Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.129/1/2018
┌────────┬─────────────────────────────┐
│Mirela │- preşedintele cu delegaţie │
│Sorina │al Secţiei penale a Înaltei │
│Popescu │Curţi de Casaţie şi Justiţie │
│ │- preşedintele completului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Andrei │ │
│Claudiu │- judecător la Secţia penală │
│Rus │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală │
│Burnel │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Dan │ │
│Andrei │- judecător la Secţia penală │
│Enescu │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală │
│Ilie │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Cristina│- judecător la Secţia penală │
│Neniţă │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Daniela │- judecător la Secţia penală │
│Encean │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Săndel │ │
│Lucian │- judecător la Secţia penală │
│Macavei │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Lucia │ │
│Tatiana │- judecător la Secţia penală │
│Rog │ │
└────────┴─────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea prin care Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive.“ Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 1.129/1/2018 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul procedură penală şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată a participat doamna Valentina Cruceanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu. Magistratul-asistent a făcut referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.129/1/2018, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar au transmis puncte de vedere toate curţile de apel, precum şi unele dintre instanţele arondate acestora. A arătat că au mai fost transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova şi de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea a arătat că a fost depus la dosar raportul întocmit de către judecătorul-raportor, care a fost comunicat intimatului P.G. la data de 27.08.2018, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, şi că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la dosar concluzii scrise, la data de 11.06.2018. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.129/1/2018. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 4.877/86/2017, precizând, pe de o parte, că textul legal are o suficientă claritate pentru a nu da naştere altor interpretări care să justifice intervenţia instanţei supreme. Astfel, a apreciat că simpla referire la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 este lămuritoare, pentru că nu doar operaţiunea de procurare, ci şi operaţiunile de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare nu sunt, în mod evident, activităţi de import, export ori intermediere de produse; prin urmare, exact aceeaşi interpretare care trebuie dată acestor modalităţi alternative de săvârşire a faptei trebuie dată şi activităţii de procurare. Pe de altă parte, a apreciat că ceea ce se tinde a se solicita prin sesizarea Curţii de Apel Suceava este, în realitate, a se lămuri dacă operaţiunea cu produse susceptibile de efecte psihoactive, săvârşită în vederea consumului propriu, este sau nu incriminată, aceeaşi percepţie rezultând şi din raportul întocmit de către judecătorul-raportor. Prin urmare, a arătat că acest aspect transferă în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o activitate care este exclusiv în sarcina instanţei de judecată învestite cu soluţionarea acţiunii penale, întrucât această instanţă trebuie să stabilească dacă fapta există, dacă este prevăzută de legea penală şi dacă sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, iar nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Concluzionând, a arătat că acestea sunt argumentele pentru care, în opinia Parchetului, sesizarea Curţii de Apel Suceava este inadmisibilă. La solicitarea Înaltei Curţi de a pune concluzii şi pe fondul chestiunii de drept, reprezentantul Ministerului Public a arătat că solicitarea instanţei de judecată este prezentată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub forma a două ipoteze, prima dintre ipoteze nefiind posibilă din punct de vedere logico-juridic, întrucât este întrebată instanţa supremă dacă activitatea de procurare, adică una dintre modalităţile în care elementul material al infracţiunii se poate comite, este o activitate legală de import, export sau intermediere de produse. A precizat că această formulare este totalmente imposibilă, fiind evident că verbum regens nu poate fi niciodată o activitate legală de orice natură ar fi. Iar cea de-a doua ipoteză din cuprinsul întrebării prealabile relevă exact interesul instanţei care a formulat sesizarea, respectiv dacă operaţiunile cu substanţe psihoactive, săvârşite în scopul consumului propriu, sunt sau nu incriminate. Pentru motivul arătat anterior a apreciat că nu se poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe această chestiune, întrucât ar însemna să fie lipsită de eficienţa pe care legiuitorul a intenţionat a o avea o bună parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii, având în vedere că nu doar operaţiunea de procurare este susceptibilă a fi efectuată în vederea consumului propriu, ci şi operaţiunile de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, ambalare, transport, stocare-depozitare şi manipulare, toate acestea putând fi comise în vederea consumului propriu, iar atunci finalitatea Legii nr. 194/2011, care este tocmai protejarea intereselor persoanelor de efectele pe care acest tip de produse le pot avea, nu mai poate fi atinsă, în opinia sa. