Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.564/1/2022 Completul compus din:
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Andrei │penale a Înaltei Curţi de│
│Claudiu Rus │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia │
│Tatiana Rog │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Anca │- judecător la Secţia │
│Mădălina │penală │
│Alexandrescu│ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ana Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rodica Aida │- judecător la Secţia │
│Popa │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ilie Iulian │- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
└────────────┴─────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: "Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia», ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia» ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Andrei Claudiu Rus. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept în materie penală, respectiv „Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia», ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia» ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe.“ S-a susţinut că sesizarea fundamentată pe procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu întruneşte condiţiile cumulative de admisibilitate, apreciind că nu este îndeplinită condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. În acest sens s-a arătat că, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, înţelesul sintagmei „soluţionarea pe fond a cauzei“ a fost lămurit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul că între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă şi sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei. Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi solicitată, conform art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală, numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă, iar revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală, în acest caz, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii, iar în situaţia admiterii în principiu a cererii de revizuire, cauzele în care au fost pronunţate hotărârile inconciliabile se reunesc în vederea rejudecării. Totodată, conform art. 458 teza a II-a din Codul de procedură penală, instanţa competentă să judece cererea de revizuire prin care se invocă existenţa unor hotărâri care nu se pot concilia se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 44 din Codul de procedură penală. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut faptul că din interpretarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 452 alin. (1),art. 453 alin. (1),(2),(5), art. 458,art. 460 alin. (4) şi art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă, fără echivoc, că prin instituirea acestui caz de revizuire au fost avute în vedere doar hotărârile definitive pronunţate de instanţele penale care se exclud reciproc, calea extraordinară de atac vizând latura penală a hotărârilor. În acelaşi sens, s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fiind invocată Decizia nr. 114/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 676 din 6 iulie 2022. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării s-a susţinut că sintagmele „când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia“, ce constituie conţinutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi „toate hotărârile care nu se pot concilia“, ce constituie conţinutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală, nu se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, chiar în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNEI CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de sesizare din data de 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: "Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia», ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia», ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală, se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe." II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de către apelantul revizuent D.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Brăila. Prin Sentinţa penală nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Brăila, s-au dispus următoarele: în baza art. 475 din Codul de procedură penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către revizuentul D.A.M. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 233 din 1.07.2017 a Tribunalului Brăila, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 335/A din 14.03.2019 a Curţii de Apel Galaţi, formulată de către revizuentul D.A.M. Situaţia juridică premisă care a generat problema de drept supusă dezlegării: Prin Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila - Secţia penală, supusă revizuirii, s-au dispus, printre altele, următoarele: A fost respinsă, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de inculpatul D.A.M. prin raportare la Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal, şi a tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În baza art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.A.M. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta în numele ei. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (4 luni închisoare), respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa din 26.08.2015 a parchetului asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului. În baza art. 19, 25 şi 397 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D.A.M. la plata către partea civilă A.P. a sumei de 100.266,11 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a sumei. Prin Decizia nr. 335/A din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală s-a dispus, printre altele: A fost admis apelul declarat de inculpatul D.