Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.737/1/2021
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia penală│
│Cobzariu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mircea │ │
│Mugurel │- judecător la Secţia penală│
│Şelea │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Elena │- judecător la Secţia penală│
│Cîrnaru │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală│
│Ilie │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ana │ │
│Hermina │- judecător la Secţia penală│
│Iancu │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în cazul în care pedeapsa principală aplicată pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1.02.2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, în condiţiile în care prin Decizia nr. 265 din 6.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.“ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Mircea Mugurel Şelea, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a precizat că din analiza încheierii rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Oradea, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită. De asemenea, este îndeplinită condiţia potrivit căreia de chestiunea de drept să depindă soluţionarea cauzei, deoarece, în raport cu legea penală pe care o va aplica instanţa de apel, soluţia ce se va dispune în cauză va fi diferită. Şi condiţia care impune ca problema de drept a cărei dezlegare se solicită să nu fi fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este îndeplinită, întrucât asupra acestei probleme nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii. Însă reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, întrucât aceasta îşi găseşte rezolvarea prin valorificarea Deciziei nr. 13 din 6 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, şi Deciziei nr. 12 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, acestea aplicându-se mutatis mutandis. Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt săvârşite în termenul de încercare al suspendării condiţionate, în stare de pluralitate intermediară, fapt ce a pus în discuţie incidenţa art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Răspunsul la întrebare se desprinde, în mod evident, din principiile care guvernează materia aplicării legii penale în timp, care stau la baza normei tranzitorii şi care au fost materializate şi în Decizia nr. 12/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Potrivit considerentelor acestei decizii, pentru rezolvarea situaţiilor juridice determinate de împrejurarea că, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, produceau efecte hotărâri definitive de suspendare condiţionată a executării unor pedepse aplicate conform Codului penal anterior, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, în art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal dispoziţii tranzitorii specifice acestei instituţii, potrivit cărora, pe de o parte, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, iar, pe de altă parte, regimul suspendării condiţionate, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal anterior. În ceea ce priveşte Decizia nr. 11 din 5 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizie la care s-a făcut referire în cuprinsul încheierii de sesizare, aceasta nu poate fi valorificată în cauză, deoarece are în vedere o altă situaţie premisă, în condiţiile în care modalitatea de executare a pedepsei în termenul de încercare al căreia a fost săvârşită noua infracţiune a fost suspendarea sub supraveghere prevăzută de art. 86^1 din Codul penal din 1969, şi nu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 şi 82 din Codul penal. Or, prevederile art. 86^1 din Codul penal din 1969 au corespondent în noul Cod penal (art. 91), prin urmare, raţionamentul juridic expus în cuprinsul deciziei este diferit. În consecinţă, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, sesizarea formulată fiind inadmisibilă. În situaţia în care se va aprecia că sesizarea este admisibilă şi se va analiza pe fond, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că tratamentul sancţionator aplicabil este cel prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în cazul în care pedeapsa principală aplicată pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1.02.2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, în condiţiile în care prin Decizia nr. 265 din 6.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile." II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva Sentinţei penale nr. 470/2021 din data de 11 mai 2021, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în Dosarul nr. 9.633/296/2017*. Prin sentinţa penală menţionată, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, inculpatul F.I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii pentru săvârşirea a două infracţiuni de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, în concurs real, prevăzute de art. 92 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (3 acte materiale din luna septembrie 2014) şi art. 92 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 (un act material din luna aprilie 2015), cu aplicarea art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel parchetul, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, să se dispună revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicate aceluiaşi inculpat şi adăugarea acesteia la pedeapsa rezultantă a amenzii stabilită în prezenta cauză. Sa arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal, precum şi Decizia nr. 12/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care statuează că se impune revocarea suspendării condiţionate, regimul acestei măsuri, stabilite în baza art. 81 din Codul penal din 1969 ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, menţinându-se şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia. Din Încheierea