Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 10 din 17 iunie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 10 din 17 iunie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 851 din 26 august 2024

Comenteaza legea

Dosar nr. 905/1/2024


┌────────────┬─────────────────────────┐
│            │- preşedintele Înaltei   │
│Corina-Alina│Curţi de Casaţie şi      │
│Corbu       │Justiţie - preşedintele  │
│            │completului              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen Elena│- preşedintele Secţiei I │
│Popoiag     │civile                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele delegat al│
│            │Secţiei a II-a civile    │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Elena-Diana │- preşedintele Secţiei de│
│Tămagă      │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eleni       │- preşedintele delegat al│
│Cristina    │Secţiei penale           │
│Marcu       │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Andreia     │- judecător la Secţia I  │
│Liana       │civilă                   │
│Constanda   │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I  │
│Cristescu   │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lavinia     │- judecător la Secţia I  │
│Dascălu     │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Denisa Livia│- judecător la Secţia I  │
│Băldean     │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mariana     │- judecător la Secţia I  │
│Hortolomei  │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Diana Florea│- judecător la Secţia I  │
│Burgazli    │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Liviu Eugen │- judecător la Secţia I  │
│Făget       │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mihaela     │- judecător la Secţia I  │
│Glodeanu    │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a  │
│            │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rodica      │- judecător la Secţia a  │
│Zaharia     │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│George      │- judecător la Secţia a  │
│Bogdan      │II-a civilă              │
│Florescu    │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Petronela   │- judecător la Secţia a  │
│Iulia Niţu  │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Diana Manole│- judecător la Secţia a  │
│            │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen      │- judecător la Secţia a  │
│Sandu-Necula│II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Simona Maria│- judecător la Secţia a  │
│Zarafiu     │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Iulia Craiu │- judecător la Secţia a  │
│            │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│            │- judecător la Secţia de │
│Doina Vişan │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ramona Maria│- judecător la Secţia de │
│Gliga       │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ana Hermina │- judecător la Secţia    │
│Iancu       │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Dan Andrei  │- judecător la Secţia    │
│Enescu      │penală                   │
└────────────┴─────────────────────────┘

    1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 905/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.
    4. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.
    5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 905/1/2024.
    6. Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, opiniile specialiştilor consultaţi şi punctele de vedere ale Asociaţiei Române de Arbitraj Sportiv, Asociaţiei de Arbitraj Instituţionalizat şi Asociaţiei Camera Jurisdicţională de Arbitraj din România.
    7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.
    8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că sesizarea este admisibilă având în vedere că hotărârile judecătoreşti definitive anexate memoriului de recurs în interesul legii conturează divergenţa jurisprudenţială asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. În continuare, consideră că a treia orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, susţinând că voinţa legiuitorului a fost aceea de a permite organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat numai de către entităţile abilitate în acest sens printr-o dispoziţie legală.
    9. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii
    10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:
    Dacă, în baza prevederilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pot avea ca scop şi/sau ca obiectiv organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat?

    II. Dispoziţiile legale invocate de autorul sesizării
    II.1. Dispoziţiile legale supuse interpretării
    11. Codul de procedură civilă
    Art. 541 - Noţiune
    "(1) Arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat.
(2) În administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii."

    Art. 616 - Noţiune
    "(1) Arbitrajul instituţionalizat este acea formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre soluţionare
    potrivit unei convenţii arbitrale. Activitatea arbitrajului instituţionalizat nu are caracter economic şi nu urmăreşte obţinerea de profit.
(2) În reglementarea şi desfăşurarea activităţii jurisdicţionale, arbitrajul instituţionalizat este autonom în raport cu instituţia care l-a înfiinţat. Aceasta va stabili măsurile necesare pentru garantarea autonomiei."

    II.2. Alte dispoziţii legale relevante
    12. Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000)
    Art. 1
    "(1) Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe.
(2) Asociaţiile şi fundaţiile constituite potrivit prezentei ordonanţe sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial."

    Art. 2
    "Prezenta ordonanţă are ca scop crearea cadrului pentru:
    a) exercitarea dreptului la liberă asociere;
    b) promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept;
    c) urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup;
    d) facilitarea accesului asociaţiilor şi fundaţiilor la resurse private şi publice;
    e) parteneriatul dintre autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial;
    f) respectarea ordinii publice."

    Art. 3 - „Actele juridice de constituire a asociaţiilor şi fundaţiilor, încheiate în condiţiile prezentei ordonanţe, sunt guvernate de legea civilă.“
    Art. 4 - „(1) Asociaţia este subiectul de drept privat constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.“
    Art. 5
    "(1) Asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul.
(2) În temeiul dreptului constituţional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fără a constitui o persoană juridică atunci când realizarea scopului propus permite aceasta."

    Art. 6
    "(1) În vederea dobândirii personalităţii juridice, membrii asociaţi încheie statutul asociaţiei, prin act sub semnătură privată.
(2) Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute: (…)
    b) exprimarea voinţei de asociere şi precizarea scopului şi a obiectivelor asociaţiei;."

    Art. 7
    "(1) Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie urmează să-şi aibă sediul.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită doar de următoarele documente:
    a) statutul asociaţiei, într-o singură copie certificată pentru conformitate cu originalul de persoana împuternicită în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h); (…)
    e) dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia. (…)
(3) Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. Astfel, o denumire este susceptibilă de a fi apropriată dacă nu aparţine unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel - asociaţie, fundaţie sau federaţie - prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
(3^1) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni şi expresii precum: «comisariat», «inspectorat», «gardă», «autoritate», «poliţie», «jandarmerie», «protecţia consumatorilor» sau derivatele acestora.
(3^2) Înscrierea unei asociaţii folosind în denumirea sa cuvintele «naţional» sau «român» ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.
(3^3) Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România», precum şi altele asemenea. (…)
(3^5) Interdicţiile cu privire la denumire prevăzute pentru asociaţii şi fundaţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru federaţii.
(4) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3)-(3^3) şi alin. (3^5), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii."