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila - Secţia penală, a fost desfiinţată, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare: A fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal. A fost menţinută pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea anterior menţionată. A fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.M. din infracţiunea prevăzută de art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 18^4 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal. S-a menţinut pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea anterior menţionată. În baza art. 19, 25 şi 397 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D.A.M. la plata către partea civilă A.P. a sumei de 80.501,36 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a sumei. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală a fost menţinut sechestrul asigurător instituit în cauză. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a constatat inaplicabilitatea principiului non bis in idem prevăzut de art. 6 din Codul de procedură penală în raport cu Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că nu există identitate de obiect şi cauză între speţa în care a fost pronunţată decizia civilă şi cea în care a fost dispusă condamnarea inculpatului. Prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, pe parcursul desfăşurării acestui proces penal, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu motivarea că latura obiectivă a cauzei reprezintă o chestiune prealabilă soluţionată definitiv prin Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. După soluţionarea definitivă a cauzei, prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii“ cuprinsă în art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Faţă de această împrejurare, condamnatul a formulat o cerere de revizuire a sentinţei definitive de condamnare, invocând dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (hotărârea de condamnare s-a bazat pe o prevedere legală care după ce hotărârea a rămas definitivă a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză). Prin Sentinţa nr. 9 din 21 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că sentinţa a cărei revizuire s-a solicitat nu s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională. Ulterior, condamnatul a formulat o nouă cerere de revizuire împotriva sentinţei definitive de condamnare, invocând prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, respectiv existenţa a două hotărâri definitive care nu se pot concilia, şi anume Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia penală, rămasă definitivă şi modificată prin Decizia nr. 335/A din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, şi Decizia nr. 1.774 din data de 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prin Sentinţa penală nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere că revizuentul a invocat aceleaşi temeiuri ca şi în cazul primei cereri, or, potrivit art. 464 din Codul de procedură penală, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive. S-a reţinut că art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală priveşte existenţa a cel puţin două hotărâri definitive, nefiind posibilă existenţa unei inconciliabilităţi între o hotărâre penală şi una civilă. Totodată, pentru a fi supuse revizuirii, cele două hotărâri trebuie să se excludă una pe cealaltă, situaţie care nu se regăseşte în speţă. S-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat faţă de Decizia nr. 1.774 pronunţată în 22 octombrie 2015 de instanţa de contencios administrativ întrucât, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Codul de procedură penală. Fiind sesizată cu apelul declarat de revizuentul D.A.M., Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pus în discuţia părţilor, în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022, cererea formulată de apelantul revizuent prin care a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi în vederea dezlegării chestiunii de drept invocate, susţinând că legea procesual penală nu distinge cu privire la natura juridică civilă sau penală a hotărârilor judecătoreşti vizate de prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală şi, cum aceasta este o lege organică, ea nu poate fi completată de practica judiciară sau doctrină, ea fiind supusă întotdeauna unei interpretări restrictive şi aplicării principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Or, atât timp cât legea procesual penală nu distinge cu privire la natura de orice fel a hotărârilor judecătoreşti definitive aflate în stare de inconciliabilitate cu o hotărâre judecătorească definitivă penală, nici cei care aplică legea nu pot să facă astfel de distincţii şi să adauge la lege. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aşa cum a fost formulată de revizuent, apreciind că problema de drept invocată nu suscită interpretări şi poate fi analizată de către instanţa de apel. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În opinia instanţei de sesizare, chestiunea de drept invocată reprezintă o problemă de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, chiar dacă ea reprezintă o problemă de drept procesual penal, fiind singura modalitate în care i se asigură petentului remediul procesual eficient pentru evaluarea situaţiei sale procesuale. În acest sens, dezlegarea are influenţă directă asupra soluţionării pe fond a cauzei în materialitatea sa (fondul acţiunii penale), întrucât, în ipoteza în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi în sensul de a considera admisibilă formularea unei cereri de revizuire în cazul în care cele două hotărâri definitive care nu se pot concilia sunt una penală şi cealaltă civilă/de contencios administrativ, finalitatea unei astfel de proceduri ar conduce la rejudecarea cererii de revizuire în cadrul căreia se poate dispune rejudecarea cauzelor reunite potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, influenţând în mod direct soluţionarea fondului acţiunii penale şi civile din cadrul procesului penal. Instanţa de trimitere a apreciat că revizuirea care