instanţei de apel din 19 octombrie 2021 rezultă că inculpatul figura cu antecedente penale, fiind anterior condamnat definitiv de către o instanţă care, identificând legea penală mai favorabilă, a aplicat dispoziţiile codurilor penale pe instituţii autonome, stabilind pedeapsa închisorii de un an în baza Codului penal nou, iar modul de executare a acesteia, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în baza Codului penal din 1969 (hotărârea de condamnare este anterioară Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale). În şedinţa publică din data de 18 octombrie 2021, curtea de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor şi a procurorului sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în cazul în care pedeapsa principală aplicată pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1.02.2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, în condiţiile în care prin Decizia nr. 265 din 6.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile." Prin Încheierea din data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept menţionate. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Membrii completului de apel nu şi-au exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept a cărei dezlegare au solicitat-o, limitându-se doar la a prezenta situaţia de drept care a generat sesizarea. Astfel, instanţa de trimitere a constatat că problema de drept supusă dezbaterii a fundamentat soluţia primei instanţe care, aplicând inculpatului F.I. pedepsele principale a amenzii penale potrivit noii legi, pentru două infracţiuni comise anterior anului 2014, a considerat că nu se mai impunea revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an aplicată prin Sentinţa penală nr. 465/2014 a Judecătoriei Satu Mare. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, anterior pronunţării Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, o mare parte a instanţelor judecătoreşti au interpretat şi au aplicat dispoziţiile codurilor penale pe instituţii autonome, ajungându-se la soluţii care făceau trimitere la prevederile ambelor coduri penale. În concret, în aplicarea principiului legii penale mai favorabile, pedeapsa sau pedepsele principale erau stabilite potrivit Codului penal actual sau celui din 1969, iar concursul de infracţiuni şi modalitatea de executare a pedepselor erau stabilite invers, potrivit Codului penal din 1969 sau celui actual, existând o disociere între prevederile codurilor penale din 1969 şi 2009, respectiv s-a făcut o aplicare combinată a dispoziţiilor acestora pentru fiecare caz în parte. După pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale menţionate anterior, această interpretare, a aplicării principiului legii penale mai favorabile, a devenit unitară, însă efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate până la acea dată s-au produs potrivit dispozitivelor date. În privinţa efectelor care s-au produs până la acea dată nu au fost discuţii, însă au apărut probleme cu privire la efectele continue ale hotărârilor judecătoreşti, respectiv la cele care se produc şi în prezent. S-a apreciat că aplicarea legii penale mai favorabile nu se poate realiza din nou, întrucât aceasta ar presupune o nouă individualizare a sancţiunilor şi a modalităţii de executare a pedepselor, încălcându-se principiul autorităţii de lucru judecat. Cu toate acestea, nu se poate face abstracţie de actele normative şi deciziile menţionate mai sus. Având în vedere că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, se pune problema dacă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969 nu ar încălca decizia de mai sus, în condiţiile în care s-a stabilit că actualul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă în operaţiunea de individualizare a sancţiunii penale. S-a mai precizat că, prin decizia anterior menţionată, Curtea Constituţională a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în cazul în care pedeapsa principală aplicată pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1.02.2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, în condiţiile în care prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de curţile de apel Bucureşti (Secţia I penală), Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava şi Timişoara, tribunalele Bucureşti, Bihor, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa, Teleorman, Timiş şi Vaslui, precum şi judecătoriile Alexandria, Bolintin-Vale, Cornetu, Carei, Giurgiu, Lugoj, Negreşti-Oaş, Roşiori de Vede, Videle, Timişoara şi Turnu Măgurele. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că identificarea vechiului Cod penal ca fiind mai favorabil are în vedere atât soluţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei, cât şi regimul revocării suspendării condiţionate, sens în care, cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare, persoanei condamnate i se pun în vedere dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969 în cazul în care va mai comite infracţiuni. Astfel fiind, având în vedere că instituţia suspendării condiţionate nu are corespondent în Codul penal actual, pe durata termenului de încercare persoana condamnată se află sub incidenţa art. 83 din Codul penal din 1969, iar faţă de caracterul special de reglementare, această normă se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale din Codul penal actual. Au fost reţinute şi argumentele expuse în Decizia nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). Cu privire la măsura suspendării condiţionate, s-a menţionat că noua politică penală concepută de legiuitor (care nu a mai reglementat în Codul penal actual instituţia respectivă) se reflectă în dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd, prin norme clare, nesusceptibile de interpretări din partea instanţelor judecătoreşti, menţinerea efectelor acesteia, până la epuizarea