Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 1 din 20 ianuarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 1 din 20 ianuarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 326 din 11 aprilie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 1.127/1/2024

┌─────────────┬────────────────────────┐
│             │- preşedintele Înaltei  │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi     │
│Corbu        │Justiţie, preşedintele  │
│             │completului             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eleni        │- preşedintele delegat  │
│Cristina     │al Secţiei penale       │
│Marcu        │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- preşedintele Secţiei I│
│Popoiag      │civile                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina Oana   │- preşedintele Secţiei a│
│Surdu        │II-a civile             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Diana  │- preşedintele Secţiei  │
│Tămagă       │de contencios           │
│             │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Aida  │- judecător la Secţia   │
│Popa         │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Francisca    │- judecător la Secţia   │
│Maria Vasile │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Hermina  │- judecător la Secţia   │
│Iancu        │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Constantin   │- judecător la Secţia   │
│Epure        │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andrei       │- judecător la Secţia   │
│Claudiu Rus  │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alin Sorin   │- judecător la Secţia   │
│Nicolescu    │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Barbu  │- judecător la Secţia   │
│             │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gheorghe     │- judecător la Secţia   │
│Valentin     │penală                  │
│Chitidean    │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana Ispas│- judecător la Secţia   │
│             │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valerica     │- judecător la Secţia   │
│Voica        │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Luminiţa     │- judecător la Secţia   │
│Criştiu-Ninu │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lia Savonea  │- judecător la Secţia   │
│             │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Glugă │- judecător la Secţia   │
│             │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Isabella     │- judecător la Secţia   │
│Tocan        │penală                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Irina        │- judecător la Secţia I │
│Alexandra    │civilă                  │
│Boldea       │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela      │- judecător la Secţia I │
│Glodeanu     │civilă                  │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia     │- judecător la Secţia a │
│Florentina   │II-a civilă             │
│Duminecă     │                        │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela      │- judecător la Secţia a │
│Mîneran      │II-a civilă             │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina        │- judecător la Secţia de│
│Nicoleta     │contencios administrativ│
│Ghica-Velescu│şi fiscal               │
├─────────────┼────────────────────────┤
│             │- judecător la Secţia de│
│Iulia Craiu  │contencios administrativ│
│             │şi fiscal               │
└─────────────┴────────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.127/1/2024, prin care s-a solicitat să se statueze dacă, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 174 şi ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi normative sau data comiterii ultimei modalităţi normative/ultimului act de executare al ultimei modalităţi.
    2. Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 30 alin. (1) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare.
    3. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    4. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare, Serviciul judiciar penal.
    5. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Florin Nicuşor Mihalache, desemnat conform art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările şi completările ulterioare.
    6. După prezentarea referatului cauzei, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    7. Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 174 şi ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, în ceea ce priveşte data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care activitatea infracţională are o desfăşurare în timp, fiind realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material.
    8. De asemenea, a învederat că în cuprinsul sesizării au fost prezentate cele două orientări conturate în practica instanţelor judecătoreşti, fiind ataşate hotărâri judecătoreşti prin care problema de drept a primit dezlegări diferite, context în care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale.
    9. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a învederat că punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii ultimei modalităţi normative/ultimului act de executare al ultimei modalităţi.
    10. În susţinerea acestui punct de vedere a învederat că, în cazul infracţiunilor de corupţie realizate prin mai multe modalităţi normative, finalizarea conduitei infracţionale nu poate avea decât sensul finalizării de către autor a tuturor acţiunilor realizate care îşi găsesc corespondent în elementul material. Modalităţile alternative ale acestor infracţiuni reprezintă trepte succesive, forme distincte, dar legate între ele, în realizarea aceluiaşi scop.
    11. Infracţiunile de corupţie incriminează conduite infracţionale ce corespund fazelor unei infracţiuni, respectiv faza actelor preparatorii, faza punerii în executare a hotărârii infracţionale şi faza executării, într-un proces execuţional unic, conceput astfel de la bun început, şi nu reprezintă o simplă reiterare a acţiunii în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
    12. Datorită legăturii naturale care le uneşte, săvârşirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor modalităţi din conţinuturile alternative ale infracţiunilor de corupţie, dă naştere unei unităţi naturale de infracţiune. Această legătură naturală este explicată prin aceea că unele dintre modalităţile alternative prevăzute în conţinutul infracţiunii reprezintă în realitate formele imperfecte (acte pregătitoare sau tentativă) ale infracţiunii fapt consumat, forme pe care legiuitorul a înţeles să le sancţioneze, datorită gravităţii acestor fapte, ca fiind acte de executare.
    13. Prin includerea actelor pregătitoare în sfera faptului consumat legiuitorul a urmărit extinderea paletei de conduite infracţionale, în considerarea caracterului deosebit de grav al infracţiunilor de corupţie, nicidecum o restrângere a conduitelor cu relevanţă penală în cazul infracţiunilor de corupţie.
    14. Semnificaţia juridică a momentului consumării infracţiunilor de corupţie de la realizarea primei modalităţi normative este aceea că orice activitate ulterioară acestui moment, ca de exemplu refuzul primirii folosului necuvenit sau restituirea acestuia, nu are nicio influenţă cu privire la existenţa infracţiunii, indiferent dacă nu se intervine pe lângă funcţionar.
    15. Prelungirea în timp a actelor de executare specifice elementului material al acestor infracţiuni dincolo de momentul consumării presupune existenţa şi a unui moment al finalizării activităţii infracţionale, similar momentului epuizării, incident în cazul infracţiunilor continue sau continuate.
    16. De acest ultim moment se leagă multiple alte instituţii de drept, respectiv instituţia graţierii, concursul de legi penale în timp, participaţia penală, incidenţa regimului aplicabil faptelor comise de minori, locul săvârşirii faptei, dar şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    17. Prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale, iar calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data comiterii infracţiunii, adică de la data la care a luat sfârşit activitatea infracţională.
    18. O interpretare contrară, în situaţia în care pentru prima modalitate alternativă a infracţiunii a intervenit prescripţia răspunderii penale, ar conduce, pe de o parte, la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii pentru modalităţile alternative ale infracţiunii săvârşite ulterior, iar, pe de altă parte, la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a eventualilor complici la modalităţile alternative ale infracţiunii săvârşite ulterior.
    19. Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se, dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Obiectul şi titularul sesizării
    20. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.236/372/III-5/2023, ca urmare a constatării unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, vizând următoarea problemă de drept: „în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi normative sau data comiterii ultimei modalităţi normative/ultimului act de executare al ultimei modalităţi“.

    II. Dispoziţii legale relevante în lămurirea problemei de drept
    21. Codul penal
    Art. 174 - Săvârşirea unei infracţiuni
    Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

    Art. 154 - Termenele de prescripţie a răspunderii penale
    (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
    a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
    b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
    c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
    d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
    e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.


    (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

    (3) În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.

    (4) În cazul infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile şi al infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.

    Art. 289 - Luarea de mită
    (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

    (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

    Art. 290 - Darea de mită
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

    (2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

    (3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).

    (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

    Art. 291 - Traficul de influenţă

    (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

    (2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

    Art. 292 - Cumpărarea de influenţă
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

    (2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

    (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2).

    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.



