Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.905/1/2021
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- pentru preşedintele │
│Rodica Dorin │delegat al Secţiei a │
│ │II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa-Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Curelea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I│
│Paraschiv │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I│
│ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a│
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia │
│Filipescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia │
│Ponea │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe │de contencios │
│Severin │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia │
│Constantin │de contencios │
│Vlad │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia │
│Ghica-Velescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Oana Burnel │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alexandra │- judecător la Secţia │
│Iuliana Rus │penală │
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.905/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin. 4. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava ce formează obiectul Dosarului nr. 2.905/1/2021. 6. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general şi o completare la raport. 7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general. 8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii. În argumentarea opiniei sale arată că art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu distinge în privinţa condiţiilor ce trebuie verificate de către instanţa de judecată. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Dacă legiuitorul ar fi dorit limitarea controlului judecătoresc la condiţiile formale ale hotărârii arbitrale, ar fi făcut o menţiune expresă în acest sens. A mai arătat că acţiunea în anulare nu reprezintă un mecanism de control judecătoresc specific hotărârilor arbitrale prin care au fost soluţionate litigii având ca obiect transferul dreptului de proprietate sau constituirea altor drepturi reale imobiliare, ci o formă de control judecătoresc sui generis, pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă. 9. Un membru al completului de judecată îl întreabă pe reprezentantul procurorului general dacă apreciază că hotărârea arbitrală reprezintă un act jurisdicţional şi care ar fi consecinţele cenzurării unui asemenea act de către instanţa de judecată în procedura reglementată de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 10. Reprezentantul procurorului general răspunde că hotărârea arbitrală are natura unui act jurisdicţional care este însă supus cenzurii instanţei de judecată inclusiv în privinţa condiţiilor de fond necesare transferului sau constituirii altui drept real imobiliar, a căror neîndeplinire ar conduce la respingerea acţiunii de validare a hotărârii arbitrale. 11. Nemaifiind alte întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii 12. Prin Hotărârea nr. 29 din 17 noiembrie 2021, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă cu privire la sintagma „după verificarea (...) respectării condiţiilor“, în sensul de a stabili dacă instanţa de judecată, învestită în baza prevederilor legale amintite, analizează doar condiţiile formale ale hotărârii arbitrale sau şi pe cele de fond. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 13. Codul de procedură civilă Art. 547 - Intervenţia instanţei "(1) Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi pentru îndeplinirea altor atribuţii ce revin instanţei judecătoreşti în arbitraj, partea interesată poate sesiza tribunalul în circumscripţia căruia are loc arbitrajul. Tribunalul va soluţiona cauza în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.(2) Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenţă şi cu precădere, prin procedura ordonanţei preşedinţiale, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac." Art. 603 - Hotărârea arbitrală "(1) Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă: a) componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii; b) numele şi prenumele părţilor, domiciliul ori reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi sediul, numele şi prenumele reprezentanţilor părţilor, precum şi ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului; c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj; d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor; e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiază soluţia; f) dispozitivul; g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 602 alin. (3), şi, dacă este cazul, semnătura asistentului arbitral.(2) Arbitrul care a avut o altă părere va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină. Această regulă se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care există opinie concurentă.