se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate avea loc atunci când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, legiuitorul neprevăzând dacă aceste hotărâri judecătoreşti pot fi numai de natură penală ori şi de natură civilă. Instanţa a considerat că din economia textelor de lege incidente în materie de revizuire, aparent, pentru acest caz de revizuire nu se pot invoca decât două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, latura civilă urmând să facă obiectul unei revizuiri conform Codului de procedură civilă. Totuşi, instanţa de trimitere a apreciat că trebuie reţinută şi recenta hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Cauza Doru Lup contra României, în care instanţa a luat act de declaraţia Guvernului României care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ignorării autorităţii unei hotărâri definitive civile, de către o instanţă penală, în condiţiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanţa română a arătat că nu se poate recunoaşte neconciliabilitatea dintre o hotărâre civilă şi una penală şi a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În prezenta cauză, apelantul invocă neconciliabilitatea dintre Sentinţa penală nr. 233 din 1.11.2017, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în Dosarul nr. 765/113/2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 335/A din 14.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, şi Decizia nr. 1.774 din 22.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.982/113/2014, hotărâri judecătoreşti care ar fi contradictorii şi ar fi interpretat diferit, în opinia apelantului, aceeaşi realitate juridică. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a apreciat că este necesară dezlegarea acestei chestiuni de drept, în vederea justei soluţionări a cauzei, în contextul în care reclamantului i-au fost până în prezent închise toate căile interne în vederea remedierii situaţiei sale juridice, fiindu-i respinsă revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deşi a invocat în litigiul principal neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, text declarat neconstituţional prin Decizia nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale, iar singura cale juridică ce i-a mai rămas fiind prezenta procedură de revizuire pe un alt temei juridic - art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanţele arondate. În materialul transmis de curţile de apel nu a fost identificată practică relevantă în materie la aceste curţi sau instanţele arondate. În urma consultării instanţelor de judecată s-au evidenţiat următoarele opinii: Într-o primă opinie, susţinută de Curtea de Apel Cluj, tribunalele Alba, Bistriţa, Constanţa, Galaţi şi instanţele din circumscripţie, Hunedoara şi instanţele din circumscripţie, Iaşi (opinie majoritară), Neamţ, Sălaj, Suceava, Timiş, precum şi judecătoriile Alba Iulia, Aiud, Agnita, Brăila, Buhuşi, Darabani, Dorohoi, Huşi, Oneşti, Rădăuţi, Roman, Rupea, Sânnicolau Mare, Suceava, Târgu-Neamţ, Zărneşti, s-a apreciat că sintagma „când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia“, ce constituie conţinutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma „toate hotărârile care nu se pot concilia“ ce constituie conţinutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe. Potrivit opiniei exprimate, revizuirea care se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate avea loc atunci când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, legiuitorul neprevăzând dacă aceste hotărâri judecătoreşti pot fi numai de natură penală ori şi de natură civilă. Astfel, s-a apreciat că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În interpretarea textelor de lege invocate s-ar putea reţine că nu se pot invoca decât două hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, latura civilă urmând să facă obiectul unei revizuiri conform Codului de procedură civilă. Însă, prin Decizia nr. 102/2021, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, s-a creat posibilitatea ivirii unor stări de neconciliabilitate între o hotărâre penală pronunţată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri civile. Or, o astfel de neconciliabilitate nu ar putea fi înlăturată decât prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Totodată, nu poate fi ignorată jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, deşi contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa dreptului penal şi procesual penal, acestea intră în sfera „acuzaţiilor în materie penală“ la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenţie, precum şi faptul că prin hotărâri civile se poate stabili cu titlul definitiv „vinovăţia“ cu privire la o acuzaţie de natură penală. S-a făcut referire la Cauza Doru Lup contra României, în care s-a luat act de declaraţia Guvernului României care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, prin ignorarea autorităţii unei hotărâri definitive civile, de către o instanţă penală, în condiţiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanţa română a arătat că nu se poate recunoaşte neconciliabilitatea dintre o hotărâre civilă şi una penală şi a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În a doua opinie, susţinută de curţile de apel Bacău, Craiova, Iaşi, Piteşti, Timişoara, tribunalele Arad, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dolj (opinie majoritară), Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Vaslui, judecătoriile Botoşani, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Fălticeni, Iaşi, Întorsura Buzăului, Negreşti Oaş, Piatra-Neamţ, Vaslui, Vânju Mare, Timişoara, s-a apreciat că sintagma „când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia“, ce constituie conţinutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma „toate hotărârile care nu se pot concilia“ ce constituie conţinutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală nu se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe. S-a