Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
├─────────────────────┴────────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 34.443/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că, la dosar, Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au depus puncte de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 1 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 34.443/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea reclamantei Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca prin care solicita anularea unei decizii de invalidare a propunerii sale de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului, decizie de invalidare emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, confirmate implicit de hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile prin care instanţele de judecată au obligat Comisia Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile legii speciale. Astfel, dacă prin hotărâre judecătorească definitivă, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru un imobil preluat abuziv, în privinţa căruia persoana juridică deţinătoare a emis decizie de restituire prin echivalent, aceeaşi Comisie Naţională nu mai poate ulterior să invalideze decizia persoanei juridice deţinătoare, cenzurând astfel actul de justiţie, cu încălcarea principiului securităţii juridice. Aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, „un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice“, astfel încât ceea ce s-a stabilit prin hotărâre judecătorească nu mai poate fi analizat şi modificat pe cale administrativă. Posibilitatea Comisiei Naţionale de a invalida deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, propunere confirmată de instanţa de judecată prin obligarea Comisiei Naţionale la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, echivalează cu exercitarea unei veritabile căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, cale de atac ce nu este prevăzută de lege, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie. Mai mult, o astfel de posibilitate ar genera ideea că există autorităţi publice cărora nu le sunt opozabile hotărârile judecătoreşti, fiind mai presus de lege. 7. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, se susţine că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care deciziile emise de Comisia Naţională pot fi atacate doar de persoana care se consideră îndreptăţită, în sensul art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, nu şi de o altă persoană care justifică un interes legitim. Se arată, în acest sens, că deciziile emise de Comisia Naţională, prin care sunt invalidate deciziile emise de entităţile învestite de lege, sunt opozabile şi acestora din urmă, astfel că limitarea sferei persoanelor care au calitate procesuală activă doar la cele care se consideră îndreptăţite, în sensul art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, aduce atingere drepturilor constituţionale şi convenţionale de a se adresa justiţiei pentru apărarea unui interes legitim, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens apreciază că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi dispoziţiilor/deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, confirmate prin hotărârile instanţelor judecătoreşti, cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite, măsurile reparatorii acordate sau întinderea dreptului pretins de persoana îndreptăţită la restituire. Se mai precizează că Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, prin care dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 au fost constatate ca fiind constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate, vizează o altă situaţie decât cea care face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 9. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, instanţa de judecată apreciază că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale în măsura în care limitează dreptul de a ataca în instanţă decizia Comisiei Naţionale prin care a fost invalidată decizia emisă de unitatea deţinătoare a bunului (entitatea învestită cu soluţionarea notificării) a cărui restituire se solicită, doar de către persoana care se consideră îndreptăţită la restituire, nu şi de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării. Se mai apreciază că aceasta din urmă are interes legitim de a-şi susţine în faţa instanţei de judecată legalitatea măsurilor dispuse şi care „eventual au şi fost confirmate printro hotărâre judecătorească anterioară“, măsuri care însă nu sunt identice cu cele cuprinse în decizia de invalidare emisă de Comisia Naţională; este vorba de un recurs efectiv pe care unitatea deţinătoare trebuie să îl aibă în cadrul legii speciale înseşi, spre a se asigura un echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la restituire şi entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificării. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, iar cea a art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată. 12. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 se consideră, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, că aceasta este inadmisibilă, dacă în cauza de faţă a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii dreptului de proprietate. 13. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se arată că atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de validare/invalidare a deciziilor emise de entităţile învestite de lege vizează examinarea aceloraşi condiţii care erau necesar a fi realizate şi la momentul emiterii deciziei respective; noua lege nu introduce noi cerinţe în această privinţă, ci asigură un filtru suplimentar, prin respectarea aceloraşi condiţii legale ce erau necesar a fi întrunite şi la momentul emiterii dispoziţiei, pentru asigurarea legalităţii dreptului. De asemenea, deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/ acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura autoritate competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, aceasta putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. 