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 22.01.2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.877/86/2017, Curtea de Apel Suceava a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: "Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive." II. Expunerea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.877/86/2017 al Curţii de Apel Suceava Curtea de Apel Suceava a fost sesizată cu apelul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 274 din 11 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 4.877/86/2017. Prin Sentinţa penală nr. 274 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, în baza art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal, a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul P.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 375 alin. (2) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. În baza art. 81 şi 82 din Codul penal a aplicat inculpatului P.G. un avertisment constând în atenţionarea asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai săvârşi infracţiuni. În fapt, Tribunalul Suceava a reţinut că, la data de 31.01.2017, în jurul orei 01,15, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului a identificat, pe strada Ciprian Porumbescu din localitate, în apropierea căii ferate, o persoană de sex masculin care nu îşi justifica prezenţa în acea locaţie şi care, la vederea echipajului, a încercat să se eschiveze verificărilor. Potrivit procesului-verbal întocmit de organele de poliţie s-a procedat la legitimarea persoanei menţionate, stabilindu-se că este vorba de P.G., iar în urma controlului corporal a fost identificat asupra acestuia un pachet de ţigări Marlboro Touch, în care se afla un plic improvizat, din hârtie, ce conţinea resturi vegetale uscate de culoare verde-maro. Fiind întrebat despre substanţa respectivă, P.G. a declarat că a cumpărat-o din Gara Burdujeni, de la o persoană poreclită „V.G.“, contra sumei de 50 lei şi era destinată consumului propriu, dându-i o stare de linişte. Potrivit Raportului de expertiză nr. 3.515.641 din 3.03.2017 al B.C.C.O. - Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba ridicată de la P.G. este constituită din cantitatea de 0,42 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă 5FMDMB-PINACA. Acelaşi raport de expertiză a precizat că 5F-MDMB-PINACA face parte din clasa „canabinoizi sintetici“ şi se regăseşte în anexa 1 „Substanţe psihoactive noi, notificate pentru prima dată în 2015 sistemului european de avertizare rapidă, în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului“ din Raportul anual 2015 al EMCDDA/Europol. Atât în declaraţia dată în calitate de suspect şi apoi în declaraţia dată în calitate de inculpat (filele 15-16 dosar urmărire penală), cât şi în declaraţia dată la termenul din 11.10.2017, în faţa instanţei de judecată, în calitate de inculpat, P.G. a recunoscut că a achiziţionat resturile vegetate uscate de culoare verde-maro identificate asupra sa de la o persoană din Gara Burdujeni, poreclită „V.G.“, contra sumei de 50 de lei, şi că această substanţă era destinată consumului propriu. Tribunalul a constatat că, raportat la poziţia de recunoaştere a faptei de către inculpat, coroborat cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi menţionate anterior, se poate reţine, dincolo de orice îndoială, că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. În drept, instanţa de fond a stabilit că fapta inculpatului P.G. care, în data de 31.01.2017, a procurat şi deţinut cantitatea de 0,42 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă 5FMDMB-PINACA (5F-ADB), substanţă ce face parte din categoria canabinoizilor sintetici, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel Ministerul Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, solicitând, în esenţă, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii. În speţă, a fost identificată, din oficiu, de către instanţă, o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, şi anume dacă „activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive“. S-a arătat că, prin prisma situaţiei juridice a inculpatului-intimat P.G., soluţionarea problemei de drept ridicate de instanţă urmează a influenţa hotărâtor soluţionarea în fond a cauzei, vizând practic întrunirea sau neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de care este acuzat. La termenul din data de 17 ianuarie 2018 au avut loc dezbaterile asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă. Punctul de vedere al inculpatului P.G. Inculpatul, deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel şi nici nu şi-a exprimat poziţia cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar potrivit art. 90 din Codul de procedură penală asistenţa juridică a inculpatului nu este obligatorie. Punctul de vedere al completului de judecată S-a susţinut că, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Noţiunea de operaţiuni cu produse este definită de art. 2 lit. b) teza finală din aceeaşi lege, conform căruia operatorul este persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse. S-a constatat că noţiunile ce desemnează activităţile menţionate de legiuitor (şi, în mod special, cu referire la speţa de faţă, cea de procurare) sunt susceptibile a primi două interpretări, una strict gramaticală, iar alta logică şi sistematică, cu consecinţe directe şi decisive asupra conţinutului constitutiv al incriminării. S-a arătat că problema care se pune este aceea dacă activităţile incriminate de legiuitor trebuie analizate din perspectiva sensului comun al acestor activităţi sau din perspectiva ansamblului dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, care fac referire la operaţiuni de import, export sau intermediere. În consecinţă, întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este aceea: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive.“ S-a arătat că, în opinia instanţei, sunt posibile două interpretări ale textelor de lege relevante. Într-o primă opinie s-a susţinut că activitatea de procurare nu poate avea sensul strict gramatical, întrucât legiuitorul a definit-o ca fiind o operaţiune cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive şi trebuie să îndeplinească toate cerinţele legale ale unei astfel de operaţiuni. Mai exact, pentru a intra sub incidenţa art. 16 din legea anterior menţionată, orice operaţiune dintre cele enumerate la art. 2 lit. b) trebuie să se refere la o activitate de import, export sau intermediere (evident, activitatea de intermediere fiind cea mai frecventă în practică). Din chiar modalitatea în care legiuitorul a înţeles să formuleze definiţia legală, enumerând o serie de noţiuni, iar apoi precizând că se referă şi la orice altă activitate legală de import, export sau intermediere, rezultă cerinţa generală ca oricare dintre operaţiunile cu produse să se refere la activităţi de export, import sau intermediere. Aceeaşi concluzie pare a se desprinde şi din examinarea legii în ansamblul său, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să reglementeze în principal procedura de autorizare pentru a se putea desfăşura în mod legal operaţiuni cu produse. Pe de altă parte, tehnica legislativă utilizată în acest act normativ este similară modalităţii în care s-a incriminat infracţiunea de trafic de droguri, conform art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Şi în acest caz enumerarea noţiunilor ce reprezintă modalităţi alternative de comitere a infracţiunii este urmată de formularea „ori alte operaţiuni privind circulaţia“, ceea ce înseamnă că toate acele activităţi pot forma conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri doar dacă sunt efectuate în legătură cu circulaţia drogurilor. Că este aşa rezultă, în mod evident, din incriminarea subsecventă a infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în cuprinsul căruia sunt reluate doar noţiuni dintre cele menţionate la art. 2, cu precizarea că se efectuează pentru consum propriu. În cazul Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, legiuitorul nu a mai prevăzut distinct incriminarea vreunei acţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, pentru consum propriu, limitându-se a prevedea că noţiunea de operaţiuni se referă la activităţi de import, export sau intermediere. De altfel, noţiunea de intermediere trimite la traficul cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive (corespunzător infracţiunii de trafic de droguri din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri), iar noţiunile de import şi export au corespondent în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în infracţiunea de trafic internaţional de droguri. De asemenea, examinând succesiunea noţiunilor folosite de legiuitor în Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, se poate constata că majoritatea acestora, respectiv „fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, stocare-depozitare“, trimit prin însăşi conţinutul lor la desfăşurarea unor veritabile activităţi economice, ce necesită în mod normal şi participarea unor alte persoane, iar nu la activităţi pentru consumul propriu. Doar noţiunile „procurare, ambalare, transport, manipulare“ au o semnificaţie ambivalentă şi se pot referi atât la activităţi ce au ca finalitate consumul propriu (practic pot fi săvârşite şi de consumatorul final al produselor), cât şi la etape ale activităţilor de import, export sau intermediere. Semnificativ însă este absenţa dintre acestea a modalităţii alternative a „deţinerii“. Legiuitorul a ales să nu incrimineze ca infracţiune deţinerea de produse susceptibile a avea efecte psihoactive decât în măsura în care deţinerea ar putea fi circumscrisă într-un caz particular noţiunii de altă activitate de import, export sau intermediere - teza finală a art. 2 lit. b) din legea menţionată. În cea de-a doua opinie s-a susţinut că noţiunea de „operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive“, ca element material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, include şi activitatea persoanei care a procurat astfel de substanţe în vederea consumului propriu, textul incriminator necondiţionând activitatea de procurare numai dacă aceasta este în cadrul unei activităţi de import sau export. Potrivit art. 1 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, acest act normativ stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, constituie infracţiune fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Prin urmare, orice operaţiuni cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt interzise, inclusiv procurarea unor astfel de substanţe pentru consum propriu, chiar dacă activitatea de procurare nu are loc în cadrul unei activităţi de import sau export. III. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi de instanţele de judecată arondate În urma solicitării unui punct de vedere cu privire la chestiunea de drept pentru a cărei lămurire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată s-au primit comunicări de la toate curţile de apel; comunicările respective au vizat şi opinia unora dintre instanţele aflate în raza de activitate a acestor curţi. De asemenea, în urma solicitării unui punct de vedere, a fost primit un răspuns şi din partea Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova. S-au conturat trei opinii, una majoritară, una minoritară, iar una singulară, însă au existat şi instanţe care nu şi-au exprimat niciun punct de vedere. Într-o primă opinie, majoritară, s-a considerat că activitatea de procurare ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive priveşte procurarea unor astfel de substanţe în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive. Au transmis opinii în acest sens: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Vrancea, Tribunalul Buzău, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Reghin, Judecătoria Luduş şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Într-o a doua opinie, minoritară, s-a apreciat că acţiunea de „procurare“ cuprinsă în enumerarea prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, nu vizează ipoteza în care consumatorul final achiziţionează sau obţine produsele interzise de acest act normativ şi că activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse. Au transmis opinii în acest sens: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea şi Judecătoria Reşiţa. Într-o a treia opinie, singulară, exprimată de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, s-a arătat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra chestiunii de drept, având în vedere că, prin Decizia nr. 25/2015, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a pronunţat următoarea soluţie: „Stabileşte că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică.“ A transmis opinie în acest sens Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală. IV. Jurisprudenţa naţională în materie Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Olt, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Brăila, Tribunalul Suceava şi Tribunalul Caraş-Severin. V. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept a cărei dezlegare de principiu se solicită. VI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept a cărei dezlegare de principiu se solicită. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante pentru problema de drept a cărei dezlegare de principiu se solicită. VIII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Din categoria deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, relevantă este Decizia nr. 25/2015 din 8.10.2015 prin care următoarei chestiuni de drept: „dacă subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, poate fi numai operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) care are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizaţia definită în art. 2 lit. h) în vederea desfăşurării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive“ i s-a dat următoarea dezlegare: "Stabileşte că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică." IX. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. A fost transmis punctul de vedere al specialiştilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, care au apreciat că, din interpretarea art. 1 şi 4 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, dar şi din economia întregului act normativ, ar rezulta că legiuitorul a avut în vedere responsabilizarea persoanelor care efectuează operaţiuni cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. Impunerea unei obligaţii în sensul obţinerii autorizaţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, a reprezentat, cu certitudine, o măsură de prevenire, control şi combatere a efectelor negative cauzate de consumul unor astfel de substanţe. În drept, întrucât nu există o obligativitate absolută a legiuitorului de a defini toate noţiunile folosite, a fost instituit un principiu potrivit căruia orice concept nedefinit va fi interpretat în sensul avut de acesta în limbajul comun. În interpretarea art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, s-a apreciat că acest principiu nu îşi găseşte aplicabilitatea, întrucât în art. 2 lit. b) din această lege legiuitorul a înţeles să definească noţiunea de „operaţiuni cu produse“. Din modul cum acesta a ales să formuleze definiţia, prin sintagma finală „sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse“, s-a apreciat că toate operaţiunile enumerate se circumscriu acestor activităţi şi au un preponderent caracter economic. Acestea nu vizează activitatea specifică unui consumator final, în lege nefiind incriminată deţinerea unor astfel de produse în vederea consumului propriu. S-a apreciat că responsabilitatea obţinerii unor astfel de autorizaţii nu revine consumatorului final, chiar dacă acesta face obiectul protecţiei dispoziţiilor legale. Prin urmare, s-a considerat că activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export sau intermediere de produse. X. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Cu privire la chestiunea de drept s-a apreciat că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o „operaţiune cu produse“ şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în ipoteza în care este efectuată ca activitate de natura „importului, exportului ori intermedierii de produse“. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final, efectuată ca acţiune inerentă deţinerii de produse pentru consum propriu, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. În susţinerea acestei opinii au fost aduse următoarele argumente: În cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, s-a arătat că există trei elemente care conduc la concluzia că procurarea de către consumatorul final, efectuată ca acţiune premergătoare deţinerii de produse pentru consum propriu, nu se include în sfera de aplicare a normei de incriminare prevăzute în art. 16 alin. (1) din lege. Un prim element este reprezentat de poziţionarea „procurării“ în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, într-o succesiune de activităţi anterioare procurării de produse de către consumator. În acest sens se remarcă faptul că „procurarea“ este poziţionată anterior operaţiunilor de „ambalare, transport, stocare-depozitare“, operaţiuni care conturează o succesiune de activităţi efectuate anterior acţiunii consumatorului final. Operaţiunile poziţionate anterior „procurării“ şi subsecvent „procurării“ nu constituie activităţi efectuate de către consumator, ci de către persoana fizică sau juridică, subiect activ al infracţiunii, care face posibil consumul de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Un al doilea element este reprezentat de formularea părţii finale a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, care se referă la „orice altă activitate“ de „import, export ori intermediere de produse“, formulare din care rezultă că „procurarea“ ar avea natura unei activităţi de import, export sau intermediere de produse şi s-ar integra în gama activităţilor de tipul importului, exportului ori intermedierii, care „alimentează“„ consumul de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Un al treilea element este reprezentat de cerinţa ca fapta să fie săvârşită de către subiectul activ fără a deţine autorizaţia eliberată în condiţiile legii, cerinţă stabilită în cuprinsul normei de incriminare prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Astfel, potrivit normei de incriminare cuprinse în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune, în ipoteza în care fapta este săvârşită de către subiectul activ „fără a deţine autorizaţia eliberată în condiţiile prezentei legi“, eludând procedura de autorizare. Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, reglementează în capitolul II autorizarea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în cuprinsul dispoziţiilor art. 3-12. Din întreaga economie a capitolului II, din cuprinsul dispoziţiilor art. 3-12, precum şi din modul în care este concepută autorizarea (atât în Legea nr. 194/2011, cât şi în Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului administraţiei şi internelor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 398/103/40/2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi a cuantumului tarifelor de autorizare şi evaluare, rezultă că destinatarul normelor în materia procedurii de autorizare este persoana care efectuează operaţiunea de procurare, ca operaţiune de intermediere de produse către un consumator final sau ca operaţiune situată pe „traseul“ produselor către un consumator final, iar nu consumatorul final. În mod corespunzător s-a precizat că intră sub incidenţa normei de incriminare cuprinse în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, persoana care, eludând procedura de autorizare, efectuează operaţiunea de procurare, ca operaţiune de intermediere de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către un consumator final sau ca operaţiune situată pe „traseul“ produselor către un consumator final, iar nu consumatorul final. Un alt argument în favoarea opiniei exprimate s-a apreciat că rezultă din raţiunile care au stat la baza adoptării Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, reflectate în expunerea de motive a acesteia, şi care se regăsesc în Decizia Curţii Constituţionale nr. 481/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017). În considerentul nr. 29 al deciziei menţionate, Curtea Constituţională a reţinut că, „aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, aceasta s-a impus ca urmare a unui fenomen care se amplifică exponenţial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» şi care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepţie pozitivă din partea societăţii şi ascund, în realitate, substanţe echivalente sau similare drogurilor de risc şi de mare risc (...). Cu toate că listele au fost actualizate în cursul anului 2010 de două ori, apariţia de noi substanţe pe piaţă a făcut ca măsurile întreprinse de către autorităţi să fie eficiente doar parţial. Comercianţii specializaţi continuau să îşi desfăşoare activitatea cu astfel de substanţe, oferind spre vânzare, în permanenţă, produse noi, potenţial extrem de periculoase pentru sănătatea persoanelor“. S-a susţinut că din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, astfel cum este reflectată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 481/2017, rezultă că scopul legii este reprezentat de combaterea comercializării produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi combaterea activităţii comercianţilor specializaţi, care oferă spre vânzare astfel de produse periculoase pentru sănătatea persoanelor. Aşadar, din perspectiva expunerii de motive a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, procurarea apare ca o operaţiune efectuată de persoana care comercializează sau „alimentează“ comercializarea produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar nu de consumatorul final care îşi procură produsele, ca acţiune inerentă deţinerii acestora