arătat că pentru reţinerea cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală este necesară existenţa a cel puţin două hotărâri penale definitive, prin care instanţele să fi soluţionat conflictul de drept substanţial penal (hotărârile să conţină o rezolvare a fondului cauzei), care nu se pot concilia (în sensul că inconciliabilitatea presupune ca hotărârile, prin dispoziţiile lor, să se excludă una pe alta, iar acest aspect se referă la situaţia de fapt, iar nu la probleme de drept) şi nu au fost atacate concomitent prin intermediul altor căi extraordinare de atac. S-a apreciat că acest caz de revizuire nu se poate referi decât la hotărâri penale, nefiind posibilă invocarea unei inconciliabilităţi între o hotărâre civilă (chiar şi cu caracter sancţionator) şi una penală, în contextul în care finalitatea acestei revizuiri este reprezentată de înlăturarea din sfera ordinii de drept a unor hotărâri judecătoreşti penale definitive ce conţin o eroare judiciară care aduce atingere ordinii de drept constituţionale, prin inconciliabilitatea acestora, şi, implicit, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să reflecte aceeaşi realitate juridică. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Centrul de cercetări în Ştiinţe penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a apreciat că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia privitoare la aspectul esenţial, ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în accepţiunea dată acestei noţiuni de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. S-a arătat că modul de rezolvare a chestiunii de drept ar avea efect numai asupra soluţionării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, iar nu asupra acţiunii penale însăşi. Aspectul că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanţa ar proceda, în conformitate cu dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală, la rejudecarea cauzei nu înseamnă că procedura admisibilităţii în principiu are efect direct asupra soluţionării pe fond a acesteia. Această procedură de filtru are condiţii specifice de admisibilitate, prevăzute de art. 459 din Codul de procedură penală, şi care creează numai premisa, în caz de admitere în principiu, a rejudecării fondului cauzei penale, însă aceasta nu înseamnă că vor avea un efect direct asupra eventualei soluţii date acţiunii penale. Din perspectiva condiţiei ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat, de principiu, asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“. În acest sens, prin Decizia nr. 16 din 11 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 23 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a menţionat că „prin aceasta trebuie să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă“ (Decizia nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022, şi Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014). S-a arătat că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu presupune încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare (cum este în această cauză), spre deosebire de cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă. Astfel, s-a apreciat că, în speţă, calea procesuală este greşit aleasă, întrucât nerespectarea autorităţii de lucru judecat de către o instanţă ce a pronunţat o hotărâre penală definitivă se poate invoca pe calea contestaţiei în anulare exercitată împotriva ultimei hotărâri pronunţate (în speţă, hotărârea penală de menţinere a condamnării de către Curtea de Apel Galaţi), iar nu pe calea revizuirii pe temeiul lipsei de conciliabilitate. VI. Examenul jurisprudenţei în materie VI.1. Jurisprudenţa naţională relevantă Potrivit materialului transmis, curţile de apel au arătat că nu a fost identificată practică relevantă în materie. VI.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie VI.2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VI.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată jurisprudenţă referitoare la chestiunea ce constituie obiectul sesizării Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Decizia nr. 121/A din 14 iunie 2022 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au reţinut următoarele considerente: "... potrivit art. 453 din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din Codul de procedură penală (respectiv prin care s-a soluţionat latura penală sau civilă a unei cauze), şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. În consecinţă, sunt supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept penal substanţial, iar din această categorie fac parte hotărârile prin care instanţa de judecată a pronunţat o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal. .................................................................................................. Se constată că nu există acest caz de revizuire dacă hotărârea civilă se referă la o chestiune prealabilă, iar cea penală la aceeaşi chestiune prealabilă, întrucât, dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea civilă, se impune în faţa instanţei penale cu autoritate de lucru judecat [art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală...], iar dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea penală cu privire la chestiunea civilă prealabilă de care a depins soluţionarea acţiunii penale, se impune cu autoritatea de lucru judecat instanţei civile." VI.3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Prin Decizia nr. 333 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1048 din 2 noiembrie 2021, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat că: "În ceea ce priveşte obiectul revizuirii, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluţionând fondul cauzei, instanţa rezolvă acţiunea penală, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal." Prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Cu referire la prevederile art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanţa de contencios constituţional a statuat