    Art. 8
    "(1) Asociaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2^1) În cadrul procedurii de verificare a legalităţii cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, chiar dacă există un refuz motivat al Ministerului Justiţiei de a elibera dovada disponibilităţii denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat."

    Art. 38
    "(1) O asociaţie, fundaţie sau federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
    a) activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz;
    b) funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activităţi neîntrerupte prin acţiuni semnificative;
    c) prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;
    d) deţine un patrimoniu, logistică, membri şi personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus;
    d^1) valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte este cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial/de 3 ori valoarea salariului brut pe ţară garantat în plată;
    e) face dovada existenţei unor contracte de colaborare şi parteneriate cu instituţii publice sau asociaţii ori fundaţii din ţară şi din străinătate;
    f) face dovada obţinerii unor rezultate semnificative în ceea ce priveşte scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorităţi competente din ţară sau din străinătate, care recomandă continuarea activităţii."

    Art. 41
    "(1) Recunoaşterea utilităţii publice conferă asociaţiei sau fundaţiei următoarele drepturi şi obligaţii:
    a) dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică; (…)
    d) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea."

    Art. 85 - „Persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.“

    III. Orientările jurisprudenţiale divergente
    13. Autorul sesizării a susţinut că nu există un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 de a desfăşura activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat.
    14. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că orice asociaţie sau fundaţie înfiinţată în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 poate să constituie şi să organizeze activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat, sintagma „organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii“ din cuprinsul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă referindu-se şi la acestea.
    15. În fundamentarea acestei orientări s-a arătat că arbitrajul este o jurisdicţie alternativă, care are caracter privat conform art. 541 din Codul de procedură civilă. Norma de la art. 616 alin. (1) din acelaşi cod reglementează arbitrajul instituţionalizat, ca formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse spre soluţionare potrivit unei convenţii arbitrale. Activitatea arbitrajului instituţionalizat nu are caracter economic şi nu urmăreşte obţinerea de profit. Din analiza acestor prevederi rezultă că înfiinţarea tribunalelor arbitrale este permisă de lege, neexistând niciun impediment pentru înregistrarea unei asociaţii care are ca scop înfiinţarea unei forme de jurisdicţie arbitrală, aceasta fiind conformă cu art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    16. În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Tribunalul Covasna şi Judecătoria Buftea.
    17. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că numai asociaţiile şi fundaţiile care au dobândit statut de utilitate publică, în condiţiile art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, au dreptul să modifice actul constitutiv în sensul includerii în obiectivele sale desfăşurarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat.
    18. În susţinerea acestei orientări s-a arătat că asociaţiile şi fundaţiile care au dobândit statut de utilitate publică sunt „organizaţii neguvernamentale de interes public“, în sensul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel încât pot derula activităţi de arbitraj instituţionalizat.
    19. În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Iaşi şi Timiş.
    20. În cea de-a treia orientare jurisprudenţială s-a apreciat că asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 nu pot avea ca scop organizarea arbitrajului instituţionalizat, indiferent dacă au dobândit sau nu au dobândit statut de utilitate publică.
    21. S-a arătat că opţiunea de organizare a arbitrajului instituţionalizat se poate conferi numai prin lege specială, astfel cum rezultă din conţinutul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „arbitrajul instituţionalizat este acea formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent (...) ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii (...)“.
    22. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Alba, Botoşani, Braşov şi Bucureşti.

    IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    23. Prin Decizia nr. 86 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 3 aprilie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. f) şi alin. (3), art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, reţinând că, în anumite situaţii, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc salvgardarea unor interese de ordin general şi care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă, în realitate, modalităţi înscrise în conceptul de liberă asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile art. 37 din Constituţie.
    24. Prin Decizia nr. 1.121 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 27 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. i) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, reţinând că instanţele de arbitraj comercial nu sunt instanţe judecătoreşti, în sensul prevederilor art. 126 şi ale art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României, ci jurisdicţii menţionate expres de Legea fundamentală în art. 146 lit. d), iar înfiinţarea acestora nu este condiţionată de adoptarea unei legi organice.
    25. Prin Decizia nr. 813 din 2 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (3^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, reţinând că legiuitorul a urmărit să delimiteze sfera asociaţiilor, ca subiecte de drept ce au ca scop realizarea unor interese legitime colective sau personale nepatrimoniale, de cea a instituţiilor statului, autorităţi administrative centrale sau locale, care, în realizarea interesului public, naţional sau local, sunt înfiinţate prin lege, iar nu potrivit manifestării de voinţă a unor persoane fizice sau juridice. Interdicţia de a nu utiliza, în cadrul denumirii unei asociaţii, termeni similari cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local a fost introdusă de legiuitor în scopul de a nu crea confuzie în cadrul societăţii în privinţa entităţilor deţinătoare ale forţei publice coercitive.
    26. Prin Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că scopul reglementării noi este eliminarea confuziilor dintre activităţile desfăşurate de asociaţii/fundaţii/federaţii şi activităţile specifice unor autorităţi sau instituţii publice, ale altor persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel sau ale unor structuri profesionale constituite în baza legii, scop care protejează drepturile celorlalţi, pe de o parte, şi un interes de ordine publică, pe de altă parte, avându-se în vedere şi faptul că asociaţiile/fundaţiile/federaţiile sunt constituite de persoane fizice şi persoane juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

    V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    27. Prin Decizia nr. 8 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că: „În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului.“
    În considerentele de la paragrafele 81 şi 82 din această decizie s-a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, statutul asociaţiei cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, precizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei, actul normativ folosind şi noţiunea de scop principal al persoanei juridice, atunci când prevede că asociaţiile pot desfăşura orice alte activităţi economice directe dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu acest scop (art. 48). Concluzionând, se poate reţine că, indiferent dacă asociaţia urmăreşte un interes general sau al unei colectivităţi ori, după caz, interesul său personal nepatrimonial, aceasta trebuie să îşi stabilească prin statut scopul direct şi obiectivele. Asociaţia nu poate avea decât acele drepturi şi obligaţii care corespund scopului statutar de activitate, în concordanţă cu principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, actele juridice emise cu încălcarea acestui principiu fiind lovite de nulitate absolută.