    III. Examenul jurisprudenţei naţionale
    22. Examenul jurisprudenţei actuale în materie a evidenţiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 174 şi ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care activitatea infracţională are o desfăşurare în timp prin aceea că sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material.
    23. Într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe, interpretând dispoziţiile art. 174 şi ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, au considerat că data săvârşirii infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, comise prin realizarea la date diferite a mai multor modalităţi alternative ale elementului material şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, este data realizării primei modalităţi alternative.
    24. Argumentul care stă la baza acestei orientări este că data de la care se consideră săvârşită o infracţiune este data de la care fapta dobândeşte relevanţă penală, respectiv momentul consumării.
    25. Infracţiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal sunt infracţiuni cu consumare anticipată, instantanee şi de pericol abstract.
    26. În acest caz, momentul consumării este cel în care infracţiunea s-a produs în configuraţia sa tipică, respectiv momentul în care s-a produs starea de pericol abstract cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma sa tip, şi anume momentul realizării primei modalităţi alternative.
    27. Jurisprudenţa identificată priveşte o primă categorie de hotărâri în care se invocă explicit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, instanţele analizând data săvârşirii infracţiunilor de corupţie din această perspectivă (anexa nr. 1) şi o a doua categorie de hotărâri în care este analizată data săvârşirii acestor infracţiuni din perspectiva altor instituţii de drept decât prescripţia răspunderii penale, de exemplu: încadrarea juridică sau concursul de legi în timp (anexa nr. 2).
    28. Ceea ce este comun ambelor categorii de hotărâri este, în esenţă, faptul că instanţele au considerat că realizarea, după momentul consumării infracţiunii, a altor conduite ce reprezintă acţiuni specifice unor modalităţi alternative ale elementului material nu are nicio relevanţă penală.
    29. În cadrul acestei orientări, într-o abordare, se consideră că infracţiunea comisă prin realizarea la date diferite a mai multor modalităţi alternative ale elementului material este o infracţiune specifică unităţii naturale colective, care reuneşte toate modalităţile alternative efectiv comise.
    30. Întrucât infracţiunea s-a consumat în momentul realizării primei modalităţi alternative, continuarea activităţii infracţionale prin realizarea unei alte modalităţi alternative (deşi reţinută ca parte a unităţii naturale colective) nu are nicio influenţă nici asupra existenţei infracţiunii şi nici cu privire la calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale.
    31. Într-o altă abordare, se consideră că infracţiunea este una simplă, realizată printr-o singură conduită, o singură acţiune, specifică primei modalităţi alternative a elementului material comise, nu o unitate naturală colectivă. Astfel, actele materiale ulterioare momentului realizării primei modalităţi a elementului material (de exemplu, primirea mitei la o dată ulterioară datei pretinderii în cazul infracţiunii de luare de mită) reprezintă o simplă punere în executare a convenţiei dintre inculpaţi, fără a fi privită ca o altă modalitate normativă a elementului material şi fără a avea relevanţă penală.
    32. Această primă orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de curţile de apel Bucureşti, Craiova şi Suceava (anexa nr. 1 şi anexa nr. 2).
    33. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, instanţele, în interpretarea dispoziţiilor art. 174 şi ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, au considerat că data săvârşirii infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal este data realizării ultimei modalităţi alternative sau, respectiv, data realizării ultimului act de executare din mai multe, care, reunite, caracterizează o singură modalitate alternativă (de exemplu, data primirii mitei după ce iniţial fusese acceptată promisiunea sau data primirii ultimei tranşe din suma de bani ce reprezintă mita), aceasta fiind şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    34. Şi în cazul acestei orientări, jurisprudenţa identificată priveşte o primă categorie de hotărâri în care se invocă explicit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, instanţele analizând data săvârşirii infracţiunilor de corupţie din această perspectivă (anexa nr. 3), şi o a doua categorie de hotărâri în care este analizată data săvârşirii acestor infracţiuni din perspectiva altor instituţii de drept decât prescripţia răspunderii penale, de exemplu: încadrarea juridică sau concursul de legi în timp (anexa nr. 4).
    35. Ceea ce este comun ambelor categorii de hotărâri este că instanţele au considerat că acele conduite, realizate ulterior momentului consumării infracţiunii, prezintă relevanţă penală, sunt valorificate în cadrul unităţii de infracţiune, fie că este o unitate naturală de infracţiune, fie că este o unitate legală de infracţiune sub forma infracţiunii continuate, şi reprezintă data săvârşirii infracţiunii şi momentul de debut al termenului prescripţiei răspunderii penale.
    36. În cadrul acestei orientări, într-o primă abordare, s-a reţinut că o astfel de infracţiune ce presupune comiterea la intervale de timp a mai multor modalităţi alternative ale elementului material, între care există o legătură obiectivă şi subiectivă şi care reprezintă etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, este comisă sub forma unităţii naturale colective de infracţiune.
    37. Constituind o formă a unităţii naturale de infracţiune, dar care are o desfăşurare în timp, infracţiunea are un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalităţi alternative, şi un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralităţi de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă, totodată, şi data săvârşirii infracţiunii unice.
    38. Negarea acestei caracteristici a unităţii naturale colective de a avea o desfăşurare în timp ar însemna ca atunci când activitatea ilicită cunoaşte o succesiune de acte subsumate unei infracţiuni unice, de natură a agrava răspunderea penală, contribuţiile ulterioare actului iniţial să fie plasate în afara sferei de aplicare a legii penale şi, prin aceasta, să devină lipsite de consecinţe juridice, în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară ce a marcat momentul consumativ al infracţiunii.
    39. Într-o a doua abordare s-a reţinut că o astfel de infracţiune este comisă în formă continuată, fiind, astfel, o formă a unităţii legale de infracţiune cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal, care prevăd că data săvârşirii infracţiunii continuate este data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
    40. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de curţile de apel Bacău, Bucureşti, Craiova şi Cluj (anexa nr. 3 şi anexa nr. 4).

    IV. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    IV.1. 41. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate:
    - Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, în care s-a precizat, în esenţă, că, pentru stabilirea datei săvârşirii faptei, ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie, este valabil acelaşi reper, atât în cazul infracţiunilor continue şi continuate, cât şi în cazul infracţiunilor ce se comit instantaneu, de regulă printr-un singur act de executare, şi anume „data executării acţiunii ce constituie latura lor obiectivă, termenul de prescripţie urmând a se socoti de la această dată“;
    – Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 2 mai 2019, prin care s-a stabilit că prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit;
    – Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că: Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor.
    În considerentele acestei decizii s-a reţinut că acţiunile ce reprezintă verbum regens al infracţiunii de spălare a banilor reprezintă modalităţi normative alternative ale elementului material, astfel că realizarea oricărei modalităţi va conduce la consumarea infracţiunii.
    De asemenea, s-a mai reţinut că, dacă infracţiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalităţi ale elementului material, aparţinând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reţinerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material al infracţiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu afectează unitatea infracţională.