lor, conform legii penale vechi, dar şi aplicarea regimului specific, prevăzut de aceeaşi lege, inclusiv sub aspectul revocării ei. În opinia contrară, s-a apreciat că, deşi prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal dispun în sensul în care regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, în contextul Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969 ar încălca decizia anterior menţionată a Curţii Constituţionale şi, de o manieră implicită, stabilirea, pe cale de interpretare, a unicului înţeles constituţional al art. 5 din Codul penal, în condiţiile în care Codul penal actual a fost stabilit ca fiind legea mai favorabilă în operaţiunea de individualizare a sancţiunii penale. În acest sens sunt punctele de vedere exprimate de tribunalele Arad şi Caraş-Severin, Giurgiu şi Teleorman, precum şi de judecătoriile Buftea, Bârlad, Huşi şi Iaşi. Secţia a II-a penală din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. În susţinerea inadmisibilităţii sesizării, în esenţă, s-a precizat că aceasta nu reprezintă o reală problemă generată de dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale ori de opinii divergente exprimate şi argumentate în doctrină, întrucât soluţionarea problemei de drept îşi găseşte lămurirea, mutatis mutandis, în decizii anterioare ale instanţei supreme. Astfel, modul în care trebuie aplicate dispoziţiile legale în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări reiese din Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, şi Decizia nr. 12 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin Decizia nr. 12/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit: "Indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969" Răspunsurile curţilor de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Galaţi, Ploieşti şi Târgu Mureş nu cuprind un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării, unele dintre acestea ataşând puncte de vedere şi/sau jurisprudenţă de la instanţele arondate. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia specialiştilor în drept penal asupra chestiunii de drept supuse examinării. a) Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca - Facultatea de Drept - Departamentul de drept public a opinat în sensul că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, chiar şi atunci când suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal face trimitere la suspendarea condiţionată avută în vedere de dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, respectiv la suspendarea dispusă anterior intrării în vigoare a actualului Cod penal, astfel încât aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză. Însă, prin principiile generale care guvernează materia aplicării legii penale în timp s-a stabilit că o instituţie aplicată în baza legii care o reglementează într-o manieră mai favorabilă va fi preluată în integralitate, atât sub aspectul condiţiilor de aplicare a acesteia, cât şi al regimului şi efectelor sale. Ca atare, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu poate fi divizată, respectiv să fie luate condiţiile de aplicare dintr-o lege, iar regimul şi efectele dintr-o altă lege. În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 12/2019, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, stabilind, în cuprinsul acelei hotărâri, că indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia. b) Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi - Facultatea de Drept a opinat în sensul că se impune o soluţie nuanţată în raport cu două ipoteze. Astfel, în principal, în măsura în care hotărârea prin care sa ajuns la aplicarea măsurii de individualizare judiciară a executării pedepsei a fost pronunţată cu respectarea întregului cadru legal în vigoare la momentul la care ea a rămas definitivă (aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome anterior debutului efectelor obligatorii produse de Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale), regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei (inclusiv sub aspectul revocării) dispuse conform prevederilor cuprinse în Codul penal anterior (Legea nr. 15/1968) este cel prevăzut de acest act normativ, corespunzător aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, indiferent de orice alte aspecte. În schimb, dacă hotărârea în cauză ar fi una rămasă definitivă ulterior datei de la care a început producerea efectelor obligatorii erga omnes implicate de Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, reiese că dispunerea suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse aplicate conform Codului penal actual, potrivit dispoziţiilor din fostul Cod penal, nu a fost de la început validă, prin urmare, nici efectele suspendării (inclusiv revocarea) nu se pot produce potrivit Codului penal din 1969, ci eventual conform prevederilor în vigoare cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. c) Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept a apreciat că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, neavând importanţă împrejurarea că pedeapsa principală aplicată pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1 februarie 2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, chiar şi în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 s-a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legile succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt pe deplin aplicabile. Prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sa prevăzut, cu valoare de principiu, că „măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal“. Aceste dispoziţii privesc menţinerea efectelor acestei măsuri de individualizare şi nu pot fi restrânse doar la ipoteza în care la data intrării în vigoare a noului Cod penal (1 februarie 2014) era deja aplicată măsura, fiindcă ar fi nesocotite principiile de aplicare a legii penale în situaţii tranzitorii. Aşadar, dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt aplicabile ori de câte ori măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost dispusă, fie potrivit legii penale în vigoare la data săvârşirii faptei, fie potrivit legii penale noi mai favorabile. VI. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti relevante, problema de drept fiind soluţionată în sensul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în temeiul art. 81 din Codul penal din 1969 ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 din Codul penal din 1969. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, şi Decizia nr. 12 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, relevante în problema de drept analizată. Prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior“. Prin Decizia nr. 12 din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, „indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoarea a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969.“ 2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, prin intermediul Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării: Decizia nr. 6/RC din data de 9 ianuarie 2020, Decizia nr. 20/A din data de 30 ianuarie 2018, Decizia nr. 56/RC din data de 14 februarie 2017, Decizia nr. 106/RC din data de 9 martie 2021, Decizia nr. 114 din data de 24 martie 2016, Decizia nr. 131/A din data de 1 aprilie 2016, Decizia nr. 166/A din data de 28 iunie 2018, Decizia nr. 220/A din data de 21 iunie 2019, Decizia nr. 243/RC din data de 3 iunie 2021, Decizia nr. 350/RC din data de 22 septembrie 2017, Decizia nr. 370/RC din data de 29 septembrie 2017, Decizia nr. 450/RC din data de 21 noiembrie 2019, Decizia nr. 465/RC din data de 4 noiembrie 2016 şi Decizia nr. 529 din data de 13 februarie 2014. 3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Relevanţă pentru problema de drept analizată prezintă următoarele hotărâri ale Curţii Constituţionale: Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014; Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; Decizia nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; Decizia nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015; Decizia nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015; Decizia nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 469 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2020. Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, este în sensul că problema de drept supusă dezlegării îşi găseşte rezolvarea prin valorificarea Deciziei nr. 13 din 6 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, şi Deciziei nr. 12 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, acestea aplicându-se mutatis mutandis. IX. Dispoziţii legale incidente Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal "ART. 10 Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. ART. 15 (1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. (2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969." Codul penal din 1969 "ART. 81 Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). ART. 82 Termenul de încercare Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an. Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă. ART. 83 Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă." X. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut obiectul altor hotărâri prealabile, modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal fiind dezlegată atât prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, cât şi prin Decizia nr. 12 din 7 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iunie 2019. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Rezultă din conţinutul textului de lege enunţat că admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept supusă dezlegării să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. În analiza primei condiţii care se impune a fi îndeplinită în vederea admisibilităţii sesizării, respectiv ca instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, se constată că aceasta este pe deplin îndeplinită în cauză, deoarece instanţa care a adresat sesizarea este Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare împotriva Sentinţei penale nr. 470/2021 din 11.05.2021, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, prin care a fost condamnat inculpatul F.I. la pedeapsa rezultantă de 3.900 lei amendă pentru săvârşirea a două infracţiuni privind executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute de art. 92 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. În ceea ce priveşte condiţia negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală se apreciază că aceasta nu este îndeplinită, întrucât problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut obiectul altor hotărâri prealabile, modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal fiind dezlegată atât prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, cât şi prin Decizia nr. 12 din 7 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iunie 2019. Prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior“. Totodată, prin Decizia nr. 12 din 7 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, „indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969“. Cele două decizii oferă nu doar criteriile pe baza cărora instanţa de trimitere poate identifica legea penală aplicabilă tratamentului sancţionator al unei pluralităţi de infracţiuni de natura celei reţinute prin încheierea de sesizare, ci însăşi soluţia acestei probleme de drept. În considerentele Deciziei nr. 12 din 7 mai 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a arătat că „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut de art. 81-84 din Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, chiar şi atunci când suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile. (...) O