pentru consum propriu. De asemenea, expunerea de motive a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, se referă la operaţiunile efectuate prin site-urile de vânzare on-line şi prin „magazinele de vise“, care fac posibil consumul produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar nu la operaţiunile efectuate de consumator. Un alt argument în favoarea opiniei exprimate s-a apreciat că rezultă în urma comparării limitelor de pedeapsă prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu cele prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. S-a arătat astfel că în dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri este incriminată cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Cumpărarea, ca formă de procurare a drogurilor de risc pentru consum propriu, şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsesc, conform art. 4 alin. (1) dinLegea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Conform art. 61 alin. (4) lit. b) din Codul penal, amenda este cuprinsă între 120 şi 240 de zile-amendă. Pedeapsa prevăzută în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Conform art. 61 alin. (4) lit. c) din Codul penal, amenda este cuprinsă între 180 şi 300 de zile-amendă. Atât art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cât şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, lege prin care s-a realizat şi o reaşezare a pedepselor stabilite pentru infracţiunile prevăzute în legi speciale în raport cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile prevăzute în noul Cod penal. În condiţiile în care acţiunile care privesc drogurile de risc au o gravitate superioară acţiunilor care privesc produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive, este greu de admis că procurarea de droguri de risc pentru consum propriu prin cumpărare se sancţionează cu pedepse mai mici decât procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pentru consum propriu. Unica explicaţie posibilă a faptului că atât limitele speciale ale pedepsei închisorii, cât şi limitele speciale ale zilelor-amendă stabilite de legiuitor pentru infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) dinLegea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt inferioare limitelor speciale ale pedepsei închisorii şi ale zilelor-amendă stabilite pentru infracţiunea prevăzută în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, este aceea că legiuitorul nu a avut în vedere sancţionarea acţiunii consumatorului final de a-şi procura produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pentru consum propriu. În plus, s-a mai arătat că, chiar în cadrul normei de incriminare prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, este dificil de admis faptul că legiuitorul a pus pe acelaşi plan, sub aspect sancţionator, operaţiunile efectuate ilegal de către persoanele fizice sau juridice care comercializează sau „alimentează“ comercializarea produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive cu acţiunea consumatorului final care îşi procură produsele, ca acţiune premergătoare deţinerii acestora pentru consum propriu. XI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis prin Adresa nr. 1.126/C/1.080/III-5/2018 concluzii scrise, arătând că prin sesizarea Înaltei Curţi nu se urmăreşte lămurirea unei chestiuni de principiu, ci se tinde la soluţionarea fondului cauzei de către instanţa supremă, astfel încât condiţiile ca întrebarea adresată instanţei supreme să constituie o problemă de drept, iar rezolvarea ce se solicită a-i fi dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie una de principiu nu sunt îndeplinite. Nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Curtea de Apel Suceava a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept. XII. Dispoziţiile legale incidente Art. 1,art. 2 lit. b), h),art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare "ART. 1 Prezenta lege stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. ART. 2 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: b) operator - persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse; h) autorizaţie - act tehnico-administrativ emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare A.N.S.V.S.A., care atestă că produsul nu este substitut în sensul prezentei legi, în urma efectuării unor analize şi evaluări de către laboratoarele specializate în acest sens, după caz. ART. 4 Orice operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, are obligaţia de a solicita A.N.S.V.S.A. o autorizaţie, astfel cum este definită la art. 2 lit. h). ART. 16 (1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. (2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. XIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Judecătorul-raportor a opinat pentru admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 4.877/86/2017 şi dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive“, în sensul că: Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ. XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la admisibilitatea sesizării Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este subsumată îndeplinirii cumulative a trei condiţii, respectiv: - completul de judecată care a formulat sesizarea să fi fost învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept care formează obiectul sesizării să nu fi fost dezlegată anterior printr-o hotărâre prealabilă sau să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării. Examinând îndeplinirea acestor condiţii în cauză se