    28. Prin Decizia nr. 19 din 13 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 35 şi 95 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, coroborate cu art. 6, 33 şi 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, precum şi cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 954/2000, a stabilit că: „Afilierea de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000. Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiţionate de înscrierea în Registrul federaţiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri.“
    În considerentele de la paragrafele 70, 73 şi 76 din această decizie s-a reţinut că: „legiuitorul acordă o atenţie deosebită elementelor de conţinut ale statutului şi, în genere, respectării tuturor cerinţelor legale privitoare la valabila constituire a unei asociaţii sau fundaţii, instituind o procedură judiciară, cu caracter necontencios, de verificare şi regularizare. Impunerea prin lege a unei asemenea proceduri, aflată sub controlul şi decizia unui judecător, iar nu a unei simple proceduri administrative nonjudiciare este, prin ea însăşi, îndeajuns de sugestivă cu privire la intenţia legiuitorului şi la însemnătatea acordată de acesta aspectelor privitoare la înfiinţarea unei asociaţii sau, în acelaşi spirit, a unei fundaţii sau federaţii. (…) legiuitorul impune pentru modificarea statutului asociaţiei (şi, în mod analog, şi a celui al federaţiei) o procedură care, în elementele ei fundamentale, este similară celei stabilite pentru situaţia în care se înfiinţează o astfel de persoană juridică. Similaritatea procedurii vizează nu doar, în plan substanţial, actele juridice care trebuie încheiate şi/sau depuse, ci şi procedura propriu-zisă de înregistrare, verificare şi soluţionare a cererii de modificare a statutului. Prin urmare, se poate afirma că impunerea, pentru modificarea statutului, a unei proceduri de aceeaşi natură, având aceleaşi caracteristici şi supusă aceloraşi exigenţe, devoalează şi evocă intenţia legiuitorului de a pretinde aceeaşi rigoare, inclusiv atunci când ceea ce se solicită este modificarea statutului. (…) Întrucât, de lege lata, asemenea norme cu caracter derogatoriu lipsesc, interpretarea nu doar literală, ci şi sistematică a legii trimite la concluzia că orice modificare a unui element de conţinut al statutului dintre acelea prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 trebuie să respecte condiţiile şi procedurile stabilite pentru înfiinţarea asociaţiei (federaţiei) şi dobândirea de către aceasta a personalităţii juridice.“

    VI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    29. Prin Hotărârea din 2 octombrie 2018, pronunţată în Cauza Mutu şi Pechstein împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 6 paragraful 1 din Convenţie este aplicabil ratione personae, reţinând că CAS (Curtea de arbitraj sportiv) nu era nici un tribunal statal, nici o altă instituţie de drept public elveţian, ci o entitate înfiinţată sub auspiciile Consiliului Internaţional de Arbitraj Sportiv (ICAS), adică o fundaţie de drept privat. Deşi CAS îşi derivă autoritatea dintr-o fundaţie de drept privat, ea se bucură de o jurisdicţie deplină în stabilirea, pe baza normelor de drept şi după desfăşurarea procedurilor conform modului prescris, a tuturor chestiunilor factuale şi juridice supuse controlului ei, în contextul litigiilor din faţa sa. Deciziile ei prevedeau o soluţie de tip judiciar pentru aceste litigii, precum şi posibilitatea formulării unui recurs împotriva acestora în faţa Curţii Supreme Federale. Mai mult, Curtea Supremă Federală considera că deciziile pronunţate de către CAS erau „hotărâri veritabile, comparabile cu cele ale unui tribunal statal“. Când s-a pronunţat cu privire la cazurile reclamanţilor, prin efectul combinat al Legii federale privind dreptul internaţional privat şi jurisprudenţa Curţii Supreme Federale, CAS a avut, aşadar, aparenţa unui „tribunal instituit de lege“, în înţelesul art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
    30. Prin Hotărârea din 28 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Suda împotriva Republicii Cehe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, reţinând că procedura de arbitraj nu îndeplinea, în primul rând, cerinţa fundamentală prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, şi anume „instituirea prin lege“, întrucât clauza de arbitraj în litigiu oferea puterea de a soluţiona arbitrilor înscrişi în lista unei societăţi cu răspundere limitată, nefiind vorba de o instanţă arbitrală „instituită prin lege“.

    VII. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
    31. Prin Ordonanţa din 13 februarie 2014, pronunţată în Cauza C-555/13, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că este admisibilă o întrebare preliminară adresată de un tribunal arbitral având o origine legală, ale cărui decizii sunt obligatorii pentru părţi şi a cărui competenţă nu depinde de acordul acestora. Curtea a reţinut că pentru a aprecia dacă organul de trimitere are caracterul unei „instanţe“ în sensul articolului 267 din TFUE, aspect care ţine exclusiv de dreptul Uniunii, trebuie luat în considerare un ansamblu de elemente, precum originea legală a organului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenţei sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organ a normelor de drept şi independenţa acestuia.
    32. Prin Ordonanţa din 13 decembrie 2018, pronunţată în Cauza C-370/18, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că nu este admisibilă cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat Galaţi, reţinând că un tribunal arbitral instituit printr-o convenţie nu constituie o instanţă dintr-un stat membru în sensul articolului 267 din TFUE, întrucât lipseşte caracterul obligatoriu al competenţei sale, din moment ce nu există nicio obligaţie, nici în drept, nici în fapt, a părţilor contractante de a-şi soluţiona litigiile pe calea arbitrajului, iar autorităţile publice ale statului membru în cauză nu sunt nici implicate în decizia de a opta pentru arbitraj, nici chemate să intervină din oficiu în desfăşurarea procedurii în faţa arbitrului.

    VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    33. Procurorul general a apreciat că a treia orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii, în sensul că asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 nu pot avea ca scop şi/sau ca obiectiv organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat, indiferent dacă au dobândit sau nu au dobândit statut de utilitate publică.
    34. În acest sens a arătat că divergenţa jurisprudenţială priveşte înţelesul sintagmei „organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii“ din cuprinsul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    35. Aplicând metoda de interpretare istorico-teleologică, se poate observa că, la data adoptării acestei norme, arbitrajul instituţionalizat era constituit şi funcţiona în mod permanent fie pe lângă instituţii interne înfiinţate ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare), fie pe lângă organizaţii neguvernamentale cărora legiuitorul le-a stabilit caracterul de utilitate/interes public (camerele de comerţ şi industrie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România).
    36. Or, norma anterior evocată nu a modificat această paradigmă funcţională a arbitrajului instituţionalizat, în sensul de a conferi oricărei organizaţii neguvernamentale, constituită în temeiul liberei asocieri, dreptul de a-şi stabili activităţi specifice acestei forme de jurisdicţie arbitrală.
    37. Din perspectiva interpretării sistematice s-a arătat că entităţile abilitate să organizeze în mod permanent arbitrajul instituţionalizat sunt stabilite, prin voinţa legiuitorului, ca fiind de utilitate sau interes public, iar calificarea pe care acesta o face intervine anterior desfăşurării oricărei activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat.
    38. Prevederile art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă consacră în mod explicit principiul legalităţii, stabilind că arbitrajul instituţionalizat, ca formă de jurisdicţie arbitrală, se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o instituţie internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii.
    39. Prin urmare, „legea“ în sensul de act normativ adoptat de către Parlament ori de către Guvern, prin delegare legislativă, stabileşte organizaţiile neguvernamentale care, îndeplinind caracteristica de a fi de interes public, desfăşoară activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat în baza unui regulament propriu aplicabil tuturor litigiilor supuse soluţionării potrivit unei convenţii arbitrale.
    40. Atât camerele de comerţ şi industrie, cât şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, camerele notarilor publici şi Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor sunt organizaţii neguvernamentale pe lângă care sunt organizate activităţi de arbitraj instituţionalizat ori, după caz, desfăşoară astfel de activităţi, care însă nu sunt înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.
    41. Or, acestor din urmă entităţi, cărora legiuitorul le recunoaşte caracterul de organizaţii de interes public, precum şi posibilitatea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice arbitrajului instituţionalizat, li se adresează sintagma „organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii“ din cuprinsul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    42. Prin urmare, nu intră sub incidenţa acestei norme organizaţiile neguvernamentale înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, care, declarându-se prin propria voinţă a asociaţilor ca fiind de interes public, îşi stabilesc drept scop şi/sau obiectiv organizarea şi desfăşurarea, în mod permanent, a arbitrajului instituţionalizat.

    IX. Opiniile specialiştilor consultaţi
    43. Un colectiv didactic de specialitate din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a apreciat că art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 pot avea ca scop şi/sau ca obiectiv organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat numai dacă, printr-un act normativ cu putere de lege, li se conferă posibilitatea desfăşurării unor asemenea activităţi.
    44. S-a argumentat că sintagma „în condiţiile legii“, pe care art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă o impune drept condiţie a arbitrajului instituţionalizat, trebuie analizată în litera, dar mai ales în spiritul său, în sensul că o asemenea formă permanentă de soluţionare a litigiilor trebuie organizată în temeiul unei norme legale speciale care să îi autorizeze înfiinţarea şi să îi permită ulterior funcţionarea.
    45. Astfel, o asociaţie sau fundaţie nu poate constitui o instanţă de arbitraj instituţionalizat dacă nu este expres autorizată de lege în acest sens. Simpla îndeplinire de către o asemenea organizaţie neguvernamentală a condiţiilor de înfiinţare, organizare şi funcţionare din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu exprimă în mod suficient voinţa legiuitorului de a autoriza înfiinţarea unei forme de arbitraj instituţionalizat atât timp cât acest act normativ nu conţine prevederi speciale cu privire la condiţiile specifice unui astfel de scop.
    46. S-a mai arătat că instituţiile de arbitraj existente sunt constituite în temeiul unei legi speciale, pe lângă ori sub coordonarea unei entităţi de interes public. Acestea sunt „organizaţiile neguvernamentale de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii“ din cuprinsul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care respectă art. 124 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“.
    47. Un alt colectiv didactic de specialitate din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti a transmis punct de vedere în sensul aceleiaşi opinii prin care a arătat că enumerarea din cuprinsul textului de lege supus interpretării este generică şi orientativă, de natură să acopere toate ipotezele în care prin lege (alta decât Codul de procedură civilă) se prevede expres posibilitatea unei entităţi, oricare ar fi forma ei de constituire şi funcţionare, de a înfiinţa arbitrajul instituţionalizat.
    48. Jurisdicţia arbitrală permanentă, ca formă de jurisdicţie alternativă cu caracter privat, funcţionează ca o excepţie de la justiţia statală reglementată prin lege. Or, această excepţie poate fi instituită numai prin lege specială, care este de strictă interpretare şi aplicare. În consecinţă, tribunalele arbitrale permanente nu pot fi înfiinţate decât în condiţiile strict prevăzute de lege şi în măsura în care printr-o dispoziţie specială a legii se derogă expres de la justiţia statală.
    49. Nu este exclus ca legiuitorul să prevadă că pot fi înfiinţate entităţi chiar în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, care pot desfăşura şi activităţi de arbitraj instituţionalizat, fiind însă necesară existenţa unei dispoziţii legale speciale care să confere entităţilor respective această prerogativă.
    50. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a apreciat că orice asociaţie sau fundaţie înfiinţată în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 poate să constituie şi să organizeze activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat.
    51. S-a arătat că arbitrajul ad-hoc constituie modalitatea originară, tradiţională a arbitrajului, organizat la iniţiativa părţilor. În raport cu justiţia etatică, arbitrajul, inclusiv cel instituţional, nu este învestit cu prerogative de putere publică (imperium).
    52. Organizarea arbitrajului de către o organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare „în condiţiile legii“ se referă la respectarea cerinţelor legale minimale pentru organizarea arbitrajului instituţionalizat şi pentru funcţionarea persoanei juridice sub egida căreia se organizează arbitrajul.
    53. În ceea ce priveşte tipul de persoană juridică ce poate organiza arbitrajul instituţionalizat, în măsura în care se admite că nu este necesară o dispoziţie legală expresă în acest sens, de principiu, acestea sunt asociaţiile şi fundaţiile şi, prin excepţie, alte tipuri de persoane juridice care nu urmăresc scopuri patrimoniale.
    54. Cât timp organizarea unei instituţii permanente de arbitraj este în concordanţă cu scopul propus prin actul de înfiinţare, această activitate poate fi realizată de o asociaţie sau fundaţie conform art. 206 din Codul civil, iar activitatea de arbitraj nu este supusă unei cerinţe de autorizare prealabilă potrivit art. 207 din acelaşi cod.
    55. Universitatea de Vest din Timişoara a apreciat că arbitrajul instituţionalizat nu se poate constitui de o asociaţie sau fundaţie, independent de obţinerea statutului de utilitate publică.
    56. S-a argumentat că sintagma „în condiţiile legii“ din cuprinsul art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă relevă că arbitrajul instituţionalizat poate fi organizat numai de entităţile reglementate în mod transparent şi previzibil, care oferă garanţii adecvate de independenţă şi imparţialitate.
    57. Astfel, doar curţile de arbitraj care funcţionează pe lângă camerele de comerţ şi industrie pot exercita arbitrajul instituţionalizat, deoarece îşi desfăşoară activitatea în temeiul Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi oferă suficiente garanţii cu privire la asigurarea independenţei şi imparţialităţii arbitrilor, conform art. 4 lit. i), art. 28 alin. (2) lit. e), art. 29 şi 30 din aceeaşi lege.
    58. Prin edictarea art. 616 din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu a urmărit extinderea paradigmei funcţionale a arbitrajului instituţionalizat dincolo de limitele în care acesta exista la momentul adoptării acestui cod.
    59. De altfel, persoanele juridice în cadrul cărora s-au constituit curţile de arbitraj instituţionalizat au dobândit dreptul de a desfăşura activitatea de arbitraj în temeiul legii, nu în baza unei autorizări din partea unui judecător.
    60. Raţiunea pentru care persoanele fizice şi juridice constituie asociaţii şi fundaţii constă în desfăşurarea unei activităţi „de interes general“ sau „în interesul unor colectivităţi“, care însă trebuie să excludă orice interes cu caracter patrimonial al membrilor asociaţiilor sau fundaţiilor.
    61. Or, în cazul în care instituţia organizatoare a arbitrajului ar fi o asociaţie sau fundaţie s-ar ajunge ca această entitate să suporte costurile organizării activităţilor arbitrale, fără să îi fie permisă realizarea de venituri din aceste activităţi şi în condiţiile în care Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 reglementează în art. 46-48, cu stricteţe, modalitatea în care asociaţiile şi fundaţiile pot obţine venituri.