14. De altfel, potrivit Legii nr. 165/2013, în procesul de soluţionare a cererii de restituire, părţile nu pot fi decât persoana care se consideră îndreptăţită şi entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererilor de restituire; pentru cazul în care interesul persoanei care se consideră îndreptăţită este afectat prin modul în care cererea sa este soluţionată de aceste entităţi, legiuitorul i-a pus la dispoziţie persoanei îndreptăţite un mecanism de contestare în instanţă a deciziei. Mai mult, pentru modalitatea în care îşi îndeplinesc atribuţiile şi aplică dispoziţiile legii în soluţionarea cererilor de restituire, entităţile învestite de lege răspund potrivit dreptului comun (disciplinar, civil sau penal). 15. Se mai arată că legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din prevederile Constituţiei sau din actele normative internaţionale [Decizia nr. 43 din 9 februarie 2016]. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următoarea redactare: - Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare comisia naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;" – Art. 21 alin. (5) şi (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (…)(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).;" – Art. 35 alin. (1): „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“ 19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi interdicţia îngrădirii prin lege a acestui drept, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti şi art. 129 - Folosirea căilor de atac. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/ dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Aşadar, Curtea a făcut distincţie între deciziile emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, care conţin propunerea de acordare de despăgubiri şi care nu au făcut obiectul unor acţiuni judiciare şi, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. În prezenta cauză, din examinarea obiectului litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, reiese că decizia referitoare la propunerea de acordare de despăgubiri, emisă de unitatea deţinătoare a bunului imobil, în speţă Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, nu este consecinţa unor sentinţe judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora, astfel încât Curtea reţine că litigiul nu vizează ipoteza care a fundamentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014. 21. Contrar susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, situaţia de fapt din prezenta cauză nu este similară celei avute în vedere de Curte în decizia anterior citată. Astfel, împrejurarea că decizia unităţii deţinătoare a imobilului, conţinând propunerea de acordare de despăgubiri, a fost „confirmată implicit de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care instanţele de judecată au obligat Comisia Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile legii speciale“, nu este de natură să se suprapună situaţiei în care deciziile administrative privind acordarea de despăgubiri au fost emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Aceasta deoarece hotărârea judecătorească pe care autorul excepţiei o invocă drept temei al argumentării sale nu este una prin care instanţa de judecată să se fi pronunţat pe fondul dreptului şi să fi analizat calitatea de persoană îndreptăţită la restituire sau întinderea dreptului pretins. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 307/2010, pronunţată în Dosarul nr. 941/33/2010, Curtea de Apel Cluj a stabilit în sarcina Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor obligaţia de evaluare a bunului şi de emitere a titlului de despăgubire, în considerarea competenţei legale a acestei autorităţi administrative, fără a se pronunţa asupra fondului dreptului pretins sau a documentaţiei existente cu privire la posibilitatea restituirii în natură. 22. Prin urmare, Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 nu este incidentă în cauză, astfel încât, în situaţia specifică ce face obiectului litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are deplină legitimitate legală şi constituţională de a se pronunţa asupra deciziei unităţii deţinătoare a bunului, conţinând propunerea de acordare de despăgubiri. 23. În această situaţie, în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, devin incidente cele statuate prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, sau Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015. 24. Astfel, analizând de principiu atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că aceasta nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut, ce comportă o serie de justificări. Astfel, invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepţia Legii nr. 165/2013, conform principiului enunţat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecinţa constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi şi litigii, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie suplimentară a recunoaşterii acestuia în mod just. 25. Mai mult, prin Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, Curtea a mai reţinut că din Hotărârea-pilot, pronunţată la 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, se desprinde constatarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la existenţa, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situaţii de suprapunere de titluri de proprietate, ce stau la originea multora dintre litigiile aduse în faţa sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne şi a acestui aspect. Or, atribuţia Comisiei Naţionale reprezintă o astfel de atribuţie legală de control suplimentar, conferită unui organism central, şi răspunde, astfel, acestei cerinţe, având scopul de a preveni cazuri similare şi de a asigura legalitatea şi stabilitatea circuitului civil. 26. Cele statuate prin deciziile anterior menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se susţine că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care deciziile emise de Comisia Naţională pot fi atacate doar de persoana care se consideră îndreptăţită, în sensul art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, nu şi de o altă persoană care justifică un interes legitim, ceea ce contravine dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea unui interes legitim, dreptului la un proces echitabil şi la un recurs efectiv. 28. Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, cu excepţiile prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căruia în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte. 29. Notificarea persoanei juridice deţinătoare a bunului imobil prin care se solicită restituirea în natură a imobilului [art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001] se realizează de persoana îndreptăţită, care, în sensul art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013, este persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din lege, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Unitatea deţinătoare era obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură [art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], iar, în prezent, entităţile învestite de lege soluţionează notificările în termen de 12-36 luni, conform art. 33 din Legea nr. 165/2013. Deciziile cuprinzând propunerea de compensare prin puncte sunt transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, iar, ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit [art. 21 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 165/2013]. 30. În temeiul textului de lege criticat, deciziile emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente a deciziei. Aşadar, legea nu conferă entităţii învestite cu soluţionarea notificării legitimare procesuală activă pentru contestarea în instanţă a deciziei Comisiei Naţionale de invalidare a propunerii sale de acordare de măsuri reparatorii în echivalent. 31. În privinţa deciziilor ce pot fi emise de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că, în exercitarea atribuţiilor sale conferite de lege în privinţa restituirii imobilelor preluate în mod abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, Comisia Naţională, potrivit art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (8) şi (9) şi art. 25 din lege, emite două categorii de decizii, şi anume: decizie de validare şi de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, care din punct de vedere al reparaţiei acordate, corespunde propunerii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent emise de entitatea deţinătoare a bunului, sau decizie de invalidare a deciziei entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, în situaţia în care, verificând dosarul de despăgubire, (1) constată că imobilul poate fi restituit în natură; (2) constată că persoana îndreptăţită nu are calitatea de titular al dreptului. 32. Curtea reţine că, în operaţiunea de determinare a măsurii reparatorii, entitatea învestită de lege în sensul art. 3 pct. 4 lit. a) şi b) din Legea nr. 165/2013 are interesul ca persoanei îndreptăţite să i se acorde măsuri de compensare prin puncte, întrucât, în acest caz, patrimoniul său nu va fi afectat, direct sau indirect, prin măsura reparatorie propusă. Curtea reţine, însă, că izvorul dreptului la despăgubire al persoanei îndreptăţite îl constituie bunul imobil preluat în mod abuziv, compensarea prin echivalent fiind o măsură excepţională care se abate de la principiul restituirii în natură. În cazul compensării prin puncte, statul a ales ca el însuşi să preia sarcina despăgubirii cu privire la bunurile care fac obiectul legii; prin urmare, în lipsa acestui mecanism, ar fi revenit unităţii deţinătoare obligaţia fie de a restitui bunul în natură, fie de a acorda o măsură reparatorie prin echivalent, indiferent de forma acestuia. Diminuarea patrimoniului unităţii deţinătoare ca urmare a deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, prin care se invalidează decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se datorează notificării depuse, unitatea deţinătoare fiind cea avantajată în ipotezele care nu dau loc la restituire în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care devine aplicabilă măsura compensării prin puncte. Unitatea deţinătoare, indiferent de regimul său juridic, şi statul formează un corp procesual unitar în concepţia legiuitorului. Această realitate normativă, fiind rezultatul unei ficţiuni juridice pe care legiuitorul a creat-o, constituie, în mod indubitabil, o regulă de drept în materia restituirii reglementată de Legea nr. 165/2013, iar caracteristica esenţială a acesteia este faptul că nu poate fi făcută proba contrară împotriva unei asemenea reguli, prin mijlocirea art. 21 din Constituţie. Regula de drept enunţată impune, în mod axiomatic, concluzia potrivit căreia acest corp acţionează unitar prin actul care produce efecte în circuitul juridic, şi anume: (1) decizia entităţilor învestite de lege de restituire în natură a bunului imobil sau (2) decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de invalidare sau validare în tot sau în parte a deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu naşte un drept al unităţii deţinătoare la a contesta actul acesteia, ci de a concura la realizarea actului care produce efecte juridice şi este opozabil şi persoanei îndreptăţite. Răsturnarea acestei concepţii legislative poate duce la golirea de conţinut a întregii proceduri de restituire, aceasta disipându-se între diversele interese mai mult sau mai puţin îndreptăţite ale subiecţilor ce participă şi concură la realizarea întregului proces. 33. Astfel, din moment ce atât unităţii deţinătoare, cât şi Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor le incumbă obligaţia de restituire, nu se poate reţine existenţa unei limitări a accesului liber la justiţie a uneia împotriva celeilalte. Prin urmare, legiuitorul a considerat că în cadrul procesului de restituire nu pot exista interese legitime divergente între acestea; ceea ce este actual şi primează este interesul legitim al persoanei îndreptăţite de a i se restitui bunul în natură/echivalent, aspect pe care numai aceasta îl poate contesta. În consecinţă, deşi unitatea deţinătoare ar putea invoca un interes de fapt în promovarea unei căi de atac împotriva deciziei de invalidare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că acest interes nu este unul legitim pentru a putea fi valorificat în sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Caracterul legitim al interesului aparţine doar persoanei îndreptăţite, căreia, de altfel, legea îi şi recunoaşte dreptul de a contesta actul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, Curtea constată că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituţie. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 34.443/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