    IV.2. 42. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate o serie de hotărâri care prezintă relevanţă pentru problema de drept analizată, ale căror considerente conturează mai multe orientări jurisprudenţiale, respectiv:
    - Decizia penală nr. 604 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători, în considerentele căreia s-a reţinut că purtarea unor discuţii repetate cu mai multe persoane aflate împreună, urmate de primirea unor foloase de la acestea în acelaşi timp şi loc, nu atribuie faptei semnificaţia unei infracţiuni continuate de trafic de influenţă, caracterizată prin săvârşirea repetată a unor acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ci constituie o unitate naturală de infracţiune; această unitate nu este incompatibilă cu existenţa unei pluralităţi de acte materiale, cu condiţia ca acestea, considerate în ansamblul lor, prin legătura firească dintre ele, să alcătuiască o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat;
    – Decizia penală nr. 1.894 din 18 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut că, ori de câte ori între activităţile incriminate, ca modalităţi distincte de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni, există o legătură naturală, în sensul că săvârşirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiaşi finalităţi, comiterea succesivă a acelor activităţi realizează o unitate naturală de infracţiune, în cadrul căreia activităţile subsecvente fac corp comun cu cele care le precedă. Or, este evident că pe parcursul săvârşirii luării de mită, pretinderea de bani sau alte foloase, precum şi acceptarea sau nerespingerea promisiunii unor foloase nu reprezintă decât momente intermediare, ce îşi găsesc împlinirea şi raţiunea de a fi în acţiunea finală (de primire a unor sume de bani sau foloase) care constituie ultima modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii;
    – Decizia penală nr. 1.758 din 4 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut că „infracţiunea de trafic de influenţă s-a realizat, prin una din modalităţile sale alternative, în momentul pretinderii folosului; acţiunile ulterioare, constând în primirea eşalonată a folosului, deşi multiple, constituie, împreună cu acţiunea de pretindere, care le precedă, o unitate infracţională naturală, ceea ce înseamnă că existenţa şi pluralitatea lor sunt nerelevante pentru ca fapta să fie o infracţiune continuată aşa cum susţine parchetul“;
    – Decizia penală nr. 152/RC din 9 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut că, deşi infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. s-a consumat la data actului iniţial, de pretindere a unui procent de 10% din valoarea contractului ce urma a fi încheiat (dată la care s-a realizat elementul material al luării de mită în modalitatea normativă a „pretinderii“), actele subsecvente, reţinute definitiv prin decizia recurată şi concretizate în primirea, în mai multe rânduri, a unei părţi a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiaşi infracţiuni. Aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, obiectiv şi subiectiv, cu acţiunea iniţială de pretindere, săvârşirea ultimului act de primire având, juridic, semnificaţia epuizării infracţiunii, moment distinct şi ulterior celui al consumării sale. În acest sens se impune observaţia că, în cazul infracţiunilor al căror element material cunoaşte variante normative alternative, săvârşirea uneia dintre acestea marchează consumarea infracţiunii, ceea ce nu înseamnă însă că săvârşirea faptei şi în alte modalităţi regăsite în norma de incriminare ar fi complet lipsită de relevanţă penală. Comiterea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al luării de mită obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă şi subiectivă, etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracţiune. Unitatea naturală colectivă de infracţiune presupune, aşadar, o anumită desfăşurare în timp, cunoscând un moment al consumării infracţiunii - cel al săvârşirii primei modalităţi alternative a elementului material şi un moment distinct al epuizării - echivalent datei săvârşirii ultimei variante normative;
    – Decizia penală nr. 114/A din 13 aprilie 2021 şi Decizia penală nr. 90 din 1 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel al epuizării infracţiunii, respectiv momentul săvârşirii ultimei modalităţi normative (primirea banilor);
    – Decizia penală nr. 178/A din 28 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut că momentul consumării infracţiunii este momentul în care infracţiunea s-a produs în configuraţia sa tipică, respectiv la momentul în care fapta săvârşită a produs starea de pericol abstract cerută de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip. În cazul infracţiunii de luare de mită săvârşite în modalitatea pretinderii, urmată după trecerea unui interval de timp de primirea folosului necuvenit pretins, starea de pericol abstract s-a produs încă din momentul pretinderii folosului necuvenit, astfel că infracţiunea în forma sa tip s-a consumat în acest moment, iar continuarea activităţii infracţionale desfăşurate cu aceeaşi ocazie, prin săvârşirea acţiunii de primire a folosului necuvenit pretins, acţiune aflată în strânsă legătură cu acţiunea de pretindere şi având acelaşi scop, nu are nicio influenţă asupra existenţei infracţiunii de luare de mită şi nici cu privire la calculul termenului de prescripţie;
    – Decizia penală nr. 85 din 25 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în materie penală, în care se regăseşte o motivare similară;
    – Decizia penală nr. 38 din 2 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în materie penală, prin care s-a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă este comisivă şi instantanee, dar, în acelaşi timp, este şi o infracţiune cu conţinut alternativ, diferitele ipostaze ale elementului material reprezentând trepte succesive şi distincte de desfăşurare în timp a activităţii infracţionale. Fiecare dintre modalităţi (pretinderea, primirea etc.) reprezintă câte o fază distinctă de desfăşurare a activităţii infracţionale, respectiv tentativa şi consumarea, şi se succedă în ordinea pe care o implică ajungerea la momentul epuizării, aşa încât, chiar dacă între aceste faze se interpune un anumit interval de timp, unitatea naturală a infracţiunii se menţine. Aşadar, dinamica infracţională ia sfârşit în momentul în care infracţiunea s-a epuizat, inclusiv prin intervenţia organelor judiciare, şi nu în momentul consumării primei modalităţi alternative dintre cele aflate în succesiunea impusă de desfăşurarea în timp a elementului obiectiv (realizarea unui iter criminis);
    – Decizia penală nr. 48 din 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în materie penală. Prin această decizie s-a reţinut că, atunci când conţinuturile alternative reprezintă trepte succesive, distincte, dar legate între ele de realizarea unui iter criminis, unitatea infracţiunii rămâne neschimbată, chiar dacă între momentele realizării acestor modalităţi alternative se interpune câte un interval mai mare de timp. Astfel, în cazul infracţiunii de luare de mită, dacă funcţionarul pretinde o sumă de bani pentru a face un act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi apoi, la diferite intervale de timp, primeşte această sumă, cele două acte - pretinderea şi primirea -, deşi prevăzute ca modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii, sunt în realitate două faze succesive ale unei activităţi infracţionale unice. În ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii, s-a considerat în această decizie că „infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor au avut ca perioadă de săvârşire intervalul 8.02.2005-11.06.2013, perioadă în care s-a realizat o pluralitate de acte, un act material de pretindere şi mai multe acte de primire a sumelor de bani, astfel cum au fost descrise anterior. S-a constatat că această modalitate de săvârşire a infracţiunilor este specifică unităţii naturale colective, ca formă a infracţiunii simple, fiind vorba despre o infracţiune simplă care înglobează mai multe acţiuni. S-a reţinut ca încadrare juridică forma simplă a infracţiunii, având în vedere că plăţile succesive în baza aceleiaşi înţelegeri iniţiale realizează varianta alternativă de săvârşire a infracţiunii şi nu pot fi asimilate unor acte materiale distincte, de natură a atrage forma continuată a infracţiunii. Actele prin care sunt săvârşite modalităţile alternative de comitere a aceleiaşi infracţiuni se unesc în mod firesc într-o singură infracţiune, aflându-ne într-o situaţie de unitate naturală în care dinamica infracţională se opreşte odată cu producerea ultimului rezultat din cadrul modalităţilor alternative ale elementului material. Săvârşirea de către aceeaşi persoană de fapte prin care se concretizează două sau mai multe dintre conţinuturile alternative ale elementului material al infracţiunii reprezintă, în ansamblu, acte de executare a unei infracţiuni unice, astfel că, indiferent dacă prin pretinderea foloaselor infracţiunea este consumată, activitatea ulterioară de primire a foloaselor pretinse constituie, alături de actele anterioare, o unitate naturală de infracţiune;
    – Decizia nr. 1.801 din 6 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut forma continuată a infracţiunii de luare de mită, relevante fiind următoarele considerente: faptele persoanei, care are calitatea de procuror şef al secţiei de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date diferite, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, armele originale care constituiau corpuri delicte într-un dosar penal privind infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor pe care l-a instrumentat şi pentru a restitui persoanei inculpate şi trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată;
    – Decizia nr. 97/A din 23 martie 2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a reţinut următoarele: faptele inculpatului A., cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene C., care a primit de la martorul denunţător D. bunuri în luna august 2013, în data de 23 decembrie 2013, în data de 22 septembrie 2014 şi în data de 23 octombrie 2014, în legătură cu promovarea frauduloasă a examenului la disciplina „Drept constituţional“ din 5 februarie 2014, precum şi pentru influenţa promisă şi care s-a lăsat să se creadă că a fost exercitată sau chiar a fost exercitată, în scopul promovării frauduloase la alte discipline studiate în anul I, anul universitar 2013-2014, prin intervenţii pe lângă cadrele didactice titulare (E., F., B., G., H.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată;
    – Decizia penală nr. 40/A din 20 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a reţinut că infracţiunea s-a consumat de la momentul realizării înţelegerii, actele ulterioare de primire a sumelor de bani ce constituie mita reprezintă o simplă punere în executare a înţelegerii dintre inculpaţi şi, în esenţă, nu au relevanţă penală;
    – Decizia nr. 22/A din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală (în opinie minoritară) a reţinut că, în cazul infracţiunilor de corupţie, legiuitorul a optat pentru incriminarea drept faptă consumată şi a actelor care în mod obişnuit ar putea fi considerate de pregătire (pretinderea/acceptarea promisiunii); consumarea infracţiunii intervine la momentul comiterii acestora, indiferent dacă primirea efectivă a banilor sau altor foloase are sau nu are loc. În raport cu aceleaşi argumente, infracţiunile menţionate se vor considera săvârşite la momentul consumării, respectiv al întrunirii tuturor elementelor de tipicitate obiectivă şi a laturii subiective, fără ca momentul primirii efective a sumelor de bani să aibă semnificaţia unui moment al epuizării din perspectiva datei comiterii infracţiunii. În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza întâi din Codul penal, termenele de prescripţie a răspunderii penale vor începe să curgă în cazul acestor infracţiuni de la momentul săvârşirii faptei, respectiv de la momentul comiterii primei modalităţi alternative a elementului material.