că: "43. ... norma procesual penală analizată determină prezenţa în practica instanţelor penale a mai multor variante de soluţii, substanţial diferite, în privinţa recunoaşterii autorităţii de lucru judecat a hotărârilor civile definitive în faţa organelor judiciare penale, atunci când acestea vizează chestiuni prealabile ale cauzei penale. Aceste soluţii variază, de la aplicarea directă de către instanţele penale a principiului autorităţii de lucru judecat a hotărârilor altor instanţe, aplicare ce se realizează prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia analizată, coroborată cu art. 20 din Constituţie - rezolvare mai nouă, venită pe filiera imperativului respectării principiilor ce decurg din jurisprudenţa instanţelor internaţionale - până la soluţia procesual penală clasică în dreptul românesc, aceea a cercetării de către instanţa penală a tuturor aspectelor ce vizează, direct sau indirect, raportul juridic penal de conflict. ................................................................................................ 48. Or, prin raportare la standardele convenţionale anterior menţionate, nu există niciun argument obiectiv şi rezonabil care să justifice reexaminarea de către instanţa penală a unor aspecte ale cauzei ce constituie chestiuni prealabile şi care au fost soluţionate, printr-o hotărâre definitivă, de către o instanţă competentă să judece într-o altă materie, chiar dacă aceste chestiuni privesc existenţa infracţiunii. Totodată, noţiunea de infracţiune este definită prin referire la elemente de tipicitate ale acesteia, motiv pentru care chestiunile prealabile nu pot avea în vedere decât aceleaşi elemente." VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului În Cererea nr. 25.159/11 - Doru Lup împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de declaraţia Guvernului României prin care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, cu privire la încălcarea autorităţii unei hotărâri definitive, în condiţiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanţa română a arătat că revizuirea ar putea viza numai situaţia în care ar exista o contradicţie între hotărâri judecătoreşti penale. VIII. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a formulat un punct de vedere, dar a înaintat o hotărâre relevantă din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, redată rezumativ la pct. VI.2 al prezentei decizii. IX. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, în cuprinsul concluziilor formulate, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Prin raportare la criteriile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, pentru următoarele argumente: În dosarul instanţei de trimitere se invocă inconciliabilitatea dintre o sentinţă penală rămasă definitivă în data de 14 martie 2019 şi o decizie pronunţată în recurs în data de 21 octombrie 2015 de către o instanţă de contencios administrativ şi fiscal, hotărâri judecătoreşti care par să interpreteze diferit aceeaşi realitate juridică, în contextul în care apelantului i-au fost închise toate căile interne în vederea remedierii situaţiei sale juridice, inclusiv revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deşi a invocat în faţa instanţei penale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie admisă prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 a Curţii Constituţionale a României. Deşi legiuitorul nu a menţionat expres că neconciliabilitatea priveşte doar hotărârile pronunţate în cauze penale, din interpretarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 452 alin. (1),art. 453 alin. (1),(2) şi (5), art. 458,art. 460 alin. (4) şi art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă că prin instituirea acestui caz de revizuire au fost avute în vedere doar hotărârile definitive pronunţate de instanţele penale care se exclud reciproc, calea extraordinară de atac vizând latura penală a hotărârilor, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională. În consecinţă, având în vedere că prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate, se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care face obiectul sesizării. Din cuprinsul încheierii de sesizare a instanţei supreme rezultă că există o contrarietate între o hotărâre penală definitivă de condamnare şi o hotărâre civilă rămasă definitivă anterior celei penale, prin care a fost soluţionată o chestiune de fapt apreciată de către titularul cererii de revizuire ca fiind o chestiune prealabilă. Revizuentul condamnat a invocat atât în cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în căile de atac (apel şi revizuire) autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate de către instanţa civilă, însă instanţa de fond şi cea de apel au constatat inaplicabilitatea în cauză a principiului non bis idem, cu motivarea că nu există identitate de obiect şi cauză între speţa în care a fost pronunţată decizia civilă şi cea în care a fost dispusă condamnarea. S-a susţinut că, analizând încheierea de sesizare a instanţei supreme, se constată că instanţa de trimitere, învestită cu apelul formulat împotriva sentinţei de respingere a celei de-a doua cereri de revizuire, urmăreşte să afle dacă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive pronunţată de o altă instanţă poate fi invocată în revizuire şi, practic, să obţină de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezolvarea în concret a cauzei în sensul confirmării sau infirmării soluţiei ce se prefigurează, ceea ce excedează limitele procedurii prealabile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind atributul exclusiv al instanţei de trimitere. Prin urmare, s-a apreciat că problema ridicată de instanţa de trimitere nu poate primi o rezolvare de principiu, deoarece identificarea soluţiei în drept presupune o analiză prealabilă a elementelor de fapt specifice cauzei concrete, demers inadmisibil în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală. X. Dispoziţii legale incidente Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010 Art. 452 alin. (1)- Hotărârile supuse revizuirii "(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă." Art. 453 - Cazurile de revizuire "(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: (...) e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.