(3) În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanţei judecătoreşti ori notarului public pentru a obţine o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanţa judecătorească ori de către notarul public a respectării condiţiilor şi după îndeplinirea procedurilor impuse de lege şi achitarea de către părţi a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară şi se va realiza transferul de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză. Dacă hotărârea arbitrală se execută silit, verificările prevăzute în prezentul alineat vor fi efectuate de către instanţă, în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite." III. Orientările jurisprudenţiale divergente 14. Autorul sesizării a arătat că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, în dosare având ca obiect validarea hotărârilor arbitrale, în temeiul art. 603 coroborat cu art. 547 din Codul de procedură civilă, în sensul că unele instanţe au soluţionat litigiile verificând doar condiţiile formale ce privesc conţinutul hotărârii arbitrale, iar alte instanţe au efectuat veritabile verificări de fond. 15. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în privinţa condiţiilor ce trebuie verificate de instanţa de judecată în temeiul art. 603 din Codul de procedură civilă, acestea se referă doar la cele reglementate de alin. (1) al aceluiaşi articol, şi anume condiţiile formale ce privesc conţinutul hotărârii arbitrale (componenţa tribunalului arbitral, numele părţilor, menţionarea convenţiei arbitrale etc.), nu şi alte condiţii de formă (cum ar fi constituirea tribunalului arbitral, îndeplinirea procedurii de citare, termenul arbitrajului etc.) sau de fond (cum ar fi arbitrabilitatea litigiului, existenţa şi valabilitatea convenţiei arbitrale sau chestiuni ce ţin de fondul dreptului). 16. În fundamentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu conferă instanţei prerogativa controlului de legalitate a hotărârii arbitrale, specific acţiunii în anulare reglementate de art. 608 din acelaşi cod, ci numai prerogativa de verificare a condiţiilor formale ale hotărârii arbitrale. De altfel, această concluzie rezultă şi din împrejurarea că verificările la care se referă art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă pot fi efectuate şi de un notar public, care nu poate avea ca atribuţii decât analizarea aspectelor formale ale hotărârii arbitrale. 17. În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti nesupuse niciunei căi de atac: - Decizia nr. 329/2020 din 29 mai 2020 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 21/2020 din 18 iunie 2020 a Curţii de Apel Iaşi; – Sentinţa nr. 498/2020 din 13 iulie 2020 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 1.187/2021 din 15 iunie 2021 a Tribunalului Suceava; – Decizia nr. 1.245/2021 din 7 septembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti. 18. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că instanţa de judecată trebuie să verifice şi condiţiile de fond necesare pentru transmiterea prin vânzare a dreptului de proprietate, respectiv dovada calităţii de proprietar, întinderea cotelor-părţi, încasarea preţului etc., deci trebuie să analizeze condiţiile de fond ale vânzării. 19. În fundamentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că, în procedura reglementată de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată, respectiv notarul public sunt obligaţi să verifice respectarea condiţiilor şi procedurilor impuse de lege pentru transferul dreptului de proprietate sau constituirea altui drept real asupra unui imobil. Astfel, în această procedură este esenţială verificarea dovezilor care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul hotărârii arbitrale. 20. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti nesupuse niciunei căi de atac: - Sentinţa nr. 1.350/2018 din 20 noiembrie 2018 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 620/2019 din 9 iulie 2019 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 839/2019 din 25 septembrie 2019 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 1.164/2019 din 10 decembrie 2019 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 1.543/2020 din 12 octombrie 2020 a Tribunalului Bucureşti; – Decizia nr. 1.169/2021 din 9 iunie 2021 a Tribunalului Suceava; – Sentinţa nr. 1.349/2021 din 6 iulie 2021 a Tribunalului Suceava. 21. Autorul sesizării a mai arătat că problema de drept supusă analizei a fost dezbătută şi cu ocazia a două întâlniri ale preşedinţilor secţiilor civile ale curţilor de apel şi ale instanţei supreme, respectiv cea din 19-20 noiembrie 2015 de la sediul Curţii de Apel Timişoara şi cea din 13-14 octombrie 2016 de la sediul Curţii de Apel Cluj. 22. În cadrul ambelor întâlniri, opinia exprimată de formatorii Institutului Naţional al Magistraturii a fost în sensul că instanţa de judecată poate verifica doar condiţiile formale ce privesc conţinutul hotărârii arbitrale. 