    V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României
    43. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei.

    VI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    44. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată.

    VII. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    45. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii ultimei modalităţi normative/ultimului act de executare al ultimei modalităţi.
    46. În susţinerea acestui punct de vedere s-a învederat că, în cazul infracţiunilor de corupţie realizate prin mai multe modalităţi normative, finalizarea conduitei infracţionale nu poate avea decât sensul finalizării de către autor a tuturor acţiunilor realizate care îşi găsesc corespondent în elementul material. Modalităţile alternative ale acestor infracţiuni reprezintă trepte succesive, forme distincte, dar legate între ele, de realizare a unui iter criminis. În cazul în care fiecare dintre modalităţile alternative reprezintă o fază de desfăşurare, iar ele se succedă în ordinea pe care o implică acel iter criminis care este specific incriminării respective, unitatea infracţiunii rămâne neştirbită, chiar dacă între momentele realizării acestor modalităţi alternative se interpune câte un interval mai mare de timp.
    47. Infracţiunile de corupţie incriminează conduite infracţionale ce corespund fazelor unei infracţiuni: faza actelor preparatorii, faza punerii în executare a hotărârii infracţionale şi faza executării, într-un proces execuţional unic, conceput astfel de la bun început, şi nu reprezintă o simplă reiterare a acţiunii în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
    48. Datorită legăturii naturale care le uneşte, săvârşirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor modalităţi din conţinuturile alternative ale infracţiunilor de corupţie dă naştere unei unităţi naturale de infracţiune. Această legătură naturală este explicată prin aceea că unele dintre modalităţile alternative prevăzute în conţinutul infracţiunii reprezintă în realitate formele imperfecte (acte pregătitoare sau tentativă) ale infracţiunii fapt consumat, forme pe care legiuitorul a înţeles să le sancţioneze, datorită gravităţii acestor fapte, ca fiind acte de executare.
    49. Prin includerea actelor pregătitoare în sfera faptului consumat, legiuitorul a urmărit extinderea paletei de conduite infracţionale, în considerarea caracterului deosebit de grav al infracţiunilor de corupţie, nicidecum o restrângere a conduitelor cu relevanţă penală în cazul infracţiunilor de corupţie.
    50. În măsura în care s-au realizat mai multe modalităţi normative ale infracţiunii, activitatea infracţională nu poate fi fragmentată, fiind privită în ansamblul său, ca un tot unitar. Toate modalităţile alternative realizate prezintă relevanţă penală, activitatea infracţională fiind consumată odată cu data realizării primei modalităţi normative realizate, fiind finalizată, săvârşită, odată cu realizarea ultimei modalităţi normative sau ultimului act specific ultimei modalităţi.
    51. Semnificaţia juridică a momentului consumării infracţiunilor de corupţie de la realizarea primei modalităţi normative este aceea că orice activitate ulterioară acestui moment, ca, de exemplu, refuzul primirii folosului necuvenit sau restituirea acestuia, nu are nicio influenţă cu privire la existenţa infracţiunii, indiferent dacă nu se intervine pe lângă funcţionar.
    52. Prelungirea în timp a actelor de executare specifice elementului material al acestor infracţiuni dincolo de momentul consumării presupune existenţa şi a unui moment al finalizării activităţii infracţionale, similar momentului epuizării, incident în cazul infracţiunilor continue sau continuate.
    53. De acest ultim moment se leagă multiple alte instituţii de drept, ca instituţia graţierii, concursul de legi penale în timp, participaţia penală, incidenţa regimului aplicabil faptelor comise de minori, locul săvârşirii faptei, dar şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    54. Prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale care face să înceteze dreptul organelor judiciare de a trage la răspundere penală şi de a aplica o pedeapsă celui care a săvârşit infracţiunea şi are caracterul unei renunţări la acţiunea penală, supusă condiţiei trecerii unui anumit termen de la data săvârşirii infracţiunii.
    55. Este evident că prescripţia începe din momentul când s-a săvârşit infracţiunea, astfel că, în cazul infracţiunilor de durată sau care sunt constituite din mai multe acţiuni, săvârşirea nu există decât atunci când acestea au încetat să se mai execute, context în care calculul termenului de prescripţie a răspunderii începe de la data comiterii infracţiunii, adică de la data la care a luat sfârşit activitatea infracţională.
    56. Toate aceste aprecieri îşi găsesc consacrarea legală în dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Codul penal, care prevăd, cu valoare de principiu, că termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii ce are semnificaţia finalizării conduitei infracţionale prevăzute în verbum regens.

    VIII. Opiniile specialiştilor consultaţi
    57. În conformitate cu dispoziţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    58. Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept a opinat în sensul că sesizarea ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este admisibilă, apreciind că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum şi cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, impunându-se dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii.
    59. Asupra fondului problemei de drept a opinat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, prin data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii ultimei modalităţi normative/ultimului act de executare al ultimei modalităţi.
    60. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 289-292 din Codul penal, în cazul ipotezei realizării, la date diferite, a mai multor modalităţi normative ale elementului material, presupune calificarea, în prealabil, a naturii juridice a acestor infracţiuni. În acest sens, încadrarea lor în sfera unităţii naturale de infracţiune sau a unităţii legale de infracţiune va determina stabilirea momentului de început al calculului termenului de prescripţie.
    61. Din perspectiva laturii obiective, aceste infracţiuni presupun executarea de către autor a mai multor activităţi concretizate în acte de executare ce se încadrează în conţinutul aceleiaşi infracţiuni care nu sunt însă omogene şi care se execută la diferite intervale de timp, caracteristici care ar putea determina includerea acestor infracţiuni în sfera unităţii legale de infracţiune sub forma infracţiunilor continuate.
    62. În ipoteza săvârşirii infracţiunii printr-o singură modalitate este incidentă forma clasică a infracţiunii simple, dar dacă fapta s-ar comite prin săvârşirea succesivă a două sau mai multe modalităţi normative ar apărea ca nejustificată încadrarea aceleiaşi infracţiuni de corupţie într-o altă categorie de infracţiuni: unitate legală, în forma infracţiunii continuate.
    63. Faptul că activităţile desfăşurate de autor nu sunt identice în materialitatea lor nu este de natură să înlăture caracterul lor omogen, câtă vreme diversitatea actelor este dată de modul de concepere a activităţii infracţionale şi de specificul acestor infracţiuni care presupun acte comportamentale diferite. În sprijinul ideii unităţii procesului execuţional este şi faptul că, din perspectivă cronologică, acţiuni precum „promisiunea“, „oferirea“, „acceptarea promisiunii“ sunt premergătoare remiterii efective a banilor sau foloaselor, ceea ce face ca actele desfăşurate de autor să aibă o succesiune logică şi neîntreruptă conferind unitate întregii acţiuni infracţionale.
    64. De asemenea, din perspectiva formelor infracţiunii, aceste activităţi (promisiunea, oferirea, acceptarea promisiunii) se află în imediata apropiere a actului de executare propriu-zis (predarea banilor sau a foloaselor) şi au o legătură intrinsecă cu actul de executare, ceea ce conferă unitate întregului proces execuţional. Faptul că legiuitorul a ales să asimileze actelor de executare activităţi care sunt specifice actelor preparatorii sau tentativei exprimă preocuparea sa pentru reprimarea eficientă a acestor comportamente infracţionale şi nu este în măsură să afecteze omogenitatea juridică, câtă vreme fiecare act din structura acţiunii unice se regăseşte în descrierea normei de incriminare.
    65. În acest fel, în mod indubitabil, activitatea infracţională desfăşurată sub forma modalităţilor alternative de comitere a infracţiunilor de corupţie se înscrie în categoria unităţii naturale de infracţiune, săvârşită prin acţiuni distincte, comise la diferite intervale de timp.
    66. Datorită incidenţei mai multor modalităţi normative ale elementului material, la stabilirea datei săvârşirii infracţiunii este incident modul de calcul specific infracţiunilor cu durată în timp, şi anume modelul aplicabil infracţiunilor continue, în care momentul consumării infracţiunii este cel în care se realizează prima modalitate alternativă, când sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, dar momentul epuizării este cel al finalizării întregii activităţi infracţionale, adică realizarea ultimei modalităţi alternative, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale. De altfel, ar fi ilogic ca termenul de prescripţie a răspunderii penale să înceapă să curgă înainte ca activitatea infracţională să se fi epuizat.