    X. Opinia judecătorilor-raportori
    62. Judecătorii-raportori au apreciat că prevederile art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă permit entităţilor supuse reglementării Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 includerea în statut, ca scop şi/sau ca obiectiv, organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat numai în situaţia în care legiuitorul, printr-o normă/lege specială, le atribuie această competenţă/prerogativă (numai dacă printr-o lege specială se prevede această prerogativă pentru entităţile respective).

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării
    63. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, „pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti“.
    64. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma prevederilor legale anterior evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legitimat procesual activ să declanşeze mecanismul de unificare al recursului în interesul legii.
    65. În privinţa cerinţelor de admisibilitate ale recursului în interesul legii, ele rezultă din prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“.
    66. Examinarea hotărârilor judecătoreşti definitive anexate sesizării relevă existenţa unei jurisprudenţe neunitare în ceea ce priveşte includerea în statutul asociaţiilor şi fundaţiilor ca scop şi/sau ca obiectiv organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat.
    67. Chiar dacă întrebarea vizează exclusiv interpretarea dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este evident că, prin raportare la sintagma în condiţiile legii şi prin analiza conţinutului semantic al sintagmei „organizaţie neguvernamentală de interes public“, menţionată de acest text de lege ca fiind autorizată să organizeze activităţi de arbitraj instituţionalizat, titularul sesizării are în vedere legislaţia şi procedura prin care entităţile supuse reglementării Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 pot organiza activitatea de arbitraj instituţionalizat, din perspectiva dreptului comun în materia persoanelor juridice fără scop patrimonial, reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    68. În aceste condiţii se impune reformularea problemei de drept ce formează obiectul sesizării, în sensul următor: dacă prevederile art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă permit entităţilor supuse reglementării Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 să insereze în statut ca scop şi/sau ca obiectiv organizarea unei jurisdicţii de arbitraj instituţionalizat sau este necesar ca legiuitorul, printr-o normă/lege specială, să le atribuie această competenţă/prerogativă.
    69. Problema de drept reformulată este susţinută de jurisprudenţa neunitară existentă cu privire la procedura de acordare a personalităţii juridice unor asociaţii sau fundaţii care au prevăzut în statut posibilitatea de organizare a arbitrajului instituţionalizat.
    70. În acest sens au fost pronunţate atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac a apelului soluţii de admitere pentru motivul că legea nu distinge şi că asociaţiile îşi pot trece această activitate în statut, dar şi soluţii de respingere cu motivarea că, pentru a putea organiza activităţi de arbitraj instituţionalizat, este nevoie de o dispoziţie distinctă a legiuitorului sau, într-o altă orientare, este necesară recunoaşterea statutului de utilitate publică al asociaţiei sau fundaţiei.
    71. Fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate reglementate de art. 515 din Codul de procedură civilă, se impune soluţionarea pe fond a sesizării.