23. În fundamentarea acestei opinii s-a argumentat că este greu de acceptat că instanţa de judecată ar fi îndreptăţită în procedura reglementată de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă să analizeze aspecte de fond ale procedurii arbitrale (de pildă, validitatea clauzei compromisorii). Aceasta ar echivala cu existenţa concomitentă a două căi de atac, respectiv acţiunea în anulare şi cererea formulată în condiţiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă împotriva hotărârilor arbitrale prin care se realizează transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui imobil. 24. Astfel, s-a apreciat că aspectele care fac obiectul verificărilor în cadrul acţiunii în anulare nu pot fi analizate în cadrul procedurii reglementate de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 25. În acest sens s-a arătat că art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în partea sa finală că: dacă hotărârea arbitrală se execută silit, verificările prevăzute în prezentul alineat vor fi efectuate de către instanţă, în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite. 26. Or, în cadrul încuviinţării executării silite, care reprezintă o procedură necontencioasă, instanţa verifică doar cerinţele formale ale titlului executoriu (art. 666 din Codul de procedură civilă), iar în cazul dat, ale hotărârii arbitrale. 27. Din moment ce aceleaşi verificări se realizează şi în cazul cererii formulate în temeiul art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, rezultă că acestea nu pot privi decât aspectele formale ale hotărârii arbitrale. 28. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că aceleaşi verificări sunt realizate şi de către notarul public ale cărui atribuţii nu pot viza decât analizarea aspectelor formale ale hotărârii arbitrale. 29. În plus, s-a arătat că hotărârea arbitrală are autoritate de lucru judecat şi că o verificare a fondului litigiului soluţionat pe calea arbitrajului ar pune sub semnul întrebării însăşi raţiunea procedurii reglementate de art. 603 din Codul de procedură civilă. Faţă de caracterul necontencios al acestei proceduri, ea este compatibilă doar cu realizarea de către instanţa de judecată a unor verificări formale ale hotărârii arbitrale. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 30. Pe rolul Curţii Constituţionale se află în stadiul de raport Dosarul nr. 2.189D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate ce vizează inclusiv dispoziţiile art. 547 şi 603 din Codul de procedură civilă. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 31. Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare. VI. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava 32. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a apreciat că instanţa învestită cu o cerere de validare a hotărârii arbitrale, în cazurile prevăzute de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, este abilitată să verifice atât condiţiile de formă ale hotărârii arbitrale, cât şi pe cele de fond cu privire la transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real imobiliar. VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 33. Procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii. 34. În argumentarea opiniei sale a menţionat că formularea generală a art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă justifică verificarea, în procedura de validare a hotărârii arbitrale, inclusiv a condiţiilor de fond pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real imobiliar. 35. Pornind de la dezlegările date prin Decizia nr. 12 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia nr. 23 din 3 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat că instituţia juridică reglementată de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă constituie o adaptare, pentru procedura arbitrală, a mecanismului stabilit de art. 1.279 şi 1.669 din Codul civil, în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. 36. În concret, a subliniat că cele două proceduri reprezintă situaţii juridice complexe pluridependente ce pot fi descompuse în diferitele lor elemente, respectiv: un act preparator (antecontractul, promisiunea unilaterală/bilaterală de a încheia actul translativ de proprietate sau constitutiv de drepturi reale imobiliare) şi actul notarial sau hotărârea judecătorească care ţine loc de act autentic de vânzare ori constituire a altui drept real imobiliar. 37. Împrejurarea că, suplimentar faţă de mecanismul prevăzut de art. 1.279 şi 1.669 din Codul civil, în succesiunea diferitelor elemente care compun situaţia juridică pluridependentă se interpune şi o hotărâre arbitrală prin care sa tranşat litigiul având ca obiect transferul dreptului de proprietate sau constituirea altui drept real imobiliar nu schimbă natura şi efectele actului final reprezentat de hotărârea judecătorească, care va constitui actul justificativ pentru înscrierea în cartea funciară. 