Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 5 lit. jj) şi ale art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepţie ridicată de Doru-Cătălin Artene şi Cristian-Ionel Pocora în Dosarul nr. 6.067/118/2019* al Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 674D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.067/118/2019*, Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 5 lit. jj) şi ale art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Doru-Cătălin Artene şi Cristian-Ionel Pocora într-o cauză având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici ce vizează salarizarea poliţiştilor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a principiului separaţiei puterilor în stat. Astfel, fiecare text indicat foloseşte formulări de trimitere la cuantumuri salariale stabilite într-o lună anterioară, potrivit legislaţiei în vigoare în luna respectivă, fără ca vreuna dintre normele criticate să reglementeze concret, precis, clar, cuantumurile elementelor salariale, cu consecinţa că salarizarea personalului bugetar a fost reglementată, în perioada 2010-2017, printr-un lanţ nesfârşit de norme de trimitere la norme precedente care, în loc să conţină o reglementare substanţială, reprezintă tot norme de trimitere care, în final, regresează la legislaţia de salarizare valabilă în anul 2009 şi abrogată de la 1 ianuarie 2010, cu consecinţa ultraactivării acesteia. 6. Se mai susţine că fiecare normă criticată este lipsită de claritate şi precizie, întrucât nu reglementează efectiv cuantumurile drepturilor salariale vizate de reglementare, ci face trimitere la o altă normă de trimitere, care trimite la o altă normă de trimitere. Fiecare normă criticată trimite la şi ultraactivează, totodată, normele de salarizare care au precedat-o şi care şi-au încetat efectele la intrarea în vigoare a normei criticate, fie prin abrogare expresă, fie prin atingerea termenului de valabilitate al normei. Întregul lanţ al normelor de trimitere a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice întrucât, pe lângă împrejurarea că s-au ultraactivat unele pe altele, lanţul normelor de trimitere regresivă a ultraactivat şi a perpetuat ultraactivitatea sistemului de salarizare valabil în anul 2009, dar abrogat de la 1 ianuarie 2019. În mod particular, lanţul normelor de trimitere a ultraactivat normele abrogate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008, reglementând coeficienţi de funcţie şi de grad profesional, valoare de referinţă sectorială, sporuri şi alte suplimente, metode de calcul. 7. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 536 din Codul administrativ, autorii susţin încălcarea principiului egalităţii de tratament juridic în exercitarea dreptului de acces la justiţie (art. 16 şi 21 din Constituţie), prin aceea că dispoziţiile legale criticate supun unui regim juridic diferenţiat nejustificat categoria angajaţilor funcţionari publici, care introduc la instanţe acţiuni pentru protecţia unor drepturi de natura salariului cu izvor în raportul de serviciu, prin comparaţie cu categoria angajaţilor care nu sunt funcţionari publici, aflaţi într-un raport de muncă litigios şi care, atunci când introduc acţiuni în justiţie, sunt trataţi mai favorabil de către legiuitor, în ceea ce priveşte: instanţa competentă; compunerea instanţei de judecată; punerea în întârziere a angajatorului debitor (procedura plângerii prealabile); termenele de judecată; inversarea sarcinii probei la angajator (a se vedea art. 272 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii) şi obligaţia angajatorului instituţie publică de a depune toate probele necesare până la primul termen de judecată; calea de atac. 8. În susţinerea excepţiei, sunt invocate aspecte privind principiul nediscriminării din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 9. Se mai susţine că art. 5 lit. jj) din Codul administrativ încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie, precum şi principiul egalităţii de tratament juridic în exercitarea dreptului de acces neîngrădit la justiţie, în măsura în care se interpretează în sensul că actele individuale de salarizare ale funcţionarilor publici sunt acte emise „în regim de putere publică“. În această interpretare, prevederile legale criticate afectează exercitarea dreptului de acces la justiţie al funcţionarului public, comparativ cu angajaţii care nu sunt funcţionari publici, care beneficiază de un regim juridic procesual mai favorabil la soluţionarea conflictelor de muncă privind drepturi salariale. 10. Art. 5 lit. jj) din Codul administrativ încalcă şi principiul nediscriminării în exercitarea dreptului de acces la justiţie, întrucât generează un regim juridic procesual privilegiat nejustificat pentru angajatorul instituţie publică, comparativ cu angajatorul de drept privat. 11. Totodată, în mod nejustificat şi discriminatoriu, în baza definiţiei defectuoase, prea largi şi evazive, care este furnizată de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ, care include şi înţelesul că actele de salarizare ale funcţionarilor publici sunt acte emise „în regim de putere publică“, conflictele angajaţilor funcţionari publici, calificate, prin art. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ca fiind tot „conflicte de muncă“, sunt repartizate instanţelor de drept administrativ, nespecializate în soluţionarea conflictelor de muncă, sunt supuse obligaţiei de plângere prealabilă, nu se judecă cu aplicarea regulii inversării sarcinii probei şi nu beneficiază de calea de atac a apelului. Se creează astfel un regim juridic nefavorabil pentru funcţionarii publici. 12. Tribunalul Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în cauza de faţă, situaţia funcţionarilor publici este diferită de situaţia salariaţilor care nu sunt funcţionari publici, astfel că se justifică aplicarea unui tratament diferit. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010, şi ale art. 5 lit. jj) şi art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Din analiza criticilor de neconstituţionalitate şi a considerentelor încheierii de sesizare, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, sunt vizate, în realitate, prevederile art. II art. 1 alin. (1) din acest act normativ, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. De asemenea, Curtea observă că prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017; prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017; prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 28 din Legea-cadru nr. 153/2017; prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 27 din Legea-cadru nr. 153/2017; prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017; prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 au fost abrogate prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Curtea mai reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 a avut aplicabilitate limitată în timp, în cursul anului 2017. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt incidente în cauzele în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, urmează să se exercite controlul de constituţionalitate asupra acestor dispoziţii legale, care au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/ indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.