    IX. Opinia judecătorului-raportor
    67. Judecătorul-raportor a considerat că sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia dintre modalităţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii
    68. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, conform cărora:
    "(1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale
    curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
(2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti."

    69. Sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.
    70. Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu textele de lege prezentate, care menţionează procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, se constată că această primă cerinţă referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită.
    71. De asemenea, analizând hotărârile judecătoreşti anexate cererii de recurs în interesul legii, care relevă existenţa unei practici neunitare, cristalizată în două orientări jurisprudenţiale diferite cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.
    72. Ca urmare, reţinând îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum şi pe cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, completul consideră că se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii.

    Referitor la problema de drept soluţionată diferit de instanţe
    73. Din analiza hotărârilor judecătoreşti anexate actului de sesizare şi a conţinutului acestuia rezultă că nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte stabilirea datei săvârşirii infracţiunii ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice cu mai multe modalităţi normative de realizare a elementului material, cu referire la infracţiunile de corupţie prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, atunci când activitatea infracţională implică o desfăşurare în timp, fiind realizate, la date diferite, modalităţi alternative ale elementului material ori mai multe acte de executare specifice uneia dintre modalităţile normative alternative ale elementului material al faptei comise.
    74. În esenţă, divergenţa de jurisprudenţă are ca punct de plecare calificarea faptei unei persoane de a pretinde sau a accepta promisiunea unei sume de bani sau alte foloase în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, respectiv cu ale unui alt funcţionar public, sumă de bani/foloase pe care ulterior o/le primeşte în mai multe tranşe, pe parcursul unui interval de timp, actele de primire eşalonată a sumei de bani/folosului fiind distanţate în timp nu numai între ele (corespunzător efectuării unei plăţi fragmentate/în tranşe), precum şi în raport cu data când a avut loc prima modalitate normativă de realizare a elementului material al faptei, respectiv acţiunea de pretindere/acceptare a promisiunii, care consumă infracţiunea.
    75. Astfel, unele instanţe au considerat că data săvârşirii infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal comise prin realizarea la date diferite a mai multor modalităţi alternative ale elementului material şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este data realizării primei modalităţi normative, reţinându-se că data de la care se consideră săvârşită o infracţiune este data de la care fapta dobândeşte relevanţă penală, respectiv momentul consumării.
    76. S-a reţinut că infracţiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal sunt infracţiuni cu consumare anticipată, instantanee şi de pericol abstract, momentul consumării fiind cel în care infracţiunea s-a produs în configuraţia sa tipică, respectiv momentul în care s-a produs starea de pericol abstract cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma sa tip, şi anume momentul realizării primei modalităţi alternative.
    77. Această interpretare jurisprudenţială se regăseşte în cauze în care data săvârşirii infracţiunii de corupţie a fost analizată din perspectiva prescripţiei răspunderii penale sau a altor instituţii de drept decât prescripţia răspunderii penale, spre exemplu, încadrarea juridică sau concursul de legi în timp, însă, indiferent de tipul de analiză pe care instanţele au fost chemate să o facă, s-a considerat că realizarea după momentul consumării infracţiunii a altor conduite reprezentând acţiuni specifice unor modalităţi alternative ale elementului material nu prezintă nicio relevanţă penală.
    78. În cadrul acestei orientări distingem două abordări, unele instanţe considerând că infracţiunea comisă prin realizarea la date diferite a mai multor modalităţi alternative ale elementului material reprezintă o infracţiune specifică unităţii naturale colective, care reuneşte toate modalităţile alternative efectiv comise, altele că infracţiunea este una simplă, realizată printr-o singură conduită, o singură acţiune, specifică primei modalităţi alternative a elementului material comise, nu o unitate naturală colectivă, actele materiale ulterioare momentului realizării primei modalităţi normative (primirea sumei de bani/folosului la o dată ulterioară pretinderii) reprezentând o simplă punere în executare a înţelegerii dintre inculpaţi, fără a fi privită ca o altă modalitate normativă a elementului material şi fără a avea relevanţă penală.
    79. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială se consideră că data săvârşirii infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal este data realizării ultimei modalităţi alternative sau, după caz, data ultimului act de executare din mai multe acte, care reunite caracterizează o singură modalitate alternativă (data primirii sumei de bani/folosului după ce iniţial fusese acceptată promisiunea sau a avut loc pretinderea sau data primirii ultimei tranşe din suma de bani), aceasta fiind şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    80. Şi în cadrul acestei orientări jurisprudenţiale unele hotărâri analizează explicit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, în timp ce altele analizează data săvârşirii infracţiunilor de corupţie din perspectiva altor instituţii de drept decât prescripţia răspunderii penale, respectiv încadrarea juridică sau concursul de legi în timp.
    81. Indiferent de tipul de analiză efectuată, respectiv în aplicarea prescripţiei răspunderii penale ori a altor instituţii de drept, instanţele care îmbrăţişează acest punct de vedere au considerat că acele conduite, realizate ulterior consumării infracţiunii, prezintă relevanţă penală şi implică valorificarea lor în cadrul unităţii de infracţiune - fie că este o unitate naturală de infracţiune, fie că este o unitate legală de infracţiune sub forma infracţiunii continuate, reprezentând data săvârşirii infracţiunii şi momentul de debut al termenului de prescripţie a răspunderii penale.
    82. Într-o primă abordare s-a reţinut că o astfel de infracţiune care implică comiterea la intervale de timp a mai multor modalităţi alternative ale elementului material, între care există o legătură obiectivă şi subiectivă şi care reprezintă etape diferite de realizare a unei activităţi ilicite unice, este comisă sub forma unei unităţi naturale colective de infracţiune. Fiind o formă a unei unităţi naturale de infracţiune, dar care are o desfăşurare în timp, infracţiunea are un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalităţi alternative, şi un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralităţi de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă, totodată, şi data săvârşirii infracţiunii unice.
    83. În cea de-a doua abordare s-a reţinut că o atare infracţiune este comisă în formă continuată, fiind astfel o formă a unităţii legale de infracţiune, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal, care prevăd că data săvârşirii infracţiunii continuate este data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
    84. Din analiza considerentelor hotărârilor judecătoreşti invocate în formularea recursului în interesul legii rezultă că problema de drept soluţionată diferit în practica instanţelor are ca punct de plecare modul în care acestea au calificat infracţiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal ca infracţiuni simple, infracţiuni simple - formă a unităţii naturale colective de infracţiune sau infracţiuni continuate - formă a unităţii legale de infracţiune, stabilirea naturii juridice a acestor infracţiuni şi încadrarea lor în sfera unităţii naturale de infracţiune sau a unităţii legale de infracţiune determinând, pe cale de consecinţă, stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    85. Dezlegarea acestei probleme presupune o analiză a infracţiunilor prevăzute de art. 289-292 din Codul penal din perspectiva elementelor care imprimă conţinutului faptic caracter de unitate infracţională şi forma sub care aceasta se manifestă în cazul realizării mai multor modalităţi alternative ale elementului material al laturii obiective, precum şi a dispoziţiilor legale care se referă la săvârşirea infracţiunii şi termenele de prescripţie a răspunderii penale.
    86. Sub un prim aspect trebuie menţionat că textele de lege care se referă la săvârşirea infracţiunii nu precizează care este data când aceasta se consideră săvârşită, observaţie care se regăseşte în cuprinsul Deciziei de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a fostului Tribunal Suprem, care îşi păstrează valabilitatea şi în actuala codificare.
    87. În explicaţiile privind înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală, cuprinse în titlul X al Codului penal (similar art. 144 din Codul penal din 1968), art. 174 prevede că prin expresia „săvârşirea unei infracţiuni“ sau „comiterea unei infracţiuni“ se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de autor, instigator sau complice.
    88. Textul de lege nu conţine nicio precizare cu privire la data când infracţiunea se consideră săvârşită.
    89. În materia prescripţiei, sub denumirea marginală „Termenele de prescripţie a răspunderii penale“, la art. 154 alin. (2) din Codul penal se prevede că termenele de prescripţie se calculează de la data săvârşirii infracţiunii şi precizează că în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor, de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.
    90. Tot astfel, la alineatele (3) şi (4) ale aceluiaşi articol sunt stabilite regulile după care se socotesc termenele de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor progresive şi al altor infracţiuni anume prevăzute de lege, respectiv trafic de persoane şi exploatare a persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, altele decât cele declarate imprescriptibile, precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşită faţă de minor, în aceste cazuri fiind relevantă fie data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii, raportată la pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs - pentru infracţiunea progresivă, fie data când minorul a devenit major ori data decesului minorului, dacă aceasta intervine înainte ca minorul să fi devenit major.
    91. Din textele de lege enunţate reiese că în materia prescripţiei răspunderii penale, în toate celelalte cazuri decât cele anume prevăzute la art. 154 alin. (2) teza a II-a, alin. (3) şi (4) din Codul penal, termenele se calculează de la data săvârşirii infracţiunii, conform regulii generale prevăzute la art. 154 alin. (2) teza I, a cărei semnificaţie nu poate fi alta decât cea care rezultă din conţinutul art. 174 din Codul penal.
    92. Or, aşa cum s-a arătat, sintagma „săvârşirea unei infracţiuni“ este definită legal prin referirea la caracterul de faptă consumată ori rămasă în fază de tentativă, concept căruia, din punctul de vedere al analizei ce interesează în prezenta cauză, îi corespunde realizarea actului de conduită interzis prin norma de incriminare - ca manifestare a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii, şi urmarea imediată caracteristică conţinutului respectivei infracţiuni.
    93. Consumarea infracţiunii este întotdeauna raportată la gradul de realizare a activităţii infracţionale, care, la rândul său, implică, ca fază în desfăşurare, producerea acelui efect care, constituind rezultatul executării acţiunii sau inacţiunii interzise, este specific incriminării respective.
    94. Rezultatul produs, ca urmare a acţiunii/inacţiunii infracţionale, îl regăsim în incriminarea legală şi, indiferent de modalitatea în care apare menţionat în text, explicit sau se degajă implicit din formularea incriminării, constituie un element în lipsa producerii căruia nu se poate vorbi de consumarea infracţiunii.^1
    ^1 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul român. Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1992, pag. 30.