38. Astfel, hotărârea judecătorească prin care este validată hotărârea arbitrală nu va avea efecte declarative, ci constitutive de drepturi, asemenea hotărârii pronunţate în temeiul art. 1.279 şi 1.669 din Codul civil. 39. În consecinţă, instanţa sesizată cu procedura de validare a hotărârii arbitrale va analiza condiţiile de validitate ale operaţiunii juridice în privinţa drepturilor reale care se înscriu în cartea funciară, similar cazului în care este sesizată pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare, realizându-se astfel o stabilitate a circuitului civil în dinamica lui. 40. În acest context s-a apreciat că trebuie verificate condiţiile prevăzute de art. 1.179 din Codul civil chiar dacă în succesiunea diferitelor elemente ce compun situaţia juridică se interpune şi o hotărâre arbitrală prin care s-a tranşat litigiul, instanţa de judecată urmând a analiza condiţiile de validitate întocmai situaţiei în care ar fi sesizată ab initio de către părţi. 41. În plus, s-a subliniat că art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu distinge în privinţa condiţiilor supuse examinării instanţei de judecată. Or, formularea generală a acestui text de lege justifică aplicarea sa generală, pentru că, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. 42. S-a arătat că exercitarea acţiunii în anulare ţine exclusiv de opţiunea părţilor interesate în desfiinţarea hotărârii arbitrale, motiv pentru care nu se poate reţine că acest mecanism de control judecătoresc al hotărârii arbitrale conduce la restrângerea controlului ce trebuie realizat în procedura de validare a aceleiaşi hotărâri. 43. De asemenea, acţiunea în anulare nu reprezintă un mecanism de control judecătoresc specific hotărârilor arbitrale prin care au fost soluţionate litigii având ca obiect transferul dreptului de proprietate sau constituirea altor drepturi reale imobiliare care se înscriu în cartea funciară, ci este o formă de control judecătoresc sui generis pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă. 44. S-a mai susţinut că, indiferent dacă cererea de validare a hotărârii arbitrale se grefează pe executarea benevolă ori silită a hotărârii arbitrale, instanţa de judecată soluţionează această cerere în cadrul procedurii necontencioase, disputa asupra dreptului real fiind tranşată în procedura arbitrală. 45. Or, în cadrul acestei proceduri necontencioase rolul activ al judecătorului este mai accentuat, acesta având sarcina de a se asigura că măsura pe care o dispune corespunde parametrilor specifici de legalitate, pentru a evita situaţiile în care actul de transmitere sau constituire a dreptului real imobiliar nu ar întruni condiţiile prevăzute de lege ad validitatem. VIII. Opinia judecătorilor-raportori 46. Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, sintagma „după verificarea (...) respectării condiţiilor“ vizează verificarea condiţiilor formale ale hotărârii arbitrale, iar nu a celor de fond. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii 47. Verificându-se regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava (conform Hotărârii nr. 29 din 17 noiembrie 2021), acesta având, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, legitimare procesuală pentru declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii. 48. În privinţa cerinţelor de formă ale promovării recursului în interesul legii, ele rezultă din prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora acesta este „admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“. 49. Ca atare, din conţinutul normei procedurale menţionate reiese că trebuie îndeplinite următoarele condiţii pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: - sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; – problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; – dovada soluţionării diferite de către instanţele judecătoreşti să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii. 50. Din analiza memoriului de sesizare cu recurs în interesul legii, precum şi a documentelor anexate rezultă îndeplinirea cerinţelor formale de admisibilitate anterior enumerate. 51. Astfel, potrivit celor arătate în cuprinsul actului de sesizare, precum şi din anexele acestuia, reiese că există practică neunitară în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, mai exact a înţelesului sintagmei vizând „respectarea condiţiilor“, obiect al verificării instanţelor de judecată în procedura referitoare la hotărârea arbitrală pronunţată într-un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil. 52. Este vorba, în mod evident, de o problemă de drept, în sensul art. 515 din Codul de procedură civilă, care a suscitat interpretări diferite, determinate, în principal, de neclaritatea şi lipsa de rigoare a textului procedural. 