    XI.2. Asupra fondului sesizării
    72. Se cuvine reiterat că problema de drept, care a primit dezlegări diferite din partea instanţelor de judecată, este cea referitoare la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă entităţile supuse prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 pot include în statut ca scop şi/sau ca obiective constituirea şi organizarea, în mod permanent, a arbitrajului instituţionalizat.
    73. Distinct de reglementarea preexistentă a arbitrajului ad-hoc, noţiunea de arbitraj instituţionalizat, ca formă alternativă de jurisdicţie privată, a fost inclusă, cu caracter de noutate, în Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, fiindu-i atribuit, în integralitate, titlul VII din cartea a IV-a - Despre arbitraj, însă legiuitorul a oferit o definiţie imprecisă şi lipsită de rigoare.
    74. Potrivit dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, arbitrajul instituţionalizat este acea formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre soluţionare potrivit unei convenţii arbitrale.
    75. Ceea ce a generat o interpretare neunitară a textului de lege este, pe de o parte, utilizarea sintagmei „organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare“ în indicarea persoanei juridice ce organizează arbitrajul instituţionalizat, iar, pe de altă parte, menţiunea că această formă de jurisdicţie arbitrală „se constituie şi funcţionează (...) în condiţiile legii“.
    76. Este de remarcat faptul că, în dreptul pozitiv, nu există un text de lege care să dea o definiţie legală conceptului de organizaţie neguvernamentală de interes public. Expresia organizaţie neguvernamentală a intrat în uz odată cu înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1945 prin prevederile art. 71 din capitolul X din Carta Naţiunilor Unite, fiind privită ca organizaţie nonprofit care funcţionează independent de guvernele naţionale.
    77. Ca atare, norma de trimitere la o lege în baza căreia se constituie şi funcţionează o astfel de organizaţie neguvernamentală a creat dificultăţi în stabilirea acesteia, apreciindu-se că trebuie să fie, în mod necesar, o lege specială care să autorizeze persoana juridică fără scop lucrativ în scopul organizării activităţii de arbitraj instituţionalizat ori, dimpotrivă, că este suficientă raportarea la normele de drept comun din materia înfiinţării persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial, reprezentate de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    78. Această situaţie a determinat constituirea a trei orientări jurisprudenţiale: cea care apreciază că este suficient ca în statutul persoanei juridice înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 să se prevadă posibilitatea organizării arbitrajului instituţionalizat, cea care solicită, ca o condiţie suplimentară, recunoaşterea statutului de utilitate publică pentru persoana juridică respectivă şi cea care consideră că este necesară intervenţia expresă a legiuitorului care să permită constituirea unei entităţi având acest scop.
    79. În prezenţa lipsei de claritate a normei legale, o interpretare corectă, care să stea la baza unei practici unitare, trebuie realizată ţinându-se seama, deopotrivă, de interpretarea istorico-teleologică (analizând finalitatea urmărită de legiuitor într-un context istoric dat) şi sistematică (bazată pe coroborarea textelor legale de aşa manieră încât interpretările acestora să se concilieze).
    80. Pornind de la interpretarea istorico-teleologică, trebuie avut în vedere că, deşi procedura arbitrajului era cuprinsă în prevederile art. 340 - 370^3 din cartea a IV-a a Codului de procedură civilă din 1865, încă de la intrarea sa în vigoare, forma arbitrajului instituţionalizat nu îşi avea corespondent.
    81. Prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993, a fost introdus art. 341^1, care a pus bazele normative formale ale arbitrajului instituţionalizat, în sensul în care „părţile pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanentă de arbitraj sau de o terţă persoană“.
    82. Această reglementare nu a vizat şi o definire a noţiunii de instituţie permanentă de arbitraj, ci a cuprins prevederi comune arbitrajului ad-hoc şi celui instituţionalizat.
    83. Determinat de această normă, în literatura de specialitate s-a considerat că părţile puteau trimite la regulamente şi reguli de procedură arbitrale adoptate de către o instituţie ori un organism intern sau internaţional, spre exemplu, Regulamentul de Arbitraj al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNICTRAL).
    84. Această orientare nu a fost doar teoretică, ci a fost bazată pe o anumită tradiţie în materie de arbitraj instituţionalizat şi reglementată prin legi speciale, în acord cu norma internaţională reprezentată de Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional din 21 aprilie 1961, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite. România a acceptat jurisdicţia instanţelor de arbitraj internaţional în materie comercială, ratificând convenţia prin Decretul nr. 281 din 25 iunie 1963.
    85. În acest context, se impune a fi amintit că prin Decretul-lege nr. 139 din 11 mai 1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 12 mai 1990, au fost înfiinţate Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, cu caracter autonom, precum şi Curtea de arbitraj comercial internaţional, instituţie fără personalitate juridică, ce se organiza şi funcţiona pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
    86. Aşadar, prin introducerea art. 341^1 din Codul de procedură civilă din 1865 s-a urmărit o recunoaştere expresă a modalităţii alternative de exercitare a arbitrajului de către o instituţie organizată permanent, inclusiv din perspectiva dreptului procesual comun, fiind reglementate modalitatea de înfiinţare a tribunalului arbitral, procedura în faţa acestuia, forţa obligatorie a hotărârii şi căile de atac la instanţele statale.
    87. Normativizarea acestei tipologii de jurisdicţie privată nu a avut ca obiectiv instituirea unui nou cadru legislativ de înfiinţare a persoanelor juridice, pe temeiul liberei asocieri, ca „instituţii permanente de arbitraj“, ci consacrarea legală, în cuprinsul Codului de procedură civilă din 1865, a acestei forme de arbitraj preexistente, în maniera definită de către doctrina de specialitate şi reglementată, disparat, în diverse acte normative.
    88. Concluzia este susţinută de împrejurarea că această formă de jurisdicţie alternativă a continuat să fie reglementată în diverse acte normative, legiuitorul apreciind necesară această modalitate de soluţionare a litigiilor, prin raportare la specificul anumitor domenii de activitate, respectiv Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 11 august 1994, prin care a fost înfiinţată Camera arbitrală a bursei de valori; Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, prin care a fost înfiinţată Comisia de arbitraj, instituţie fără personalitate juridică, pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; Legea notarilor publici şi a activităţilor notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 77/2012, prin care a fost înfiinţată Curtea de arbitraj ca instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, ce funcţionează pe lângă Camera Notarilor Publici.