    95. Distincţia este importantă, întrucât, în funcţie de rezultatul faptei, care poate fi o vătămare materială ori o stare de pericol, infracţiunile se consideră consumate după executarea activităţii infracţionale şi producerea rezultatului, în cazul infracţiunilor materiale, de rezultat, sau executarea în întregime a activităţii materiale ce constituie elementul material al laturii obiective, în cazul infracţiunilor abstracte, de pericol.
    96. În cazul infracţiunilor de pericol, denumite în literatura juridică „formale (de atitudine, de simplă acţiune)“, la care urmarea constă în starea periculoasă pe care în mod firesc o produce activitatea infracţională, pentru consumarea infracţiunii este suficient să se constate că executarea a fost în mod complet realizată.
    97. Pe de altă parte, în problema de drept analizată, importantă este şi distincţia dintre infracţiunile cu conţinut unic şi cele cu conţinut alternativ.
    98. Astfel, infracţiunile cu conţinut unic sunt acele infracţiuni ale căror elemente constitutive se înfăţişează sub formă unică, exclusivă, nesusceptibilă de mai multe modalităţi, în timp ce infracţiunile cu conţinut alternativ sunt cele pentru care norma de incriminare prevede variante alternative de săvârşire a elementului material, echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale.
    99. Prin urmare, realizarea mai multor modalităţi diferite de săvârşire a faptei, în cazul infracţiunilor cu conţinut alternativ, nu afectează unitatea infracţiunii şi nici nu întârzie momentul consumării infracţiunii în raport cu ultima modalitate alternativă de comitere a elementului material al laturii obiective.
    100. Consumarea infracţiunii are loc prin realizarea oricărei modalităţi a elementului material, iar odată consumată infracţiunea, realizarea unei alte modalităţi alternative în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice sub aspectul analizat.
    101. Raportând aceste considerente teoretice la conţinutul concret al infracţiunilor prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, caracterizate ca fiind infracţiuni de simplă acţiune şi de pericol - pentru existenţa cărora, sub aspectul urmării, legea nu cere producerea unei urmări determinate, şi, totodată, infracţiuni de consumare anticipată şi instantanee, în sensul că, prin voinţa legiuitorului, comiterea oricăreia dintre modalităţile alternative ale elementului material generează starea de pericol la adresa valorii sociale proteguite juridic şi determină momentul de consumare a infracţiunii, se consideră că data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este cea a comiterii primei modalităţi alternative a elementului material al laturii obiective a infracţiunii, independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalităţile normative de săvârşire a faptei.
    102. Aşa cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor art. 289-292 din Codul penal, în cazul infracţiunilor de luare/dare de mită, traficul/cumpărarea de influenţă, legiuitorul a prevăzut ca modalităţi de comitere a faptei tipice consumate şi acţiuni/inacţiuni specifice actelor de pregătire sau actelor de executare rămase în faza tentativei, această modalitate de reglementare, care reflectă opţiunea legiuitorului de a recunoaşte valoare juridică superioară unor acte care, în mod normal, caracterizează forme imperfecte de infracţiune prin asimilare cu infracţiunea consumată, justificând calificarea lor ca infracţiuni de consumare anticipată.
    103. Ca modalităţi alternative de comitere a faptelor, norma de incriminare de la art. 289-290 din Codul penal, respectiv art. 291-292 din Codul penal, prevede că acestea se realizează fie prin pretindere sau primire de bani sau alte foloase necuvenite de către un funcţionar public^2 ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase pentru sine sau pentru altul, respectiv promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase necuvenite, în cazul infracţiunilor de luare/dare de mită, fie prin pretindere, primire sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, în schimbul traficării influenţei sale, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în cazul infracţiunilor privind traficul/cumpărarea de influenţă.
    ^2 În noţiunea de funcţionar public, în sens autonom, includem toate categoriile de subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii [funcţionarii publici asimilaţi prevăzuţi de art. 175 alin. (2), persoanele prevăzute de art. 293, 294 şi 308 din Codul penal].