53. De asemenea, dovada unor astfel de soluţionări diferite ale problemei de drept menţionate, prin hotărâri definitive, s-a făcut potrivit materialului anexat sesizării de recurs în interesul legii. IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 54. Astfel cum s-a menţionat în analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării, problema de drept care a primit dezlegări diferite din partea instanţelor de judecată este cea referitoare la verificările asupra condiţiilor de formă sau de fond pe care trebuie să le realizeze instanţa de judecată atunci când este învestită cu solicitarea de a pronunţa o hotărâre care să permită înscrierea în cartea funciară a hotărârii arbitrale pronunţate într-un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil. 55. Dispoziţia procedurală care a generat interpretări jurisprudenţiale diferite - alin. (3) al art. 603 din Codul de procedură civilă - a fost introdusă prin Legea nr. 206/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru completarea unor acte normative conexe, fiind modificată şi completată ulterior, prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe şi, respectiv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, în partea finală, referitoare la verificările care se efectuează de către instanţă (în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite) atunci când hotărârea arbitrală se poate executa silit. 56. Incoerenţa reglementării a fost aspru criticată în doctrină dintru început, arătându-se că este vorba despre „o soluţie nemaiîntâlnită, care pune sub semnul întrebării utilitatea arbitrajului în cazul litigiilor legate de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real“, că este o „soluţie lipsită de consistenţă juridică, justificare logică şi practică, fiind şi contrară spiritului reglementărilor procedurale referitoare la efectele hotărârii arbitrale“, respectiv că textul este „confuz şi sursă a unor posibile ambiguităţi“. 57. În prezenţa unei astfel de calităţi a normei legale, lipsită de rigoare, confuză, sursă de ambiguităţi, interpretarea corectă, care să stea la baza unei practici unitare, trebuie realizată ţinându-se seama, deopotrivă, de: raţiunea care a putut justifica adoptarea normei (legată de materia în care este pronunţată hotărârea arbitrală, aceea a constituirii sau transferului drepturilor reale imobiliare); efectele pe care le produce o hotărâre arbitrală; modalitatea în care poate fi supusă aceasta controlului de legalitate, numai prin intermediul acţiunii în anulare şi al recursului; interpretarea sistematică şi unitară a textului, pentru cele două opţiuni deschise părţii (de a apela, spre verificare, la instanţa de judecată sau la notarul public). 58. Astfel, în ce priveşte raţiunea completării dispoziţiilor art. 603 din Codul de procedură civilă cu alin. (3), ea trebuie pusă în relaţie cu materia în care intervine hotărârea arbitrală, care vizează constituirea sau transferul drepturilor reale imobiliare, şi cu modalitatea în care asemenea drepturi pot fi date publicităţii pentru a se asigura, pe de o parte, opozabilitatea faţă de terţi, şi mai ales, în perspectiva definitivării lucrărilor de cadastru, pentru a produce efectul constitutiv al dreptului real. 59. În acest sens trebuie reţinut că, potrivit art. 888 din Codul civil, înscrierea drepturilor reale în cartea funciară se poate efectua în baza înscrisului autentic, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazul în care legea prevede aceasta şi, de asemenea, că potrivit art. 1.244 din Codul civil numai actele juridice încheiate prin înscris autentic (sub rezerva situaţiei în care legea ar dispune expres în sens contrar) sunt apte să strămute sau să constituie drepturi reale care pot fi înscrise în cartea funciară. 60. Or, hotărârea arbitrală nu poate fi asimilată niciunei hotărâri judecătoreşti şi niciunui înscris autentic (dat fiind faptul că ea este expresia unei justiţii alternative private, neînvestite cu autoritatea funcţiei publice a statului), astfel încât drepturile reale imobiliare tranşate prin intermediul acesteia nu sunt apte de înscrierea în cartea funciară. 61. În acelaşi timp, fiind un act jurisdicţional, hotărârea arbitrală este înzestrată cu efecte specifice unui asemenea act (asemănător actului jurisdicţional al instanţei), cum sunt cele referitoare la: dezînvestirea tribunalului arbitral, caracterul definitiv şi obligatoriu al hotărârii, precum şi opozabilitatea efectelor faţă de terţii care nu fac, în condiţiile legii, dovada contrară, autoritatea de lucru judecat ce se ataşează dezlegărilor date de instanţa arbitrală. 62. Ceea ce lipseşte hotărârii arbitrale, pe planul efectelor sale, prin opoziţie cu hotărârea unei instanţe de judecată statale, este valoarea de înscris autentic (recunoscut doar în cazul actului emanând de la organul jurisdicţional învestit cu funcţia publică a statului, cu imperium) şi de aceea, pentru suplinirea acestui efect (în absenţa căruia nu se poate realiza intabularea dreptului real), se poate recurge la demersul întemeiat pe art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, de „obţinere a unei hotărâri judecătoreşti“, pe baza verificărilor căreia să se realizeze apoi înscrierea dreptului real imobiliar în cartea funciară. 