(2) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă. (...)(5) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii." Art. 458 - Instanţa competentă "Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44." Art. 460 - Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu "(4) În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri care nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunţate se reunesc în vederea rejudecării." Art. 462 - Soluţiile după rejudecare "(1) Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanţa anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 395-399, care se aplică în mod corespunzător." XI. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor a considerat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că se doreşte prin sesizarea formulată o confirmare a soluţiei ce se prefigurează în cauză şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile obligatorii. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub aspectul admisibilităţii acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Din conţinutul textului de lege enunţat rezultă că admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. În analiza primei condiţii ce se impune a fi îndeplinită, respectiv ca instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, se constată că aceasta este îndeplinită, deoarece instanţa care a adresat sesizarea este Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv apelul formulat de apelantul revizuent D.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 3.06.2022, pronunţată de Tribunalul Brăila. În analiza condiţiei negative impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare, se constată că este îndeplinită în cauză şi această condiţie. În acest sens, se impune a se preciza că, în mod constant, s-a statuat în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că în analiza condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanţa supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti este obligatoriu a ne raporta atât la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, cât şi la considerentele unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. Or, în speţă, chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată în modalitatea în care a fost formulată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că nu este îndeplinită această condiţie atât din perspectiva conferită acestui criteriu de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cât şi din modul în care a fost formulată şi supusă spre dezlegare această întrebare. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a apreciat în mod constant că este admisibilă întrebarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, şi Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept, iar sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor situaţii. Intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp poate da naştere unor dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. Cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată că aceasta nu constituie o reală problemă de drept, generată de dificultăţi de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens şi argumentate din punct de vedere juridic. Potrivit art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.“, iar dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală stabilesc faptul că „revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia“. În concret, nu există o dificultate reală de interpretare a conţinutului dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală şi mai exact a sintagmei „toate hotărârile care nu se pot concilia“, întrucât această normă procesual penală a primit de-a lungul timpului dezlegări care permit, în mod facil, aplicarea şi interpretarea sa. Astfel, în jurisprudenţa referitoare la această chestiune de drept, instanţa de contencios constituţional a reţinut constant că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, având în vedere faptul că prin această cale extraordinară de atac se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, iar astfel de erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale, prin acestea pronunţându-se atât asupra raportului juridic de drept penal substanţial, cât şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Această motivare a fost reiterată şi în deciziile ulterioare ale Curţii Constituţionale, reţinând în mod similar că „revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal“. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal^1. ^1 Decizia nr. 873/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 22 martie 2016, Decizia nr. 126/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală; Decizia nr. 333/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1048 din 2 noiembrie 2021. Totodată, Decizia nr. XVII din 19 martie 2007^2, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, continuă să producă efecte şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, în sensul că încheierile definitive prin care s-au dispus soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei pot face obiectul revizuirii, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, însă încheierile care nu soluţionează fondul cauzei nu se încadrează în categoria hotărârilor care, potrivit art. 452 din Codul de procedură penală, sunt supuse revizuirii. ^2 Prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a stabilit: „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. (8) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.