instituţie juridică (în cauză suspendarea condiţionată) nu îşi poate lua condiţiile de aplicare dintr-o lege, iar regimul şi efectele dintr-o altă lege“. În acest context, a statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra problematicii legii aplicabile unei pluralităţi de infracţiuni de tipul celei incidente în cauză înseamnă, practic, a relua, în termeni substanţial similari, dezlegarea deja dată problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanţei supreme, ceea ce contravine unei cerinţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanţa supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigenţele dispozitivului deciziei, ci şi aplicarea corespunzătoare a întregului raţionament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunţarea acesteia. Hotărârile prealabile rezultate din mecanismul de unificare a practicii prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală cuprind rezolvări de principiu ale unor chestiuni de drept, clarificând modul de interpretare in abstracto, pe viitor, a dispoziţiilor legale care au generat acea problemă. Soluţia de principiu a instanţei supreme îşi găseşte aplicabilitatea, aşadar, nu doar în cauza în care a intervenit mecanismul de unificare a practicii analizat, ci în toate cauzele în care se ridică o problemă de drept esenţialmente similară şi în care particularităţile procedurii derulate nu influenţează semnificativ coordonatele acelei probleme de drept (Decizia nr. 12 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 31 mai 2017). În ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei se apreciază că nu este îndeplinită, întrucât aceasta nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în accepţiunea conferită acestui criteriu de jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Această condiţie de admisibilitate a fost consacrată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, şi Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016), considerându-se că este admisibilă întrebarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora. Scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. Intervenţia Înaltei Curţi în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, ale căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale. Cu privire la problema a cărei dezlegare se solicită se constată că nu constituie o reală problemă de drept, generată de dificultăţi de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens şi argumentate din punct de vedere juridic. În speţă, nu există dificultate în a aplica dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015 şi Decizia nr. 12 din 7 mai 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Împrejurarea că pedeapsa principală aplicată pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1 februarie 2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, nu constituie un motiv pentru a da o altă interpretare dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, deoarece este vorba despre o instituţie unică - suspendarea condiţionată - în cazul căreia condiţiile de aplicare, regimul şi efectele sunt prevăzute de o singură lege. Se constată aşadar că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept şi nu este necesară o dezlegare din partea instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile. În acest context, se constată că instanţa de trimitere a urmărit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o confirmare a soluţiei ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru toate instanţele (Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018). Or, procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau infirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză. Astfel, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea, in abstracto, a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015). Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a pronunţat în mod constant, apreciind ca fiind inadmisibile acele sesizări ale instanţei de trimitere în care adresarea întrebării prealabile avea ca scop obţinerea unor clarificări suplimentare cu privire la interpretarea ori incidenţa unei decizii a Curţii Constituţionale sau când dispoziţia legală invocată este clară şi lipsită de orice echivoc în interpretare şi aplicare. În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost identificată Decizia nr. 20 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 10 februarie 2020, prin care s-a reţinut că „Nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc vreunei îndoieli rezonabile, cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate în cauză. Pe cale de consecinţă, este admisibilă adresarea unei întrebări în scopul pronunţării hotărârii prealabile doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora. Totodată, întrebarea care se poate adresa Înaltei Curţi trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare şi nu de completare a legii“. În consecinţă, raportat la toate argumentele expuse anterior, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar între lămurirea chestiunii supuse interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere nu există o relaţie de dependenţă, motiv pentru care, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori va fi respinsă, ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.633/296/2017*, prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, ca urmare a aplicării art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în cazul în care pedeapsa principală pentru o infracţiune comisă anterior datei de 1.02.2014 a fost stabilită potrivit Codului penal actual, iar modalitatea de executare a pedepsei a fost dispusă potrivit Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, în condiţiile în care prin Decizia nr. 265 din 6.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