    104. Aşadar, fiind vorba de infracţiuni cu conţinut alternativ, înseamnă că realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii.
    105. Sub acest aspect, se apreciază ca relevantă Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunţată în legătură cu o altă infracţiune cu conţinut alternativ, respectiv spălarea banilor prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    106. Chiar dacă prin această decizie, instanţa supremă nu sa pronunţat cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării de faţă, în considerentele formulate a stabilit care sunt efectele/consecinţele pe care le produce realizarea oricărei modalităţi alternative a elementului material şi realizarea succesivă, ulterioară, a altei modalităţi de comitere a faptei, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
    107. Astfel, s-a reţinut că „realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii. Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului material în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice.“
    108. Prin urmare, această decizie de unificare a jurisprudenţei trebuie reţinută în cauză, în contextul în care practica neunitară constatată este generată tocmai de interpretarea diferită a semnificaţiei atribuite unor conduite infracţionale săvârşite subsecvent realizării unei prime modalităţi a elementului material al laturii obiective ori în cazul realizării mai multor acte materiale circumscrise unei singure modalităţi de săvârşire a infracţiunii.
    109. Pe de altă parte, efectul obligatoriu al unei decizii interpretative nu este ataşat numai dispozitivului, ci în egală măsură şi considerentelor, motiv pentru care statuările instanţei supreme în legătură cu momentul consumării infracţiunii cu conţinut alternativ şi lipsa unor consecinţe juridice care să poată fi atribuite prin realizarea unei alte modalităţi de comitere a elementului material ori a repetării actelor materiale care se circumscriu aceleiaşi modalităţi alternative de săvârşire a faptei îşi păstrează valabilitatea şi în cazul infracţiunilor de corupţie, prevăzute la art. 289-292 din Codul penal.
    110. Aşa fiind, având în vedere toate cele expuse, trebuie să se constate că în situaţia în care în desfăşurarea activităţii infracţionale se regăseşte acţiunea de pretindere/oferire/acceptarea promisiunii unei sume de bani sau alte foloase, momentul realizării respectivei acţiuni marchează consumarea infracţiunii, indiferent dacă primirea efectivă a banilor sau altor foloase are loc sau nu sau dacă acţiunea de primire se realizează ulterior în tranşe, pe o perioadă mai lungă de timp.
    111. Primirea ulterioară a sumei de bani sau altor foloase, sub forma unei plăţi unice sau în mai multe tranşe, nu întârzie momentul consumării infracţiunii, până la momentul săvârşirii ultimului act de remitere, consumarea având loc odată cu pretinderea/acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, respectiv prima plată efectuată dintr-o succesiune de plăţi fragmentate, atunci când acţiunea de primire a plăţilor eşalonate nu concretizează o punere în aplicare a acţiunii iniţial realizate prin pretinderea/acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase.
    112. Din hotărârile judecătoreşti anexate actului de sesizare, precum şi din conţinutul acestuia rezultă însă că aspectul asupra căruia instanţele nu au un punct de vedere comun nu constă în faptul de a stabili când se produce consumarea infracţiunii, ci dacă conduitele realizate ulterior consumării acesteia prezintă sau nu relevanţă penală, unele instanţe considerând că acţiunile ulterioare trebuie valorificate în cadrul unităţii naturale colective de infracţiune - ca formă a infracţiunii simple, care, implicând o desfăşurare în timp a activităţii infracţionale, cunoaşte şi un moment al epuizării, reprezentat de comiterea ultimei modalităţi alternative sau a ultimului act de executare al unei pluralităţi de acte care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, producerea acestui moment reprezentând şi data săvârşirii infracţiunii unice.
    113. Aşa cum s-a arătat mai sus în dezvoltările anterioare, prin dispoziţiile art. 154 din Codul penal, referitoare la termenele de prescripţie a răspunderii penale, legiuitorul a reglementat diferenţiat momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale în cazul unor forme ale unităţii infracţionale, stabilind expres că acesta este reprezentat de data ultimului act de executare în cazul infracţiunii continuate, data la care conduita a încetat în cazul infracţiunii continue şi data la care conduita a produs primul rezultat de natură să încadreze fapta în ilicitul penal, în cazul infracţiunii progresive.
    114. Or, „infracţiunea simplă nu cunoaşte un moment al epuizării, distinct de cel al consumării, infracţiunea fapt epuizat fiind posibilă doar la infracţiunile continue, continuate, progresive şi la cele din obicei“, astfel cum instanţa supremă a reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din data de 11 februarie 2019, pronunţată în recurs în interesul legii.
    115. Infracţiunea simplă^3 este definită în doctrină ca fiind o formă a unităţii naturale de infracţiune, caracterizată de o singură acţiune, care produce un singur rezultat şi completează conţinutul legal al unei singure norme de incriminare.
    ^3 Andra-Roxana Trandafir, Mihail Udroiu, Dragoş Pârgaru, Luarea de mită în rate - o nouă formă de unitate de infracţiune: nici naturală, nici legală, ci jurisprudenţială, Analele Universităţii din Bucureşti - Seria Drept, pag. 175.

    116. Unitatea infracţiunii simple^4 se păstrează în situaţia în care acţiunea constitutivă a infracţiunii nu este rezultatul unei singure acţiuni, ci realizarea ei implică comiterea mai multor acte similare, care, fără a avea o semnificaţie proprie, alcătuiesc împreună acţiunea unică incriminată (spre exemplu: falsificarea unui înscris oficial prin înscrierea mai multor menţiuni inexacte; aplicarea mai multor lovituri unei persoane, în aceeaşi împrejurare; sustragerea mai multor bunuri săvârşite cu aceeaşi ocazie, în cadrul unei activităţi de sustragere unice).
    ^4 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul român. Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1992, pag. 20 şi 40.

    117. Tot astfel, unitatea naturală de infracţiune acoperă^5 şi acele situaţii în care actele săvârşite în aceeaşi ocazie, în strânsă legătură între ele, exteriorizând un proces intenţional unic, concretizează conţinuturi alternative ale aceleiaşi infracţiuni (spre exemplu: fapta unei persoane, care, chemată în faţa instanţei de judecată, face afirmaţii mincinoase şi în acelaşi timp nu declară tot ceea ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale ale cauzei, actele astfel săvârşite realizând conţinutul a două modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii prevăzute de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal; pătrunderea prin violenţă în locuinţa unei persoane şi refuzul de a părăsi locuinţa la cererea expresă a acesteia, acţiuni corespunzătoare ambelor variante alternative ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal).
    ^5 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul român. Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1992, pag. 41.

    118. În fine, din perspectiva ce interesează problematica prezentului recurs în interesul legii, literatura juridică de specialitate a dezvoltat teoria unităţii naturale colective de infracţiune^6, construcţie juridică care reuneşte în cadrul unei acţiuni unice acte specifice unor modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii, distanţate/separate între ele de anumite intervale de timp.
    ^6 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul român. Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1992, pag. 39 şi 41.

    119. În cadrul acestei teorii juridice^7, se consideră că între faptele prevăzute ca modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii există o legătură naturală, în sensul că săvârşirea uneia este urmarea firească a celeilalte, în cazul infracţiunilor de corupţie actele de pretindere şi primire a sumei de bani sau altor foloase în legătură cu îndeplinirea unui act de serviciu, indiferent de intervalul de timp care în fapt le separă, reprezentând trepte succesive de realizare a unui inter criminis, faze succesive, respectiv tentativa şi consumarea, ale unei activităţi infracţionale unice.
    ^7 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul român. Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1992, pag. 42.

    120. Pe de altă parte, tot ca formă a unităţii naturale colective de infracţiune este calificată în doctrină şi de o parte a jurisprudenţei^8 situaţia în care între actele omogene ale aceleiaşi modalităţi alternative de comitere a faptei se interpun anumite intervale de timp, respectiv primirea eşalonată a sumei de bani sau altor foloase, reţinându-se că actele de primire eşalonată nu afectează unicitatea folosului material, reunindu-se toate, în mod natural, într-o singură acţiune constitutivă a aceleiaşi infracţiuni.
    ^8 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Decizia nr. 1.758 din 4 mai 2010, www.scj.ro
    L.V. Lefterache. Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenţii anului II, ediţia a 3-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021, pag. 427 şi următoarele.