63. În ce priveşte limitele în care instanţa de judecată poate proceda la verificarea „respectării condiţiilor“ de către tribunalul arbitral, respectiv dacă este vorba despre condiţii de fond sau de formă, ele trebuie stabilite în strânsă legătură cu efectele, menţionate anterior, ale hotărârii arbitrale (îndeosebi efectul lucrului judecat, al obligativităţii şi opozabilităţii), precum şi cu modalitatea în care ceea ce tranşează un tribunal arbitral ar putea fi modificat ori desfiinţat altfel decât prin intermediul căilor de atac legale. 64. Astfel, singura posibilitate de exercitare a controlului judecătoresc asupra hotărârilor arbitrale (inclusiv desfiinţarea acestora) constă în promovarea acţiunii în anulare şi, în mod corespunzător, a recursului împotriva hotărârii date în acţiunea în anulare [art. 608, art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă]. 65. De asemenea, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 608 din Codul de procedură civilă), fiind, ca atare, de strictă interpretare şi deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate însă, motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. 66. În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare. 67. Acesta fiind cadrul în care se poate declanşa controlul judecătoresc împotriva hotărârii arbitrale şi cum este de principiu că un act jurisdicţional (categorie din care face parte şi hotărârea arbitrală) nu poate fi modificat ori desfiinţat decât prin intermediul căilor legale de atac, rezultă că dispoziţiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu permit un control de fond al unor asemenea hotărâri, pentru că procedura de verificare a condiţiilor pe care o instituie nu este una similară unei căi de atac. 68. Aşadar, nu poate fi vorba, în contextul dat de dispoziţiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, despre un control judiciar sau despre o nouă judecată asupra unei hotărâri arbitrale care, nefiind atacată de părţi cu acţiune în anulare şi nefiind desfiinţată (în condiţiile art. 613 din Codul de procedură civilă), înseamnă că este definitivă şi obligatorie, potrivit art. 606 din acelaşi cod. 69. O interpretare în sens contrar ar nega reglementarea referitoare la efectele hotărârii arbitrale şi la calea de atac specială ce poate fi exercitată împotriva acesteia. 70. De aceea, în doctrină s-a subliniat că verificarea pe care o realizează instanţa de judecată pe temeiul art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu poate viza legalitatea hotărârii arbitrale, ea fiind supusă exclusiv acţiunii în anulare, pentru motivele şi în condiţiile prevăzute de art. 608 din Codul de procedură civilă, ci, cel mult, condiţiile exterioare de regularitate şi achitare a impozitului privind transferul dreptului de proprietate. 71. Aceeaşi interpretare este impusă şi de opţiunea pe care o oferă textul art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv de a prezenta hotărârea arbitrală fie notarului public, fie instanţei de judecată, pentru ca, după verificările efectuate de către acesta/aceasta, să se obţină hotărârea judecătorească sau, după caz, actul notarial pe baza căruia să se procedeze la înscrierea în cartea funciară. 72. Or, notarul public nu are atribuţii jurisdicţionale pentru a putea proceda la altfel de verificări decât cele de ordin formal în privinţa unei hotărâri arbitrale, aşa încât într-o interpretare unitară a textului (dată de alternativa expresă oferită părţii, de a prezenta hotărârea arbitrală fie instanţei de judecată, fie notarului public) rezultă că în ambele ipoteze verificările trebuie limitate la aspectele formale. 73. Câtă vreme legiuitorul a recunoscut competenţa notarului public în această procedură şi cum prerogativele acestuia nu pot trece dincolo de o analiză formală a hotărârii ce îi este supusă verificării, în mod similar, fiind vorba despre aceeaşi procedură, instanţa de judecată nu poate realiza verificări jurisdicţionale de fond, ci doar unele specifice procedurii necontencioase. 74. Tot astfel, pe planul efectelor hotărârii arbitrale, a accepta posibilitatea efectuării altor verificări de către instanţă decât cele de ordin formal, în procedura reglementată de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ar constitui o gravă atingere adusă autorităţii de lucru judecat, care se ataşează hotărârii arbitrale ce tranşează un litigiu. 75. Aceasta întrucât, hotărârea rămânând definitivă în absenţa atacării ei cu acţiune în anulare, înseamnă că ea este obligatorie şi înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ce nu mai poate fi pusă în discuţie. Or, s-ar ajunge la situaţia contrară dacă s-ar accepta ca, într-o procedură distinctă de căile de atac, să se facă verificări de fond care să poată invalida hotărârea arbitrală. 