constată că instanţa care a formulat sesizarea este Curtea de Apel Suceava, iar aceasta este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Suceava; de asemenea, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă şi nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În ceea ce priveşte condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea în fond a cauzei se constată că şi aceasta este îndeplinită, infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a persoanei acuzate presupunând sub aspectul elementului material al laturii obiective comiterea uneia din operaţiunile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi a cărei semnificaţie se solicită a fi clarificată. În consecinţă, de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări depinde soluţia ce ar putea fi pronunţată asupra acţiunii penale exercitate în cauză. B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Prin sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept constând în: dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi incriminată de art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive. Textele legale din cuprinsul Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare la care se face referire au următorul conţinut:" Art. 2 lit. b): operator - persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operaţiuni cu produse; Art. 16: "(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă." Plecând de la chiar titlul Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, respectiv pentru combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, precum şi în considerarea expunerii de motive a acestui act normativ, reluate în paragraful 29 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 481/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017), se constată că adoptarea legii s-a impus ca urmare a amplificării exponenţiale a unui fenomen legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic plante etnobotanice şi care prezintă un potenţial extrem de periculos pentru sănătatea persoanelor, scopul acesteia constituindu-l stabilirea cadrului legal de efectuare a operaţiunilor cu aceste categorii de produse. Obiectul de reglementare al Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, îl constituie conform art. 1 stabilirea cadrului legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora (...), iar prin regim juridic al produsului se înţelege ansamblul reglementărilor având ca obiect cel puţin una dintre operaţiunile prevăzute la lit. b). Astfel, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, îl constituie relaţiile sociale care se nasc şi se desfăşoară în legătură cu protejarea sănătăţii populaţiei, prin combaterea efectelor negative pe care îl are consumul de substanţe cu efecte sau susceptibile de a avea efecte psihoactive. Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică, aspect asupra căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 25/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015), pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin considerentele deciziei menţionate s-a arătat că sfera de cuprindere a subiectului activ nu poate fi limitată la categoria de operator la care face referire art. 2 lit. b) din lege, ci include orice persoană fizică sau juridică. În cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 sunt reglementate însă două noţiuni, respectiv în prima parte este definită noţiunea de operator, iar ulterior sunt enumerate categoriile de acţiuni care sunt considerate operaţiuni cu produse, respectiv: fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, operaţiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condiţiile stabilite de prezenta lege. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ, obligaţia de a solicita o autorizaţie Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor revine oricărui operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul. Norma de incriminare cuprinsă de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, prevede sub aspectul elementului material al laturii obiective că acesta constă în efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, destinatarul normei fiind persoana fizică sau juridică ce efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiunile reglementate cu aceste categorii de produse. De asemenea, textul legal evocat condiţionează întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de cerinţa ca efectuarea de operaţiuni cu produse să fie realizată fără a deţine autorizaţia eliberată în condiţiile acestei legi, respectiv fără drept. Din interpretarea textelor legale la care s-a făcut referire se desprinde concluzia că operaţiuni cu produse şi pentru desfăşurarea cărora este obligatorie obţinerea autorizării, în sensul Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, sunt acele activităţi care sunt subsumate scopului producerii, circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, indiferent dacă sunt destinate consumului sau nu. De asemenea, într-o interpretare sistematică a dispoziţiilor art. 2 lit. b) se constată că tehnica legislativă constând în adăugarea după enumerarea activităţilor de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare şi manipulare a variantelor alternative de import, export ori intermediere de produse restrânge sfera operaţiunilor la cele de interpunere în circulaţia acestor categorii de substanţe. Mai mult, folosirea expresiei activitate legală pare să sublinieze voinţa legiuitorului de a include în sfera operaţiunilor