    89. De asemenea, federaţiile sportive naţionale, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, sunt declarate ope legis, respectiv prin art. 35 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 69/2000), persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ. Aceste organizaţii neguvernamentale dobândesc personalitate juridică în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, numai cu avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului, cu menţiunea că, potrivit art. 36 alin. (5) din Legea nr. 69/2000, se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile acestei legi şi cu statutele federaţiilor internaţionale corespondente. În acest context este de reţinut că prin art. 94^1 din Legea nr. 69/2000 „litigiile izvorâte din contractul individual de muncă pentru sportivi sau din contractul de activitate sportivă pot fi soluţionate fie de instanţele judecătoreşti, fie, dacă părţile decid astfel prin contractul încheiat între ele, pe calea arbitrajului instituţionalizat, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, şi în statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale“.
    90. Este de menţionat că, în perioada în care Codul de procedură civilă din 1865 a fost în vigoare, dreptul comun în materia înfiinţării şi funcţionării persoanelor juridice fără scop patrimonial era reprezentat de Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), cu modificările ulterioare, în vigoare până la data de 30 aprilie 2000, cadru normativ general de exercitare a dreptului la liberă asociere, care nu cuprindea o identificare, cel puţin exemplificativă, a obiectivelor asociaţiilor şi fundaţiilor, ci menţiona scopul înfiinţării acestora, care putea să corespundă fie intereselor generale ale colectivităţii, fie intereselor unei anumite categorii sociale, fie intereselor personale nepatrimoniale ale asociaţilor.
    91. O reglementare identică a fost preluată şi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.
    92. Astfel, se constată că nu există, de lege lata, nicio dispoziţie legală specială care să prevadă că asociaţiile şi fundaţiile, constituite în baza dreptului la liberă asociere, pot să înfiinţeze instituţii permanente de arbitraj.
    93. Prin urmare, introducerea legală a conceptului de arbitraj instituţionalizat prin art. 616 din Codul de procedură civilă nu schimbă paradigma de reglementare anterioară, în contextul în care în fondul activ al legislaţiei exista o consacrare a acestei tipologii de jurisdicţie, organizată, în mod permanent, fie la nivelul unor instituţii interne înfiinţate ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, fie de către organizaţii neguvernamentale, pe care legiuitorul le-a declarat, printr-o dispoziţie specială, astfel cum este cea inserată în Legea nr. 69/2000, ca fiind de interes/utilitate publică.
    94. Ca atare, în cadrul acestei prime interpretări, se constată că, pornind de la realităţi juridice preexistente, dispoziţiile art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă au subsumat, în cadrul acestei noţiuni legale, elemente definitorii comune consacrate într-un ansamblu normativ eclectic, configurat prin legi speciale care, reglementând în diferite domenii, a consacrat forma de jurisdicţie arbitrală permanentă.
    95. Continuând raţionamentul cu interpretarea sistematică, trebuie remarcat că, în conţinutul său normativ, art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă enumeră, în mod limitativ, entităţile juridice care pot înfiinţa arbitraj instituţionalizat, ca formă de jurisdicţie arbitrală, respectiv o instituţie guvernamentală internă sau internaţională, precum şi o organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, consacrând, în mod expres, şi principiul legalităţii.
    96. Dacă noţiunea de „instituţie internă ori internaţională“ este clară şi nu comportă dezbateri, chestiunea care a determinat practica judiciară neunitară şi care se impune a fi lămurită este reprezentată de sintagma „organizaţie neguvernamentală de interes public“.
    97. Aşa cum s-a reţinut anterior, termenul de organizaţie neguvernamentală nu are o reglementare legală, astfel că a fost asociat, prin analogie, cu instituţia juridică cu cele mai multe asemănări, respectiv cu persoanele juridice fără scop lucrativ, astfel cum sunt definite de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    98. Potrivit art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, „persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe“, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „asociaţiile şi fundaţiile constituite potrivit prezentei ordonanţe sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial“.
    99. Se observă că, spre deosebire de art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă care se referă la o „organizaţie neguvernamentală de interes public“, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 reglementează constituirea unor persoane juridice care au ca scop desfăşurarea unor activităţi de interes general, sub formă de asociaţii (ca sumă de voinţe) sau de fundaţii (ca afectare a unui patrimoniu).
    100. Din această perspectivă, sfera noţiunii de interes general nu se identifică cu cea de interes public, astfel că nu se poate considera că reglementarea din art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă face trimitere, în mod direct şi explicit, la persoanele juridice înfiinţate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, pe motiv că nu ar exista nicio distincţie care să împiedice, în procedura de dobândire a personalităţii juridice prevăzute de actul normativ menţionat, validarea unui statut care cuprinde voinţa asociaţilor sau a membrilor fondatori ai unei fundaţii de a organiza jurisdicţia arbitrală.
    101. Prin urmare, nu poate fi reţinută prima orientare jurisprudenţială, neexistând un cadru legal care să valideze o astfel de trimitere.
    102. Nu poate fi considerată ca relevantă nici trimiterea pe care o parte a jurisprudenţei a făcut-o la dispoziţiile art. 38 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, care reglementează procedura recunoaşterii asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor de către Guvernul României ca fiind de utilitate publică, având în vedere că acordarea acestui statut: se face în considerarea unei activităţi neîntrerupte prin acţiuni semnificative de cel puţin 3 ani într-un anumit domeniu de interes general; presupune dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică, coroborat, printre altele, cu obligaţia de a menţine, cel puţin, nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea. Prin urmare, acordarea statutului de utilitate publică persoanei juridice fără scop patrimonial nu califică această persoană ca fiind dintre cele menţionate de art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    103. Ca atare, cu referire la organizaţia neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, sintagma „în condiţiile legii“ reprezintă expresia voinţei legiuitorului de a legitima entităţile juridice în activitatea de organizare, în mod instituţionalizat şi permanent, a arbitrajului anterior desfăşurării oricărei activităţi specifice, acesta rezervându-şi atributul de a stabili condiţiile în care trebuie să se înfiinţeze şi să funcţioneze o asemenea activitate.