“; – Art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011: „Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: "ART. 1 (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.;" – Art. 1 din Legea nr. 285/2010: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.;" – Art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: "Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.;" – Art. 5 lit. jj) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019: „În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...); jj) regimul de putere publică - ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public;“; – Art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.“ 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind trăsăturile statului, separaţia şi echilibrul puterilor şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Constituţiei, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, art. 115 alin. (1) şi (6) privind ordonanţele Guvernului şi limitele ordonanţelor de urgenţă a Guvernului. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării şi Protocolul nr. 12 la Convenţie referitor la interzicerea generală a discriminării. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate prin Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 7 aprilie 2023. Curtea a invocat jurisprudenţa sa prin care a reţinut, în esenţă, că, deşi după anul 2010 legiuitorul şi-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intenţiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare şi care face ca principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale să fie greu de înţeles. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare anului 2010. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, la paragrafele 35-37 din Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, Curtea a reţinut că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57. Astfel, dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc în ceea ce priveşte destinatarii şi efectele juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident, cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. Ca tehnică de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Aşadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziţii de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate şi prin care s-a statuat că adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În consecinţă, considerentele acestei decizii nu sunt aplicabile în prezenta cauză. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 21. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, la paragraful 38 din Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, Curtea a reţinut că, sub aspectul competenţei de legiferare, relaţia dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare şi numai sub control parlamentar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020). Prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 dispun în sensul neaplicării valorii de referinţă şi coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceste prevederi legale fac inaplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, dar nu în sensul contracarării voinţei legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale plătite din fonduri publice. În consecinţă, Curtea a constatat că nu se poate reţine că prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă criticate s-ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. 22. Cât priveşte critica referitoare la tehnica de reglementare, la paragraful 39 din Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, Curtea a precizat că aceasta relevă o problemă de legiferare ce nu poate fi soluţionată însă decât de legiuitor, iar nu de Curtea Constituţională în cadrul competenţelor sale consacrate de Legea fundamentală. 23. Analizând critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, precum şi ale art. 115 alin. (1), care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legii organice, Curtea a reţinut că, aşa cum în mod constant a statuat în jurisprudenţa sa, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente - naşterea, executarea şi încetarea - ale raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se referă în mod intrinsec la statutul acestora, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. În ceea ce priveşte reglementarea tuturor acestor aspecte în cazul poliţiştilor, Curtea a constatat că acestea constituie obiectul reglementării Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. 24. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, Curtea reţine că şi aceste norme juridice au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea Decizia nr. 807 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2022). 25. La paragrafele 45-48 din Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, cu privire la prevederile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, Curtea a constatat, în esenţă, că aceste texte de lege nu cuprind norme contrare principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie. Statutul special al funcţionarilor publici conferă acestora anumite avantaje şi garanţii faţă de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcţie, ceea ce justifică un tratament juridic diferit în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale acestora, fără a se putea susţine, aşadar, încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. 26. Totodată, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situaţiile obiectiv diferite justifică şi chiar impun instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Or, funcţionarii publici se află într-o situaţie juridică distinctă de cea a personalului angajat în baza unui contract individual de muncă, ceea ce justifică instituirea unui tratament juridic diferit, compatibil cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 27. De asemenea, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, textul de lege supus controlului de constituţionalitate transpune dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, şi dispune, totodată, chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al îngrădirii acestui drept. În consecinţă, dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu sunt sub niciun aspect încălcate. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Referitor la dispoziţiile art. 5 lit. jj) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, care stabilesc definiţia expresiei „regimul de putere publică“, Curtea a observat, la paragraful 48 din Decizia nr. 576 din 22 noiembrie 2022, că susţinerile autorilor excepţiei, similar celor formulate în prezenta cauză, se subsumează exclusiv unor aspecte referitoare la interpretarea acestor dispoziţii legale şi la aplicarea „regimului de putere publică“ în cazul actelor individuale de salarizare ale funcţionarilor publici. Or, problema interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale criticate excedează controlului de constituţionalitate, fiind de resortul instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor. Astfel, instanţa judecătorească interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care a fost învestită, iar împotriva hotărârii judecătoreşti partea interesată poate exercita o cale de atac, în condiţiile legii, soluţionarea acesteia revenind instanţei de control judiciar. În cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doru-Cătălin Artene şi Cristian-Ionel Pocora în Dosarul nr. 6.067/118/2019* al Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ale art. II art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ale art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. jj) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