supuse autorizării acele activităţi care au un caracter comercial sau care se desfăşoară în mod sistematic, într-un cadru organizat şi care se bucură de prezumţia de liceitate, iar nu pe cele derulate în mod ilicit. De altfel, restrângerea sferei operaţiunilor la cele de interpunere în circulaţie a acestor categorii de substanţe prin folosirea sintagmei sau orice alte activităţi legale (...) este explicabilă şi prin prisma dificultăţilor pe care le-ar întâmpina legiuitorul în încercarea de a oferi o enumerare exhaustivă a acţiunilor ce ar putea constitui acţiuni supuse autorizării de către instituţia de resort. Se observă astfel că nu este inclusă în enumerarea din cuprinsul art. 2 lit. b) acţiunea de deţinere sau cea de consum a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi, a fortiori, acestea nu sunt supuse autorizării de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În mod evident, consumul sau deţinerea în vederea consumului a unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv nu face parte din categoria activităţilor de intermediere în circulaţia unor asemenea produse şi nu ar putea fi incluse în categoria celor supuse autorizării în condiţiile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Având în vedere conţinutul legal al art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, din perspectiva trimiterii la noţiunea de operaţiuni cu produse prevăzută de art. 2 lit. b), şi condiţia ca acestea să fie efectuate fără a deţine autorizaţia la care se referă art. 4 din lege, se constată că elementul material al infracţiunii poate consta exclusiv în efectuarea uneia sau mai multora dintre activităţile definite de actul normativ ca operaţiuni cu produse, întrucât numai acestea sunt supuse autorizării. Practic, prin instituirea cerinţei specifice, respectiv de a nu fi deţinută autorizaţia prevăzută de lege, legiuitorul a exclus din categoria acţiunilor ce ar putea constitui elementul material al infracţiunii actele care nu sunt supuse acestei proceduri de autorizare. În susţinerea concluziei expuse se reţine că, de vreme ce legiuitorul a optat pentru incriminarea operaţiunilor cu produse fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege (iar nu a oricăror acte sau operaţiuni), operaţiuni pe care le-a definit în cuprinsul art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, devin incidente principiile privind previzibilitatea legii, derivate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale a României. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145; Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51; Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34; Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016). Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, activităţile care se încadrează în noţiunea de operaţiuni cu produse sunt definite în cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, elementul material al infracţiunii incriminate de art. 16 din acelaşi act normativ poate viza exclusiv aceste activităţi, fiind interzisă extinderea sferei de incriminare şi la alte operaţiuni, cum ar fi consumul sau deţinerea în vederea consumului unor asemenea produse. Subsecvent, de vreme ce operaţiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive trebuie să fie subsumate scopului producerii, circulaţiei sau interpunerii în circulaţie a unor asemenea substanţe, iar deţinerea în vederea consumului sau consumul propriu-zis al acestora nu intră în sfera de reglementare a actului normativ incident, activitatea de procurare ar putea constitui una dintre modalităţile alternative ale elementului material exclusiv în ipoteza în care este realizată în scopul menţionat. Cu alte cuvinte, activitatea de procurare, care, potrivit DEX, este definită prin a face rost de ceva, a obţine ceva, a achiziţiona, poate constitui elementul material al infracţiunii numai în măsura în care este subsumată scopului intermedierii sau interpunerii în circulaţia produselor susceptibile de a avea afecte psihoactive. În consecinţă, procurarea unor produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final, în măsura în care scopul procurării este exclusiv consumarea de către acesta, nu intră în sfera de reglementare a art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi nu constituie o modalitate alternativă a elementului material al infracţiunii incriminate prin art. 16 din acelaşi act normativ. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.877/86/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă activitatea de procurare, ca modalitate alternativă a operaţiunii cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi incriminată la art. 16 din aceeaşi lege, se referă la procurare ca activitate legală de import, export ori intermediere de produse sau priveşte procurarea unor astfel de produse în orice împrejurare şi cu orice titlu, inclusiv de către consumatorul final al produselor susceptibile a avea efecte psihoactive.“ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 stabileşte că: Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Valentina Cruceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
O sa faca alt dosar in care sa explice clar daca procurarea pentru consum propriu este legala doar daca procuri din tara sau poti cumpara si din afara, sau daca cumperi din afara pentru consum propriu tot nu este bine ca este import :D
Daca aplicam aceeasi logica, putem procura si din afara tarii pentru consum propriu si asta nu va
constitui infractiune, corect?