    104. Aceasta, deoarece însuşi dreptul comun constituit de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 dispune că statul, prin autorităţile legislative şi administrative, poate înfiinţa persoane juridice fără scop patrimonial, ce nu se supun prevederilor dreptului comun în materie, ci reglementărilor speciale în baza cărora s-au înfiinţat. În acest sens, conform art. 85 din acest act normativ, „persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor“.
    105. Spre deosebire de arbitrajul ad-hoc în legătură cu care nu sunt necesare forme de organizare instituţionalizată, ci doar voinţa părţilor concretizată într-o convenţie arbitrală sau clauză compromisorie şi obligaţia, asumată de părţi odată declanşată procedura arbitrală, a respectării procedurii de soluţionare, în cazul arbitrajului instituţionalizat este necesar ca acesta să funcţioneze în mod permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau, în a doua teză, ca organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare.
    106. Sintagma „organizaţie neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii“ poate fi definită numai ca o organizaţie neguvernamentală autorizată de legiuitor să exercite un astfel de arbitraj instituţionalizat. Distinct de organizaţiile sau instituţiile interne ori internaţionale la care se referă prima teză şi care vizează acele organisme a căror jurisdicţie a fost acceptată de statul român prin convenţiile internaţionale la care a aderat sau instituţiile interne cărora, prin legea de înfiinţare, le-a fost permis să organizeze şi o astfel de activitate de arbitraj instituţionalizat, cum sunt „de exemplu“ Uniunea Naţională a Barourilor din România sau Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, ca organizaţii profesionale, statul poate înfiinţa persoane juridice fără scop patrimonial, ce nu se supun prevederilor dreptului comun în materie, astfel cum rezultă din prevederile art. 85 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, sau poate autoriza ca o persoană juridică pe care o defineşte ca fiind de utilitate/interes public să organizeze activitate de arbitraj instituţionalizat.
    107. Aceste persoane juridice fără scop patrimonial fie au fost înfiinţate de legiuitor în scopul explicit al organizării activităţii de arbitraj instituţionalizat, fie li s-a permis să insereze în statut, ca obiectiv, o astfel de atribuţie, ceea ce garantează că aceste jurisdicţii sunt autonome, au caracter permanent şi un regulament propriu de organizare şi funcţionare.
    108. Aşadar, se poziţionează în afara normei legale activitatea acelor asociaţii şi fundaţii care îşi declară prin proprie voinţă, ca obiectiv, organizarea şi desfăşurarea arbitrajului instituţionalizat, pentru că o atare atribuire de competenţă nu emană de la o autoritate cu putere de legiferare, ci de la simpli particulari care se asociază în acest scop, pe când, pentru persoanele juridice care au constituit instanţe de arbitraj instituţionalizat în temeiul legii, aceasta nu reprezintă doar o opţiune a entităţilor respective, ci o obligaţie de a se conforma legii care le guvernează activitatea.
    109. În concluzie, sintagma „în condiţiile legii“ nu are în vedere doar condiţia ca aceste entităţi să fie înfiinţate şi să funcţioneze potrivit legii (aşa cum este o asociaţie sau fundaţie înfiinţată potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000), ci se interpretează în sensul că înseşi înfiinţarea şi funcţionarea arbitrajului instituţionalizat se pot face doar dacă legea prevede expres această posibilitate pentru entitatea respectivă şi doar în condiţiile astfel stabilite prin lege.
    110. Nu este exclus ca legiuitorul să prevadă că pot fi înfiinţate entităţi chiar în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, care pot desfăşura şi activităţi de arbitraj instituţionalizat, fiind însă necesară existenţa unei dispoziţii legale speciale care să confere entităţilor respective această atribuţie. Autorizarea legală poate fi directă, în persoana acelei asociaţii sau fundaţii, ori, în mod indirect, prin afilierea acesteia la o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau la o organizaţie neguvernamentală de interes public, care beneficiază de abilitarea legală de a constitui un arbitraj instituţionalizat, precum sunt camerele de comerţ, organismele de administrare a unor profesii liberale, anumite organe de specialitate ale administraţiei publice sau alte asemenea instituţii abilitate.
    111. Această interpretare nu contrazice jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Hotărârea Mutu şi Pechstein împotriva Republicii Cehe din 2 octombrie 2018) şi nici pe cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (a se vedea Ordonanţa din 13 februarie 2014, pronunţată în Cauza C-555/13, şi Ordonanţa din 13 decembrie 2018, pronunţată în Cauza C 370/18), întrucât, în accepţiunea art. 6 din Convenţie, pentru ca o instanţă să fie considerată „tribunal“ se impune înfiinţarea acesteia în condiţiile legii, fiindu-i recunoscut unui tribunal înfiinţat de către o persoană juridică de drept privat caracter de arbitraj instituţionalizat în condiţiile în care ţara care îl găzduieşte a oferit garanţii, prin legislaţia şi jurisprudenţa sa, ce l-au apropiat de o instanţă de judecată, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene defineşte o „instanţă“ în sensul articolului 267 din TFUE prin prisma caracterului obligatoriu al competenţei sale.
    112. În consecinţă, sintagma „în condiţiile legii“ presupune ca instituirea instanţei arbitrale să se facă de către o organizaţie neguvernamentală de interes public, constituită în temeiul unei prevederi legale speciale care îi autorizează înfiinţarea.

    Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabileşte că entităţile supuse reglementării Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pot include în statut, ca scop şi/sau ca obiectiv, organizarea de activităţi specifice arbitrajului instituţionalizat numai dacă sunt autorizate de legiuitor să exercite arbitrajul instituţionalizat.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Cristian Balacciu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 10 din 17 iunie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 10 din 17 iunie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 10 din 17 iunie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 616 alin. (1) din Codul de procedură civilă