    121. În acest punct de analiză, argumentele expuse în sprijinul orientării jurisprudenţiale, care include ipotezele de fapt arătate în categoria unităţii naturale colective de infracţiune, interesează în cadrul prezentului recurs în interesul legii numai sub aspectul consecinţelor recunoscute activităţii infracţionale desfăşurate după momentul realizării primei modalităţi alternative de săvârşire a faptei, când are loc consumarea infracţiunii, ori a primului rezultat produs/act de primire dintr-o pluralitate de asemenea acte, care realizează acţiunea constitutivă a infracţiunii.
    122. Se reţine în cadrul acestei orientări jurisprudenţiale^9 că infracţiunile săvârşite în ipotezele de fapt menţionate, în care activitatea infracţională are o desfăşurare în timp, prezintă un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalităţi alternative, şi un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralităţi de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă şi data săvârşirii infracţiunii unice.
    ^9 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Decizia nr. 490/A din 1 martie 2023.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în materie penală, Decizia nr. 38 din 2 mai 2023 şi Decizia nr. 48 din 26 mai 2023.


    123. În raport cu cele arătate, reiese, aşadar, că ceea ce separă în realitate cele două orientări jurisprudenţiale este modul diferit de evaluare a dinamicii activităţii infracţionale în raport cu natura şi specificul infracţiunilor de corupţie, unele instanţe reţinând că actele de primire ulterioare pretinderii sunt absorbite juridic în cadrul primei modalităţi alternative care consumă infracţiunea, iar celelalte, dimpotrivă, considerând că momentul distinct al epuizării - echivalent datei săvârşirii ultimei modalităţi alternative ori al ultimului act de executare dintr-o pluralitate de acte specifice ultimei modalităţi normative, marchează finalizarea activităţii infracţionale, acţiunea iniţială fiind practic absorbită juridic în ultima, care îi asigură împlinirea.
    124. Introducerea unui aşa-zis moment al epuizării ca reper pentru stabilirea datei de săvârşire a faptei şi implicit a datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul unităţii naturale colective (denumită ca atare în doctrină şi/sau jurisprudenţă ori doar menţionată ca unitate naturală de infracţiune), cu referire la infracţiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, după modelul infracţiunii continue, nu poate fi acceptată, neavând acoperire în actuala reglementare legală, dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza a II-a din Codul penal prevăzând în mod clar şi limitativ situaţiile în care termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la momentul epuizării/finalizării activităţii infracţionale, prin excepţie de la regula generală de la art. 154 alin. (2) teza I.
    125. Având în vedere modalitatea de reglementare a infracţiunilor de corupţie prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, aceea a incriminării ca act de executare a unor acte care în realitate au semnificaţia unui început de punere în executare, se poate concluziona că în temeiul legii prima modalitate alternativă de comitere a faptei (promisiune/oferire, respectiv pretindere/acceptarea promisiunii) absoarbe juridic conduitele subsecvente, ulterioare, consumării infracţiunii.
    126. Aceasta nu înseamnă că activitatea infracţională ulterioară consumării faptei nu prezintă relevanţă penală, ci doar că, prin voinţa legiuitorului, orice acte ulterioare sunt absorbite în prima modalitate alternativă realizată, spre deosebire de situaţiile în care, tot în temeiul legii, absorbţia operează în sens invers, întreaga activitate infracţională raportându-se la momentul care conturează rezultatul final al acesteia, respectiv epuizarea infracţiunii.
    127. Trebuie ţinut seama şi de faptul că lipsa de autonomie a actelor infracţionale absorbite juridic în prima modalitate alternativă ori în sens invers, prin raportare la momentul care marchează sfârşitul activităţii infracţionale, nu echivalează cu ştergerea activităţii infracţionale desfăşurate, care continuă să producă acele efecte asupra cărora legea nu a intervenit în mod expres, în sensul de a le fi atribuit o anumită semnificaţie juridică, în cazul analizat, cea a datei la care se consideră săvârşită infracţiunea şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    128. Pe linia acestui mod de gândire, nu poate fi acceptată interpretarea potrivit căreia absorbţia juridică în prima modalitate alternativă ori în primul act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative constituie un impediment pentru angajarea răspunderii penale a participanţilor, cu contribuţii ulterioare actului iniţial.
    129. Dimpotrivă, în situaţia în care după consumarea infracţiunii se realizează una sau mai multe dintre celelalte modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii şi rezultă îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru reţinerea participaţiei penale, spre exemplu, dacă, după consumarea acţiunii de pretindere, intervenţia intermediarului în cadrul operaţiunii subsecvente, de primire a banilor/altor foloase, urmăreşte acordarea unui ajutor autorului, contribuţiile ulterioare intră în sfera ilicitului penal, cu toate consecinţele decurgând din aceasta.
    130. Este adevărat că, faţă de natura de infracţiune simplă de consumare anticipată a luării/dării de mită, respectiv traficul/cumpărarea de influenţă, nu este exclusă ipoteza ca activitatea infracţională să continue să se desfăşoare în paralel cu curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale, însă nici pentru situaţii de acest fel nu este permisă interpretarea legii penale prin analogie şi în defavoarea acuzatului prin recurgerea la reguli aplicabile unei alte forme a unităţii naturale de infracţiune, respectiv infracţiunea continuă, remediul posibil fiind o modificare legislativă care să includă între formele unităţii de infracţiune cu durată în timp şi infracţiunile de corupţie.
    131. De asemenea, în rezolvarea problemei de drept examinate prezintă relevanţă şi Decizia nr. 5 din data de 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care se referă la stabilirea datei săvârşirii infracţiunilor simple a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp şi, implicit, a datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    132. Chiar dacă infracţiunile de corupţie prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, fiind infracţiuni de pericol, nu implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, dezlegarea instanţei supreme este importantă în cauză din perspectiva statuării ce vizează criteriile pe baza cărora se determină data de început a curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunilor simple, de rezultat sau pericol concret.
    133. În partea relevantă a deciziei mai sus menţionate, instanţa supremă a arătat că „(...) momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a produs primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condiţiile cerute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârşită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în forma tip.
    Prin urmare, atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune).
    Momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi extins până la data producerii definitive a pagubei sau până la data realizării definitive a folosului patrimonial“.

    134. Rezultă din considerentele de mai sus că momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este în directă legătură cu data realizării acţiunii sau inacţiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, respectiv atunci când fapta săvârşită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică, ceea ce în cazul infracţiunilor de corupţie analizate se traduce în realizarea primei modalităţi alternative ori a primului act material dintr-o succesiune de acte circumscrise acţiunii caracteristice uneia din modalităţile normative de săvârşire a faptei (primirea eşalonată a sumei de bani/alte foloase).
    135. În considerarea tuturor celor arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii apreciază că trebuie să se constate că aplicarea regulilor prevăzute de art. 154 alin. (2) teza a II-a din Codul penal referitoare la momentul epuizării infracţiunii în corelaţie cu data de început a curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi extinsă şi altor forme de unitate naturală sau legală de infracţiune.
    136. Orice altă interpretare ar avea drept consecinţă nesocotirea deciziilor interpretative ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus evocate, al căror efect obligatoriu este ataşat nu numai dispozitivului, dar şi considerentelor, precum şi încălcarea principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei prevăzut de art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
    137. Cu privire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, „nullum crimen, nulla poena sine lege“, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Deopotrivă, art. 7 paragraful 1 interzice aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul acuzatului. Acesta stabileşte, de asemenea, principiul conform căruia numai legea poate defini o infracţiune şi prescrie o pedeapsă. În timp ce interzice, în special, extinderea domeniului de aplicare a infracţiunilor existente la fapte care anterior nu erau infracţiuni, art. 7 paragraful 1 stabileşte, de asemenea, principiul conform căruia legea penală nu trebuie interpretată în mod extensiv în detrimentul unui acuzat, de exemplu prin analogie.
    138. De asemenea, prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a statuat, printre altele, că: „a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.“
    139. De menţionat că natura de infracţiune simplă de consumare anticipată a infracţiunilor prevăzute de art. 289-292 din Codul penal nu exclude posibilitatea reţinerii formei continuate de infracţiune, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, atunci când, în circumstanţele particulare ale cauzei, se constată îndeplinite condiţiile de existenţă ale acesteia, ca formă a unităţii legale de infracţiune.
    140. În consecinţă, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalitaţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:
    În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalităţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2025.


                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Florin Nicuşor Mihalache


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 1 din 20 ianuarie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016