea legii examinate, în integralitatea sa, iar nu doar a unor dispoziţii din cuprinsul acesteia, în temeiul art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ. Curtea a reţinut, astfel, că „situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii legii în ansamblul său [... ] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări“. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că, în cazul iniţierii unui nou proces legislativ, trebuie să fie respectate statuările cuprinse în decizia de admitere a Curţii Constituţionale cu referire la viciile de neconstituţionalitate extrinsecă constatate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragrafele 88 şi 89, sau Decizia nr. 874 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 14 ianuarie 2021, paragraful 70). 36. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