76. Ipoteza supunerii hotărârii arbitrale unui control de fond (respectiv asupra modalităţii de tranşare a raportului litigios), după ce aceasta a rămas definitivă, prin posibilitatea înlăturării ei din ordinea juridică, sub motiv că nu ar fi analizat corect condiţiile prevăzute de lege, ar deschide de fapt, împotriva acesteia, o cale de atac extraordinară, neprevăzută de lege. Mai mult, consecinţa ar fi excluderea din domeniul arbitrabilităţii a materiei drepturilor reale imobiliare (de vreme ce hotărârea instanţei de judecată ar înlătura şi înlocui, prin invalidare, hotărârea arbitrală), în contra dispoziţiilor art. 542 din Codul de procedură civilă, care stabilesc în mod expres domeniile care sunt excluse de la arbitrabilitate, respectiv: starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună. 77. S-ar crea astfel o ipoteză absurdă, fără susţinere într-o corectă interpretare legală a textului câtă vreme, dacă judecătorul nu ar confirma, pe aspecte de fond, hotărârea arbitrală (care însă nu a fost desfiinţată, în lipsa exercitării acţiunii în anulare), transferul proprietăţii între părţi nu ar mai avea loc în absenţa intabulării şi, evident, nici opozabilitatea faţă de terţi, ceea ce ar însemna lipsirea de efecte a hotărârii arbitrale, fără exercitarea căilor legale de atac. 78. Consecinţa ar fi, aşa cum s-a subliniat în doctrină, aceea a punerii sub semnul întrebării a înseşi instituţiei arbitrajului, de vreme ce hotărâri arbitrale definitive, care tranşează litigii într-o procedură, de cele mai multe ori instituţionalizată, ar rămâne fără efecte într-un control exercitat a posteriori de către instanţă sau, mai mult, de către un notar fără atribuţii jurisdicţionale. 79. De asemenea, interpretarea conform căreia verificările în această procedură trebuie limitate la aspecte de ordin formal este susţinută şi de completarea adusă textului art. 603 alin. (3) potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, prin reglementarea ipotezei referitoare la hotărârile arbitrale supuse executării silite, situaţie în care „verificările vor fi efectuate de către instanţă, în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite“. 80. Or, verificările care pot fi efectuate în cadrul acestei proceduri, care este una necontencioasă, se limitează la cerinţele de ordin formal ale titlului executoriu, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 666 din Codul de procedură civilă. 81. Aprecierea potrivit căreia mecanismul validării hotărârii arbitrale ar fi unul similar pronunţării hotărârii care să ţină loc de act autentic, cu trimitere la dispoziţiile art. 1.279 din Codul civil şi, respectiv, ale art. 1.669 din acelaşi cod, este una care ignoră în mod flagrant natura hotărârii arbitrale, care este aceea de act jurisdicţional, niciodată asimilabilă sau identificabilă cu cea a unui act convenţional. 82. Actul jurisdicţional, natură pe care hotărârea arbitrală o are potrivit dispoziţiilor art. 542 din Codul de procedură civilă - ca act care tranşează litigii între părţi, pe baza dezbaterilor contradictorii ale acestora, de către arbitri care se bucură de garanţii de independenţă şi imparţialitate, întocmai ca judecătorii (art. 562 din Codul de procedură civilă) - are trăsături şi efecte specifice, care îl diferenţiază de cel convenţional, respectiv executorialitatea, autoritatea de lucru judecat (separat de obligativitate şi opozabilitate) şi, de aceea, verificarea sau controlul unui act jurisdicţional nu se poate realiza niciodată în aceleaşi condiţii sau pentru aceleaşi motive pentru care un act convenţional este supus analizei de valabilitate. 83. Astfel fiind, este în afara regulilor fundamentale ale dreptului să se considere că o hotărâre arbitrală ar putea fi analizată, la fel ca actul convenţional, sub aspectul condiţiilor de validitate prevăzute de art. 1.279 alin. (3) sau art. 1.669 din Codul civil. 84. Cele două instituţii (promisiunea de a contracta şi, respectiv, promisiunea de vânzare şi promisiunea de cumpărare) reglementează raporturi juridice de natură convenţională şi modalitatea în care pot fi ele sancţionate atunci când una dintre părţi nu îşi execută obligaţiile asumate, prin posibilitatea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de contract. 