“ Prin Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2022^3, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pe o sesizare similară, deşi a respins-o ca inadmisibilă, a arătat că: „(...) revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală presupune existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul acţiunii penale a cauzei. Or, procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea acţiunii penale pe fond a cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau infirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză“. ^3 Prin Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022, s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara ce a avut ca obiect întrebarea: „Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul cauzei.“ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, deşi dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu menţionează în mod expres că hotărârile care nu se pot concilia trebuie să fie hotărâri penale, acest aspect rezultă neechivoc din normele care reglementează competenţa şi procedura de judecare a cererii de revizuire. Dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură penală prevăd: „Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44.“ Art. 460 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că: „În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunţate se reunesc în vederea rejudecării.“, iar art. 461 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă şi se pronunţă o nouă hotărâre potrivit dispoziţiilor art. 462 din Codul de procedură penală. Or, în raport cu conţinutul şi din modul în care a fost formulată sesizarea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală consideră însă că în speţă nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept care să vizeze o judecată propriu-zisă a unei cauze, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 349 şi următoarele din Codul de procedură penală în titlul III intitulat Judecata. Noua hotărâre la care se referă art. 462 din Codul de procedură penală este acea hotărâre prin care instanţa rezolvă acţiunea penală în sensul prevăzut de art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi anume hotărârea prin care „instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal“. Dincolo de conţinutul neechivoc al acestor dispoziţii legale menţionate, nici dispoziţiile art. 43 din Codul de procedură penală şi nici cele ale art. 44 din Codul de procedură penală nu reglementează ipoteza reunirii unei cauze penale cu o cauză civilă, nefiind posibilă invocarea unei inconciliabilităţi între o hotărâre civilă chiar şi cu caracter sancţionator şi una penală, în contextul în care finalitatea este reprezentată de înlăturarea din sfera ordinii de drept a unor hotărâri judecătoreşti penale definitive ce conţin o eroare judiciară care aduce atingere ordinii de drept constituţionale, prin inconciliabilitatea acestora, şi, implicit, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să reflecte aceeaşi realitate juridică. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că se reţine caracterul inconciliabil al soluţiilor pronunţate în cazul în care acestea se exclud una pe cealaltă (de exemplu, printr-o hotărâre judecătorească, complicii la săvârşirea unei infracţiuni sunt condamnaţi, în vreme ce autorii, judecaţi ulterior, sunt achitaţi, considerându-se că fapta nu există). Sau, altfel spus, caracterul inconciliabil vizează, în principiu, situaţia de fapt reţinută, dar această inconciliabilitate poate privi şi situaţii de drept diferite, întemeiate pe aceeaşi bază factuală. Raportat la argumentele expuse, rezultă neechivoc că hotărârile inconciliabile trebuie să fie hotărâri penale, întrucât cazurile de revizuire de la art. 453 din Codul de procedură penală privesc doar latura penală, astfel că instanţa de revizuire va putea anula doar hotărârile penale care nu se pot concilia şi va pronunţa o nouă hotărâre, or, nu se poate ca instanţa penală să anuleze o hotărâre civilă şi aceasta cu atât mai mult cu cât la alin. (2) al aceluiaşi art. 453 din Codul de procedură penală se menţionează că revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive cu privire la latura civilă poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă. Scopul interpretării unei norme juridice procesual penale constă în a vedea care este sfera relaţiilor sociale cărora li se aplică norma, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată în norma procesual penală supusă interpretării. Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală apreciază că în realitate se doreşte, prin sesizarea formulată, o confirmare a soluţiei ce se prefigurează în cauză, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile obligatorii^4. ^4 Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018. Pentru a fi admisibilă o astfel de sesizare este necesar ca prin întrebarea formulată să se tindă la interpretarea, in abstracto, a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei. Prin sesizarea formulată se urmăreşte în concret obţinerea de clarificări suplimentare cu privire la incidenţa unei dispoziţii legale care în realitate este clară şi lipsită de orice echivoc în interpretare şi aplicare, astfel încât întrebarea adresată spre dezlegare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are un caracter inadmisibil. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2.564/1/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept în materie penală: "Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia», ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia», ce constituie conţinutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă şi la situaţia în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancţionator şi, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condiţiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2023. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător ANDREI CLAUDIU RUS Magistrat-asistent, Elena Rosana Bota -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