85. Asupra hotărârii arbitrale, care a pus capăt definitiv unui litigiu şi care deci a verificat, inclusiv în această materie a drepturilor reale, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, nu se poate interveni ca şi cum aceasta ar reprezenta o convenţie, pentru ca instanţa de judecată să poată verifica încă o dată respectarea cerinţelor de validitate stipulate de lege. 86. Hotărârea judecătorească dată în procedura de validare prevăzută de art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu poate avea rolul hotărârii care să ţină loc de contract autentic de vânzare şi nu poate reprezenta o „adaptare, pentru procedura arbitrală, a mecanismului iniţial stabilit de art. 1.279 şi art. 1.669 din Codul civil în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti“ tocmai pentru că în această ipoteză hotărârea nu vine să analizeze un act convenţional, pentru a putea verifica aspectele de fond ale întocmirii lui. 87. Aprecierea în sensul existenţei unui mecanism de control a posteriori care ar da drept de verificare asupra modalităţii în care a fost tranşat fondul raportului juridic scoate hotărârea arbitrală din sfera actelor jurisdicţionale, în contra dispoziţiilor legale exprese şi în contra raţiunii instituirii arbitrajului, ca formă de justiţie alternativă, consacrată şi de art. 146 lit. d) din Constituţie, la care părţile sunt libere să apeleze. 88. Punându-se în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive arbitrale, se aduce atingere, de manieră nepermisă, securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, întrucât aşteptările legitime ale părţilor sunt în sensul definitivării disputei lor judiciare, câtă vreme s-a pronunţat un act jurisdicţional definitiv, nesusceptibil de anulare sau de desfiinţare decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. Aceasta, întrucât autoritatea de lucru judecat, ca efect specific al actului jurisdicţional, răspunde nevoii de securitate juridică, interzicând părţilor readucerea aceluiaşi litigiu în faţa instanţei (indiferent că este vorba despre instanţa statală sau cea arbitrală), ele fiind datoare să se supună efectelor obligatorii ale hotărârii, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja pe calea judecăţii. 89. Faptul că dispoziţiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu fac nicio distincţie în legătură cu natura condiţiilor ce trebuie analizate nu deschide calea interpretării după regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, pentru a se putea spune că e vorba, deopotrivă, de condiţii de fond şi de formă supuse verificării. 90. Potrivit regulii de interpretare logică menţionate, textele general formulate trebuie general aplicate doar dacă nu există raţiuni pentru restrângerea sau interpretarea restrictivă. O asemenea raţiune există însă, raportat la textul analizat, ea derivând din natura actului şi din specificul atribuţiunilor ce pot fi exercitate în această fază, deopotrivă necontencioasă şi ulterioară definitivării hotărârii arbitrale. 91. În concluzie, potrivit argumentelor arătate, care ţin de efectele hotărârii arbitrale şi de posibilitatea modificării ori desfiinţării lor numai prin intermediul căilor legale de atac, de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri arbitrale definitive, precum şi de interpretarea unitară a textului pentru cele două posibilităţi deschise părţii, de a se adresa instanţei de judecată sau notarului public, rezultă că este corectă prima orientare jurisprudenţială, care a stabilit că pe temeiul art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu pot fi efectuate decât verificări de ordin formal asupra hotărârii arbitrale. 92. În privinţa condiţiilor formale ce pot fi analizate trebuie de asemenea observat că ele nu pot fi circumscrise acelor aspecte formale care se constituie în acelaşi timp în motive ale acţiunii în anulare, potrivit art. 608 din Codul de procedură civilă, întrucât aceasta este calea procedurală a valorificării lor. 93. Concluzia pe acest aspect este impusă şi de interpretarea sistematică sau contextuală a dispoziţiilor art. 603 şi 608 din Codul de procedură civilă, faţă de împrejurarea că nu poate fi eludată reglementarea unei căi de atac, supusă unui termen imperativ de exercitare (conform art. 611 din Codul de procedură civilă) şi unei anumite competenţe (a curţii de apel, conform art. 610 din Codul de procedură civilă), pentru ca aspectele formale ce puteau fi valorificate prin intermediul acţiunii în anulare să poată fi deduse judecăţii într-o procedură necontencioasă (prin încălcarea, astfel, a regimului legal al căilor de atac). 94. În mod asemănător, în cazul în care hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu, verificările ce trebuie efectuate de către instanţă sunt cele specifice procedurii de încuviinţare a executării silite [aşa cum rezultă, de data aceasta expres, din teza ultimă a alin. (3) al art. 603 din Codul de procedură civilă], procedură bazată pe o analiză de ordin formal a titlului, potrivit art. 666 din acelaşi cod. 95. În consecinţă, se impune interpretarea sintagmei referitoare la „verificarea (...) respectării condiţiilor“ din conţinutul art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul că instanţa va proceda doar la analiza condiţiilor formale ale hotărârii arbitrale, iar nu şi a celor de fond. 96. Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, sintagma „după verificarea (...) respectării condiţiilor“ vizează verificarea condiţiilor formale ale hotărârii arbitrale, iar nu a celor de fond. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
